Alan Hlad - Lungul zbor spre casă

11/2/2020
Pornind de la evenimente reale din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, Lungul drum
spre casă este o poveste plină de curaj dedicată eroilor necuvântători care au grăbit sfârșitul
erei naziste. Între 1941 și 1944, la inițiativa lui Winston Churchill, Marea Britanie a folosit
aproximativ 16.000 de porumbei voiajori pentru a primi mesaje din Franța și Olanda, ambele
țări fiind sub ocupație nazistă. Acțiunea se petrece la o crescătorie din Epping, Anglia, unde
Susan Sheperd și bunicul ei își pregătesc porumbeii pentru această nouă misiune. Cu sufletul
îndurerat pentru soarta lor, Susan știe că mulți dintre ei nu se vor mai întoarce acasă, dar cu
toate acestea zborul lor ar putea ajuta la încheierea rapidă a războiului care le-a nimicit
viețile. Susan era obișnuită cu greutățile și glumele destinului - a rămas orfană de mică, fiind
crescută de bunici, dintre care doar bunicul Bertie îi mai rămăsese acum alături. Războiul
însemna rutină și vigilență permanentă, iar Susan nu se aștepta nicio clipă să-și întâlnească
sufletul-pereche tocmai acum. Dar exact asta se întâmplă odată cu apariția americanului
Oliver Evans la ferma lor. 

Ollie, originar din Maine, ajunge printr-o serie de întâmplări neobișnuite tocmai în Anglia.
Deși la început nu știe nimic despre porumbei și nici nu conștientizează importanța misiunii,
Ollie ajunge să-i îndrăgească și să lupte pentru bunăstarea lor. Conexiunea dintre el și Susan
devine tot mai puternică pe măsură ce încep să-și împărtășească experiențele de viață,
dorințele și planurile de viitor. Ollie nu și-a imaginat că viața îl va purta la o fermă
îndepărtată din Anglia (visul lui cel mai mare fiind să piloteze un Spitfire și să-i nimicească
pe nemți) dar acum nu ar mai vrea să plece nicicând din acest loc. Dar printr-o serie de
evenimente nefericite, ajunge în Franța aflată sub ocupație nazistă împreună cu porumbelul
preferat al lui Susan - Ducesa. Aceasta nu făcea parte din misiunea britanică, fiind feblețea lui
Susan, aproape un animal de companie. Dar Ducesa se dovedește a fi un simbol al speranței,
căci intuiește bine sentimentele dintre cei doi și timp de câteva luni poartă mesaje din Franța
în Anglia și înapoi. Curajul ei și modul de a evita pericolele nenumărate de pe drum îi
determină pe Ollie și pe Susan să lupte mai departe, cu năzuința că războiul se va termina
curând, iar ei vor putea să-și trăiască dragostea. 

Lungul drum spre casă  este unul dintre cele mai emoționante romane pe care le-am citit, o
poveste despre speranță și regăsire într-un moment tulburător al istoriei. Viața din timpul
războiului i-a pus pe oameni la încercare în toate modurile posibile, obligându-i să-și
revizuiască principiile și visele, să lupte cu dârzenie în ciuda tuturor obstacolelor sau să facă
compromisuri pentru a supraviețui. Și în pofida tuturor distrugerilor, a bombardamentelor și a
tristeții, dragostea a reușit să rămână în viață, să schimbe destine și să-și urmeze cursul
precum apa care curge neîncetat. Dragostea e cea care i-a ținut pe oameni în viață și i-a
umplut de speranța unor vremuri mai fericite. 

