GELLU NAUM

CARTEA A DOUA CARTE

CU APOLODOR CU APOLODOR

1
2

1.
La circ, în Târgul Moşilor,
Pe gheaţa unui răcitor,
Trăia voios şi zâmbitor
Un pinguin din Labrador
Cu nume falnic şi sonor.
– Cum se numea? – Apolodor.
– Şi ce făcea? – Cânta la cor.
Deci, nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator;
Făcea şi el ce-i mai uşor:
Cânta la cor. (Era tenor.)
Grăsuţ, curat, atrăgător
În fracul lui strălucitor,
Aşa era Apolodor...
2.
Dar într-o zi, Apolodor,
Spre deznădejdea tuturor,
A spus aşa: – Sunt foarte trist!
Îmi place viaţa de corist,
Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor
3
De fraţii mei din Labrador...
O, de-aş putea un ceas măcar
Să stau cu ei pe un gheţar!...
Apoi a plâns Apolodor...
3.
Când l-a văzut pisoiul Tiţ
Plângând cu hohot şi sughiţ
I-a spus: – Prietene, aş da
Mustaţa şi codiţa mea,
Aş da o litră de caimac,
Aş da orice să te împac.
Zău, nu mai plânge! Te implor...
Dar el plângea: – Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador...
4.
Şi-au încercat să-l mai împace
Ariciul dăruindu-i ace,
Şi ursul cu un pumn de mure
Atunci culese din pădure,
Şi iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci şi cu salată
(Colegi de-ai lui Apolodor,
Maeştri-cântăreţi la cor).
Dar el plângea: – Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador...
5.
Colegii lui Apolodor
S-au dus atunci la dirijor.
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea
I-a ascultat şi, gânditor,
S-a aşezat pe-o canapea
Oftând: – Sărmanul meu tenor
Se poate prăpădi de dor!
Să plece, deci, spre Labrador...
Şi a plecat Apolodor...
6.
La început a fost uşor:
L-a dus spre nord, l-a dus în zbor
Un avion, un bimotor
Şi stând picior peste picior
Cânta, cânta Apolodor,
Cânta cu glasu-i de tenor
Plimbându-se din nor în nor...
Dar între timp înflăcărându-l
Ameţitorul peisaj,
Sări pe-o aripă cu gândul
Să dea dovadă de curaj.
Apoi cu paraşuta-n spate
Se zbengui Apolodor
Când agăţându-se de toate,
Când stând călare pe motor.
Aşa, cu zboru-i acrobatic,
Ar fi ajuns în Labrador,
Dar l-a izbit un nor zănatic
Şi a căzut Apolodor...
7.
La Capul Nord, la Capul Nord,
Adăpostit într-un fiord
Şedea pe ţărm Apolodor
Posomorât şi gânditor.
4
Şedea pe ţărm tăcut şi trist
Acest tenor, acest corist,
Şedea cu paraşuta spartă,
Fără busolă, fără hartă.
În larg vuia clocotitor
Întreg potopul apelor.
Şi se jelea Apolodor...
Jelania lui Apolodor la Capul Nord
8.
„O, fraţii mei din Labrador,
Adio vouă, tuturor!
Pesemne că mi-e dat să mor
Aici la ţărmul mărilor...
Şi ce păcat! Eram tenor,
Cântam frumos, cântam la cor,
O, fraţii mei din Labrador,
O, fraţii mei din Labrador!
De-acuma, apele, de vor,
Îmi vor aşterne un covor
Peste nisipul de la fund,
Legănător şi sclipitor,
La sânul lor să mă ascund,
Să dorm pe veci, să dorm profund,
O, fraţii mei din Labrador,
O, fraţii mei din Labrador!”
9.
Stătea pe ţărm Apolodor
Posomorât şi gânditor...
Dar iată, iată un vapor!
E pescadorul METEOR,
Cel mai de frunte pescador
Din Baltica în Labrador.
Sirena şuieră de zor:
– Heeei! Cine eşti? – Un călător.
– Cum te numeşti? – Apolodor.
– Şi încotro? – Spre Labrador.
– De ce jeleşti? – Păi simt că mor
Uitat şi fără ajutor...
10.
Şi i-au strigat atunci în cor
Matrozii de pe METEOR:
„Noi te luăm, Apolodor,
Că vasul nostru METEOR
E mare şi încăpător.
Ai drum ceva mai ocolit
Mergând cu noi spre răsărit,
Dar tot ajungi în Labrador.
Hai, urcă-te pe pescador...”
Înveselit, Apolodor
Şi-a luat, suindu-se pe bord,
Adio de la CAPUL NORD.
11.
A fost un drum fermecător:
În zare, niciun fir de nor,
Doar culmile gheţarilor
Şi pescăruşi rotind în zbor,
Şi apa unduind uşor,
Şi vântul lin, ca un fior...
Plutea vaporul METEOR
Încetişor, încetişor,
Plutea pe-o luminoasă cale
De aurore boreale,
Plutea pe unde de fosfor
Şi-l străjuia, ocrotitor,
Înaltul cer multicolor.
5
Plutea vaporul METEOR
Încetişor, încetişor,
Matrozii toţi cântau în cor
Şi pe deasupra tuturor
Îşi risipea Apolodor
Superba voce de tenor,
Spre desfătarea focilor...
A fost un drum fermecător.
12.
Dar, pân-la urmă se opri
În port vaporul METEOR
Şi debarcă Apolodor
La Behring, într-o bună zi...
Apoi trecând peste strâmtoare
Cu luntrea unui eschimos,
Porni spre Labrador, pe jos
Porni cu mare nerăbdare...
Pe unde-a fost, nu se prea ştie
Dar, după câte-am priceput,
Se pare că a străbătut
Alaska rece şi pustie...
13.
Iertaţi-mă că par uituc,
Dar s-au păstrat puţine file
Şi-n cronica acelor zile
Sunt scrişi doar: munţii Tinkmerkpuk,
Un râu, o vale sau un sat
Şi-un nume: Castorul Bursuk
(De două ori subliniat)
Apoi caietul e pătat...
Firesc ar fi şi necesar
Să-l întrebăm pe cronicar
De câte-a trebuit să-nfrunte
Şi să ne dea, în plus, măcar
O serie de amănunte:
De pildă, foarte însemnate
Sunt noutăţile aflate
Pe când vorbea la telefon
În nu ştiu ce localitate,
Pe malul fluviului Yukon.
