Sunteți pe pagina 1din 7

L3.L4.

Soluții și emulsii

L3.1. Scopul lucrării de laborator:

Utilizând reactivii, sticlăria și aparatura, prezentate în modul de lucru, studentul va fi capabil să


prepare o emulsie și o soluție cu concentrații date.

L3.2. Prepararea soluţiilor. Concentraţia soluţiilor


L3.2.1. Noţiuni teoretice
O soluţie reprezintă acel amestec omogen monofazic constituit din două sau mai multe
componente care formează o singură fază.
Faza este porţiunea omogenă dintr-un sistem despărţită de celelalte părţi ale sistemului
prin suprafeţe sau graniţe, în dreptul cărora are loc variaţia bruscă a proprietăţilor fizice.
Prin componentă se înţelege o anumită specie moleculară, adică o anumită substanţă.
Un amestec este omogen atunci când are aceeaşi compoziţie chimică şi prezintă aceleaşi
proprietăţi în toată masa sa.
Prin cuvântul omogen se înţelege că substanțele ce compun o soluţie nu sunt perceptibile
cu ochiul, chiar înarmat cu un microscop, nici nu sunt separabile prin mijloace mecanice, ca
filtrare, centrifugare, etc.
La o soluţie se distinge componenta care dizolvă şi care este de obicei în cantitate mai
mare, numită solvent (dizolvant) şi componenta care se dizolvă, numită solvat (solut, dizolvat).

L3.2.2. Clasificare soluţiilor


A. Din punct de vedere al stării lor fizice: B. După numărul componenţilor:
a. Gazoase: gaz în gaz: gazele sunt a. soluţii binare
miscibile în orice proporţie; b. soluţii ternare
b. Lichide: c. soluţii multicomponente.
- gaz în lichid: CO2 în apă;
- lichid în lichid: etanol în apă;
- solid în lichid: sare sau zahăr în apă.
c. Solide: compuse din două sau mai
multe metale rezultând aliaje.
Când cantitatea de solvent este egală cu
cantitatea de solvat, distincţia dintre solvent şi
solvat dispare.

1
CHIMIE, An I Laborator 3,4

C. După concentraţie: D. După proprietăţile termodinamice (în particular


a. soluţii diluate după forma potenţialului chimic):
b. soluţii concentrate. a. soluţii ideale (proprietăţile lor sunt
exprimate prin regularităţi simple,
controlate de concentraţie, independente
de natura chimică a componenţilor)
b. soluţii reale (manifestă abateri de la
comportarea ideală, proprietăţile lor fiind
dependente de natura componenţilor, de
interacţiile în soluţie între particulele
substanţei dizolvate şi intensitatea
acestora).

L3.2.3. Mărimi şi unităţi pentru exprimarea concentraţiei soluţiilor


Concentraţia unei soluţii exprimă raportul dintre substanţa dizolvată şi soluţie sau solvent.
Există numeroase moduri de exprimare a concentraţiei soluţiilor, în funcţie de unităţile de măsură
în care se exprimă cele două componente (dizolvatul şi soluţia sau solventul).
A. Concentraţia procentuală
Concentraţia procentuală de masă: reprezintă cantitatea de substanţă dizolvată, exprimată
în grame din 100 grame de soluţie.

md
c%= 100 (1)
ms
ms=md+msolv (2)

Unde: c % - concentraţia procentuală de masă [%];


md - masa solutului [g];
ms - masa soluţiei [g];
msolv - masa solventului [g].

Exemplu: o soluţie de NaCl 3% g/g – înseamnă că 100 g de soluţie ce conţine 3 g NaCl.

Concentraţia procentuală de volum: exprimă numărul de litri de dizolvat din 100 l de


soluţie.

Vd
c%= 100 (3)
Vs
Vs=Vd+Vsolv (4)
Unde: c% - concentraţia procentuală în procente de volum;
Vd - volumul solvatului [l];
Vs - volumul soluţiei [l];
Vsolv - volumul solventului [l].
Acest mod de exprimare a concentraţiei se aplică în general atunci când componentele
soluţiei sunt gaze.