Chiar dacă cunoaștem deja nenumărate povești despre oameni curajoși care au reușit să
schimbe cursul istoriei, mai sunt nenumărați eroi din acele vremuri pe care istoria i-a omis.
Așa a fost și cazul porumbeilor britanici care au cărat mesaje din țările ocupate înapoi în
Anglia. Mulți dintre ei au fost sacrificați în primele zboruri, iar după ce naziștii și-au dat
seama de stratagema britanicilor, au fost din ce în ce mai vânați - atât în bătaia puștilor, cât și
a șoimilor de care soldații germani s-au folosit. Sacrificiul lor a fost un exemplu de curaj, deși
păsările nu au știut cu exactitate ce înseamnă misiunea lor. Dar, la fel ca în cazul Ducesei,
probabil că au simțit importanța mesajelor pe care le purtau pe piciorușe, au simțit teama și
disperarea din jurul lor și s-au străduit din toate puterile să se întoarcă acasă. Pe cât de des a
fost posibil. 

Capcana sclaviei moderne: ”Trenul din Erlingen sau Metamorfoza lui

Dumnezeu”, de Boualem Sansal
”Trenul din Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu”, de Boualem Sansal
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere: Mădălina Ghiu

”Ce-a vrut să demonstreze prin asta, că granița dintre real și virtual există doar fiindcă
suntem lipsiți de imaginație sau, din contră, că imaginația e modul nostru de a vedea
realitatea?” (pg. 15, legat de Metamorfoza lui Kafka)

Scriitorul francez de origine algeriană oferă o poveste cu registre și planuri multiple, care
sunt legate de câteva elemente comune: frica, violența și pericolele extremismului religios.
Structurată în două părți, prima epistolară, sub forma unor scrisori pe care Ute Von Ebert,
moștenitoarea unui imperiu industrial le scrie fiicei sale, cu însemnări din viața cotidiană a
unui oraș imaginar, Erlingen. Acolo populația este asediată de un invadator misterios, iar
oamenii așteaptă cu nerăbdare sosirea unui tren ipotetic care urmează să îi evacueze. O falsă
salvare, care nu are cum să nu amintească de trenurile naziste. Cea de-a doua parte urmărește
soarta lui Elisabeth Potier, victimă colaterală a atacului islamist care a avut loc pe 13
noiembrie 2015 în Paris și a destinelor lui Helmut și Magda, prietenii acestora, cei care iau
parte activă și conștientă la metamorfoză, alături de Ute.

”Alegerea unui titlu a fost dificilă. Am început cu titlul Metamorfoza lui Dumnezeu. A fost
bombastic, m-a deranjat. Apoi am optat pentru Trenul Erlingen. Prea prozaic, asta m-a
deranjat și pe mine. Împreună au funcționat bine. Faptul că se referă la Germania sub
numele de Erlingen și la Shoah cu trenul, a ridicat cumva problema lui Dumnezeu și a
responsabilității sale, asta rezumă cel mai bine cartea.”, spunea Boualem Sansal într-un
interviu acordat Galimard.fr după publicarea romanului.

Volumul aduce în discuție o misterioasă triadă de imposturi: a

lui Moise, Iisus și Mahomed”. Întrebat dacă sunt aceștia vectori ai fanatismului, Sansal
adăuga în același interviu că ”religiile sunt spini în conștiința omului. Înregistrarea lor istorică
este aproape strălucitoare. Este timpul să schimbăm perspectiva și să fim foarte suspicioși.
Omul trebuie să-și împlinească propriul destin, nu pe cel al zeilor.”

O posibilă morală a volumului atrage atenția asupra faptului că drumul către căutarea fericirii
este sinuos, iar oamenii au parte deseori mai degrabă de nenorociri, decât de lucruri plăcute în
această călătorie. Definit drept o „cronică a vremurilor actuale” chiar de către autor, Sansal
spune că trăim în esență aceleași evenimente care au dus la marile migrații din trecut, la
ascensiunea fascismului, la războaie mondiale, la nebunii religioase, la mari înfrângeri
morale. Romanul propune o revizuire a acestora, o privire profundă, dintr-o perspectivă
diferită, pentru a deconstrui, a căuta motive și explicații valide și a pune în lumină oligarhiile
sectare care manipulează prin intermediul banilor și al religiei.

”Se pare că farmecul vieții, al libertății și aspirația la fericire nu mai funcționează decât
pentru aceia care duc lipsă de ele.

