Sunteți pe pagina 1din 17

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE MATEMATICĂ – INFORMATICĂ


SPECIALIZAREA MATEMATICĂ
DISCIPLINA ANALIZĂ REALĂ

REFERAT CU TEMA:

INTEGRALA LEBESGUE

OCHIROŞI(STOICA) IULIA
Anul III, Grupa 300

1
Analizând procedeul de integrare a lui Riemann, Lebesgue îşi
dă seama de unele din carenţele acestuia ( cum ar fi utilizarea
acelor diviziuni ale unui interval [a, b] ce presupun respectarea
ordinii punctelor din [a, b], precum şi a tipului de sume integrale
corespunzătoare aestor diviziuni, a căror construcţie este
condiţionată de această ordine) şi propune un nou procedeu de
integrare, mai general, bazat pe teoria măsurii.
În acest material este prezentată :
 integrala unei funcţii etajate şi nenegative;
 integrala unei funcţii măsurabile nenegative definite pe un

spaţiu oarecare cu măsură ( X, Α, µ);


 integrala unei funcţii măsurabile reale.
1.Integrala unei funcţii etajate şi nenegative
n
Definiţia 1. Fie ( X, Α, µ) un spaţiu cu măsură şi fie f = ∑ai χ Ai o
i =1

funcţie Α- etajată (pe scurt, etajată) şi nenegativă, unde ( ai ) in=1

şi ( Ai ) in=1 au semnificaţiile cunosute: ai valori ale lui f distincte

între ele, respectiv mulţimile Ai = { x; f ( x) = ai } = f −1 ( { ai } ) .


n
I. Numim integrală a funcţiei f pe X ∫ fd µ = ∑ai µ( Ai )
X i =1

II. Spunem că funcţia f este integrabilă pe X dacă

∫ fd µ < ∞
X

Pentru integrala funcţiei f pe X se mai folosesc şi notaţiile X∫ fd µ

sau X∫ f ( x)dx sau X∫ f ( x )dµ( x ) .

2
Observaţii. I. Este evident că ∫ fd µ este un element din [0, +∞ ].
X

II.Definiţia de mai sus trebuie înţeleasă cu convenţia de

calcul din ℜ, ∞ ⋅ 0 = 0 ⋅ ∞ = 0 ; în particular, dacă f(x) = ∞ pentru


orice

x Є X, iar µ(X) = 0 atunci ∫ fd µ= 0.


X

n
Definiţia 2. Fie T Є Α şi f = ∑ai χ Ai o funcţie etajată şi
i =1

nenegativă.
I. Numim integrală Lebesgue a funcţiei f pe mulţimea

măsurabilă T T∫ fd µ = X∫ fχT dµ .

II. Spunem că f este integrabilă pe mulţimea măsurabilă T

dacă T∫ fd µ< ∞ .

Pentru integrala funcţiei f pe T se mai folosesc şi notaţiile:

∫ f ( x )dx şi ∫ f ( x)dµ( x) .
T T

n
Observaţie. Din definiţia integralei se vede că ∫ fd µ = ∑ai µ( Ai T )
T i =1

Exemplul 1. Fie T =[a, b] un interval compact al lui ℜşi fie

 1, p e n tx r au t i o dn iTan l
f ( x) = 
 0. p e n tx r iur a t i od ni nTa l

3
Atunci T∫ fdµ = 1 ⋅ µ ( T ∩ Q ) + 0 ⋅ µ (T − ( T ∩ Q ) ) , unde µ este măsura Lebesgue

pe ℜ; cum µ(Q)=0, rezultă că µ(T∩Q)=0, de unde

∫ fdµ = 0 + 0 ⋅ µ(T − (T ∩ Q)) = 0


T

Teoremă 1. Dacă f,g : X→[0, +∞] sunt funcţii etajate atunci:

