Metodele de cercetare trebuie să pornească de la anumite premize şi să respecte anumite condiţii:

“Metoda în criminologia generală – scria J.Pinatel, - se supune unor reguli precise, care sunt patru la
număr şi anume: regula nivelurilor de interpretare, regula priorităţii descripţiei, regula eliminării
tipurilor “definite” şi regula abordării diferenţiale”. 1

 împotriva patrimoniului etc.), în raport cu genul infracţiunilor la care se referă;

 criminalitatea de grup (criminalitatea minorilor, criminalitatea femeilor, criminalitatea
recidiviştilor etc.), în raport cu categoria de persoane la care se referă;

1. hotărîre penală definitivă. Aceste patru forme reprezintă criminalitatea relevată, aparentă
sau legală.
2. Criminalitatea neagră sau ocultă reprezintă totalitatea crimelor neînregistrate şi, deci,
nedescoperite şi nejudecate. Acestea sunt crimele care n-au ajuns la cunoştinţa organelor şi
autorităţilor competente. Numărul acestora este cu mult mai mare faţă de crimele
înregistrate, descoperite şi judecate.
1
Roşca D.D., Recitind logica lui Hegel, în Revista de filosofie, Nr. 7, a. 1965, p.840.
2
 În paralel cu cercetarea formelor criminalităţii după gradul de cunoaştere, descoperire,
înregistrare, verificare şi soluţionare judiciară, criminologia cercetează şi alte forme ale
criminalităţii, ca:
La o primă vedere, criminalitatea este formată dintr-o mare diversitate de fapte săvîrşite,
deosebite între ele prin natura şi gravitatea lor, cum sunt: omoruri, violuri, sustrageri etc. La o
cercetare mai atentă, se observă că această diversitate de fapte penale se repartizează în anumite 
cu care criminalul s-a aflat în contact.
În literatura ciminologică se utilizează şi cauze de dezvoltare, care se referă la condiţiile de
dezvoltare a criminalului, la influenţe negative din partea unor persoane cu care criminalul s-a
aflat în contact.
Unii autori clasifică cauzele crimei după următoarea schemă:
 cauze fizice (anatomice-morfologice);
 cauze fiziologice (precum şi endocrinologice);
 cauze psihice;
 cauze sociale.
energice ale legii penale. Toate aceste fapte constau în diferite schimbări ale situaţiei ori stări
de fapt ale bunurilor, produse prin sustragerea, însuşirea, distrugerea, risipirea ori împiedicarea
folosirii lor. Din cauza acestor consecinţe, faptele îndreptate împotriva patrimoniului sînt
socialmente
faptei infracţionale. În
al său în dauna intereselor legitime ale altor persoane.
Schimbarea pe căi ilicite a
latura activă a patrimoniului, iar obligaţiile patrimoniale formează şi reprezintă latura pasivă a
patrimoniului.
Latura activă cuprinde drepturile subiective civile cu valoare economică, evaluabile în bani,
care pot i drepturi reale, precum dreptul de proprietate şi dezmembrămintele acestuia şi drepturi
de creanţă
juridică, aceasta nu poate deţine decât un singur patrimoniu. Legea nu permite ca o persoană
să ie titulara mai multor patrimonii. Astfel, cum s-a spus, chiar în ipoteza în care o persoană izică
este asociat unic la o societate reglementată prin Legea nr. 31/1990, nu înseamnă că ar avea două
patrimonii; persoana izică asociat unic are un singur patrimoniu, care cuprinde şi dreptul asupra
părţilor sociale aduse la îniinţarea societăţii, iar acesta din urmă are un singur patrimoniu distinct
de al asociatului unic, persoană fizică.
Dacă patrimoniul este legat de existenţa subiectului de drept căruia îi aparţine, rezultă că
acesta nu poate i
3
 că