Dacă nu crede în viață și în libertate nu le putem apăra, normal, iar dacă nu facem asta, pur
și simplu nu avem niciun motiv să mai trăim.” (pg. 23)

Romanul este presărat cu referințe la scriitori renumiți, din diferite perioade, dar Henri David
Thoreau ocupă un loc special, Sansal consideră că în acest moment al existenței noastre,
aproape sufocat de dependență, are nevoie de astfel de texte care avertizează. Oamenii
trebuie avertizați înainte să cadă în supunere, iar romanul combate o astfel de supunere.

Fiica lui Hannah (alias Ute) locuiește la Londra și este în centrul celei de-a doua părți a
romanului. Din scrisorile primite de la Ute află despre viața din Erlingen asediată de un
dușman despre care nu se știe aproape nimic, numit generic „Slujitorii”. Conștientă că această
poveste este rodul imaginației, în care mama ei se refugiase după atacul terorist din Paris, ea
nu se poate opri totuși din a reflecta la mobilurile acestei schimbări bruște căreia i-a căzut
victimă Hannah: ravagiile răspândirii credinței sectare în democrațiile obosite. Hannah
devine un confident invizibil. Ute și a lăsat fiicei sale câteva înscrisuri care pot și trebuie
folosite ca inspirație pentru a scrie și a denunța lumea agresorilor. O reflecție asupra
politicilor fără viziune pe termen lung, a supunerii oarbe față de un invadator care este
peste tot și nicăieri.

Construcția romanului nu este una obișnuită, iar cititorul este avertizat din capul locului.
Boualem Sansal reușește însă cu mare abilitate să îmbine planurile, fără ca de-a lungul
textului să existe goluri sau piste moarte. Există câteva puncte în care am avut senzația că
romanul nu reușește ceea ce și-a propus, iar primul ar fi transmiterea mesajului legat de
ravagiile islamismului radical. Pentru cei mai puțin familiarizați cu aceste probleme, sensul
refuză să se facă înțeles. Denunțarea celor trei  imposturi ale lui Moise, Iisus și Mahomed nu
se revelează, iar textul devine și mai confuz odată cu inserțiile din Kafka, Buzzati și Thoreau.
Romanul lui Boualem Sansal are nevoie câteva cunoștințe suplimentare pentru a fi gustat pe
deplin, lipsa lor face mai dificilă lectura, iar reflecțiile în afara contextului nu sunt de ajutor,
dimpotrivă.

Pentru cei care au mai avut contact cu opera lui Sansal, romanul este un deliciu. Alternanța
planurilor nu este o problemă, iar discutarea unor teme în cheie filosofică este remarcabilă.
Dialectica așteptării și a supunerii, răspunsul la frică, migrația ca problemă centrală a lumii
contemporane, claustrofobia așteptării sunt doar câteva dintre analizele excelent realizate.
Ideea că omul își construiește o lume mentală alternativă ca răspuns la traumă nu este nouă,
dar modul în care este construită arhitectura acestei lumi, cu referințe și trimiteri subtile la
marile probleme ale istoriei umanității mi se pare unul dintre punctele forte ale celui mai
recent roman semnat Boualem Sansal.

”Cameleonul nu are conștiința transformării, nici pe cea a dialogului stabilit de corpul lui
cu mediul înconjurător, care îi împrumută culoarea și forma. În fiecare om există un
cameleon care îl ajută ca diferite identități să coabiteze în el, scoțând-o la iveală pe cea
potrivită împrejurării în care se află.” (pg. 193)

LINKUL DE MAI JOS TE DUCE LA O ARHIVA CU RECENZII LA CARTI APARUTE

LA EDITURA HUMANITAS DE UNDE POTI ALEGE:

https://www.delicateseliterare.ro/tag/editura-humanitas/

Acceseaza linkul pentru urmatoarea recenzie

https://www.delicateseliterare.ro/casa-germana-de-annette-hess-editura-humanitas-fiction-
recenzie/?fbclid=IwAR1xUtTyCwuEPldk1T2RIKoAF2YfPQHz-HGc7dB_t03O-p-_9jgrQ2JNZoA
Recenzie – Aroma timpului – Din dragoste pentru Coco Chanel
de

