Sunteți pe pagina 1din 30

GELLU NAUM

CARTEA A DOUA CARTE


CU APOLODOR CU APOLODOR

1
2
De fraţii mei din Labrador...
O, de-aş putea un ceas măcar
Să stau cu ei pe un gheţar!...

Apoi a plâns Apolodor...

3.
Când l-a văzut pisoiul Tiţ
Plângând cu hohot şi sughiţ

I-a spus: – Prietene, aş da


Mustaţa şi codiţa mea,
Aş da o litră de caimac,
1. Aş da orice să te împac.
La circ, în Târgul Moşilor, Zău, nu mai plânge! Te implor...
Pe gheaţa unui răcitor,
Trăia voios şi zâmbitor Dar el plângea: – Mi-e dor, mi-e dor
Un pinguin din Labrador De fraţii mei din Labrador...
Cu nume falnic şi sonor.
4.
– Cum se numea? – Apolodor. Şi-au încercat să-l mai împace
– Şi ce făcea? – Cânta la cor. Ariciul dăruindu-i ace,
Şi ursul cu un pumn de mure
Deci, nu era nici scamator, Atunci culese din pădure,
Nici acrobat, nici dansator; Şi iepurele Buză-Lată
Făcea şi el ce-i mai uşor: Cu fructe dulci şi cu salată
Cânta la cor. (Era tenor.) (Colegi de-ai lui Apolodor,
Maeştri-cântăreţi la cor).
Grăsuţ, curat, atrăgător
În fracul lui strălucitor, Dar el plângea: – Mi-e dor, mi-e dor
Aşa era Apolodor... De fraţii mei din Labrador...

2. 5.
Dar într-o zi, Apolodor, Colegii lui Apolodor
Spre deznădejdea tuturor, S-au dus atunci la dirijor.
A spus aşa: – Sunt foarte trist!
Îmi place viaţa de corist, Maestrul Domilasolfa,
Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor În haina lui de catifea
3
I-a ascultat şi, gânditor, Şedea pe ţărm tăcut şi trist
S-a aşezat pe-o canapea Acest tenor, acest corist,
Oftând: – Sărmanul meu tenor Şedea cu paraşuta spartă,
Se poate prăpădi de dor! Fără busolă, fără hartă.
Să plece, deci, spre Labrador...
În larg vuia clocotitor
Şi a plecat Apolodor... Întreg potopul apelor.

6. Şi se jelea Apolodor...
La început a fost uşor:
L-a dus spre nord, l-a dus în zbor Jelania lui Apolodor la Capul Nord
Un avion, un bimotor 8.
Şi stând picior peste picior „O, fraţii mei din Labrador,
Cânta, cânta Apolodor, Adio vouă, tuturor!
Cânta cu glasu-i de tenor Pesemne că mi-e dat să mor
Plimbându-se din nor în nor... Aici la ţărmul mărilor...
Şi ce păcat! Eram tenor,
Dar între timp înflăcărându-l Cântam frumos, cântam la cor,
Ameţitorul peisaj, O, fraţii mei din Labrador,
Sări pe-o aripă cu gândul O, fraţii mei din Labrador!
Să dea dovadă de curaj.
De-acuma, apele, de vor,
Apoi cu paraşuta-n spate Îmi vor aşterne un covor
Se zbengui Apolodor Peste nisipul de la fund,
Când agăţându-se de toate, Legănător şi sclipitor,
Când stând călare pe motor. La sânul lor să mă ascund,
Să dorm pe veci, să dorm profund,
Aşa, cu zboru-i acrobatic, O, fraţii mei din Labrador,
Ar fi ajuns în Labrador, O, fraţii mei din Labrador!”
Dar l-a izbit un nor zănatic
9.
Şi a căzut Apolodor... Stătea pe ţărm Apolodor
Posomorât şi gânditor...
7. Dar iată, iată un vapor!
La Capul Nord, la Capul Nord, E pescadorul METEOR,
Adăpostit într-un fiord Cel mai de frunte pescador
Şedea pe ţărm Apolodor Din Baltica în Labrador.
Posomorât şi gânditor.
4
Sirena şuieră de zor: Plutea vaporul METEOR
– Heeei! Cine eşti? – Un călător. Încetişor, încetişor,
– Cum te numeşti? – Apolodor. Matrozii toţi cântau în cor
– Şi încotro? – Spre Labrador. Şi pe deasupra tuturor
– De ce jeleşti? – Păi simt că mor Îşi risipea Apolodor
Uitat şi fără ajutor... Superba voce de tenor,
Spre desfătarea focilor...
10.
Şi i-au strigat atunci în cor A fost un drum fermecător.
Matrozii de pe METEOR:
12.
„Noi te luăm, Apolodor, Dar, pân-la urmă se opri
Că vasul nostru METEOR În port vaporul METEOR
E mare şi încăpător. Şi debarcă Apolodor
Ai drum ceva mai ocolit La Behring, într-o bună zi...
Mergând cu noi spre răsărit,
Dar tot ajungi în Labrador. Apoi trecând peste strâmtoare
Hai, urcă-te pe pescador...” Cu luntrea unui eschimos,
Porni spre Labrador, pe jos
Înveselit, Apolodor Porni cu mare nerăbdare...
Şi-a luat, suindu-se pe bord, Pe unde-a fost, nu se prea ştie
Adio de la CAPUL NORD. Dar, după câte-am priceput,
Se pare că a străbătut
11. Alaska rece şi pustie...
A fost un drum fermecător:
În zare, niciun fir de nor, 13.
Doar culmile gheţarilor Iertaţi-mă că par uituc,
Şi pescăruşi rotind în zbor, Dar s-au păstrat puţine file
Şi apa unduind uşor, Şi-n cronica acelor zile
Şi vântul lin, ca un fior... Sunt scrişi doar: munţii Tinkmerkpuk,
Un râu, o vale sau un sat
Plutea vaporul METEOR Şi-un nume: Castorul Bursuk
Încetişor, încetişor, (De două ori subliniat)
Plutea pe-o luminoasă cale Apoi caietul e pătat...
De aurore boreale,
Plutea pe unde de fosfor Firesc ar fi şi necesar
Şi-l străjuia, ocrotitor, Să-l întrebăm pe cronicar
Înaltul cer multicolor. De câte-a trebuit să-nfrunte
5
Şi să ne dea, în plus, măcar „...Popas la tribul irochez...”
O serie de amănunte:
Apoi un rând mai înţeleg:
De pildă, foarte însemnate „...Plutim pe lacul Winnipeg...”
Sunt noutăţile aflate Şi iar e manuscrisul ud,
Pe când vorbea la telefon Pătat, murdar, îngrozitor...
În nu ştiu ce localitate,
Pe malul fluviului Yukon. (În orice caz, Apolodor
E clar că a pornit spre sud.)
Acestea nu pot fi uitate...
16.
14. Şi iată cum, pe negândite,
Ce noutăţi? Pe cât se pare, S-a pomenit Apolodor
I-a spus Bursuk: „În Labrador De data asta călător
Ai fost născut din întâmplare, De-a lungul Statelor Unite.
Căci nu-i picior de pinguin;
Familia Apolodor Iar cronica, de la-nceput
A stat şi ea foarte puţin Notează speriată: „Vai,
(Venise numai la plimbare). Se ţine după mine scai
Acuma, după câte-aud, Tâlharul din Connecticut...
S-a stabilit la Polul Sud
Pe gheaţa Golfului Terror...” Alaltăieri, când l-am văzut,
Umbla cu barbă şi mascat
Bursuk era convingător: Şi sta ursuz şi încruntat
Se bizuia pe vechi tratate, Tâlharul din Coonecticut...
Pe tomurile studiate,
Pe manuscrise, pe citate, Iar ca să fie mai temut
Pe documente ştampilate. Purta perucă bicoloră.