I. X∫ ( f + g )dµ = X∫ fd µ + X∫ gd µ ;

II. X∫ (cf )dµ = c X∫ fd µ , c Є (0, ∞)

III. pentru orice şir de mulţimi mutual disjuncte (Tk )k∈ N ⊂ Α


are

∫ fd µ = ∑ ∫ fd µ;
loc: ∞ k =1Tk
 Tk
k =1

IV. f≤ g ⇒ X∫ fd µ ≤ X∫ gd µ .
n m
Demonstraţie. Fie f = ∑ai χ Ai şi g= ∑b j χB j unde atât mulţimile
i =1 j =1

( Ai ) in=1 cât şi mulţimile ( B) m


j =1 sunt mutual disjuncte.
I. se observă că
n m n m m n
∫ f µ d+ ∫ g µ = d∑ aiµ (AI)+ ∑ bjµ (B j) = ∑ aiµ (Ai ∩ Bj)+ ∑ bj(Bj ∩  Ai) = II. este o conseinţă a definiţiei 1.
X X i= 1 j= 1 i= 1 j= 1 j= 1 i= 1
n m m n nm ∞
∑ ai ∑ µ (Ai ∩ Bj)+ ∑ bj∑ µ (Bj ∩ Ai) = ∑ ∑ (ai + bj)µ (Ai ∩ Bj) = ∫ ( f + g)dµ
i= 1 j= 1 j= 1 i= 1 i= 1 j= 1
III. Fie T =  Tk .Atunci
X k =1

n n ∞ n ∞
∫ fdµ = ∑ai µ(T ∩ Ai ) = ∑ai µ( Ai ∩  Tk ) = ∑ai ∑ µ( Ai ∩Tk ) =
T i =1 i =1 k =1 i =1 k =1
∞ n ∞
= ∑∑ a i µ( Ai ∩Tk = ∑ ∫ fdµ
k =1i =1 k =1Tk

IV. Se observă că

4
n n m
∫ fd µ = ∑ai µ( Ai ) = ∑∑ci , j µ( Ai ∩ B j )
i =1 i =1 j =1
X
,
unde ci, j este valoarea lui f pe Ai ∩ Bj iar ci,j ≤bj . Atunci

n m m
∫ fd µ = ∑∑b j µ( Ai ∩ B j ) = ∑b j µ( B j ) = ∫ gd µ
X i =1 j =1 j =1 X

2.Integrala unei funcţii măsurabile


Fie (X, Α, µ) un spaţiu oarecare cu măsură şi fie f: X→ ℜo funcţie
+ -
măsurabilă; asociem funcţiei f cele două funcţii nenegative f ,f
, date prin: f +=sup {f, 0} , f -
= inf { f ,0}, numite respectiv
parte pozitivă şi parte negativă a funcţiei f . Se ştie că f este
+
măsurabilă dacă şi numai dacă f , f – sunt măsurabile.

5
+ -
Întrucât f măsurabilă implică f , f măsurabile , se poate
+ −
dµ, dµ
vorbi de existenţa integralelor X∫ f ∫f
X
. Cu ajutorul acestor

integrale se defineşte integrala unei funcţii măsurabile şi


nenegative:
Definiţie. Fie f: X→ ℜmăsurabilă.
+ −
dµ, dµ
I. Dacă măcar una din integralele X∫ f ∫f
X
este

finită, numim integrală Lebesgue a funcţiei f pe


X diferenţa dintre integrala părţii pozitive şi
+
dµ − ∫ f −dµ
integrala părţii negative, adică X∫ fd µ = X∫ f X

II. Spunem că f este integrabilă pe X dacă ambele


+ −
dµ, dµ
integrale X∫ f ∫f
X
sunt finite.

Vom folosi notaţiile ∫ fd µ sau ∫ f ( x)dx sau ∫ f ( x)dµ( x) pentru


X X X

integrala funcţiei pe X; de asemenea notăm prin L(X, Α, µ) sau


L(X) clasa tuturor funcţiilor integrabile pe X.
Observaţii.1. Dacă pentru funcţia f se poate defini integrala, spunem
că integrala există, în caz contrar spunând că integrala nu există.

2. Dacă f ≤ 0, rezultă că f + = 0 şi f - = -f şi atunci ∫ fd µ = − ∫ (− f )dµ .


X X

Teoremă 2.1. Funcţia măsurabilă f: X→ ℜeste integrabilă


pe X dacă şi numai dacă |f | este integrabilă pe X.
Demonstraţie. Dacă f Є L(X) atunci f + şi f -
Є L(X) şi deci |f |=f +

-
+f este funcţie măsurabilă şi nenegativă, este integrabilă pe X
întrucât

6
+
∫ f dµ = ∫f dµ + ∫ f −dµ < ∞
X X X
.