2
CHIMIE, An I Laborator 3,4

Exemplu: o soluţie de acid acetic 3% V/V înseamnă că în 100 ml soluţie se găsesc 3 ml


acid acetic.
Concentraţia procentuală de masă la volum (% g/V)
Exemplu: o soluţie de 3% g/V NaCl înseamnă că în 100 ml soluţie se găsesc 3 g NaCl.
Concentraţia procentuală de volum la masă (%V/g)
Exemplu: o soluţie de 3% V/g acid acetic înseamnă că în 100 g soluţie se găsesc 3 ml
acid acetic.

B. Concentraţia molară (molaritatea) se notează m sau CM, reprezintă numărul de moli


de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie. Astfel, o soluţie 1m are molaritatea m =1, adică un
mol de substanţă este dizolvat într-un litru de soluţie. O soluţie 0,1m are molaritatea m =0,1,
adică 0,1 moli de substanţă este dizolvat într-un litru de soluţie. Deci:
1 l soluţie…………………..…….Md ………………………..1 M
Vs l soluţie……………………….md………………………….m

md
m= 1000 [mol/l] (5)
M d Vs
unde: m - concentraţia molară [mol/l];
Md - masa molară a solvatului [g].
De exemplu, 100 ml soluţie de NaCl 2m conţine 117 g NaCl, pentru că un mol de NaCl
are MNaCl (masa moleculară)=58,5 g (ANa=23 şi ACl=35,5), iar 2 moli reprezintă 2*58,5=117 g.

MNaCl =ANa+ ACl =23 +35,5 =58,5 g (6)

C. Concentraţia normală (normalitatea) se notează n sau CN reprezintă numărul de


echivalenţi-gram de solut dintr-un litru de soluţie. Astfel, o soluţie1n are normalitatea n = 1, adică
1 echivalent gram de substanţă dizolvată se găseşte într-un litru de soluţie. Deci:

1 l soluţie……………………….. Ed g…………………………1 N
Vs l soluţie………………………..md g…………………………n

md
n= 1000 [val/l] (7)
Eg Vs

unde: n - concentraţia normală, [val/l];


Eg - echivalentul gram al solutului, [g];
Vs - volumul soluţiei [l].

Echivalentul gram (Eg) al unui element chimic este dat de raportul dintre masa atomică
şi valenţă. De exemplu, pentru Na, Eg=23/1= 23g, pentru Al, Eg=27/3= 9 g etc
Pentru un acid, echivalentul gram reprezintă raportul dintre masa moleculară şi numărul
de atomi de hidrogen ionizabilide moleculă. De exemplu pentru H2SO4 (acid sulfuric),
Eg= (2*AH + AS +4*AO)/2= (2*1 + 32 +4*16)/2=49g,
iar pentru acidul acetic (CH3COOH) care este un acid de natură organică
Eg= (2*AC+4*AH+2*AO)/1=(2*12+4+2*16)/1=60g.

3
CHIMIE, An I Laborator 3,4

Se observă că în cazul acidului acetic s-a luat în calcul un atom de hidrogen provenit de la
gruparea carboxilică ( - COOH).
Pentru o bază, echivalentul gram reprezintă raportul dintre masa moleculară şi numărul
de grupe OH (hidroxil) din molecula respectivă. De exemplu pentru Fe(OH)3 (hidroxidul de fier
III) echivalentul gram este:
Eg= (AFe+3*AO+3*AH)/3=(55,6+3*16+3*1)/3=106,84/3=35,61 g
Pentru o sare, echivalentul gram se calculează raportând masa moleculară la numărul
atomilor de metal din moleculă înmulţit cu valenţa metalului. De exemplu:
Eg pentru Al2(SO4)3 (sulfat de aluminiu) este:
Eg= (2*AAl+3*AS+3*4*AO)/(2*3)=57 g

D. Concentraţia molală (molalitatea)


Este definită ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent. Astfel, o soluţie 1 molal
conţine 1 mol de substanţă dizolvată în 1000 g de solvent.
md/Md…………………………… msolv g solvent
a…………………………………...1000 g solvent

md
a= 1000 [moli/1000 g solvent] (7)
M d  msolv

unde: a - concentraţia molală, [moli/ 1000 g solvent];


Md - masa molară a solutului, [g];
md - masa solutului, [g].
De exemplu, o soluţie apoasă 2 molal de NaCl conţine 117 g NaCl (2 moli = 2*58,5 g
NaCl) dizolvate în 1000 g de apă distilată.

