Sunteți pe pagina 1din 2

Atelier de cercetare calitativă

Premise ale cercetării calitative: emic şi etic; etnografii native


Foaie de lucru

1) The region with which I deal, the North Pacific coast of our continent, is inhabited by people diverse in language but
alike in culture. The arts of the tribes of a large portion of the territory are so uniform that it is almost impossible to
discover the origin of even the most specialized forms of their productions inside of a wide expanse of territory.
Acculturation of the various tribes has had the effect that the plane and the character of the culture of most of them is
the same; in consequence of this we find also that myths have travelled from tribe to tribe, and that a large body of
legends belongs to many in common.(...) Almost all the names of Bella Coola mythology are borrowed from the Kwakiutl
language. A portion of the great religious ceremony of the Kwakiutl has the name "dlo'gwala". This name, which is also
closely connected with a certain series of myths, has spread northward and southward over a considerable distance.
Southward we find it as far as Columbia River, while to the north it ceases with the Tsimshian; but still farther north
another name of a part of the ceremonial of the Kwakiutl is substituted with "nontlem." This name, as designating a
ceremonial, is found far away, in Alaska.

(Boas, Franz, Race, Language and Culture, The MacMillan Company, New York, 1940, pp.425 – 432)

„Regiunea de care mă ocup, coasta continentală a Pacificului de Nord, este locuită de oameni ce vorbesc limbi diferite,
dar au culturi asemănătoare. Artele triburilor de pe o mare parte a teritoriului sunt atât de uniforme, încât este imposibil
să descoperi chiar şi originea celor mai specializate forme ale producţiei culturale a unor triburi în interiorul unei arii mai
largi. Aculturaţia suferită de diversele triburi a avut ca efect faptul că suprafaţa şi caracteristicile culturale ale celor mai
multe dintre ele sunt aceleaşi; o consecinţă a acestei situaţii este şi circulaţia miturilor de la un trib la altul şi existenţa
unui mare corpus de legende comun mai multor triburi. (...) Aproape toate numele mitologiei tribului Bella Coola sunt
împrumutate din limba tribului Kwakiutl. O parte din măreaţa ceremonie religioasă Kwakiutl se numeşte dlo'gwala. Acest
nume, aflat în strânsă legătură şi cu o anumită serie de mituri, s-a răspândit spre nord şi spre sud la o distanţă
considerabilă faţă de centrul de origine. Spre sud îl găsim până la fluviul Columbia, în vreme ce spre nord se opreşte la
tribul Tsimshian; dar tot spre nord, mai departe, un alt nume al unei secvenţe din ceremonialul Kwakiutl este înlocuit cu
nontlem. Acest nume, desemnând un ceremonial, se întâlneşte până foarte departe, în Alaska”.

(Boas, Franz, Rasă, limbă şi cultură, v. supra, traducere de Ioana-Ruxandra Fruntelată)

