Tema 5

Ideea și concepţia Europa

1. Introducere.
2. Ideea şi concepţia de Europa. Ce este Europa? Definiția.
3. Europele din Europa.
4. Europa unită, Europa lărgită și Europa extinsă.

Literatura la temă:

1. Andrei Marga. Filosofia unificării europene. Cluj-Napoca: Ed. Fundației pentru Studii
Europene, 2001, îndeosebi Partea I, cap.I.
2. Alexandru Duțu. Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene. Buc., 1999.
3. Europele din Europa. Buc., 2001.
4. Jose Ortega y Gasset. Europa și ideea de națiune. București: Humanitas, 2002.
5. Constantin Noica. Despre demnitatea Europei. București: Humanitas, 2012.
6. Grigore Vasilescu. Ideea de Europa și idealul păcii. // Țările post-sovietice între UE și
Federația Rusă. Analiza circumstanțelor specifice și tendințelor politice. Conf. șt.
internaț. Chișinău: CEP USM, 2016, p.331-338.
7. Rick Steves, Europe Through the Back Door, Thirteenth Edition, John Muir Publications,
Santa Fe, New Mexico, 1995, 459 p.
8. Grigore Vasilescu. Despre extinderea geopolitică a Uniunii Europene. // Știința politică
și societatea în schimbare. Conf. șt. interneț. Chișinău: CEP USM, 2015, p.527-536.

1. Introducere.

Ei bine, toţi acei care au acest habitus spiritual sunt

europeni, oameni ai ferventului Erebus, care nu primeşte
lumina, ci o creează. Ei pot trăi în Australia, în cele două
Americi, în străfundurile meridionale ale Africii, dar sunt
europeni. Ceilalţi, lume pasivă care suportă, acceptă, se
sacrifică aventurierilor, forţelor cuceririi sau doctrinelor
filosofice egalitariste, în supunerea faţă de despotism,
oricare i-ar fi numele şi forma, nu sunt europeni, ci asiatici,
orientali.

Nicolae IORGA.

Ce înseamnă Europa și ce înseamnă a fi european?

Pentru conceptualizarea integrării europene, în general, pentru înţelegerea a aceea ce numim

europenitate, europenism, europenizare ca proces strâns legat de integrare şi unificare
europeană, se cere atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, aşa cum au arătat mai mulţi
autori [13, 14], definirea ideii şi concepţiei despre Europa. Aceasta este, într-adevăr, atât de
important pentru că, în primul rând, este absolut necesar să cunoaştem ce a fost Europa în
trecutul său istoric îndelungat, ce reprezintă ea astăzi şi, principalul, trebuie să fie potrivit ideilor,
concepţiilor, idealurilor noastre.
 Ce este Europa şi ce înseamnă a fi european este o esenţială şi interesantă întrebare ce ţine de
integrare europeană înţeleasă, evident, nu doar ca un proces economic. În al doilea rând, e la fel
de necesar, pornind de la această concepţie a Europei, să ştim ce trebuie şi cum să integrăm, ce
se poate integra şi unifica în Europa, Uniunea Europeană şi ce este mai dificil sau imposibil.
Fără o clarificare a acestor şi altor întrebări legate de Europa, europenitate, europenism,
europenizare, este imposibil să percepem procesele de integrare şi unificare europeană, să
explicăm multe din problemele, dificultăţile, contradicţiile, riscurile, provocările care apar şi, cu
siguranţă, vor mai apărea în construcţia europeană, în avansarea proceselor integraţioniste
europene.

