Sunteți pe pagina 1din 69

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

IMAGINEA DE SINE, STIMA DE SINE ŞI ÎNCREDEREA

MODULUL I

1. Ce este personalitatea?
2. Definirea termenilor: individ, individualitate, persoană și personalitate
3. Tipuri și definiții ale personalității
4. Accepțiunea conceptului de personalitate - antropologică, anxiologică şi psihologică
5. Abordarea structural - sistematică a personalității
6. Psihoterapia și gratificarea trebuințelor
7. Abordarea nevoilor din perspectiva lui Maslow şi a lui Casriel
8. Nevoile personale din acest moment. Parte practică
9. Expectanțe și comportamente
10. Motivația
11. Analiza în binom și apoi în cartel
12. Aplicații practice. Exerciții folosind oglinda. Rolul
13. Maniera în care comunicăm despre noi înșine
14. Triunghiul victimă-salvator-executor
15. Teme și exerciții

1
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

PERSONALITATEA
Personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează un individ particular. Ea reprezintă
omul viu, concret, empiric, pasional, rațional, deci omul așa cum este el resimțit în afara noastră,
sau în propria noastră ființă.
Delimitări conceptuale
Sunt necesare câteva diferențieri, deoarece definirea conceptului de personalitate este dificilă.
În literatura de specialitate întâlnim utilizarea nediferențiată a unor termeni cum ar fi:
 Individ
 Individualitate
 Persoană
 Personalitate
 Personaj

1. Individ

Individ este un termen folosit pentru a desemna orice organism viu care apare în cursul evoluției
biologice și ca rezultat al procesului a părților componente. În această accepție, termenul de
individ se aplică tuturor ființelor vii, de la plante până la om.
În cazul omului, când folosim termenul de individ, se presupune că ne referim la esența sa
biologică, la unitatea lui morfologică și funcțională determinată biologic.
 Persoana privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. (DEX)
 Totalitatea elementelor și însușirilor fizice, biochimice, biologice și psihofiziologice –
înnăscute sau dobândite - care se integrează într-un sistem pe baza adaptării la mediu.
(Mihai Golu)
Termenul vine de la individio (lat.) = indivizibil, astfel prin individ înțelegându-se o entitate ce
nu poate fi dezmembrată, care este realizat pe baza unui înalt mecanism de integrare și fuzionare
Entitatea biologică a ființei, în ceea ce are ea generic la nivelul speciei din punct de vedere
material. Unitatea primară și indisolubilă a oricărei specii (Dumitru Cristea).
 Ființa singulară în sens spațial și temporal (Wikipedia).

2
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

2. INDIVIDUALITATE

De la termenul individ a derivat termenul individualitate.


Aceasta exprimă faptul că în cursul existenței sale, orice individ parcurge un proces de
diferențiere, de diversificare a organizării structural - funcționale care duce la o ierarhizare și
integrare specifice, elemente care determină deosebirea unui individ față de altul
(individualitatea exprimă acel atribut al organizării structural-funcționale interne care face ca
un individ să se distingă de alții din aceeași specie și să reprezinte un dat unic și ireductibil).
Individualitatea este de asemenea valabilă și aplicabilă în caracterizarea tuturor organismelor
vii (chiar la nivel inferior indivizii se diferențiază prin modul organizării lor structurale interne).
La om se trece de la individualitatea biologică la una de tip psihologic; vorbim de particularități
psiho-individuale.
 Totalitatea particularităților specifice unui individ, sau unei persoane care deosebesc un
individ de altul sau de altă persoană (DEX).
 Cuplu conceptual care descrie normele distincte ale societăților (în general, occidentale
şi orientale) şi care explică cognițiile, emoțiile şi comportamentele membrilor societății
(LAROUSSE).
 Expresia individului diferențiat în plan biologic şi psihologic. Individualitatea este dată
de acele caracteristici fizice, psihice şi psihofiziologice unice, irepetabile, care
particularizează individul concret, pe fondul unor mecanisme şi forme proprii de
adaptare şi manifestare comportamentală (DUMITRU CRISTEA).

3. PERSOANĂ
În viața de zi cu zi de multe ori sunt folosiți termenii de persoană și personalitate, sensul
comun al acestuia din urmă fiind o însușire sau o calitate pe care cineva o poate avea sau nu.
Utilizarea lor ca termeni psihologici necesită însă o definire mai exactă a personalității.
Înainte de a defini personalitatea, trebuie să definim persoana.
Persoana înseamnă individul uman concret. Personalitatea însă, este o construcție teoretică
elaborată de psihologie, în scopul înțelegerii şi explicării modalităților de ființare şi funcționare
ce caracterizează organismul psiho-fiziologic pe care îl numim persoană umană.
Persoana reprezintă corespondentul în plan social al individului din plan biologic. Termenul
desemnează așadar individul uman ca entitate concretă într-un cadru relațional dat, așa cum este

3
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

perceput de cei din jur și așa cum se trăiește el pe sine. Prin conținut, termenul de persoană
include ansamblul însușirilor psihice, care asigură adaptarea la mediul social istoric și în cadrul
acestor însușiri se subliniază necesitatea prezenței componentelor de ordin superior conștient.
Se afirmă astfel că omul este persoana în virtutea faptului că își definește conștient atitudinile
față de realitate. Spre deosebire de individ, care este rodul evoluției biologice, persoana este
considerată produs al dezvoltării social istorice. Acest atribut de persoană nu este dat prin
naștere; el se dobândește treptat în ontogeneză, grație procesului de socializare. De asemenea,
acest atribut se poate pierde în anumite boli psihice care se caracterizează prin alterarea eului,
a imaginii de sine, a auto-percepției și a percepției realității înconjurătoare.
 Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice;
ființă omenească, ins. (DEX)
 Ansamblu de însușiri, relații și calități psihosociale care dau identitate socială
individului. (DUMITRU CRISTEA)
 Persoana am legat-o de manifestarea actuală a omului într-o situație socială dată,
manifestare care se subordonează unui anumit rol. (MIELU ZLATE)
 Se referă în general la o ființă umană considerată a fi un individ. (WIKIPEDIA)

4. PERSONALITATE
Personalitatea este principala diferență dintre indivizi, reprezentând profilul general sau o
combinație de caracteristici psihologice ce cuprind natura unică a unei persoane şi care
influențează modul în care acea persoană reacționează și interacționează cu celelalte persoane
sau cu mediul. Personalitatea include un set de caracteristici mintale care reflectă cum gândește,
acționează și simte o persoană.

Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului, a acelor sisteme psiho-fizice


care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.

Personalitatea, ca realitate psihologică, reprezintă o preocupare veche, la fel de veche ca specia


umană. Omul maimuță a sesizat de foarte timpuriu existența unor diferențe individuale între
membrii hoardei. Astfel și-a dat seama că unii erau mai calmi, în timp ce alții erau mai irascibili,
unii mai proști, alții mai inteligenți, unii mai apatici, alții mai iuți în răspunsurile lor emoționale.

4
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Ca realitate, personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează și individualizează un


om particular. Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, rațional, deci omul așa cum este el
resimțit în afara noastră sau în propria noastră ființă, omul de alături de noi, pe care îl întâlnim
pe stradă, acasă, la birou, la un spectacol sau la un miting. Așadar, nu omul abstract, ci omul
așa cum există și cum se manifestă în viața curentă, cotidiană.

În calitate de concept, personalitatea este obiectul ultim și cel mai complex al psihologiei
(Richard Meili), cadrul de referință fundamental pentru definirea sensului și valorii explicative
a celorlalte noțiuni psihologice.

Din punct de vedere practic, personalitatea reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a
omului.

Personalitate este un termen derivat din termenul „persoană”, căruia i se asociază o notă de
valoare. El exprimă organizarea superioară a persoanei. Persoana se referă la forma
fundamentală a ființei umane și ea trebuie studiată de psihologia generală.
Personalitatea se referă la particularitățile psihice individuale, la ceea ce îl distinge și îl
detașează pe un om de alții. Cineva este personalitate numai comparativ cu alții. Esențial deci
în acest context este faptul că noțiunea de personalitate tinde să se lege de existența unei
componente și a unei dimensiuni axiologice, de valoare (spre deosebire de persoană).

 Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca personalitate


conștientă și liberă; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă
o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. (DEX)
 Ansamblul de caracteristici afective, emoționale, dinamice, relativ stabile și generale
ale felului de a fi al unei persoane în modul în care reacționează la anumite situații în
care reacționează la anumite situații în care se găsește. (LAROUSSE)
 Personalitatea am asociat-o cu mecanismul şi logica generală de organizare şi integrare
în sistem genetic supraordonat a componentelor bio-constituţionale, psihice şi socio-
culturale. Persoana şi personalitatea sunt determinanții pe care îi atribuim exclusiv
omului” (M. Golu, Fundamentele psihologiei. Compendiu, Editura Fundației România
de Mâine, Bucureşti, 2000, pag. 285);

5
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

 „Personalitatea este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic, determinat


biologic şi socio-cultural, cu o dinamică specifică, individualizată” (Idem, pag. 287).
 Persoana maximal valorizată social, recunoscută ca atare prin performanță, ținuta
morală sau profesională exemplară, rolul deosebit jucat în anumite situații importante
pentru comunitate este persoana, respective personajul devenit etalon valoric pentru
anumite domenii de activitate sau pentru viața socială în general. (DUMITRU
CRISTEA)
 Este sistemul dinamic, animat de doi vectori energetici fundamentali (erosul şi
thanaticul) a cărui evoluție este dată de raportul dintre determinațiile genetice
(pulsiunile sexuale – în primul rând) şi cele socio şi ontogenetice (norme morale şi
culturale care reglează imperativ relațiile umane). (SIGMUND FREUD)
 Allport (1937) definea personalitatea: “O organizare dinamică în cadrul individual al
sistemelor psiho-fizice care determină gândirea și comportamentul caracteristic
persoanei în cauză.”
 “Personalitatea este ansamblul însușirilor care se exprimă constant în conduită şi sunt
definitorii pentru persoana în cauză.” (P.P.NEVEANU)
 Termenul de personalitate se referă la acele „dispoziţii generale şi caracteristice pe
care le exprimă o persoană şi care conturează identitatea ei specifică” (coord. Ursula
Schiopu, Dicţionar de Psihologie, Editura Babel, Bucureşti, pag. 517);
 Personalitatea constituie totalitatea particularităţilor psihologice care caracterizează un
om particular (R. Meili, La structure de personnalité);
 Personalitatea este definită ca fiind un model al caracteristicilor de gândire, simţire şi
comportamente ce persistă peste timp şi situaţie, de distincţii ale unei persoane faţă de
alta (E.J. Phares, Introduction to Personality);
 Personalitatea este „ansamblul de trăsături morale şi intelectuale, de însuşiri şi aptitudini
sau defecte care caracterizează modul propriu de a fi al unei persoane, individualitatea
ei comparativ cu alte persoane” (Constantin Gorgoş, Dicţionarul Enciclopedic de
Psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti, 1989, pag. 428);
 Personalitatea este „organizarea dinamică a aspectelor cognitive, afective, conative,
fiziologice şi morfologice ale individului” (H. Piéron, în Vocabularul psihologiei,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, pag. 260);

6
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Credințele puternice pe care le avem despre noi înșine generează un set de sub-personalități,
construite pe baza ideilor pe care le avem despre lume si viața, despre realitate, în general.
Toate aceste sub-personalități au o viată a lor, o forță foarte mare, care se face simțită
atunci când ne așteptăm mai puțin si care – de cele mai multe – nici nu ne da de gândit, ba chiar
o apreciem.

CUM AM AJUNS SĂ COLECȚIONĂM ACESTE SUB-PERSONALITĂȚI?

Construcția acestor sub-personalități își are începuturile


în mica noastră copilărie, atunci când lumea noastră
interioară (propriile gânduri, trăiri, nevoi, propria
natura) a intrat în contradicție cu lumea noastră
exterioară (părinții, relațiile cu cei din jur, grădinița
etc.).
Fundația solida a acestor sub-personalități a generat așa
numitul “comportament normal”, am devenit
conformiști, pentru a fi acceptați din punct de vedere
social. Am uitat comportamentul natural, am fost forțați
sa îl uitam. În timp, ne-am obișnuit atât de mult cu noi, încât ne caracterizam acțiunile ca fiind
comportamente normale; nu facem decât să ne ascundem Sinele de cei din jurul nostru.
Încet-încet, am făcut loc Ego-ului și ne-am confundat cu el.
APARIȚIA EGO-ULUI
Psihanaliza vorbește despre un strat al aparatului nostru psihic, Supraeul – făcând referință la o
instanță numita inițial cenzura, o instanță critică și, așa cum arată și numele, pentru o lungă
perioadă de timp Supraeul e supraordonat Eului (perioada copilăriei în care Eul e slab
dezvoltat).
Acest Supraeu aparține stratului inconștient al aparatului psihic și incorporează norme, reguli
și cerințe ale părinților – însă, pe lângă partea critică, are și o parte de ideal, stimulativă.
La nivelul vieții de zi cu zi, “comenzile” Supraeului se exprimă sub forma unor reglementări
nereflectate, netrecute prin filtrul gândirii, de tipul “se cuvine / nu se cuvine”, “se face / nu se

7
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

face” – comenzi și ordine care ni se impun necondiționat si sunt acceptate implicit. Ia naștere
– astfel – o morală inconștientă, des întâlnită la adultul de mai târziu.
Morala Supraeului nu este altceva decât interiorizarea inconștientă a relației dintre părinte și
copil. Aceasta devine relație intra-psihică pentru că, în cadrul acestui tip de morală, binele și
răul coincid cu supunerea sau nesupunerea față de ordinele Supraeului.
Interiorizarea normelor morale se realizează exclusiv afectiv, în sensul în care reflecția și
gândirea nu participă în nici un fel la preluarea acestor norme.
Din cauza acestui tip de interiorizare există posibilitatea ca normele care fac obiectul
interiorizării să nu coincidă cu normele care i s-ar potrivi cel mai bine respectivei persoane.
În afară de normele și regulile pe care le-am preluat de la părinți, mai există o serie de elemente
adiacente care sunt preluate pe parcursul vieții (mai ales în perioada de creștere) de la diferiți
substituți parentali.
Maturizarea morală presupune o înlocuire parțială a moralei inconștiente cu morala
conștientă.
Mai mult …Întrucât atunci când eram mici comportamentul nostru natural a fost respins și
corectat de către familie, am tradus acest fapt – cu mintea noastră de atunci – prin afirmația “nu
sunt iubit/ă așa cum sunt” și am apelat la trucuri si strategii pentru ca acest lucru să se întâmple.
Toți am trăit situații În care ne-am simțit descurajați, plini de îndoieli și nedemni de a primi
iubire și apreciere. Toate aceste situații ne-au generat un set de nevoi psihologice pe care le-am
experimentat de mici în familiile noastre:
 nevoia de a fi iubiți așa cum suntem
 nevoia de aprobare
 nevoia de acceptare
 nevoia de apreciere
Experiențele și nevoile din copilărie sunt, de fapt, programe vechi, stocate foarte adânc pe
banda noastră personală, în inconștient. Toate acestea ne controlează atât de mult
comportamentul actual, astfel încât un adult este ca un aparat căruia i s-au înregistrat toate
aceste programe vechi.
Nu ne dăm seama, dar toate aceste nevoi psihologice sunt, de fapt, programe pe care mintea
noastră le-a înregistrat și care ajung, în timp, să ne pună “frâne”, împiedicându-ne să avem
un comportament natural:

8
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

 nevoia de aprobare se traduce acum prin faptul că ai nevoie să ți se spună ce sa faci, sa


ți se spună ca ai voie, sau ca nu ai voie, sa te uiți permanent la cei din jur si să te compari
cu ei
 nevoia de acceptare se traduce acum prin faptul că nu poți sa te simți bine dacă există
oameni sau persoane care nu te plac
 nevoia de apreciere se face simțită atunci când ai nevoie ca cei din jur să te laude pentru
realizările și pentru abilitățile tale.
 nevoia de a te baza pe alții compensează lipsa de încredere în forțele proprii, nu iți poți
asuma responsabilitatea pentru tine, ceri ajutor mai mereu și nu ai încredere în
capacitățile și abilitățile tale
 nevoia de recompense imediate este vizibilă atunci când vrei sa profiți de o oportunitate
cu orice preț, fără să te gândești la consecințe sau la ziua de mâine, atunci când nu poți
rezista la dorințe sau pofte spontane.
Întrucât amprentele acestor comportamente sunt atât de adânci, te justifici spunând doar “N-
am încotro, nu am ce sa fac, așa sunt eu” – auzim de cele mai multe ori acasă, la colegii de
birou, la prieteni, la … noi.
Fără să știm, fără să vrem, ne-am abandonat sinele natural, în favoarea ego-ului, iar acum
concuram pentru accesoriile vieții: un job bun, bani mai mulți, funcție mai importantă; mai
mult, am uitat că dacă suntem într-o competiție, concurenta înseamnă responsabilitate și
corectitudine față de noi în primul rând.

NOI ȘI SUB-PERSONALITĂȚILE NOASTRE


Cei mai mulți oameni au două sau trei sub-personalități dominante prin intermediul cărora
relaționează cu cei din jur, dar și câteva minore. Împreuna, sub-personalitățile dominante și
cele minore, se constituie în Ego. Egoul este cine crezi tu că ești, dar nu reprezintă adevărul
despre tine, nu este “cine ești tu” în mod adevărat.

9
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Sub-personalitățile create de aceste programe adânc înrădăcinate


au corespondent în fiecare dintre stările de nevoie psihologica și
se manifestă în comportamente, după cum urmează:
 când te porți mai frumos sau mai politicos decât ești tu
de obicei zi de zi, arată că ești în starea de nevoie psihologică
conform căreia privești constant în jur pentru a vedea ce să crezi,
ce să faci, ce sa gândești ;
 când încerci sa controlezi alți oameni – oamenii nesiguri
încearcă sa controleze alți oameni pentru ca nu se pot controla pe
ei și apoi asta e o cale de a se valida; trebuie să vadă dacă încă au
impact asupra celor din jur pentru a se simți importanți;
 când cauți atenția într-o măsura prea mare, când încerci să arați permanent că ai dreptate,
este un semn că ai nevoie sa ți se recunoască punctul de vedere, altfel te simți lipsit/ă de
valoare. Te afectează părerea pe care o au cei din jur despre tine, când pui un preț prea mare
pe aprobarea, acceptarea și aprecierea celor din jur.

Cred că unul dintre cele mai triste aspecte la care se ajunge este că ne putem lăsa manipulați
foarte ușor chiar prin obiectul dorințelor noastre.
De exemplu, un copil este îndemnat de către părinți să mănânce tot din farfurie, “ca sa crească
mare”. Copilul poate experimenta o frică de acest “mare” și poate stagna în creștere, sau poate
deveni adultul obez și sedentar de mai târziu, pentru că vechiul său program funcționează în
continuare: “mănâncă tot ca sa crești mare”
Tuturor ni s-a spus să luăm note mari la scoală, să devenim ceva/cineva în viața. Acesta este un
program care a pus un semn de egalitate între notele de la școală și succesul în viață, așa cum
l-au văzut părinții sau profesorii. Dacă notele pe care le-am luat la școală erau de nivel mediu,
acest program tinde să ne conducă spre un nivel mediu in viață. Sau am dezvoltat o ambiție care
nu are legătură cu noi, uitând de responsabilitate și corectitudine, vrând să fim competitivi cu
orice preț.
Atunci când o sub- personalitate este activă, te identifici cu ea și joci foarte convingător rolul
pe care aceasta îl presupune, chiar crezând în rolul pe care îl joci.
Ambiția care este cultivată în noi, de mici, este aceea de a deveni CINEVA, de a trebui să
dovedim că nu suntem o persoană obișnuita, ci una extraordinara. De ce? Cui folosește?

10
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

“Eu insist asupra ta. Caracterul e secundar, comportamentul e secundar; sinele tău
esențial este principal. Nu acorda prea multă atenție lucrurilor pe care le faci, acordă
multă atenție asupra a ceea ce ești. Ființa ta trebuie să devină centrul preocupărilor,
acțiunea va veni de la sine. Când ființa se schimbă, acțiunea o va urma.”
- Osho –
Sub-personalitățile și programele generate de ele se pot schimba. Depinde ce vrei să schimbi,
ce crezi că ai nevoie să schimbi. Depinde cât de mult evadăm în trecut sau în viitor. Depinde
dacă îți dai seama că ai ajuns să confuzi harta cu teritoriul și iei așa-zisa interpretare proprie
drept adevăr.

