CHIRURGIE OMF

VOLUMUL 2
BUCUR

1.CHISTUL DERMOID

Patogenie: - chist de dezvoltare care apare mai fregvent la adultii tineri poate fi prezent
la nastere.
- prin transformarea chistica a incluziilor epiteliale restante la locul de unire al arcurilor
branhiale, pe linia mediana
Aspect clinic : - localizare - tipica - planseu bucal pe linia mediana sau paramedian
- atipica - la nivelul limbii / in loja submandibulara
- dimensiuni: variabile mm-10-12cm ce poate duce la de planului bucur
impingand limba in sus si posterior
- crestere lenta, asimptomatica
- mucoasa acoperitoare destinsa, de aspect normal
- mobil pe planuri
- lasa godeu la palpare
- continut pastos, galben cenusiu
- aspect de “barbie dubla” in localizarea submandibulara (se dezvolta sub
planul m milohioidian)

Tratament: - chirurgical, extirparea în totalitate a acestuia, prin abord oral sau

cutanat, în funcţie de localizare. Uneori, pentru formele de mari dimensiuni, este
necesar abordul mixt, oral şi cutanat.
dificil de extirpat dc se extinde spre baza limbii...daca devine aderent pe masura ce se
fibrozeaza in special daca se suprainfecteaza

2. CHIST BRANHIAL (cervical lateral, limfoepitelial cervical)

Patogenie: 1. - incluzie epiteliala restanta a unui pliu endodermic al fantei a II-a

branhiale
2. - incluziuni ale unui epiteliu de tip salivar restant la nivelul unui ganglion
limfatic

Aspect clinic: - apare la adolescenti \adulti tineri , mai frecvent la fete

- are latenta indelungata urmata de dezvoltare brusca (frecvent in
urma unui episode infectios al cailor respiratorii superioare) !!

- localizare pe traiectul m. SCM 1/3 medie si superioara,

periangulomandibular, 1/3 inferioara
- dimensiuni: variabile 8-10 cm
- tegument acoperitor:nemodificat
- consistenta : moale, fluctuenta
- nu se mobilizeaza in deglutitie si miscarile gatului
- nu se mobilizeaza liber are raport intim cu carotida ext si int insinuindu
se pe sub pantecele posterior al digastricului catre peretele lateral al faringelui si varful
apofizei stiloide
Daca se infecteaza devine dureros la palpare tegumentul se destinde congestiv
prezentand semne clinice de supuratii laterocervicale

Tratament:

Abord chirurgical cervical, printr-o incizie tegumentară orizontală, astfel încât cicatricea
postoperatorie să fie disimulată într- un pliu natural al gâtului.
Extirparea inseamna desprinderea acestuia de pachetul vasculonervos al gatului
peretele lateral al faringelui si varful apofizei stiloide
 3. Chistul canalului tireoglos (chistul median al gâtului)
Patogenie şi aspecte clinice
. Chisturile canalului tireoglos sunt localizate pe traiectul acestui canal, cel mai
frecvent suprahioidian, mai rar subhioidian şi cu totul excepţional suprasternal.
Deoarece canalul tireoglos este în raport direct cu hioidul, în mod constant chisturile
sunt aderente de corpul sau coarnele hioidului.
Majoritatea chisturilor canalului tireoglos apar în intervalul de vârstă 15-30 de ani,
fiind mai rar prezente la copilul mic, iar după 30 de ani, incidenţa scade progresiv odată
cu înaintarea în vârstă. Afectează în mod egal ambele sexe. Este cel mai frecvent chist
cervical.
Adeseori pacienţii corelează creşterea rapidă în volum a acestui chist (în
aproximativ 2-4 săptămâni) cu un episod de infecţie acută a căilor respiratorii
superioare.
Are dimensiuni relativ mici, sub 3 cm- 10 cm.
Este rotund, bine delimitat, aderent la hioid, fapt pentru care se mobilizează în
deglutiţie.
consistenţă moale şi este nedureros la palpare,
tegumentele acoperitoare nefiind nemodificate clinic.
Atunci când se suprainfectează, devine dureros şi capătă aspectul unei supuraţii
cervicale care poate fistuliza tegumentar.
Rar aceste fistule poate avea doua orificii unu tegumentar unui in foramen caecum
Tratament
Intervenţia chirurgicală constă în extirparea chistului canalului tireoglos, prin
procedeul Sistrunk.
Abordul este cervical, printr-o incizie orizontală disimulată într-un pliu natural al
gâtului.
Deoarece are o membrană subţire, extirparea este dificilă şi există riscul perforării
chistului în timpul intervenţiei. tocmai de aceea se punctioneaza si evacueaza continutul
obligatoriu rezectia portiunii hioide la care a aderat chistul,

4.Ranula
Patogenie şi aspecte clinice
Rezultă prin transformarea chistică a epiteliului unuia dintre canalele de excreţie ale
glandei sublingual, care se deschid în planşeul bucal sau în porţiunea terminală a
canalului Wharton, spre deosebire de sialochist, care este caracteristic glandelor
salivare mici11.
Ranula sublinguala se prezintă clinic ca o formaţiune chistică, cu dimensiuni variabile,
localizată paramedian în planşeul bucal, deasupra muşchiului milohioidian. Pe măsură
ce creşte în volum ranula ridică mucoasa planşeului bucal, prin transparenţa căreia este
vizibil conţinutul lichidian al acesteia, fapt care îi conferă o coloraţie tipică albăstruie. La
palpare, ranula are o consistenţă fluctuenţă, este nedureroasă, nu aderă la corticală
linguală a mandibulei, în schimb aderă de planurile profunde.
O variantă clinică mai rar întâlnită este ranula „in bisac” (ranula suprahioidiană,
ranula plonjantă), în care formaţiunea chistică cu conţinut salivar trece în regiunea
suprahioidiană (loja submentonieră, loja submandibulară), printre fibrele m.
milohioidian, sau prin interstiţiul hiogloso-milohioidian. Astfel, formaţiunea chistică apare
ca fiind formată din două compartimente situate deasupra m. milohioidian în planşeul
bucal şi, respectiv sub
m. milohioidian, în loja submentonieră sau/şi submandibulară.
Ranula în bisac va avea forma unei „clepsidre” cu conţinut lichidian, presiunea
exercitată pe unul dintre compartimente determinând mărirea de volum a celuilalt .
Tratament
Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea ranulei, inclusiv a membranei
chistice, împreună cu glanda sublinguală implicată, pentru a preveni apariţia
recidivelor.
In cazul ranulei sublinguale, abordul chirurgical este oral, la nivelul planşeului
bucal. Extirparea este destul de dificilă, având în vedere faptul că membrana chistică
este foarte subţire şi extrem de aderentă la ţesuturile adiacente.
O variantă terapeutică mai puţin folosită astăzi este marsupializarea ranulei, care
permite restabilirea drenajului glandei sublinguale în cavitatea orală. Este indicată
numai în cazul ranulei sublinguale, având dezavantajul apariţiei frecvente a recidivelor.
Ranula suprahioidiană cu evoluţie strict sub m. milohioidian necesită un abord
chirurgical cervical, submandibular, extirparea acesteia făcându-se, de cele mai multe
ori, împreună cu glanda submandibulară de care aderă.
Ranula „în bisac” necesită uneori un abord chirurgical mixt, oral şi cutanat, atunci
când formaţiunea chistică, strangulată de fibrele m. milohioidian, nu poate fi extirpată în
totalitate, numai prin abordul cervical submandibular.