Un parfumier șarmant pleacă din Barcelona pentru a-și descoperi vocaţia în Parisul lui Coco
Chanel. Îl cheamă Pablo și va primi tot ce are interbelicul mai bun de oferit. Pablo trece și
prin raiul parfumierilor, celebrul Grasse, unde lasă în urmă o primă iubire, devenită
imposibilă. Talentul îi este răsplătit regește, dându-i-se posibilitatea de a crea niște
capodopere olfactive, precum și propria casă de parfumuri. Evenimentele politice îl
determină să revină în Barcelona pentru a încheia niște vechi socoteli cu sine și pentru a o lua
de la capăt. Povestea senzuală, cu note palpitante, ale acestui parfumier catalan adoptat de
Parisul anilor nebuni este spusă în romanul Aroma timpului.

Aroma timpului este un roman ce a încântat-o și pe Care Santos, o altă catalană devenită o
seducătoare în lumea celor atrași de romane pline de povești de viaţă intense. Așadar, o vei
citi pe Nuria Pradas cu poftă dacă îţi place stilul unor povestitoare cum este și Care Santos.

O lecţie de istorie a parfumurilor

După cum ai ghicit și din titlu, Aroma timpului este un roman pentru cei pasionaţi de istoria
parfumului. Nu sunt puţine detaliile istorice dedicate unor parfumuri emblematice. De
asemenea, vei găsi la finalul cărţii o secţiune despre marile parfumuri, în care vei găsi
informaţii privind creatorii lor și ingredientele ce le alcătuiesc. Nuria Pradas nu ezită să
dedice numeroase pasaje unor detalii privind compoziţia unui parfum și muncii laborioase a
unui parfumier.

Paginile romanului îţi stimulează intens memoria olfactivă. Sunt atâtea arome evocate, încât
ai impresia că ajungi să citești într-o parfumerie sau într-un laborator unde ia nastere un
parfum unic, revoluţionar, precum faimosul Chanel N° 5.

Naraţiunea este precum structura unui parfum

Pasiunea pentru universul parfumierilor este reflectată nu doar în poveștile intersectate în

roman. Acest roman pare să împrumute structura unui parfum. Îţi dai seama de asta
ascultându-l pe maestrul lui Pablo. Maestrul din Grasse i-a răsfaţat și pe aristocraţii ruși
înainte de venirea bolșevicilor. El îi explică lui Pablo că parfumul are mai multe straturi. Mai
întâi sunt notele de vârf, care se simt primele. Urmează inima parfumului, alcătuita din notele
de mijloc. Ultimele sunt notele de bază, cu a lor profunzime care își pune amprenta asupra
memoriei olfactive.

Şi romanul are niște note de vârf, de mijloc și de bază. Primele note simţite de cititor degajă
prospeţimea unei iubiri inocente. Miroase a pere și a câmpuri de lavandă. Este iubirea dintre
adolescentul Pablo și Claudine. Această iubire amintește de farmecul unor filme vechi.

Coco Chanel și ale sale sfaturi preţioase

Pablo o întâlneste pe Claudine în Grasse. Aici, Pablo ajunge să fie crescut de mătușa lui, după
ce rămâne orfan. Claudine face parte din familia ce deţine farbrica de parfumuri din regiune.
La această fabrică lucrează și unchiul lui Pablo. Diferenţa de statut social duce la prima
dezamăgire din viaţa lui Pablo. Încercând să revină pe linia de plutire, el se va refugia în
muncă.

