Importanţa cunoaşterii legislaţiei

şi protecţiei consumatorilor
pentru operatorii lanţului
alimentar
Tranzitia catre economia de piata a influentat
invariabil si evolutia pietei alimentare din
Romania, sub aspect calitativ si cantitativ.

Astfel, marfa alimentara a capatat noi

valente, in special din punct de vedere
socio-economic, iar calitatea a fost redefinita
si reproiectata in noul spatiu economic.
In urma integrarii Romaniei in spatiul economic
european, s-au facut deja pasi importanti in
armonizarea legislatiei romanesti cu cea a UE, in
ceea ce priveste standardizarea, controlul si
asigurarea calitatii alimentelor.

In prezent, un accent deosebit se pune pe siguranta

alimentelor, atat la producatorii, cat si la comerciantii
de alimente.

In aceste conditii, instruirea si informarea managerilor

despre:
 functionarea pietei unice europene,
 regulile si normele care o guverneaza,
 costurile si beneficiile integrarii europene,
reprezinta o prioritate.
In Romania, in urma aderarii la Uniunea Europeana,
au loc schimbari majore in mediul de afaceri.

Comunitatea de afaceri reprezinta un factor-cheie in

indeplinirea criteriului economic si in inregistrarea
unui progres cert in urma aderarii la UE.

Adoptarea si implementarea normelor si

standardelor europene in tarile aderate este una din
conditiile unei participari totale in Piata Unica.
Industria alimentara dispune de un semnificativ
potential de dezvoltare asigurat in principal de:

– existenta materiilor prime de origine vegetala si

animala,

– capacitatile de productie instalate,

– resursele umane existente,

dar care nu sunt valorificate in totalitate.

Cu toate acestea, productia realizata de bunuri
alimentare a scazut, principalele cauze fiind:

– reducerea ofertei de materii prime la unele

grupe de produse alimentare;

– intrarea pe piata romaneasca a unor produse de

import, la concurenta cu produsele din productia
interna;

– liberalizarea preturilor si eliminarea totala a

subventiilor de consum, ce au condus la
diminuarea cererii solvabile.
Principalele probleme cu care se confrunta
companiile din industria alimentara sunt:

– necunoasterea normelor si standardelor europene

care trebuie respectate pe Piata Unica;
– dificultatea de a identifica si accesa legislatia
specifica sectorului alimentar;
– lipsa de instruire a managerilor in managementul
afacerii prin proiecte si in domeniul politicilor,
normelor si standardelor europene;
– investitii foarte mari pentru indeplinirea standardelor
europene;
– necunoasterea instrumentelor de finantare a
investitiilor din fonduri nerambursabile europene.
Din totalul bunurilor produse, 68% reprezintă
ponderea bunurilor alimentare, produse
afectate de legislatia Pietei Unice.

In plus fata de reglementarile specifice sectorului,

companiile din industria alimentara sunt afectate
de normele orizontale specifice productiei,
precum cele referitoare:
– la mediu,
– la protejarea vietii si sanatatii,
– la reglementarile pietei muncii.
Caracteristica comuna a companiilor din industria
alimentara din Regiunea de Dezvoltare Nord Est
este vulnerabilitatea si riscul de disparitie, ca
urmare a competitivitatii scazute si nealinierii
la standardele de calitate si de mediu.

– Aproximativ 60% din unitatile de prelucrare a

laptelui si 80% din cele de procesare a carnii
ar putea fi inchise pentru ca nu indeplinesc
normele sanitar-veterinare impuse de cerintele
Uniunii Europene.

– Experienta Poloniei si Cehiei arata ca doar

30% din unitatile de procesare au mai
supravietuit noilor conditii de productie.
Avand in vedere costurile importante
generate de alinierea la normele si
standardele europene, este esential
pentru managerii din industria
alimentara sa cunoasca provocarile si
schimbarile majore generate de
procesul de integrare.
 GENERALITATI
ACTE JURIDICE NORMATIVE
1. Conceptul de act juridic
normativ

2. Părţile constitutive ale actului

juridic normativ

3. Elemente de structură ale

actului juridic normativ
1. Conceptul de act juridic normativ

Conceptul de act juridic normativ defineşte toate

formele sub care apar normele juridice dictate de
organele statului.
Fiecare stat îşi stabileşte:
– denumirea actelor juridice normative şi
– competenţa organelor care le emit.

Cea mai generală clasificare a actelor normative este

cea care le subîmparte în:
 legi şi
 acte normative subordonate legii.
 Legea – este un act normativ cu valoare juridică
superioară, adoptat de Parlament, organul suprem
al puterii de stat.