"PSIHOLOGIA SUBIECTULUI"
Operarea cu sub - personalitățile
Psiho-sinteza. Roberto Assagioli.
Etapele de psiho-sinteză: 1 - cunoașterea profundă a propriei personalități; 2 - instituirea
controlului asupră diverselor ei elemente; 3 - conceperea “Eului” său adevărat; 4 – psiho-
sinteză propriu-zisă – formarea sau modificarea personalității în jurul unui centru nou.
Sub - personalitățile.
Operarea cu sub - personalitățile.
Etapele lucrării cu sub - personalitățile: conștientizare; acceptare; transformarea;
integrarea; sinteza.

Exercițiul nr.1: “Cercul de sub - personalități”.


Tehnica dialogului interior.
Operarea cu sub - personalitățile reprezintă una dintre direcțiile de corecție în psiho-
sinteză. Autorul psiho-sintezei este Roberto Assagioli (1888-1978). Cuvântul psiho-sinteză nu
sună întâmplător ca o antiteză a cuvântului psiho-analiză. Inițial, însuși Assagioli se ocupa de
psihanaliză la începutul secolului XX. Autorul psihanalizei, Sigmund Freud, îl considera pe
Roberto Assagioli unul din principalii săi succesori în Italia. Mai târziu însă, cercetarea
adâncimilor psihismului individului, propusă de psihanaliză, este considerată de către
Assagioli insuficientă pentru armonizarea personalității, cu toate că permite cunoașterea
“forțelor tenebroase” ale subconștiinței, care condiționează (determină) problemele noastre,

11
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

temerile, conflictele interioare. Astfel, Assagioli a elaborat o direcție proprie în psihologia


practică, numind-o psiho-sinteză.
Cunoașterea profundă a propriei personalități se consideră în psiho-sinteză doar prima etapă
de investigații, orientate spre reconstituirea personalității întregi a omului, după care urmează:

 instituirea controlului asupra diverselor ei elemente;


 conceperea “Eului” său adevărat – dezvăluirea sau crearea unui centru unificator;
 psiho-sinteză propriu-zisă – formarea sau modificarea personalității în jurul unui centru
nou.

Assagioli definea psiho-sinteza drept “o concepție dinamică, ba chiar dramatică a vieții noastre
psihice, care se prezintă drept o continuă interacțiune și luptă a multor și diferitelor forte,
inclusiv și a celor reactive, cu centrul unificator, care în permanență încearcă să le manipuleze,
să le coordoneze între ele și să profite de ele”.
Psiho-sinteza este orientată în primul rând spre dezvoltarea și perfecționarea personalității, și
apoi – spre armonizarea raportului ei cu “Eu-l” și fuziunea tot mai deplină cu el. Spre deosebire
de școlile psihologice premergătoare (de exemplu psihanaliza), psiho-sinteza se concentrează,
înainte de toate, asupra calităților pozitive ale omului, așa cum sunt bucuria, curiozitatea,
iubirea etc., caută să obțină acces la aceste însușiri, necesare pentru a avea de-a face atât cu
suferința personală a omului cât și cu suferința societății, planetei, a universului. Psihosinteza
nu-și concentrează atenția asupra problemei omului, ci spre țelul si motivarea lui pozitivă și
asupra nivelului la care și-ar dori el să ajungă.
Sub-personalitățile se numesc părțile semi-autonome ale personalității care,
organizându-se în jurul unei anumite necesități, tind spre o existență independentă. Pentru auto-
exprimarea lor, sub-personalitățile utilizează instrumentele noastre – corpul, emoțiile, gândirea.
Activarea vreunei sub-personalități e însoțită de anumite senzații fizice (corporale): ținuta
corpului, stări emotive corespunzătoare, gânduri. Sub-personalitățile se pot forma la diferite
vârste, și se consolidează prin repetare și reconfortare regulată. Fiecare sub-personalitate are
stilul și motivarea sa, caracteristicile sale, diferite de celelalte (altele). Uneori se creează
impresia că însușirile separate ale individului se intensifică, atracția între ele sporește și ele
încep să ducă o viață independentă, cu propriile ei scopuri și dorințe. Orice ființă umană poate
fi prezentată ca un amestec de sub-personalități separate. Modificarea sau transformarea cel

12
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

puțin a uneia dintre sub-personalități influențează psihicul individului în întregime.


Adesea sub-personalitățile reprezintă o moștenire psihologică, ale căror rădăcini se trag
din trecutul cultural şi religios şi se transmit inconștient de la părinți la copii prin copiere
inconștientă, imitare a comportamentului părinților, educatorilor şi a oamenilor din anturajul
(mediul) lor. Orice repetare a schemei formate de comportament servește la cristalizarea
structurii psiho-dinamice (sub-personalității) în curs de formare.
Funcția de bază a sub-personalităților de obicei constă în ocrotirea personalității copilului
sau a maturului. Formarea sub-personalităților uneori poate fi condiționată de anumite traume
psihologice. Invitându-vă să luați cunoștință de propriile sub-personalități, să menționăm
afirmația lui R. Assagioli: “Orice bărbat și orice femeie, care dorește să ducă o viață conștientă,
trebuie să conștientizeze părțile componente ale propriei personalități, ceea ce presupune
aprecierea și cunoașterea componentelor personalității proprii și priceperea de a conduce cu
ele” (Assagioli, 1965).

Operarea cu sub-personalitățile.
Prima etapă de operare cu sub-personalitățile o constituie conștientizarea și determinarea lor.
Acest proces include în sine dezvoltarea la subiect a capacităților de identificare și de
identificare. Assagioli considera drept principii psihologice fundamentale următoarele:
Asupra noastră domină toate aspectele cu care noi ne identificăm. Noi putem domina și
controla toate aspectele de care noi ne separăm ca identitate.
Când omul se identifică cu mânia lui, cu frica lui, cu simțul vinovăției, cu neputința
lui, aceasta îl încătușează și îl mărginește. Când omul rostește “Eu sunt îngrozit”, “Eu sunt
furios”, el într-un fel se auto-inserează în interiorul mâniei, groazei sale, limitând-se cu ele.
Atunci mânia sau groaza devin stăpânii omului. Cu astfel de expresii omul accentuează
subordonarea, dependența sa în asemenea situație. Însă, dacă în aceeași situație omul spune
“un val de frică încearcă se mă înghită” sau “o izbucnire de furie încearcă să pună stăpânire pe
mine”, atunci el într-un fel se separă de ele, dobândind calitatea de a urmări imparțial și
nepărtinitor cele întâmplate; de a conștientiza și analiza natura lor, originea și urmările
posibile. O astfel de poziție e cu totul diferită fata de înăbușirea impulsurilor nedorite și
permite transformarea energiilor acestor porniri (impulsuri), orientându-le într-o albie dorită și
constructivă. Principiul fundamental, în baza căruia se structurează practica psiho-sintezei,
constă în faptul că omul poate conștientiza diverse părți ale sale, independent de sine.

13
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Etapele lucrării cu sub-personalitățile.


Dacă omul dorește să facă anumite schimbări în viața sa, atunci primul pas trebuie să fie
conștientizarea acelor structuri psihologice pe care ar dori el să le schimbe, îndreptarea focarului
atenției asupra lor și clasificarea lor. Procesul mental de conștientizare e însoțit de trăiri repetate
ori de reprimarea acelui conținut care a fost identificat.
Următoarea etapă de lucru cu sub-personalitățile – acceptarea lor. Descoperirile făcute pe
parcursul analizei sub-personalităților nu sunt întotdeauna plăcute. Uneori omul are nevoie de
multă îndrăzneală, putere, dragoste pentru a recunoaște slăbiciunile, părțile sale negative
precum si pentru recunoașterea părților puternice ale personalității sale. Orice sub-personalitate,
chiar și cea mai neatrăgătoare, îndeplinește o anumită funcție, de asigurare a necesităților dvs.,
de protejare a personalității dvs., ceea ce reprezintă calitatea ei latentă, esențială. Uneori
împrejurările care au generat sub-personalitatea, traumele psihologice, duc la denaturarea
calității esențiale și atunci energeticul se transformă în agitație, puterea de voință în
încăpățânare, aspirația spre iubire în donjuanism superficial. Neacceptarea sub-personalităţii
duce la îndepărtarea ei de la centrul “Eu-lui” veridic. Acceptarea dezvoltă capacitățile umane
de compătimire și înțelegere, și, prin urmare, o mai bună înțelegere de sine şi de alții.

A treia etapă – transformarea. Acceptarea și conștientizarea vechii structuri de credințe


permite înlăturarea restricțiilor existente, lărgirea percepției de sine și de lume, coordonarea
modurilor sale de comportament în corespundere cu scopurile vitale a subiectului. Energia
vitală și voința, care anterior slujeau motivarea de apărarea și erau orientate spre luptă, evitarea
şi împotrivirea, se eliberează, îndreptându-se spre o exprimare creativă a personalității, spre
crearea unor relații constructive cu sine, cu ceilalți, cu lumea. Totodată, calitatea esențială a sub
- personalității rămâne neschimbată, dar ea nu împiedică integrarea sub - personalității într-o
sub - personalitate complexă. E de remarcat că viteza procesului de transformare depinde de
vârsta, rigiditatea, profunzimea structurii psihologice cu care se efectuează lucrul. Calitatea
lucrului, la rândul său, depinde de atitudinea neformală față de ea.
Integrarea reprezintă următoarea, a patra, etapă de lucru. Până a începe lucrul sub-
personalitățile existau ca lumi separate, care nu se luau în considerație una pe alta, adesea având
relații conflictuale între ele, dar, ca rezultat al integrării lor, hotarul dintre ele se disipează,

14
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

totodată ele își păstrează calitățile lor individuale esențiale, dar încep să acționeze în comun
acord cu dorințele personalității.
Despre sinteză, a cincea şi ultima etapă de lucru cu sub - personalitățile, este vorba atunci când
două sau mai multe sub-personalități formează o unitate nouă, indivizibilă. Aceasta nouă unitate
capătă o oarecare calitate nouă complexă, care însumează suma tuturor calităților sub-
personalităților inițiale. Cum s-a mai menționat deja, fiecare om are o mulțime de sub-
personalități. Acestea pot fi de tipul: Fiinţa raţională, Luptătorul pentru Libertate, Căutătorul de
Plăceri, Frica de Autoritate, Spiritualul, Norocosul, Văicărosul, Bufonul, Fiinţa Înţelegătoare,
Scepticul, Nimeni nu mă Iubește, Veșnicul Căutător și a multe altele. Multe sub-personalități
sunt legate de acele roluri pe care omul le joacă în viață: Copilul, Maturul, Părintele (Mama sau
Tatăl), Şeful, Subalternul, Studentul, Pacientul, Consumatorul etc.
Există diverse exerciții care permit să ne cunoaștem sub-personalitățile. Primul din cele
propuse în continuare este orientat, în mare parte, spre analiza (logică) a subconștiinței.

Exercițiul nr.1: “Cercul de sub-personalități” (G. Reinuoter, 1996).

1. Enumerați toate dorințele Dvs. Înscrieți tot ce vă trece prin cap. Convingeți-vă că ați
inclus şi ceea ce aveţi deja, şi ce vă doriţi să aveţi în continuare (desigur, aici nu este vorba
despre lucruri sau cadouri).
Deoarece nu aveţi posibilitatea să vedeţi listele altor oameni, mai jos se indică o listă de dorinţe
cel mai frecvent întâlnite:
 să termin studiile;
 să nu fiu bolnav şi să nu se îmbolnăvească nimeni din cei dragi;
 să am bani suficienţi;
 să iubesc;
 să fiu iubit;
 obţin succes în lucru/business;
 să obtin studii bune.

2. Acum concentraţi-vă asupra a ceea ce aţi simţit citind lista. Aveţi o subpersonalitate
care vă spune că şi-ar dori toate astea? Sau o subpersonalitate ce critică oameni care au dorinţe

15
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

pe care voi nu le aveti sau care nu sunt esenţiale pentru Dvs.? Acum întocmiţi o listă a dorinţelor
Dvs. proprii.
3. Când în lista Dvs. se vor aduna 20 de puncte (sau când veţi simţi că aţi înscris toate
dorinţele), examinaţi-vă lista şi alegeţi 5-6 dorinţe esenţiale. Poate veţi dori să schimbaţi ceva
în ea. Spre exemplu, puteţi contopi dorinţele “să patinez”, “să înot”, “să joc tenis”, “să merg
în marşuri turistice” într-o unitate comună “să fac sport în aer liber”. Acum evidenţiaţi dorinţele
voastre cele mai importante şi nu le includeţi pe acelea cărora le-ar da prioritate
subpersonalitatea Dvs. “Ce vor crede oamenii?”
4. Pe o coală mare de hârtie desenaţi un cerc cu diametrul de aproximativ 20 cm. În
interiorul lui – un cerc mai mic. Aţi obţinut un inel, partea centrală este “eu-l” Dvs. În inel
înscrieţi 5-6 sub-personalități care constituie exponentele dorinţelor voastre.
5. Desenaţi (de dorit în creioane colorate sau acuarelă) simbolurile care ar reflecta dorinţele
Dvs. În acest caz lipsa talentului artistic nu contează. Pur şi simplu desenaţi şi coloraţi orice
simboluri vă trec prin cap.
6. Când veţi termina de desenat, puteţi-i un nume individual fiecărei sub-personalități.
Unele dintre ele pot semăna cu porecle de felul: Aventurierul, Prevăzătorul, Micuţul Lipsit de
Apărare, Zdragonul, Amorezul-erou, Doftorul, Expertul. Altele vor fi mai romantice: Zâna
Pădurii, Fata din Provincie, Străbunul Amator de Cai şi de Copoi, Doamna Perfecţiune ş. a.
Este important să alcătuiţi denumirile proprii, care au sens pentru Dvs.
7. Acum coloraţi “Eu-l propriu”.
Acest exerciţiu, permite, în primul rând, dezvăluirea sub-personalităților orientate pozitiv,
care corespund dorinţelor noastre conştientizate. Sub-personalitățile negative (Scepticul,
Criticul), care corespund dorinţelor reprimate, rămân în umbră la îndeplinirea acestui
exerciţii.
Exerciţiul poate fi repetat de multe ori. Şi denumirile unor sub-personalități, inclusiv celor
mai importante, se pot modifica pe măsura ce veţi desluşi cu mai multă precizie pentru Dvs.,
cum acţionează ele şi de ce se modifică. Pentru a găsi răspunsurile la aceste întrebări şi a
cunoaşte mai îndeaproape sub-personalitățile proprii, în psiho-sinteza se utilizează tehnica
dialogului interior, al cărei autor este considerat a fi Roberto Assagioli. Ea constă în faptul că
omul îşi imaginează o subpersonalitate şi porneşte o discuţie cu ea. Întrebările de bază sînt
următoarele (M. Ruffler, 1998):

16
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

 Care este scopul tău?


De ce te afli aici?
Ce doreşti de la mine?
Ce-ţi trebuie de la mine?
Ce vrei să-mi propui?
Împotriva cui mă aperi tu?

Prima întrebare “Care este scopul tău?” permite desluşirea scopului existenţial al sub-
personalității şi ne permite să verificăm dacă el corespunde sau nu tendinţei vitale alese de către
Dvs. conştient.
Întrebarea “De ce te afli aici?” permite înţelegerea activităţii reale a sub-personalității, tendinţa
ei, dacă ea contribuie sau nu la manifestarea Dvs.
Următoarea întrebare “Ce doreşti de la mine?” descoperă speranţele şi dorinţele sub-
personalității.
Întrebarea “Ce-ţi trebuie de la mine?” dezvăluie necesităţile reale ale sub-personalității.
Întrebarea “Ce vrei să-mi propui?” exteriorizează calităţile latente ale sub-personalității, care
indică posibilităţile de transformare a sub-personalității şi potenţiala influenţă a unei astfel de
transformări asupra sub-personalității.
Ultima întrebare “Împotrivă cui mă aperi tu?” permite să înţelegem motivarea sub-
personalității. După cum s-a mai menţionat, motivarea primară a sub-personalității constă,
adesea, în protejarea personalităţii. Deseori, însă, căile şi mijloacele acestei protecţii se
dovedesc a fi neadecvate scopurilor şi planurilor actuale ale personalităţii. Aprecierea
(recunoaşterea) acestei motivaţii protectoare de bază adesea necesită din partea omului multă
înţelegere şi compasiune.
UMBRA
Încă de la începutul vieţii, noi, ca fiinţe umane, încercăm să ne formăm o identitate, o
personalitate proprie şi unică care să fie în concordanţă cu societatea în care trăim. Creştem
adoptând modele familale, indiferent dacă acestea sunt funcţionale sau nu. Creştem încercând
să îndeplinim expectanţele părinţilor, ale profesorilor, ale învăţătorilor şi ale oamenilor care ne
spun că „aceasta este maniera corectă de a exista pe pământ”. Undeva, pe parcursul acestui
proces, pierdem puţin câte puţin părţi din noi înşine. Exilăm în inconştient, adânc, în beciul
conştiinţei noastre, ceea ce ni se pare neadecvat, şi arătăm lumii doar partea roz pe care aceasta
o acceptă. Mulţi dintre noi ne punem aceeaşi întrebare „Cine sunt eu?” de ani întregi, şi

17
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

încercăm să înţelegem cum anume ne putem mula fiinţa, personalitatea, gândirea şi credinţele
pe pretenţiile realităţii din jur fără a ne pierde pe noi înşine în acest proces. Şi, astfel, apare acel
conflict care există în conştiinţa noastră: dintre ceea ce suntem şi ceea ce ne dorim să fim.
De fapt, esenţa experienţei umane este dualitatea. Binele şi răul, speranţa şi resemnarea,
fericirea şi supărarea coexistă toate la un loc în noi înşine. Dacă nu am experimenta teama, nu
am putea cunoaşte curajul, şi tot aşa. În noi înşine există în acelaşi timp toate calităţile şi toate
defectele umane, chiar dacă unele se află într-o stare de latenţă. Ca oameni, avem darul, şi ni s-
a dat posibilitatea, să putem experimenta atât culmile fericirii, cât şi abisul tristeţii. Şi, cu toate
acestea, de ce ne refuzăm unele părţi din noi? Drumul către autenticitate trece atât prin valea
plângerii, cât şi prin valea fericirii. Până când nu ne vom întregi, şi până când nu vom accepta
atât măreţia cât şi întunecimea, nu vom putea răspunde pe deplin la întrebarea „Cine sunt eu cu
adevărat?”. Nu vom putea trăi autentic, fără frică, fără nimic de ascuns, în armonie cu viaţa
însăşi.
Jung a spus: „Prefer să fiu întreg decât bun”. Drumul către întregire începe o dată cu drumul în
umbrele noastre. Dacă Umbra noastră nu este confruntată, ea rămâne o cutie a Pandorei plină
cu secrete care – ne temem şi ne imaginam noi – ar putea distruge tot ceea ce iubim şi preţuim
în viaţă. Gândul la ce am putea descoperi dacă ne aventurăm în această parte a fiinţei noastre,
deseori ne sperie. Însa, tocmai în umbră se află întreaga noastră putere nerevendicată şi de care
nu suntem conştienţi. Tocmai Umbra deţine secretul care ne eliberează şi care ne susţine în a
alege cine anume vrem să fim, în a face pace cu viaţa şi cu realitatea şi în a deveni creatorii
propriului nostru cer. În momentul în care vom deschide cutia Pandorei, vom găsi acolo puterea
de a ne modifica pentru totdeauna viaţa în bine. Şi apoi ne vom încuraja clienţii să facă la fel şi
cu a lor.
Bine aţi păşit pe drumul către voi înşivă!
Sunteţi gata să iubiţi tot ceea ce aţi urât întreaga viaţă?
Umbra este o parte inacceptabilă din noi înşine. Un fel de fiinţă inferioară care doreşte să facă
tot ceea ce este interzis. Ea conţine impulsuri, dorinţe şi emoţii care nu sunt în acord cu
standardele sociale. Este ansamblul conţinuturilor psihice condamnate, negate, evaluate ca
inferioare şi trimise în inconştient. Prin conţinuturi psihice ne referim la pulsiuni, dorinţe, trăiri
emoţionale. Ea conţine acele aspecte din noi pe care le negăm, pe care nu le iubim, de care ne
este ruşine sau teamă, tendinţe sau gânduri care ni se par de neacceptat sau pentru care ne simţim