Reciproc, dacă |f | Є L(X) atunci cum f + ≤ |f |şi f - ≤ |f |, atunci


+ −
∫f dµ ≤ ∫ f dµ < ∞ ∫f dµ ≤ ∫ f dµ < ∞
X X
şi X X
, adică f +
şi f -
Є L(X),

ceea ce implică f Є L(X).


Observaţie. Dacă X = N , mulţimea numerelor naturale, iar µ măsura pe P
(N) ; dacă f este o funcţie definită pe N cu valori reale atunci f reprezintă un
şir de numere reale f(n) = an , pentru orice n, număr natural. Integrala
Lebesgue a funcţiei f pe N, înzestrat în acest mod ca spaţiu cu măsură, se va

∞ ∞ ∞
reduce la ∫ fd µ = ∑an , unde seria este interpretată ca ∑an+ − ∑an− dacă nu
N n =1 n =1 n =1

este de forma ∞ - ∞, caz în care ∫ fd µ nu există. În realitate apar


N

următoarele situaţii:
∞ ∞
1. ∑ an+ < ∞, ∑ an− < ∞ . Seria este absolut convergentă şi integrala N∫ fd µeste
n =1 n =1

egală cu suma seriei.


∞ ∞ ∞
2. ∑ an+ = ∞, ∑ an− < ∞ . Seria ∑an diverge la + ∞ şi ∫ fd µ=+∞.
n =1 n =1 n =1 N

∞ ∞ ∞
3. ∑ an+ < ∞, ∑ an− = ∞ . Seria ∑an diverge la + ∞ şi N∫ fd µ= - ∞.
n =1 n =1 n =1

∞ ∞ ∞
4. ∑an+ = ∑an− = ∞ . Seria ∑an nu este absolut convergentă, putând fi ori
n =1 n =1 n =1


divergentă ori semiconvergent, dar ∫ fd µ nu există chiar dacă seria ∑an
N n =1

este semiconvergentă.
Deci dacă se utilizează sumarea din punctul de vedere ai integralei
Lebesgue, seriile semiconvergente sunt considerate ca divergente.

7
Prin urmare integrabilitatea Lebesgue coincide cu convergenţa absolută
a seriei, fapt care este de altfel firesc, întrucât ordinea termenilor şirului ( an)
nu joacă nici un rol în integrabilitate, seria trebuind să conveargă oricare ar fi
ordinea termenilor, ceea ce echivalează cu absoluta convergenţă.

Teoremă 2.2. Fie f: X→ ℜo funcţie măsurabilă. Dacă X∫ fd µ

există

( în particular dacă f Є L(X)) şi c Є ℜ atunci X∫cfd µ există (respectiv

c f Є L(X)) şi X∫cfd µ =c X∫ fd µ.

Demonstraţie. Cazul c = 0 este banal.


+
a) Să presupunem c >0 ; atunci (cf) =cf + , (cf) - =cf - , deci

∫cfd µ =
X

= ∫ (cf ) + dµ − ∫ (cf ) −dµ = ∫ cf +dµ − ∫ cf −dµ = c ∫ f +dµ − c ∫ f −dµ = c ∫ fd µ


X X X X X X X
Cu

m X∫ fd µexistă, rezultă din egalitatea de mai sus că şi

∫cfd µ şi, în plus are loc ∫cfd µ =c ∫ fd µ.


X X X

+
b) Dacă c < 0, atunci (cf) =-cf - , (cf) - =-cf + , deci, obţinem

∫cfd µ = ∫ (cf ) dµ − ∫ (cf ) dµ = ∫ (−cf )dµ − ∫ (−cf )dµ =


+ − − +

X X X X X

, cum X∫ fd µexistă, din ultima



dµ − (−c ) ∫ f +dµ = c ∫ fd µ
=-c X∫ f X X

relaţie se vede că există şi X∫cfd µ şi, în plus are loc

∫cfd µ =c ∫ fd µ .
X X

8
Teoremă 2.3. Fie f ,g : X→ ℜmăsurabile şi să presupunem

că f+g este bine definită. Dacă X∫ fd µ şi X∫ gd µ există iar X∫ fd µ+

∫ gd µ este bine definită (nu este de forma ∞- ∞sau - ∞+ ∞)


X

atunci
∫( f
X
+ g ) dµ
= X∫ fd µ+ X∫ gd µ .