Avea, în orice caz, dreptate. Şi împuşca un om pe oră


Tâlharul din Connecticut...”
Deci, l-a crezut Apolodor
Şi n-a mai mers spre Labrador... 17.
Apolodor, ştiu, n-ar fi vrut,
15. Dar eu am cercetat şi-am scris
Cu mare caznă descifrez Ce i-a făcut şi ce i-a zis
Ce scrie, printre ştersături: Tâlharul din Connecticut.
„...Străbat Canada, prin păduri...”
6
Era în tren. Cum sta tăcut Şi el plângea, plângea de zor...
Şi singur cuc Apolodor,
S-a mai urcat un călător: 20.
Tâlharul din Connecticut. Iar când tăcu Apolodor,
I-aduse vântul la urechi
Lăsându-l gol, într-un minut, Un huruit asurzitor:
I-a spus apoi netam-nesam: Pocnind amarnic din motor
– Aşa... Acum te-arunc pe geam... Un camion cu fiare vechi,
Mai răpănos ca o cămilă,
Şi cum a zis, a şi făcut Venea pe drum încetişor.
Tâlharul din Connecticut.
Şi l-a luat cu el, de milă,
18. Şoferul binevoitor...
O, ştiu!... A fost îngrozitor...
Dar n-a pierit Apolodor, 21.
Ci, iată-l, istovit şi gol, Aşa porni Apolodor,
Mergând spre Sud, mergând spre Pol... Murdar de praf şi de rugină,
Sub soarele dogoritor,
Şi-a mers aşa, ceas după ceas, Urcat pe fiare, în maşină...
Oftând la fiecare pas...
Şi cum se văieta de zor:
Departe fremăta uşor „Vai! N-am să pot ajunge gol
Înalta boltă a pădurii: În gerurile de la Pol!”
(Deşi aici e zăpuşeală),
Şi-a poposit Apolodor Văzu pe maldărul de fier
În valea râului Missouri... O platoşă medievală
Şi-o chivără de cavaler
19. Croite, parcă, pe măsură.
Cu glasul lui răsunător
Se jeluia Apolodor: Şi-a îmbrăcat Apolodor
Această falnică armură.
„Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut
Tâlharul din Connecticut!... 22.
Aşa, cu vânătăi şi gol Dar, după câteva secunde,
Nu cred să mai ajung la Pol, Un uragan îngrozitor
Nu cred să mai ajung la Pol...” Se abătu de nu ştiu unde

Missouri clipocea, uşor, Şi-atunci cumplita vijelie


7
L-a smuls în drumul ei din zbor, – Să-l facem şef de puşcărie...

Şi l-a purtat din nor în nor 25.


Ca pe un fulg de păpădie. Şi-atunci s-a ridicat şi-a zis
Iar el gândea: „Acuma mor...” Primarul Bigg, din Saint-Louis:

23. „Noi, care ne aflăm de faţă,


Apoi stă scris în manuscris Am hotărât să ni se facă
Că a picat plocon, de sus, Din nylon pur, cusut cu aţă,
Stârnind o zarvă de nespus, În centrul pieţei o baracă.
Pe străzile din Saint-Louis.
În ea, pe-un soclu de granit
Întâiul care l-a zărit Pictat cu stele pe o parte,
(Savantul Fergus Mac-Piggot) Va sta în lanţuri, fericit,
A dat de veste peste tot: Acest străin, picat din Marte.
– Un satelit! Un satelit!...
Şi, după cum m-aţi cunoscut
Dar, sfătundu-se, de-o parte, (Părinte pentru fiecare),
Cu creierul automat, Fireşte că am prevăzut
Savantul a rectificat: Şi-o mică taxă la intrare...”
– Nu-i satelit: e om din Marte!...
Iar după asta a tăcut.
La care, adunaţi în cor,
Vreo patruzeci de gură-cască Şi s-a făcut precum a zis
Strigară: „Uraaa! Să trăiască!” Primarul Bigg, din Saint-Louis...

Şi auzind urarea lor, 26.


