Comunicarea este un fenomen plurideterminal, ea fiind in acelasi timp
relatie, informatie, tranzactie si actiune. Pornind de la acest concept, comunicarea admite o tipologie larga, dupa anumite criterii referentiale.
1. Dupa natura partenerilor, vorbim de comunicare: intrapersonala
(cu sine), interpersonala (intre doua sau mai multe persoane), comunicare in grup mic (este cazul unei relatii grupale de tip „fata in fata”) si in public (auditoriul este un public larg, in relatie directa sau indirecta cu emitatorul). 2. Dupa statutul interlocutorilor, exista comunicare pe verticala (intre parteneri cu statute inegale; de exemplu, elev-profesor) si pe orizontala (intre locutori cu statute egale; elev-elev). 3. Dupa codul utilizat, comunicarea este verbala, paraverbala si nonverbala. 4. Dupa natura continutului, comunicarea este referentiala (vizeaza un anumit adevar), operational-metodologica (intelegerea adevarului), atitudinala (valorizeaza cele transmise). 5. Dupa finalitatea actului comunicativ, comunicarea se imparte in accidentala, subiectiva si instrumentala. 6. Dupa capacitatea autoreglarii, comunicarea este lateralizata (unidirectionala, fara feedback) si nelateralizata (cu feedback). Comunicarea paraverbala
In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si
transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii (comunica date primare despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.), particularitatile de pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, gradul de instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia, pauza etc.
Comunicarea paraverbala nu poate fiinta ca forma, decat
concomitent cu comunicarea verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De exemplu un „da' rostit ca „nu'. Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate modifica sensul in functie de interventia paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste supracodificare.
Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de
influenta si control a celor din jurul nostru, a partenerilor de comunicare. Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, in spatele lor, in subtext si in toate manifestarile vocale, posturale si gestuale legate intim de pronuntarea sau scrierea cuvintelor, reprezinta limbajul paraverbal.