5. Mucocelul
 • formaţiune cu aspect chistic, frecvent întâlnită la nivelul mucoasei orale, care se
datorează perforării canalului de excreţie al unei glande salivare accesorii şi
pătrunderii secreţiei salivare în ţesuturile adiacente. Apare în urma unui
traumatism acut sau unor microtraumatisme cronice ale mucoasei orale, acestea
din urmă fiind datorate unor ticuri de muşcare a buzelor sau mucoasei jugale.
• Nu prezintă membrană !!!
Sunt mai frecvente la copii şi tineri
Localizare: frecvent la nivelul mucoasei labiale inferioare, paramedian, mai rar fiind
prezente pe mucoasa jugală, porţiunea anterioară a feţei ventrale a limbii sau în
planşeul bucal (în acest caz fiind greu de diferenţiat de ranulă), extrem de rar la nivelul
buzei superioare
Clinic, mucocelul apare ca o deformaţie rotund-ovalară de mici dimensiuni, între
câţiva milimetri şi, mai rar, câţiva centimetri, având mucoasa acoperitoare nemodificată,
dar lăsând sa transpara continutul salivar al mucocelului.
Tratament: de cele mai multe ori mucocelul ”se sparge”, eliminand continutul
salivar = vindecare spontana;
Alteori are evolutie cronica si se transforma in sialochist propriu-zis.

6. Hiperplazia fibroasa inflamatorie

strughe ve
Localizare: la nivelul fundului de şanţ vestibular, pe fondul iritaţiei cronice a mucoasei
de la acest nivel, datorată instabilităţii unei proteze dentare mobile se mai numeşte
epulis fissuratum.
Apare la pacienţi mai în vârstă, edentaţi parţial sau total şi purtători de proteză mobilă,
fiind mai frecvent la sexul feminine.
Mucoasa acoperitoare poate fi nemodificata clinic sau poate avea aspect de
hiperemie, aspect de pliuri paralele cu creasta alveolara iar santul format intre acestea
corespunde marginei protezei, aspect fibros consistent.
Dimensiuni variabile de la leziuni mici 1 cm pana la hiperplazii extinse , multiple pliuri
interesend intreg santul vestibular.
Tratament: pentru a elimina forma de tumora maligna se suprima purtarea protezei 10-
14 zile, se prescrie colutoriu oral, ains si dispensarizare.
Daca leziunea se remite se readapteaza proteza astfel incat sa nu mai prezinte un
factor iritant mucozal.
Chirurgical, excizia leziunii in totalitate printre incizia care circumscrie intregul tesut
hiperplazic ( 14 zile de repaus fara proteza tesutul hiperplazic s a mai remis si se poate
menaja santul vestibular.

7. Granulom piogen

• hiperplazie reactiva a mucoasei cavitatii orale, formata din tesut granulativ, ca

raspuns la un factor iritant local
Este de fapt o hiperplazie cu caracter granulomatos
Masa pseudotumorala pediculata sau sesila de dimensiune de la cativa mm la cativa
cm.
Culoare de la roz la rosu intens in functie de vechimea leziunii : leziunile recente sunt
mai intens vascularizate, leziuni vechii fibrozate, roz rosii. Statistic apare si la gravide
cu denumirea de granulom de sarcina.
Suprafata neteda, globulara, sau poate prezenta zone ulcerative.La palpare este moale
nedureroasa.
Tratament: Extirpare chirurgicala impreuna cu tesutul adiacent. Recidive rare doar
daca nu s a inlaturat factorul iritant.

8. Papilomul

Patogenie şi aspecte clinice

• proliferare tumorală benignă a stratului spinos al epiteliului, având drept cauză
probabilă infecţia cu virusul papiloma uman (HPV). Se pare că HPV este prezent
în cavitatea orală la majoritatea persoanelor, fără însă a induce vreo manifestare
clinică.
Clinic = formaţiune tumorală cu creştere exofitică, verucoasă sau conopidiformă,
având prelungiri digitiforme. Este pediculat, uneori sesil şi are dimensiuni mici, de
maximum 0, 5-1 cm, ajungând excepţional la dimensiuni mai mari de1 cm. Are
consistenţă moale sau fermă, în funcţie de prezenţa sau absenţa ţesutului fibros.
Suprafaţa formaţiunii tumorale este neregulata.
Tratament : chirurgical, extirparea in totalitate a formatiunii impreuna cu baza de
implantare.
 9. Hemangiomul

Cea mai frecventa forma tumarala in perioada copilariei prezenta in 5-10% cazuri de
copii cu vastra de 1 an
Localizare: in special in teritoriul OMF
hemangioamele complet dezvoltate sunt rar prezente la nastere dar se poate identifica
o macula de culoare deschisa retea teleangiectatica, aspect reliefat, boselat culoare
rosu aprins ; in primele saptamani de viata de dezvolta rapid
Au consistenta ferma iar "tumora nu se goleste de sange la presiune.
Cele profunde sunt mai discrete si au o tenta de albastrui.

daca e localizata ocular poate da ambliopie strabism sau astigmatism

daca sunt localizata la nivelul cervical laringian pot da obstructii calor respiratorii

Tratament : In functie de locatie, varsta, dimensiune

terapie cortizonica 60-90 de zile; primele imbunatatiri se obs in primele 7-10 zile; dupa,
scaderea dozei de cortizon; hemangiomul revine in 30% de cazuri
Pt evitarea efectelor sistemice se poate injecta intralezional TRIAMCINOLON sau
BETAMETAZONA
Chimioteradioterapie, criochirurgia, scleroterapia, laserterapie, dispensarizare.