S-a bucurat Apolodor... Cât a durat nu ştiu precis
Dar nicio îndoială nu e
24. Că în oraşul Saint-Louis
Şi-au început să se tocmească Apolodor a fost statuie.
În jurul lui Apolodor
Cei patruzeci de gură-cască: Şi tot aşa e clar de tot
Că, după ce l-a studiat,
– Ce-ar fi să-l facem senator?... Savantul Fergus Mag-Piggott
– De box nu-i bun, că e firav... A scris faimosul lui tratat
– Să-l punem la Academie... Cu titlul: „Oamenii din Marte”
– Ca general ar fi grozav...
8
(Din care dau mai jos o parte). Capitolul patru

27. Cu geniul şi ştiinţa mea...


OAMENII DIN MARTE (etcetera, etcetera...)
DE FERGUS MAC-PIGGOTT
28.
Capitolul întâi De multe ori am recitit
Volumul până l-am închis...
Toţi marţienii au pe ei Dar să vedem ce-a mai păţit
O sumedenie de piei Apolodor în Saint-Louis...
Din care, una, minerală,
Aduce, după cum s-a spus, ...........................................................
A platoşă medievală.
Pornise vânt dinspre apus
(Modele noi, cu preţ redus, Prin noaptea rece şi posacă,
Găsiţi la „Pielea ideală”)... Iar el şedea în lanţuri pus,
Pe soclul rece, în baracă.
Capitolul doi
Şedea cuminte şi supus,
Din studii şi măsurători Şedea în beznă şi tăcere,
Reiese că planeta Marte Când uşa a sărit în sus
E undeva foarte departe, Şi-au năvălit în încăpere
Iar marţienii sunt tenori.
Şi pomenesc de Capul Nord Vreo patruzeci de inşi mascaţi,
Sau de Alaska uneori. Tâlhari şi ucigaşi cu leafă:
Se vede că de-acolo vin... Toţi câinii ăştia blestemaţi
Rânjeau cu gura pân’ la ceafă.
(La orice mare magazin
Găsiţi produse marca Ford.) Şi-n fruntea lor venea tăcut
Tâlharul din Connecticut...
Capitolul trei
29.
...De-aceea mă ridic şi strig Apoi s-au năpustit vreo trei
Ca orice bun american: Şi l-au răpit pe-Apolodor
Cine e dornic de câştig Pe când ceilalţi răcneau la ei:
Să-şi facă rost de-un marţian! – Nu staţi! Mai repede! Daţi zor!...

(Votaţi-l pe primarul Bigg!) Legat cu funii de bumbac,


9
Vârât în fundul unui sac, Un amiral, vreo trei bancheri,
Aşa l-au dus, pe rând, în spate, Şi fabricanţi, nu mai ştiu câţi,
Prin uliţe întortocheate, „Amici ai armei nucleare”.
Prin străzi cu nume deocheate.
Şi îl priveau posomorâţi,
30. Şezând cu nasul în pahare...
Şi s-au oprit cumpliţii zbiri
La ora unu jumătate, 33.
În faţa unei vechi clădiri. Fireşte că întreaga noapte
S-au sfătuit, încet, încet,
Era o casă mare, mare, Mai mult prin semne şi prin şoapte;
Cu geamurile ferecate, Iar sfatul a rămas secret.
Cu poarta prinsă în zăvoare, De-aceea am puţine date
Cu sonerii automate, (Şi poate nu destul de clare)
Şi, chiar deasupra, la intrare, În mare parte copiate
Scrisese cineva, cu cretă: Din HOTĂRÂREA următoare:

Amicii armei nucleare 34.


Asociaţie secretă. Hotărârea Asociaţiei „Amicii armei
nucleare”
31. Punctul unu
Şi ca un stol de lilieci Noi, adunaţi în Saint-Louis
În beznele întunecate Cu toată graba necesară,
S-au risipit cei patruzeci. Ne-am sfătuit şi am decis:

Iar pragul uşii l-a trecut Acest străin va fi trimis


Doar unul, cu povara-n spate: S-arunce-n fiecare ţară
Tâlharul din Connecticut. O mică bombă nucleară.

32. Punctul doi


Şi s-a trezit Apolodor În misiunea lui secretă
Că-i scos din sac şi aruncat Va fi trimis cu o rachetă.
Pe florile unui covor
Din „marea sală pentru sfat”. Punctul trei
Erau acolo adunaţi De va ieşi, cumva, război,
Cei mai bogaţi dintre bogaţi, Suntem nevinovaţi, fireşte:
Stăpânii marilor averi, Străinul nu e de la noi;
Ce face el, nu ne priveşte...
10
Punctul patru Că în oraşul Saint-Louis
Vom da, la vremea cuvenită, Pe strada X, la 6 bis,
Anunţ că Banca împrumută Un marţian s-a sinucis
Oricare ţară pustiită Lăsând un robinet deschis...
(Dobândă: nouăzeci la sută). Explozia a mai ucis
Trei amirali şi opt bancheri:
35. Aceştia, după cât se spune,
În zori, porniră doi sau trei Se adunaseră de ieri
(Cei mai de seamă dintre ei) Şi se aflau la rugăciune.
Trimişi s-aducă fiecare
Mai multe bombe nucleare. (Acum sunt toţi în paradis.)

Şi tot cu ei porni tăcut Pe străzile din Saint-Louis


Tâlharul din Connecticut... Emoţia-i de nedescris...
Într-o maşină violetă.
Savantul Fergus Mac-Piggott,
Apoi, după plecarea lor, La faţa locului venit,
A fost târât Apolodor A declarat: „E clar de tot
În camera-laborator Că marţianul a murit...”
Şi încuiat într-o rachetă.
(Savantul are păr pe frunte)
36. Vom reveni cu amănunte...
Târziu, când şi-a venit în fire,
Cum sta aşa Apolodor, 38.
Văzu butonul de pornire Pe Mississippi, într-un bac,
(Pe care scrie: Pentru zbor), De ce zâmbesc mereu şi tac
Şi-l apăsă, încetişor... Şi negrul Jim, şi negru Jack?

Ce s-a-ntâmplat, e de mirare, Pluteşte bacul printre cioate


De-aceea m-am simţit dator De sălcii vechi şi fărâmate
Să copiez de prin ziare Şi-i murmură şi-i cântă cui
Întreg pasajul următor: Puhoiul apelor gălbui?

37. De ce zâmbesc mereu şi tac


Explozie la Saint-Louis Şi negrul Jim, şi negru Jack?