2) „În sfârşit, culesul începe. Dimineţile, între orele şase şi şapte, de peste tot pot fi văzute tractoare cu remorci sau
camionete încărcate cu muncitori, lăzi şi lădiţe, scări metalice cu picior, găleţi şi alte accesorii indispensabile lucrului în
χωράφι (horáphi) la cules de cireşe. Primele se culeg livezile de la altitudini mai joase, către Periklia, din jurul mânăstirii
a cărei biserică poartă hramul arhanghelului Mihail. Se începe cu soiul άσπρα (aspra) (albe), care se recoltează cu
coadă, soi utilizat pentru gemuri şi compoturi. Tot pentru gemuri se recoltează, mai târziu, şi „negrele”, aşa-zisul soi
τραγανά (traganá), recoltate τραβηχτά (trabehtá), „trase”, fără coadă, apreciat de asemenea şi de laboratoarele
cofetăriilor pentru nivelul ridicat de zahăr. Cel mai adesea, argaţii sunt tocmiţi la μεροκάματο (merokámato) (cu ziua),
pentru o plată de 30 euro. Unii αφεντικό (aphentikό) oferă şi hrană pentru masa de prânz, şi o cafea însoţită de un
croissant în pauza de la ora nouă. Există însă norme care trebuie îndeplinite la μεροκάματο: cel puţin 125 kilograme la
„albele” cu coadă, 150 la „negrele” „trase”, 100 kg la bakeria sau turkika cu coadă, cele din urmă soiuri de nuanţă
închisă, gustoase şi cărnoase, de „masă”. Ziua de muncă se termină la ora cinci după amiază. Mai rar, culesul se face la
„kil”. Un εργάτης (ergátes) va fi plătit analog cu cantitatea recoltată. Anul acesta (2015) s-au plătit 18 eurocenţi/kg pentru
„trase” şi 23 eurocenţi/kg pentru cireşele culese cu coadă. În această variantă, muncitorul este interesat ca programul de
lucru să se prelungească. Astfel că, de multe ori, la ora şase dimineaţa deja va fi fost transportat în χωράφι (horáphi),
pentru o activitate cu pauze diminuate până la şapte seara, de pe urma căreia poate câştiga până la 50 euro în cazul
„negrelor” „trase”. Câştigul de pe urma negrelor poate fi chiar mai mare dacă pomii se scutură pe plase întinse dedesubt.
Metoda nu este însă agreată de embori (negustori); recoltate în felul acesta, cireşele se bat.

(Sebastian Ştefănucă, Pe drumul către o antropologie balcanică. Repere de antropologie socio-culturală în nordul
Greciei, Editura Eikon, Bucureşti, 2016, pp.162-163).
3) „Amu-s doi ani, am fost la festival aici la noi. Festivalul pogăciţelor (bucătăreselor, cocătoarelor de gogoşi) e aici la
noi, de când nu mai fac festivalul gastronomic. Bine e aşa cum îi! Vin femeile de aici de la noi. Şi am făcut – aşa se zice
la noi – langoşi româneşti. Cu scoacă (brânză dulce) am făcut, din douăzeci şi cinci de kile de fărină. Ar fi fostă record.
M-or fost pruncii, m-or ajutat. Am un prunc de patruzeci de ani, Robi – el e cel mai mare. El o frământat cu mâna. Îi şi
tare şi face plăcinturi – el şti. Atâţia oamini câţi or stat în rând, să mânce din langoşi! Încă aceea nici n-am văzut! Reţeta
asta-i de la soacră-mea. Nu o dat la nime reţeta asta, numa mie. Şi o zâs: «Ştii câţi o cerut de la mine, tu, fată?» Tăt aşa
făcea săraca: jumătate lapte, jumătate apă. Nu numa cu lapte, nu numa cu apă! Numa un pic de zahăr, un pic de sare.
Fără ouă, niciun ou! Şi aluatul aiesta trăbă frământat de tri ori. Nu trăbă să fie ţapăn niciun aluat. Aşa fin, bun! Şi se taie
aşa pătrate, hat mai lunguţe. Şi aşa le punem brânza, scoaca, şi acoperim. Aşa-s de mândre, faine făcute! Aşa langoşi
româneşti nu mai face lumea. Aici la noi, ungurii fac langoşul rotund, prăjit. Şi noi facem cu cartofi în langoşi. Dar acelea
sunt mâncări ungureşti. Înt-a noaşte nu se bagă. Noi fierbem în alt fel ca ungurii. Şi acum, când se duc la festivaluri sau
le vin ceva goşti (musafiri) mă sună şi mă întreabă”.

(Popa, Corina şi Vlad, Monica, „Muierile cele mari de la margine de hotar. Un dialog reluat cu Maria Pilan Kalcsó, pp. 67-
94. În Otilia Hedeşan, Mihaela Bucin, Doamnele au vreme: povestirile româncelor din Ungaria la începutul secolului XXI,
Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2017)