FUNCŢIILE ECOLOGICE ALE SOLULUI

Masterand: Oana Maria Crisan

Master Biologia Agroecosistemelor

1
 Introducere
Doi parametri dominanţi caracterizează societatea umană în etapa actuală de dezvoltare:
creşterea rapidă a populaţiei globului, impunând o producţie crescândă de alimente şi starea
avansată de poluare şi deteriorare a mediului înconjurător, impunând acordarea unei atenţii
sporite calităţii investiţiilor în natură.
Prin protecţia mediului înconjurător înţelegem protecţia calitativă şi cantitativă a
elementelor mediului înconjurător: apa, solul şi aerul. Prin acestea se urmăreşte să se protejeze
omul şi mediul natural împotriva influenţelor dăunătoare şi stresante, în special nu trebuie
schimbate, de acum încolo, în sens vătămător de către om, condiţiile ecologice actuale şi trebuie
creată o relaţie de echilibru de durată între forţele naturii şi însuşirea lor de reînnoire, pe de o
parte şi solicitarea lor de către om, pe de altă parte.
Pornind de la ideea fundamentală că omul trebuie să coopereze cu natura, să devină în
mod conştient un protector al acesteia, se impune un deplin acord între creşterea economică şi
cerinţele de a conserva şi proteja mediul înconjurător.
Cantităţi enorme de reziduuri, mai mult sau mai puţin toxice, au fost depozitate în diverse
locuri, deseori uitate, de cele mai multe ori fără a se lua cele mai elementare măsuri de protecţie
a mediului ambiant. Aşa au apărut locurile contaminate, încă neinventariate în ţara noastră, care
provoacă poluarea gravă a tuturor componentelor mediului ambiant (apă, sol, aer, plantă, animal,
om). Se impune, deci, trecerea la inventarierea şi caracterizarea locurilor contaminate, la
elaborarea de măsuri de limitare şi combatere a efectului lor dăunător.

2
 Particularităţi ale solului
O privire asupra unui peisaj arată că şi pe suprafeţe mici se pot întâlni o mare varietate de
soluri, în funcţie de factorii ce au condus la formarea acestora: climatul local, roca, relieful,
altitudinea, expunerea, panta, tipul de vegetaţie, hidrologie, perioada de timp în care s-a format
solul şi influenţa omului.
Totuşi aceste soluri au şi ceva în comun. Ele au diverse orizonturi între suprafaţa pământului şi
roca pe care s-au format şi au caracteristici fizice, chimice şi biologice specifice. Ele s-au dezvoltat
ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în rocile şi materialul organic parental sub influenţa
substanţelor şi energiei venite din atmosferă (Blum, 1990).
Chiar şi acum, sub ochii noştri, aceste procese de formare şi transformare continuă odată cu
schimbul de masă şi energie ce are loc între cele trei faze ale solului: solidă, lichidă şi gazoasă.
Deşi posedă capacitate de autoregenerare, condiţiile specifice de formare fac ca odată
distrus solul să nu se mai poată reface aşa cum a fost, deoarece nu se pot reproduce condiţiile şi
istoria milenară a formării lui. Se poate crea cel mult un corp cu funcţii analogice. Crearea lui la
suprafaţa uscatului prin procese complexe de dezagregare, alterare, acumulare, transport,
depunere, sinteză şi descompunere, face ca solul să fie limitat ca întindere, deci odată distrus
pierdem definitiv suprafaţa respectivă cu funcţiile ei specifice strict necesare pentru protecţia
calităţii mediului, dezvoltarea unei agiculturi şi silviculturi durabile şi protecţie împotriva
schimbărilor climatice nedorite.
Până în ultimele decenii, solul a fost privit, în principal, datorită fertilităţii, respectiv
capacităţii de a întreţine viaţa plantelor, doar ca principal mijloc de producţie în agricultură,
recunoscându-se astfel că existenţa şi dezvoltarea societăţii umane vor fi condiţionate şi în viitor
de abundenţa şi calitatea plantelor superioare terestre, ce trebuie să asigure oamenilor hrană şi
materii prime pentru îmbrăcăminte, adăpost, medicamente şi alte cerinţe.
Solul se deosebeşte de celelalte mijloace de producţie prin faptul că prin utilizare raţională
el nu se epuizează în timp, ci dimpotrivă, poate chiar să îşi sporească fertilitatea, capacitatea de
producţie căpătând calităţi noi, superioare, necunoscute în condiţii normale. Dar, ca mijloc de
producţie, el nu poate fi mutat dintr-un loc în altul, nici multiplicat după nevoi, aşa cum se
întâmplă cu celelalte mijloace de producţie. In plus, numai pe sol se pot face investiţii succesive
fără ca noile de investiţii să le anuleze pe cele anterioare.
Solul constituie suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare, iar orizontul cu humus
este principalul depozitar al substanţei vii a uscatului şi a energiei potenţiale biotice captată prin
fotosinteză, ca şi al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf,