– În categoria de legi intră:

Constituţia – ca lege fundamentală a unui stat;
Codul – ca lege în care reglementările
îmbracă o anumită formă de sistematizare.

– La rândul lor, legile se clasifică în:

1. legi constituţionale sau fundamentale;
2. legi organice;
3. ordinare.
1. Legi constituţionale sau fundamentale
– Legile constituţionale sunt legile de revizuire a
Constituţiei.
– Constituţia are ca obiect:
reglementarea principiilor fundamentale ale
organizării sociale şi de stat;
sistemul organelor şi separaţiei puterilor în stat;
drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
ale cetăţenilor.
– Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia
legilor şi a celorlalte acte juridice normative, deoarece
dispune de forţă juridică superioară faţă de toate
acestea.
De aceea, conţinutul actelor juridice normative
trebuie să fie conform cu prevederile Constituţiei.
2. Legile organice reglementează anumite domenii
prevăzute de Constituţie în mod limitativ.
- legi organice – adoptate, în baza importanţei lor,
printr-o procedură mai pretenţioasă, care necesită
obţinerea unei majorităţi calificate în Parlament.
Conform Constituţiei României, legile organice se
adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere
a Parlamentului.

3. Legile ordinare reglementează celelalte domenii ale

vieţii sociale.
- legi ordinare – celelalte legi.
Conform Constituţiei României, legile ordinare se
adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din
fiecare Cameră a Parlamentului.
 Actele normative subordonate legii

Acestea au denumiri şi forme diferite în cadrul

sistemului de drept al fiecărui stat.

În România, din categoria actelor normative

subordonate legii fac parte:

– Hotărârile de Guvern;
– Ordonanţele Guvernului;
– Ordinele miniştrilor;
– Hotărârile cu caracter normativ, ale organelor
administraţiei locale.

Hotărârile se emit pentru organizarea executării

legilor.
2. Părţile constitutive ale
actului juridic normativ

În tehnica legislativă s-au instituit anumite părţi

constitutive ale actelor normative.

În România normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative sunt instituite prin
Legea nr. 24/2000. (M.Of. nr. 139/31.03.2000 )
Modelul de act normativ nu este general, ci
el se adaptează în funcţie de:

– caracterul actului normativ;

– întinderea actului normativ;

– obiectul pe care îl reglementează.

 Legile au în general următoarele
elemente constitutive:

a. titlul actului normativ

b. preambulul
c. formula introductivă
d. dispoziţiile sau principiile generale
e. dispoziţiile de fond
f. dispoziţiile finale şi tranzitorii
g. anexe.
a. titlul actului normativ – constituie elementul de
identificare al acestuia.
Acesta trebuie:
- să fie concis şi
- să exprime clar obiectul respectivei
reglementări.
b. preambulul – constă într-o introducere succintă,
care prezintă considerentele de natură socială,
economică, politică, juridică avute în vedere la
elaborarea actului normativ.

Acesta
- nu este obligatoriu, fiind întocmit de regulă
în cazul anumitor acte normative
importante;
- nu conţine norme juridice.
c. formula introductivă – partea actului
normativ care invocă temeiul legal,
constituţional, în baza căruia este dată
reglementarea;

d. dispoziţiile sau principiile generale –

stabilesc dispoziţiile sau principiile general
valabile pentru actul normativ în totalitatea
sa;
e. dispoziţiile de fond – concretizate în articole.
În funcţie de problematica şi întinderea actului
normativ, dispoziţiile de fond pot fi grupate pe
subdiviziuni (titluri, capitole, secţiuni, paragrafe);

f. dispoziţiile finale şi tranzitorii:

– dispoziţiile finale propriu-zise – stabilesc data
intrării în vigoare a actului normativ, atunci când
se doreşte o menţiune expresă în acest sens (alta
decât cea a publicării în Monitorul Oficial);
– dispoziţiile tranzitorii – sunt necesare în cazurile
care implică tranziţia de la un act normativ vechi
la unul nou.
g. Actele normative mai pot cuprinde şi Anexe,
care fac corp comun cu legea şi au aceeaşi
forţă juridică.
Necesitatea lor este determinată de faptul că
prin conţinutul lor sunt redate organigrame,
tabele, schiţe, statistici, etc.
3. Elemente de structură ale actului
juridic normativ

Norma juridică, cu structura sa internă este

cuprinsă în articolele actului normativ.

Elementul structural al actului normativ îl formează

articolul.

