Sunteți pe pagina 1din 2

Luceafarul (Eminescu)

A fost odata ca-n pove?ti,


A fost ca niciodata,
Din rude mari imparate?ti,
O prea frumoasa fata.

?i era una la parin?i


?i mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfin?i
?i luna intre stele.

Din umbra falnicelor bol?i


Ea pasul ?i-l indreapta
Langa fereastra, unde-n col?
Luceafarul a?teapta.

Privea in zare cum pe mari


Rasare ?i straluce,
Pe mi?catoarele carari
Corabii negre duce.

Il vede azi, il vede mani,


Astfel dorin?a-i gata;
El iar, privind de saptamani,
Ii cade draga fata.

Cum ea pe coate-?i razima


Visand ale ei tample
De dorul lui ?i inima
?i sufletu-i se imple.

?i cat de viu s-aprinde el


In ori?icare sara,
Spre umbra negrului castel
Cand ea o sa-i apara.

?i pas cu pas pe urma ei


Aluneca-n odaie,
?esand cu recile-i scantei
O mreaja de vapaie.

?i cand in pat se-ntinde drept


Copila sa se culce,
I-atinge mainile pe piept,
I-nchide geana dulce;

?i din oglinda lumini?


Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batand inchi?i
Pe fa?a ei intoarsa.

Ea il privea cu un suras,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adanc in vis
De suflet sa se prinda.
Iar ea vorbind cu el in somn,
Oftand din greu suspina
� �O, dulce-al nop?ii mele domn,
De ce nu vii tu? Vina!

Cobori in jos, luceafar bland (Octavian Smigelschi, 1904)

Cobori in jos, luceafar bland,


Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n casa ?i in gand
?i via?a-mi lumineaza!"

El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
?i s-arunca fulgerator,
Se cufunda in mare;