Sunteți pe pagina 1din 5

www.referat.

ro

L5. Solubilitatea substanțelor

I. Noţiuni teoretice

Solubilitatea se definește ca fiind proprietatea unei substanțe de a se dizolva într-un


solvent. În general acest solvent este apa.
Interacțiunea energetică și spațială între moleculele sau ionul unei substanței și
moleculele de apă (solventul) care face ca fiecare moleculă de soluție să se înconjoare cu
molecule de apă se numește hidratare. Numărul de molecule de apă care înconjoară un ion
poartă numele de număr de hidratare. Sfera primară este alcătuită din moleculele de apă din
imediata apropiere a ionului sau moleculei de solvit (substanță dizolvată). Sfera exterioară
conține molecule mai slab legate. Numărul de hidratare se referă întotdeauna la sfera primară
și poate fi calculat cu ajutorul mecanicii statice.
 Apa este cel mai răspândit solvent. Solutiile sunt fundamentale pentru viata si pentru
alte procese care implca reactii chimice. Seva plantelor este o solutie apoasa de diferite saruri
minerale extrase din sol. Reactiile biochimice sunt reactii in solutie apoasa intre diferite
substante din organismul animal. Proprietatea de dizolvant a apei are mare importanta in
tehnica deoarece majoritatea reactiilor chimice au loc in solutie apoasa. Cand o substanta se
dizolva intr-un solvent formand o solutie se spune ca substanta este solubila in acel solvent.
Există însă și substanțe insolubile în apă. Spre exemplu azotatul de argint, AgNO 3 este
o substanță foarte solubilă pe când clorura de argint AgCl este o substanță insolubilă în apă.
Solubilitatea unei substanțe depinde de foarte mulți factori, și anume:
- structura ionului central,
- tipurile de legături chimice din substanța respectivă,
- mărimea moleculei,
- reactivitate etc.
Pentru a putea interpreta cantitativ solubilitatea unei substanțe s-a produs noțiunea de
coeficient de solubilitate.
Coeficient de solubilitate reprezintă cantitatea maximă de substanță ce se poate
dizolva în 100 g apă la o anumită temperatură și care se notează cu C s. Se masoara in mol/L
la 25°C

Solubilitatea substanțelor anorganice


Din punct de vedere al solubilității substanțelor anorganice, acestea se împart în trei
mari categorii:
1. substanțe solubile cu Cs > 1,
2. substanțe insolubile cu Cs < 0,1,
3. substanțe puțin solubile 0,1 < Cs < 1.
Nu există actualmente o regulă cu valabilitate general după care se poate stabili dacă o
substanță face parte din una dintre cele trei categorii. În general cu cât legătura este mai
CHIMIE, An I Laborator 5

ionică, cu atât substanța este mai solubilă și cu cât legătura este mai covalentă cu atât
substanța este mai puțin solubilă.

Factorii care influenteaza solubilitea


1. Natura solventului si solvatului
  Substantele se dizolva numai in solventii care au o structura chimica asemanatoare cu
a lor, deoarece numai in astfel de cazuri se pot stabili interactii si chiar legaturi chimice
intremoleculele de solvat si de solvent.
Substantele ionice si cele cu molecule polare se dizolva in solventi cu
molecule polare, adica in solventi polari.
Solventul cel mai folosit pentru aceste categorii de solutii este apa, deoarece
moleculele de apa sunt polare si au dimensiuni mici. Nu toate substantele ionice sau polare
sunt la fel de solubile in apa.
Substantele care au molecule nepolare se dizolva in solventi nepolari (care au
molecule nepolare), de exemplu: sulfura de carbon (CS2), tetraclorura de carbon(CCl4),
benzenul, benzina, petrolul. Doua lichide care se dizolva unul in celalalt sunt miscibile, iar
daca nu se dizolva sunt nemiscibile.
2. Temperatura
  Solubilitatea substantelor depinde foarte mult de temperatura.
Solubilitatea substantelor solide si lichide creste cu cresterea temperaturii. Ca urmare
a cresterii temperaturii, creste energia particulelor de solvat si se mareste viteza cu care
acestea difuzeaza printre moleculele de solvent. S-a constatat ca majoritatea proceselor de
dizolvare sunt endoterme, deci incalzirea ajuta dizolvarea.
Solubilitatea gazelor in apa scade cand temperatura creste. Explicatia consta tot in
cresterea energiei particulelor, dar care este mai mare datorita interactiilor slabe intre
molecule
3. Presiunea influenteaza, in special, solubilitatea gazelor si anume solubilitatea lor
creste odata cu cresterea presiunii .

Clasificarea soluțiilor funcție de coeficientul de solubilitate


În funcție de cantitatea de substanță dizolvată, raportată la coeficientul de solubilitate,
soluțiile se pot clasifica în:
1. Soluții nesaturate – sunt soluțiile a căror concentrație este mai mică decât
coeficientul de solubilitate. Aceste soluții la rândul lor, se împart în:
a. soluții concentrate - cantitatea de substanță dizolvată este mai mică, dar
apropiată de Cs;
b. soluții diluate – cantitatea de substanță dizolvată este cu mult mai mică decât
Cs;
c. soluții foarte diluate – cantitatea de substanță dizolvată tinde spre zero
2. Soluții saturate – cantitatea de substanță dizolvată este egală cu Cs.
3. Soluții suprasaturate – cantitatea de substanță dizolvată este mai mare decât C s.
Această categorie de soluții constituie sisteme nestabile, o perturbație cât de mică,
face să aibă loc separarea, ieșirea din soluție a substanței dizolvate, soluția
rămânând la saturație.
CHIMIE, An I Laborator 5

