Sunteți pe pagina 1din 6

Capitolul IV

INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI Şl DEMNITĂŢII PERSOANEI

§ 1. Caracterizarea generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei

Dreptul la libertate, cinste şi demnitate reprezintă valori supreme ale persoanei, o condiţie a dezvoltării personalităţii şi a societăţii în ansam-
blu. Potrivit art. 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi art. 9 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, orice
fiinţă umană are dreptul la libertate şi securitate personală. Articolul 1 al D.U.D.O. declară că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în
demnitate şi în drepturi. Articolul 16 al Constituţiei Republicii Moldova proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică sau de origine socială. Aceste principii sunt stipulate şi în art. 5 al Codului penal din 2002. Din
toate acestea reiese că nimeni nu poate fi arestat, reţinut, percheziţionat, ţinut în sclavie sau robie în mod arbitrar. Articolul 25 al Constituţiei
Republicii Moldova prevede garanţiile menite să apere libertatea individuală şi siguranţa persoanei.
Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din natura valorilor sociale vătămate sau pericli-
tate. Fără dreptul la libertate, cinste şi demnitate, omul nu-şi poate găsi afirmarea, iar toate celelalte drepturi, inclusiv dreptul la viaţă, sănătate, îşi
pierd, considerabil, valoarea, deoarece numai omul liber se poate bucura pe deplin de viaţă şi de drepturile sale.
Obiectul general al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală
desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea ordinii de drept a ţării, ordine ce reglementează existenţa întregii colectivităţi.
Obiectul generic de grup al acestor infracţiuni este persoana ca o totalitate de relaţii sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt
determinate de ocrotirea libertăţii, cinstei şi demnităţii fiecărui individ.
Obiectul nemijlocit al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei îl reprezintă relaţiile sociale concrete: libertatea sau
cinstea şi demnitatea persoanei care, împreună cu viaţa, sănătatea şi inviolabilitatea sexuală, formează, în ansamblu, persoana.
Obiectul material al acestor infracţiuni îl formează corpul persoanei privit ca o totalitate de funcţii şi procese organice care menţin individul
în viaţă.
Latura obiectivă a infracţiunilor date o realizează acţiunile active descrise de legea penală. Majoritatea infracţiunilor sunt formulate drept
componenţe formale de infracţiuni. Doar calomnia prevăzută în art. 170 CP. are o componenţă materială. Deci primele se consumă, în mod
corespunzător, din momentul comiterii acţiunilor stipulate de lege, iar calomnia - o dată cu survenirea consecinţelor.
Latura subiectivă a infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei se caracterizează prin intenţie directă, iar calomnia - prin
două forme de vinovăţie.
Subiect al răpirii unei persoane şi al privaţiunii ilegale de libertate în circumstanţe agravante poate fi orice persoană, care a împlinit vârsta de
paisprezece ani, iar al celorlalte infracţiuni, care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.
În baza celor relatate putem defini noţiunea acestor infracţiuni.
Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei sunt considerate faptele prejudiciabile, prevăzute de legea penală, săvârşite
cu intenţie sau cu două forme de vinovăţie îndreptate împotriva libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei.
Infracţiunile contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei pot fi sistematizate în două grupe: 1) infracţiuni contra libertăţii persoanei
(răpirea unei persoane - art. 164 C.P.; traficul de fiinţe umane - art. 165 C.P.; privaţiunea ilegală de libertate - art. 166 C.P.; sclavia şi condi ţiile
similare sclaviei - art. 167 C.P.; munca forţată - art. 168 C.P.; internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică - art. 169 C.P.); 2) infracţiuni contra
cinstei şi demnităţii persoanei (calomnia - art. 170 C.P.).

§ 2. Infracţiuni contra libertăţii persoanei

2.1. Răpirea unei persoane (art. 164 CP.)

Latura obiectivă a infracţiunii reprezintă răpirea unei persoane. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei, contrar dorinţei sau
voinţei sale, însoţită de schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
In majoritatea cazurilor se presupune prezenţa a trei acţiuni succesive: capturarea, permutarea şi reţinerea ulterioară a victimei. în unele cazuri
însă la răpirea persoanei e posibilă numai o acţiune violentă, şi anume: reţinerea ilegală a victimei. De exemplu, o persoană este adusă, prin
înşelăciune, în locul în care ea este reţinută contrar voinţei sale. Nu are importanţă timpul reţinerii persoanei răpite (ore, zile, săptămâni, luni sau
chiar mai mult timp).