3
etc.). Este depozitar şi furnizor de elemente nutritive şi apă pe de o parte şi de recipient şi
transformator de reziduuri şi deşeuri pe de altă parte, având deci rolul de regulator al ecosistemului
şi de purificator al mediului înconjurător. Departe de a fi stabil şi inert cum pare la prima vedere,
solul constituie, dimpotrivă, un mediu complex în permanentă schimbare, supus unor legi proprii,
pe baza cărora are loc geneza, evoluţia şi distrugerea lui; fiind un mediu complex mereu în
schimbare, el poate fi foarte uşor afectat şi chiar distrus, fie din cauze naturale, fie, într-o manieră
mult mai rapidă prin intervenţii neraţionale ale omului.

Funcţiile ecologice ale solului

Blum şi Santelises (1994) arătau că pot fi identificate 6 funcţii de bază ale solului, care nu
întodeauna sunt complementare. Trei funcţii sunt în principal ecologice şi trei sunt legate de
activitatea umană.

Cele trei funcţii ecologice sunt:

1) Producţia de biomasă, ca bază de susţinere a vieţii oamenilor şi animalelor, asigurând
necesarul de hrană, energie reînoibilă şi materii prime. Fără îndoială producţia de alimente a lumii
este dependentă, pe lângă alţi factori, de accesibilitatea terenurilor agricole.
Date recente indică că un ha de teren este pierdut pentru producţie la fiecare 6 secunde
datorită tuturor formelor de degradare şi că multe ţări au atins sau vor atinge limitele resurselor lor
de terenuri arabile în aceşti ani. Această situaţie împreună cu faptul că populaţia lumii a depăşit 6
miliarde impun dezvoltarea unei noi strategii şi concepte globale cum este cel al folosirii durabile
a terenurilor (Blum şi Santelises, 1994).
Solurile ca o componentă a resurselor de bază joacă un rol fundamental în promovarea unei
agriculturi durabile.
Durabilitatea are ca scop menţinerea sau chiar îmbunătăţirea condiţiilor ecologice,
sociale şi economice pentru generaţiile viitoare şi totodată include dimensiuni ecologice, sociale şi
economice, ca şi o dimensiune de timp (Blum, 1998).

2) Capacitatea de filtrare, tamponare şi transformare a solului între atmosferă, apa

freatică şi covorul vegetal.
Solul acţionează ca un mediu de protecţie, prevenind preluarea substanţelor dăunătore de
către rădăcinile plantelor, transferul lor către apa freatică, producând în acelaşi timp gaze prin
procesele de transformare biochimică (Blum, 1998).

4
 Această funcţie devine din ce în ce mai importantă deoarece pe sol au loc tot mai multe
depuneri de substanţe solide, lichide sau gazoase, organice sau anorganice, la care solurile
reacţionează prin filtrare mecanică, absorbţie şi precipitare pe suprafeţele interne, ori
mineralizare microbiologică şi biochimică şi metabolizarea compuşilor organici.
Activităţile de filtrare, tamponare şi transformare cuprind trei mari procese: Filtrarea
mecanică, de ex. în spaţiul poros. Solul datorită alcătuirii sale granulometrice şi stării sale
structurale se prezintă ca un corp poros, care lasă să treacă prin el numai particule cu dimensiuni
mai mici decât cele ale porilor. Are loc astfel o reţinere pur mecanică (solul comportându-se ca
un filtru) a particulelor grosiere administrate. Particulele mai fine vor putea străbate distanţe
scurte în sol şi chiar bacteriile şi celelalte microorganisme vor fi reţinute în primii centimetri de
la suprafaţa solului şi supuse acţiunii factorilor de mediu.
Ca orice filtru, solul se poate colmata. Colmatarea se poate datora următorilor factori:
 aport excesiv de materii în suspensie;
 exces de materie organică, care prin degradare duce la proliferarea ţesuturilor microbiene
şi obturarea porilor;
 degradarea structurii solului sub acţiunea sodiului sau a altor substanţe..