În plus, dacă f Є L(X) şi g Є L(X) atunci f+g Є L(X).


Demonstraţie.1

Teoremă 2.4. Fie f.g: X→ ℜmăsurabile. Dacă f=g (a.p.t.) iar

∫ fd µ există atunci există şi ∫ gd µ iar ∫ fd µ= ∫ gd µ .


X X X X

Demonstraţie. Cum f=g (a.p.t.), rezultă că f + = g +


(a.p.t.) ,
- -
f = g (a.p.t.) , aplicând teorema 2.2 obţinem că
+
∫f dµ = ∫ g +dµ −
dµ = ∫ g −dµ
X X
iar X∫ f X
, de unde rezultatul teoremei.

Teoremă 2.5. Dacă f: X→ ℜeste nula a.p.t. pe X atunci:

I. X∫ fd µ= 0

II. Dacă f ≤ g a.p.t.atunci X∫ fd µ≤ X∫ gd µ .

Demonstraţie. I. rezultă din teorema 4 ţinănd seama că


funcţiile nule (a.p.t.) sunt măsurabile.
II. Cum g=f +(g –f) rezultă conform teoremei 3 că

1
Vezi Anca Precupanu: Analiză matematică.Funcţii reale, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,1976

9
∫ gd µ = ∫ fd µ+ ∫ ( g − f ) dµ − ∫ ( g − f ) dµ . Dar ( g-f) - =0 a.p.t., de
+ −

X X X X

unde, conform cu I. , rezultă că X∫ fd µ≤ X∫ gd µ .


Observaţie. Teorema 2.5 este importantă întrucât ne arată că în procesul de
integrare de tip Lebesgue mulţimile de măsură nulă au un efect nul, nici
integrabilitatea, nici valoarea integralei nefiind afectate de schimbarea
valorilor funcţiei pe o mulţime de măsură nulă.

3.Integrala unei funcţii măsurabile reale


Integrala Lebesgue (L) constituie o extensiune a integralei
Riemann (R), bucurându-se de o proprietate remarcabilă, care o
face să fie superioară integralei Riemann, şi anume, proprietatea
de aditivitate numărabilă (vezi teorema 3), proprietate care
este mai generală decât aditivitatea finită faţă de interval ce
apare în cazul integralei (R). Integrala Lebesgue (L) este
construită pe clasa mulţimilor măsurabile (L) , în timp ce integrala
Riemann (R)este definită pe lasa intervalelor (compacte sau
eventual necompacte în cazul integralelor (R) generalizate sau

10
“improprii”) ale lui ℜ, care este cuprinsă în clasa mulţimilor
măsurabile Lebesgue.
Să amintim mai întâi unele rezultate din teoria integralei
Riemann.
Fie [a,b] un interval compact al lui ℜ şi fie f : [a,b]→ ℜ o
funcţie mărginită pe [a,b]. Să considerăm o diviziune arbitrară a
intervalului [a,b], adică:
∆: a = x0 < x1 < ... <xn = b.
se observă că mulţimile
(1 ) Ei = [x0 , x1] , Ei = ( xi-1 , xi ) , pentru i = 1,2,3, ..., n
formează o partiţie, prin mulţimi măsurabile, a intervalului [a,b].

