IPLT „Spiru Haret„

Lucrare independentă la fizică

Tema: Forțele în natură

Realizat de: Juganari Vlada

Controlat de: Certan Igor

2018
 Desenul:
Două corpuri cu masele m1 și m2 sînt legate cu un fir și se află pe o suprafață
orizontală. Asupra corpului cu masa m1 acționează forța orizontală ⃗F 1, iar
asupra celui cu masa m2 – forța ⃗F 2 orientată sub un unghi α față de orizontală.
De asemenea, asupra corpurilor mai acționează fortele de greutate ⃗ G 1 și ⃗
G 2,
orientate vertical in jos, forțele de reacțiune normală ⃗ N 1 și ⃗
N 2, orientate normal
la suprafața de contact; de frecare, ⃗F f1și ⃗F f2 orientate in sens opus miscarii și
forțele de tensiune din fir-⃗T 1 și ⃗T 2.

2018
 Forțele în natură

 Forța:
În urma interacțiunii dintre corpuri, ele capătă accelerații. Prin urmare, dacă
un corp se mișcă cu accelerație, aceasta îi este imprimată de un alt corp (sau
de alte corpuri), care acționează asupra corpului dat. Valoarea accelerației
poate fi diferită, ceea ce indică faptul că acțiuile respective pot fi diferite.
Mărimea fizică ce caracterizează cantitativ acțiunea unui corp asupra altuia
se numește forță. Se notează , de obicei, cu ⃗F . Forța este determinată de
punctul ei de aplicație ( de corpul asupra căruia ea acționează), de modul,
direcție și sens, deci este o mărime vectorială. Dreapta pe care este situat
vectorul forței se numește dreaptă-suport. Unitatea de forță în SI est
newtonul (N).

 Forța de greutate:
Greutatea unui corp este forța cu care un câmp gravitațional acționează
asupra corpului. De exemplu greutatea unui corp aflat la suprafața
Pământului este: G=mg, unde m este masa corpului, iar g este vectorul
accelerației gravitaționale la suprafața Pământului, orientat spre centrul
planetei și cu valoarea standard de 9,80665 m/s². Unitatea de măsură în
Sistemul Internațional pentru greutate este newtonul. greutatea este o forță
(un vector) care măsoară o interacțiune, în particular aceea dintre corpul a
cărui greutate o măsurăm și corpul care generează cîmpul gravitațional
respectiv. În timp ce masa corpului este constantă, greutatea sa depinde de
intensitatea cîmpului gravitațional; de exemplu greutatea unui obiect pe
Pămînt este diferită de greutatea aceluiași obiect la mari altitudini, în
stratosferă, în misiunile spațiale sau și pe Lună, deși masa obiectului e în
toate cazurile aceeași.

2018
 Forța de frecare:
Forța de frecare este componenta tangențială la suprafața de contact dintre
două corpuri a forței de sprijin pe care unul din corpuri o exercită asupra
celui de-al doilea.[1] În timpul deplasării, forța de frecare are sens opus
mișcării adică încetinește mișcarea. Ea depinde de natura și de masa corpului
și apare la alunecare și rostogolire. Totdeauna forța de frecare la alunecare
este mai mare decât forța de frecare la rostogolire.
În caz că singurele forțe dintre corpuri provin din accelerația gravitațională,
relația de calcul a forței de frecare este: coeficientul de frecare înmulțit cu
reacțiunea normală creată de corp : Ff = μ . N
Forța de frecare la alunecare este direct proporțională cu forța de apăsare
exercitată de corp asupra suprafeței de mișcare.

 Tensiunea în fir:
Pentru a ridica la înălţime corpuri grele(sau în alte situaţii) se
folosesc fire cu care sunt legate corpurile. În firul încordat
aparforţe de tip elastic orientate dela capetele firului spre centrullui
(ca la un arc întins!). Acesteforţe se numesc tensiuni în fir. De
obicei nu luăm în considerare masele firelor sau tijelor şi le
consideram inextensibile. În acest fel, chiar dacă li se imprimă o
acceleraţie, forţa aplicată la unul dintre capete se transmite integral
la celălalt capăt. Forţa de tensiune se notează cu T.

 Forța normală:
Forța normală este forța de respingere între atomii aflați în contact strâns.
Când norii de electroni ai atomilor aflați în apropiere se suprapun,
respingerea Pauli (cauzată de natura de fermioni a electronilor) are ca
rezultat forța ce acționează normal la suprafața de contact între două obiecte.
[39] Forța normală, de exemplu, este responsabilă pentru integritatea
structurală a meselor și clădirilor, și este forța ce răspunde atunci când o
forță exterioară apasă un obiect solid. Un exemplu de forță normală în
acțiune este la impactul unui obiect pe o suprafață fixă.

