UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA:DREPT
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

DISCIPLINA:

DREPTUL TRANSPORTURILOR

Coordonator:
Prof. univ. dr. Corina Petică Roman

Student:
SEREDIUC MANUELA-IONELA

1
 TEMĂ DE CONTROL 2
(DREPT IV, ID)

RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE
TRANSPORT RUTIER
 Transportul este considerat, în cele mai simple analize, inima
comerțului, mobilității și creșterii economice și constă în deplasarea în
spațiu de bunuri și persoane.
La nivel doctrinar, a fost conturată o definiție a transportului, în sens
juridic, pornind de la prevedrile OG 19/1997. Astfel, transportul
reprezintă activitatea prin care se realizează deplasarea în spațiu a
persoanelor sau a bunurilor, prin intermediul unui mijloc de
transport(vehicul), folosindu-se infrastructura de transport (calea de
transport) adecvată. Conceptul de mijloc de transport este definit, cu
caracter general, în OG 19/1997 potrivit art.9 alin.2 din acest act
normativ, ,,mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără
propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special
destinate să se deplaseze pe o cale de comunicație rutieră, feroviară,
navală sau aeriană”.OG 19/1997 conturează și conținutul noțiunii de
infrastructură de transport. Astfel, potrivit art.9 alin.1 teza finală a OG
19/1997, ,,infrasctructurile destinate desfășurării activităților de transport
sunt căile de comunicație rutiere, feroviale, navale și aeriene.”
Operațiunile de transport rutier se realizează de către ,,operatori de
transport„, care pot fi orice persoană fizică sau juridică, română sau
străină, ce deține în proprietate sau are închiriate vehicule rutiere și care
execută direct sau prin intermediari transporturi interne și/sau
internaționale, ori se asociază cu alte persoane fizice sau juridice.
Prin transport rutier se înțelege orice operațiune de transport care se
realizeză cu vehicule rutiere, pentru deplasarea persoanelor, mărfurilor și
bunurilor, chiar dacă vehiculul rutier este pe o anumită porțiune de drum
transportat la rândul său pe/ de un alt mijloc de transport; de asemenea, și
operațiunile adiacente sau conexe transoporturilor rutiere sunt considerate
operațiuni de transport rutier.
Pentru a efectua transport rutier publc de mărfuri, operatorul de
transport rutier trebuie să dețină la bordul vehiculului copia conformă a
licenței de transport valabilă pentru transportul rutier de mărfuri,
documentul de transport, precum și celălalte documente specifice,
prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie și/sau tip
de transport rutier.
Pentru a efectua transport rutier de mărfuri în cont propriu
întreprinderea trebuie să dețină la bordul vehiculului copia conformă a
certificatului de transport în cont propriu, documentul de transport,
precum și celălalte deocumente specifice prevăzute de reglementările în
vigoare.
Pentru a putea efectua transport rutier public, operatorii de transport
rutier trebuie să fie înregistrați în Registrul electronic național al
operatorilor de transport rutier ținut de activitatea competentă (ARR), iar
pentru dobândirea calității de operator de transport rutier, o întreprindere
trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Regulamentul CE
1071/2009 și anume să obțină licență de transport, care se acordă în urma
îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:
 să aibă un sediu real și stabil pe teritoriul unui stat membru;
 să aibă o bună reputație;
 să aibă capacitatea financiară adecvată;
 să aibă competența profesională necesară.