Articolul, de regulă, conţine o dispoziţie de sine-

stătătoare. Există cazuri când, în cuprinsul actului
normativ, un articol conţine o singură normă, sau
dimpotrivă, o normă este cuprinsă în mai multe
articole.
NORMA JURIDICĂ
Definiţia normei juridice

Norma juridică poate fi definită ca o regulă

generală şi obligatorie de conduită, al cărei scop
este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce
poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz
de nevoie prin constrângere.
Scopul normei juridice

Scopul normei juridice este de a asigura

convieţuirea socială, prin orientarea
comportamentului uman, în direcţia promovării şi
consolidării relaţiilor sociale, potrivit idealurilor şi
valorilor care guvernează respectiva societate.
Structura normei juridice

Structura logică

Structura tehnică-legislativă
Structura logică
Din punct de vedere al structurii logice,
norma juridică e alcătuită din:
1. ipoteză
2. dispoziţie
3. sancţiune.
1. Ipoteza – descrie împrejurările în care intră în
acţiune dispoziţia sau sancţiunea normei.

2. Dispoziţia – alcătuieşte miezul normei juridice.

Dispoziţia poate:
- să ordone o anumită conduită;
- să prevadă obligaţia de abţinere de la
săvârşirea unei fapte;
- să cuprindă anumite permisiuni;
- fi determinantă sau relativ-determinantă.
3. Sancţiunea – conţine urmările nefavorabile
care survin în condiţiile nerespectării
dispoziţiei sau ipotezei.

După ramura de drept, sancţiunile pot fi:

- civile;
- disciplinare;
- administrative;
- financiare;
- penale.
Structura tehnică-legislativă

Dacă ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea

alcătuieşte structura internă a normei juridice,
construcţia sa tehnico-legislativă formează
structura externă şi dinamică a acesteia.
Clasificarea normelor juridice

a. După criteriul ramurii de drept se disting

norme juridice de drept:
 civil,
 penal,
 administrativ,
 constituţional,
 comercial.
b. După criteriul forţei juridice a actului normativ
în care este cuprinsă norma juridică:
 decrete
 hotărâri guvernamentale
 ordonanţe
 decizii.
Decret - act emis de organul suprem al puterii de
stat, prin care se stabilesc dispoziţii obligatorii sau
prin care se reglementează anumite situaţii
individuale.

Hotărâre guvernamentală – dispoziţie emisa de

guvern.

Ordonanţă – ordin, dispoziţie ce provine de la o

autoritate.

Decizie – hotărâre dată de o autoritate pentru cei

aflaţi în subordinea sa.
c. După criteriul structurii logice:
norme complete
norme incomplete.

d. După criteriul sferei de aplicare:

norme generale
norme speciale
norme de excepţie.
e. După criteriul criteriul modului de reglementare
a conduitei:
norme onerative (care obligă subiectul
să săvârşească o acţiune);
norme prohibitive (care obligă subiectul
să se abţină de la săvârşirea unei
acţiuni);
norme permisive.
f. Normele organizatorice – norme care privesc
organizarea instituţiilor şi organismelor sociale.
Conţinutul acestor norme cuprind:
modul de înfiinţare,
scopurile,
competenţele,
relaţiile cu alte instituţii, etc.
Interpretarea normelor juridice

Genurile interpretării normelor juridice

Interpretarea normelor juridice se clasifică în:

 interpretare oficială
 interpretare neoficială.
 Interpretarea oficială este realizată de către
organe de stat care au atribuţii:

 fie în procesul elaborării normelor juridice,

 fie în procesul aplicării normelor juridice.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
Definiţie

Sensul noţiunii de răspundere juridică este acela

de obligaţie de a suporta consecinţele
nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie ce
revine autorului faptei contrare acestor reguli şi
care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării
sociale a unei asemenea fapte.
Formele răspunderii juridice

Există mai multe tipuri de răspundere juridică:

 cu caracter politic;
 civilă;
 penală;
 administrativă;
 disciplinară.
Condiţiile răspunderii juridice

Pentru ca răspunderea juridică în oricare din

formele sale să se declanşeze, este nevoie de
existenţa cumulativă a unor condiţii:
conduita ilicită
vinovăţia
legătura cauzală.
Conduita ilicită – prin conduită ilicită se înţelege un
comportament (acţiune sau inacţiune) care
nesocoteşte o prevedere legală.

Vinovăţie – vinovăţia este atitudinea psihică a celui

ce comite o faptă ilicită faţă de fapta sa şi faţă de
consecinţele acesteia.

Legătura cauzală – legătura cauzală între faptă şi

rezultat.