10. Keratochist odontogen (chist primordial)

degenerarea chistică a epiteliului organului adamantin, înaintea dezvoltării

structurilor dure dentare. Astfel, un chist primordial se dezvoltă în locul unui dinte.
Forme:
1. primordial = se dezvolta in locul unui dinte;

2. dentiger = se dezvolta in jurul unui dinte.

•
 •
• ai des la adolescent si tineri, in special la baieti;

Mai frecvent la Md – in dreptul M3, dar si la Mx – in dreptul M3, canin.

Clinic: multiple variante si dimensiuni: unele forme mici si uniloculare, altele mai mari
uni- sau multiloculare.

Asimptomatice initial,dar pe masura ce se dezvolta = mobilitate dentara, resorbtie

progresiva a radacinilor;

Uneori peretele chistic se poate perfora = inflamatie, edem, durere.

Rx: leziuni osoase radiotransparente, cu limite nete. uneori corticalizare perilezionara

Tratament: chirurgical: - chistectomie – pt chist relative mic

• - marsupializare – pt keratochist odontogen dentiger

• - rezectie osoasa, marginala sau segmentara.
Risc crescut de recidiva: 50%

11. Chistul follicular (dentigen)

• Este transformarea chistica a sacului folicular care inconjoara coroana unui dinte
neerupt;
• ~ 20% din chisturile de dezvoltare; mai des la nivelul unghiului Md, canin sup
inclus.
Clinic: chistul folicular de mici dimensiuni – asymptomatic.In evolutie creste in
dimensiuni (cativa cm) si rar ajunge sa erodeze corticala osoasa.
Rx: radiotransparenta uniloculara ce inconjoara coroana unui dinte inclus sau
semiinclus, bine delimitat, cu contur net, care se ataseaza la coletul dintelui.
Poate deplasa dintele de la nivelul caruia deriva sau/sip e cei cu care vine in contact.
Tratament: chistectomie +(-) odontectomia dintelui inclus, marsupializare initial, urmata
de chistectomie ulterior.

12. Chistul nazo-palatin

Cel mai frecvent chist neodontogen al cavitatii orale;

Poate aparea la orice varsta, mai des 40-60 ani, mai mult la barbati.

Clinic: la inceput asimptomatic, in evolutie poate deforma palatul anterior cu mucoasa

acoperitoare integra sau cu fistula prin care se elimina continutul chistic; este dureros la
palpare si fluctuent.

Rx: radiotransparenta de 1-2 cm, rar pana la 6 cm, bine delimitate, situate intre
radacinile incisivilor centrali sup.; aspect de “inima de carte de joc”.

Tratament: chistectomie simpla, prin abord palatinal.

Risc de recidiva mic.

13. Tratamentul chistului radicular

Atitudinea terapeutica e influentata de dimensiunea chistului si posibilitatea

tratamentului conservator endodontic al dintelui cauzal sau respective necesitatea
extractiei acestuia.
Principial tratamentul vizeaza indepartarea chistului si tratamentul factorului cauzal
dentar.
Pt chisturile de dimensiuni mici si medii – chistectomie cu rezectie apicala a dintelui
(daca implantarea e buna) si tratam endo intraoperator cu sigilarea suprafetei de
sectiune a radacinii.
Pt chisturile de mari dimensiuni – chistectomie cu abord vestibular si extractive sau
tratam conservator.Cand e interesata si mucoasa sinusala – cura radical a sinusului Mx.

14. Cavitatea osoasa idiopatica

Cavitate endoosoasa fara membrane si fara implicatie patologica, cu localizare la
oasele Mx si la nivelul altor oase:tibie, femur;
Clinic: asimptomatica
Apare la pacienti de 10-20 ani, mai ales de sex masculin, mai des la Md in zona
premolara sau molara.
Rx: radiotransparenta bine delimitate, cu dimensiuni 1-10 cm; uneori
radiotransparenta se insinueaza aparent printre radacinile dintilor.
Tratament: explorare chirurgicala si chiuretajul peretilor ososi, exam
histopatologic.

15. Tratamentul ameloblastomului intraosos solid (multichistic)

f
Enucleere cu chiuretaj – in prima faza; risc de recidiva 50-90%
Rezectie osoasa segmentara extinsa – margini libere osoase de 1-1,5cm;
recidiva 15-20%.
Rezectie segmentara si hemirezectie de mandibula cu sau fara dezarticulare –
ca tratament curativ.

16. Tratamentul ameloblastomului unichistic

Chistectomia e prima intentie – cu exam histopatologic pt confirmarea dg ;

dispensarizare = pt formele in situ
Pt. formele microinvazive – rezectie osoasa marginala
Pt.formele invzive – rezectie segmentara si hemirezectie de Md
Risc de recidiva: 15-20%

17. Osteomul

Tumori benign osoase – hamartoame (defect de dezvoltare)

Apare in special la tineri (barbati), la nivelul oaselor craniului, la nivelul oaselor
maxilare, in special corpul mandibular – pe versantul lingual in zona PM sau M,
sau la nivelul condilului mandibular, sinusul frontal.
 Localizare: la suprafata osului – osteom periostal – deformare osoasa discrete,
nedureroasa, cu crestere lenta, consistent dura,osoasa
In medulara osoasa – osteom endostal- asimptomatic, prin evolutie
ajunge la dimensiuni mar ice deformeaza osul;
Osteoamele de condil mandibular – deviaza pe partea opusa linia mediana,
tulburari de ocluzie, durere, deformare latero-faciala, limitarea deschiderii gurii;
Osteoamele sinusurilor paranazale – fenomene de sinuzita, algii faciale,
manifestari oftalmice.
Rx: radioopacitate circumscisa rotunda sau ovalara.
Tratament: daca are dimeniuni mici, nu induc tulburari functionale si nu interfera
cu un tratament protetic dentar – nu necesita tratam specific id oar
dispensarizare;
Daca induc tulburari functionale – rezectie osoasa modelanta cu margini
perilezionale de 1mm

18. Sindromul Sturge-Weber (angiomatoza encefalo-trigeminala)

Este un hamartom (defect de dezvoltare) cu incidenta scazuta caracterizata prin

malformatii vasculare ale encefalului si fetei.Pacientii se nasc cu o malformatie
vasculara capilara a fetei , pata de vin de Porto, unilateral, rar bilateral, de a
lungul uneia sau mai multor zone de emergent trigeminala.
Se asociaza manifestari neurologice: convulsii, retard mental, hemiplegie pe
partea opusa; uneori manifestari oculare:glaucoma, malformatii ale conjunctivei
sau retinei; manifestari orale: hiperplazie gingivala, liza osoasa.
Tratament: laserterapie , extirparea leziunilor.