18
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

vinovaţi. În ea se găsesc toate acele resurse psihologice ale fiinţei noastre pe care le ascundem
nu numai de toti ceilalţi, dar şi de noi înşine.
De îndată ce oamenii află că au o astfel de latură întunecată, vor să scape de ea. Negăsind o
modalitate prin care să trăim cu latura noastră întunecată, noi o negăm şi o reprimăm. Este ca
şi când nu vrem să ne folosim braţul drept fiindcă el ni se pare neadecvat.
Inconştientul pare, deseori, la fel de periculos ca şi adâncurile mării, fiind la fel de întunecat şi
plin cu monştri invizibili. Primul pas către vindecarea umbrei constă în recunoaşterea puterii
acesteia. C. Jung spunea despre arhetipul umbrei că aceasta creează o ceaţă a iluziei care
înconjoară sinele. Prinşi în capcana acestei ceţi, noi evadăm din propriul nostru întuneric, îl
închidem în subsol, oferindu-i astfel umbrei o putere din ce în ce mai mare asupra noastră. Şi,
astfel, cu cât noi o încuiem mai tare, cu cât o negăm mai mult, cu cât o ascundem mai mult, cu
atât ea devine mai mare, mai densă şi mai puternică. Ori de câte ori un aspect al sinelui este
divizat şi etichetat drept rău, ruşinos, vinovat sau greşit, umbra câştigă putere. Iar primul pas
către vindecarea ei constă in orice idee referitoare la infrangerea ei. Latura intunecata a naturii
umane se naste tocmai din conflict, din lupta si din razboi. De indata ce incepem sa vorbim
despre victorie si infrangere cadem in capcana dualitatii, si pierdem batalia. Noi cautam o
integrare a aspectelor noastre, o transcendere a tot ceea ce existam astfel incat sa putem fi noi
cei care decidem incotro vrem sa ne alegem destinul si pe ce cale sa o luam in viata.
Asa cum vindecarea si integrarea umbrei reprezinta un proces, la fel a reprezentat si crearea ei.
Aceasta creste ori de cate ori noi:
-pastram un secret fata de noi insine sau fata de o alta persoana. Aici intra inclusiv: negarea,
amagirea deliberata, teama de expunere a adevarului legat de propria fiinta
- cultivam un sentiment de rusine sau de vinovatie
- ne acuzam pe noi insine sau acuzam pe altcineva spunandu-i ca greseste
- simtim sa dam vina pe altcineva
- ii criticam pe cei din jur
- ne separam de ceilalti
- ne luptam ca sa tinem raul sub control.
Oricat ne-am stradui, umbra nu poate fi ferecata in inconstient. Din cand in cand ea se manifesta,
iese la iveala. Sunt acele momente cand parca nu ne recunoastem pe noi insine.
Trebuie sa intram in intuneric pentru a aduce afara lumina din noi.

19
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Robert Bly descrie umbra ca pe un sac invizibil pe care fiecare dintre noi il purtam in spate. Pe
masura ce crestem noi introducem in el toate aspectele fiintei noastre care nu par acceptabile
pentru familia si pentru prietenii nostri.
Insa maretia, compasiunea si autenticitatea noastra sunt ingropate in adancuri sub acele parti
ale fiintei noastre de care ne-am deconectat.
De aceea noi avem datoria de a ne explora umbra, reclamandu-ne astfel sinele nostru complet
care reprezinta adevarata noastra natura.

Inconstientul colectiv si modelul holografic al universului


Pe langa conceptul de umbra una dintre cele mai mari descoperiri ale lui Jung a fost cea a
inconstientul colectiv. Ideea ca, fiintele umane impartasesc acelasi sine. `Eu` si `Noi` a izvorat
din dorinta de a ne conferi un statut personal in aceasta lume. Fara a avea un sine am fi
bombardati de imagini senzoriale care nu ar avea nici un sens pentru noi. Nu am putea avea o
perspectiva unica asupra lumii, sau un punct de vedere personal.
Datorita inconstientului colectiv un individ simte impulsuri si dorinte pe care nu le intelege.
Tocmai acest inconstient comun este salasul umbrei.
La fel ca si constientul, inconstientul are scopul de a-si perpetua existenta.
Experimentul social de la Universitatea Stanford:
Experimentul realizat in 1971 si coordonat de Philip G. Zimbardo.
Pentru realizarea experimentului subsolul Universitatii Stanford a fost transformat intr-o
inchisoare. Participantii la studiu, 24 de studenti din clasa de mijloc au fost impartiti in 2
categorii: gardieni si detinuti. Inainte de a incepe experimentul, "gardienii" au fost instiintati ca
pot actiona cum cred de cuviinta pentru a mentine ordinea si disciplina in "inchisoare".
Experimentul a trebuit intrerupt dupa o saptamana deoarece cei care jucau rolul paznicilor au
inceput sa ii abuzeze grav pe prizonieri, umilindu-I si agresandu-i fizic.
Comportamentul studentilor s-a datorat faptului ca au fost pusi intr-un mediu care a facilitat
iesirea la suprafata a fortelor intunecate din constiinta lor. Practic, psihologii au creeat un
incubator pentru umbra care a dus la nasterea violentei in grup.
Rasa umana nu ar fi putut evolua fara subconstientul colectiv. Oamenii si-au transmis unii altora
descoperirile prin aceste fire invizibile care ii unesc. Subconstientul colectiv este locul secret in
care se petrece intreaga actiune. El este biblioteca mintii, depozitul tuturor experientelor din

20
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

trecut ale umanitatii la care noi avem acces. Sinele uman este fluid si se afla intr-o schimbare
continua. El include propriul sine, dar si sinele pe care il impartasim cu ceilalti oameni.
Fiintele umane au creat in mod constient civilizatii vaste care si-au continuat evolutia dar la
nivel inconstient au acumulat o istorie care transcede cu mult experientele singulare acumulate
de un om sau altul. Ceea ce noi numim `eu` este intr-o masura mult mai mare decat credem
`noi`. Era umbrei nu se poate sfarsi decat daca alegem unitatea in locul separarii. Impulsul catre
separatie ne-a oferit realitatea pe care o cunoastem. Separarea a fost o calatorie fascinanta, iar
egoul ne-a condus in multe locuri interesante, insa acum este timpul pentru o schimbare. Iar o
schimbare facuta la nivelul sufletului nostru genereaza o schimbare in lumea exterioara.
Modelul holografic al universului ne ofera o vedere revolutionara intre lumea interioara si
lumea exterioara. Potrivit acestei teorii, fiecare bucatica din univers contine inteligenta
intregului. Fiecare dintre noi este un microcosmos care reflecta si contine macrocosmosul.
Stanislav Grof spune `Daca acest lucru este adevarat atunci fiecare dintre noi detine potentialul
de a avea acces direct si imediat, prin experienta, practic la fiecare aspect al universului –
extinzandu-ne capacitatile mult dincolo de ceea ce putem atinge cu simturile`. Cu totii continem
inauntrul nostru amprenta intregului univers. Dupa cum spunea Deepak Chopra `Nu noi suntem
in lume, ci lumea se afla inauntrul nostru`.
Fiecare dintre noi poseda toate calitatile umane existente. Nu exista nimic, din ceea ce putem
vedea sau concepe si care noi sa nu fim. Iar scopul calatoriei este de a ne restaura pe noi insine
intru aceasta intregire.
In cazul de fata, in care noi avem amprenta intregii umanitati inauntrul nostru inseamna ca
putem fi capabili sa fim cea mai mareata persoana pe care am admirat-o vreodata, si in acelasi
timp cea mai rea persoana pe care ne-am imaginat-o vreodata.
Lucrul cu care nu putem exista impreuna nu ne lasa sa existam. Trebuie sa invatam sa ii oferim
intregului, cine suntem, permisiunea de a exista. Atunci cand ne iertam si ne acceptam pe noi
insine in mod automat ii iertam si ii acceptam si pe altii.
Tot Jung a spus `Nu devii iluminat inchipuindu-ti imagini de lumina, ci constientizand
intunericul`.

Nasterea umbrei si Rolurile


Umbra noastra a aparut atunci cand eram mici. Oricat de corecta a fost educatia pe care am
primit-o noi ne-am simtit inevitabil rusinati pentru anumite atribute ale noastre. Ni s-a parut ca

21
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

am primit mesajul ca ceva nu este in regula cu noi si ca din anumite puncte de vedere suntem
rai. Poate ca parintii ne-au atras atentia ca radem prea tare sau ca suntem prea galagiosi, iar noi
am interpretat acest lucru in sensul ca expresia libera a personalitatii este interzisa. Poate ca ni
s-a spus ca suntem egoisti daca luam prea multe bomboane din bolul comun. Noi am inteles
atunci ca egoismul este ceva rau si trebuie distrus cu orice pret. Astfel de mesaje negative s-au
imprimat in subconstientul nostru si ne-au determinat sa blocam acele aspecte ale personalitatii
noastre care ni s-au parut inacceptabile.
De fiecare data cand un comportament al nostru a fost criticat sau pedepsit noi ne-am separat
inconstient de sinele nostru real. Cand aceste filtre s-au instalat ferm in inconstientul nostru noi
ne-am separat de bucurie, de pasiunea de a trai, de iubire, si pentru a ne asigura supravietuirea
emotionala am inceput sa ne ascundem sinele real si sa ne construim o versiune a acestuia pe
care am considerat-o acceptabila.
Inainte ca sinele nostru maleabil sa fie inconjurat de mecanisme de aparare si de ziduri
transformandu-se astfel intr-un ego dur, noi am avut libertatea de a exprima orice aspect al
umanitatii noastre. Aceasta libertate ne-a permis sa fim orice ne doream sa fim in orice moment.
Dupa nasterea umbrei insa libertatea de expresie a devenit marginita, si am invatat de la parinti,
profesori si prieteni ca pentru a castiga iubirea si acceptarea celorlalti trebuia sa aderam la
anumite scenarii prestabilite. Viata nu mai era o piesa de teatru in care puteam schimba
personajele asa cum doream si schimba scenariile dupa placul inimi noastre.
Incepand din acest moment noi ne-am distantat tot mai mult de rolurile care nu corespundeau
standardelor acceptate ale societatii sau idealurilor egoului nostru. Am inceput astfel sa
respingem din ce in ce mai multe aspecte ale fiintei noastre pentru tot felul de motive. Am
incercat sa ne imaginam noi modalitati de a scapa de aceste trasaturi nedorite ale personalitatii
noastre iar la un moment dat am uitat cu desavarsire de ele.
Toti oamenii si-au construit o identitate bazata pe ego, in cadrul careia si-au atribuit anumite
roluri pe care le considera acceptabile dar care le sufoca libertatea de expresie. In loc sa fim cei
care suntem noi incercam sa devenim cei care `ar trebui` sa fim. De-a lungul timpului perceptia
noastra reprimata de sine devine solul perfect pentru inflorirea umbrei. Indiferent daca ne-am
creeat rolurile actuale pentru a compensa o anumita inadecvare sau ca o strategie pentru a
implini asteptarile parintilor si ale prietenilor nostrii, atat timp cat incercam sa jucam rolul pe
care i l-am atribuit egoului in detrimentul tuturor celorlalte roluri pe care le-am putea juca noi
sfarsim prin a creea o viata golita de bucurie, de semnificatie, de profunzime si de savoare. Cu

22
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

cat ne identificam cu aceasta identitate cu atat incepem sa credem ca de fapt aceasta este cu
adevarat identitatea noastra. Facand o retrospectiva a vietii putem vedea cu usurinta rolurile
repetitive pe care le jucam.
Noi suntem singurii care inconstient ne-am repartizat rolurile pe care le jucam de ani de zile,
de parca viata noastra ar depinde de asta. Roluri precum cel de erou nefericit, de victima, de
salvator etc. Cautarea vietii perfecte, a rolului perfect si a mastii perfecte nu se va implini
niciodata deoarece sinele nostru real reprezinta mult mai mult decat acea suma limitata de
calitati care corespund idealului pe care ni l-am ales.
Daca dorim sa ne regasim inspiratia intr-un domeniu sau altul al vietii noastre tot ceea ce trebuie
sa facem este sa sezizam ce aspecte ale noastre sau ce roluri am jucat si am respins pana acum.
Noi nu ne putem intelege si aprecia plenar totalitatea si unicitatea decat in prezenta sinelui
nostru complet si necenzurat. In acest scop trebuie sa acceptam toate rolurile pe care doreste sa
le joace acesta. In caz contrar vom ramane in razboi cu noi insine.
In momentul in care ne eliberam de toate rolurile care ne-au incorsetat atata vreme, care ne-au
strans si care ne-au limitat ii lasam sinelui nostru intreg sa isi aleaga rolurile constient. Putem
alege sa ne comportam ca o mama fara povara pe care acest cuvant o poate purta pentru noi.
Putem alege daca sa pasim in rolul de victima sau nu. Este ca si cand dam drumul la `robinetul`
constiintei si alegem ce rol si in ce scena vrem sa jucam teatrul vietii noastre.
Cadru de lucru: Identificarea mastilor si scoaterea lor in afara
Identificarea rolurilor care le-am avut de-a lungul timpului. Scriem aceste roluri pe post-it uri
mici si le lipim pe noi insine.
Exemple de roluri : rolurile in care ne simtitm confortabil, cele care le respingem, cele care n-
au fost atribuite, Etichetele care ne-au fost puse.
Ex.: rolul de mama, fiica, fiu, parinte, fata buna, fata rea, casnica, bunica, fumator, incapatanat,
orgolios.

Pentru a ne asigura ca imperfectiunile sau defectele noastre nu vor fi descoperite sau expuse
noi am inceput sa cultivam in mod inteligent calitatile opuse celor pe care incercam sa le
ascundem. Spre exemplu daca ne-am confruntat cu insecuritatea, este posibil sa ne fi construit
o imagine de sine aroganta, un om care le stie pe toate, in incercarea de a-i convinge pe ceilalti
ca avem o incredere in sine enorma.

23
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Noi nu putem avea experienta deplina a luminii fara sa cunoastem intunericul. Partea intunecata
este cea care pazeste trecerea spre adevarata libertate. Fiecare dintre noi trebuie sa vrea in
permanenta sa exploreze si sa scoata la lumina acel aspect al sinelui.
Orice aspect din noi insine are un dar. Atunci cand umbra este acceptata ea ne poate vindeca.
Nu doar `intunericul` nostru negat este cel care isi gaseste locul in strafundurile umbrei noastre.
Acolo este si umbra de `lumina`- locul in care ne-am inmormantat puterea, competenta si
autenticitatea. `In interiorul fiecarei fiinte exista zei si zeite in stare de embrioni care au o
singura dorinta. Ei vor sa se nasca` -Deepak Chopra

Subpersonalitatile
In spatele mastilor noastre sociale stau la panda mii de fete ascunse. Fiecare dintre aceste fete
are o personalitate proprie si propria ei caracteristica unica. Purtand dialoguri interioare si
cunoscand aceste subpersonalitati putem transforma prejudecatile in comori. Cand acceptam
mesajul fiecarui aspect al umbrei noastre incepem sa ne aducem inapoi puterea pe care am dat-
o altora si sa formam o legatura de incredere cu sinele nostru.
Analizarea sub-personalitatilor noastre poate fi un instrument care sa ne ajute sa recuperam
parti pierdute din noi insine. Mai intai trebuie sa indentificam aceste parti si sa le numin, si apoi
doar vom fi in stare sa ne rupem de ele.
Robert Assagioli, fondatorul psihosintezei spune:` Noi suntem dominati de tot ceea ce se
identifica cu sinele nostru. Putem domina si controla toate lucrurile cu care nu ne identificam`
In momentul in care luam una din trasaturile care nu le plac si apoi le numim ele devin mai
putin amenintatoare.
Subpersonalitatile scot la iveala in noi insine comportamente pe care le consideram
inaceptabile. Le-am inabusit deoarece nu am putut sau nu am vrut sa le acceptam. Din cauza ca
le incuiem undeva nu mai avem contact la intregul fiinte noastre. Cand intram inauntrul nostru
si contruim o relatie cu intreaga noastra fiinta incepem sa recunoastem capacitatea de a ne
conduce viata in directia pe care o alegem.
Vindecarea umbrei consta si in ascultarea si recunoasterea vocilor noastre interioare.
Este important sa ne primim sub-personalitatile cu bratele deschise. Orice experienta avem cu
aceste sub-personalitati sau orice forma ar lua ele este important sa le primim cu bratele deschise
deoarece fiecare dintre acestea are un dar sa ne ofere.

24
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Daca ne imprietenim cu sub-personalitatile noastre vom rupe ciclul continuu al pierderii de sine
si al pierderii altora. Fiecare din noi avem capacitatea de a ne da noua insine tot ceea ce avem
nevoie pentru a fi fericiti si intregi. Cand ne reconectam la sinele nostru intreg este practic
imposibil sa ne mai simtim singuri sau izolati. Trebuie sa gasim universul din interiorul nostru,
si sa invatam cum sa iubim si sa respectam acel univers.
Fiecare aspect din noi insine, fie ca ne place sau nu aduce un beneficiu in viata noastra si are
un dar. Exista lumina in fiecare parte din noi si in fiecare parte din univers.
Subpersonalitatile scot la iveala in noi insine comportamente pe care le consideram
inacceptabile.
Subpersonalitatile sunt vocile viitorului si nu ale trecutului. Atunci cand negam un singur aspect
din noi insine negam o parte din ce avem nevoie sa fim intregi.

Legea Oglindirii
Exteriorul oglindeste interiorul. Este ca si cand lumea in care traim este o oglinda gigantica care
reflecta mereu aspecte sau parti din noi insine. De exemplu daca noi suntem o persoana care
incercam tot timpul sa fim calmi si ne refuzam furia, vom atrage in viata noastra oameni furiosi.
Astfel incat acestia sa oglindeasca ceea ce tu in inconstient iti reprimi.
NU NOI SUNTEM IN LUME, CI LUMEA ESTE INAUNTRUL NOSTRU
Vorbeam mai devreme de modelul holografic. Intregul este continut in fiecare bucatica, si tot
asa fiecare aspect al universului este continut inauntrul fiecaruia dintre noi. Dat fiind ca suntem
o parte din lumea holografica, noi suntem tot ceea ce vedem, tot ceea ce judecam si tot ceea ce
admiram. Dr. Vasant Lad spune `Interiorul fiecarei picaturi este oceanul si in interiorul fiecarei
celule este inteligenta intregului trup`.
John Welwood in cartea `Dragoste si desteptare` foloseste metafora unui castel pentru a descrie
lumea dinauntrul nostru:
`Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera
din castel este perfecta si are un dar special, fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru
si este o parte integranta a intregului castel perfect. Cand ati fost copii ati explorat fiecare
centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Ati acceptat cu dragoste fiecare
camera, fie ca ea era o pivnita, un dormitor sau o baie. Absolut fiecare incapere era unicat.
Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune. Apoi intr-o zi cineva a venit la castel si
v-a spus ca una din camere era imperfecta si cu siguranta ea nu apartinea castelului vostru. V-

25
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

a sugerat ca daca doreati sa aveti un castel perfect trebuia sa incuiati usa de la acea camera.
Intrucat doreati dragoste si acceptare v-ati grabit sa o incuiati. O data cu trecerea timpului au
venit din ce in ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere,
despre cele care le placeau si despre cele care nu le placeau. Incetul cu incetul ati inchis usa
dupa usa. Minunatele voastre incaperi au fost inchise , li s-a luat lumina, au fost lasate in
intuneric.
De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai multe usi. Ati inchis usi la
camere care vi se pareau prea indraznete, cele care vi se pareau prea conservatoare, cele care vi
se pareau de neacceptat, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca a
dumneavoastra. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului
vostru ideal.
S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit de interesant. NU va mai gandeati la fiecare
incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum doriti sa dispara camerele de care erati odata
mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de aceste incaperi dar ele faceau parte din
structura castelului. Dupa ce ati tot inchis usi ati uitat ce usi ati inchis sau ca ele exista. La
inceput nu ati realizat ce faceti. Pe masura ce fiecare exprima mesaje diferite despre cum ar
trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mai usor sa ii ascultati pe ei decat sa aveti incredere
in vocea interioara care iubea intregul castel. In curand insa, v-ati trezit ca locuiti doar in cateva
incaperi mici. Ati invatat sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest lucru. Ati inceput
sa credeti ca sunteti doar o casuta mica care are nevoie de reparatii`
Acum imaginati-va castelul ca un loc care gazduieste tot ceea ce sunteti –binele si raul- si ca
fiecare aspect care exista pe planeta exista si inauntrul vostru. Una din camere este dragoste,
alta curaj, una este siguranta, alta este gratie. Numarul camerelor este nesfarsit: creativitate,
feminitate, cinste, gratie, agresivitate, lene, aroganta etc.
Fiecare incapere este o parte esentiala a structurii si fiecare camera are un opus undeva in
castelul vostru. Putem gasi cheia inspre unicitatea noastra numai atunci cand deschidem toate
incaperile din castel.
Castelul este o metafora care ne ajuta sa intelgem amploarea fiintei noastre. Adevarul este ca
noi posedam toate trasaturile caracteristice lumii. Avem in noi potentialul de a actiona la fel ca
oamenii pe care ii judem cel mai aspru.

