Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea Educație Fizică și Sport

Master Kinetoterapie în Traumatologia Sportivă

Referat
Tema :
” Analiza biomecanică
a mișcărilor„

Efectuat :
Masterand anul I
Ababii Mihaela

2020
Mişcarea este forma de existenţă a materiei, însuşirea esenţială şi inseparabilă a materiei.
Mişcarea nu poate exista fără materie, după cum nici materia nu există fără mişcare . Descartes
spunea: "cantitatea de mişcare existentă în lume este totdeauna aceeaşi". Izvorul mişcării se află
în materia însăşi, impulsul interior al oricări mişcări constituindu-l lupta contrariilor. Mişcarea
este absolută, iar repausul este opusul mişcării. Repausul este relativ şi are sens numai în raport
cu forma individuală de mişcare.

Mişcarea biologică (viaţa şi locomoţia organismelor vii) este o formă superioară de mişcare, care
dispune de calităţi şi mecanisme speciale, ce nu pot fi explicate numai prin aplicarea legilor
mişcărilor mecanice, fizice sau chimice, considerate forme inferioare. Formele inferioare sunt, în
acest caz numai auxiliare şi nu pot epuiza esenţa formei superioare a mişcării biologice. Ex:
natura biocurenţilor nervoşi şi musculari nu este identică naturii curenţilor electrici. Segmentele
osoase nu acţionează ca nişte simple pârghii şi forţa lor de acţiune nu se poate determina
matematic, apelând la formulele clasice de determinare a funcţiilor mecanice ale pârghiilor,
deoarece intervin o serie de factori, care nu pot fi încadraţi (componenta articulară, momentul
muşchiului, intervenţia scripetelor de flexie, existenţa muşchilor poliarticulari).

Iată de ce, în înţelegerea şi interpretarea mişcării biologice, aplicarea legilor din mecanică, din
fizică şi chimie, nu reuşeşte să redea întreaga complexitate a fenomenelor. Aplicarea acestor legi
poate prezenta, schematic şi mecanicist, numai aspecte singulare ale complexului proces
biologic, care este locomoţia animală sau umană. Musculatura corpului dezvoltă două tipuri de
activitate şi anume: statică şi dinamică. La fiecare din aceste două tipuri întâlnim o serie de
particularităţi biomecanice.

Tipuri de activitate biomecanică statică

Activitatea statică de asigurare posturală este rezultatul contracţiei statico-izometrice a grupelor

şi lanţurilor musculare; ea nu duce la scurtarea muşchiului şi nici la deplasarea unor segmente
sau a corpului în întregime. În cadrul lor, muşchii obosesc rapid, întrucât ei solicită puternic
centrii nervoşi, iar circulaţia sângelui şi a limfei la nivelul muşchilor este îngreunată ca urmare a
comprimării vaselor.

Ea este de trei feluri:

a. activitatea statică de consolidare o întâlnim în cazul poziţiilor de echilibru stabil, (atârnat)

unde centrul general de greutate se află sub baza de susţinere. Aici grupele şi lanţurile musculare
se opun forţelor de tracţiune care, la nivelul articulaţiilor se manifestă ca forţe ce au tendinţa de a
disloca articulaţiile punând în stare de tensiune capsula şi ligamentele, cu atât mai mult cu cât
solicitarea este mai mare. Efortul static de consolidare solicită concomitent grupele şi lanţurile
musculare antagoniste. De aceea exerciţiile care folosesc acest tip de efort antrenează
concomitent atât muşchii agonişti cât şi pe cei antagonişti.

b. activitatea statică de fixare (echilibrare) apare în cazul poziţiilor statice cu echilibru

nestabil, unde centrul de greutate al corpului se află deasupra bazei de susţinere, cum sunt
poziţiile stand şi numeroasele lor variante. Grupele şi lanţurile musculare se opun forţelor care
tind să dezechilibreze corpul, fixându-l în poziţia respectivă. Condiţiile de echilibru nestabil
determină forţe care se manifestă la nivelul articulaţiilor sub formă de presiune, aceasta fiind cu
atât mai mare cu cât greutatea este mai mare (purtarea unei greutăţi în braţe sau pe umeri). Şi aici
efortul static solicită concomitent grupe şi lanţuri musculare antagoniste (agonişti şi antagonişti
din diferite articulaţii). Poziţiile stând pe vârfuri, cumpănă cu braţe lateral, stând pe mâini
necesită cel mai mare efort static de fixare.

