România în Primul Război Mondial

În 1914, România a decis într-un Consiliu de Coroană desfășurat la Sinaia și condus de

regele Carol I să rămână neutră. Perioada de neutralitate a durat 2 ani, timp în care ambele tabere
au încercat s-o atragă de partea sa:

- Puterile Centrale promiteau să recunoască granița de est a României pe Prut (adică

recuperarea Basarabiei, aflată atunci la Imperiul Rus);
- Antanta promitea să recunoască toate teritoriile pe care românii le recuperau eventual de
la Austro-Ungaria (adică Transilvania, Banatul și Bucovina).

În cele din urmă a avut de câștigat grupul care susținea intrarea în război de partea
Antantei, rămânând ca soarta Basarabiei să fie decisă după recuperarea Ardealului, Banatului
și Bucovinei.

Campania din 1916 a început promițător, cu victorii în lanț în Transilvania, dar România
a fost atacată dinspre Bulgaria și din zona Mării Negre de trupe combinate de bulgari, austro-
ungari și germani, armata română fiind silită să revină pentru a apăra țara. A fost în zadar,
căci au fost pierdute Oltenia, Muntenia și Dobrogea, doar Moldova rămânând singura
neocupată.

În Moldova liberă s-au retras: familia regală (noul rege era Ferdinand I), guvernul și
parlamentul, armata și o parte a populației refugiate.În iarna 1916/1917, armata română pr
imește un mic ajutor de la o delegație franceză condusă de generalul Berthelot, care aducea
arme și noi tehnici de instrucție militară.

În vara anului 1917 au fost obținute marile victorii de la Mărăști (gen. Alexandru
Averescu), Mărășești (gen. Eremia Grigorescu) și Oituz (gen. Constantin Cristescu), din zona
numită Triunghiul Morții.

Din cauza ieșirii din război a Rusiei, România a fost însă nevoită să încheie și ea o apce
separată (pacea de la București, 7 mai 1918) prin care pierdea Dobrogea, iar petrolul revenea
Germaniei pentru o perioadă de 50 de ani. Această pace a fost anulată de regele Ferdinand
câteva luni mai târziu, iar România s-a regăsit la sfârșitul războiului de partea taberei
învingătoare.