2. Ideea şi concepţia de Europa. Ce este Europa? Definiția.

Așa dar, ce este Europa? O întrebare interesantă și deloc simplă, cum s-ar părea la prima
vedere. Pentru toți e clar și simplu: Europa evident este un continent. Din punct de vedere
geografic, da. Dar continente avem mai multe. Și atunci, prin ce se deosebește cel la care ne
referim? Explicațiile pur geografice nu ne satisfac, mai ales că Europa geografică, după cum
arată mai mulți autori, nu coincide cu alte Europe, cum ar fi cea politică sau mai ales cea
culturală, civilizațională.
Deci, întrebarea cu Europa (ca și alte întrebări legate de Europa, cum ar fi: De unde Începe și
unde se termină Europa? Până unde se poate întinde Europa? Ce înseamnă europenitate,
europenism, europenizare? Ce înseamnă a fi european? Ce ne face să fim, să ne simțim
europeni? Și există o Europă adevărată, despre care uneori se vorbește? Dacă da, unde ea se află?
etc.) nu e atât de simplă. Trebuie să spunem că în literatura de specialitate găsim răspunsuri
interesante la această întrebare, precizându-se destul de clar concepţia de Europa. În acest sens,
sunt demne de luat în seamă ideile autorului român Andrei Marga, care, întrebânduse „Ce ce este
Europa”, în lucrarea sa de referinţă „Filosofia unificării europene”, cu argumente
convingătoare, bazate inclusiv pe afirmaţiile mai multor gânditori europeni, a demonstrat că
Europa este nu doar o economie unificată, nu doar o unitate politică, ci, în primul rând, o
Cultură, un „cerc cultural”, o unitate spirituală, înainte de a fi o unitate de alt ordin!, o
„spiritualitate, caracterizată de autonomia valorilor şi recunoaşterea de legi şi reguli
generale, care susţin valoarea fundamentală a solidarităţii”.
Este vorba aici de o cultură de tip european, bazată pe câteva fundamente, conceptepivot,
cum le numeşte autorul. Dintre acestea cele mai importante sunt cele ale libertăţii, ale adevărului,
ale cunoaşterii, ale raţionalităţii, ale dreptului, ale autonomiei individului, conceptele sferei
publice şi ale persoanei umane. Toate acestea formează acea tradiţie europeană, prin care putem
explica mai multe noţiuni şi fenomene europene la fel legate de integrarea şi unificarea
europeană, cum ar fi cele de apartenenţă, identitate, conştiinţă, mentalitate europeană etc. [14,
p.21-49]. (La aceste noțiuni și fenomene ne vom referi aparte într-o temă specială).
Rolul deosebit al culturii în desfăşurarea proceselor integraţioniste europene, eficacitatea şi
succesul acestora le-au evidenţiat permanent acei care au stat la începuturile construcţiei
europene, inclusiv aşa numiţii „părinţii fondatori” ai integrării. Unul dintre aceştia, Jean Monnet,
un iniţiator al primului proiect integraţionist european – comunităţii CECO, cel care a
fundamentat cunoscuta metodă comunitară de integrare europeană, care-i poartă numele, după
care integrarea trebuie să pornească de jos în sus, să înceapă cu integrarea economică, ca mai
apoi să se treacă la cea politică şi la rezolvarea altor probleme mai complicate [2, p.11], fiind
ulterior întrebat cum ar fi procedat dacă ar fi luat-o de la început, scria în Memoriile sale că ar fi
început cu cultura. Trebuie să recunoaştem: multe dintre problemele, contradicţiile, provocările,
ameninţările pe care le avem în înaintarea proceselor de integrare şi unificare se explică, de rând
cu altele, prin lipsa sau insuficienţa culturii în tot şi în toate ce facem: în muncă, afaceri, politică,
relaţii, trai etc.