La ora cinci şi cinci, precis, Au lângă ei un călător


Prin telegraf ni s-a transmis (L-au scos din apă gol şi ud;
11
Picase nu ştiu cum, din zbor, Cu latul unui iatagan,
Şi-atât spunea: „Spre sud... spre sud...”) Când navigam spre Yukatan,
Tâlharul din Connecticut...
Acum bătrânul negru Jack De-atunci, să ştii că-i sunt duşman...”
Îşi umple pipa cu tabac,
Iar Jim întreabă zâmbitor: „Şi am plecat din New-Orleans;
– Cum te numeşti? – Apolodor... Acuma stau lângă cazan;
E tare cald şi eu asud,
Şi-i dau din prânzul lor sărac, Dar mergem, mergem către sud...”
Şi-i dau o haină de bumbac,
Şi îl privesc zâmbind şi tac 40.
Şi negrul Jim, şi negru Jack... Şi, rătăcind mai multe zile
În largul Mărilor Antile,
39. A navigat Apolodor
Şi iar lipsesc vreo şapte file Prin Marea Caraibelor...
Din cronica acestor zile...
Era un cer ca de smarald,
Cât o fi mers Apolodor Un cer înmiresmat şi cald
Şi ce s-o fi ales din bac? Şi-n valurile străvezii
Pe unde-i Jim? Pe unde-i Jack? Sclipeau meduze, mii şi mii...
Nu ştiu nimic de soarta lor...
Iar căpitanul Cyrus Smith
Atâta am: un colţişor, Dormea şi sforăia cumplit.
O bucăţică de hârtie, Dormea adânc, dormea tihnit,
Un peticel, pe care scrie: Lăsându-l pe Apolodor
Să vadă singur de vapor...
„Zăceam în portul New-Orleans,
Zăceam pe-un maldăr de catran, 41.
Iar căpitanul Cyrus Smith, Şi lunecau uşor, uşor,
Un beţivan şi-un adormit, Pe unde moi şi străvezii
Beteag de şale, slut şi chior, De-a lungul apelor pustii...
Mi-a zis: – Te iau ca ajutor.
Am de cărat nişte susan Era frumos, era frumos!...
(Fireşte, nu-ţi dau niciun ban)... (O, cum rotea un albatros
Nu te uita cât sunt de slut: În larg, la sud de Barbados
Am fost un falnic căpitan, Şi cum, tăind în apă vad,
Un lup de mare cunoscut, Treceau rechini spre Trinidad!...)
Dar m-a pocnit acum un an
12
Iar căpitanul Cyrus Smith Nici pomeneală de susan,
Dormea şi sforăia cumplit... Ci numai pulbere şi arme,
S-a dus întins la căpitan –
42. Ştia în ce cabină doarme –
Au dat apoi în calea lor Şi scos din fire s-a răstit:
De un zăduf ca de cuptor: – Tâlhar ce eşti, m-ai păcălit!
Nici pic de vânt, nici fir de nor
(Pluteau, acum, pe-Ecuator...) Dar căpitanul Cyrus Smith
Dormea şi sforăia cumplit,
Şi admira Apolodor Dormea mereu, dormea tihnit
Culoarea serii,de aramă, Şi nici măcar n-a tresărit...
Când a primit o telegramă
Având cuprinsul următor: 45.
O, ce păcat, o, ce păcat
43. Că n-a fost fotografiat
Telegramă (prin radio) Acel moment înălţător
Când, singur cuc, Apolodor
„Hei, căpitane Cyrus Smith, A găurit cu un topor
Ce naiba faci? Ai adormit? Pereţii marelui vapor!...
Întoarce-te spre punctul trei, Şi iar de şapte ori păcat
Că punctul doi s-a potolit; Că n-a fost imortalizat
Laşi toate armele la ei. Minutul tragic şi solemn
Aici sunt eu... ai priceput? Când nava s-a cutremurat
Amicul din Connecticut...” Din toţi pereţii ei de lemn,
Apoi, domol, s-a scufundat
Dar căpitanul Cyrus Smith Ca un rechin înjunghiat...
Dormea mereu, dormea tihnit,
Dormea şi sforăia cumplit... ...........................................................

44. Iar căpitanul Cyrus Smith


Deci, pricepând Apolodor În clipa când a răposat
Că e stăpân peste vapor Se spune că dormea, tihnit,
Duşmanul lui cel mai temut, Dormea şi sforăia cumplit.
Tâlharul din Connecticut,
Că vor cârmi, poate, spre nord, O, ce păcat, o, ce păcat
Că beţivanul chior şi slut Că n-a fost fotografiat!...
E mincinos şi prefăcut,
Că nu duceau cu ei la bord
13
46. Şi să pornească mai departe?...
Ceva mai jos de Ecuator
Plutea, plutea Apolodor, Atâta ştiu: era în marte...
Plutea călare pe colac Bătea un vânt de vreme rea
Şi-ar fi plutit aşa un veac, Şi-n largul mării viscolea
Dar l-au cules cu chiu, cu vai Cu fulgi de gheaţă reci şi tari
Nişte pescari din Uruguay...
Când a zărit Apolodor
Şi, cum era flămând şi ud, Antarctica printre gheţari.
L-au luat spre casă, către sud,
L-au luat pe vasul lor sărac, Şi-a debarcat triumfător,
I-au dat şi buruieni de leac Pe gheaţa Golfului Terror...
(Fiindcă prinsese guturai)
Şi l-au ţinut într-un hamac 49.
Pân-au ajuns în Uruguay... Pe gheaţa Golfului Terror...
S-a adunat cu mic cu mare
47. Tot neamul lui Apolodor.
Şi iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile... Şi l-au primit la debarcare,
Dar se găsesc în Uruguay Bunicul Apolodorin
O sumedenie de cai (Cel mai în vârstă pinguin)
Şi n-ar fi lucru de mirare Şi mama Apolodorica
Să fi pornit Apolodor (O pinguină atâtica)
Spre sud, pe-un cal de soi, călare... Şi tata Apolodorel
(Un pinguin mărunt şi chel)
Că n-avem ştiri din partea lor Şi unchiul Apolodorini
Fireşte, calul poartă vina... Şi neamurile, şi vecinii...