Acestea nu pot fi uitate...
14.
Ce noutăţi? Pe cât se pare,
I-a spus Bursuk: „În Labrador
Ai fost născut din întâmplare,
Căci nu-i picior de pinguin;
Familia Apolodor
A stat şi ea foarte puţin
(Venise numai la plimbare).
Acuma, după câte-aud,
S-a stabilit la Polul Sud
Pe gheaţa Golfului Terror...”
Bursuk era convingător:
Se bizuia pe vechi tratate,
Pe tomurile studiate,
Pe manuscrise, pe citate,
Pe documente ştampilate.
Avea, în orice caz, dreptate.
Deci, l-a crezut Apolodor
Şi n-a mai mers spre Labrador...
15.
Cu mare caznă descifrez
Ce scrie, printre ştersături:
„...Străbat Canada, prin păduri...”
6
„...Popas la tribul irochez...”
Apoi un rând mai înţeleg:
„...Plutim pe lacul Winnipeg...”
Şi iar e manuscrisul ud,
Pătat, murdar, îngrozitor...
(În orice caz, Apolodor
E clar că a pornit spre sud.)
16.
Şi iată cum, pe negândite,
S-a pomenit Apolodor
De data asta călător
De-a lungul Statelor Unite.
Iar cronica, de la-nceput
Notează speriată: „Vai,
Se ţine după mine scai
Tâlharul din Connecticut...
Alaltăieri, când l-am văzut,
Umbla cu barbă şi mascat
Şi sta ursuz şi încruntat
Tâlharul din Coonecticut...
Iar ca să fie mai temut
Purta perucă bicoloră.
Şi împuşca un om pe oră
Tâlharul din Connecticut...”
17.
Apolodor, ştiu, n-ar fi vrut,
Dar eu am cercetat şi-am scris
Ce i-a făcut şi ce i-a zis
Tâlharul din Connecticut.
Era în tren. Cum sta tăcut
Şi singur cuc Apolodor,
S-a mai urcat un călător:
Tâlharul din Connecticut.
Lăsându-l gol, într-un minut,
I-a spus apoi netam-nesam:
– Aşa... Acum te-arunc pe geam...
Şi cum a zis, a şi făcut
Tâlharul din Connecticut.
18.
O, ştiu!... A fost îngrozitor...
Dar n-a pierit Apolodor,
Ci, iată-l, istovit şi gol,
Mergând spre Sud, mergând spre Pol...
Şi-a mers aşa, ceas după ceas,
Oftând la fiecare pas...
Departe fremăta uşor
Înalta boltă a pădurii:
Şi-a poposit Apolodor
În valea râului Missouri...
19.
Cu glasul lui răsunător
Se jeluia Apolodor:
„Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut
Tâlharul din Connecticut!...
Aşa, cu vânătăi şi gol
Nu cred să mai ajung la Pol,
Nu cred să mai ajung la Pol...”
Missouri clipocea, uşor,
7
Şi el plângea, plângea de zor...
20.
Iar când tăcu Apolodor,
I-aduse vântul la urechi
Un huruit asurzitor:
Pocnind amarnic din motor
Un camion cu fiare vechi,
Mai răpănos ca o cămilă,
Venea pe drum încetişor.
Şi l-a luat cu el, de milă,
Şoferul binevoitor...
21.
Aşa porni Apolodor,
Murdar de praf şi de rugină,
Sub soarele dogoritor,
Urcat pe fiare, în maşină...
Şi cum se văieta de zor:
„Vai! N-am să pot ajunge gol
În gerurile de la Pol!”
(Deşi aici e zăpuşeală),
Văzu pe maldărul de fier
O platoşă medievală
Şi-o chivără de cavaler
Croite, parcă, pe măsură.
Şi-a îmbrăcat Apolodor
Această falnică armură.
22.
Dar, după câteva secunde,
Un uragan îngrozitor
Se abătu de nu ştiu unde
Şi-atunci cumplita vijelie
L-a smuls în drumul ei din zbor,
Şi l-a purtat din nor în nor
Ca pe un fulg de păpădie.
Iar el gândea: „Acuma mor...”
23.
Apoi stă scris în manuscris
Că a picat plocon, de sus,
Stârnind o zarvă de nespus,
Pe străzile din Saint-Louis.
Întâiul care l-a zărit
(Savantul Fergus Mac-Piggot)
A dat de veste peste tot:
– Un satelit! Un satelit!...
Dar, sfătundu-se, de-o parte,
Cu creierul automat,
Savantul a rectificat:
– Nu-i satelit: e om din Marte!...
La care, adunaţi în cor,
Vreo patruzeci de gură-cască
Strigară: „Uraaa! Să trăiască!”
Şi auzind urarea lor,
S-a bucurat Apolodor...
24.
Şi-au început să se tocmească
În jurul lui Apolodor
Cei patruzeci de gură-cască:
– Ce-ar fi să-l facem senator?...
– De box nu-i bun, că e firav...
– Să-l punem la Academie...
– Ca general ar fi grozav...
8
– Să-l facem şef de puşcărie...
25.
Şi-atunci s-a ridicat şi-a zis
Primarul Bigg, din Saint-Louis:
„Noi, care ne aflăm de faţă,
Am hotărât să ni se facă
Din nylon pur, cusut cu aţă,
În centrul pieţei o baracă.
În ea, pe-un soclu de granit
Pictat cu stele pe o parte,
Va sta în lanţuri, fericit,
Acest străin, picat din Marte.
Şi, după cum m-aţi cunoscut
(Părinte pentru fiecare),
Fireşte că am prevăzut
Şi-o mică taxă la intrare...”
Iar după asta a tăcut.
Şi s-a făcut precum a zis
Primarul Bigg, din Saint-Louis...
26.
Cât a durat nu ştiu precis
Dar nicio îndoială nu e
Că în oraşul Saint-Louis
Apolodor a fost statuie.
Şi tot aşa e clar de tot
Că, după ce l-a studiat,
Savantul Fergus Mag-Piggott
A scris faimosul lui tratat
Cu titlul: „Oamenii din Marte”
(Din care dau mai jos o parte).
27.