De obicei, răpirea unei persoane se face printr-o îmbinare a ei cu alte acţiuni infracţionale: ameninţări, violenţă, privarea de libertate, viol,
şantaj etc. Potrivit regulii generale, care depinde de rigoarea pedepsei penale, o calificare suplimentară pentru acţiunile infracţionale menţionate se
cere doar în cazul în care este comisă o infracţiune mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real de infracţiuni. De exemplu,
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, omor, viol, şantaj etc.
Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art. 166 CP.) şi cu luarea de ostatici (art. 280 CP.), însă există
şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei.
Privaţiunea în cauză se manifestă prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea publică, precum şi alt conţinut al cerinţelor
înaintate, dacă există acestea. La răpirea persoanei acestea nu se afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de autorităţi.
Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu a unei persoane care dormea); b) deschis (prin aplicarea violenţei fizice: legare,
închidere într-o încăpere sau a violenţei psihice: ameninţare cu violenţă fizică, răspândirea unor informaţii pe care victima nu le dorea); c) prin
înşelăciune sau abuz de încredere. Nu constituie răpire a persoanei captivarea copilului său sau a celui înfiat contrar voinţei celuilalt părinte sau a
rudelor apropiate, la care se afla copilul. în acest caz n-are importanţă a fost făptuitorul lipsit sau nu de drepturile părinteşti. Nu este considerată
răpire a persoanei şi răpirea copilului contrar voinţei părinţilor sau a rudelor apropiate, dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în interesul copilului,
inclusiv a celor înţelese greşit1.
Răpirea persoanei este considerată consumată din momentul luării cu forţa, schimbării locului de aflare şi de reţinere a victimei, contrar
acordului şi voinţei sale.

1
Уголовное право России. Особенная часть. Том.2. Под ред. А. Н. Игнатова и Ю. А. Красикова. Москва: Норма, 1999, р. 112.
Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite: răzbunare, gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de
a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc. Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau însă în consideraţie
numai la individualizarea pedepsei penale.
Alineatul 2 al art. 164 CP. prevede răpirea unei persoane săvârşită: a) repetat; b), asupra a două sau mai multor persoane; c) asupra unei femei
gravide; d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor; e) de două sau mai multe persoane; f) din interes material; g) cu aplicarea armei sau a altor obiecte
folosite în calitate de armă.
Interpretarea noţiunilor de circumstanţe agravante de la lit. a), b), c), d), e) şi f) alin. 2 art. 164 este aceeaşi ca şi a circumstanţelor agravante
corespunzătoare omorului săvîrşit cu intenţie. A se vedea explicaţiile la art. 145 CP.
Răpirea persoanei săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă (lit. g) alin. 2 art. 164 СР.). Potrivit lit. a) pct.
1 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 31 din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea,
păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a
armelor de foc şi a muniţiilor, prin armă de foc se înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită
forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit. b) р. 1 al aceleiaşi hotărâri, armă
albă este considerată cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit cu tăiere
(săbii, tesace etc), înţepare (baionete unghiulare, pumnale, stilete etc), prin înţeparetăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş
etc.), prin spargere-farâmiţare (box, buzdugan, mlăciu, nunciuaki etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor,
cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul actelor de violenţă fizică sau
ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru viaţa sau sănătatea persoanei2
Alin. 3 art. 164 CP. prevede două circumstanţe mai grave, în cazul în care acţiunile prevăzute în alin. 1 sau 2: a) au fost săvârşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală; b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă integrităţii corporale, sănătăţii ori decesul victimei.
A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art. 151 CP.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de paisprezece ani.
2.2. Traficul de fiinţe umane (art. 165 CP.)
Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane o formează cinci categorii de acţiuni de sine stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt
reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE. nr. 1325 (1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale C.E.;
Rec. nr. R(2000)ll adoptată de Consiliul de Miniştri al CE. la 19 mai 2000 şi Raportul explicativ; Rec. 1526 (2001)a Adunării Parlamentare a CE.
privind traficul de minori (cazul Moldovei); Protocolul cu privire la prevenirea, suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în special femei
şi copii, care completează Convenţia O.N.U. pentru combaterea crimei organizate transnaţionale, O.N.U., 2000; Rezoluţia O.N.U. din 18 ianuarie
2000; Convenţia O.N.U. contra crimei organizate transfrontaliere.3
Acţiunile infracţionale ale traficului de fiinţe umane pot avea următoarele varietăţi: recrutarea; transportarea; transferul; adăpostirea sau pri-
mirea unei persoane.