Mecanismul proiectiv

26
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Proiectia este mecanismul psihologic prin care sunt atribuite mediului caracteristicile
persoanei/eului. Aceasta operatie expulzeaza in lumea exterioara gandurile, afectele,
impulsurile innaceptabile. Este ca atunci cand indreptam degetul catre cineva insa observam
ca de fapt avem trei degete intoarse catre noi.
Proiectam asupra oamenilor tot ceea ce noi nu ne asumam in ceea ce ne priveste. Ne putem da
seama de umbrele noastre privind la comportamentele din jurul oamenilor care ne deranjeaza.
Atunci cand ii acuzam pe altii nu facem decat sa negam un aspect din noi insine.
Ken Wilber spune: Proiectia la nivelul Egoului este foarte usor de identificat: daca o persoana
sau un lucru din mediul inconjurator ne trimite o informatie atunci probabil ca noi nu emitem o
proiectie; insa daca aceasta informatie ne afecteaza noi suntem victimele propriilor noastre
proiectii.
Ne proiectam asupra altora propriile defecte.
Daca eu imi accept aroganta nu ma va mai deranja aroganta altcuiva. O voi observa, dar nu ma
va afecta.
Comportamentul altcuiva iti produce un soc emotional numai atunci cand te minti pe tine insuti
sau iti urasti un anumit aspect din tine.
Proiectia reprezinta un mecanism involuntar de autoaparare al egolui nostru. In loc sa
recunoastem atributele care ne displac noi preferam sa le proiectam asupra altor oameni, cum
ar fi parintii, prietenii, copiii etc. Tot ceea ce criticam sau condamnam la alte persoane
reprezinta in ultima instanta un aspect personal pe care refuzam sa il admitem. Atunci cand ne
aflam in mijlocul unei proiectii ni se pare ca vedem chipul unei alte persoane dar in realitate ne
vedem pe noi insine. Din cauza ca ne temem de propriile noastre defecte, dar si de propria
noastra maretie noi transferam automat aceste atribute asupra altor persoane, pentru a nu ne
confrunta personal cu ele.
Latura intunecata pe care nu ne-o recunoastem reflectata perfect pe ecranul lumii
inconjuratoare. Noi ne identificam lenea in comportamentul mamei noastre, aroganta in
comportamentul prietenilor nostri, si ipocrizia in atitudinea politicienilor.
Oamenilor le este teama sa se gandeasca ca ei pot fi toate lucrurile pe care le proiecteaza. Puteti
spune `Este ridicol. Eu nu doresc sa descopar ca sunt arogant sau lenes`; insa trebuie sa ne
reamintim ca exista un dar in fiecare din aceste aspecte.
Exista o veche poveste Sufi despre un filozof care a fixat o intalnire pentru a sta de vorba cu
Nastratin. Cand filosoful a sosit la intalnire a descoperit ca Nastratin era plecat de acasa. Furios

27
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

filosoful a luat o bucata de creta si a scris pe poarta cu Nastratin `tampitule!`. Cand Nastratin a
ajuns acasa si a vazut ce era scris a fugit la casa filosofului . `Am uitat ca trebuia sa vii` a spus
el. ` Imi pare rau ca n-am venit la intalnire, dar mi-am amintit de ea in clipa in care am vazut ca
ti-ai scris numele pe poarta`

Indignarea noastra referitoare la comportamentul celorlalti este legata de un aspect nerezolvat


din noi insine.
Cand ii judecam pe altii ne judecam pe noi insine. Lumea este ca o oglinda uriasa care
intotdeauna reflecta parti din noi insine. Fiecare trasatura este acolo dintr-un anumit motiv si
toate trasaturile sunt perfecte in felul lor.
Libertatea inseamna a fi in stare sa alegi cine si ce doresti sa fii intr-un anumit moment din viata
ta. Nu poti fi liber, daca nu poti fi si lenes. Daca esti in permanenta deranjat de un anumit grup
de oameni descopera unde anume te asemeni lor.
Noi nu proiectam asupra oamenilor doar trasaturile negative si ci trasaturile pozitive.
Majoritatea oamenilor isi proiecteaza puterea, geniul, creativitatea. Daca ne dorim sa fim ca
altii sau admiram in ei anumite lucruri, motivul este ca avem aceste lucruri in noi. Meritam sa
avem orice vedem si dorim cu adevarat.
Daca admiram maretia intr-o alta fiinta umana ceea ce vedem acolo este propria noastra maretie.
Daca nu am poseda aceasta caliatate nu am fi atrasi de ea.
Treaba noastra este sa ne descoperim talentele noastre unice si sa le manifestam in modul nostru
unic.
Asumarea
Asumarea este un pas esential in procesul de vindecare si de creare a unei vieti pe care sa o
iubim. Noi nu putem accepta ceea ce nu ne asumam.
A asuma inseamna a admite, a recunoaste sau a accepta ca o calitate sau o tendinta iti apartine.
Aceasta acceptare nu este doar una de ordin intelectual. Ea trebuie sa aiba si o componenta
emotionala. Acceptarea emotionala consta in a simti caracteristicile sau pulsiunea respectiva.
Prin urmare, nu este suficient sa gandesti ca o ai, este necesar sa o si simti. In momentul in care
recunoasterea intelectuala cat si acceptarea emotionala sunt prezente simultan, putem vorbi de
asumare.
Iar asumarea iti pune la dispozitie o libertate cu totul inedita: ceea ce ai asumat poti incepe sa
integrezi, daca ti se pare necesar.

28
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Din clipa in care incepi sa iti asumi aspectele neconstientizate se intampla ceva miraculos: acel
aspect nu mai apare in campul tau. Deoarece el nu se mai afla in tine, el nu te mai afecteaza
nici in exteriorul tau. Cum spuneam mai devreme in legea oglindirii, orice schimbare pe care
o facem inauntrul nostru, se schimba ceva in afara noastra, creand astfel conditii pentru a
debloca sau pentru a imbogati o relatie. Este imposibil ca noi sa ne transformam iar relatia cu
celalalt sa ramana identica.
De cate ori te observi implicat emotional intr-o relatie cu o persoana pe o durata de timp déjà
semnificativa intreaba-te: Ce incearca acest om sa ma invete? Ce aspect din mine insumi
intruchipeaza?
Daca vrem sa ne manifestam intregul potential, trebuie sa ne luam inapoi acele parti din noi
insine pe care le-am negat, le-am ascuns sau le-am dat altora.
Oamenii ne trimit inapoi ca o oglinda ceea ce afla in interiorul nostru deoarece in plan
subconstient noi chemam catre noi aceste aspecte. Acesta este motivul pentru care in
permanenta apar in viata noastra diferite genuri de peroane si situatii. Miracolul se produce
atunci cand ne acceptam si cand ne asumam cu adevarat un aspect din noi insine. In acel
moment persoana care ne serveste drept oglinda fie va inceta sa se comporte in acel mod, fie
noi vom alege sa nu o mai acceptam in viata noastra. Atunci cand suntem mai aproape de
intregirea noastra vom atrage si ne vom indrepta in mod natural catre cei care ne vor reflecta
aceasta intregime.
Transforamti-va ranile in intelepciune!
Atunci cand suntem intregi suntem vindecati. Transformarea insasi dureaza cateva secunde.
Este o modificare de perceptie, o schimbare a lentilelor prin care privim. Daca privim lumea
prin lentile verzi totul arata imbracat in verde.
Atunci cand ne asumam toate trasaturile existente in univers intelegem ca fiecare aspect aflat
in interiorul nostru ne invata cate ceva. Acesti invatatori ne dau acces la toata intelepciunea de
care avem nevoie.
Uneori pentru a ne asuma o trasatura trebuie sa lasam sa iasa din noi mania inmagazinata. Este
in regula sa simtim orice simtim. Sa ne dam voie sa simtim si sa exprimam tot ceea ce se afla
in interiorul nostru. Inainte de a fi in stare sa iubim cu adevarat, sa simtim compasiune pentru
noi si ceilalti trebuie sa scoatem si sa exprimam toate aceste emotii negative.
Atunci cand incercam sa nu fim ceva ne epuizam resursele interne. Suntem aici pentru a invata
de la toate aceste parti din noi insine si pentru a cadea la pace cu ele. Ca sa fim cu o persoana

29
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

cu adevarat autentica, trebuie sa permitem aspectelor din noi insine pe care le iubim si le
judecam sa coexiste impreuna cu toate aspectele din noi insine pe care le judecam si pe care le
acuzam. Atunci cand vom putea tine cu dragoste toate aceste trasaturi la un loc intr-o singura
mana- fara a le judeca- ele se vor integra natural in sistemul nostru. Atunci ne putem scoate
mastile si arata cine suntem cu adevarat, unici si miraculosi. Atunci ne putem inalta, imbratisand
lumea din noi.
Umbra asumata ne face sa fim intregi. Dintotdeauna forta iubirii a actionat ca un magnet. Umbra
fata de care avem iubire constienta , intemeiata pe intelepciunea unei viziuni polare, se
integreaza in ansamblul personalitatii. Ea isi dezvaluie comorile!
Intelegerea ca umbra de fapt ne este prietena, si ca puterea ei este de fapt puterea noastra, ne
ajuta sa privim la ceea ce am ingropat inauntrul nostru fara a ne simti vinovati sau rusinati. Este
nevoie de iubire si de acceptare pentru a ne balansa frica ce ne tine departe de energiile umbrei.
In momentul in care ne asumam umbra si o inconjuram cu iubire ea dispare. In momentul in
care aprindem lumina iubirii in camera intunecata, tot intunericul dispare si apare toata comoara
ce statea acoperita de acel intuneric.

A ne lasa propria lumina sa straluceasca


Umbra noastra nu include doar atribute intunecate sau aspecte pe care societatea le considera
rele, ci si toate aspectele pozitive pe care am refuzat sa le acceptam si pe care le-am ascuns de
ochii lumii. Aceste aspecte pozitive sunt cunoscute sub denumirea de `umbra luminoasa`.
In `Reintoarcerea spre dragoste` Marianne Williamson spune: Frica noastra cea mai pofunda
nu este ca suntem imperfecti. Frica noastra cea mai profunda este ca suntem extraordinari de
puternici` Teama noastra cea mai profunda nu este ca suntem inadecvati ci ca suntem
atotputernici.
`Ceea ce ne inspaimanta cel mai tare este lumina noastra si nu intunericul. Ne punem intrebarea
: `Cine sunt eu ca sa fiu stralucitor, superb, talentat, extraordinar` De fapt cine esti tu ca sa nu
fi asa? Esti un copil a lui Dumnezeu. Daca te minimalizezi nu-i faci un serviciu lumii. Nu exista
nimic laudabil in a te micsora si minimaliza in asa masura incat alti oameni sa se simta in
siguranta langa tine. Te-ai nascut ca sa manifesti Gloria lui Dumnezeu care se afla inauntrul
tau. Ea nu se afla doar in unii dintre noi. Se afla in toata lumea. Si pe masura ce ne lasam propria
lumina sa straluceasca, in mod subconstient le dam altor oameni permisiunea de a face acelasi

30
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

lucru. Pe masura ce ne eliberam de propria noastra frica, prezenta noastra ii elibereaza, in mod
automat, pe ceilalti.`
Frica este cea care ne spune ca nu ne putem implini visele. Pentru a ne depasi frica trebuie sa o
privim in fata cu dragoste. Atunci o putem imbratisa si o putem transforma in iubire. In
momentul in care ne imbratisam frica noi putem alege sa nu ne mai fie frica niciodata. Dragostea
este cea care ne permite sa taiem acest cordon.
Ne temem de propria noastra maretie deoarece ea reprezinta o provocare pentru convingerile
noastre de baza. Purtam cu noi umbra luminoasa in acelasi sac in care ne purtam umbra
intunecata.
Am pus sub cheie in adancurile fiintei noastre nu doar aspectele negative, ci o data cu ele am
pus acolo si aspectele pozitive, atributele noastre benefice si sublime, pline de iubire si putere.
Multi oameni isi resping astfel propriul geniu, umorul, succesul sau curajul, farmecul de sine
sau puterea.
Ceea ce este minunat este ca atunci cand ne descoperim sinele intunecat il gasim si pe cel
luminos. Fenomenul proiectiei actioneaza in ambele sensuri. Atunci cand vedem pe cineva care
ne atrage si pe care dorim sa il imitam, realitatea este ca noi recunoastem in el calitati care exista
de fapt in noi insine.
Trebuie sa ne lasam propria lumina sa straluceasca puternic. In fiecare zi trebuie sa recunoastem
si sa pretuim tot binele pe care l-am facut si sa ne aplaudam realizarile. Atunci cand lasam sa
straluceasca lumina din noi, demonstram celorlalti ca este in regula ca sa straluceasca si ei.
Uneori este greu sa ne asumam anumite trasaturi care contrazic realitatea exterioara. De
exemplu este greu sa ne insusim cuvantul `bogat` daca avem multe datorii. Intr-un astfel de caz
ne putem imagina situatii prin care am putea deveni bogati. Insa, daca nu ne putem insusi un
anumit cuvant este greu sa credem ca vom trai experienta exprimata de el.
Din clipa in care ne luam inapoi proiectiile pozitive traim experienta pacii interioare- pacea
profunda care ne permite sa stim ca noi suntem perfecti, exact asa cum suntem.
Pacea vine in clipa in care incetam in a mai ne preface ca suntem altceva decat sinele nostru
adevarat. Intr-un fel noi pana acum ne-am convins ca cine suntem cu adevarat nu este de fapt
suficient. Sa permitem lumii dinlauntrul nostru sa se manifeste si sa ne arate drumul spre
libertate- libertatea de a fi atragatori, talentati, bogati, plini de succes.
De-a lungul acestei carari inspre dragostea de sine cel mai important pas este iertarea. Trebuie
sa ne privim pe noi insine cu inocenta unui copil si sa ne acceptam cu dragoste si compasiune

31
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

faptele rele si nelinistile. Trebuie sa lasam de-o parte judecatile aspre si sa ajungem la pace cu
greselile pe care le-am facut. Meritam sa fim iertati. Iertarea vine din inima si este o alegere!
Dragostea care nu cuprinde o acceptare totala a fiintei voastre este incompleta. Cei mai multi
dintre noi suntem invatati sa cautam in afara noastra dragostea de care avem nevoie. Atunci
insa cand renuntam la nevoia de a primi dragoste din partea lumii exterioare, ne dam seama ca
de fapt noi cautam mangaierea pe care ne-o putem oferi noua insine.
Cand simtim o comapsiune pentru noi insine putem lasa cu usurinta sa coexiste inauntrul nostru
toate aspectele din noi insine, si dragostea si mania.
Daca nu avem tot ceea ce ne dorim asta se intampla deoarece le tinem departe de noi-simtim ca
nu le meritam. Cand simtim ca nu le meritam, lucru care se intampla des, este din cauza ca
simtim ca ceva este in neregula cu noi. Disperarea vine din prapastia dintre noi si sinele nostru
divin si autentic. A ne reaminti ca suntem una cu totul inseamna a retrezi mintea divina din noi
insine, si astfel ne reapare pasiunea pentru viata. Este timpul sa eliberam pasiunea din noi insine.
A descoperi dragostea pentru cine suntem noi in intregime este un drum al carui prim pas incepe
acum.
Cinstiti-va si respectati-va geniul! Prin faptul ca va respectati si va cinstiti in mod autentic veti
fi capabili sa faceti acelasi lucru si pentru ceialti atragand oameni care gandesc la fel cat si
situatii pozitive in viata.
Suntem capabili de a ne reinventa pe noi insine iar si iar in viata.
Viata noastra este special conceputa pentru a primi exact lucrurile de care avem nevoie pentru
a ne manifesta unicitatea in aceasta lume. Lumina noastra cea mai stralucitoare nu poate emana
din noi decat atunci cand ne vom acepta in totalitate intunericul. Orice rana aduce cu sine o
doza suplimentara de intelepciune. Viata reprezinta o calatorie magica ce ne poate ajuta sa ne
reconciliem umanitatea si divinitatea deopotriva.
Asa cum floarea de lotus se naste din noroi si noi trebuie sa ne onoram latura intunecata si
experientele dureroase caci ele isi aduc o contributie decisiva la nasterea sinelui nostru sublim.
Noi avem nevoie de noroiul existentei umane, de combinatia de rani, pierderi si trauma
impreuna cu bucurii, succese si binecuvantari pentru a ne largi vizunea si pentru a ne manifesta
cel ma maret sine al nostru. Acesta este darul umbrei pentru noi.
Totalitatea nu are diviziuni. Ea reprezinta totul in acelasi timp.

32
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

A venit timpul sa ne permitem sa fim mareti si unici si sa oferim lumii intregi culoarea magica
si deosebita a petalelor noastre. A venit timpul sa ne eliberam, sa putem pasi in viata noastra
intregi si vindecati.
Krishanmurti a spus candva: `Libertatea nu este sfarsitul caii. Este inceputul ei. Practic, nu
exista o destinatie finala. Libertatea este simultan inceputul si sfarsitul caii`.

5.PERSONAJ
Personajul este o persoană care deţine o funcţie importantă în viaţa politică, socială, culturală.
Mai poate fi definit ca fiind fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară, erou
într-o literatură, muzicală, cinematografică sau plastică.
Există două accepţiuni ale conceptului de personaj strâns legate între ele: personajul ca
manifestare în afară, în comportament a persoanei şi personalităţii, ca exteriorizare a lor, ca
desfăşurare a potenţialului de activitate, a excesului de energie, a excitabilităţii şi emotivităţii;
personajul ca persoană în rol, omul interpretat ca un rol social. Şi cum fiecare om poate juca
mai multe roluri înseamnă că el se manifestă prin mai multe personaje, îşi relevă faţă de alţii
diverse faţete ale personalităţii sale.
Există:
-personaje sociale (cele care joacă rolurile aşteptate sau impuse de societate),
-personaje volitive (joacă rolurile pe care şi le impun singure conform propriilor aspiraţii),
-personaje mască (jocă roluri străine personalităţii lor tocmai pentru a-şi ascunde propria
personalitate, ele fiind un refugiu al Eului).
Dat fiind faptul că sub fiecare personaj se află o personalitate înseamnă că personajul este
veşmântul social al personalităţii, uneori chiar învelişul ei protector, mecanismul ei de apărare.
Personajul se prezintă ca o faţetă, ca o imagine fragmentată a persoanei, ca o mască, ca o
aparenţă în spatele căreia se ascunde persoana.

33
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

DEX- Persoană care deţine o funcţie importantă în viaţa politică, socială, culturală.
DUMITRU CRISTEA – este persoana aflată în împrejurări concrete, îndeplinind anumite
funcţii publice şi fiind implicată activ într-un context relaţional determinat.
MIHAELA MINULESCU - Personajul reprezintă modul concret de manifestare în exterior,
prin comportament, a persoanei şi personalităţii; este echivalent cu rolul social; există mai multe
tipuri de personaje: sociale, volitive, „mască”.
WIKIPEDIA –Persoana care are un anumit rol în diferite întâmplări reale sau imaginare.