OAMENII DIN MARTE
DE FERGUS MAC-PIGGOTT
Capitolul întâi
Toţi marţienii au pe ei
O sumedenie de piei
Din care, una, minerală,
Aduce, după cum s-a spus,
A platoşă medievală.
(Modele noi, cu preţ redus,
Găsiţi la „Pielea ideală”)...
Capitolul doi
Din studii şi măsurători
Reiese că planeta Marte
E undeva foarte departe,
Iar marţienii sunt tenori.
Şi pomenesc de Capul Nord
Sau de Alaska uneori.
Se vede că de-acolo vin...
(La orice mare magazin
Găsiţi produse marca Ford.)
Capitolul trei
...De-aceea mă ridic şi strig
Ca orice bun american:
Cine e dornic de câştig
Să-şi facă rost de-un marţian!
(Votaţi-l pe primarul Bigg!)
9
Capitolul patru
Cu geniul şi ştiinţa mea...
(etcetera, etcetera...)
28.
De multe ori am recitit
Volumul până l-am închis...
Dar să vedem ce-a mai păţit
Apolodor în Saint-Louis...
...........................................................
Pornise vânt dinspre apus
Prin noaptea rece şi posacă,
Iar el şedea în lanţuri pus,
Pe soclul rece, în baracă.
Şedea cuminte şi supus,
Şedea în beznă şi tăcere,
Când uşa a sărit în sus
Şi-au năvălit în încăpere
Vreo patruzeci de inşi mascaţi,
Tâlhari şi ucigaşi cu leafă:
Toţi câinii ăştia blestemaţi
Rânjeau cu gura pân’ la ceafă.
Şi-n fruntea lor venea tăcut
Tâlharul din Connecticut...
29.
Apoi s-au năpustit vreo trei
Şi l-au răpit pe-Apolodor
Pe când ceilalţi răcneau la ei:
– Nu staţi! Mai repede! Daţi zor!...
Legat cu funii de bumbac,
Vârât în fundul unui sac,
Aşa l-au dus, pe rând, în spate,
Prin uliţe întortocheate,
Prin străzi cu nume deocheate.
30.
Şi s-au oprit cumpliţii zbiri
La ora unu jumătate,
În faţa unei vechi clădiri.
Era o casă mare, mare,
Cu geamurile ferecate,
Cu poarta prinsă în zăvoare,
Cu sonerii automate,
Şi, chiar deasupra, la intrare,
Scrisese cineva, cu cretă:
Amicii armei nucleare
Asociaţie secretă.
31.
Şi ca un stol de lilieci
În beznele întunecate
S-au risipit cei patruzeci.
Iar pragul uşii l-a trecut
Doar unul, cu povara-n spate:
Tâlharul din Connecticut.
32.
Şi s-a trezit Apolodor
Că-i scos din sac şi aruncat
Pe florile unui covor
Din „marea sală pentru sfat”.
Erau acolo adunaţi
Cei mai bogaţi dintre bogaţi,
Stăpânii marilor averi,
10
Un amiral, vreo trei bancheri,
Şi fabricanţi, nu mai ştiu câţi,
„Amici ai armei nucleare”.
Şi îl priveau posomorâţi,
Şezând cu nasul în pahare...
33.
Fireşte că întreaga noapte
S-au sfătuit, încet, încet,
Mai mult prin semne şi prin şoapte;
Iar sfatul a rămas secret.
De-aceea am puţine date
(Şi poate nu destul de clare)
În mare parte copiate
Din HOTĂRÂREA următoare:
34.
Hotărârea Asociaţiei „Amicii armei
nucleare”
Punctul unu
Noi, adunaţi în Saint-Louis
Cu toată graba necesară,
Ne-am sfătuit şi am decis:
Acest străin va fi trimis
S-arunce-n fiecare ţară
O mică bombă nucleară.
Punctul doi
În misiunea lui secretă
Va fi trimis cu o rachetă.
Punctul trei
De va ieşi, cumva, război,
Suntem nevinovaţi, fireşte:
Străinul nu e de la noi;
Ce face el, nu ne priveşte...
Punctul patru
Vom da, la vremea cuvenită,
Anunţ că Banca împrumută
Oricare ţară pustiită
(Dobândă: nouăzeci la sută).
35.
În zori, porniră doi sau trei
(Cei mai de seamă dintre ei)
Trimişi s-aducă fiecare
Mai multe bombe nucleare.
Şi tot cu ei porni tăcut
Tâlharul din Connecticut...
Într-o maşină violetă.
Apoi, după plecarea lor,
A fost târât Apolodor
În camera-laborator
Şi încuiat într-o rachetă.
36.
Târziu, când şi-a venit în fire,
Cum sta aşa Apolodor,
Văzu butonul de pornire
(Pe care scrie: Pentru zbor),
Şi-l apăsă, încetişor...
Ce s-a-ntâmplat, e de mirare,
De-aceea m-am simţit dator
Să copiez de prin ziare
Întreg pasajul următor:
37.
Explozie la Saint-Louis
La ora cinci şi cinci, precis,
Prin telegraf ni s-a transmis
11
Că în oraşul Saint-Louis
Pe strada X, la 6 bis,
Un marţian s-a sinucis
Lăsând un robinet deschis...
Explozia a mai ucis
Trei amirali şi opt bancheri:
Aceştia, după cât se spune,
Se adunaseră de ieri
Şi se aflau la rugăciune.
(Acum sunt toţi în paradis.)
Pe străzile din Saint-Louis
Emoţia-i de nedescris...
Savantul Fergus Mac-Piggott,
La faţa locului venit,
A declarat: „E clar de tot
Că marţianul a murit...”
(Savantul are păr pe frunte)
Vom reveni cu amănunte...
38.
Pe Mississippi, într-un bac,
De ce zâmbesc mereu şi tac
Şi negrul Jim, şi negru Jack?
Pluteşte bacul printre cioate
De sălcii vechi şi fărâmate
Şi-i murmură şi-i cântă cui
Puhoiul apelor gălbui?
De ce zâmbesc mereu şi tac
Şi negrul Jim, şi negru Jack?
Au lângă ei un călător
(L-au scos din apă gol şi ud;
Picase nu ştiu cum, din zbor,
Şi-atât spunea: „Spre sud... spre sud...”)
Acum bătrânul negru Jack
Îşi umple pipa cu tabac,
Iar Jim întreabă zâmbitor:
– Cum te numeşti? – Apolodor...