Acţiunile enumerate trebuie comise în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau
în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare.
Totodată, se cere ca acţiunile în scopurile indicate să fie săvârşite prin următoarele metode:
a) ameninţare cu aplicarea violenţei sau aplicarea propriu-zisă a violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei,
inclusiv prin răpire, prin confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil;
b) înşelăciune;
c) abuz al poziţiei de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii, pentru a obţine consimţământul unei
persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane.
Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a unei varietăţi din cele cinci categorii de acţiuni
infracţionale determinate de lege, care urmăreşte măcar un scop din cele enumerate şi care este săvârşită minimum prin una din metodele indicate.
Subliniem faptul că interpretarea dată aici a laturii obiective proprii traficului de fiinţe umane este, structural, mai precisă decât interpretarea
dată de noi în noul Comentariu al Codului penal4.
Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune antrenarea persoanei prin selecţionare într-o anumită activitate, determinată de
scopurile şi metodele stipulate în alin. 1 art. 165 CP.
Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc în altul în aceleaşi scopuri şi prin aceleaşi
metode.
Transferul presupune mutarea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a utiliza victima în scopurile menţionate,
scop realizat prin metodele indicate.
Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o folosi în scopurile infracţiunii analizate, comisă
prin metodele cerute de lege.
Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie ori găzduirea ei
într-un loc care să-i permită făptuitorului a o folosi în scopurile traficului de fiinţe umane, scop realizat prin una din metodele stipulate de lege.
Scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale presupune profitarea de relaţiile sexuale, contrar voinţei victimei, în interes
material sau alte interese personale.
Noţiunea scopului exploatării prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei este analizată în cadrul
interpretărilor art. 167 şi 168 CP. A se vedea aceste explicaţii.
Scopul folosirii în conflicte armate sau în activităţi criminale presupune utilizarea serviciilor victimelor traficului de fiinţe umane în
activităţi militare sau criminale contrar voinţei lor.

2
Culegere de Hotărâri explicative. Chişinău, 2002, p. 367-368.
3
Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, scria dc 29 dc volume, editată de Centrul de Drept al Avocaţilor.
4
Comentariul citat, p. 344.
Scopul de prelevare a organelor sau a ţesuturilor pentru transplantare are aceeaşi esenţă ca şi cel corespunzător din cadrul art. 158 CP.,
de aceea vă facem trimitere la aceste explicaţii.
Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem vătămările corporale fară cauzarea prejudiciului sănătăţii (pentru
care se prevede răspundere administrativă), maltratarea sau alte acte de violenţă (prevăzute în art. 154 CP.).
Noţiunea răpirii este dată în interpretările de la art. 164 CP.
Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil înţelegem luarea
actelor de identitate ale victimei pe temeiul datoriei.
Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii
care nu poate fi întoarsă la moment.
înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă false, sau pasivă, când el nu comunică victimei
informaţiile pe care era obligat să le comunice, pentru a realiza traficul de fiinţe umane.
Abuzul poziţiei de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau
negative.
Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare cu interpretările acestor noţiuni de la art. 324,
325, 326, 327, 333, 334 şi 335 CP.
Traficul de fiinţe umane este formulat ca o componenţă de infracţiune formală şi se consideră consumat din momentul săvârşirii a cel puţin
uneia din acţiunile infracţionale menţionate, indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.
Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn obligatoriu al laturii subiective este scopul traficului de fiinţe
umane, analizat mai sus.
Aceleaşi acţiuni săvârşite (alin. 2 art. 165 CP.): a) repetat; b) asupra a două sau mai multe persoane; c) asupra unei femei gravide; d) de două
sau mai multe persoane; e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; f) prin folosirea torturii, a
tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei, a ameninţării
cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum şi a altor mijloace.
Noţiunea acestor circumstanţe agravante sunt asemănătoare cu circumstanţele agravante corespunzătoare de la art. 145-154 şi 164 CP. A se
vedea aceste explicaţii.