sau fizice. De aceea, atunci când făptuitorul săvârșește o infracţiune contra patrimoniului,
victima este lipsită de posibilitatea de a poseda bunurile ce i-au fost sustrase, distruse,
deteriorate, ocupate etc., în același timp fiind lipsită de posibilitatea de a le repartiza, schimba,
consuma sau de a le utiliza pentru producerea altor bunuri.
Denumirea “Infracţiuni contra patrimoniului” a Capitolului VI din Partea specială a Codului
penal în vigoare este, în raport cu ocrotirea pe care o asigură legea penală, mai adecvată decât
denumirea “Infracţiuni contra proprietăţii”, pe care o avea Capitolul III din Codul penal anterior.
Or, legea penală exercită această ocrotire sub aspectul menţinerii poziţiei faptice a bunurilor,
poziţie care poate
cu obiectul material al furtului; obiectul material secundar (în cazul aplicării violenţei nepericuloase
pentru viaţa sau sănătatea persoanei, nu și în cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe) îl
formează corpul persoanei. 270 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă Latura obiectivă a
infracţiunii de jaf are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare
ilegală și gratuită, 2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) modul deschis. În afară de ultimul
semn al laturii obiective, toate celelalte au fost examinate cu prilejul analizei laturii obiective a
sustragerii. Trăsătura de bază care deosebește jaful de furt este modul deschis de comitere a sustragerii.
Ca și furtul, sustragerea sub formă de jaf are loc dacă sunt întrunite criteriul obiectiv și criteriul subiectiv.
Însă conţinutul acestor criterii este altul decât în cazul furtului: criteriul obiectiv se exprimă în aceea că
acţiunea de luare se realizează în prezenţa posesorului bunurilor luate sau a altor persoane care
conștientizează semnificaţia juridică a celor comise, fără a face parte din categoria de persoane care
insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor crea impedimente în procesul realizării sustragerii; criteriul
subiectiv se exprimă în convingerea făptuitorului, bazată pe premise obiective, că el acţionează în mod
manifest (vădit) pentru cei din jur, care percep semnificaţia juridică a faptei lui, fără a face parte din
rândul persoanelor de încredere, care nu-i pot crea piedici în realizarea sustragerii. Dacă persoanele care
insuflau încredere făptuitorului că nu-l vor împiedica să comită sustragerea (soţ, rudă, alte persoane
apropiate) totuși au întreprins măsuri pentru a împiedica sustragerea, cele comise nu pot fi considerate
furt, ci trebuie calificate ca jaf. Dacă persoanele făcând parte din categoria nominalizată nu și-au
manifestat în nici un fel atitudinea negativă faţă de sustragerea comisă, până la consumarea acesteia,
după care l-au denunţat pe făptuitor, cele comise nu-și schimbă caracterul de sustragere pe ascuns. În
cazul coliziunii între cele două criterii – criteriul obiectiv și criteriul subiectiv – prioritate are, ca și în
situaţia furtului, criteriul subiectiv. Astfel, sustragerea nu va fi calificată ca furt, ci ca jaf, dacă făptuitorul
este convins că acţiunea de luare, pe care o realizează, este vădită pentru alte persoane, deși această
acţiune a rămas neobservată sau neînţeleasă adecvat de acestea. Infracţiunea de jaf este o infracţiune
materială. Ea se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se
folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorinţă. Dacă persoana care a încercat să
săvârșească sustragerea pe ascuns, a fost surprinsă la locul faptei și nu a reușit să intre în stăpânirea
4
bunurilor, iar bunurile date i-au fost luate înapoi (nemijlocit la locul faptei, în timpul altercaţiei pentru
reţinerea bunurilor), cele comise urmează a fi calificate ca tentativă de jaf (art. 27 și art. 187 din CP al
RM). C a p i t o l u l V I I 271 Latura subiectivă a infracţiunii de jaf se manifestă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este obligatorie stabilirea scopului special – a
scopului de cupiditate (profit). Subiectul faptei infracţionale analizate este persoana fizică responsabilă,
care la momentul săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani. În cele ce urmează va fi supusă
examinării singura circumstanţă agravantă specifică jafului, care nu este întâlnită în cazul celorlalte
infracţiuni săvârșite prin sustragere: “cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea
persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe” (lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al
RM). Astfel, prin “violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei” se înţelege fie cauzarea
intenţionată a leziunii corporale, care nu a avut drept urmare o dereglare de scurtă durată a sănătăţii
sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de muncă, fie aplicarea intenţionată a loviturilor
sau săvârșirea altor acţiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu au creat pericol
pentru viaţa sau sănătatea victimei. Prin “alte acţiuni violente” (ca formă de manifestare a violenţei
nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) se înţelege doborârea victimei de pe picioare,
răsucirea mâinilor ei sau alte asemenea acţiuni care au cauzat o durere fizică. În ce privește limitarea