Tamponare fizico-chimică prin adsorbţia şi precipitarea pe suprafeţele componentelor

organice şi anorganice ale solului. Prin fenomenele de schimb, cationii sunt reţinuţi în complex,
feriţi de spălare şi trecuţi în mod treptat în soluţia solului de unde vor fi folosiţi de către plante.
Transformarea prin procese microbiologice şi biochimice, în special descompunerea şi
alterarea componentelor organice prin mineralizare şi metabolizare.
Funcţia de filtrare, tamponare şi transformare este explicată de natura poroasă a solurilor ce
controlează transportul soluţiilor spre apele freatice şi de suprafaţă şi absoarbe componentele
chimice astfel încât solul acţionează ca un filtru şi factor tampon. în acelaşi timp flora şi fauna sunt
responsabile pentru transformarea substanţelor toxice ori a altor substanţe organice. Când
capacitatea de filtrare mecanică, tamponare fizico-chimică şi transformare
microbiologică/biochimică sunt depăşite, compuşii organici şi anorganici pot fi transferaţi în
soluţia solului şi de acolo intră în apa freatică ori sunt luaţi de către rădăcinile plantelor. În primul
caz are loc contaminarea apei freatice, iar în al doilea contaminarea lanţului alimentar (Blum şi
Santelises, 1994).
Observarea distribuţiei globale a carbonului organic relevă că acesta se găseşte în soluri
într-o cantitate de trei ori mai mare decât în biomasa de la suprafaţa pământului şi de două ori mai
mult decât carbonul din atmosferă. Deci, solurile sunt legătura centrală în biotransformarea

5
carbonului organic şi continuă să joace un rol în cedarea CO 2 şi a altor microelemente gazoase în
atmosferă. Aceste gaze sunt foarte importante pentru procesele de schimbări globale, care în acest
caz implică un feedback la scară mare pentru multe procese localizate la scară mică (Blum, 1998).
Humusul este produsul transformărilor substanţelor vegetale în care se acumulează o
cantitate importantă de energie. Energia potenţială totală acumulată în humus, în solurile
României, se estimează a fi de circa 40 de ori mai mare decât energia reprezentată de cantitatea de
petrol, gaz metan şi cărbune produsă în anul 1980 în România (Răuţă şi Cârstea,1983).
Atâta timp cât capacităţile de filtrare, tamponare şi transformare pot fi menţinute nu există nici un
pericol de poluare a apelor freatice şi lanţului alimentar. Totuşi, aceste capacităţi sunt limitate şi
variază în acord cu condiţiile individuale ale solurilor.

3) Habitat biologic şi rezervă de gene, deoarece o mai mare varietate de organisme

trăiesc în sol decât în biomasa de la suprafaţa scoarţei pământului. Totodată, folosirea solului
este direct legată de biodiversitate, care este de asemenea un factor important pentru viaţa
oamenilor, aducându-ne aminte că penicilina (antibioticele), a fost obţinută din ciupercile
penicilium prezente peste tot în sol. (Blum, 1998)
Noi nu ştim astăzi dacă vom avea nevoie de noi gene pentru menţinerea vieţii
oamenilor în viitor. În plus, genele din sol sunt din ce în ce mai mult folosite pentru
biotehnologii şi inginerie genetică.
Conservarea acestui patrimoniu genetic reprezintă unul din cei mai importanţi factori
pentru supravieţuirea omului.

Solurile au de asemenea trei funcţii tehnice, industriale şi socio-economice, respectiv:

1) Bază spaţială pentru structuri tehnice, industriale şi socio-economice şi dezvoltarea
lor, ex. platforme industriale, locuinţe, transport, sport, recreere, depunerea de reziduuri şi
altele.
2) Sursă de energie geogenă, materii prime
ex. argilă, nisip, pietriş, minereuri, cărbune, petrol, etc. şi apă. De obicei se omite că apa
constitue o materie primă esenţială care se extrage din sol.
3) Adăpostesc vestigii arheologice şi paleontologice, ce ne ajută să înţelegem istoria şi
cultura ţării noastre şi a omenirii (Blum, 1998).

Folosirea terenurilor presupune folosirea simultană spaţial şi temporar a tuturor celor 6

6
funcţii ale solului, care nu sunt totdeauna complementare într-o anumită zonă. Există o
competiţie şi o interacţiune puternică între aceste principale funcţii şi folosinţe ale solurilor şi
terenurilor.

Bibliografie

1. Blum, W.E.H., 1998, Basic concepts: Degradation, resilience, and rehabilitation. In: Lal,
R., Blum, W.E.H., Valentine, C. and Stewart, B.A. (eds.) Methods for Assessment of Soil
Degradation. CRC Press, Boca Raton, New York, p. 1-16

2. Blum, W.E.H. and Santelises, A.A., 1994, A concept of sustainability and resilience based
on soil functions: the role of ISSS in promoting sustainable land use. In: Greenland, D.J.
and Szabolcs, I. (eds.) Soil Resilience and Sustainable Land Use. CAB International,
Wallingford, UK, p. 535-542

3. C.Răuţa, S.Cârstea, 1983, Prevenirea şi Combaterea Poluării Solului (Soil Pollution

Control), Editura Ceres, Bucureşti. Romania, p. 213.