Fiind recomandat de cel mai important artizan olfactiv din Grasse, Pablo ajunge să lucreze
pentru o mare casă de parfumuri din Paris. Înainte de a pleca la Paris, adolescentul Pablo dă
lovitura. Participă alături de primul său maestru din Grasse la crearea emblematicului Chanel
N° 5. Ajunge astfel să discute cu deja faimoasa Coco Chanel despre tânăra de care se
îndrăgostise. Coco Chanel îi va da nu doar cele mai bune sfaturi despre supravieţuirea după o
mare iubire pierdută. Zeiţa emancipatelor îi va oferi și un manuscris preţios. Manuscrisul ce
datează din perioada Renașterii este folosit inteligent de Pablo. Cu ajutorul lui va crea prima
lui capodoperă olfactivă.

Parfumul unei vieţi copleșitoare

Dacă notele de vârf amintesc suav de prima iubire înfiripată în pitorescul Grasse, cu ale sale
câmpuri de lavandă și flori ce miros puternic, notele de mijloc îmbină parfumuri ce reflectă
emoţii contradictorii. Viaţa lui Pablo va fi marcată de glorie și de pierderi, de căutări, de
euforia pasiunii și de îmbătarea cu notele uitării.

În timp ce povestește viaţa lui Pablo, Nuria Pradas te introduce în atmosfera Parisului
interbelic. Multe dintre paginile romanului Aroma timpului seamănă cu o fascinantă lecţie de
istorie. Pentru mulţi va fi o adevărată desfătare descrierea parfumului ce i-a sporit faima lui
Coco Chanel. Nuria Pradas a știut să descopere legătura între noul tip de parfum și noile
aspiraţii estetice ale avangardei interbelice. Inovaţia din imaginarul lui Chanel se dezvoltă în
paralel cu schimbările din artă.

Crearea lui Chanel N° 5 este comparată inspirat cu trecerea de la arta figurativă la cea
abstractă. Pasionaţii de pictură ar asemăna un parfum Chanel cu vraja stranie a unei femei
pictate de Tamara de Lempicka, răsărită printre diafanele tinere din tablourile lui Botticelli.

Suspansul, noul ingredient

După notele de vârf ce amintesc de începutul unei iubiri cu iz de romantism adolescentin din
alte vremuri și după notele de mijloc, potrivite pentru a descrie maturizarea lui Pablo, cu
vârjetul de emoţii si evenimente dramatice aduse, notele de bază devin palpitante. Aceste
ultime note ies la suprafaţă când Pablo se reîntoarce la Barcelona. Aici va lucra la un nou
parfum, după ce ocuparea Parisului de către naziști l-a alungat din ţara unde a cunoscut gloria
(dar și multe dezamăgiri). Ajuns la Barcelona, Pablo va renaște, dar nu înainte de a cunoaște
dedesubturile tenebroase ale înaltei societăţi.

Elita afaceriștilor din Barcelona prosperase după ce intrase într-o cârdășie ticăloasă cu adepţii
lui Franco. Afaceristul pentru care Pablo va crea un nou parfum deţine o firmă de cosmetice,
dar și niște secrete întunecate. Revenirea lui Pablo în Barcelona va devia romanul spre un
thriller alert. Notele romantice sunt înlocuite de cele asociate unui film noir, cu gangsteri și
femei senzuale. Una reprezintă viitorul lui Pablo, alta vine din trecutul.

Arome imprevizibile

Aroma timpului este un roman precum notele unui parfum cameleonic. Exact când aveai
impresia că vezi un film romantic semănând cu melodramele clasice, Nuria Pradas virează
imprevizibil în directia unui roman alert, având o intrigă poliţistă. Imprevizibilul se îmbină cu
trepidaţiile unui conflict între prezent și trecut. Acest conflict este iscat de o nouă apariţie
feminină în viaţa lui Pablo.

Deși pare un roman dedicat Parisului interbelic, pe măsura ce te vei apropia de final vei
descoperi o reverenţă făcută Barcelonei. Pablo trebuie să se reinventeze ca parfumier în
Barcelona. Povestea lui și compoziţia noului parfum trebuie să redea spiritul unui oraș aflat
între mari traume și renașteri, între eleganţă și teroare, între freamătul exuberant al libertăţii
artistice și fantomele rămase în urma unor drame (individuale și colective) sfâșietoare.