libertăţii victimei, această acţiune nu poate intra sub incidenţa noţiunii “alte acţiuni violente”. Astfel, în
cazul legării mâinilor sau picioarelor ori al folosirii mijloacelor de imobilizare a victimei, dacă limitarea
libertăţii a fost însoţită de atingerea adusă integrităţii corporale a victimei, cele comise trebuie calificate
conform art.187 (cu excepţia lit.e) alin.(2)) și art.166 din CP al RM. În acest caz, aplicând violenţa
nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei, făptuitorul urmărește scopul proxim de a priva
această persoană de libertate, iar privaţiunea ilegală de libertate depășește latura obiectivă a jafului. În
cazul modalităţii agravate a jafului de la lit.e) alin. (2) art. 187 din CP al RM, violenţa nepericuloasă
pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe îndeplinește,
în cadrul faptei prejudiciabile, rolul de acţiune adiacentă. Nu contează când a fost săvârșită acţiunea
adiacentă – până la deposedarea de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după deposedare
(dar până la consumarea sustragerii). Este important ca în toate aceste ipoteze acţiunea adiacentă să fie
săvârșită în scopul de a facilita săvârșirea acţiunii principale – sustragerii – sau de a reţine la făptuitor
bunurile de care a fost deposedată victima. Realizarea scopurilor date se poate exprima prin preîntâm
pina rea rezistenţei posibile din partea victimei sau prin suprimarea ori înfrângerea rezistenţei care a
început să fie opusă. 272 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă Interpretarea corectă a scopului
violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei, care însoţește jaful, permite soluţionarea
justă a calificării cazurilor de sustragere deschisă, care este săvârșită pe calea metodei denumite
convenţional “salt”. În asemenea cazuri, făptuitorul, contând pe caracterul neașteptat al acţiunilor sale
pentru cei din jur, precum și pe reacţia lor întârziată, smulge din mâini o geantă, smucește de pe cap o
cușmă sau comite alte asemenea acţiuni, după care se retrage de la locul faptei. În astfel de cazuri,
5
victimei îi poate fi cauzată – din imprudenţă – o durere fizică sau o leziune corporală minoră. Deoarece
făptuitorul nu dorește și nici nu admite survenirea acestor urmări prejudiciabile, având scopul tocmai să
evite aplicarea violenţei, cele comise de el trebuie calificate conform art. 187 din CP al RM, însă fără a
apela la prevederile de la lit. e) a alin. (2) din această normă. Alta este calificarea atunci când eforturile
făptuitorului sunt îndreptate spre: smulgerea cerceilor din urechi (ceea ce duce la ruperea lobului
urechii), scoaterea inelului de pe deget (ceea ce duce la vătămarea falangei), smucirea lanţului de la gât
(ceea ce duce la excorierea pielii gâtului) etc. În astfel de situaţii, făptuitorul, chiar dacă nu dorește, cel
puţin admite posibilitatea cauzării atingerii integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei. În funcţie de
urmările prejudiciabile concrete produse, cele comise trebuie calificate potrivit lit. e) din alin. (2) al art.
187 sau art. 188 din CP al RM. În cazul modalităţii agravate de la lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al
RM, acţiunea adiacentă se poate exprima și în ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru
viaţa sau sănătatea persoanei. În ipoteza dată, făptuitorul efectuează un act de natură să inspire victimei
temerea că faţă de ea va fi aplicată – în mod real și imediat – violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau
sănătatea ei, fapt care o pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista
constrângerii. Ameninţarea cu care este însoţită sustragerea poate avea un caracter nedeterminat
(neconcretizat). Cu alte cuvinte, din vorbele, gesturile, mimica sau acţiunile de alt gen ale făptuitorului
nu poate fi formată o concluzie certă privind gradul de violenţă – nepericuloasă sau periculoasă pentru
viaţă sau sănătate – cu care se ameninţă. Întrucât orice incertitudini, legate de calificare, trebuie tratate
în folosul făptuitorului
vire la inviolabilitatea domiciliului. Complexitatea faptei prejudiciabile în contextul tâlhăriei se răsfrânge
și asupra obiectului material al tâlhăriei. Astfel, obiectul material principal este constituit din bunurile
care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost
determinat. Obiectul material secundar al tâlhăriei (în cazul în care este aplicată violenţa periculoasă
pentru 274 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă viaţa sau sănătatea pentru viaţa sau sănătatea
ei, în scopul aducerii acesteia, prin astfel de procedeu, în starea de neputinţă de a se apăra sau de a-și
exprima voinţa, însoţită de scopul sustragerii, nu poate fi calificată ca tâlhărie. În funcție de
circumstanţele concrete ale cazului, cele comise trebuie calificate ca furt sau C a p i t o l u l V I I 275 jaf
(cu sau fără trimitere la prevederea de la art. 27 din CP al RM), în concurs cu infracţiunea de la art. 151,
152 sau de la art. 153 din CP al RM. După cum a fost specificat, atacul asupra unei persoane trebuie să
fie însoţit de oricare din următoarele două componente alternative ale acţiunii adiacente: 1) violenţa
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate; 2) amenin ţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe. Prin “violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate” se înţelege aplicarea
intenţionată a violenţei care s-a soldat cu vătămarea gravă, medie sau ușoară a integrităţii corporale sau
a sănătăţii, ori care, deși nu a cauzat aceste urmări prejudiciabile, constituie la momentul aplicării ei,
datorită metodei de operare, un pericol real pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate. Este necesar
a preciza că, dacă violenţa din cadrul tâlhăriei a dus la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
6
sănătăţii, se aplică prevederea de la lit. c) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM. În ce privește partea finală
a definiţiei noţiunii – “violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate”, putem
observa că sub incidenţa acestei noţiuni se află și cazurile de aplicare intenţionată a violenţei care
constituie, la momentul aplicării ei, datorită metodei de operare, un pericol real pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate (deși această violenţă nu s-a soldat cu vătămarea gravă, medie sau ușoară
a integrităţii corporale sau a sănătăţii). Aici se au în vedere cazurile de: compresiune a gâtului victimei cu
mâinile sau cu ajutorul unui șnur, de ţinere îndelungată a capului victimei sub apă, de îmbrăcare pe
capul victimei a unei pungi de, nu creează un pericol real pentru viaţa sau sănătatea victimei, deci nu
poate intra sub incidenţa prevederii de la art. 188 din CP al RM. Acest gen de ameninţare este suficient
numai pentru a constrânge victima să transmită bunurile către făptuitor, dar este insuficient pentru a
exista componenţa de tâlhărie, în sensul pericolului real pentru viaţă sau sănătate. Infracţiunea de
tâlhărie este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul săvârșirii atacului asupra
unei persoane, care este însoţit de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei
agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. Conform regulii generale, survenirea
prejudiciului patrimonial efectiv nu contează la calificarea tâlhăriei. Excepţie constituie situaţiile când,
prin tâlhărie, sunt cauzate daune în proporţii considerabile (lit. f) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM)
sau când multe ti puri: a) arme de infanterie: de foc; cu tuburi cu gaze (pneumatice); mecanice; b) arme
albe: cu lamă; percutante; balistice; c) arme de autoapărare: cu gaze toxice neutra li zante; cu aerosol;
cu cartușe cu gaze; pulverizatori mecanici; electrocutante. De asemenea, armele pot fi de fabricaţie
industrială sau de fabricaţie artizanală. Oricare din aceste tipuri de arme pot fi aplicate ca mijloc de
săvârșire a infracţiunii prevăzute la art. 188 din CP al RM. Or, legiuitorul nu a indicat nici o limitare a
tipurilor de arme aplicate în cadrul infracţiunii de tâlhărie. Este important ca raportul de expertiză
criminalistică să confirme că obiectul aplicat în cadrul tâlhăriei reprezintă sau nu o armă. În prezenţa
unor temeiuri legale, acţiunile persoanei care a aplicat arma în procesul comiterii tâlhăriei trebuie
calificate suplimentar conform art. 290 din CP al RM. În procesul calificării faptei pot să apară îndoieli în
privinţa capacităţii armelor cu tuburi cu gaze (pneumatice), a armelor cu gaze toxice neutralizante, a
armelor cu cartușe cu gaze, a armelor pulverizatoare mecanice și a armelor electrocutante de a avea
calitatea de arme aplicate în cadrul tâlhăriei. În astfel de cazuri, atitudinea trebuie să fie diferenţiată:
aplicarea oricărui tip de arme din cele menţionate mai sus se va califica potrivit lit. e) din alin. (2) al art.
188 din CP al RM numai dacă instanţa judecătorească va stabili că ele, 278 D R E P T P E N A L . PA R T E A
S P E C I A L Ă în împrejurările concrete în care au fost aplicate, au prezentat pericol pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate. Dacă nu a existat un astfel de pericol, cele săvârșite trebuie calificate ca
jaf. Aceluiași criteriu – pericolul pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate – trebuie să corespundă
obiectele folosite în calitate de armă, obiecte ce au o altă destinaţie decât cea de vătămare a unei
persoane, a unui animal, ori de apărare contra unui atac sau pentru imitarea proprietăţilor sale de luptă,
deși acestea, după calităţile lor obiective, dispun de anumite capacităţi de vulnerare, astfel încât să
7
poată fi utile anume în calitate de armă (briceag, topor, rangă, bâtă etc.). Acţiunile persoanei, care
săvârșește atacul în scopul sustragerii cu folosirea unor câini sau a altor animale prezentând pericol
pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori cu amenin ţa rea aplicării unei asemenea violenţe,
trebuie calificate, ţinându-se cont de circumstanţele concrete ale cauzei, conform lit. e) din alin. (2) al
art. 188 din CP al RM. Aplicarea, în cadrul tâlhăriei, a alin. (3)) din CP al RM. Dacă, în cadrul tâlhăriei,
vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a provocat din imprudenţă decesul
victimei, cele săvârșite trebuie calificate conform lit. c) din alin. (3) al art. 188 și art. 149 din CP al RM. În
această ipoteză, ar fi incorect să optăm pentru soluţia calificării potrivit lit. c) din alin. (3) al art. 188 și
alin. (4) al art. 151 din CP al RM. O asemenea variantă de calificare ar avea ca efect tragerea
făptuitorului de două ori la răspundere pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii. Iar aceasta ar echivala cu o încălcare flagrantă a principiului înscris la alin. (2) al art. 7 din CP
al RM. Lipsirea intenţionată de viaţă a victimei, în cazul tâlhăriei, depășește limitele laturii obiective a
infracţiunii prevăzute la art. 188 din CP al RM. De aceea, cele săvârșite trebuie calificate prin concurs:
art. 188 și lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM. Aceasta nu exclude ca, la calificarea faptei, să fie
luate în consideraţie și alte posibile circumstanţe agravante, în a căror prezenţă a fost comis omorul
intenţionat (de exemplu, “cu premeditare”, “asupra a două sau mai multor persoane”, “asupra soţului
(soţiei) sau a unei rude apropiate”, “de două sau mai multe persoane”, “cu scopul de a ascunde o altă
infracţiune sau de a înlesni săvârșirea ei” etc. Este de notat că posibilitatea calificării conform art. 188 și
lit. b) din alin. (2) art. 145 din CP al RM se realizează în situaţia când făptuitorul a dorit, în rezultatul
lipsirii victimei de viaţă, să obţină un venit material pe calea luării ilegale și gratuite a bunurilor acesteia,
nu însă să obţină alte avantaje sau foloase patrimoniale sau să se elibereze de careva cheltuieli
materiale. Tâlhăria săvârșită prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant (lit. d) din alin.
(3) art. 188 din CP al RM). Caracteristic pentru modalitatea agravată analizată e că acţiunea adiacentă
din cadrul tâlhăriei este săvârșită prin oricare din următoarele patru metode: 1) schin giuire; 2) tortură;
3) tratament inuman; 4) tratament degradant. Prin “schingiuire” trebuie de înţeles acţiunile care
provoacă victimei suferinţe prin privaţiunea de hrană, apă sau căldură ori prin plasarea sau abandonarea
victimei în condiţii nocive pentru viaţă. În sensul Convenţiei ONU împotriva torturii și altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, termenul “tortură” înseamnă orice act prin care unei
persoane i se provoacă, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu
scopul de a obţine de la această 280 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă persoană sau de la o
persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a
intimida sau de a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă
de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de
către un agent al autorităţii pub lice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la
instigarea ori cu consim ţă mântul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se
8
referă la durerea ori suferinţele rezultând exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau
ocazionate de ele. Prin
care aparţin de sfera patrimonială a persoanei care a încredinţat bunurile. În cazul dat, prin trecerea în
mod ilicit la pierderi a bunurilor respective, poziţia lor în spaţiu se păstrează, dar se schimbă atitudinea
făptuitorului faţă de aceste bunuri, care intervertește (transformă) detenţia legitimă într-o stăpânire
ilegală. Deși bunurile respective continuă să se afle în același loc, ele nu mai există pentru persoana care
C a p i t o l u l V I I 287 a încredinţat bunurile sale, deoarece sunt trecute prin act la pierderi, fiind ca și
cum distruse din cauza inutilităţii lor. În concluzie, se poate menţiona că făptuitorul ia bunurile ce i-au
fost încredinţate, transformându-se din detentor legitim în pretins proprietar, având intenţia de a le
poseda pentru sine, nu pentru posesorul mijlocit ce i-a încredinţat bunurile. Fapta incriminată la art. 191
din CP al RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din
al pungășiei apar banii, titlurile de valoare, bijuteriile, obiectele preţioase de dimensiuni mici etc. Aceste
obiecte pot fi lăsate temporar fără supraveghere, fără a ieși definitiv din posesia altuia. Astfel, bunul
abandonat și bunul găsit nu pot forma obiectul material al pungășiei. Un document (de exemplu, un
buletin de identitate) nu poate forma obiectul material al pungășiei, chiar atunci când documentul se
află în buzunar, în geantă sau în alte obiecte prezente la victimă. Calitatea specială a documentelor,
privite ca obiect material stabi lirea scopului special – de sustragere – sub care se prezintă scopul de
cupiditate (profit). Subiectul infracţiunii de la art. 192 din CP al RM este persoana fizică responsabilă,
care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 16 ani (pentru fapta
prevăzută la alineatul (1)) sau 14 ani (pentru fapta prevăzută la alineatul (2)).
3.7 Șantajul
La sfârșitul anilor ’80 – încep fine, dacă acţiunea adiacentă îmbracă forma răpirii unei persoane, atunci
obiectul material secundar lipsește (dacă nu este exercitată o influenţare nemijlocită infracţională
asupra corpului persoanei). Astfel, în funcţie de combinaţia concretă pe care o poate avea acţiunea
principală cu acţiunea adiacentă, șantajul poate: 1) să nu aibă nici obiect material principal, nici obiect
material ană, rudele
emoldova.md/7822/repere-privind-statutul-juridic-al-beneficiarilorde-servicii-de-sanatate-publica-in-
contextul-pandemiei-covid-19.html (vizitat 14.09.2020)