Şi-i dau din prânzul lor sărac,
Şi-i dau o haină de bumbac,
Şi îl privesc zâmbind şi tac
Şi negrul Jim, şi negru Jack...
39.
Şi iar lipsesc vreo şapte file
Din cronica acestor zile...
Cât o fi mers Apolodor
Şi ce s-o fi ales din bac?
Pe unde-i Jim? Pe unde-i Jack?
Nu ştiu nimic de soarta lor...
Atâta am: un colţişor,
O bucăţică de hârtie,
Un peticel, pe care scrie:
„Zăceam în portul New-Orleans,
Zăceam pe-un maldăr de catran,
Iar căpitanul Cyrus Smith,
Un beţivan şi-un adormit,
Beteag de şale, slut şi chior,
Mi-a zis: – Te iau ca ajutor.
Am de cărat nişte susan
(Fireşte, nu-ţi dau niciun ban)...
Nu te uita cât sunt de slut:
Am fost un falnic căpitan,
Un lup de mare cunoscut,
Dar m-a pocnit acum un an
12
Cu latul unui iatagan,
Când navigam spre Yukatan,
Tâlharul din Connecticut...
De-atunci, să ştii că-i sunt duşman...”
„Şi am plecat din New-Orleans;
Acuma stau lângă cazan;
E tare cald şi eu asud,
Dar mergem, mergem către sud...”
40.
Şi, rătăcind mai multe zile
În largul Mărilor Antile,
A navigat Apolodor
Prin Marea Caraibelor...
Era un cer ca de smarald,
Un cer înmiresmat şi cald
Şi-n valurile străvezii
Sclipeau meduze, mii şi mii...
Iar căpitanul Cyrus Smith
Dormea şi sforăia cumplit.
Dormea adânc, dormea tihnit,
Lăsându-l pe Apolodor
Să vadă singur de vapor...
41.
Şi lunecau uşor, uşor,
Pe unde moi şi străvezii
De-a lungul apelor pustii...
Era frumos, era frumos!...
(O, cum rotea un albatros
În larg, la sud de Barbados
Şi cum, tăind în apă vad,
Treceau rechini spre Trinidad!...)
Iar căpitanul Cyrus Smith
Dormea şi sforăia cumplit...
42.
Au dat apoi în calea lor
De un zăduf ca de cuptor:
Nici pic de vânt, nici fir de nor
(Pluteau, acum, pe-Ecuator...)
Şi admira Apolodor
Culoarea serii,de aramă,
Când a primit o telegramă
Având cuprinsul următor:
43.
Telegramă (prin radio)
„Hei, căpitane Cyrus Smith,
Ce naiba faci? Ai adormit?
Întoarce-te spre punctul trei,
Că punctul doi s-a potolit;
Laşi toate armele la ei.
Aici sunt eu... ai priceput?
Amicul din Connecticut...”
Dar căpitanul Cyrus Smith
Dormea mereu, dormea tihnit,
Dormea şi sforăia cumplit...
44.
Deci, pricepând Apolodor
Că e stăpân peste vapor
Duşmanul lui cel mai temut,
Tâlharul din Connecticut,
Că vor cârmi, poate, spre nord,
Că beţivanul chior şi slut
E mincinos şi prefăcut,
Că nu duceau cu ei la bord
13
Nici pomeneală de susan,
Ci numai pulbere şi arme,
S-a dus întins la căpitan –
Ştia în ce cabină doarme –
Şi scos din fire s-a răstit:
– Tâlhar ce eşti, m-ai păcălit!
Dar căpitanul Cyrus Smith
Dormea şi sforăia cumplit,
Dormea mereu, dormea tihnit
Şi nici măcar n-a tresărit...
45.
O, ce păcat, o, ce păcat
Că n-a fost fotografiat
Acel moment înălţător
Când, singur cuc, Apolodor
A găurit cu un topor
Pereţii marelui vapor!...
Şi iar de şapte ori păcat
Că n-a fost imortalizat
Minutul tragic şi solemn
Când nava s-a cutremurat
Din toţi pereţii ei de lemn,
Apoi, domol, s-a scufundat
Ca un rechin înjunghiat...
...........................................................
Iar căpitanul Cyrus Smith
În clipa când a răposat
Se spune că dormea, tihnit,
Dormea şi sforăia cumplit.
O, ce păcat, o, ce păcat
Că n-a fost fotografiat!...
46.
Ceva mai jos de Ecuator
Plutea, plutea Apolodor,
Plutea călare pe colac
Şi-ar fi plutit aşa un veac,
Dar l-au cules cu chiu, cu vai
Nişte pescari din Uruguay...
Şi, cum era flămând şi ud,
L-au luat spre casă, către sud,
L-au luat pe vasul lor sărac,
I-au dat şi buruieni de leac
(Fiindcă prinsese guturai)
Şi l-au ţinut într-un hamac
Pân-au ajuns în Uruguay...
47.
Şi iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile...
Dar se găsesc în Uruguay
O sumedenie de cai
Şi n-ar fi lucru de mirare
Să fi pornit Apolodor
Spre sud, pe-un cal de soi, călare...
Că n-avem ştiri din partea lor
Fireşte, calul poartă vina...
48.
A fost sau nu obositor?
Au zăbovit în Argentina?
S-au mai oprit să cerceteze
Câmpiile patagoneze?
Pe unde-au mai făcut popas?
Au stat să-şi spună bun rămas
La Capul Horn? În altă parte?
A izbutit Apolodor
Să mai găsească un vapor
14
Şi să pornească mai departe?...
Atâta ştiu: era în marte...
Bătea un vânt de vreme rea
Şi-n largul mării viscolea
Cu fulgi de gheaţă reci şi tari
Când a zărit Apolodor
Antarctica printre gheţari.
Şi-a debarcat triumfător,
Pe gheaţa Golfului Terror...
49.
Pe gheaţa Golfului Terror...
S-a adunat cu mic cu mare
Tot neamul lui Apolodor.
Şi l-au primit la debarcare,
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vârstă pinguin)
Şi mama Apolodorica
(O pinguină atâtica)
Şi tata Apolodorel
(Un pinguin mărunt şi chel)
Şi unchiul Apolodorini
Şi neamurile, şi vecinii...