L3.2.4. Parte experimentală


Prepararea unor soluţii de diferite concentraţii: CuSO4*H2O 0,2M, NaCl 5%.

Materiale si reactive:
Materiale: balanţă analitică cu 4 zecimale, sticlă de ceas, creuzete, spatulă, pahare Berzelius de
250 ml, bagheta de sticlă, pipetă automată, pisetă, pâlnie, flacoane cotate de 100 ml şi 1000 ml
Reactivi:
 Solventul folosit: apa distilată
 Solviți: sulfat de cupru anhidru ( CuSO 4 *H2O), clorură de sodiu (sare gemă) (NaCl) acid
sulfuric ( H 2 SO4 ), hidroxid de sodiu (NaOH).

Modul de lucru:
 se va pregăti balanța analitică pentru cântărit astfel încât erorile întâmplătoare sa nu
depăşească intervalul 0,0001-0,0099 g;
 se va calcula substanța dizolvata cu ajutorul formulelor (1)-(8) şi se va trece în tabelul
nr. 1,
 se va cântărit sticla de ceas, după care se va face tara (T) din bordul balanţei, apoi se va
cântări substanţa solidă;

4
CHIMIE, An I Laborator 3,4

 substanţa astfel cântărită se va introduce într-un pahar Berzelius peste care se va adaugă
câţiva mililitri (10-15 ml) şi se va omogeniza cu ajutorul baghetei;
 se va clăti sticla de ceas după care se amestecă cu ajutorul baghetei de sticla pana se
dizolva intreaga cantitate de dizolvat;
 cu ajutorul palniei se va transfera soluţia în balonul cotat si apoi se clateste paharul
Berzelius cu apa distilata.
 cu ajutorul pipetei se va completeaza cu apa distilata, pana la gradaţia balonului cotat.
 Dupa terminarea operaţiei se va pune dopul flaconului cotat si se va omogenizeaza
întreaga soluţie.

Tabelul nr. 1.
Denumire substanţă Formulă Mase atomice (A) Masa dizolvatului
(solutului), md (g)
Sulfat de cupru CuSO4*H2O ACu = 64, AO = 16
anhidru
Clorură de sodiu NaCl ANa = 23, ACl = 35,5

5
CHIMIE, An I Laborator 3,4

L4. Emulsiile
L4.1. Emulsiile – generalități
Din punct de vedere tehnic, o emulsie este un amestec omogen intre doua lichide
nemiscibile (care nu se pot amesteca), cum sunt apa si uleiul.
Amestecul se stabilizează datorita unui al treilea ingredient numit emulgator sau
emulsionant. Emulsiile au multiple aplicații în diferite industrii gen farmaceutica, construcții de
masini, cosmetică. Cel mai bun exemplu este maioneza, care, din punct de vedere tehnic este o
emulsie: fără aportul oului, cu rol emulgator, maioneza nu ar fi decât un amestec neomogen de
ulei și muștar.
Compoziția unei emulsii:
 Faza apoasa - compusa din apa sau un hidrolat, faza apoasa poate fi însoțita de o guma,
rășina sau alte ingrediente în funcție de produsul fabricat.
 Faza uleioasa - uleiuri vegetale, ceruri, macerate, faza uleioasa are rolul de a hrăni,
conferind confort și protecție pielii sau parului.
 Emulgatorul - compus esențial în realizarea unei emulsii, permite amestecarea stabilă si
omogena a fazei apoase cu cea uleioasa. Emulgatorii sunt molecule amfifile, adică
prezintă două polarități diferite, una lipofilă (care are afinitate pentru materiile grase) și
cealaltă hidrofila (care are afinitate pentru apa).
Emulsiile pot fi folosite în procesul de așchiere, în funcție de capacitatea lor de răcire,
ungere, spălare și așchiere. [3]