19. Sindromul Gardner

Patogenie şi aspecte clinice
Sindromul Gardner = afecţiune rară cu caracter ereditar, autozomal dominant, rezultat
prin mutaţia unei gene de pe braţul lung al cromozomului 5. Prevalenţa sa este de 1 caz
la 8 000-16 000 de nou născuţi vii.
Sindromul Gardner face parte din sindroamele cu caracter familial asociate cu polipoză
intestinală. Include o serie de manifestări digestive, osoase, dentare, cutanate, oculare
etc.
Manifestările digestive = multipli polipi intestinali, care de obicei se dezvoltă în decada
a doua de viaţă. Aceşti polipi au caracter adenomatos şi prezintă un risc crescut de
transformare în adeno- carcinom.
Manifestările scheletale sunt prezente la peste 90% dintre pacienţi, prin formarea de
osteoame multiple şi cu localizări variate, putând afecta orice segment al scheletului.
Cel mai frecvent, acestea se localizează la nivelul craniului: calvarie, sinusuri
paranazale, oase maxilare. Pentru localizările mandibulare, Osteoamele apar adesea
la nivelul unghiului mandibulei, sunt multiple, au dimensiuni semnificative şi pot induce o
asimetrie facială marcată. Osteoamele apar de obicei în perioada pubertăţii, înaintea
instalării oricăror modificări digestive. în majoritatea cazurilor, se identifică aproximativ 3
osteoame la nivelul oaselor maxilare, dintr-un total de 3-6 osteoame la nivelul întregului
schelet.
Manifestările dentare sunt uneori prezente, constând în existenţa unor odontoame,
dinţi supranumerari sau dinţi incluşi. în cazuri severe, se asociază şi cu disostoza
cleido-craniană (afecţiune cu caracter ereditar caracterizată prin absenţa parţială sau
totală a claviculelor, închiderea tardivă a fontaneletor, dinţi supranumerari, erupţia
întârziată a dinţilor permanenţi, bose frontale proeminente).
Manifestările cutanate = dezvoltarea unuia sau mai multor chisturi epidermoide
sau sebacee, la aproximativ 50% dintre pacienţi, precum şi fibroame multiple sau chiar
fibromatoză în 15-30% dintre cazuri.
Manifestările oculare sunt prezente în peste 90% dintre cazuri, = leziuni
pigmentare retiniene.
Risc extrem de crescut de dezvoltare a unei tumori maligne tiroidiene ta pacienţii
cu sindrom Gardner.
Diagnostic diferenţial
Diferitele manifestări ale sindromului trebuie diferenţiate în primul rând de
respectivele afectări ca entităţi separate.De exemplu, în contextul afectării osoase,
prezenţa unor osteoame multiple nu trebuie considerată ca atare, ci vor fi necesare
investigaţii suplimentare (cum ar fi colonoscopia, examenul fundului de ochi, ancheta
genetică etc. ) pentru stabilirea contextului mai larg al unui eventual sindrom Gardner.
Alte sindroame care implică polipoza intestinală sunt: polipoza juvenilă de
colon,sindromul Turcot, sindromul Cowden, sindromulPeutz-Jeghersetc. Dintre
toate acestea, numai sindromul Gardner prezintă frecvent toate tipurile de afectări:
polipoză intestinală, osteoame, manifestări cutanate şi manifestări oculare.
Anatomie patologică
Osteoamele în contextul sindromului Gardner sunt formate din os compact. Este
practic imposibil de diferenţiat histologic, în afara contextului clinic general, un osteom
solitar de un osteom din cadrul unui sindrom Gardner.
Tratament
Trebuie avut în vedere în primul rând riscul crescut de transformare malignă a polipozei
intestinale - studiile arată că aproximativ 50% dintre pacienţi dezvoltă un
adenocarcinom de colon până la vârsta de 30 de ani; adenocarcinomul de colon apare
practic la toţi pacienţii după vârsta de 50 de ani.
La pacienţii cu sindrom Gardner se recomandă colectomia profilactică. Tratamentul
chirurgical al osteoamelor şi chisturilor are caracter funcţional şi estetic.

20. Boala Paget osoasă (osteitadeformantă)

Patogenie şi aspecte clinice

Boala Paget osoasă = afecţiune caracterizată prin fenomene anarhice de apoziţie şi

resorbţie osoasă, care duce la modificări importante structurale şi de rezistenţă ale
scheletului. Etiologia sa este necunoscută, factorii incriminaţi fiind probabil virali,
inflamatori, genetici şi endocrini. S-a constatat că boala are caracter familial în 15-30%
dintre cazuri.
Boala Paget apare în special la persoane de peste 40 de ani, mai frecvent la sexul
masculin. Poate avea caracter monoostotic sau poliostotic. Se localizează cel mai
frecvent la nivelul vertebrelor lombare, pelvisului, craniului şi femurului.
Clinic, poate fi total asimptomatică, sau, dimpotrivă, se poate caracteriza printr-o
simptomatologie dureroasă severă. La nivelul articulaţiilor învecinate oaselor afectate
apar fenomene de artrită, cu dureri articulare şi afectarea mobilităţii. Leziunile de la
nivelul scalpului induc creşterea progresivă a circumferinţei craniene.
La nivelul viscerocraniului, cel mai frecvent este afectat maxilarul superior, ducând la
lărgirea etajului mijlociu al feţei. în cazuri extreme, această deformare imprimă
pacientului un facies „leonin” - manifestare denumită leontiasis ossea.
Secundar se instalează obstrucţia nazală şi sinuzală, lăţirea cornetelor nazale şi
deviaţie de sept. Oral, ocluzia dentară se menţine, dar apar incongruenţe dento-
alveolare cu spaţieri interdentare.
Interesarea oaselor lungi ale membrelor inferioare duce la deformarea acestora,
conferind pacientului o „postură simiană”.
Radiologic, în stadii incipiente se evidenţiază o radioopacitate scăzută a structurilor
osoase şi alterarea desenului trabecular. La nivelul neurocraniului se pot evidenţia
focare circumscrise de radiotransparenţă - aspect numit osteoporosis circumscripta.
Ortopantomogramă relevă formarea de focare de os sclerotic, care ulterior confluează -
„os cu aspect de lână”. Dinţii prezintă fenomene de hipercementoză. Scintigrafia
osoasă relevă o fixare crescută a iodului radioactiv la nivel osos. Aspectul radiologic al
oaselor maxilare este de radioopacitate multifocală sau generalizată. Mai rar aspectul
radiologic este mixt, de radiotransparenţă alternând cu radioopacitate, cu caracter difuz,
generalizat, asemănător cu cel din displazia cemento-osoasă. Din acest motiv, un
pacient cu diagnostic prezumtiv de displazie cemento-osoasă floridă trebuie investigat
suplimentar pentru a infirma o posibilă boală Paget.
Diagnostic diferenţial
Deformarea dureroasă a oaselor maxilare la adult trebuie în primul rând
diferenţiată de osteomielita cronică difuză sclerozantăsau de osteosarcom;
displazia fibroasăpoate fi o altă entitate cu care trebuie făcut diagnostic diferenţial, dar
aceasta este în marea majoritate a cazurilor diagnosticată în copilărie. Aspectul
radiologic poate fi similar cu displazia cemento-osoasă floridăsau cu cel din
hiperparatiroidism.
Anatomie patologică
Examenul histopatologic al pieselor osoase relevă o alternanţă anarhică între
fenomene de resorbţie şi apoziţie osoasă, dând naştere unui. aspect de „mozaic” sau
de „puzzle”. în funcţie de evoluţia bolii, unul dintre fenomene poate predomina. în
formele vechi, ţesutul fibros bogat vascular înlocuieşte structurile osoase resorbite. Este
caracteristică prezenţa bazofilelor la nivel osos.
Tratament
Din punct de vedere oro-maxilo-facial, boala Paget nu necesită un tratament
specific. La pacienţii purtători de proteze dentare, este necesară refacerea acestora pe
măsura deformării osoase. Sunt necesare precauţii sporite în practicarea intervenţiilor
de chirurgie dento- alveolară, având în vedere dificultatea tratării sau extracţiei unor
dinţi cu fenomene de hipercementoză, şi de asemenea trebuie avut în vedere faptul că
osul este hipervascular şi deci există un risc de hemoragie semnificativă.
Tratamentul general al bolii Paget este specific şi constă în administrarea de antagonişti
ai parathormonului, cum ar fi calcitonina sau biofosfonatele, rezultatele fiind controlate
prin monitorizarea fosfatazei alcaline serice. în cazuri severe, care nu răspund la
tratament, se poate recurge la chimioterapie. Tratamentul simptomatic al durerii constă
în administrarea de analgezice uzuale.