La compușii care au solubilitatea mai mică de 10-5 moli/l, se folosește exprimarea


solubilității rezultând produsul de solubilitate, notat cu Ps – care reprezintă produsul
concentrațiilor ionilor care provin prin disocierea produsului respectiv în apă, fiecare
concentrație fiind luată la puterea egală cu numărul ionilor din moleculă.
Produsul de solubilitate este o mărime constantă, la o anumită temperatură.
Oricât de greu solubilă este o substanţă, o mică parte din ea este totdeauna dizolvată şi
disociată în ionii A- şi B+ astfel:
( AB) s  A   B 
Astfel pentru precipitatul AB, Ps va fi:
[ A  ]  [ B  ]  Ps ,
unde [A-] = [B+], reprezintă concentraţia în ioni g/l.
De exemplu în cazul BaSO4, produsul de solubilitate este: P s = [Ba2+]*[SO42-] =
1,08*10-10, ceea ce ne arată că, concentraţia în ioni [Ba2+] respectiv [SO42-] este de ordinul 10-
5
, astfel ionii [Ba2+], vor fi uşori precipitaţi chiar din soluţii diluate de ordinul 10 -5. Spre
deosebire de CaSO4 care are Ps = 6,1*10-5 are concentraţia în [Ca2+] respectiv [SO42-] numai
de ordinul 10-3 ceea ce ne arată că ionii de calciu, vor fi precipitaţi din soluţii de 100 de ori
mai concentrate decât ionii de bariu.

II. Partea experimentală

Trasarea curbei de verificare a coeficientului de solubilitate cu temperatura

Aparatura și sticlăria necesară:


- pahar Berzelius mic de 50 ml,
- pahar Berzelius mic de 250 ml,
- baghetă,
- baie de termostatare prevăzută cu termometru de contact,
- termometru,
- spatulă,
- stativ,
- creuzet de porțelan,
- plită cu agitare și încălzire,
- balanță analitică.
- NaCl
Modul de lucru:
- în paharul Berzelius de 50 ml se toarnă o cantitate de apă distilată astfel încât
nivelul apei să depășească bulbul termometrului (20 ml),
- acest pahar trebuie termostatat la temperatura de lucru,
- durata experimentului pentru temperatura de lucru trebuie să nu depășească 10-20
minute, iar temperatura mediului ambiant să fie apropiată de temperatura la care
se desfășoară experiența; se poate folosi drept termostat un pahar Berzelius de 250
ml umplut cu apă, încălzit pe o plită, iar pe parcursul experienței apa din paharul
mic se agită cu o baghetă de sticlă.
CHIMIE, An I Laborator 5

- După adăugarea apei în paharul Berzelius de 50 ml acesta se introduce în paharul


cu rol de termostat, sprijinit pe un triunghi ceramic și se pornește apoi încălzirea,
- Când temperatura din pahar a ajuns la temperatura de lucru (temperatura la care
dorim să determinăm coeficientul de solubilitate), începe să se adauge substanță
(NaCl) sub agitare continuă până la realizarea soluției saturate.
- Soluția este ajunsă la saturație atunci când rămân cristale nedizolvate.
- Se menține apoi la temperatura de lucru timp de 10 minute (se agita din când în
când și se observă dacă mai există substanță nedizolvată).
- Soluția saturată se lasă să se liniștească un minut, se scoate termometrul și bagheta
și se pune într-un creuzet de porțelan în prealabil cântărit (m1),
- Se cântărește apoi la balanța analitică, creuzetul cu soluția (m2), după care se
evaporă lent și cu grijă solventul (evaporarea se face la o etuvă electrică),
- Se lasă creuzetul să se răcească după care se cântărește,
- Se reintroduce în etuvă timp de 5 minute, după care se cântărește din nou,
- Operația se repetă până când ultimele cântăriri nu diferă între ele cu mai mult de
0,01 g.
- Se notează ultima cântărire cu m3.
Astfel masa soluției notată cu m4 este egală cu m2 - m1
Masa solventului notată cu m5 este egală cu m2 – m3
Masa substanței solide notată cu m6 este egală cu m4 – m5

m1 = masa creuzetului gol


m2 = masa creuzetului gol +masa solutiei
sau
= masa creuzetului gol + masa solventului + masa substantei
dizolvate
m3 =masa ultimei cantariri
sau
= masa creuzetului gol + masa substantei dizolvate
m4 = masa solutiei
= m2 – m1
m5 = masa solventului
=m2 – m3
m6 =masa substantei dizolvate
= m4 – m5
sau
= m3 – m1

Coeficientul de solubilitate, pentru o anumită temperatură se va calcula cu relația:

m6
Cs  100
m5
Valorile experimentale pentru coeficientul de solubilitate la temperaturile de lucru
(temperatura camerei, 400C și 60 0C se vor trece într-un tabel de forma:

Tabelul nr. 1 Interpretarea rezultatelor


CHIMIE, An I Laborator 5

Nr.crt. Temeratura de lucru (0C) Cs experimental Cs teoretic –din %


STASURI
1
2
3

Din STASURI solubilitatea clorurii de sodiu funcție de temperatura este prezentată în tabelul
de mai jos și reprezintă Cs teoretic.

Tabelul nr. 2 Solubilitatea clorurii de sodiu funcție de temperatura

Pentru fiecare determinare, eroarea relativă se calculează cu relația:


Cs (exp)  Cs (teoretic)
% 100
Cs (teoretic)

Observații: