TEMA 8.

CREDITUL ŞI DOBÂNDA
Creditul ca încredere - este o concepţie care plasează la baza relaţiilor de credit ideea de
încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora.
Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire reprezintă o abordare care porneşte de la
conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părţi din produsul social de la
unii din participanţii la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit.
Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb reprezintă „un acord prin care anumite bunuri,
servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare.
Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din
PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie disponibilităţile din
economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al
realizării unor obiective ale politicii economice.
Participanţii la raportul de credit, creditorul şi debitorul sunt denumiţi în literatura de
specialitate cu termenul „subiecte ale raportului de credit”.
Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la
scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului.
Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. În
funcţie de natura elementelor care constituie obiectul garanţiei, se poate face distincţie între
garanţia reală şi garanţia personală.
Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie de
particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de credite.
Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie, după cum se desprinde din
literatura de specialitate, preţul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plăteşte debitorul
pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat.
Creditul comercial se caracterizează prin următoarele - reprezintă creditul pe care şi-l
acordă agenţii economici la vânzarea mărfii sub forma amânării plăţilor.
Creditul de consum - reprezintă vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum
personal, de folosinţă îndelungată şi de mare valoare (mobilă, autoturisme, articole de uz casnic).
Creditul obligatar - constituie o formă a creditului contractat de stat prin lansarea
titlurilor de împrumut (obligaţiuni, bonuri de tezaur) în scopul acoperirii deficitului bugetar.
Creditul ipotecar - reprezintă un credit garantat cu proprietăţi imobiliare sub forma
clădirilor (în special în mediul urban) sau de natura terenurilor (în mediul rural).
Dobânda poate fi definită ca reprezentând o formă de remunerare a creditului de către
debitor, pentru folosirea capitalului împrumutat.
Dobânda bonificată - reprezintă nivelul dobânzii cu care sunt remunerate disponibilităţile
băneşti ale celor care şi-au constituit depozite bancare.
Dobânda percepută - exprimă dobânda încasată de bănci de la clienţii care beneficiază de
creditele acordate.
 Scontarea - reprezintă una dintre principalele operaţii active ale băncilor comerciale, prin
care întreprinzătorul cedează băncii portofoliul de efecte comerciale, în schimbul unei sume de
bani, reprezentând valoarea nominală a cambiilor, diminuată cu un nivel al dobânzii, numit
scont.
Taxa privată a scontului (tps) este dobânda la care băncile comerciale scontează cambiile
prezentate de întreprinzători, şi la care se acordă credite acestora.
Taxa oficială a scontului (tos) este acel nivel al dobânzii la care banca centrală scontează
cambiile prezentate de băncile comerciale şi acordă împrumuturi celorlalte bănci (dobânda de
refinanţare).
Rata reală a dobânzii, cea care exprimă creşterea puterii de cumpărare actuale se obţine
după ajustarea ratei nominale prin inflaţie.
Rata dobânzii reprezintă una dintre cele mai “monitorizate” variabile din economie,
întrucât modificările nivelului acesteia afectează direct activitatea zilnică şi are importante
consecinţe asupra creşterii economice.
Valoare prezentă arată că o unitate monetară încasată peste un an are o valoare mai
scăzută decât o unitate monetară prezentă.