2018
 Friction Force
The friction force is the force exerted by a surface as an object moves
across it or makes an effort to move across it. There are at least two
types of friction force - sliding and static friction. Though it is not
always the case, the friction force often opposes the motion of an
object. For example, if a book slides across the surface of a desk, then
the desk exerts a friction force in the opposite direction of its motion.
Friction results from the two surfaces being pressed together closely,
causing intermolecular attractive forces between molecules of
different surfaces. As such, friction depends upon the nature of the
two surfaces and upon the degree to which they are pressed together.
The maximum amount of friction force that a surface can exert upon
an object can be calculated using the formula below:

Ff = µ • N

2018
Cinematica
Cinematica este o ramură a mecanicii clasice ce se ocupă cu studiul
mișcării obiectelor fără a lua în considerație cauza ce duce la această
mișcare.
Punctul material
Prin punctul material se înțelege un corp ale cărui dimensiuni pot fi
neglijate în descrierea mișcării sale. Posibilitatea acestei neglijări
depinde de condițiile concrete ale diferitor probleme studiate. Astfel,
planetele pot fi considerate puncte materiale când se studiază
mișcarea lor în jurul Soarelui, dar nu și când se studiază mișcarea lor
în jurul axei proprii.
Corpul care în condițiile date nu-și modifică dimensiunile și forma
(adică nu se deformează) se numește solid rigid sau, pur și simplu,
rigid.

Dinamica
Dinamica este o ramură a mecanicii clasice care se ocupă cu studiul mișcării
corpurilor, în special cu efectul forțelor asupra mișcării corpurilor respective.
Legile fundamentale ale dinamicii au fost formulate inițial de către Isaac
Newton. Acestea se referă la corpurile în repaus sau în mişcare de translaţie şi
stau la baza întregii dinamici clasice (sau newtoniene):

1. Principiul întâi (sau Principiul inerției) arată că orice corp îşi păstrează
starea de mişcare rectilinie şi uniformă sau de repaus relativ atât timp cât
asupra lui nu acţionează nicio forță din exterior (sau cât timp rezultanta
forţelor exterioare este nulă); în consecinţă, într-un sistem de referință
inerțial, un punct material izolat are accelerația nulă.
2. Principiul al doilea (sau Principiul fundamental al dinamicii) se
formulează astfel: accelerația unui corp este proporţională, are aceeaşi
direcţie şi sens cu forţa care a imprimat-o şi este invers proporţională cu
F
⃗
masa corpului:a⃗ = m sau ⃗
F =m ⃗a

3. Principiul al treilea (sau Principiul acțiunii și reacțiunii) afirmă că, atunci

când un corp acţionează asupra altuia cu o anumită forță, acesta din urmă
va acţiona la rândul său asupra primului cu o forţă egală, dar de sens
contrar; aceasta înseamnă că acţiunile reciproce a două corpuri sunt
întotdeauna egale, dar de sensuri contrare.

2018
 Statica
Statica este ramura mecanicii, care se ocupă cu studiul sarcinilor (forță și
cuplu sau moment) la sisteme fizice ce se află în echilibru static, care sunt, într-
o stare în care pozițiile relative ale subsistemelor lor nu variază în timp, sau în
care componentele și structurile se mențin la o viteză constantă. În echilibru
static, sistemul este fie în repaus, fie centrul său de masă se deplasează cu viteză
constantă. Un scalar este o cantitate, cum ar fi masa sau temperatura, care are
doar o magnitudine (mărime). Un vector este o cantitate care are atât o
magnitudine și o direcție. Există mai multe notații pentru a identifica un vector:

Caracter îngroșat V
Caracter subliniat V
Caracter cu săgeată deasupra ⃗ V
Vectorii pot fi însumați folosind legea paralelogramului sau legea
triunghiului. Vectorii conțin componente din baze ortogonale. Vectorii unitate i,
j, și k sunt folosiți, prin convenție, în sistemele de coordonate carteziene de-a
lungul axelor x, y, z .

2018
 Concluzii
Multitudinea de fenomene care au loc în Univers sînt determinate de
interacțiunile dintre corpuri. Datorită interacțiunii, corpurile cerești sînt
amplasate într-o anumită ordine, iar structura substanței aflată în diferite stări
este stabilă. Toate procesele care au loc în natură de asemenea sînt rezultatul
interacțiunilor dintre corpuri.
Deoarece forțele sunt percepute ca împingeri sau trageri, ele pot furniza o
înțelegere intuitivă a forțelor descrise. Ca și în cazul altor concepte din fizică
(cum ar fi temperatura), înțelegerea intuitivă a forțelor este cuantificată folosind
definiții operaționale precise, consistente cu observațiile directe și comparate cu
o scară de măsurare standard. Forțele acționează într-o anume direcție și sens și
au un modul dependent de cât de puternică este împingerea sau tragerea. Din
cauza acestor caracteristici, forțele se clasifică drept mărimi vectoriale. Aceasta
înseamnă că forțele respectă un set diferit de reguli matematice decât mărimile
fizice care nu au direcție (denumite mărimi scalare). De exemplu, când se
determină ce se întâmplă când două forțe acționează asupra aceluiași obiect,
este nevoie să se știe atât modulul, cât și direcția ambelor forțe pentru a calcula
rezultanta. Dacă nu se știu ambele informații pentru toate forțele, situația este
ambiguă. De exemplu, dacă se știe cât de tare trag doi oameni de aceeași
frânghie, dar nu se știe în ce direcție trage fiecare, este imposibil să se determine
care va fi accelerația frânghiei. Cei doi oameni ar putea trage în sensuri contrare
sau în același sens. În acest exemplu unidimensional simplu, dacă nu se știe
direcția forțelor, nu se poate decide dacă rezultanta se calculează prin adunarea
celor două sau prin scăderea lor. Reprezentarea forțelor prin vectori evită aceste
probleme.

2018