Stabilitatea emulsiilor este datorată, în primul rând, emulgatorilor ce intră în compoziţia


uleiului emulsionabil. O mare atenţie trebuie acordată pentru evitarea precipitării emulsiilor, cu
separarea fazelor. Lucrând cu atenţie, acest lucru poate fi detectat în stadiile iniţiale, aşa încât,
uleiul solubil trebuie schimbat înainte de a provoca o ruginire a suprafeţelor metalice cu care vine
în contact.
Stabilitatea poate fi influenţată negativ printr-un proces de preparare incorectă cum este
de exemplu turnarea apei în ulei, fără o agitaţie adecvată, prin amestecarea în proporţii greşite,
prin utilizarea unei ape dure sau cu emulgator în exces. Separarea uleiului emulsionabil poate fi
accelerată de prezenţa mâlului de aşchiere care, iniţial, este într-o stare chimică activă. [4]

L4.2.Reguli de preparare a emulsiilor [4]


 se apreciază că la prepararea emulsiilor cele mai bune rezultate se obţin cu apă
dedurizată;
 prepararea se face prin agitarea mecanică a amestecului ulei – apă introducându-se uleiul
în apă;
 se preferă apa încălzită la 300C;
 durata de utilizare a emulsiilor cu adaosuri bactericide poate atinge şase luni;
 înlocuirea emulsiei se face când se constată: impurificarea, degradarea biologică,
spumarea puternică, apariţia de coroziuni ale elementelor maşinii unelte.

L4.3. Partea experimentală

Prepararea unor emulsii simple de diferite concentraţii: 3%, 6% și 9%.


Materiale si reactive:

6
CHIMIE, An I Laborator 3,4

Materiale: balanţă analitică cu 4 zecimale, sticlă de ceas, creuzete, spatulă, cilindri,


pahare Berzelius de 250 ml, bagheta de sticlă, pipetă automată, pisetă, pâlnie, flacoane cotate,
palnie de separare.
Reactivi:
 Solventul folosit: apa distilata
 Uleiul mineral:
 Inhibitor de coroziune
 Dezinhibitor: sulfat de aluminiu sau clorura de aluminiu

Modul de lucru:
 se va calcula volumul de ulei mineral folosit, cu ajutorul formulei (1);
 se va măsura cu ajutorul unui cilindru volum uleiului mineral;
 uleiul astfel măsurat se va introduce într-un pahar Berzelius peste care se va adaugă
câţiva apă distilată (10-50 ml) şi se va agita compoziția cu ajutorul unei baghete;
 cu ajutorul pâlniei se va transfera soluţia în balonul cotat si apoi se clătește paharul
Berzelius cu apa distilata;
 cu ajutorul pipetei se va completează cu apa distilata, pana la gradaţia balonului cotat.
 după terminarea operaţiei se va pune dopul flaconului cotat si se va omogenizeaza
întreaga soluţie, observând culoarea si structura emulsiei formate;
 pentru a rămâne în această stare emulsia are nevoie de un stabilizator (care sa nu
permita realizarea fazelor), din acest motiv drept emulgator vom folosi un detergent.
Acesta se aduga treptat incepând cu un vârf de spatulă si terminând până la momentul în
care emulsia ramâne stabilă.

Bibliografie
1. N.Demian, E. Butuceanu, I. Demetrescu, E. Jurconi, B. Popescu, Aplicații și probleme de
chimie generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1980;
2. M.G. Ciobanu, Chimie – lucrări de laborator, Universitatea Tehnică Gh.Asachi, Iași;
3. Valentin Dițu, Bazele așchierii metalelor, Matrix ROM, București, 2008;
4. Virgil Teodor, Bazele proceselor de prelucrare prin aschiere, Universitatea “Dunărea de
Jos“, Galați, 2008.