Accepţiunile conceptului de personalitate

- Accepţiunea antropologică
- Accepţiunea psihologică
- Accepţiunea axiologică

Accepţiunea antropologică
Avem în vedere antopogia filozofică, socială şi unele variante mai centrate pe influenţa
factorilor de mediu, pe utilitatea acestora în formarea omului (pragmatismul).
Se pleacă de la premiza că la naştere, copilul nu dispune de personalitate, el fiind un candidat
la dobândirea acestui atribut.
Personalitatea se formează în decursul vieţii numai în cadrul relaţiilor sociale, prin interacţiunea
individului cu multitudinea şi varietatea relaţiilor sociale. Izolarea copilului la naştere de mediul
social, ca şi bolile psihice grave, anulează atributul de personalitate, rămânându-se la stadiul de
individ. Esenţa personalităţii umane o reprezintă ansamblul relaţiilor sociale în expresia lor
subiectivă, interiorizată.
Calitatea personalităţii va depinde de calitatea relaţiilor sociale în care ea se formează,
imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social ducând la înstrăinarea sau destructurarea
personalităţii.
Esenţa personalităţii umane o reprezintă ansamblul relaţiilor sociale în expresia lor subiectivă,
interiorizată.
Avantaje : - amplasarea şi integrarea omului în sfera vieţii sociale

34
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

- ne ghidează în procesul de formare, dar şi de schimbare a personalităţii


(formare şi respectiv schimbarea condiţiilor de mediu, şi nu prin intervenţia directă asupra
personalităţii, ce ar duce la rezultate temporare)

Accepţiunea psihologică
Conform accepţiunii psigologice, personalitatea este un “ansamblu de condiţii interne”. Ea nu
se constituie printr-un simplu efect de amprentă a relaţiilor sociale, ci precum spunea Rubinstein
, întotdeauna influenţele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne, acestea din
urma fiind interiorizări ale primelor.
Natura condiţiilor interne poate fi dublă:
1.Ereditară ( ele controlează constituţia somatică, tipul de sistem nervos, predispozitiile native
care stau la baza aptitudinilor şi a altor însuşiri). Condiţiile interne de natură biologică definesc
individul
2.Psihologică (se referă la formaţiunile psihice structurate în procesul dezvoltării- cognitive,
afective, motivaţionale, energizoare, aptitudinale şi atitudinale , ce s-au constituit datorită
interacţiunii dintre factorii interni şi condiţiile externe, prin interiorizarea unor date externe).
Condiţiile interne de natură psihologică au rolul de a filtra solicitările din exterior. Ele se
interpun între cauză şi efect, producând:
• fie asimilarea şi interiorizarea stimulărilor externe
• fie devierea, amânarea, suspendarea efectului
Se generează astfel o serie de întrebări:
- întrebări generate de încercarea de a surprinde originea acestor condiţii inferioare;
- întrebări asupra naturii lor şi a rolului îndeplinit.
La prima întrebare răspunsul se poate afla invocând un principiu. Natura lor ar putea fi
biologică, iar aceste condiţii biologice sunt încorporate în individ.
Natura condiţiei interioare este psihologică, subiectivă, fiind vorba de aspecte intelectuale,
afective, motivaţionale, aptitudinale. Pentru a înţelege diferenţele dintre condiţiile interioare
care pot avea şi alta natură decât cea psihologică, subiectivă, putem folosi noţiunea de însuşire
psihică pentru a determina aceasta specificitate.

Accepţiunea axiologică

35
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

În viziunea axiologică, personalitatea este un ansamblu de valori. În formarea acesteia,


important nu este orice fel de mediu social, ci un mediu impregnat de valori.
În decursul existenţei sale, omul asimilează nu doar experienţe de cunoaştere pe cale practică,
ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale, semnificaţia existenţei şi activităţii umane în
general, criteriile şi procedeele de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme
fundamentale de reglare a conduitei umane.
Prin asimilarea acestor aspecte, personalitatea umană dobândeşte o dimensiune valorică
(axiologică). Omul trece astfel, de la stadiul de consumator de valori la stadiul de producător
de valori.
Dimensiunea valorică a personalităţii este de fapt o faţetă a dimensiunii culturale.
Din perspectiva celor trei accepţiuni, personalitatea umană apare ca :
1. Entitate bio-psiho-socioculturală, ca întreg, ca unitate
2. Purtător şi executor al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice, ca fiinţă care
cunoaşte, acţionează şi valorizează, transformând astfel lumea şi pe sine
3. Produs şi producător de împrejurări, de medii, ambianţe şi situaţii sociale, omul nu
doar asimilează, ci şi creează, dirijează şi modifică împrejurările.

Tipuri şi definiţii ale personalităţii

Multitudinea definiţiilor creează mari dificultăţi în realizarea unei abordări unitare a domeniului
psihologiei personalităţii, dar existenţa lor este justificată de marea complexitate pe care o pune
în evidenţă realitatea personologică, astfel încât ea permite desprinderea diverselor laturi care
pot fi hipostaziate ca reprezentând întregul în totalitatea lui.
În lucrarea sa ”Structura şi dezvoltarea de personalitate”, Gordon Allport a încercat să realizeze
o sistematizare a definiţiilor existente în literatura de personalitate la acea vreme. El a grupat
aceste definiţii în trei clase:

1. Definiţii prin efect extern


2. Definiţii prin structura internă
3. Definiţii de tip pozitivist

36
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

1. Definiţiile prin efect extern determină personalitatea în funcţie de


efectele pe care le produce asupra receptorilor externi, asupra celorlalţi semeni, după
impresiile pe care atitudinile şi conduitele unei anumite persoane influenţează stările şi
sentimentele celor din jur.
Se iau în considerare modul de manifestare a personalităţii în exterior şi efectele produse asupra
comportamentelor altor oameni.
Personalitatea este suma totală a efectelor produse de un individ asupra celorlalţi.
Personalitatea este stilul general al persoanei de interacţiune cu lumea.
Neajunsul acestor definiţii este acela că el multiplică profilele de personalitate, întrucât cei din
jur percep diferit o anumită persoană şi ar rezulta că un individ are mai multe personalităţi, ori
una din caracteristicile definitorii ale personalităţii trebuie să o constituie unitatea şi integritatea
sa.
2. Definiţiile prin structura internă se orientează în definirea personalităţii pe conţinuturile şi
trăsăturile interne care alcătuiesc organizarea integrală a personalităţii. Aceste definiţii au fost
împărţite în două subclase:
• Definiţii de tip sumativ, în care personalitatea se defineşte printr-o simpla însuşire de
componente sau de trăsături ( personalitatea este suma globală a tuturor dispoziţiilor,
impulsurilor, tendinţelor, dorinţelor şi insinctelor biologice înnăscute ale individului, precum şi
a dispoziţiilor şi tendinţelor dobândite prin experienţă)
• Definiţii integrative sau structuraliste, care pun accentul pe conexiunile interne dintre
elementele componente şi pe existenţa unui efect de emergenţă al acestor conexiuni, din care
rezultă organizarea calitativă specifică a personalităţii.
Vom prezenta în continuare câteva modele ale acestor definiţii:
Warren şi Carmichael: „Personalitatea este întreaga organizare mentală a unei fiinţe umane în
orice stadiu al dezvoltării sale. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman: intelect,
temperament, abilitate, moralitate şi fiecare atitudine care s-a format în cursul vieţii”
Ralpf Linton: „Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice
aparţinând individului”
Lechy: ”Personalitatea este o schemă unificată a experienţei, o organizare de valori care sunt
compatibile între ele.”
Huber: ”Personalitatea este ceva unic şi relativ stabil în individ care permite explicarea
conduitei lui în anumite situaţii.”

37
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Eysenck: ”Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului,
temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane, această organizare determină adaptarea
sa unică la mediu.”
Stern: ”Personalitatea este o unitate multiformă dinamică.”
Neveanu: ”Personalitatea este un macrosistem al invarianţilor informaţionali şi operaţionali ce
se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii pentru subiect.”
Mielu Zlate vorbeşte de laturi ale personalităţii, astfel:
1. Temperament
2. Aptitudini
3. Inteligenţă
4. Creativitate
5. Caracter

3. Definiţii pozitiviste
Definiţiile pozitiviste pornesc de la afirmaţia că personalitatea, ca organizare internă, este un
mit; structura internă a personalităţii nu are cum să fie dezvăluită, ea fiind inaccesibilă
cunoaşterii ştiinţifice.
Ceea ce cunoaştem noi sunt doar rezultatele operaţiilor noastre de măsurare, iar acestea sunt
supuse conceptualizării şi interpretării teoretizante.
Ca urmare, definiţia personalităţii nu poate fi decât una care se circumscrie datelor
măsurătorilor şi constatărilor concrete pe care le efectuăm în cadrul unei anumite cercetări O
variantă extremă a pozitivismului o reprezintă interpretarea behavioristă a personalităţii, care
este definită ca „Ansamblul răspunsurilor individuale la mulţimea stimulilor externi sau
ansamblul operaţiilor pe care individul le efectuează asupra situaţiei externe sau asupra lui
însuşi pentru a se pune de acord cu această situaţie externă.
Pozitiviştii obiectează împotriva definiţiilor ce se axează pe structura internă a personalitaţii
care nu e accesibilă ştiinţei. Ceea ce se cunoaşte despre personalitate sunt doar operaţiile şi
comportamentele pe care le face individual.
David McClelland spunea despre personalitate că este „conceptualizarea cea mai adecvată a
comportamentului unei persoane în toate detaliile sale pe care omul de ştiinţă o poate da la un
moment dat .”

38
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

O variantă extremă a pozitivismului este interpretarea behavioristă, conform căreia


„Personalitatea este ansamblul răspunsurilor individuale la mulţimea stimulilor externi sau
ansamblul operaţiilor pe care individul le efectuează asupra situaţiei externe sau asupra lui
însuşi pentru a se pune de acord cu această situaţie externă”.
Allport nu consideră că există definiţii corecte sau incorecte, ci definiţii ale unor termeni,
elaborate pentru un scop dat , spunând despre personalitate, adoptând o definiţie esenţialistă, că
este „organizarea dinamică în cadrul individului a acestor sisteme psihofizice care determină
gândirea şi comportamentul său caracteristic”.

Abordarea structural sistematică a personalităţii stabileşte următoarele structuri ale


personalităţii:
- subsistemul de orientare
- subsistemul bioenergetic
- subsistemul instrumental
- subsistemul relaţional-valoric şi de autoreglaj
- susbsistemul rezolutiv-productiv
-susbistemul transformativ-constructiv

Subsistemul de orientare a personalităţii în care încadrăm:


- concepţia despre lume şi viaţă;
- ansamblu de valori asimilate de individ;
- idealul de viaţă;
- imaginea de sine;
- sistemul motivelor şi al intereselor, al dominantelor afective diferenţiatoare, pentru fiecare
persoană

Subsistemul bioenergetic al personalitatii, include:


- intercorelaţiile neurohormonale;
- tipul somatic transmis individului prin zestrea sa genetică;
- tipul de activitate nervoasă superioară;
- temperamentul.

39
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Subsistemul instrumental al personalităţii (aptitudinile), arată ce poate face persoana, care


este calitatea răspunsului şi acţiunii sale asupra ambianţei.
Acest subsistem are în vedere:
– nivelul de cultură;
– gradul de dezvoltare a deprinderilor, priceperilor şi obişnuinţelor;
– nivelul aptitudinilor şi capacităţilor;
– potenţialul creativ.

Subsistemul relational valoric si de autoreglare a personalitatii (caracterul).


Trebuie sa avem în vedere că orice model are numai o valoare orientativă, că elementele şi
substructurile relevate sunt în general umane, dar modul cum se interconectează ele, cum se
integrează şi ierarhizează, cum se instituie anumite dominante structurale şi funcţionale – este
individual, specific fiecăruia.
Andrei Cosmovici, subliniind două dimensiuni fundamentale ale caracterului – una axiologică,
orientativ-valorică, alta executivă, voluntară, afirma: „Caracterul este acea structură care
exprimă ierarhia motivelor esenţiale ale unei persoane, cât şi posibilitatea de a traduce în fapt
hotărârile luate în conformitate cu ele”. În opinia lui Taylor caracterul este „ gradul de
organizare etică efectivă a tuturor forţelor individului”, însă conform lui Rohack A.A.,
caracterul este „o dispoziţie psihofizică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu
reglato”. P. Popescu-Neveanu spune despre caracter că „este un sistem de atitudini proprii
subiectului, exprimate de el constant în comportament, având o relevantă semnificaţie social-
umană şi definindu-l individual pe subiect din punct de vedere axiologic”.
În 1952 H. Pieron semnala în ,,Vocabular de psihologie” 4 definiţii ale caracterului:
1. maniera obişnuită şi constantă de relaţie, proprie fiecărui individ (Wallon)
2. individualitate psihologică (Dumas)
3.ansamblul, uneori sinteza dispoziţiilor stabile ale unui individ (Burloud)
4. ansamblul tendinţelor afective care dirijează reacţiile unui individ la condiţiile mediului în
care el trăieşte (Heyer)
Pentru Fr. Paulhan caracterul este ,,forma particulară a activităţii mentale”, însă
Le Senne defineşte caracterul ca fiind ,,scheletul mental”, ,,armătura mentală” a omului. Al.
Rosca consideră caracterul ,,ansamblul sentimentelor”, St. Zisulescu spune despre caracter că
este ,,însuşirea personalităţii luminată de intelect, susţinută de sentiment şi direcţionată de

40
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

voinţă spre a lua o atitudine faţă de realitate”, iar confrom lui Amitai Etzioni „caracterul este
muşchiul psihologic de care este nevoie pentru o conduita morală”.

Subsistemul rezolutiv-productiv :
Subsistemul rezolutiv productiv are ca şi componentă principală INTELIGENŢA. Câteva
definiţii ale inteligenţei sunt:
V. Oprescu spunea că „Inteligenţa se relevă ca o aptitudine intelectuală a individului uman de
a sistematiza şi apoi utiliza achiziţiile anterioare în situaţiile problematice noi, modificând în
mod necesar semnificaţia funcţională a elementelor cunoaşterii în scopul realizării unui
echilibru optimal la situaţiile noi şi mereu variabile ale mediului”, însă M. Zlate consideră că
”Inteligenţa apare ca o activitate a întregii activităţi mentale, ca expresia organizării superioare
a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv-motivaţionale şi voliţionale”
Conform lui Piaget, „Inteligenţa este forma superioară de adaptare prin echilibrări progresive
între operaţiile fundamentale ale intelectului ( asimilare şi acomodare )”, în timp ce Cosmovici
susţine că ”Inteligenţa este aptitudinea generală care contribuie la formarea capacităţilor şi la
adaptarea cognitivă a individului la situaţiile noi”
Sperman vede inteligenţa ca fiind o aptitudine generală (factorul g) combinată cu una specifică
(factorul s), iar Thurstone consideră că inteligenţa constă dinr-o serie de aptitudini diferite şi
nerelaţionate.
M.Golu, însă, defineşte inteligenţa ca fiind „o calitate specifică a organizării mentale a omului,
concretizata în capacităţile de disociere-corelare-sistematizare-generalizare a proprietătilor
semnificative ale obiectelor din lumea externă şi a relaţiilor dintre acestea”

Susbistemul transformativ-constructiv
CREATIVITATEA este principala componentă a subsistemul transformativ-constructiv.
Câteva dintre definiţiile creativităţii sunt următoarele:
Margaret Baden vede în creativitate realizarea de combinaţii originale în ideile vechi, iar Al.
Rosca spunea că „Creativitatea este ansamblul factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la
realizarea de către indivizi sau de către grupuri a unui proces original şi de valoare.
H.Jaoni considera că ” Creativitatea este aptitudinea de a realiza ansambluri originale
şi eficiente, pornind de la elementele preexistente.” , însă E. Limbas susţine că” Creativitatea
este capacitatea de a elabora soluţii inedite şi originale, de a imagina răspunsuri la probleme.”

41
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

În timp ce Guilford considera că între creativitate şi rezolvare de probleme nu există nici o


diferenţă, P.Popescu-Neveanu dă următoarea definiţie:”Creativitatea presupune o dispoziţie
generală a personalităţii spre om, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de
personalitate.”
Componentele personalităţii interacţionează, se organizează şi se relaţionează reciproc,
se ierarhizează dând naştere unei structuri ce dispune de o arhitectonică specifică. În existenţa
concretă a individului ceeea ce contează este nu atât prezenţa uneia dintre aceste laturi, nu atât
gradul lor de dezvoltare cât modul în care se structurează. De aceea, psihologia se centrează pe
evidenţierea structurii personalităţii, a relaţiilor reciproce existente între laturile şi
componentele sale care conduc, în plan psihocomportamental, la efecte diverse.

Psihoterapia şi gratificarea trebuinţelor

Discrepanţe între teorii şi rezultate

Există diferite dezacorduri între şcolile de psihoterapie. Totuşi, un psiholog va întâlni în


activitatea sa clinică pacienţi vindecaţi de reprezentanţi ai fiecăreia dintre aceste şcoli de
gândire. La fel de uşor se pot întâlni şi cazuri de eşec pentru fiecare şcoală de gândire, ori, mai
mult, medici şi psihiatrii fără vreun fel de pregătire în psihoterapie care să vindece pacienţii.
Se poate realiza o statistică a acestor date, însă, trebuie acceptat că rezultatele terapeutice pot
să apară indiferent de teorie într-un anumit grad sau chiar în afara oricărei teorii.
Rezultate bune cu tehnici diferite

Chiar şi între graniţele unei şcoli de gândire există diferenţe mari de la analist la analist, nu
numai în ceea ce priveşte capacităţile în accepţiunea obişnuită a cuvântului, ci şi în eficacitatea
în vindecarea bolilor. Unii analişti străluciţi, care aduc importante contribuţii în scris şi la
catedră, veritabili profesori şi formatori, eşuează adesea în a-şi vindeca pacienţii. Iar alte
persoane care se bucură de un real succes în vindecarea bolilor, poate nu au scris niciodată un
articol în acest sens, ori nu au făcut vreo descoperire. Un anumit grad de corelaţie între
capacităţile teoretice strălucite şi cele de vindecare există, dar rămân de explicat excepţiile.
Personalitatea terapeuţilor

42
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

De-a lungul istoriei au existat câteva cazuri binecunsocute în care maeştrii unor şcoli de gândire
terapeutică, deşi extraordinar de capabili ca psihoterapeuţi, nu au reuşit să transmită învăţăceilor
lor aceeaşi capacitate. Dacă ar fi doar o problemă de teorie, iar personalitatea terapeutului nu ar
conta, studenţii ar trebui să ajungă la fel de buni ca profesorii lor sau chiar să-i depăşească.

Ameliorarea fără „terapie”

Se întâmplă adesea ca terapeuţii, indiferent de orientarea teoretică, să discute pentru prima oară
cu pacienţii, iar la următoarea întâlnire aceştia să dovedească o ameliorare a stării de sănătate.
Uneori, rezultatele terapeutice apar fără ca terapeutul să spună măcar un cuvânt.

Efectul terapeutic al experienţelor de viaţă

În anumite cazuri, (nu prea grave sau foarte avansate), experienţele de viaţă pot fi terapeutice
în cel mai deplin înţeles al cuvântului. O căsnicie reuşită, succesul într-un serviciu adecvat,
dezvoltarea unor bune relaţii de prietenie, naşterea copiilor, confruntarea cu situaţii de criză şi
depăşirea lor, oricare pot produce schimbări profunde la nivelul caracterului, înlăturând
simptomele de boală, chiar fără ajutor specializat. De fapt, condiţiile bune de viaţă se numără
printre agenţii terapeutici supremi, iar psihoterapia tehnică are adesea sarcina de a-l ajuta pe
individ să profite de ele.

Tratamente nereuşite ale unor terapeuţi neprofesionişti

În anii 1920-1930, pregătirea absolvenţilor de psihologie era limitată, uneori până la sterilitate.
Tinerii care veneau să studieze psihologie se trezeau iniţiaţi într-o atmosferă stranie, ca de cult,
în care îşi petreceau marea parte a timpului studiind silabe fără sens şi peregrinările şobolanilor
albi prin labirinturi.
Cu toate acestea, pentru nespecialist, psihologul rămânea psiholog, o ţintă pentru marile întrbări
despre viaţă, mai ales în oraşele mici, în care nu se văzuse niciodată un psihiatru şi nu se auzise

43
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

de psihanaiză. Şi totuşi, aceste încercări pe bâjbâite dădeau uneori rezultate remarcabile, spre
uluirea totală a tinerilor psihologi.