21. Osteopetroza
(boala Albers-Schonberg, boala oaselor de marmură)

Patogenie şi aspecte clinice

Osteopetroza reuneşte o serie de afecţiuni ereditare caracterizate prin creşterea
patologică a densităţii osoase, indusă de alterarea funcţiei osteoclastelor.
Sunt descrise două forme clinice: forma infantilă şi forma adultă.
Osteopetroza infantilă este evidentă încă de la naştere sau în primele luni de viaţă,
reprezentând o formă severă. Sunt frecvente fracturile osoase şi se pot produce
compresii ale nervilor cranieni. Deformarea facială este evidentă, pacienţii prezentând
un facies lăţit, hipertelorism, nas turtit şi proeminenţa boselor frontale. Erupţia dentară
este întârziată. Se asociază şi fenomenele datorate compresiei nervilor cranieni:
cecitate, surditate, paralizie facială. Riscul de fractură şi osteomielită este crescut.
Radiologic, nu se poate face diferenţa între corticală şi medulara osoasă, evidenţiându-
se uneori o radioopacitate completă şi uniformă a structurilor osoase. La nivelul oaselor
maxilare, caracterele radiologice sunt similare, iar rădăcinile dentare sunt slab conturate
prin lipsa contrastului faţă de osul înconjurător. Sunt descrise şi forme incomplete, cu
manifestări clinice mai reduse şi chiar forme cu remisie spontană progresivă
(osteopetroză tranzitorie).
Osteopetroza adultului se manifestă tardiv şi cu modificări clinice mai reduse. La
pacienţii asimptomatici, sunt descoperite întâmplător, în urma unor radiografii care
evidenţiază modificările osoase, sau prin radiografii dentare, în care rădăcinile dentare
sunt slab conturate. De asemenea, diagnosticul este stabilit uneori după apariţia unor
fenomene severe de osteomielită după o extracţie dentară simplă. La pacienţii
simptomatici, poate fi prezentă o durere difuză, incidenţa fracturilor osoase este
crescută şi pot apărea fenomene de compresie a nervilor cranieni.
Tratament
In teritoriul oro maxilo-facial, osteopetroza ridică probleme legate de deformarea facială,
ereruptia dentară întârziată şi de complicaţiile datorate fracturilor. In mod deosebit,
trebuie avut în vedere riscul crescut de osteomielita dupa extractii dentare simple. Se
recomandă multă prudenţă în rezolvarea chirurgicală a deformărilor osoase, prin tehnici
de chirurgie ortognată, chiar şi în formele cu prognostic bun, având în vedere riscul
major de osteomielită gravă. De asemenea, grefele osoase sunt total contraindicate.
Tratamentul general al bolii are ca singură opţiune transplantul de măduvă
osoasă. Tratamentele adjuvante includ administrarea de interferon gamma-1b, calcitriol,
corticosteroizi, parathormon şi eritropoetină. Prognosticul general al bolii este rezervat.