48. Şi au cântat cu toţi în cor,


A fost sau nu obositor? Iar pe deasupra tuturor
Au zăbovit în Argentina? Şi-a rispit Apolodor
S-au mai oprit să cerceteze În triluri lungi, răsunătoare,
Câmpiile patagoneze? Superba-i voce de tenor.
Pe unde-au mai făcut popas?
Au stat să-şi spună bun rămas A fost o zi de sărbătoare
La Capul Horn? În altă parte? Pe coasta Golfului Terror...
A izbutit Apolodor
Să mai găsească un vapor
14
50. – Ia-i, dragă, dacă ne iubeşti...
Cum s-a simţit Apolodor? – Nu mai fi trist, Apolodor...
Pe gheaţa Golfului Terror? – Ţi-i dăm pe toţi, dacă zâmbeşti...

Era un frig îngrozitor, Dar el ofta, ofta de zor:


Mai frig ca-n orice răcitor, „Aş vrea să plec la Bucureşti...”
Un ger tăios ca un cuţit
Şi-un viscol nemaipomenit, 52.
Dar el se prăpădea de dor; Şi-a stat de-a chibzuit puţin
Bunicul Apolodorin
Îşi amintea Apolodor (Cel mai în vârstă pinguin)
De foştii lui colegi de cor Apoi a spus: „Eu nu te ţin,
Şi parcă îi vedea în faţă:
Da, iepurele Buză-Lată Că dorul e amar şi chin...
Îl îmbia cu o salată Decât să stai şi să jeleşti
Şi Tiţ zâmbea pe sub mustaţă, Aicea, mistuit de dor,
Iar ursul adusese mure Mai bine pleci la Bucureşti...”
Atunci culese din pădure,
Şi îi dădea Ariciul ace Şi a plecat Apolodor...
Şi ghemotoace să se oace...
53.
Şi parcă i se năzărea Pe unde a trecut şi cum
Că mai încolo, pe gheţar, A străbătut atâta drum?
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea, O fi trecut peste ocean,
Cu notele în buzunar, Pe urmele lui Magellan,
Şedea întins pe canapea Plutind pe vechiul drum naval
Şi îi zâmbea şi-l întreba: Din emisferul austral?
„– Ţi-e dor de noi, Apolodor?”... Sau (după cum mai e un zvon)
O fi pornit în avion
51. Şi-a rătăcit, apoi, un an,
Pe gheaţa Golfului Terror... Prin continentul african?
Ofta, ofta Apolodor,
Iar tata, Apolodorel, Din Kamerun şi din Gabon
Şi unchiul, Apolodorini, Există două ilustrate:
Şi neamurile, şi vecinii Doi albi cu puştile la spate
Şedeau grămadă lângă el Şi scrie dedesubtul lor:
Şi-l îmbiau c-un sac de peşti: „Călăi şi zbiri ai negrilor”
15
Le-o fri trimis Apolodor?... E foarte simplu de aflat
Adresa Circului de Stat.
S-o fi oprit în statul Ghana?
A străbătut Mediterana? Acolo cântă. E tenor.
O fi trecut pe la Bosfor?...
Şi vreau să-mi scriţi, neapărat,
Sunt pagini goale-n manuscris Cum v-a primit Apolodor.
Şi n-aş vrea să înşir poveşti.

Un singur lucru e precis:


Că într-o zi, Apolodor
S-a reîntors în Bucureşti.

54.
Era sătul de pribegie...
Şi l-au primit, cu bucurie,
Maestrul Domilasolfa
În haina lui de catifea,
Şi iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci şi cu salată,
Şi Ursul, aducându-i mure
Atunci culese din pădure,
Şi l-a primit pisoiul Tiţ
Plângând cu hohot şi sughiţ,
Şi toţi cântau, cântau în cor
Urările prieteneşti:
„Bine-ai venit, Apolodor!”

Iar el ofta încetişor:


– Ce bine e la Bucureşti!

55.
De-atunci, voios şi zâmbitor,
Stă iar la circ Apolodor
Pe gheaţa unui răcitor;
Dar nu în Târgul Moşilor.
Pe cât se pare, s-a mutat,
Voi, însă, îl găsiţi uşor:
16
Azi, pe când stropea şi el
Un ghiveci cu muşeţel,
Ploaia a-nceput să pice
Şi, deodată, Amedeu,
Încruntat ca orice leu,
Tremură puţin şi zice:
– Vai, săracul muşeţel!
Ce să-i faci, păcat de el!
Ploaia asta o să-l strice...

Şi-a fugit la adăpost.

Iar sărmanul muşeţel,


Părăsit şi fără rost,
S-a simţit destul de prost
1. Până când Apolodor
Iată-l pe Apolodor I-a sărit în ajutor.
Fost, pe vremuri, călător.
Să reţinem cel puţin 3.
Faptul că e pinguin. Muzica e o minune
Când o faci cu pasiune.
Lângă el e Amedeu,
Cel mai cumsecade leu, Ce ne cântă Amedeu?
Cântăreţ la clarinet Uvertura lui Orfeu.
Şi, din când în când, poet.
Dar când stai prea mult la soare,
Blondul din fotografie Dacă nu-ţi pui pălărie,
Este cangurul Ilie. Chiar şi fără melodie,
Fiind cangur, aşadar, Capul, sigur că te doare.
Are şorţ cu buzunar.
Cunoscând acest simptom,
Pe toţi trei, iubindu-i foarte, Deseori văzut la om,
Vi i-am adunat în carte. Iată că Apolodor
Împreună cu Ilie
2. Cară umbra unui pom
Câteodată, foarte rar, Lângă muzicantul lor...
Amedeu e grădinar.

17
4. Mai adaug şi susţin
Amintim că orice minge Că, făcut din crengi de pin,
Prin culoare se distinge. Pomul pentru pinguin
E frumos când este plin.
Câte una se mai poate
(Dacă are greutate) 7.
Fără vina nimănui Zilele de carnaval
Să producă un cucui. Se sfârşesc cu „Mare Bal”.