Cum se explică aceste fenomene? Prin teoria interpersonală a motivaţiei. În toate cazurile citate
mai sus, terapeutul era interesat de pacienţi, preocupat de starea lor şi încerca să-i ajute,
dovedindu-le astfel că sunt valoroşi, măcar pentru o persoană din lume. Prin metodele utilizate
în vindecarea pacienţilor, terapeuţii le gratifică acestora trebuinţele primare. Disponibilitatea de
a asculta, lipsa mustrărilor, încurajarea sincerităţii, acceptarea şi aprobarea chiar după dezvăluiri
damnabile, bunătatea şi blândeţea, sentimentul pacienţilor de a avea pe cineva de partea lor,
toate acestea îi ajută pe pacienţi să înţeleagă inconştint că sunt agreaţi, protejaţi şi respectaţi.

Piramida lui Maslow

Teoria ierarhiei nevoilor a fost elaborată de psihologul american Abraham Maslow. Maslow
ierarhizează nevoile umane în funcţie de prioritatea lor în cinci categorii:

 Nevoile fiziologice sunt nevoile de bază ale corpului uman: hrană, apă, somn, adăpost,
etc. Ele sunt dominante atunci când nu sunt satisfăcute la un nivel acceptabil. În acest
caz nici o altă nevoie nu poate sta la baza motivaţiei.

 Nevoile de siguranţă şi securitate cuprind nevoia de stabilitate, protecţie împotriva


îmbolnăvirilor, a vătămărilor fizice, a dezastrului economic, a factorilor ocazionali şi
imprevizibili, nevoia de structură, ordine şi lege. De obicei nevoia de securitate este
activă şi dominantă în cazuri deosebite, cum ar fi
războiul, epidemiile, catastrofele naturale, dezorganizarea societăţii, crize
economice, nevroze, situaţii negative cronice.
 Nevoile sociale sunt legate de natura socială a omului. Iniţial Maslow s-a referit la ele
ca nevoie de dragoste şi apartenenţă. În această categorie intra şi nevoia de prieteni, de
relaţii agreabile cu cei din jur, nevoia de familie. Nevoile sociale se manifestă sub
următoarele forme:

44
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

 Nevoia de afiliere se referă la dorinţa de a avea prieteni, colaboratori, de a se asocia cu


alte persoane. Individul caută compania altor persoane, fie în grupuri mici, informale,
fie în organizaţii formale.
 Nevoia de afectivitate este o nevoie socială universală şi se manifestă în două direcţii:
de la individ spre alte persoane şi dinspre cei din jur spre individ.
 Nevoia de cooperare este una din cele mai puternice nevoi umane şi rezultă din nevoia
de afiliere. În cadrul organizaţiilor se manifestă mai ales prin munca în echipă.
 Nevoia de stimă cuprinde două grupe de nevoi delimitate în funcţie de unghiul de
abordare care poate fi intern sau extern. Din punct de vedere intern, nevoia de stimă
cuprinde dorinţa de putere, realizare, încredere, independenţă, libertate iar din punct de
vedere extern dorinţa de a avea reputaţie sau prestigiu, statut, faimă şi glorie,
recunoaştere, demnitate, apreciere. Satisfacerea acestor nevoi duce la încredere în sine,
conştientizarea valorii proprii, sentimentul de a fi util şi necesar în lume.
 Nevoia de autorealizare (autoactualizare) este dorinţa unei persoane de a se realiza ca
o personalitate unică în concordanţă cu potenţialul său şi în
cadrul limitelor impuse de realitate. Satisfacerea acestei nevoi permite individului
să-şi realizeze potenţialul, talentele şi capacităţile de care dispune, totodata va duce şi
la creşterea

celorlalte nevoi.

Dacă nici o nevoie nu este satisfăcută, cele de la baza piramidei trebuie satisfacute mai întâi.
După ce un nivel de nevoi a fost satisfăcut într-o măsură acceptabilă, poate deveni operant
următorul nivel. O nevoie odată satisfăcută încetează să mai fie motivatoare. Nevoile de nivel

45
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

superior, mai ales cele personale (stimă, realizare), sunt mult mai puternice sub aspect
motivaţional decat cele de nivel inferior şi efectul lor este mai îndelungat.

Maslow susţine că pentru satisfacerea nevoilor de bază există anumite precondiţii. Fără
existenţa acestora nevoile nu pot fi satisfăcute. Ameninţările asupra existenţei acestor condiţii
acţionează ca şi cum ar fi ameninţată însăşi satisfacerea nevoilor. Din această cauză mulţi autori
includ cele două condiţii între nevoi, rezultând astfel o piramidă cu şapte nivele. Cele două
condiţii sunt:

 Libertatea de exprimare şi investigare, care se referă la existenţa unor condiţii sociale


ce permit unei persoane să se exprime liber, să facă ceea ce doreşte, atâta timp cât nu
răneşte pe alţii, să investigheze, să caute informaţii, să se apere şi încurajează justiţia,
cinstea şi onestitatea.
 Nevoia de a ştii şi a înţelege, care cuprinde dorinţa de a dobândi şi a sistematiza
cunoştinte despre mediu, nevoia de a-şi satisface curiozitatea, nevoia de meditaţie,
experimentare, explorare.

Aspecte specifice:

 Nevoile sunt interdependente şi îşi găsesc exprimarea maximă în nevoia de


autorealizare, care apare pe măsura satisfacerii tot mai multor nevoi de pe nivelele
inferioare.
 Nevoile de ordin superior nu acţionează în mod obligatoriu în ordinea ierarhiei lor.
 La un moment dat pot fi active mai multe categorii de nevoi.

46
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

 În plus, chiar Maslow a subliniat că ierarhia nevoilor nu trebuie privită rigid, deoarece
ordinea nevoilor poate varia de la o persoană la alta.
 Ierarhia nevoilor depinde de personalitatea, mediul social-cultural şi succesele sau
eşecurile anterioare ale persoanei. De exemplu, pentru persoanele creative satisfacerea
nevoii de creativitate, parte a nevoii de autoactualizare, este mai importantă decât
satisfacerea oricărei alte nevoi. Creativitatea lor se manifestă nu ca nevoie de
autorealizare activată ca urmare a satisfacerii nevoilor de nivel inferior, ci ea este activă
şi în cazul în care nevoile de bază nu sunt satisfacute.
 O alta cauză a răsturnării ierarhiei poate fi satisfacerea unei categorii de nevoi pentru o
perioadă îndelungată după care nevoia va fi subevaluată. De exemplu, persoana care
niciodată nu a suferit de foame subestimează efectele nesatisfacerii nevoii de hrană şi
priveşte hrana ca ceva neimportant.
 O nevoie nu trebuie să fie satisfăcută în proporţie de 100% pentru ca o altă nevoie să
devină motivatoare. Cei mai mulţi oameni sunt numai parţial satisfăcuţi în nevoile lor.

Casriel

Nevoi fundamentale

Nevoile fundamentale ale fiinţei umane se reflectă în cele zece atitudini sănătoase. A practica
aceste atitudini sănătoase înseamnă a intra în contact cu vocea internă care ne guvernează. A
revendica atitudinile sănătoase pentru noi înşine înseamnă să renaştem, să accedem la o nouă
identitate, cea reală. Cele zece atitudini sănătoase care ne fac posibil accesul la noi înşine sunt:

1. Eu exist.
“Eu exist” este diferit de ”Eu supravieţiuesc”.
”Eu exist” înseamnă că locul meu e aici, că iau în stăpânire spaţiul meu, că aduc o contribuţie
la valorile lumii, că lumea devine un loc mai bun de a trăi datorită faptului că eu exist.

2. Eu îmi ascult nevoile.

47
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Dacă nu pot accepta faptul că am nevoi, înseamnă că nu mă pot accepta pe mine însumi. Nevoia
este o plăcere. A-ţi împărtăşi nevoile este cel mai frumos cadou pe care îl poţi face celulilalt.
Deci, ascultându-mi şi acceptându-mi nevoile, eu mă ascult şi mă accept pe mine însumi.

3. Am dreptul

Am dreptul să fiu eu, am dreptul să am atitudini specifice, fără să cer nimănui permisiunea
pentru a fi ceea ce sunt.

4. Eu simt
“Eu simt” înseamnă că am dreptul să am emoţii şi să le exprim, indiferent dacă celuilalt îi pasă
sau nu, dacă este de acord sau nu cu acest lucru. Exprimarea emoţiilor mele nu îl va răni pe
celălalt şi nici pe mine. Nu am nevoie să îmi ascund emoţiile.

5. Eu însumi/însămi

Este în regulă să fiu eu însumi, să-mi urmez propriul drum fără ca acesta să aibă legătură cu
ceea ce alţii şi-au dorit pentru mine (mama, tata sau prietenii). Este în regulă să fiu diferit, este
în regulă să fiu asemănător.

6. Eu pot fi iubit/iubită aşa cum sunt

Eu sunt o persoană pe care celălalt o poate iubi aşa cum este şi am acest drept; pentru asta nu
am nevoie să mă schimb, este dreptul meu să nu mă schimb. Nu am nevoie să fac lucruri pentru
a obţine iubirea celuilalt. Dacă celălalt nu mă iubeşte aşa cum sunt, acest lucru reflectă gusturile
sale, nu ceea ce sunt eu. Şi nu este necesar să fiu iubită de către toată lumea. Este bine să ne
păstrăm imaginea de sine.

Dacă voi nu mă iubiţi aşa cum sunt, voi îmi spuneţi ceva despre gusturile voastre şi nu despre
mine.

48
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Exemplu: eu sunt cea mai bună îngheţată de ciocolată din lume. Dacă vouă vă place îngheţata
de vanilie şi nu vă place îngheţata de ciocolată, asta e. Eu rămân aceeaşi îngheţată de ciocolată,
cea mai bună din lume!

7. Sunt suficient de bun/bună

Înseamnă să accept că sunt în regulă, chiar dacă nu sunt perfect/perfectă. Nu am nevoie să mă


compar cu alţii.

8. Eu sunt puternic/puternică

Nu sunt nici fără resurse, nici fără speranţe. Îmi asum nevoile şi sentimentele, obţin ce am
nevoie şi mă protejez.

9. Sunt responsabil/responsabilă de mine, nu de tine

Eu sunt responsabil de ceea ce sunt, eu sunt responsabil de împlinirea nevoilor mele, nu oamenii
din jurul meu şi nu mă aştept ca aceştia să îmi citească gândurile şi să îmi împlinească dorinţele.
Pot fi responsabil în faţa altora, dar nu responsabil de alţii. Este în regulă să primeşti fără să
ceri, dar nu este în regulă să te întristezi că nu ai primit nimic din moment ce nu ai cerut nimic.
Eu răspund de mine, nu de oamneii din jurul meu.

10. Întâi eu

Nu înseamnă “doar eu”. Fac ceea ce fac pentru mine, nu pentru voi, chiar dacă voi sunteţi de
acord sau nu cu asta.

EU îmi iau partea pe care o aduc şi TU parte pe care tu o aduci.

Comportament conştient sau inconştient

49
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Exprimarea în formele sale cele mai pur este inconştientă sau cel puţin nu pe deplin conştientă.
De obicei nu suntem conştienţi cum mergem, stăm, zâmbim sau râdem. Actele de expresie care
sunt conştiente – alegera hainelor, mobilei, coafurii – sunt privite drept cazuri speciale,
neobişnuite sau intermediare. Dar comportamentul de confruntare cu situaţiile este de obicei
conştient. Cazurile când este inconştient sunt considerate excepţionale sau neobişnuite.

Comportamentul orientat sau neorientat spre scop

Comportamentul de confruntare cu situaţiile are întotdeauna printre factorii determinanţi


impulsurile, trebuinţele, scopurile, obiectivele, funcţiile sau ţelurile şi apare pentru a efectua
ceva, cu un anumit scop (plimbarea până la o anumită destinaţie, cumpărarea de alimente,
mersul la poştă pentru a trimite o scrisoare etc.). Termenul confruntare cu situaţiile în sine
(Maslow şi Mittelman, 1951) sugerează intenţia de a rezolva o problemă sau cel puţin de a ne
ocupa de ea. Trimite deci la ceva dincolo de el, la trebuinţele primare sau la cele imediate, la
scopuri, la comportamentul determinat de nesatisfacerea dorinţelor, dar şi la cel de urmărire a
obiectivelor.
Comportamentul expresiv este în general nemotivat, deşi, fireşte, e determinat. El pur şi simplu
semnifică, oglindeşte, reflectă o stare a organismului. Mai mult decât atât, cel mai des face parte
din din acea stare: prostia tonului, zâmbetul şi mersul sprinţar al omului sănătos, aerul
binevoitor al celor buni şi afectuoşi, frumuseţea unei persoane plăcute la vedere, ţinuta
ghemuită, tonusul scăzut şi expresia de disperare a celui deprimat etc. Toate acestea sunt
neorientate spre scop. Sunt epifenomene.
Toate acestea sunt adevărate, însă trebuie luat în considerare conceptul de exprimare motivată.
O persoană mai sofisticată poate încerca să fie onestă, graţioasă, bună sau chiar naivă. Mai mult,
acceptarea de sine şi spontaneitatea se numără printre realizările cel mai uşor de atins (la copiii
sănătoşi) şi printre cele mai dificil de atins (la adulţii preocupaţi de autoexplorare şi
autoperfecţionare, în special cei care au fost sau încă sunt nevrotici). Pentru a demonstra
contradicţiile (aparente) presupuse de conceptul de spontaneitate motivată, se pot enumera cel
puţin două exemple: cel al abandonului şi renunţării taoiste şi cel al încordării muşchilor şi
sfincterelor. Modul cel mai dezirabil de a dansa, îndeosebi pentru amatori, presupune să fii
spontan, fluid, să răspunzi automat ritmului muzicii şi dorinţelor inconştiente ale partenerului.

50
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Dansatorii buni se pot abandona, devenind instrumente pasive pe care muzica le modelează şi
le cântă. Într-un mod foarte real şi potrivit al cuvântului, pot deveni pasivi chiar dacă dansează
până la extenuare. Astfel de spontaneitate pasivă sau abandon voit poate oferi unele dintre cele
mai mari plăceri ale vieţii, ca atunci când te laşi rostogolit de valuri sau îi laşi pe ceilalţi să îţi
facă masaj. Însă puţini oamnei pot dansa atât de bine. Majoritatea îşi vor da silinţa, vor primi
îndrumări, se vor controla atent şi-şi vor propune scopuri, vor asculta ritmul muzicii şi, printr-
o alegere deliberată şi conştient, se vor adapta la el. Vor fi nişte dansatori slabi, atât din punct
de vedere al publicului, cât şi din cel subiectiv, căci nu se vor bucura niciodată de dans ca de o
experienţă profundă a uitării de sine şi renunţării voite la deţinerea controlului.
Mulţi dansatori devin buni fără antrenament. Totuşi, educaţia poate ajuta şi aici. Individul
trebuie să „înveţe” să renunţe la inhibiţii, timiditate, voinţă, control, enculturare şi demnitate.
(„Odată ce te-ai eliberat de toate aparenţele, dorinţele şi poftele, abia atunci te vei mişca în
virtutea impulsurilor proprii, fără ca măcar să ştii că te mişti”, Lao-Tze).
Despre oamenii aflaţi la nivelul examinării naturii trebuinţei de actualizare a sinelui se poate
spune că acţiunile şi creaţiile lor sunt în foarte mare măsură spontane, sincere, deschise, de
autodezvăluire şi, ca atare, expresive („starea fără efort”, după cum spunea Arsani). În plus,
motivaţiile lor se schimbă în asemenea măsură la nivel calitativ şi se deosebesc atât de mult de
trebuinţele obişnuite de securitate, dragoste sau respect, că nici măcar n-ar mai trebui numite
astfel.
Dacă numim dorinţa de iubire trebuinţă, presiunea în direcţia actualizării sinelui ar trebui să fie
numită altfel decât trebuinţă, pentru că are numeroase caracteristici diferite. Iubirea, respectul
etc. Ar putea fi considerate calităţi exterioare care lipsesc organismului şi, deci, trebuinţe.
Actualizarea sinelui nu reprezintă o deficienţă ori lipsă în acest sens. Faptul că organismul are
nevoie să fie sănătos, aşa cum un copac are nevoie de apă, nu este intrinsec. Actualizarea sinelui
înseamnă dezvoltarea intrinsecă a ceea ce se află deja în organism sau, mai corect, a ceea ce
este organismul în sine. Aşa cum copacul are nevoie să-şi ia hrană, soare şi apă din mediul
înconjurător, persoana are nevoie de securitate, dragoste şi respect din partea comunităţii. Dar,
în ambele cazuri, acesta este punctul din care începe dezvoltarea individualităţii. Toţi copacii
au nevoie de lumina soarelui şi toate fiinţele umane au nevoie de dragoste şi totuşi, odată
satisfăcute aceste trebuinţe elementare, fiecare copac şi fiecare fiinţă umană încep să se dezvolte
în felul lor unic, folosind aceste nevoi universale în scopuri personale. Într-un cuvânt,
dezvoltarea începe din interior, nu din afară şi, în mod paradoxal, motivul cel mai înalt constă

51
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

în a fi lipsit de motivaţie şi de străduinţă, adică a te comporta pur expresiv. Deci, actualizarea


sinelui este motivată de creştere, nu de deficienţă. Este o „a doua stare de inocenţă”,o inocenţă
înţeleaptă, o „stare fără efort”.

Comportament învăţat sau spontan

Comportamnetul ideal de confruntare cu situaţiile este în mod tipic învăţat, iar comportamentul
expresiv ideal este în mod tipic spontan. Nu trebuie să învăţăm să ne simţim neajutoraţi, să
arătăm sănătoşi sau să ne dezlănţuim furia, însă în mod obişnuit trebuie să învăţăm cum să
construim rafturi de cărţi, să mergem cu bicicleta sau să ne îmbrăcăm. Acest contrast poate fi
văzut clar în factorii determinanţi ai reacţiei la testele de aptitudini, pe de o parte, şi la testul
Rorschach, pe de altă parte. De asemenea, comportamentul de confruntare cu situaţiile tinde să
dispară dacă nu este recompensat; cel expresiv persistă de obicei fără recompensă sau întărire.
Unul urmăreşte gratificarea, celălalt nu.

Orice analiză completă a relaţiilor interpersonale va arăta că trebuinţele primare pot fi


satisfăcute numai interpersonal şi că satisfacerea acestor trebuinţe oferă siguranţă, iubire,
apartenenţă, sentimentul de valoare şi stima de sine. Trebuinţele nu pot fi satisfăcute de munţi,
copaci şi nici măcar de câini. Numai de la o altă fiinţă umană putem primi respectul, protecţia
şi iubirea care să ne satisfacă profund şi numai unei fiinţe umane îi putem oferi pe deplin aceste
lucruri. Acestea sunt întocmai satisfacţiile pe care le căutăm într-o relaţie interumană bună, de
orice fel ar fi ea. Şi tot ele sunt condiţiile sine qua non pentru dezvoltarea pozitivă a fiinţei
umane, care reprezintă la rândul ei scopul ultim al tuturor psihoterapiilor.

100 de căi spre automotivare

Arnold Schwarzenegger nu era încă celebru în 1976, atunci când am luat masa cu el la
Doubletree Inn în Tucson, Arizona. Nimeni din restaurant nu l-a recunoscut.
Nici eu nu ştiam cine e şi ce avea să devină. Am acceptat să-mi pterec ziua alături de el pentru
că trebuie – era o sarcină de serviciu. Şi, cu toate că am abordat întâlnirea cu o atitdine total
neinspirată, a fost până la urmă una de neuitat. La un moment dat, i-am pus o întrebare de rutină:
„Acum, că v-aţi retras din culturism, ce veţi face în continuare?” La care, cu o voce la fel de

52
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

calmă de parcă mi-ar fi povestit nişte planuri banale de călătorie, mi-a spus: „Voi deveni starul
numărul unu al Hollywood-ului”. L-am întrebat cum are de gând să devină vedeta numărul unu
a Hollywood-ului. „Voi proceda la fel ca în culutrism, mi-a explicat el. Trebuie să creezi o
viziune a ceea ce vrei să fii, iar apoi să trăieşti ca şi cum respectiva viziune ar fi deja adevărată”.
I-am îndemnat pe oameni să să fie atenţi la faptul că Arnold a spus că trebuie să creezi o viziune.
El nu a spus că trebuie să aştepţi să primeşti din afară o viziune. Trebuie să o creezi. Altfel spus,
să o inventezi. Viziunea poate fi creată chiar în acest moment – mai bine acum decât mai târziu.
O puteţi schimba oricând dacă vreţi, ideea este să nu lăsaţi să treacă niciun moment fără să aveţi
una. Fiţi atenţi la felul în care foamea de a trăi acea viziune vă influenţează capacitatea de a vă
automotiva.