22.Factori de risc locali în apariţia tumorilor maligneoro-maxilo-

faciale
Tutunul
Există foarte multe varietăţi de tutun şi diferite metode de administrare a
acestuia, principalele căi de administrare fiind: (1) fumatul (arderea) tutunului şi (2)
„mestecatul tutunului”. O modalitate aparte de expunere la efectul nociv al tutunului este
expunerea pasivă la fumul de ţigară - fumatul pasiv.
Fumatul
Numeroase studii au indicat o relaţie directă între fumat şi tumorile maligne ale
mucoasei orale. Aproximativ 75% dintre pacienţii cu tumorile maligne orale sunt
fumători cronici. Riscul legat de fumat creşte semnificativ cu numărul de ţigarete şi cu
durata expunerii la acest factor (de câţi ani este fumător). Persoanele fumătoare de sex
masculin prezintă un risc de circa 30 ori mai mare decât nefumătorii de apariţie a
tumorilor maligne orale, în timp ce foştii fumători prezintă un risc de 9 ori mai mare
decât nefumătorii - riscul devine egal cu cel al nefumătorilor la circa 10ani de la
renunţarea la fumat. Valorile sunt ceva mai reduse în cazul sexului feminin, fără să se
poată preciza însă care este mecanismul protector. Astfel, femeile fumătoare prezintă
un risc de circa 6ori mai mare comparativ cu nefumătoarele.
Se pare că fumatul ţigaretelor pare a fi mai nociv decât fumatul trabucului sau al
pipei. Există o relaţie bine stabilită privind incidenţa tumorilor maligne de buză la
fumătorii de pipă, deşi încă nu a putut fi evaluat precis riscul datorat căldurii produse
comparativ cu riscul datorat materialului din care este realizată pipa. în Asia se descrie
şi o altă modalitate de administrare a tutunului prin ardere, şi anume „fumatul invers”,
care se asociază cu creşterea incidenţei tumorilor maligne de boltă palatină.
„Mestecatul” tutunului
Deşi denumirea generică este de „mestecat tutunul”, în fapt constă în menţinerea
statică a tutunului (nears)în contact cu mucoasa orală. Cel mai cunoscut obicei este
mestecatul de betel, frecvent practicat în sud-estul Asiei şi în special în India. Deşi
compoziţia amestecului de betel variază în funcţie de tradiţia locală, cele mai multe
amestecuri conţin tutun şi var stins. La aceşti pacienţi, în sud-estul SUA şi în unele
regiuni din Suedia există obiceiul prizării tutunului, fapt ce a fost asociat cu o rată mai
crescută de apariţie a tumorilor maligne orale.
Fumatul pasiv
Studiile clinico-statistice recente subliniază faptul că femeile nefumătoare căsătorite cu
fumători cronici prezintă un risc de 1, 2-1, 3 ori mai mare de apariţie a cancerului
pulmonar. S-a determinat că în fluidele tisulare ale nefumătorului expus, pot fi identificaţi
constituenţii fumului de ţigară şi diferiţi metaboliţi. Până în prezent nu s-a stabilit o
corelaţie certă între fumatul pasiv şi incidenţa tumorilor maligne orale.
Alcoolul
Consumul cronic de alcool, în cantităţi mari (peste 1L alcool nedistilat/zi sau peste
250 mL alcool distilat/zi) este considerat un important factor de risc pentru apariţia
tumorilor maligne orale.
Factori dentari
Sepsis-ul dentar, igiena orala deficitara dar mai ales microiritatiile cronice asupra
mucoasei orale produse de obturatii, margini dentare anfractuoase sau lucrari protetice
incorect adaptate = factori de risc in aparitia tumorilor maligne orale.
Radiatiile solare
 Radiatiile UVA reprezinta 90% din radiatia ultraviolet care ajunge pe suprafata
planetei si este asociata cu modificari ale tesutului conjunctiv si imbatranirea accentuate
a pielii.
Radiatiile UVB sunt responsabile pentru arsurile solare si sunt factor de risc major
pentru tumorile maligne ale buzelor si tegumentelor.
Radiatiile UVC au cel mai mare risc de transformare maligna, dar aceste sunt
filtrate practice in totalitate de stratul de ozon.
Agenti infectiosi
Candida albicans – se asociaza adeseori pe fondul de “leucoplazie patata”, forma
anatomica premaligna.
Virusul papiloma uman – se pare ca este necesara asocierea infectiei HPV cu
alti factori de risc.
Virusul herpes simplex – in asociere cu fumatul creste riscul in aparitia tumorilor
maligne orale, la nivelul mucoasei orale sau a buzei.
Leziuni cu potential de malignizare –

23. Factori de risc generali in aparitia tumorilor maligne oro-

maxilo-faciale

Varsta – 45-50 de ani – grupa de risc din cauza “uzurii tesuturilor” si scaderea
imunitatii.
Factori nutritionali – deficitul cronic de Fe si avitaminozele A
Deficitul imunitar – imunodepresia HIV, imunosupresia medicamentoasa dupa
transplante de organe.
Alti factori de risc – expunerea la radiatii ionizante, expuerea la substante
carcinogene (nichel, crom, arsenic)

24. Forme de debut si de stare in tumorile maligne ale buzelor

Buzele
Buza se defineşte din punct de vedere oncologic ca fiind regiunea delimitată
anterior de joncţiunea între roşul buzei şi tegument, şi posterior cuprinzând până la
contactul cu buza opusă, reprezentând în fapt roşul de buză (vermilion, zona de
tranziţie cutaneo-mucoasă).

Forme anatomo-clinice de debut

Forma ulcerativă este cea mai frecventă şi se caracterizează prin apariţia unei mici
ulceraţii paramediene, la nivelul roşului de buză, uneori pe un fond de cheilită actinică.
Forma superficială este o formă de debut specifică buzei, care apare la început ca o
zonă albicioasă, îngroşată, ce poate evolua fie spre o leziune cu aspect verucos, fie
spre ulceraţie ce se acoperă rapid de cruste hemoragice, fără tendinţă la vindecare.
Forma vegetantă are un aspect similar unei forme vegetante de debut de la nivelul
mucoasei orale.

Forme anatomo-clinice în perioada de stare

Forma ulcero-distructivă îmbracă aspectul unei leziuni ulcerative crateriforme, cu
toate caracterele tipice.
Forma ulcero-vegetantă se prezintă sub forma unei mase tumorale exofitice, situate
pe
o zonă ulcerativă, cu ţesuturile adiacente infiltrate tumoral.

O formă avansată de tumoră malignă a buzei, care a evoluat lent, în special la

persoanele în vârstă, şi care s-a extins semnificativ, interesând buza şi structurile
adiacente, este denumită formă terebrantă. Considerăm că aceasta nu este o formă
anatomo-clinică aparte, ci expresia clinică a unei tumori maligne de buză în stadiu
avansat.

25. Tratamentul tumorilor maligne pelvilinguale in T2

In cazul tumorilor maligne pelvilinguale înT2, fără interesarea periostului

mandibular, se practică glosopelvectomie parţială, cu margini libere tridimensionale.
închiderea defectului se poate realiza prin mai multe metode:
• închidere per primam la nivelul limbii, prin sutură margino-marginală şi respectiv
vindecare per secundam a defectului de lanivelul planşeului bucal;
• închidere per primam la nivelul limbii, prin sutură margino-marginală şi respectiv
aplicarea unei grefe libere despicate de pielela nivelul defectului planşeului bucal;
• grefă liberă despicată de piele pentru defectul pelvilingual în întregime;
In cazul tumorilor maligne pelvilingual înT2 situate anterior, cu interesarea
periostului versantului lingual al simfizei mentoniere, se practică
glosopelvectomie parţială anterioară curezecţie osoasă marginală
(simfizectomiemarginală) (Fig. 12. 58).
Reconstrucţia defectului se poate face folosind un lambou de mucoasă labială
inferioară care acoperă tranşa osoasă restantă şi parţial defectul planşeului anterior
(aşa- numita „cheiloplastie cu retro-poziţionare”)
Defectul feţei ventrale a limbii se închide prin sutură per primam.
In cazul tumorilor maligne pelvilingual înT2situate lateral, cu interesarea
periostului
versantului lingual mandibular, se practică glosopelvectomie parţială cu rezecţie
osoasămarginală.
Reconstrucţia defectului se poate face folosind un lambou de mucoasă jugală şi
unlambou lingual, suturate peste defect.