Să notăm prin (2) Mi = supx∈fE(i x) , mi = infx∈fE(i x) , i = 1,2,3, ..., n

şi să considerăm următoarele sume


n n
S ∆ = ∑ M i ( xi − xi −1 ) , s∆ = ∑ mi ( xi − xi −1 ) , numite respetiv sumă
i =1 i =1

Darboux superioară şi sumă Darboux inferioară corespunzătoare


diviziunii ∆.
Spunem că f este integrabilă Riemann pe [a,b] dacă ,
pentru orice  >0, există o diviziune ∆ a intervalului [a,b] astfel
încât
S ∆ − s∆ < ε , ceea ce implică inf S ∆ =sup s∆ , unde D reprezintă mulţimea
∆∈D ∆∈D

tuturor diviziunilor intervalului [a,b]; valoarea comună este tocmai


integrala Riemann a funcţiei f pe [a,b], notată prin
b
(R) ∫ f ( x )dx .
a

11
Teoremă. 3.1.Dacă f : [a,b]→ ℜ o funcţie mărginită şi
integrabilă Riemann pe [a,b] atunci este integrabilă Lebesgue pe
[a,b] iar
b b
(R) ∫ f ( x )dx =(L) ∫ fd µ.
a a

Demonstraţie. Cum f este integrabilă Riemann pe [a,b], rezultă


că există un şir de diviziuni { ∆ k } k ∈N ale intervalului [a,b] astfel încât
1
S ∆ k − s∆ k <
k
, oricare k, număr natural.

Să notăm punctele diviziunii ∆k prin xik i = 1,2,3, ..., nk , prin Eik


mulţimile de tip (1) iar prin M ik , mik numerele de tip (2).
Observăm că sumele S ∆ k , s∆ k se pot scrie ca integralele unor funcţii
etajate pe care le vom nota respectiv prin fk , f k .
nk nk b
În adevăr, S ∆ k = ∑ M ik ( xik − xik−1 ) = ∑ M ik µ ( Eik ) = ( L) ∫ f k dµ , iar
i =1 i =1 a

nk nk b
s∆ k = ∑ mik ( xik − xik−1 ) = ∑ mik µ( Eik ) = ( L) ∫ f k dµ
i =1 i =1 a

Se observă că f k
≤ f ≤ fk , oricare k, număr natural.
f = sup f k , f = inf f k
Fie k ∈N k ∈N şi astfel f ≤f ≤f .

În continuare se arată ă ultima relaţie se transformă în


egalitate a.p.t. .

Se consideră mulţimile {x ∈ X ; f ( x) − f ( x) > 0} =  x ∈ X ; f ( x) − f ( x) > 1j 
j =1 

şi se arată că fiecare din mulţimile ce apar în membrul al doilea al


egalităţii de mai sus este de măsură Lebesgue nulă.
 1
Fie A j = x ∈ X ; f ( x) − f ( x) >  ,
j
unde j este număr natural arbitrar

fixat şi se notează µ( A j ) = α .

12
1 1
Atunci f −f > ⇒f k −f k
> , ∀k ∈ N şi deci,
j j

1 α
> ∫( f
k X k − f k ) dµ ≥ ∫( f k
Aj
− f k ) dµ >
j
≥ 0, ∀k ∈ N , de unde rezultă  =0

Cum j este număr natural arbitrar fixat şi se notează


µ( A j ) = 0 ⇒ µ({x ∈ X ; f ( x) − f ( x) > 0}) = 0 , deci f =f =f (a.p.t.)
Cum f k , f k sunt funcţii măsurabile , fiind funcţii etajate, rezultă că
f este măsurabilă.
Dar prin ipoteză funcţia f este mărginită, ceea ce împreună
cu măsurabilitatea funcţiei antrenează integrabilitatea Lebesgue a
lui f pe [a,b].
Observaţii. 3.1.Reciproca acestei teoreme nu este adevărată, aşa cum se
poate vedea analizând funcţia din exemplul 1 pag.3.

Am văzut deja că funcţia

 1, p e n tx r au t i o d n i an[ a,lb]
f ( x) = 
 0. p e n tx r iur a t i od ni n[aa, bl ]
este integrabilă Lebesgue iar

b
(L) ∫ fd µ=0.
a

Observăm însă că această funcţie nu este integrabilă Riemann, întrucât

1
S∆=1 şi s∆=0 pentru orice ∆ Є D, deci S ∆ k − s∆ k < nu poate avea loc.
k

13
2. Există funcţii integrabile Riemann în sens generalizat2 care nu sunt
integrabile Lebesgue, aşa cum se vede din exemplul următor.