Şi au cântat cu toţi în cor,
Iar pe deasupra tuturor
Şi-a rispit Apolodor
În triluri lungi, răsunătoare,
Superba-i voce de tenor.
A fost o zi de sărbătoare
Pe coasta Golfului Terror...
50.
Cum s-a simţit Apolodor?
Pe gheaţa Golfului Terror?
Era un frig îngrozitor,
Mai frig ca-n orice răcitor,
Un ger tăios ca un cuţit
Şi-un viscol nemaipomenit,
Dar el se prăpădea de dor;
Îşi amintea Apolodor
De foştii lui colegi de cor
Şi parcă îi vedea în faţă:
Da, iepurele Buză-Lată
Îl îmbia cu o salată
Şi Tiţ zâmbea pe sub mustaţă,
Iar ursul adusese mure
Atunci culese din pădure,
Şi îi dădea Ariciul ace
Şi ghemotoace să se oace...
Şi parcă i se năzărea
Că mai încolo, pe gheţar,
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea,
Cu notele în buzunar,
Şedea întins pe canapea
Şi îi zâmbea şi-l întreba:
„– Ţi-e dor de noi, Apolodor?”...
51.
Pe gheaţa Golfului Terror...
Ofta, ofta Apolodor,
Iar tata, Apolodorel,
Şi unchiul, Apolodorini,
Şi neamurile, şi vecinii
Şedeau grămadă lângă el
Şi-l îmbiau c-un sac de peşti:
15
– Ia-i, dragă, dacă ne iubeşti...
– Nu mai fi trist, Apolodor...
– Ţi-i dăm pe toţi, dacă zâmbeşti...
Dar el ofta, ofta de zor:
„Aş vrea să plec la Bucureşti...”
52.
Şi-a stat de-a chibzuit puţin
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vârstă pinguin)
Apoi a spus: „Eu nu te ţin,
Că dorul e amar şi chin...
Decât să stai şi să jeleşti
Aicea, mistuit de dor,
Mai bine pleci la Bucureşti...”
Şi a plecat Apolodor...
53.
Pe unde a trecut şi cum
A străbătut atâta drum?
O fi trecut peste ocean,
Pe urmele lui Magellan,
Plutind pe vechiul drum naval
Din emisferul austral?
Sau (după cum mai e un zvon)
O fi pornit în avion
Şi-a rătăcit, apoi, un an,
Prin continentul african?
Din Kamerun şi din Gabon
Există două ilustrate:
Doi albi cu puştile la spate
Şi scrie dedesubtul lor:
„Călăi şi zbiri ai negrilor”
Le-o fri trimis Apolodor?...
S-o fi oprit în statul Ghana?
A străbătut Mediterana?
O fi trecut pe la Bosfor?...
Sunt pagini goale-n manuscris
Şi n-aş vrea să înşir poveşti.
E foarte simplu de aflat
Adresa Circului de Stat.
Acolo cântă. E tenor.
Şi vreau să-mi scriţi, neapărat,
Cum v-a primit Apolodor.

Un singur lucru e precis:

Că într-o zi, Apolodor
S-a reîntors în Bucureşti.

54.
Era sătul de pribegie...
Şi l-au primit, cu bucurie,
Maestrul Domilasolfa
În haina lui de catifea,
Şi iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci şi cu salată,
Şi Ursul, aducându-i mure
Atunci culese din pădure,
Şi l-a primit pisoiul Tiţ
Plângând cu hohot şi sughiţ,
Şi toţi cântau, cântau în cor
Urările prieteneşti:
„Bine-ai venit, Apolodor!”

Iar el ofta încetişor:

– Ce bine e la Bucureşti!

55.
De-atunci, voios şi zâmbitor,
Stă iar la circ Apolodor
Pe gheaţa unui răcitor;
Dar nu în Târgul Moşilor.
Pe cât se pare, s-a mutat,
Voi, însă, îl găsiţi uşor:
16

1.
Iată-l pe Apolodor
Fost, pe vremuri, călător.
Să reţinem cel puţin
Faptul că e pinguin.
Lângă el e Amedeu,
Cel mai cumsecade leu,
Cântăreţ la clarinet
Şi, din când în când, poet.
Blondul din fotografie
Este cangurul Ilie.
Fiind cangur, aşadar,
Are şorţ cu buzunar.
Pe toţi trei, iubindu-i foarte,
Vi i-am adunat în carte.
2.
Câteodată, foarte rar,
Amedeu e grădinar.
17
Azi, pe când stropea şi el
Un ghiveci cu muşeţel,
Ploaia a-nceput să pice
Şi, deodată, Amedeu,
Încruntat ca orice leu,
Tremură puţin şi zice:
– Vai, săracul muşeţel!
Ce să-i faci, păcat de el!
Ploaia asta o să-l strice...
Şi-a fugit la adăpost.
Iar sărmanul muşeţel,
Părăsit şi fără rost,
S-a simţit destul de prost
Până când Apolodor
I-a sărit în ajutor.
3.
Muzica e o minune
Când o faci cu pasiune.
Ce ne cântă Amedeu?
Uvertura lui Orfeu.
Dar când stai prea mult la soare,
Dacă nu-ţi pui pălărie,
Chiar şi fără melodie,
Capul, sigur că te doare.
Cunoscând acest simptom,
Deseori văzut la om,
Iată că Apolodor
Împreună cu Ilie
Cară umbra unui pom
Lângă muzicantul lor...
4.
Amintim că orice minge
Prin culoare se distinge.
Câte una se mai poate
(Dacă are greutate)
Fără vina nimănui
Să producă un cucui.
De-asta e Apolodor
Şi la sport prevăzător...
5.
Cum, de fapt, orice cântar
Te înşală foarte rar,
Am să aflu, gram cu gram,
Câte kilograme am...
Prea sunt greu! Sau e stricat,
Sau acest automat
Nu-şi cunoaşte nici măcar
Meseria de cântar.
Mă temusem de pomană:
A avut şi el o toană...
6.
Pentru că la piaţă, azi,
Se aflau atâţia brazi,
Până seara Amedeu
Şi-a făcut un pom de leu.
Iată pomul lui Ilie:
N-are nicio jucărie.
Pentru canguri sunt normale
Darurile vegetale.
18
Mai adaug şi susţin
Că, făcut din crengi de pin,
Pomul pentru pinguin
E frumos când este plin.
7.