Fiica mea de 12 ani, Margery, a participat la un cenaclu şcolar de poezie, unde fiecare dintre
colegii ei trebuia să scrie un „poem-miniună” despre cât de grozavi erau ei.
Trebuiau să inventeze lucruri neadevărate despre ei înşişi, lucruri care să îi facă să pară
incredibil de minunaţi. Mi-am dat seama, ascultând poemele, că acei copii realizau în mod
neintenţionat o versiune a ceea ce făcea Arnold pentru a-şi clarifica planurile de viitor.
„Minţind” în privinţa lor, ei nu făceau altceva decât să creeze o viziune a ceea ce vroiau să fie.
Curând, veţi începe să puneţi la punct planurile necesare pentru a vă extinde împlinirile. Fără o
imagine a excelenţei eului dumneavoastră, nu puteţi trăi cu adevărat acest eu. Simulaţi-l până
reuşiţi să-l realizaţi. Minciuna va deveni adevărul însuşi.
Rămâneţi concentraţi asupra premiului

Cei mai mulţi dintre noi au tendinţa de a-şi pierde concentrarea în viaţă datorită faptului că ne
facem permanent griji, gândindu-ne la o multitudine de posibilităţi negative. În loc să ne
concentrăm asupra punţii, ne preocupăm de tot ceea ce înseamnă posibilitatea de a cădea de pe
ea. În loc să ne concentrăm asupra scopurilor, ne lăsăm distraşi de grijile şi spaimele noastre.
Dar atunci când vă concentraţi aupra a ceea ce doriţi să obţineţi, acel lucru va intra până la urmă
în viaţa dumneavoastră. Dacă vă veţi concentra pe faptul de a deveni o persoană fericită şi
motivată, asta veţi ajunge.
Puteţi „înscena” întotdeauna o bătălie mai mare decât cea pe care urmează să o susţineţi. Dacă
trebuie să faceţi o prezentare în faţa cuiva care vă provoacă teamă, o puteţi exersa mai întâi în

53
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

faţa cuiva de care vă temeţi şi mai tare. Dacă aveţi ceva greu de făcut şi ezitaţi, alegeţi ceva încă
şi mai greu şi faceţi asta mai întâi.
Fiţi atenţi la efectul pe care îl are asupra motivaţiei dumneavoastră în ceea ce priveşte
„adevărata încercare”.
Simplificaţi-vă viaţa

Unul dintre foloasele pe care le veţi trage dacă vă planificaţi în mod creativ viaţa este acela că
planificarea vă va permite să vă simplificaţi viaţa. Puteţi evacua, reprograma şi elimina toate
acele activităţi care nu contribuie la realizarea scopurilor pe care vi le-aţi propus.
O altă modalitate eficientă de a vă simplifica viaţa este aceea de a vă coordona sarcinile pe care
le aveţi de îndeplinit. Coordonarea vă va permite să atingeţi două sau mai multe obiective în
acelaşi timp.
O abordare agresivă a zilei – cu ideea de a face fiecare zi mai simplă şi mai eficientă decât ziua
precedentă – vă permite să aruncaţi o privire asupra tuturor sarcinilor pe care le aveţi de
îndeplinit.
În cartea ei, Brain Building (Formarea creierului), Marilyn Vos Savant recomandă ceva similar
ca modalitate de simplificare a vieţii. Ea ne sfătuieşte să alcătuim o listă cu absolut toate
sarcinile, oricât de mici, pe care ni le propunem, să spunem, în timpul weekend-ului, iar apoi
să le facem pe toate de-odată, în cadrul unei acţiuni concentrate, extrem de palpitante. Un efort
maniacal. Cu alte cuvint, ca să punem laolaltă toate micile sarcini şi să facem din îndeplinirea
lor o singură sarcină mare, astfel încât să avem la dispoziţie tot restul weekend-ului pentru a ni-
l programa aşa cum dorim.
Căutaţi aurul pierdut

Când sunt fericit, văd fericirea şi în ceilalţi. Când sunt cuprins de compasiune, văd compasiune
şi în alţii. Când sunt plin de energie şi speranţă, văd peste tot şanse şi oportunităţi. Însă atunci
când sunt furios, îi văd pe ceilalţi ca fiind excesiv de iritabili. Când sunt deprimat, remarc că
privirile celorlalţi sunt triste. Când sunt plictisit, întreaga lume mi se pare cenuşie şi
neatrăgătoare.
Văd ceea ce sunt!
„Când deschid ochii de dimineaţă, spunea ColinWilson, ceea ce descopăr este nu lumea, ci
milioane de lumi posibile.”

54
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Avem tot timpul posibilitatea de a alege. Ce lume vrem să vedem astăzi? Oportunităţile
constituie aurul vieţii. Este tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi. Solul fertil în care prindem
rădăcini ca persoane. Iar oportunităţile sunt precum acele partcicule cuantice subatomice, care
capătă existenţă doar în mometul în care sunt văzute de către un observator. Oportunităţile
dumneavoastră se vor nmulţi atunci când vă veţi hotărî să le vedeţi.
Apăsaţi pe toate butoanele

V-aţi aruncat vreodată privirea în cabina unui avion, când v-aţi suit la bord? Acolo se află o
desfăşurare impresionantă de butoane, manete, comutatoare şi cadrane.
Ce-ar fi dacă, suindu-vă la bord, aţi trage cu urechea la conversaţia celor din cabină şi l-aţi auzi
pe pilot spunându-i copilotului: „Joe, mai spune-mi o dată, ce fac butoanele astea?”
Dacă aţi auzi aşa ceva, zborul n-ar mai fi deloc plăcut. Însă cei mai mulţi dintre noi îşi pilotează
viaţa în acest mod, fără să cunoască prea mult instrumentele cu care au de-a face. Nu ne
preocupăm să învăţăm unde se află propriile noastre butoane sau ceea ce pot ele să facă.
De acum încolo, fixaţi-vă sarcina de a nota tot ceea ce vă declanşeaă butoanele. Notaţi ce anume
vă inspiră. Acesta este panoul dumenavoastră de control. Acele butoane controlează întregul
dumneavoastră sistem de motivare personală.
Motivaţia nu trebuie să fie ceva accidental. De exemplu, nu aşteptaţi ore întregi ca un anumit
cântec să fie transmis la radio. Dacă există anumite cântece care vă dau o stare bună, adunaţi-
le pe o casetă, creaţi o casetă personală cu „cele mai mari hituri motivaţionale”.
Puteţi folosi şi filmele în acelaşi fel. De câte ori nu aţi ieşit de la un film având un sentiment
puternic de inspiraţie şi fiind gata să cuceriţi lumea?
Puteţi avea asupra lumii înconjurătoare mult mai mult control decât vă imaginaţi. Puteţi începe
prin a vă programa conştient să fiţi din ce în ce mai concentraţi şi mai motivaţi. Învăţaţi
comenzile de pe panoul dumneavoastră de control şi învăţaţi cum să apăsaţi pe propriile
butoane. Cu cât aflaţi mai multe despre modul popriu de funcţionare, cu atât vă veţi automotiva
mai uşor.
Creaţi un jurnal de bord
Nu ceea ce facem ne oboseşte, ci ceea ce nu facem. Sarcinile pe care nu le ducem la bun sfârşit
ne obsesc şi ne tracasează cel mai tare.
La unul dintre seminariile motivaţioanle, un om mic de statură, ce părea să aibă în jur de 60 de
ni, mi-a spus: „Problema mea este că am impresia că nu tremin nimic niciodată.” A pus

55
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

problema corect, ca fiind una ce ţinea de convingeri. Îşi dorea un cuvânt fermecat, o frază
magică, pe care să şi-o repete şi care să-i spele creierul până la a-l transforma într-o altă
persoană.
„Cel mai bun mod de a vă modifica sistemul de convingeri este să modificaţi adevărul despre
dumneavoastră. Pentru a vă considera capabil de a duce lucrurile până la capăt, trebuie să
începeţi prin a ţine un jurnal de bord al sarcinilor îndeplinite cu succes”, i-am explicat.
Şi-a cumpărat o agendă şi în capul primei pagini a scris: „Lucruri pe care le-am dus până la
capăt”. În fiecare zi îşi propunea să îşi fixeze mici scopuri şi să le îndeplinească. Acolo unde,
în trecut, şi-ar fi pus mâinile în sân şi ar fi lăsat treaba neterminată la primul ţârâit al telefonului,
acum lăsa telefonul să sune pentru a-şi putea termina treaba şi a o trece în jurnalul de bord. Cu
cât nota mai multe lucruri acolo, cu atât devenea mai încrezător în faptul că era din ce în ce mai
capabil să ducă lucrurile până la capăt. Şi avea un jurnal de bord pentru a o dovedi.
Gândiţi-vă la cât de solidă era această nouă convingere a sa, în comparaţie cu ceea ce ar fi reuşit
să realizeze în această privinţă utilizând doar afirmaţii. Şi-ar fi putut şopti toată noaptea: „Sunt
foarte capabil să duc lucrurile până la capăt”, însă partea dreaptă a creierului său ar fi ştiut mai
bine cum stau lucrurile şi i-ar fi răspuns: „Ba nu, nu eşti”.
Nu vă mai faceţi griji în legătură cu părerea pe care o aveţi despre dumneavoastră înşivă şi
alcătuiţi un jurnal de bord care să dovedească faptul că vă puteţi automotiva să faceţi tot ceea
ce doriţi.
Majoritatea oamenilor nu se consideră creativi, dar creativi suntem cu toţii.
Nu trebuie să fiţi originali pentru a fi creativi. De fapt, câteodată este util să vă daţi seama că
nimeni nu este original. Până şi Mozzart a declarat că nu a scris în viaţa lui vreo bucată originală.
Toate piesele sale erau rearanjări ale unor vechi melodii populare.
Cu toate că Mozzart nu era original, el era creativ. Şi asta pentru că a reprezentat ceva atât de
neaşteptat.
Dacă aveţi credinţa că aţi fost creaţi după chipul şi asemănarea Creatorului dumneavoastră,
atunci rezultă, în mod necesar, că trebuie să fiţi creativi. Apoi, dacă doriţi să vă priviţi pe
dumneavoastră înşivă, ca fiind creativi, puteţi începe să cultivaţi creativitatea în tot ceea ce
faceţi. Puteţi veni cu tot felul de soluţii neaşteptate la povocările vieţii.
Unii dintre noi s-ar putea gândi că, în acest moment, sunt prea deprimaţi pentru a declanşa o
nouă cursă de motivare personală. Sau prea furioşi. Sau prea trişti din cauza anumitor probleme.

56
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Însă Napoleon Hill insistă asupra faptului că acesta este cel mai potrivit moment din viaţă pentru
a învăţa cele mai neobişnuite reguli: „Există o regulă imbatabilă în privinţa controlului asupra
suferinţelor şi a dezamăgirilor şi aceasta constă în transformarea emoţionale în energie activă,
canalizată printr-o programare exactă şi eficientă a muncii. Este o regulă de neegalat”.
De îndată ce ne-am creat imaginea referitoare la ceea ce vrem să fim, „a ne planifica munca”
este următorul pas. Planificarea muncii are ca efect faptul că ne umplem în avans cu energia
scopului pe care vrem să-l atingem. Fără asta, suferim de o ciudată deficienţă manifestată prin
dezordinea intenţiei. Nu ştim încotro ne îndreptăm sau ce avem de gând să facem.
Pe vremea când eram instructor de formare profesională în cadrul unei companii, cu mulţi ani
în urmă, învăţam lumea să-şi eficientizeze la maxim timpul petrecut la birou. Ideea de bază era
următoarea: o oră de planificare economiseşte trei ore de execuţie.
Oricum, cei mai mulţi dintre noi consideră că nu au timp pentru această oră de planificare.
Suntem prea ocupaţi cu rezolvarea problemelor rămase de ieri (lucru cauzat tocmai de lipsa de
planificare).
O întâlnire planificată cu grijă poate dura de trei ori mai puţin decât una prost sau deloc
planificată. O zi de muncă bine planificată poate dura de trei ori mai puţin decât una prost sau
deloc planificată.
Săptămâna îmi aparţine într-adevăr. Munca la fel. Viaţa la fel.
Este imposibil să munceşti ştiind limpede ce ai de făcut şi încotro te îndrepţi, şi în acelaşi timp
să fii deprimat. Planificarea atentă a muncii vă va motiva să lucraţi mai mult, mai bine şi vă veţi
face mai puţine griji.
Exerciţiu:
În binom . Alegem 5 nevoi.
Vedem de ce le-am ales tocmai pe acelea . Discutăm în cartel despre toate cele 10 nevoi.
Feed back grupului.

Exerciţii:
Exerciţiu : În faţa oglinzii
Se intră în sală şi ne aliniem, pe două rânduri, cu faţa la oglinzi. După aceea se comandă „la
stânga” şi fiecare pune mâinile pe umerii celui din faţă. Din această poziţie se face masajul
umerilor celui din faţă, apoi al cefei şi scalpului, timp de 10 minute.

57
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Urmează o întoarcere astfel încât cel care masează să fie masat de către cel care a fost în faţa
lui. Se repetă procedura ca în prima fază (10 minute).
Urmează rotirea capului către dreapta, întâi încet şi apoi din ce în ce mai repede. Ne oprim şi
conştientizăm cum energia circulă de-a lungul spatelui şi pe coloana vertebrală. Acum rotim
capul către stânga, întâi încet şi apoi din ce în ce mai repede. Ne oprim şi conştientizăm din nou
curgerea energiei pe spate şi de-a lungul coloanei vertebrale.
Urmează apoi gimnastica umerilor, care se efectuează ridicându-i şi coborându-i în contratimp.
Ne imaginăm că acest lucru generează un masaj eficient de-a lungul coloanei vertebrale. Din
nou, ne imaginăm că energia curge pe tot spatele şi de-a lungul coloanei vertebrale.
Apoi ne aliniem pe două rânduri, în faţa oglinzilor, în aşa fel încât cel din spate să se poată
vedea în oglindă printre cei doi din faţa lui. Fiecare se priveşte în oglindă cu mare atenţie şi
urmăreşte ce simte; nu evităm să ne privim în ochi, dimpotrivă. Nu închidem ochii, chiar ne
privim reflexia din oglindă, ne privim pe noi înşine. Închidem ochii şi observăm ce simţim legat
de această etapă a exerciţiului, care durează 10 minute.
Apoi facem doi paşi înainte şi astfel ne privim în oglindă mult mai de aproape. Ne privim intens,
cu dorinţa de a afla ceva despre noi. Evităm să închidem ochii. După aceea, închidem ochii şi
încercăm să conştientizăm ceea ce simţim în urma efectuării acestei etape a exerciţiului, care
de asemeni durează 10 minute.
Ne depărtăm din nou, revenind la vechile locuri şi reluăm procedura privirii în oglindă, tot 10
minute.
După aceste trei secvenţe ne aşezăm şi apoi, fiecare se duce în faţa oglinzii şi se adresează în
monolog sau în dialog lui însuşi, cel proiectat în oglindă, redescoperit prin tehnica privitului în
oglindă.

Învăţaţi să jucaţi un rol

Viitorul nu este determinat de personalitatea dumneavoastră. De fapt, nici măcar propria


personalitate nu este determinată de personalitatea dumneavoastră. Nu aveţi în interior nimic
de tipul vreunui cod genetic care să determine ceea ce veţi fi. Sunteţi proiectanţii a ceea ce veţi
fi. Felul în care acţionaţi este cel care decide ce veţi deveni. Nu este vorba de felul în care
arătaţi, ci de modul în care gândiţi. Veţi căpăta energie şi inspiraţie, fiind personajul pe care
vreţi să îl jucaţi.

58
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Leonard Nimoy (din Star Trek) povestea că a urmat un curs de actorie, întru-cât s-a gândit că îl
va ajuta să îşi depăşească teama de a vorbi în public. Însă a învăţat ceva mult mai preţios decât
simpla tehnică de a fi relaxat în faa unei mulţini. A învăţat că emoţiile sale personale sunt unelte
de care se poate folosi, şi nu forţe demonice. A învăţat că trăirile îi aparţin şi că le poate modela
după voinţa proprie. Gândirea noastră, conştientă, premeditată, are puterea de a ne controla
emoţiile, iar sentimentele pe care le avem sun cauzate, toate, de ceea ce gândim.
„Am avut nevoie de o mare profesoară de actorie, Judy Rollings, şi de lungi chinuri cu scene
greu de jucat pentru a-mi putea plasa în sfârşit emoţiile sub controlul total al minţii. Am
descoperit că mă pot motiva gândind şi acţionaând ca o personă motivată şi că mă pot motiva
singur gândind şi acţionând ca o persoană deprimată. Prin exerciţiu, graniţa subţire dintre a juca
şi a fi dispărea”, afirma actorul din Star Trek.
Îi iubim pe marii actori pentru că intră cu totul în pielea personajelor lor. Actorii slabi sunt cei
care nu pot „fi” rolurile pe care le joacă şi, de aceea, nu reuşesc să ne convingă de realitatea
personajelor lor.
Şi totuşi, nu ne dăm seama că noi înşine pierdem aceleaşi ocazii în viaţă nereuşind să „fim”
persoana pe care vrem să o întruchipăm. Nu e nevoie de circumstanţe autentice pentru a fi acel
personaj. E nevoie doar de repetiţie.

Încurajaţi-vă experimentele spunându-vă că nu vă interesează să faceţi decât lucruri distractive.


Dacă nu reuşiţi să vedeţi instantaneu în ce constă distracţia din cadrul unei activităţi, găsiţi o
cale de a o crea dumneavoastră înşivă. Odată ce o sarcină a devenit distractivă, aţi rezolvat
problema automotivaţiei.

Identificarea rolurilor : Victima , agresor sau salvator

Etapa 1 ( 10 minute )- se descrie cadrul terapeutic , apoi pacientul interpretează un rol , acela
al agresorului .
Etapa 2 ( 10 minute ) – o discuţie pacient – terapeut ( feed – back sau orice)
Etapa 3 ( 10 minute ) – partea de reparaţie – vorbeşte copilul agresat ( pacientul )
În subconştient lucrurile se petrec într-un prezent continuu.
Salvator înseamnă:

59
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

o Să faci în locul său şi să-l menţii pe celălalt dependent, împiedicându-l să înveţe.


o Să preiei puterea asupra celuilalt, care devine astfel dependent sau să joci rolul
unui intermediar. Expresii din litaniile sfinţilor traduc această situaţie într-un mod
savuros: fecioara Maria – Mama salvării noastre eterne, Ocrotitoare a tuturor celor
suferinzi. Salvatorul are impresia că serveşte, dar, fără a-şi da prea bine seama,
agaţă Victima de el, o face dependentă şi preia puterea asupra ei.
o Să-ţi proiectezi sentimentul de inferioritate asupra celuilalt, imaginându-ţi că ar
fi mai neajutorat decât este în realitate şi plansându-l astfel într-o poziţie
inferioară, pentru a te păstra pe tine într-o poziţie superioară.