Pentru toate aceste situaţii, se preferă efectuarea evidării cervicale profilactice sau
terapeutice (în funcţie de situaţie - N0sau N+) într-o a doua şedinţă. Pentru localizările
anterioare sau cele din apropierea liniei mediene, se recomandă evidarea cervicală
bilaterală.

26. Forme de debut in prioada de stare in tumorile maligne ale

mucoasei gingivale

în perioada de stare, tumora poate evolua sub două forme clinice:

҉ forma ulcero-distructivă şi ҉ forma ulcero-vegetantă.

In forma ulcero-distructivă, extensia procesului tumoral este rapidă, atât în
suprafaţă cât şi în profunzime, invadând osul subiacent, de cele mai multe ori prin
spaţiul parodontal. Osteoliză secundară ia aspect crateriform, ce poate fi acoperit de un
ţesut granulativ, sau osul rămâne denudat.
Forma ulcero-vegetantă are un aspect exofitic, conopidiform, dar distrucţia
osoasă subiacentă este prezentă.
Atât în perioada debut, cât şi în cea de stare, bolnavii se confruntă cu mobilitate dentară
accentuată fără cauze odonto- parodontale, instabilitate sau/şi disconfort la purtarea
protezelor mobile, dificultăţi de masticaţie şi fonaţie.

Evoluţia tumorilor maligne ale gingivomucoasei implică invazia osului crestei alveolare
subiacente (maxilare sau mandibulare). Tumorile gingivo-mucoasei crestei alveolare
mandibulare sunt mult mai limfofile decât cele de la nivelul maxilarului, prognosticul fiind
de asemenea mai rezervat.

27. Complicatii imediate in fractura de mandibula

Complicaţiile imediate apar în momentul traumatismului şi se datorează în mod direct

acestuia. Se referă atât la leziunile asociate fracturii de mandibulă, cât şi la complicaţiile
locale datorate fracturii de mandibulă în sine.
Leziunile asociate ale fracturilor de mandibulă interesează extremitatea cefalică şi sunt
de cele mai multe ori grave, cu risc vital.
Acestea sunt: (1) leziuni neurologice (leziuni ale coloanei cervicale, fracturi de bază
de craniu, hemoragia intracraniană, edemul cerebral posttraumatică (2) insuficienţa
respiratorie obstructivă superioară, (3) hemoragia cu risc vital şi (4) şocul
hipovolemic. Aceste entităţi au prioritate de tratament.
Complicaţiile locale apar în cazul fracturilor cu deplasări importante, care duc la
lezarea pachetului vasculo-nervos alveolar inferior. Astfel se produc hemoragii de
intensitate mică sau medie, precum şi leziuni nervoase datorate comprimării,
elongării sau secţionării n. alveolar inferior (hipo-/anestezia în teritoriul de distribuţie al
acestuia).
Hemoragia din focarul de fractură nu este de obicei importantă şi se opreşte spontan
sau prin imobilizarea de urgenţă. De asemenea, pot apărea hemoragii de intensitate
medie, prin lezarea vaselor faciale, linguale sau a ramurilor sale (atunci când fracturile
se însoţesc de plăgi ale părţilor moi perimandibulare), care nu ridică probleme
deosebite de hemostază, dar care pot induce apariţia unor hematoame geniene sau ale
planşeului bucal.

28. Complicatii secundare si tardive in fractura de mandibula

Complicaţiile secundare sunt de natură septică şi se datorează pe de o parte faptului

că majoritatea fracturilor de mandibulă sunt deschise în cavitatea orală, iar pe de altă
parte prezenţei dinţilor în focarul de fractură, care, prin eventualele leziuni periapicale,
pot induce apariţia unor astfel de complicaţii.
Cele mai frecvente complicaţii secundare sunt cele infecţioase: supuraţii periosoase,
supuraţiile spaţiilor fasciale primare, mai rar ale spaţiilor fasciale secundare, sau
supuraţii difuze. De asemenea, o fractură de mandibulă se poate complica secundar cu
osteita sau osteomielita mandibulei.
O complicaţie secundară infecţioasă mai rară este cea pulmonară datorată aspiraţiilor
secreţiilor septice de la nivelul focarului de fractură, la bolnavii cu prag imunitar scăzut
sau la politraumatizaţi obligaţi să stea imobilizaţi în decubit dorsal o perioadă lungă de
timp.
Tratamentul acestor bronhopneumonii de aspiraţie sau a abceselor pulmonare se face
în servicii de specialitate.
Complicaţiile tardive apar ca o consecinţă a gravităţii traumatismului, dar mai ales în
urma unui tratament inadecvat. Acestea sunt: consolidarea întârziată, pseudartroza,
consolidarea vicioasă, constricţia de mandibulă, anchiloza temporo-mandibulară şi
tulburările de creştere ale mandibulei.
Complicaţiile tardive apar ca o consecinţă a gravităţii traumatismului, sau în cazul unui
tratament incorect, a unui tratament tardiv aplicat sau în lipsa tratamentului specific.

Leziuni dento-parodontale
Se referă la dinţii din focarul de fractură, care îşi pot modifica poziţia, fie datorită
traumatismului, fie din cauza suprasolicitării determinate de aparatul de imobilizare:
necroze pulpare la dintii implicate in fractura;

Consolidarea întârziată
persistenţa mobilitatăţii la nivelul focarului de fractură, după 6- 8 săptămâni de la
aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical.

Pseudartroza
apariţia unei „false articulaţii”(pseudoarticulaţie) dată de persistenţa mobilităţii la nivelul
focarului de fractură după 6 luni de la instituirea tratamentului orthopedic sau
chirurgical.

Consolidarea vicioasă
consolidare a unei fracturi într-o poziţie decalată, neanatomică, a capetelor osoase
fracturate, cu formarea unui calus osos care permanentizează această poziţie.

Constrictia mandibulei »
Este o limitare a mişcărilor de deschidere a cavităţii orale prin bride cicatriceale ale
părţilor moi retractile, sau prin dezvoltarea unor focare de miozită osificantă traumatică.
Anchiloza temporo-mandibulară
Apare de obicei după fracture intracapsulare ale capului condilian, mai ales la copii (mai
rar la adult) şi constă în apariţia unui bloc osos la nivelul articulaţiei temporo-
mandibulare, ce suprimă articulaţia şi implicit mişcările condilului în cavitatea glenoidă.