3. Europele din Europa.

Întrebarea despre Europa, despre esența, specificul european e atât de complicată uneori
deoarece, da, Europa este una!, dar în interiorul acesteia avem atâtea deosebiri la diferite
niveluri continental, subcontinental, regional, local etc., o așa de mare DIVERSITATE!,
încât suntem pe drept să vorbim de mai multe Europe în Europa!, iar unii autori chiar se
întreabă: câte Europe avem în Europa?...
Este o temă care se abordează în literatura de specialitate de mai demult. Unul dintre
primii autori români care s-a referit la această temă este Alexandru Duțu, care în lucrarea sa
“Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene” (Buc., 1999), a dedicat un capitol întreg
întitulat „Europele din Europa”. La fel putem aminti aici de lucrarea colectivă „Europele
din Europa” (Buc., 2001), în care la fel se cercetează această temă, îndeosebi cu referire la
spațiul românesc.
Așa dar, care sunt Europele din Europa și pe care criterii acestea se delimitează? Vom
enumera în continuare principalele, să zicem, Europe, delimitate pe criterii geografice,
istorice, politice, culturale, civilizaționale, confesionale etc.
 Din punct de vedere geografic deosebim: Europa de Vest (Apusul sau Occidentul),
Europa de Est (Răsăritul), Europa Centrală, Europa de Nord, Europa de Sud, Europa
 Scandinavă, Europa Balcanică, Europa de Sud-est etc. Trebuie să spunem că nu este
cea mai importantă sau cea mai principială delimitare. Dar totuși, câte deosebiri,
diversități avem și la acest capitol!;
 Din punct de vedere istoric se vorbește de Europa Antică, Europa Medievală
(inclusiv Bizantină), Europa Renascentistă, Europa Modernă, Nouă, Europa
Luminilor sau a Iluminismului, Europa sec. XVIII, Europa contemporană etc., etc.
Aceste Europe nu țin doar de trecut! Multe din cele ce au creat aceste Europe trăiește
și azi în cultura, tradițiile, obiceiurile, conștiința, mentalitatea europenilor.
 Din punct de vedere politic vorbim de Europa socialiștilor, Europa liberalilor,
Europa comuniștilor (Europa totalitară), Europa conservatorilor, Europa social-
democraților, Europa creștin-democraților, Europa verzilor, Europa de dreapta, de
stânga, de centru etc., Europa naționaliștilor etc., etc. Toate aceste Europe există pe
plan politic, în viața politică și la nivelul statelor europene, dar și la nivelul general
european, cel al partidelor din Parlamentul European sau a Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei, se manifestă la și diferite ideologii, politici, viziuni asupra
diferitor probleme europene, asupra viitorului european etc.
 Din punct de vedere cultural distingem Europa culturală, Europa artistică, Europa
științei, Europa literată, Europa teatrală, Europa muzicală, Europa muzeelor etc., etc.
 Din punct de vedere confesional se evidențiază Europa creștină, Europa catolică,
Europa ortodoxă, Europa protestantă, Europa sectanților de diferite orientări etc., etc.
 Din punct de vedere civilizațional sunt diferențe dintre principalele civilizații și
subcivilizații europene (deși, da, există o singură civilizație europeană!), cum ar fi
Europa Occidentală și Europa Orientală, Europa anglo-saxonă, latină și slavă,
Europa Scandinavă și cea Balcanică etc.
 Mai vorbim și de multe alte Europe, cum ar fi Europa mare și Europa mică, Europa
Nouă și etc. Veche, Europa economică, politică, diplomatică etc., Europa viitorului,
Europa națiunilor, Europa federală, Europa provincială, Europa familiilor, Europa
regiunilor etc. Îndeosebi la ultimul capitol enumerat, cel al Europei regiunilor, sunt
destul de mari și importante, dar și interesante, la nivel mai ales antropologic,
diferențe. Din acest punct de vedere fiecare stat european se prezintă ca un amalgam
de regiuni istorice, urmare a fărâmițărilor medievale sau a orașelor-state care au
existat cândva, cu tradiții, obiceiuri proprii, diferențe culturale, lingvistice,
confesionale, la nivel de conștiință, mentalitate, la nivel de familii etc., etc. Spre ex.,
în Franța se disting 26 de regiuni istorice, unele din acestea fiind foarte cunoscute,
cum ar fi Alsacia, Normandia, Bretania, Burgundia etc. În Italia avem 20 de regiuni,
 unele din ele chiar cu autonomie, inclusiv politică, printre acestea Friuli-Veneția,
Giulia, Sardinia, Sicilia, Trentino-Tirolul de Sud, la fel și Calabria, Emilia-Romagna,
Lombardia, Toscana etc. La fel și Germania cu ale sale 16 landuri (Baden-
Wuttenberg, Bavaria, Hessa, Pomerania, Saxonia, Turingia ș.a., multe din acest
având așa numit statut liber), Spania, divizată în 50 de provincii destul de diferite
între ele și la fel de cunoscute, cum ar fi Andaluzia, Catalonia, Țara Bascilor,
Galicia, Valencia ș.a., Polonia cu regiunile sale istorice – Mazovia, Polesia,
Pomerelia, Pomerania, Prusia, Silezia etc. De fapt toate statele europene sunt
specifice la acest capitol, excepție făcând poate doar statele mici, așa numitele
microstate, cum ar fi Andora, Liechtenstein, Malta, San Marino, Monaco, Vatican,
plus și un număr de teritorii autonome mici (printre acestea, spre ex., și Muntele
Athos sau Statul Autonom Monastic al Muntelui Sfânt). Și România se evidențiază
prin diversitate regională, în care la fel s-au format istoric și există mai multe
provincii, regiuni istorice, cum ar fi Ardealul sau Transilvania, Muntenia, Moldova,
Oltenia, Dobrogea, Banatul, Crișana, Bucovina, Maramureșul. În afară de aceasta s-
au format și există mai multe subregiuni, numite și Țară, cum ar fi Țara Buzăului,
Bărăgganul, Țara Dornelor, Țara Făgărașului, denumită și Țara Oltului, Țara
Lăpușnei, Țara Moților, acestor oameni de munte cu o foarte interesantă istorie,
tradiție, o adevărată poveste, Mărginimea Sibiului, Ținutul Secuiesc, Țara
Severinului și multe altele. Și Republica Moldova, deși stat relativ mic, fosta
Basarabie sau și fosta parte a Statului Moldovenesc, acum la fel are câteva regiuni
deosebite, cum ar fi Bugeacul, Găgăuzia, Transnistria, Regiunea Codrilor etc.
 Din alte puncte de vedere, e obișnuit să se vorbească de Europa marilor
personalități, cum ar fi Europa lui Napoleon, Europa lui Mozart, Europa lui
Eminescu, Europa lui Jean Monnet, Europa lui Robert Schuman ș.a.m.d.
 Nu în ultimul rând se vorbește de Europa unită, Europa lărgită sau Europa
extinsă, la care ne vom referi succint mai jos.