Alineatul 3 art. 165 CP. determină circumstanţe agravante mai aspre, dacă acţiunile prevăzute în alin. 1 sau 2 ale acestui articol sunt: a) săvâr-
şite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a
persoanei sau cu decesul acesteia.
Explicaţiile acestor circumstanţe agravante le găsiţi la explicaţiile date la art. 151 CP.
Alineatul 4 art. 165 CP. stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu calitatea
procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de şaisprezece ani. în cazul abuzului de putere
subiectul trebuie să fie o persoană cu funcţie de răspundere (art. 123 CP.) sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obşteas că sau
altă organizaţie nestatală (art. 124 CP.).
2.3. Privaţiunea ilegală de libertate (art. 166 CP.)
Latura obiectivă a privaţiunii ilegale de libertate se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită de libertate o persoană de
către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol, sărai etc), pe o insulă, în pădure sau în orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau
din cauza înşelăciunii, şi reţinerea victimei acolo, împotriva dorinţei şi voinţei sale.
Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal, adică aceasta să nu fie admisă expres sau implicit
de lege. Atunci când lipsirea de libertate are caracter legal, fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor conta-gioşi
pentru tratament împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor reţinuţi în cazarmă, a supravegherii de către părinţi, de către
tutore, de către educator, lipsirea de libertate a agresorului în stare de legitimă apărare, a reţinerii unei persoane în stare avansată de ebrietate pentru
a o împiedica să facă vreun rău etc.
Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, zile, săptămâni, luni), încât să rezulte că persoana a fost, efectiv, împiedicată
a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa. Dacă persoana trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu 1-a putut îndeplini din cauza că a
fost lipsită de libertate, fapta constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva minute.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei.
Ea este efectuată prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de bună voie.
Fiind o infracţiune continuă, privaţiunea ilegală de libertate se consumă în momentul în care începe această acţiune şi se epuizează atunci când
ea se termină, indiferent de faptul cine a liberat victima.
Nu este calificată drept infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu acordul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare motivele infracţiunii. Ele pot fi
josnice, precum lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc, însă trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de şaisprezece ani - în condiţiile alin. 1 - şi
de paisprezece ani - în condiţiile alin. 2 sau 3 art. 166 CP. Dacă victima a fost lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de
răspundere sau care gestionează o organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate ca reţinere sau
arestare ilegală (art. 308 CP.), sau ca abuz de putere, sau abuz de serviciu (art. 327 CP.), sau ca exces de putere, sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
(art. 328 CP.), sau abuz de serviciu (art. 335 CP.), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art. 336 CP.).
În alineatul 2 art. 166 CP. este agravată răspunderea penală, dacă privaţiunea ilegală de libertate este săvârşită: a) repetat; b) asupra a două sau
mai multe persoane; c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor; d) de două sau de mai multe persoane; e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa
sau sănătatea persoanei; 0 cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.
Aceste circumstanţe agravante sunt de aceeaşi natură ca şi cele corespunzătoare de la art. 145, 151 şi 164 CP. A se vedea aceste explicaţii.
Alineatul 3 art. 166 CP. determină nişte circumstanţe şi mai grave, în cazul în care acţiunile prevăzute în alin. 1 sau 2 ale acestui articol sunt
însoţite de cauzarea unei vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii ori soldate cu decesul victimei din imprudenţă. A se vedea explicaţiile
circumstanţelor agravante corespunzătoare de la art. 159 CP.
2.4. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei (art. 167 CP.)
Latura obiectivă a infracţiunii se distinge prin punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană domină asupra celeilalte
sau, apelând la înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa, o determină să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau
să accepte o căsătorie.
A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un simplu obiect de proprietate, prin utilizarea
înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţa.
A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita prerogativele dreptului de proprietate, prin aceleaşi mijloace, asupra unei persoane
ajunsă în stare de sclavie.
A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în stare de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii,
constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa, să ia, aparent, o hotărâre ca ea să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de
concubinaj, sau a se căsători cu el. Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele dreptului de proprietate.
Prin utilizarea înşelăciunii se înţelege inducerea în eroare a victimei, transmiţînd unele informaţii false.
Constrângerea persoanei Ia sclavie presupune aplicarea violenţei fizice sau psihice. A se vedea interpretările corespunzătoare de la art. 158
CP.