29. Indicatiile imobilizarii ortopedice in tratamentul fracturilor de

mandibula

Indicaţiile imobilizării ortopedice sunt:

• fracturi incomplete (fisuri osoase), fracturi fără deplasare, fracturi cu deplasare, unice
sau duble, la care reducerea manuală s-a făcut cu uşurinţă;
• pacienţi care prezintă unităţi dentare suficiente pentru aplicarea aparatului de
imobilizare intermaxilară (fracturi tip A după Kruger şiSchilli, clasa I după Kazanjian şi
Converse);
• pacienţi la care este contraindicată sau care refuză intervenţia chirurgicală.
In situaţiile clinice în care se indică ca tratament definitiv imobilizarea intermaxilară,
tratamentul de urgenţă coincide cu tratamentul definitiv.

30. Indicatiile osteosintezei in tratamentul fracturilor de mandibula

indicaţiile osteosintezei sunt:

a) fracturi retrodentare, cu ascensionarea fragmentului distal, asupra căruia nu se poate
acţiona prin metode ortopedice (fracturi clasa a ll-a după Kazanjian şi Converse);
b) fracturi cu angrenare strânsă a capetelor osoase, care nu pot fi degajate prin metode
ortopedice (aşa numitele „angrenări nereductibile”);
c) fracturi cu dislocare mare în care există interpoziţii de părţi moi sau corpi străini între
capetele osoase fracturate;
d) fracturi vechi, vicios consolidate, precum şi în consolidări întârziate, pseudartroze;
e) fracturi deschise în cavitatea orală, cu decalaj în plan vertical sau/şi sagital;
f) fracturi la pacienţi care nu prezintă unităţi dentare suficiente care să permită
reducerea fracturii pe baza ocluziei (facturi tip B după Krugerşi Schi III);
g) fracturi la pacienţi care nu prezintă dinţi suficienţi pentru ancorajul aparatelor
ortopedice;
h) fracturi multiple sau cominutive, care nu pot beneficia de un tratament ortopedic;
i) fracturi ale mandibulei, asociate cu fracturi ale maxilarului superior, când restabilirea
continuităţii mandibulei va fi reper pentru reducerea şi contenţia fragmentelor osoase
ale maxilarului;
j) fracturi cominutive mandibulare cu implicarea apofizei condiliene, când ar deveni
necesară mecanoterapia la 10-15 zile de la imobilizarea intermaxilară. Osteosinteză
focarelor de fractură de la nivelul ramului orizontal mandibular va permite îndepărtarea
blocajului rigid după 10-15 zile, putându-se începe mecanoterapia precoce,
k) la cererea pacientului, după ce acesta a fost informat asupra avantajelor dar şi a
riscurilor perioperatorii, în comparaţie cu metodele ortopedice;
l) în cazul bolnavilor psihici, al handicapaţilor psiho-motori etc., la care complianţa faţă
de imobilizarea intermaxilară este foarte redusă.

31. Atitudinea fata de dinii din focarul de fractura

Dinţii din focarul de fractura se extrag în momentul imobilizăriih următoarele situaţii:

a) dinţi ce prezintă fracturi corono-radiculare şi care sunt irecuperabili din punct de
vedere stomatologic;
b) dinţi luxaţi în urma traumatismului, cu mobilitate excesivă (gradul II/III);
c) dinţi care împiedică reducerea fragmentelor în poziţie corectă.
Dinţii din focarul de fractură se extrag la 12-15 zile de la imobilizarea intermaxilară în
următoarele situaţii:
a) dinţi din focarul de fractură care contribuie la stabilizarea fragmentelor şi nu permit
ascensionarea acestora, dar prezintă distrucţii corono-radiculare, focare cronice
periapicale, fracturi interradiculare la dinţi pluriradiculari etc.;
b) dinţi semiincluşi, situaţi la nivelul focarului de fractură - mai ales molarul trei în
fracturile de unghi mandibular, atunci când acesta nu a fost extras înainte de aplicarea
tratamentului ortopedic, deoarece ar fi dus la instabilitatea fragmentelor osoase;
Dacă în timpul manevrelor de extracţie nu s-au produs deplasări ale fragmentelor
osoase, se reaplică imobilizarea intermaxilară rigidă pentru încă 2 săptămâni. Dacă
însă s-au produs deplasări, se reaplică imobilizarea rigidă pentru încă 4 săptămâni.
Dinţii din focarul de fractură se conservăm următoarele situaţii:
a) dinţii din focar sunt integri sau prezintă fracturi coronare ce pot fi restaurate prin
tratamente odontale sau protetice specifice;
b) molarii de minte total incluşi în grosimea osului şi, deşi se află în focarul de fractură,
nu împiedică reducerea şi contenţia fracturii, şi nu există soluţie de continuitate orală;
aceştia pot uneori favoriza menţinerea contactului între
fragmentele fracturate.
In contextul tratamentului conservator al dinţilor din focarul de fractură, este necesară
extirparea pulpară şi obturaţia de canal, atunci când aceştia nu răspund la testele de
vitalitate sau prezintă semne de suferinţă pulpară.

La dinţii cu fracturi radiculare posttraumatice în treimea apicală, îndeosebi la dinţii

monoradiculari, se va practica rezecţia apicală.
Aceasta se va efectua fie după îndepărtarea aparatului de imobilizare, fie intraoperator .

32. Tratamentul fracturilor de mandibula la copii

Anestezia generală este absolut necesară în tratamentul fracturilor mandibulare la copii.

Dispozitivul de elecţie folosit este sina gutieră din acrilat, realizată pe model redus.
Pentru confecţionarea acesteia, se vor lua amprente cu alginat, ulterior realizându-se
reducerea fracturii, aplicarea gutierei cu rol de contenţie şi cimentarea acesteia cu
ciment fosfat de Zn sau ciment ionomer de sticlă.
Este necesara supravegherea copilului 24 de ore postoperator, după care acesta se
poate externa dacă nu apar complicaţii.
La copiii cu dentitie mixta se poate încerca aplicarea unei metode de imobilizare
intermaxilară rigidă sau elastică folosind ca ancoraj dinţii permanenţi. în cazul copiilor
cu aparate ortodontice fixe, acestea pot fi folosite şi pentru realizarea unei imobilizări
intermaxilare elastice sau rigide.
Atunci când există deplasări importante ale fragmentelor osoase la nivelul
corpului mandibular, se poate recurge la tratamentul chirurgical al fracturii de
mandibulă, realizânduse osteosinteză cu miniplăcuţe şi şuruburi resorbabile,
care nu vor interfera ulterior creşterea osoasă mandibulară.