Așa dar, vedem cât de diferită și cât de diversă este Europa. Acum, putem răspunde la
întrebarea Câte Europe sunt în Europa? Nu e simplu, nu? Și dacă ne gândim, dacă nu erau
procesele de unificare (uneori forțată) și de formare a statelor europene centralizate, cine știe câte
state aveam azi în Europa, poate nu cele 51 care le avem, ci mult mai multe? Să ne imaginăm
pentru un moment că s-ar fi păstrat acea fărâmițare feudală, când doar în Germania existau circa
500 de cnezate, ce ar fi fost azi cu Europa? Și cum era atunci cu procesele de integrare și
unificare de azi când doar cele 28 de state din Uniunea Europeană uneori foarte greu se înțeleg
între ele ca să adopte careva decizii comune? Un lucru e clar: realitatea, această mare diversitate
regională europeană este, evident, o bogăție. Dar aceasta creează și probleme, cum ar fi cele ale
naționalismelor locale, ale separatismelor (cum cele din Catalonia, Spania, sau Scoția, Marea
Britanie etc.).
În concluzie, la întrebarea Câte Europe există în Europa? s-a dat un răspuns: Nu poate exista
de cât o singură Europă, cea a diferențelor…

4. Europa unită, Europa lărgită și Europa Extinsă.

Când vorbim de Europa unită nu avem în vedere Uniunea Europeană de azi. UE reunește
acum doar 28 de state din cele 51! Europa, spre regret, niciodată n-a fost unită. Și azi e divizată,
pe diferite criterii. O parte este într-o Europă comunitară, alta într-o Europă cu state candidate la
aderare, alta într-o Europă de Est, inclusă în niște programe de vecinătate, iar alta într-o cu totul
diferită Europă, care încearcă să se formeze în jurul Rusiei într-o Uniune Eurasiatică… Astfel că
o Europă unită, pașnică, prosperă, democratică încă rămâne, așa cum a fost, un vis, un ideal,
poate și o perspectivă. Se vorbește acum de o Europă mare, nu doar de la Atlantic și până la
Ural, ci de la Lisabona până la Vladivostok, cu condiția includerii numaidecât a Rusiei în
procesele integraționiste europene. Aceasta rămâne însă până ce doar o idee frumoasă, o enigmă,
poate și o fantezie, mai ales atâta timp cât problema Rusiei ca țară europeană este una neclară, la
moment destul de complicată. Așa că Europa unită rămâne a fi una a viitorului, de perspectivă,
urmând în sfârșit ca undeva cândva toți europenii să înțeleagă că trăiesc pe un singur continent,
că au o casă comună și un destin comun, și un deziderat – să se unească!
Referitor la Europa lărgită, cea extinsă, la fel este destul de complicat și imprevizibil. Pe de
o parte, există condiții, există disponibilitate din partea instituțiilor europene, parcă există și
doritori care au și depus cereri de aderare (ne referim la statele candidate la aderare din Balcanii
de Vest), dar extinderea s-a împotmolit. Europa din 2013 încoace nu se mai extinde. Se vorbea
mai înainte de așa zisa “grabă a extinderii”. Acum se vorbește de o „oboseală” și la acest capitol.
Pe de altă parte, e legitimă întrebarea: până unde se poate extinde Europa? Probabil până la
limitele sale naturale, adică geografice, așa încât o Europă unită, pașnică, prosperă, democratică,
purtătoare de adevărate valori să cuprindă întreg continentul. Pentru că atâta timp cât vreo parte
din trupul său va rămâne în afara proceselor de europenizare, Europa niciodată nu se va realiza
pe deplin, va rămâne divizată, ciopârțită, parțială. Mai ales dacă în afara unei Europe integrate,
unite va rămâne Rusia.
Este adevărat, nu poate Europa să se extindă la infinit, pe întreg glob pământesc. Ea, Europa,
poate doar să se extindă cultural, civilizațional în alte spații, în sensul transmiterii, promovării
la o scară mai largă a valorilor sale, a culturii, mentalității etc. Europa, cel puțin Uniunea
Europeană de azi, având în vedere principiile, valorile sale poate să se extindă, atât cât e cu
putință, doar pe cale naturală, pașnic, nu forțat și nu prin alte metode. În prezent însă, având în
vedere anumite circumstanțe, îndeosebi din cauza ciocnirii, coliziunii geopolitice cu așa zisa
vecinătate apropiată a Rusiei, aceasta e nevoită (așa cum am arătat într-un articol – vezi: Grigore
Vasilescu. Despre extinderea geopolitică a Uniunii Europene) să se extindă geopolitic, adică
este vorba de o extindere improprie valorilor Europei, o extindere într-un fel nevoită, care
implică interese, ambiții geopolitice, legate de spații vitale, de teritorii etc., prin propunerea și
aplicarea diferitor programe, proiecte geopolitice, cum ar Vecinătatea europeană, Noua
Vecinătate sau Parteneriatul estic.