Zilele de carnaval
Se sfârşesc cu „Mare Bal”.
Deci, aflând acestea toate
Din afişe colorate
Şi gândindu-se, cei trei,
De la bal că nu se poate
Să lipsească tocmai ei,
Şi-au făcut în graba mare
Toate cele necesare.
Şi acuma, când au mască,
Cine să-i mai recunoască?...
8.
Bulgărele mic (fireşte,
Dacă se rostogoleşte)
Se preface în morman.
Iar un morcov şi-un tăciune
Fac din bulgăre un june,
Pinguin sau pelican.
Dar un pinguin răceşte,
Cât ar fi de dolofan,
Chiar când este pelican
(Dacă stă în frig, fireşte)
Deci e foarte necesar
Să-i pui şapcă şi fular.
9.
Sigur că Apolodor
Este cel mai bun schior.
Îl vedeţi cum se descurcă?
Unde e nevoie, urcă.
Ştie cum să ia, la pantă,
Poza cea mai elegantă.
Şi porneşte mai departe
Chiar cu schiurile sparte...
10.
– Soarele de la amiază
Văd că nu prea te bronzează
Nici pe gât şi nici pe piept,
Nici pe spate, nici pe faţă.
Fii şi tu băiat deştept,
Vino mai de dimineaţă.
Cum e el, ascultător,
A venit Apolodor
Pe la cinci şi jumătate
Şi a stat mai mult pe spate
Şi-a făcut pe îndelete
Raze ultraviolete.
Şi pe urmă a mai stat
Până s-a decolorat...
11.
Dacă vezi că nu e chip
Să faci plajă pe nisip,
De căldură şi dogoare,
Te arunci frumos în mare.
19
Şi pluteşti, pluteşti, pluteşti
Printre alge,
Printre peşti,
Prin talaze, peste stânci,
Pe sub apele adânci,
Printre sute de catarge
Ale navelor pierdute,
Printre scoicile tăcute,
Unde unda nu se sparge,
Şi înoţi, înoţi, înoţi,
Până simţi că nu mai poţi.
Astfel, înotând de zor
Pentru plajă tocmai jos,
A găsit Apolodor
Locul cel mai răcoros.
Şi acum doarme profund
Pe nisipul de la fund...
12.
– Se cuvine fiecare
Să aducă demâncare!
Astfel, răspicat şi greu
Îşi încheie Amedeu
Înţeleapta cuvântare.
Şi cu pasul lor uşor,
Au pornit la drum apoi,
Gospodarii amândoi:
Leul şi Apolodor
Şi Ilie a rămas.
Şi-a trecut aşa un ceas.
Şi pe când şedea Ilie
Singur în bucătărie,
Ce aduce Amedeu?
Caşcaval de Penteleu...
Mai târziu, Apolodor
Vine cu un peştişor...
13.
– După ultimele ştiri,
Astăzi vom avea la masă
Şi vreo câţiva musafiri.
Şase ouă ai în plasă,
Du-le tu frumos acasă.
Fii atent să nu le spargi:
Plasa are ochiuri largi...
De atent, a fost atent,
N-a uitat niciun moment;
Preţiosul aliment
Nu i-a fost indiferent.
Nu că-i fac un compliment,
L-a purtat uşor şi lent
Dând dovadă de talent.
L-a ferit şi de ciment,
Şi de zid, şi de curent.
S-a purtat foarte prudent,
Dar n-a fost suficient.
Ghinionul, evident!
Şi cum plasa n-a fost nouă,
Au ieşit, prin accident,
Şase musafiri din ouă...
14.
– Ce balon ai, Amedeu!
Dă-mi-l să mă joc şi eu...
Când te roagă cineva
Ce-ţi rămâne de făcut?
I l-a dat – cu împrumut –
Se putea să nu i-l dea?
Iar acum, Apolodor,
20
Tot el strigă: – Ajutor!
Amedeu! Nu vezi că zbor?
15.
Coborârea e plăcută
Cu oricare paraşută,
Mai ales când eşti decis
Să o faci cu scop precis.
Astfel, cel care coboară,
Dacă are multă sfoară
Şi mai are şi un zmeu,
Chiar de-ar coborî mereu,
Zmeul, e de presupus
Că se va urca mai sus
Şi de-acolo n-o să cadă,
Ba, adeseori, în plus,
O să dea voios din coadă
Mulţumit şi zâmbitor.
(Teoria de mai sus
E a lui Apolodor.)
16.
– Iar faci mofturi la mâncare...
Spune, cum vrei tu să creşti?
Să-ţi mai pun un pic de sare?
Dacă nu mănânci, slăbeşti...
Să-ţi aduc salată crudă?
Poate vrei să-ţi fac un ceai...
Dar Ilie să n-audă!
Nu mănâncă, nici să-l tai...
Stă cu ochii în tavan,
N-are chef nici de răspuns...
Şi aşa, după un an,
Iată, bietul, ce-a ajuns...
17.
S-a-ntâmplat ceva grozav:
Azi, Ilie e bolnav,
După cât se pare, grav!
Înţeleptul Amedeu
(E şi doctor va să zică),
Priceput ca orice leu,
Îl consultă şi-i explică:
– Unii canguri fac aşa:
Când mănâncă, trag la fit,
Ţin mâncarea la măsea,
Mestecă, dar nu înghit,
Şi păstrând mâncarea-n gură,
Fac un fel de umflătură
Care, când e uriaşă,
Leii o numesc toltoaşă.
Deci, Ilie are încă
Boala asta. Ce să-i fac?
Nu cunosc decât un leac:
Să înghită ce mănâncă.
18.
...Deci găsind în almanah
Nişte note,
Amedeu a lăsat jocul de şah,
Preferat de orice leu,
Şi a spus: – Priveşte! Ah!
Numai melodii de Bach
Pentru clarinetul meu,
Ţine-le, Apolodor...
Nu-i plăcut şi nici uşor
Dacă ţii ceva prea mult,
Ba chiar e obositor.
Deci a spus Apolodor:
– E un ceas de când te-ascult,
Prea iubite Amedeu...
21
Mulţumesc. Acuma, ah!
Mai slăbeşte-mă cu Bach.
Pentru mine e cam greu...
Dar mai cugetând un pic,
Pentru bunul lui amic
A găsit el o metodă –
Foarte simplă şi comodă
Ca să cânte cât vrea, ah!