Aprindeţi-vă dinamita adormită

Henry Ford obişnuia să le spună colegilor săi că nu există lucru pe care ei să nu-l poată face, cu
condiţia să-l descompună în părţi mai mici.
Iar când faceţi asta, amintiţi-vă să vă îngăduiţi ceva lentoare în abordarea primei piese. Luaţi-o
încet şi uşor. Pentru că nu contează cât de repede o faceţi. Ceea ce contează este că o faceţi.
Cele mai grle sarcini par să nu fie niciodată duse până la capăt. Simplul gând de a face toată
treaba dintr-odată, la un nivel înalt de energie, este de cele mai multe ori prea descurajant pentru
a permite apariţia automotivaţiei.
Însă o metodă bună pentru a vă uşura eforturile şi a câştiga în motivaţie este aceea de a acţiona
ca şi cum aţi fi cea mai leneşă persoană de pe planetă. Acceptând faptul că veţi face treaba lent,
leneş, dispare acel gen de anxietate care ne împiedică să ne apucăm de ea. De fapt, s-ar putea
chiar să vă distraţi începând-o ca şi cum aţi intra într-o comedie filmată cu încetinitorul.
Paradoxul este însă că, cu cât începeţi mai lent ceva, cu atât mai repede veţi termina. Când vă
gândiţi pentru prima oară la ceva greu de făcut sau epuizant, sunteţi extremi de conştienţi că,
de fapt, nu doriţi câtuşi de puţin să faceţi acel lucru. Imaginea mintală pe care o aveţi despre
respectiva activitate, aceea că o veţi îndeplini repede şi intens, nu este una fericită.
Gândul de a începe încet este un gând uşor. Iar ideea de a de a face încet un anumit lucru vă
permite să începeţi, propriu-zis să-l faceţi. Astfel, ajungeţi să şi terminaţi ceea ce v-aţi propus.
Alt lucru care se întâmplă atunci când vă apucaţi încet de un proiect este că veţi căpăta viteză
în activitate, în mod natural, fără să forţaţi. Ritmul natural din interiorul dumneavoastră vă va

60
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

pune în armonie cu ceea ce faceţi. Veţi fi surprinşi de cât de repede va înceta conştiinţa să
forţeze activitatea, permiţând astfel subconştienului să vă alimenteze cu energie.
Aşa că nu vă grăbiţi. Începeţi la modul leneş. Foarte curând, sarcinile dumneavoastă vor căpăta
ritmul lent, dar persistent, al acelui cântec hipnotic al lui Paul McCartney de pe albumul Red
Rose Speedway, „Oh Lazy Dynamite”.
Aveţi dinamita în dumnevoastră. Nu trebuie să vă forţaţi să o declanşaţi. Se aprinde la fel de
bine la o simplă şi lentă scăpărare de chibrit.

Exerciţiu – Imaginea de sine, stima

Faceţi o listă a vieţii dumneavoastră


Nu ezitaţi să staţi niciodată singuri cu dumneavoastră şi să faceţi liste. Cu cât vă notaţi mai
multe lucruri, cu atât mai mult vă măriţi capacitatea de a vă hotărî propriul viitor. Circulă un
mit nefericit conform căruia listele transformă lucrurile în ceva meschin. Dar listele fac exact
opusul: fac ca lucrurile să capete viaţă.
Am un prieten care şi-a făcut o listă cu toate lucrurile pozitive despre el care i-au venit în cap.
A pus pe listă toate caracteristicile şi realizările de care şi-a putut aminti şi de care era mândru.
Îşi ţine tot timpul lista în geantă şi spune că citeşte adesea din ea atunci când se simte deprimat.
„Când văd toate acele lucruri notate şi le citesc, unul câte unul, mi se modifică toată atitudinea.
Nu mă mai simt descurajat. Mă simt bine”, spune el. Dacă aţi încercat vreodată să faceţi
cumpărături pentru un mare eveniment fără să aveţi o listă cu tot ce trebuie să cumpăraţi, ştiţi
deja ce coşmar poate fi. De ce nu aplică oamenii acelaşi principiu şi în viaţa lor? Mulţi pierd
mai mult timp planificând un picnic decât planificându-şi propria viaţă. Pentru că ei ştiu că dacă
nu-şi fac o listă şi uită tocmai chiflele pentru hot-dog, cineva îi va desconsidera.
Dar nu e mai importantă viaţa decât un picnic? Începeţi prin a întocmi o listă cu toate lucrurile
pe care aţi vrea să le faceţi. Păstraţi lista undeva la îndemână, astfel încât să o puteţi găsi uşor
pentru a o completa. Apoi faceţi o listă cu prietenii dumneavoastră cu care vreţi să rămâneţi în
relaţii apropiate şi cu care vreţi să păstraţi în continuare legătura. Prietenia este atât de preţioasă,
deci, de ce să uităm de ea?
Nu trebuie să aşteptaţi să ajungeţi celebri pentru a vă scrie alţii biografia şi istoria. Vă puteţi
scrie istoria pe măsură ce ea se desfăşoară.

61
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Iar când vă puneţi pe listă scopurile, vă scrieţi istoria în avans.


Un scop capătă forţă atunci când e notat şi capătă din ce în ce mai multă forţă de fiecare dată
când îl notaţi. Ceea ce vă motivează cel mai mult în viaţă trebuie să fie scris de mâna
dumneavoastră. Oamenii caută prea adesea motivaţia în ceea ce au scris alţii. Dacă veţi deveni
buni autori de liste, veţi învăţa cum să vă automotivaţi citind ceea ce aţi scris dumneavoastră
înşivă.

Exerciţiu – Imaginea de sine, stima

Bucuraţi-vă mai mult de ceea ce faceţi

Există o imensă diferenţă între plăcere şi bucurie. Iar atunci când vă este absolut limpede această
diferenţă, vă veţi dezvolta mai rapid înspre o viaţă canalizată spre atingerea unui ţel şi plină de
energie.
Mihaly Csikszentmihaly descrie cel mai bine această diferenţă în cărţile sale despre „val”, starea
psihologică în care intrăm atunci când timpul dispare şi suntem cu totul implicaţi în ceea ce
facem.
Csikszentmihaly distinge între ceea ce facem pentru plăcere (sex de rutină, mâncare, băutură
etc.) şi ceea ce facem cu bucurie. Bucuria este mai profundă. Bucuria presupune întotdeauna
punerea la lucru a unei abilităţi şi asumarea unei provocări. Deci, navigatul, grădinăritul,
pictura, bowlingul, golful, gătitul şi orice altă activitate care implică o abilitate şi o provocare
constituie bucuria.
Oamenii care au limpede în minte această diferenţă fac astfel încât să introducă mai multă
bucurie în viaţa lor. Ei ating acea stare psihologică de fericire şi împlinire cunoscută sub numele
de „a fi pe val”. Cultivarea abilităţilor şi căutarea de provocări pentru punerea lor în valoare
este ceea ce te face să te bucuri de viaţă.
O persoană cu o extraordinară capacitate de a-i inspira pe ceilalţi este Martha Stewart. Ea este
personificarea însăşi a ideii de bucurie. Revistele şi înregistrările ei celebrează gătitul,
grădinăritul şi, în general, abilităţile de bricotaj. Entuziasmul ei contagios faţă de lucrurile de
care se bucură şi pe care le împărtăşeşte şi altoar face din ea, în opinia mea, unul dintre eroii de
astăzi ai optimismului. Dacă simţiţi că aţi uitat cum să vă bucuraţi de propriul dumneavoastră

62
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

cămin, de grădina şi de bucătăria dumneavoastră, cumpăraţi una dintre casetele ei şi luaţi


inspiraţie de la ea.
Vă puteţi creşte automotivarea învăţând să faceţi mai bine diferenţa între bucurie şi simplă
plăcere
Exerciţiu - Imaginea de sine

Aşa cum o companie poate poate funcţiona mai eficient atunci când toate grupurile din
interiorul său cooperează şi lucrează pentru acelaşi scop, şi un individ poate funcţiona mai
eficient atunci când fiecare „parte” a sa cooperează cu celelalte. Această stare de acord poate fi
obţinută prin controlarea schimbării la anumite niveluri.
Folosiţi acest model pentru a vă clarifica felul în care gândiţi despre dumneavoastră
înşivă, despre echipa dumneavoastră şi despre compania dumneavoastră. Începeţi prin a aplica
modelul la propria persoană. Schimbarea vine din interior; odată ce modelul nostru mental este
în acord, suntem pregătiţi să facem faţă mediului exterior, din jurul nostru.
Nivelul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualităţii. Înţelegând nivelul spiritual,
înţelegem conexiunile noastre cu sistemele mai cuprinzătoare. La acest nivel, ne putem da
seama cu ce valoare contribuim la acele sisteme mai mari din care facem parte. De exemplu,
am putea spune că un sistem mai mare din care facem parte poate fi oricare dintre următoarele:
 Familia noastră.
 Căsnicia noastră sau parteneriatul nostru.
 Echipa noastră.
 Comunitatea nostră.
 Compania noastră.
 Credinţa noastră.
 Lumea noastră.

Scopul nostru trăieşte pin ceea ce suntem. Identitatea/misiunea defineşte sentimentul nostru de
sine şi conţine noţiuni care descriu ce credem despre noi înşine, propoziţii de genul „Eu sunt”

Exerciţiu - Imaginea de sine

Identificare

63
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

 „Eu sunt o persoană de succes.”


 „Sunt optimist.”
 „Sunt timid.”
 „Sunt pragmatic.”

Sistemele noastre de convingeri şi valori sunt conturate de scopul şi identitatea noastră şi,
invers, ele sprijină ceea ce suntm şi ceea ce dăm.

Convingerile noastre sunt pucte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre situaţiile pe
care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe fapte:
 cred că, în general, oamenii sunt de încredere.
 Cred că pot să învăţ din orice experienţă pe care o am.
 Cred că nevoile clienţilor sunt esenţa afacerilor de succes.
 Cred că integritatea reprezintă cheia unei afaceri de succes.

În cazul unei companii, acestea ar putea fi convingerile pe care se întemeiază organizaţia şi


modul de administrare al afacerii.
Convingerile funcţionează sub forma valorilor în funcţie de care luăm decizii tot timpul în viaţă.
Acestea sunt calităţile pe care le considerăm importante pentru felul în care ne conducem
afacerea sau viaţa. De exemplu:
 Onestitatea
 Francheţea
 Integritatea
 Distracţia
 Învăţarea

„Toate călătoriile sunt, în cele din urmă, o excursie în timp şi în minte. Ca mulţi alţi oameni,
am convingerea că peisajele din natură sunt oglinda sau poate cheia peisajului nostru interior.”
Brian Keenan, Between Extremes (Între extreme)
„Dă-i unui om un peşte şi îl hrăneşti o zi. Învaţă un om să pescuiască şi-l vei hrăni o viaţă
întreagă.”

64
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

„Oamenii au înlăuntrul lor toate resursele necesare pentru a obţine ceea ce îşi doresc.”

Exerciţiu
Se scrie “tată” pe tabla de lucru şi fiecare cursant scrie acele atribute pe care le simte ca fiind
potrivite pentru această noţiune. Suma atributelor descrie portretul tatălui ideal al acestui grup.
Acelaşi lucru se poate face şi pentru noţiunea de mamă. Acele atribute descriu nevoile noastre.
Cerând părinţilor aceste atribute, este puţin probabil ca ei să se schimbe pentru nevoile noastre.
Ştiind că în analiza tranzacţională avem trei instanţe, respectiv copilul, adultul responsabil şi
părintele critic, identificăm din ce perspectivă am scris atributele pentru părinţi (copilul din
mine).

Exerciţiu
Ne îndreptăm către un coleg, observând care instanţă psihică acţionează în el. Apoi, se întreabă:
“Care este nevoia ta?”. Se lucrează cu cinci colegi.
2. De câte ori am iniţiat o întrebare şi de câte ori am fost întrebat,
3. În fiecare caz, ce instanţă a acţionat în mine (analiză tranzacţională)
Scopul exerciţiului :
1. Care sunt nevoile noastre descoperite ( gestalt );
2. De câte ori am iniţiat o întrebare şi de câte ori am fost întrebat ;
3. În fiecare caz, ce instanţă a acţionat în mine (analiză tranzacţională)

Exerciţiu – Locul nostru în familie


Ritualul de trecere (exerciţiu colectiv)

În general, părinţii suprapun copiilor propriile nevoi, tipare, lucru care marchează de multe ori
nefavorabil existenţa copiilor. De aceea este important ca la un moment dat „copiii”, orice
vârstă ar fi atins, să lase în urmă părinţii şi tiparele lor şi să devină chiar ei înşişi. Acest lucru
se face în comunităţile arhaice prin intermediul „ritualurilor de trecere”.
Acum se efectuează „ritualul de trecere” astfel:
În mijlocul clasei patru colegi simbolizează părinţii reali şi părinţii din imaginaţie (patternurile).
Toţi ceilalţi ne găsim în spatele „părinţilor reali”. Ritualul de trecere începe prin trecerea

65
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

fiecăruia, la momentul simţit ca potrivit, într-o poziţie situată între „părinţii reali” şi
„patternuri”, conştientizând efectiv lăsarea în urmă a „părinţilor reali”.
Se observă că unii colegi cu foarte mare greutate reuşesc să se despartă de acest concept. În
antiteză, un alt coleg, în această parte a trecerii, împinge violent „mama reală” cu tot cu fotoliu,
în spate, numai după aceea simţind că a făcut „trecerea”.
Urmează partea a doua a „ritualului de trecere” în care, fiecare în ritmul propriu, depăşeşte şi
„părinţii din imaginaţie”, „patternurile”, tiparele comportamentale moştenite de la părinţi. Şi
acest lucru decurge anevoios şi cu multe lacrimi, pentru unii dintre colegii noştri.
După efectuarea completă a ritualului de trecere fiecare găseşte cuvântul său cheie care să
dovedească că a parcurs corect şi integral această procedură complexă (Eu sunt, eliberare,
înălţare, etc.).
Urmează o scurtă pauză, după care fiecare împărtăşeşte în grup sau în cartel, ce a simţit în
timpul „ritualului de trecere”. O colegă, în urma gestului de împingere în spate a „mamei reale”
are un in-sight dureros, ea fiind mamă şi gândindu-se că poate şi copilul ei cândva va simţi şi
va face figurativ aşa ceva. Atenţie deci cum ne auto-implementăm în conştiinţele copiilor noştri.

Creatorul de durere
Gina Chiriac
Dragi prieteni,
Amintindu-mi ca sunt totuși, psihoterapeut, mă manifest astăzi ca atare, si postez o
picătura de psihoterapie. Nu știu cat de buna este ziua voastră, dar așa, ca de la expert la expert
(în suferință), va trimit ce am scris pentru mine, pentru cursuri, pentru oameni, pentru vindecare.
E un fel de RMN psiho-somato-emoțional al lacrimii inconștientului colectiv ajunsa pe o
pelicula din cinematograful vieții. Metamorfoza iluziei. Sau despre traume si scenariul de viață
Motto: Cred că fiecare ascundem, bine încuiată in suflet, o cameră de tortură. Acolo ne ducem
iubirea, să o chinuim.. ca și când i-am face un mare favor. Am descoperit ca am nevoie sa existe
în viața mea cineva care să mă chinuie, sa mă pedepsească. Caut întotdeauna pe cineva care să
mă ignore. Cineva care să mă facă să sufăr si să mă hrănească nu cu prezența sa, ci cu lipsa.
Am nevoie de cineva care să mă ignore, deci...Am nevoie să găsesc pe cineva de sex
masculin care să fie indiferent.

66
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Am nevoie să găsesc un bărbat care sa fie ocupat. Am nevoie de un bărbat care să mă facă să
sufăr, care să mă țină în așteptare, amânându-mă, amăgindu-mă pana la marea mântuire!
Am nevoie de un bărbat care sa fie ocupat cu serviciul, cu el însuși, sau cu suferință lui, să fie
ocupat cu mama sau cu tatăl lui. Daca nu, să fie ocupat cu nevasta lui, cu copiii lui, sau în cel
mai fericit caz, sa fie ocupat cu viața lui, cu lupta lui, cu idealurile lui, cu umanitatea, însă
neapărat să fie indisponibil pentru mine.
Schingiuirea emoțională poate să ia forme de violenta extrema, îmbrăcate in cele mai
fascinante concepte atunci când este vorba despre spiritualitate.
Am nevoie de un bărbat absolut, așa cum am nevoie de un Dumnezeu absolut.
Am nevoie de un bărbat care să aibă preocupări și griji cel puțin naționale, planetare, și apoi,
pentru că îmi rafinez suferință, vreau mai mult! Vreau să sufăr mai bine si mai mult! Am nevoie
ca el sa fie cat mai departe. Nu e de-a ajuns 100 de km sau câțiva zeci de ani. Distanta trebuie
să doară somatic...Am nevoie de un bărbat departe, care sa fie ocupat cu probleme, daca se
poate Cosmice de-a dreptul!!
Sa fie absolut dominator, absolut pasional, absolut.. extremist in manifestare. Care sa
nu mă ierte, care "sa mă încerce" cu tot felul de pedepse creștine, cu tot feluri de posturi si
canoane ortodoxe, cu tot felul de obiceiuri de supunere a femeii interioare, specifice lumii
musulmane in care bărbatul este stăpânul, și în care mai exista si o stăpâna de harem ..Și daca
nu mor virgina, în așteptarea unei nopți in patul sultanului, ca sa prind un loc de cadână, pot sa
mă consider binecuvântată!
Am nevoie de un bărbat tantric, care sa fie expert in tehnici de cucerire, să mă facă să
mă îndrăgostesc de el, astfel încât să-mi doresc să exist dureros, picurând in fiecare clipa de
viată esența morții, să-i spun: "iubitule, fă-mi din absenta ta un rug, un rug existențial pe care
sa ard zilnic de dorul tău”. În așteptarea unui gest, a unei clipe de atenție, de tandrețe. Care însă,
nu va veni cât îmi trebuie, când îmi trebuie, ca nu cumva să mă simt, să mă las împlinită.
Am nevoie cineva care să mă doară, sa nu cumva sa ies din statutul de victima, să-mi înăbușe
curajul strigatului de libertate. Am nevoie de statutul meu de victima.
Am nevoie de un tată care să mă respingă, să aleagă alt copil pe care să-l iubească, am
nevoie de un părinte care să mă ignore, care să mă abandoneze si care sa mă schingiuie într-o
mie de feluri, necontenit, până când voi exista eu, și daca voi creste, prin fiecare etapă de viață
umbra lui demonica să mă urmărească inteligent, să mă chinuie inteligent, iar când el nu va mai
fi, eu ii voi ține locul expert de dureros.

67
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Am nevoie de o introiecție a unui părinte critic terorist, care să mă mutileze si să mă


abuzeze , care să-mi picure veninul negativității peste tot ce înflorește în viața mea. Am nevoie
de un sabotor intern, de un persecutor abil, specialist în comunicare, în camuflaje emoționale,
un creator de violenta. Am nevoie de un război nevăzut în spațiul meu intrapsihic. Și daca nu e
nimeni să mă atace, sa îmi bombardeze atent și nemilos, fiecare scâncet al dorinței cu un "nu!"
hotărât-necontenit, proiectez asta pe toata lumea din jurul meu și mă aflu în război cu toți. Am
nevoie de ravagii emoționale, de traume psihice, de violență verbală, de cuvinte dure, de tăceri
lungi in care mă simt ignorata. Am nevoie de absența fericirii.
Am nevoie de scenariul meu de viață cu care am venit în casa părinților mei, cel pe care
îl știu de atâtea secole. Scenariul meu de viață agresiv! Caut când mă nasc, Cunoscutul! ..Și mă
nasc într-o familie a suferinței, pentru ca am nevoie de părinți care iar și iar să mă doară, să îmi
corespundă, și daca ei sunt departe apoi, îmi voi lua durerea și o voi proiecta pe oricine care are
măcar o aroma din ea, ca să mă pot hrăni apoi, cu toata suferința relației!
Îmi voi polei perfid fiecare viață cu povestea drumului Golgotei, si cu alte mituri nobile ale
martirilor lumii acesteia. Apoi mă voi duce cu suferința curgându-mi prin ADN și îmi voi căuta
persecutorul. Îmi voi lua scenariul de viața și mă voi îngropa în întunericul stării de victimă.
Sabotându-mă în haos, voi fugi spre nefericire!

Epilog
Dumnezeu cel adevărat, Iubitul meu cel adevărat, sufletul plângând, mă vor aștepta,
înțelegându-mă, iubindu-mă inteligent, matur, generos, necondiționat, etern.
..Mă vor aștepta ..să cresc.
Cu drag,
Gina Chiriac

68
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Materiale

https://astrodeva.wordpress.com/2016/04/25/invata-sa-te-iubesti-pe-tine-insuti-10-exercitii-
mentale/

69