De-asta e Apolodor Deci, aflând acestea toate


Şi la sport prevăzător... Din afişe colorate
Şi gândindu-se, cei trei,
5. De la bal că nu se poate
Cum, de fapt, orice cântar Să lipsească tocmai ei,
Te înşală foarte rar, Şi-au făcut în graba mare
Am să aflu, gram cu gram, Toate cele necesare.
Câte kilograme am...
Şi acuma, când au mască,
Prea sunt greu! Sau e stricat, Cine să-i mai recunoască?...
Sau acest automat
Nu-şi cunoaşte nici măcar 8.
Meseria de cântar. Bulgărele mic (fireşte,
Dacă se rostogoleşte)
Mă temusem de pomană: Se preface în morman.
A avut şi el o toană...
Iar un morcov şi-un tăciune
6. Fac din bulgăre un june,
Pentru că la piaţă, azi, Pinguin sau pelican.
Se aflau atâţia brazi,
Până seara Amedeu Dar un pinguin răceşte,
Şi-a făcut un pom de leu. Cât ar fi de dolofan,
Chiar când este pelican
Iată pomul lui Ilie: (Dacă stă în frig, fireşte)
N-are nicio jucărie. Deci e foarte necesar
Pentru canguri sunt normale Să-i pui şapcă şi fular.
Darurile vegetale.

18
9. Şi pluteşti, pluteşti, pluteşti
Sigur că Apolodor Printre alge,
Este cel mai bun schior. Printre peşti,
Prin talaze, peste stânci,
Îl vedeţi cum se descurcă? Pe sub apele adânci,
Unde e nevoie, urcă. Printre sute de catarge
Ale navelor pierdute,
Ştie cum să ia, la pantă, Printre scoicile tăcute,
Poza cea mai elegantă. Unde unda nu se sparge,
Şi înoţi, înoţi, înoţi,
Şi porneşte mai departe Până simţi că nu mai poţi.
Chiar cu schiurile sparte...
Astfel, înotând de zor
10. Pentru plajă tocmai jos,
– Soarele de la amiază A găsit Apolodor
Văd că nu prea te bronzează Locul cel mai răcoros.
Nici pe gât şi nici pe piept, Şi acum doarme profund
Nici pe spate, nici pe faţă. Pe nisipul de la fund...
Fii şi tu băiat deştept,
Vino mai de dimineaţă. 12.
– Se cuvine fiecare
Cum e el, ascultător, Să aducă demâncare!
A venit Apolodor
Pe la cinci şi jumătate Astfel, răspicat şi greu
Şi a stat mai mult pe spate Îşi încheie Amedeu
Şi-a făcut pe îndelete Înţeleapta cuvântare.
Raze ultraviolete.
Şi cu pasul lor uşor,
Şi pe urmă a mai stat Au pornit la drum apoi,
Până s-a decolorat... Gospodarii amândoi:
Leul şi Apolodor
11. Şi Ilie a rămas.
Dacă vezi că nu e chip
Să faci plajă pe nisip, Şi-a trecut aşa un ceas.
De căldură şi dogoare, Şi pe când şedea Ilie
Te arunci frumos în mare. Singur în bucătărie,
Ce aduce Amedeu?
Caşcaval de Penteleu...
19
Mai târziu, Apolodor Tot el strigă: – Ajutor!
Vine cu un peştişor... Amedeu! Nu vezi că zbor?

13. 15.
– După ultimele ştiri, Coborârea e plăcută
Astăzi vom avea la masă Cu oricare paraşută,
Şi vreo câţiva musafiri. Mai ales când eşti decis
Şase ouă ai în plasă, Să o faci cu scop precis.
Du-le tu frumos acasă.
Fii atent să nu le spargi: Astfel, cel care coboară,
Plasa are ochiuri largi... Dacă are multă sfoară
Şi mai are şi un zmeu,
De atent, a fost atent, Chiar de-ar coborî mereu,
N-a uitat niciun moment; Zmeul, e de presupus
Preţiosul aliment Că se va urca mai sus
Nu i-a fost indiferent. Şi de-acolo n-o să cadă,
Nu că-i fac un compliment, Ba, adeseori, în plus,
L-a purtat uşor şi lent O să dea voios din coadă
Dând dovadă de talent. Mulţumit şi zâmbitor.
L-a ferit şi de ciment,
Şi de zid, şi de curent. (Teoria de mai sus
S-a purtat foarte prudent, E a lui Apolodor.)
Dar n-a fost suficient.
Ghinionul, evident! 16.
Şi cum plasa n-a fost nouă, – Iar faci mofturi la mâncare...
Au ieşit, prin accident, Spune, cum vrei tu să creşti?
Şase musafiri din ouă... Să-ţi mai pun un pic de sare?
Dacă nu mănânci, slăbeşti...
14. Să-ţi aduc salată crudă?
– Ce balon ai, Amedeu! Poate vrei să-ţi fac un ceai...
Dă-mi-l să mă joc şi eu...
Dar Ilie să n-audă!
Când te roagă cineva Nu mănâncă, nici să-l tai...
Ce-ţi rămâne de făcut? Stă cu ochii în tavan,
I l-a dat – cu împrumut – N-are chef nici de răspuns...
Se putea să nu i-l dea?
Şi aşa, după un an,
Iar acum, Apolodor, Iată, bietul, ce-a ajuns...
20
17. Mulţumesc. Acuma, ah!
S-a-ntâmplat ceva grozav: Mai slăbeşte-mă cu Bach.
Azi, Ilie e bolnav, Pentru mine e cam greu...
După cât se pare, grav!
Dar mai cugetând un pic,
Înţeleptul Amedeu Pentru bunul lui amic
(E şi doctor va să zică), A găsit el o metodă –
Priceput ca orice leu, Foarte simplă şi comodă
Îl consultă şi-i explică: Ca să cânte cât vrea, ah!
– Unii canguri fac aşa: Melodiile de Bach.
Când mănâncă, trag la fit,
Ţin mâncarea la măsea, 19.
Mestecă, dar nu înghit, Cel mai mare cititor
Şi păstrând mâncarea-n gură, Este tot Apolodor.
Fac un fel de umflătură
Care, când e uriaşă, Iată-l, a ajuns acum
Leii o numesc toltoaşă. La al treilea volum
Deci, Ilie are încă Şi ia carte după carte
Boala asta. Ce să-i fac? Şi citeşte mai departe.
Nu cunosc decât un leac:
Să înghită ce mănâncă. Ce-o fi învăţat din toate
Paginile studiate
18. Meşterul Apolodor?
...Deci găsind în almanah
Nişte note, Cum se face un vapor...
Amedeu a lăsat jocul de şah,
Preferat de orice leu, 20.
Şi a spus: – Priveşte! Ah! Am notat în calendar:
Numai melodii de Bach Azi e ziua lui Ilie.
Pentru clarinetul meu, Să intrăm în florărie;
Ţine-le, Apolodor... Un buchet e necesar.