Consumarea infracţiunii are loc din momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau determinată la condiţiile sclaviei. Fiind o infracţiune
continuă, sclavia se epuizează atunci când încetează starea de sclavie a victimei.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare, însă vor fi utilizate la individualizarea
pedepsei penale.
Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a împlinit vârsta de şaisprezece ani. Dacă infracţiunea
este comisă de o persoană cu funcţie de răspundere, cele săvârşite trebuie încadrate potrivit dispoziţiilor art. 327 sau 328 CP., iar dacă este comisă
de o persoană care gestionează o organizaţie nestatală, cele săvârşite vor fi încadrate potrivit dispoziţiilor art. 335 sau 336 CP.
2.5. Munca forţată (art. 168 CP.)
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei
sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau a serviciilor prin
înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa.
Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege determinarea unei persoane prin constrângere să
îndeplinească o muncă pe care, din propria voinţă, ea nu ar îndeplini-o.
Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane prin constrângere în situaţia de a presta o muncă la care nu este
obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei persoane prin constrângere la robie (slujire, aservire)
pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
Obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa presupune dobândirea pentru sine
sau în interesul altor persoane a unei munci sau servicii prin eforturile menţionate.
Fiind o infracţiune continuă, munca forţată se consumă din momentul în care persoana este supusă la muncă, la servicii forţate sau obligatorii
şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare.
Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de şaisprezece ani.
2.6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică (art. 169 CP)
Latura obiectivă a infracţiunii o constituie internarea într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoasă din punct de vedere psihic.
Modul şi condiţiile de internare a persoanei în instituţia psihiatrică sunireglementate de Legea privind asistenţa psihiatrică nr. 1402 din 16
decembrie 1997.
Spitalizarea într-o instituţie de psihiatrie poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei condiţii: a) persoana suferă de o boală psihică;
b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există rugămintea sau consimţământul bolnavului sau din partea reprezentanţilor lui legali.
Internarea într-o instituţie de boli mintale se efectuează în baza încheierii unui consiliu de psihiatri sau a hotărârii instanţei de judecată.
Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a unei persoane sănătoase sau b) spitalizarea
persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri legale.
Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu necesită mai departe această izolare poate fi încadrată
ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o infracţiune comisă de o persoană cu funcţii de răspundere.
Infracţiunea se consumă din momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoasă din punct de vedere psihic.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare.
Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un medic specialist în psihiatrie, învestit cu dreptul de a
decide internarea într-un spital de boli mintale.
Prin alineatul 2 art. 169 CP. este agravată răspunderea penală, dacă internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a cauzat, din imprudenţă: a) o
vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii; b) decesul victimei.
Circumstanţele agravante date sunt identice cu cele corespunzătoare de la art. 151 şi 159 CP. A se vedea aceste interpretări.
§ 3. infracţiuni contra cinstei şi demnităţii persoanei 3.1. Calomnia (art. 170 CP.)*
Latura obiectivă a calomniei o reprezintă răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri, minciuni ce defăimează o altă persoană, însoţită de
învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de gravă sau excepţional de gravă ori soldată cu urmări grave.După cum se vede, născocirile
trebuie să fie ireale, adică să nu corespundă adevărului şi, în plus, să conţină date care defăimează o altă persoană. Cinstea şi demnitatea sunt nişte
categorii estimative. A nega sau a minimaliza aceste calităţi proprii altei persoane înseamnă a o ponegri, a o bîrfi în faţa altor persoane. Estimarea
faptului dacă datele răspândite sunt defăimătoare este efectuată în fiecare caz aparte de către instanţa de judecată, în conformitate cu normele morale
şi cu regulile de convieţuire, pe baza conştiinţei juridice5 şi a legii penale.

**
Articolul 170 a fost exclus din Codul penal prin Legea nr. III-XV din 22.04.2004 (Monitorul Oficial al R.M. nr. 73-76/391 din 07.05.2004). Deoarece noţiunea dc calomnie
îmbină semne constitutive sau circumstanţe agravante ale altor infracţiuni am considerat necesar să nu excludem acest paragraf.
5
S . Brânză. Op. cit., p. 220-221.
Prin răspândire se înţelege comunicarea cel puţin unei persoane, afară de victimă, a unor informaţii ce nu corespund realităţii. De exemplu,
că persoana cutare şi-a construit casa cu mijloace neprovenite din munca proprie sau că ia mită.
Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa altor persoane, nu constituie o calomnie, ci poate fî vorba de o insultă.
Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial sau total realităţii, nu constituie componenţa unei
infracţiuni.
Defăimătoare sunt considerate orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor acţiuni sau fapte concrete ce încalcă normele morale
şi de convieţuire.
Răspândirea scornirilor, minciunilor trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care ar fi existat sau există în prezent şi nu despre
unele fapte care ar putea să se producă în viitor. Aceste afirmaţii nu trebuie să reprezinte nişte noţiuni estimative, de evaluare, ca, de exemplu, „el
este un student slab", „un profesor ce posedă calităţi profesionale proaste", „un om mărginit" etc.
Victimă a calomniei poate fi orice persoană matură, minoră, în vârstă fragedă responsabilă sau iresponsabilă etc, întrucât demnitatea ei este
apreciată indiferent de faptul dacă posedă sau nu sentimentul propriei demnităţi.
Nu este considerată răspândire scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni care nu posedă limba sau a surzilor, copiilor mici, a
persoanelor incapabile să înţeleagă sensul celor comunicate din cauza unor boli psihice etc.
Răspândirea scornirilor bârfitoare ce defăimează altă persoană poate fi pedepsită penal dacă e însoţită de învinuirea de săvârşire a unei
infracţiuni deosebit de gravă sau excepţional de gravă, adică a unor infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe
un termen ce depăşeşte 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
In acest caz, calomnia e formulată ca o componenţă formală şi se consideră consumată o dată cu comunicarea scornirilor ponegritoare altei
persoane despre învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de gravă sau excepţional de gravă, indiferent de faptul dacă persoana calomniată a
aflat despre aceste scorniri sau nu.
Alte consecinţe ale calomniei sunt urmările ei grave. Prin urmări grave înţelegem îmbolnăvirea psihică a victimei, sinuciderea, naşterea
prematură de către o femeie gravidă, o maladie periculoasă pentru viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.
In acest caz, calomnia reprezintă o componenţă materială şi se consumă numai în momentul survenirii urmărilor grave, cerute de lege.
Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele calomniei pot fi diferite: invidia, răzbunarea, gelozia, ştrengăria etc,
însă pentru calificare ele nu prezintă interes.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.
Subiecte pentru evaluare
1.Definiţi noţiunea următorilor termeni juridici: libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.
2. Prin ce se deosebeşte răpirea unei persoane de privaţiunea ilegală de libertate!
3. Prin ce diferă răpirea unei persoane de luarea de ostatici!
4.Care este durata privării de libertate, necesară tragerii făptuitorului la răspundere penală?
5. Cum poate fi determinat gradul prejudiciabil al traficului de fiinţe umane?
6. Ce înţelegeţi prin servitute!
7. Ce înţelegeţi prin abuz al poziţiei de vulnerabilitate!
8. Ce înţelegeţi prin sclavie!
9. Ce înţelegeţi prin condiţii similare sclaviei!
10. Prin ce se deosebeşte munca forţată de sclavie!
11. Care sunt condiţiile de spitalizare într-o instituţie de psihiatrie?
12. Cum trebuie calificată reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu necesită mai departe această
izolare?
13. Prin ce se deosebeşte calomnia de insultă!
14. Când este considerată consumată calomnia?
15. Ce înţelegeţi prin defăimarea persoanei!
Bibliografic
1.Codul penal al R.M. din 2002. Partea speciala. Cap. 111. Chişinău, 2003.
2.A. Borodac. Curs de drept penal. Partea specială. Voi. 1. Chişinău: Ştiinţa, 1996.
3.S. Brânză. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: USM, 1999.
4.Codul penal al R.M. Comentariu. Sub redacţia lui A. Barbăneagră. Chişinău: ARC, 2003.
5.O. Loghin, T. Toader. Drept penal român. Partea specială. Bucureşti: Şansa, 1994.
6.Комментарий к Уголовному кодексу РФ. с постатейными материалами и судебной практикой. Под ред. С. И. Никулина. Москва:
Менеджер, 2001.
7.Красиков А. Н. Уголовно правовая охрана прав человека в России. Саратов, 1996.
8. Кругликов Л. Л. Преступления против личности. Ярославль, 1998.