Melodiile de Bach.
19.
Cel mai mare cititor
Este tot Apolodor.
Iată-l, a ajuns acum
La al treilea volum
Şi ia carte după carte
Şi citeşte mai departe.
Ce-o fi învăţat din toate
Paginile studiate
Meşterul Apolodor?
Cum se face un vapor...
20.
Am notat în calendar:
Azi e ziua lui Ilie.
Să intrăm în florărie;
Un buchet e necesar.
Vai, cu câtă bucurie
O să pună la ierbar
Florile primite-n dar
Şi ce vesel o să fie!
Iată clipa! Am ajuns!
Iar Ilie, bine tuns
Şi cu şorţul din portret,
De emoţie pătruns,
A mâncat încet, încet,
Jumătate de buchet...
(A compus acest sonet
Amedeu, leul-poet.)
21.
Astăzi, Amedeu mi-a spus că
Nu admite nicio muscă,
Ba mi-a arătat şi câte
Sunt murdare şi urâte.
Uite una pe covor!
M-a simţit... Porneşte-n zbor
Şi se-aşază fără teamă
Drept la Amedeu pe coamă.
Ca să fiu operativ
Şi s-o prind definitiv
Trebuie să fac un salt
Mai precis şi mai înalt.
...La sfârşit o constatare:
Unde dai şi unde doare...
22.
Ca să creşti, eşti obligat,
Când e ora de culcat,
Să te culci frumos în pat.
Spune-i asta lui Ilie!
Nu se culcă orice-ar face.
De culcat nu vrea să ştie.
Parcă patul are ace...
22
Azi aşa, mâine la fel,
Când să-l culci, fuge pe stradă.
Ia uitaţi-vă la el:
Parcă a-nceput să scadă...
Peste-un an şi jumătate
Cam aşa o să arate...
23.
– Zgomotul e foarte rău
Pentru cei din jurul tău.
Îl suport destul de greu
Chiar cu nervii mei de leu...
Astfel zice Amedeu!
Şi adaugă: – În fine!
Au plecat... E foarte bine...
După ce-am scăpat de chin
Să mă liniştesc puţin.
După care, împăcat,
Şade pe fotoliu-pat
Şi apasă pe buton.
Vai, ce mare ghinion!
Astăzi, la televizor,
E program, Apolodor...
24.
Sportul e folositor
Pentru toţi,
Apolodor.
Boxul face muşchi de fier,
Dar mănuşile de piele
Pentru mine sunt cam grele
Şi le port numai pe ger.
Printre altele, un sport
Mă atrage cel mai tare:
Să ridic fără efort
Greutăţile uşoare...
25.
Cangurii, precum se ştie,
Suferă de anemie.
Iată marele motiv,
Iată pricina ciudată
Pentru care niciodată
N-am putut să fiu sportiv.
Dar se vede din portret
Că, deşi nu sunt atlet,
Mi-am făcut un şorţ de sport
Şi, din când în când, îl port.
26.
– Mare om a fost acela
Care-a inventat umbrela.
După cum putem vedea,
Cel ce cugetă aşa
Este leul Amedeu.
Iar după un sfert de ceas,
Când îi cade-un strop pe nas,
Cugetă acelaşi leu:
– Orice ploaie, va să zică,
Până ce porneşte, pică.
O să plouă. Este clar.
Să deschid umbrela...
Dar,
Laolaltă, trei umbrele
S-ar ciocni rău între ele,
23
De n-ar fi Apolodor
Şi un pic inventator
27.
Printre alte vorbe vechi
A rămas de la strămoşi
Vorba că pe mincinoşi
Îi cunoşti după urechi.
Chiar adevărat să fie?
Cam de şase ori pe lună
După câte ştiu, Ilie
Spune câte o minciună...
28.
E ştiut că orice peşte
În borcan se plictiseşte.
Deci având Apolodor,
Prin vecini cam de un an,
Un prieten bicolor –
Corcitură de biban –
Şi aflând Apolodor
Că amicul bicolor
I se plictisea de moarte,
I-a făcut cadou o carte.
De atunci, acel biban
Cere zilnic un roman...
29.
Orice fluture se cere
Pus între lepidoptere.
Dar un lucru pare clar:
Până-i vezi în insectar
Aripa de chihlimbar,
Poţi fi sigur, uneori,
Că gonindu-l printre flori
Fluturele nu se lasă
Până nu te vede-n plasă...
P.S. Unde-i un cuvânt mai greu
(Cum ar fi lepidoptere),
Întrebaţi-l pe-Amedeu,
Vă răspunde cu plăcere.
30.
– La culcare nu-i frumos
Şorţul să-l arunci pe jos.
Pune-l pe un scăunel.
Lui Ilie nici nu-i pasă,
Parcă n-ai vorbi cu el.
Şorţul tot pe jos îl lasă.
Dimineaţa, şorţul cui
E mototolit şi şui?...
31.
– Ce-o fi, oare, în borcan?
Mere, pere, suc de hrean
Sau sirop de leuştean?
Eu sunt vegetarian...
O fi plin? Sunt curios...
Ia să-l trag puţin în jos.
După cum puteţi vedea,
În borcan era vopsea...
31.
Pinguinii – doi la mie –
Sunt pescari de meserie.
Ceilalţi, ca Apolodor,
Numai dacă au răbdare,
Prind şi ei de ziua lor
24
Câte-un peşte foarte mare.
De asemenea, se ştie
Că Apolodor, din apă,
Scoate câte o scrumbie
Afumată sau cu ceapă.
Cel mai greu se pescuieşte
Unde nu există peşte,
Dar şi-acolo, deocamdată,
El a pescuit o gheată.
32.
Cine e acest erou
Încălţat şi cu tricou?
E nevoie să mai spun?
Cum de este cel mai bun
Şi mai glorios portar?
Cum de este lăudat
Chiar în „Sportul popular”?
Cum de are pieptul lat?
Cum a devenit atlet
Şi de unde i s-a tras
Faima lui de mare as?
Cred că nu e un secret:
Poate învăţaţi la şcoală
Sau aflaţi de la părinţi
Că Apolodor se spală
Zilnic, de trei ori, pe dinţi...
33.
Pe sub vechile cetăţi
Se găsesc antichităţi.
Câte unele (nu toate)
S-au păstrat pe jumătate.