Nu-i plăcut şi nici uşor Vai, cu câtă bucurie


Dacă ţii ceva prea mult, O să pună la ierbar
Ba chiar e obositor. Florile primite-n dar
Deci a spus Apolodor: Şi ce vesel o să fie!
– E un ceas de când te-ascult,
Prea iubite Amedeu... Iată clipa! Am ajuns!
21
Iar Ilie, bine tuns Azi aşa, mâine la fel,
Şi cu şorţul din portret, Când să-l culci, fuge pe stradă.
Ia uitaţi-vă la el:
De emoţie pătruns, Parcă a-nceput să scadă...
A mâncat încet, încet,
Jumătate de buchet... Peste-un an şi jumătate
Cam aşa o să arate...
(A compus acest sonet
Amedeu, leul-poet.) 23.
– Zgomotul e foarte rău
21. Pentru cei din jurul tău.
Astăzi, Amedeu mi-a spus că Îl suport destul de greu
Nu admite nicio muscă, Chiar cu nervii mei de leu...
Ba mi-a arătat şi câte
Sunt murdare şi urâte. Astfel zice Amedeu!
Şi adaugă: – În fine!
Uite una pe covor! Au plecat... E foarte bine...
M-a simţit... Porneşte-n zbor După ce-am scăpat de chin
Şi se-aşază fără teamă Să mă liniştesc puţin.
Drept la Amedeu pe coamă.
După care, împăcat,
Ca să fiu operativ Şade pe fotoliu-pat
Şi s-o prind definitiv Şi apasă pe buton.
Trebuie să fac un salt Vai, ce mare ghinion!
Mai precis şi mai înalt. Astăzi, la televizor,
E program, Apolodor...
...La sfârşit o constatare:
Unde dai şi unde doare... 24.
Sportul e folositor
22. Pentru toţi,
Ca să creşti, eşti obligat, Apolodor.
Când e ora de culcat,
Să te culci frumos în pat. Boxul face muşchi de fier,
Dar mănuşile de piele
Spune-i asta lui Ilie! Pentru mine sunt cam grele
Nu se culcă orice-ar face. Şi le port numai pe ger.
De culcat nu vrea să ştie.
Parcă patul are ace...
22
Printre altele, un sport De n-ar fi Apolodor
Mă atrage cel mai tare: Şi un pic inventator
Să ridic fără efort
Greutăţile uşoare... 27.
Printre alte vorbe vechi
25. A rămas de la strămoşi
Cangurii, precum se ştie, Vorba că pe mincinoşi
Suferă de anemie. Îi cunoşti după urechi.

Iată marele motiv, Chiar adevărat să fie?


Iată pricina ciudată Cam de şase ori pe lună
Pentru care niciodată După câte ştiu, Ilie
N-am putut să fiu sportiv. Spune câte o minciună...

Dar se vede din portret 28.


Că, deşi nu sunt atlet, E ştiut că orice peşte
Mi-am făcut un şorţ de sport În borcan se plictiseşte.
Şi, din când în când, îl port.
Deci având Apolodor,
26. Prin vecini cam de un an,
– Mare om a fost acela Un prieten bicolor –
Care-a inventat umbrela. Corcitură de biban –
Şi aflând Apolodor
După cum putem vedea, Că amicul bicolor
Cel ce cugetă aşa I se plictisea de moarte,
Este leul Amedeu. I-a făcut cadou o carte.

Iar după un sfert de ceas, De atunci, acel biban


Când îi cade-un strop pe nas, Cere zilnic un roman...
Cugetă acelaşi leu:
– Orice ploaie, va să zică, 29.
Până ce porneşte, pică. Orice fluture se cere
O să plouă. Este clar. Pus între lepidoptere.
Să deschid umbrela...
Dar un lucru pare clar:
Dar, Până-i vezi în insectar
Laolaltă, trei umbrele Aripa de chihlimbar,
S-ar ciocni rău între ele, Poţi fi sigur, uneori,
23
Că gonindu-l printre flori Câte-un peşte foarte mare.
Fluturele nu se lasă De asemenea, se ştie
Până nu te vede-n plasă... Că Apolodor, din apă,
Scoate câte o scrumbie
P.S. Unde-i un cuvânt mai greu Afumată sau cu ceapă.
(Cum ar fi lepidoptere),
Întrebaţi-l pe-Amedeu, Cel mai greu se pescuieşte
Vă răspunde cu plăcere. Unde nu există peşte,
Dar şi-acolo, deocamdată,
30. El a pescuit o gheată.
– La culcare nu-i frumos
Şorţul să-l arunci pe jos. 32.
Pune-l pe un scăunel. Cine e acest erou
Încălţat şi cu tricou?
Lui Ilie nici nu-i pasă,
Parcă n-ai vorbi cu el. E nevoie să mai spun?
Şorţul tot pe jos îl lasă.
Cum de este cel mai bun
Dimineaţa, şorţul cui Şi mai glorios portar?
E mototolit şi şui?... Cum de este lăudat
Chiar în „Sportul popular”?
31. Cum de are pieptul lat?
– Ce-o fi, oare, în borcan? Cum a devenit atlet
Mere, pere, suc de hrean Şi de unde i s-a tras
Sau sirop de leuştean? Faima lui de mare as?
Eu sunt vegetarian...
O fi plin? Sunt curios... Cred că nu e un secret:
Ia să-l trag puţin în jos. Poate învăţaţi la şcoală
Sau aflaţi de la părinţi
După cum puteţi vedea, Că Apolodor se spală
În borcan era vopsea... Zilnic, de trei ori, pe dinţi...