15. SADOVEI N. Repere privind statutul juridic al beneficiarilor de servicii de sănătate publică în
contextul pandemiei COVID-19. Online: https://juridicemoldova.md/7822/repere-privind-statutul-
juridic-al-beneficiarilorde-servicii-de-sanatate-publica-in-contextul-pandemiei-covid-19.html (vizitat
14.09.2020)

16. SELLIN Th., Culture Conflict and Crime, New York, Social Science Research Council, bulletin no.41,
1938, p. 172

17. VASILOI Dj. Aspecte privind deosebirea consecinţelor infracţiunii de consecinţele criminalităţii. În:
Jurnal Juridic Naţional, martie, 2014, p. 14

9
18. VASILOI Dj. Decriminalizarea şi realitatea sub aspectul pericolului social al faptelor săvârşite. În:
Legea şi viaţa. Chişinău: 2013, p. 25-29
1.Mateuţ Gh., Criminologie (note de curs),  Arad, 1993, p.126.
[2] Oancea Ion,  Probleme de criminologie, ed. ALL Educational S.A., Bucureşti, a. 1994, 1998, p.28.
[3] Ungureanu Augustin, Prelegeri de criminologie, ed. Cugetarea, Iaşi, 1999, p.130.
[4] Giurgiu Narcis, op. cit., p. 185.
[5] CP al RM.

Anexa 1. Masca cosmetologică pe partea facială a corpului

10
 Anexa 2

11
 DECLARAȚIE

Privind originalitatea conținutului lucrării de an

Subsemnatul(a)_________________________________________________

absolvent(ă) al Universității Libere Internaționale din Moldova,

Facultatea__________________________ Specialitatea_______________, promoția 2020-2021,
declar pe propria răspundere,că lucrarea de an cu titlul: CARACTERISTICA GENERALĂ A
MĂȘTILOR COSMETOLOGICE elaborată sub îndrumarea
dnei______________________________________________ pe care urmează să o susțin, este
originală, îmi aparține și îmi asum conținutul acesteia în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență,monografii, lucrări de specialitate, articole etc.,
publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de
licență fiind menționate în conținutul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de an să fie verificată prin orice
modalitate legală pentru confirmarea originalității,consimțînd inclusiv la introducerea
conținutului acesteia într-o bază de date în acest scop.

Data_______________________ Semnătură student____________________

12