 s i xn
 , d aă c x ∈ (0, ∞ )
Exemplul 3.1. Fie funcţia f ( x) =  x despre care se
 1, d aă c x = 0
ştie că este integrabilă (R) în sens generalizat pe [0,∞ ) dar pentru


care nu există (R) ∫ f dx . Pe de altă parte, f Є L ([0,∞ )) dacă şi
0

numai dacă |f | Є L ([0,∞ )) şi atunci, ţinând seama că [0,∞ )=



 [0, n ) iar funcţia ν(A)= ∫ f dµ , pentru oricare A Є Α, este o
n =1 A

măsură pe Т, (clasa tuturor mulţimilor măsurabile Lebesque),


avem
∞ n n ∞
(L) ∫ f dµ = lim ( L) ∫ f dµ = lim ( R ) ∫ f dx = ( R ) ∫ f dx = +∞ ,
n →∞ n →∞
deci f ∉ L ([0,∞ ))
0 0 0 0

În continuare este prezentat un caz în care integralitatea (R)


în sens generalizat antrenează integralitatea (L).
Teoremă 3.2. Dacă f: ℜ→ ℜ este mărginită iar |f |este
integrabilă (R) pe ( -∞, +∞) atunci f Є L (( -∞, + ∞ )) şi
+∞ +∞
( L) ∫ fdx = ( R ) ∫ fdx .
−∞ −∞

2
Fie f: ℜ→ ℜ, spunem că funcţia este integrabilă Riemann (în sens
generalizat) pe ( -∞, +∞) dacă, pentru a şi b numere reale, f este mărginită
b
şi integrabilă Riemann pe [a, b ] iar blim
→∞
∫ fdx există şi este finită.
a →−∞ a

14
Demonstraţie. Conform teoremei 3.1. avem

b b ∞
( L ) ∫ f dx = ( R ) ∫ f dx ≤ ( R ) ∫ f dx , ∀a, b ∈ℜ, rezultă că |f | Є L( ℜ) şi deci
a a −∞

f Є L( ℜ) . Ţinând seama de faptul că teoremei 3.1. ne asigură că


b b
(R) ∫ f ( x ) dx =(L) ∫ fdx , apoi aplicând definiţia integralei (R)
a a

+∞ +∞
generalizate obţinem că ( L) ∫ fdx = ( R) ∫ fdx .
−∞ −∞

S-a constatat că utilizarea unor proprietăţi ale integralei (L)


în cazul unor funcţii integrabile (R) oferă eleganţă şi uşurinţă în
stabilirea unor proprietăţi ale integralei (R).
În aest sens este prezentat următorul exemplu.
Exemplul 3.2. (Funcţia lui Riemann) . Fie f : [-1,1]→ ℜ,
definită prin

 0, d aăc x = 0 s a ux ∈ [ − 1,1] ∩ ( ℜ − Q )

f ( x) =  1 m
n , d a ăc x = u n d ,enms u n tn u m e rî ne t r e gpi r i mî net r ee l e ş i n ∈ N
 n,
Funcţia f este continuă în orice punct iraţional din [-1,1], este
mărginită pe [-1,1] şi cum mulţimea discontinuităţilor sale,
Q∩[-1,1],este numărabilă, deci de măsură Lebesgue 0, rezultă că
f ЄR([-1,1]) Recurgând la definiţia integralei (R) am putea calcula
1
(R) ∫ f ( x)dx .
−1

15
1
Se poate obţine cu uşurinţă valoarea (R) ∫ f ( x) dx , ţinând
−1

seama că f Є L([-1,1]) ( teorema 3.1.).


1
În adevăr, cum f = 0 (µ-a.p.t.) rezultă că (L) ∫ f ( x)dx = 0 , de
−1

1
unde întrucât f ЄR([-1,1]) avem şi (R) ∫ f ( x)dx = 0 .
−1

Bibliografie:
Anca Precupanu: Analiză matematică.Funcţii reale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1976
Ion Chiţescu: Elemente de teoria măsurii şi integralei,Editura
Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti, 1999

16
E. Câmpu, I.Chiţesu, Gh.Sireţchi: Analiza matematică, Tipografia
Universităţii din Bucureşti

17