31. 33.
Pinguinii – doi la mie – Pe sub vechile cetăţi
Sunt pescari de meserie. Se găsesc antichităţi.
Ceilalţi, ca Apolodor,
Numai dacă au răbdare, Câte unele (nu toate)
Prind şi ei de ziua lor S-au păstrat pe jumătate.
24
Deci, săpând Apolodor, 36.
A găsit o jumătate Peste piatră, peste lut,
Dintr-un antic senator Merge un cosmonaut;
Cu veşminte colorate Merge în necunoscut,
Şi i-a spus lui Amedeu: Calcă grav, calcă tăcut
– Asta e pentru muzeu. Şi e foarte precaut...
Ia te uită cum îl dreg:
În oglindă e întreg... Câtă cale-a străbătut
Prin acest lunar ţinut!
35. Pe deasupra, cerul mut
– Unde fugi, Apolodor? Se întinde ca un scut.
Pentru ce atâta zor?
N-auzi? – strigă Amedeu – Cum spuneam, la început,
Stai puţin că vin şi eu... Peste piatră, peste lut,
Merge un cosmonaut;
Dar îl strigă de pomană, Şi mai merge un minut
Şi pe urmă, ţin-te goană... Tot aşa de precaut...
Dar, deodată, ce-a văzut?
Iată, după ei, Ilie S-a temut, nu s-a temut?
Vine ca o vijelie: Fiindcă e de necrezut:
– Unde fugi, Apoldor? Lângă el a apărut
Pentru ce atâta zor? Încă un cosmonaut
Ce te-oi fi grăbind aşa? Foarte, foarte cunoscut!...
Poate arde undeva...
37.
Strigă şi el de pomană, După cum e şi normal,
Şi pe urmă, ţin-te goană... Nu oricine are parte
Să primească personal
La sfârşit, e mai uşor Telegrame de pe Marte.
Să expunem într-o frază
Ce motiv avea la bază Totuşi, prin telegrafie,
Goana lui Apolodor: De la postul receptor
El, savant cum altul nu e, S-a primit pentru Ilie
Vrea să vadă o statuie Şi pentru Apolodor,
Şi să afle personal În mai multe exemplare,
Dacă e sau nu pe cal. Telegrama următoare:
„Stop. Sosim cu prima navă.
Doar un ceas ne mai desparte.
25
Zoe nu mai e bolnavă. Şi-l iubea Apolodor.
Verişorii de pe Marte.” Îl iubea ca un copil
Şi-i ducea mereu pistil,
Vai, ce mare bucurie! Ba în cuib, câteodată,
(Cred că nu mai e nevoie Îi punea şi ciocolată
Să vă spun că nu se ştie (Aliment pe care încă
Cine-i marţiana Zoe Pitpalacii nu-l mănâncă.)
Şi de ce a fost bolnavă.)
Dar aşa a fost să fie:
Şi-a sosit ca o săgeată Toamna, păsările fac
Falnica aeronavă Marea lor călătorie
Fix la ora anunţată. Deci, adio, pitpalac!
Şi-a rămas acel copac
Şi acum priviţi în carte Singur ca o colivie
Cine sunt şi cum arată Părăsită şi pustie.
Verişorii de pe Marte... Şi atunci, Apolodor,
Trist şi copleşit de dor,
38. A urcat foarte curând,
A ieşit Apolodor Sus, în cuib, un difuzor.
În costum de vânător. Şi aşa, din când în când,
Are gloanţe fel de fel, Mai stătea sub el oftând.
Să ne ţinem după el.
Iar dacă venea vreodată
Merge crunt, merge pe jos Cu pistil sau ciocolată,
Înarmat şi fioros. Îi ploua de sus în cale,
O să fie, parcă văd, Melancolic şi agale,
Jale mare şi prăpăd... Mii de note muzicale...

Am greşit şi nu mă mir: 40.


În pădure pentru tir, Totul e ca într-un joc.
Fiindcă-i mare ochitor, Roşu spune: „Stai pe loc!”
E poftit de dumnealor Pata galbenă, rotundă,
Să le fie profesor... Ce poate să spună, deci?
„Mai aşteaptă o secundă!”
39. Dar cea verde? „Poţi să treci!”
Vara, sus, într-un copac,
Locuia un pitpalac Greu e numai prima oară.
Şi cânta fermecător Iar când ştii pe dinafară
26
Fiecare ce arată, Printre rufe, pe frânghie...
Nu treci singur niciodată!...
43.
41. Cum vedeţi, Apolodor
Eşti puternic, Amedeu? Ţopăie într-un picior
Dar să ştii că nu e greu. Graţios ca un dulap
Am să-ţi dovedesc din plin Şi cu un butoi pe cap.
Forţa mea de pinguin.
Iată, vine şi Ilie.
Şi aşteaptă Amedeu, – Ce-i cu tine?
Răbdător ca orice leu. – Ce să fie?
Vreau să cumpăr şi să car
Iată că peste o clipă Mere de la Aprozar.
S-a întors Apolodor Hai să mergem amândoi.
Şi-a ieşit învingător Dacă ai de gând să vii,
Cu o singură aripă... Lasă jos acest butoi.
Ştii că merele sunt grele...
42.
– Aş putea să-ţi dau un sfat: – Cum să-l las?
Spală-te şi fii curat. – Păi văd că-l ţii...
Uite astăzi cum te strică – Eu, nici gând... Stă pe proptele...
Petele de pe burtică.
Socotind că n-ar fi rău 44.
Să le speli într-un hârdău, Cine-i mare gospodar
Cred că leacul cel mai bun Şi nu rabdă nici măcar
E clăbucul de săpun... Colţul unui geam murdar?
Sigur că Apolodor...
Tace leul înţelept
Şi atunci, Apolodor Dar aşa, e foarte greu...
Spune: – Ce e drept, e drept!
Spală-mă pe gât, pe piept, Iată, vine Amedeu
Vreau să fiu strălucitor. Şi pe limba lui, fireşte,
Ca un înţelept vorbeşte:
Cu săpun şi cu leşie – Folosind această scară,
L-au spălat apoi, vârtos, Orice muncă e uşoară.
Amedeu şi cu Ilie. Scara e mai bună dacă
Şi apoi, ce bucurie Ţi se face chef de joacă...
Când l-au aşezat, frumos,
27
Cum vedeţi, Apolodor
A descoperit uşor
O metodă foarte bună.
Geamul o să iasă lună...

28
29
30