În cele două tipuri de activitate statică descrise până acum, forţa de gravitaţie acţionează în
lungul axei verticale a corpului sau a segmentelor sale aflate în echilibru stabil sau nestabil. Când
corpul în întregime sau segmentele sale se află în poziţii complexe, în care forţa de gravitaţie
numai acţionează în lungul axei verticale, de ex: atârnat echer, sprijin lateral la inele, stând cu un
picior flexat înainte,stând cu braţele lateral, apar solicitări statice diferite. Musculatura corpului
luptând împotriva forţei de gravitaţie care tinde să schimbe poziţia acestuia sau a segmentelor
sale depune un efort static de menţinere, care asigură poziţia.

c. activitatea statică de menţinere se întâlneşte atât în poziţiie de echilibru stabil cât şi în cele
de echilibru nestabil, la care nu mai contribuie toate grupele şi lanţurile musculare antagoniste ci,
numai unele dintre ele. Acest tip de efort este folosit în reeducare motrică. Numărul grupelor
care depun efort de menţinere variază în funcţie de poziţia pe care o analizăm.

Astfel, în poziţia atârnat la bară fixă grupa musculară a flexorilor degetelor şi cea a basculei
mediale a scapulei depun effort static de menţinere, iar restul musculaturii depune efort static de
consolidare.

În poziţia atârnat echer se adaugă, cu efort static de menţinere, grupa muşchilor flexori ai coapsei
pe bazin şi muşchii pereţilor abdominali.

În poziţia stând cu braţele depărtate grupa muşchilor abductori în articulaţia scapulo-humerală şi

a extensorilor cotului depun efort de menţinere, iar restul activitate statică de fixare. În poziţia
sprijin lateral la inele grupa muşchilor adductori în articulaţia scapulo-humerală şi muşchii
basculei mediale a scapulei depun un efort considerabil de menţinere.

Tipuri de activitate biomecanică dinamică

Activitatea dinamică a musculaturii corpului are două particularităţi: de învingere şi de cedare.

a. activitatea dinamică de învingere (contracţie concentrică) este contracţia în care muşchiul se
scurtează şi mobilizează oasele printr-o mişcare concentrică, de apropiere; muşchii antagonişti
sunt întinşi şi prin aceasta contribuie la frânarea mişcării.

b. activitatea dinamică de cedare (contracţie excentrică) este contracţia în care muşchiul

efectuează mişcarea prin cedarea progresivă a stării sale de contracţie, lungimea muşchiului
crescând corespunzător.

Astfel, înclinarea corpului înainte poate fi produsă prin contracţia de învingere a musculaturii
pereţilor abdominali, sau prin contracţia de cedare a muşchilor şanţurilor vertebrale care sunt
antagoniştii primilor. Sau, un alt exemplu, flexia coapsei pe bazin poate fi produsă de grupa
flexorilor coapsei, iar dacă trunchiul este aşezat în poziţie culcat pe o banchetă, cu faţa în jos,
aceeaşi mişcare rezultă din efortul dinamic de cedare al extensorilor coapsei, care luptând
împotriva gravitaţiei cedează treptat din contracţia lor şi permit astfel mişcarea de flexie.

Rezultă o ideie de cea mai mare importanţă în biomecanică şi anume: aceeaşi grupă musculară
poate, în unele condiţii, să efectueze mişcarea prin scurtare, ca şi mişcarea opusă ei, dar prin
alungire (cedare). Astfel, grupa flexorilor antebraţului pe braţ apropie (flectează) cele două
segmente prin contracţie de învingere, sau le depărtează (extensie) prin contracţie de cedare.

Acest principiu este valabil pentru toate grupele musculare. Ex: în mişcarea de tracţiune la bară
fixă, în prima fază – de ridicare a corpului – acţionează un lanţ muscular format din flexorii
degetelor, ai antebraţului, retroductorii în articulaţia scapulo-humerală, coborâtorii scapulei şi
muşchii basculei mediale a scapulei; activitatea acestora la ridicarea corpului este de învingere.În
faza a doua a mişcării – de coborâre a corpului – tot acelaşi lanţ muscular asigură mişcarea, însă
prin activitate de cedare. Un alt exemplu: la săritura în lungime (cu sau fără elan), în faza de
impulsie acţionează lanţul muscular al triplei extensii prin contracţie musculară dinamică de
învingere, iar la aterizare, acţionează acelaşi lanţ muscular, însă prin efort dinamic de cedare.

Bibliografie:
1. . Nenciu, G., Biomecanică în educație fizică și sport, Editură Fundaţiei România de Mâine,
2008.

2. Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanică aparatului locomotor, Editură Sport-Turism,

Bucureşti, 1977

3. Emil Budescu, Biomecanică Generala, Iași 2013

4. Iliescu A., Biomecanica exerciţiilor fizice, Bucureşti, Ed. Consiliului Naţional pentru Educaţie
Fizică şi Sport, 1968