Deci, săpând Apolodor,
A găsit o jumătate
Dintr-un antic senator
Cu veşminte colorate
Şi i-a spus lui Amedeu:
– Asta e pentru muzeu.
Ia te uită cum îl dreg:
În oglindă e întreg...
35.
– Unde fugi, Apolodor?
Pentru ce atâta zor?
N-auzi? – strigă Amedeu –
Stai puţin că vin şi eu...
Dar îl strigă de pomană,
Şi pe urmă, ţin-te goană...
Iată, după ei, Ilie
Vine ca o vijelie:
– Unde fugi, Apoldor?
Pentru ce atâta zor?
Ce te-oi fi grăbind aşa?
Poate arde undeva...
Strigă şi el de pomană,
Şi pe urmă, ţin-te goană...
La sfârşit, e mai uşor
Să expunem într-o frază
Ce motiv avea la bază
Goana lui Apolodor:
El, savant cum altul nu e,
Vrea să vadă o statuie
Şi să afle personal
Dacă e sau nu pe cal.
25
36.
Peste piatră, peste lut,
Merge un cosmonaut;
Merge în necunoscut,
Calcă grav, calcă tăcut
Şi e foarte precaut...
Câtă cale-a străbătut
Prin acest lunar ţinut!
Pe deasupra, cerul mut
Se întinde ca un scut.
Cum spuneam, la început,
Peste piatră, peste lut,
Merge un cosmonaut;
Şi mai merge un minut
Tot aşa de precaut...
Dar, deodată, ce-a văzut?
S-a temut, nu s-a temut?
Fiindcă e de necrezut:
Lângă el a apărut
Încă un cosmonaut
Foarte, foarte cunoscut!...
37.
După cum e şi normal,
Nu oricine are parte
Să primească personal
Telegrame de pe Marte.
Totuşi, prin telegrafie,
De la postul receptor
S-a primit pentru Ilie
Şi pentru Apolodor,
În mai multe exemplare,
Telegrama următoare:
„Stop. Sosim cu prima navă.
Doar un ceas ne mai desparte.
Zoe nu mai e bolnavă.
Verişorii de pe Marte.”
Vai, ce mare bucurie!
(Cred că nu mai e nevoie
Să vă spun că nu se ştie
Cine-i marţiana Zoe
Şi de ce a fost bolnavă.)
Şi-a sosit ca o săgeată
Falnica aeronavă
Fix la ora anunţată.
Şi acum priviţi în carte
Cine sunt şi cum arată
Verişorii de pe Marte...
38.
A ieşit Apolodor
În costum de vânător.
Are gloanţe fel de fel,
Să ne ţinem după el.
Merge crunt, merge pe jos
Înarmat şi fioros.
O să fie, parcă văd,
Jale mare şi prăpăd...
Am greşit şi nu mă mir:
În pădure pentru tir,
Fiindcă-i mare ochitor,
E poftit de dumnealor
Să le fie profesor...
39.
Vara, sus, într-un copac,
Locuia un pitpalac
Şi cânta fermecător
26
Şi-l iubea Apolodor.
Îl iubea ca un copil
Şi-i ducea mereu pistil,
Ba în cuib, câteodată,
Îi punea şi ciocolată
(Aliment pe care încă
Pitpalacii nu-l mănâncă.)
Dar aşa a fost să fie:
Toamna, păsările fac
Marea lor călătorie
Deci, adio, pitpalac!
Şi-a rămas acel copac
Singur ca o colivie
Părăsită şi pustie.
Şi atunci, Apolodor,
Trist şi copleşit de dor,
A urcat foarte curând,
Sus, în cuib, un difuzor.
Şi aşa, din când în când,
Mai stătea sub el oftând.
Iar dacă venea vreodată
Cu pistil sau ciocolată,
Îi ploua de sus în cale,
Melancolic şi agale,
Mii de note muzicale...
40.
Totul e ca într-un joc.
Roşu spune: „Stai pe loc!”
Pata galbenă, rotundă,
Ce poate să spună, deci?
„Mai aşteaptă o secundă!”
Dar cea verde? „Poţi să treci!”
Greu e numai prima oară.
Iar când ştii pe dinafară
Fiecare ce arată,
Nu treci singur niciodată!...
41.
Eşti puternic, Amedeu?
Dar să ştii că nu e greu.
Am să-ţi dovedesc din plin
Forţa mea de pinguin.
Şi aşteaptă Amedeu,
Răbdător ca orice leu.
Iată că peste o clipă
S-a întors Apolodor
Şi-a ieşit învingător
Cu o singură aripă...
42.
– Aş putea să-ţi dau un sfat:
Spală-te şi fii curat.
Uite astăzi cum te strică
Petele de pe burtică.
Socotind că n-ar fi rău
Să le speli într-un hârdău,
Cred că leacul cel mai bun
E clăbucul de săpun...
Tace leul înţelept
Şi atunci, Apolodor
Spune: – Ce e drept, e drept!
Spală-mă pe gât, pe piept,
Vreau să fiu strălucitor.
Cu săpun şi cu leşie
L-au spălat apoi, vârtos,
Amedeu şi cu Ilie.
Şi apoi, ce bucurie
Când l-au aşezat, frumos,
27
Printre rufe, pe frânghie...
43.
Cum vedeţi, Apolodor
Ţopăie într-un picior
Graţios ca un dulap
Şi cu un butoi pe cap.
Iată, vine şi Ilie.
– Ce-i cu tine?
– Ce să fie?
Vreau să cumpăr şi să car
Mere de la Aprozar.
Hai să mergem amândoi.
Dacă ai de gând să vii,
Lasă jos acest butoi.
Ştii că merele sunt grele...
– Cum să-l las?
– Păi văd că-l ţii...
– Eu, nici gând... Stă pe proptele...
44.
Cine-i mare gospodar
Şi nu rabdă nici măcar
Colţul unui geam murdar?
Sigur că Apolodor...
Dar aşa, e foarte greu...
Iată, vine Amedeu
Şi pe limba lui, fireşte,
Ca un înţelept vorbeşte:
– Folosind această scară,
Orice muncă e uşoară.
Scara e mai bună dacă
Ţi se face chef de joacă...
Cum vedeţi, Apolodor
A descoperit uşor
O metodă foarte bună.
Geamul o să iasă lună...

28
29
30