În transportul de mărfuri, transportatorul își poate angaja răspunderea

față de celălalt contractant sau față de terțe persoane.Faptele
transportatorului care au ca rezultat prejudicierea unor terți, în afara
contractului de transport țin de răspunderea civilă delictuală. Raporturile
dintre delictul civil și terțul prejudiciat cad sub incidența Codului Civil.
Răspunderea civilă contractuală a transportului individual și a
întreprinderii de transport este angajată atunci când există un contract de
transport valabil din punct de vedere juridic, există o faptă păgubitoare
produsă de transportator prin neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a unei obligații contractuale, există vinovăția sau culpa
transportatorului, expeditorul sau destinatarul au suferit un prejudiciu și
există o legătură de cauzalitate între fapta păgubitoare și prejudiciul
produs.
Fapta păgubitoare, ilicită, reprezintă acea ,, acține sau inacțiune care
are ca rezultat încălcvarea drepturilor subiective sau intereselor legitime
ale contractantului”.
Fapta păgubitoare este săvârșită, de regulă, prin acte comisive, cum ar
fi executarea incorectă a unor manevre sau operațiuni.Aceasta poate fi
săvârșită și prin acte omisive, cum ar fi omisiunea verificării mijlocului
de transport înainte de plecarea în cursă.
Vinovăția sau culpa transportatorului în transportul rutier constă într-o
imprudență sau o neglijență a acestuia. Regula decăderii transportatorului
din dreptul de a mai invoca plafonarea despăgubirilot în caz de dol sau
culpă gravă subliniază importanța pe care o prezintă în domeniu forma și
gravitatea culpei acestuia pentru efectele răspunderii.Transportatorul este
un profesionist, prin urmare în cazul producerii unei fapte păgubitoare în
exercițiul profesiunii, termenul de comparație va fi profesionist, abstract,
model, din categoria de profesioniști din care face parte și făptașul, astfel
încât imprudența și neglijența se vor aprecia în lumina regulilior care
cârmuiesc profesiunea.
Prejudiciul este rezultatul faptei ilicite a transportatorului și este
definit ca rezultatul dăunător, negativ, suferit de către creditor (expeditor
sau destinatar) ca urmare a încălcării drepturilot subiective și intereselor
legitime de către debitorul transportator. Prejudiciile pot fi materiale
(patrimoniale) și morale(extrapatrimoniale).
 Prejudiciul material constă în lezarea unui drept sau unui interes
patrimonial al creditorului, lezare ce poate fi evaluată pecuniar și va
include atît pagiba efectivă, cât și beneficiul nerealizat. Pentru ca un
prejudiciu material să dea dreptuil creditorului de a cere repararea
acestuia, este necesar să fie îndeplinite anumite condiții:
1)paguba să fie certă, sigură, prezentă;
2)paguba să fie ersonală a creditorului, expeditor sau destinatar;
3)paguba să fie directă, ca o consecinșă nemijlocită a faptei ilicite.
Prejudiciul moral constă în vătămarea unui interes personal,
nepatrimonial, cum ar fi distrugerea unor obiecte care au o valoare
sentimentală deosebită pentru destinatar. Pentru astfel de prejudicii se
plătesc daune-interese. Raportul de cauzalitate între fapta păgubitoare și
prejudiciul produs este necesar să existe, adică prejudiciul reprezintă
consecința faptei păgubitoare. Transportatorul este obligat să repare
paguba numai dacă este provocată exclusiv de fapta ilicită.

Răspunderea transportatorului pentru pierderea totală sau

parțială a mărfii
Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a
mărfii pe parcursul transportului, așa cum prevăd dispozițiile art.1984
NCC.
Aceste dispoziții nu reglementează însă semnificația sintagmei ,, pe
parcursul transportului”.În vechea reglementare, doctrina a considerat că,
în situațiile neclare, cînd există dubii cu privire la o pierdere a mărfii
intervenită în cursul transportului, se instituie anumite prezumții relative
la pierdere:
A.beneficiarul transportului poate considera marfa pierdută fără a
prezenta alte dovezi când aceasta nu a fost eliberată în termen de 30 de
zile de la expirarea termenului convenit sau, atunci când în documentul
de transport nu a fost fixată data ajungerii la destinație, marfa poate fi
considerată pierdută la expirarea unui termen de 60 de zile de la primirea
ei de către transportator;
B.dezinteresul destinatarului față de marfa regăsită care se manifestă
prin lipsa cererii de eliberare a acesteia și prin lipsa de răspuns la
înștiințarea despre aceasta trimisă de către transportator persoanei
îndreptățite să ceară eliberarea mărfii.
Actualmente însă, având în vedere faptul că transportatorul are
obligația de a conserva bunurile ce fac obiectul transportului pe parcursul
acestuia, perioada de referință ar fi de fapt cuprinsă între momentul în
care bunurile au fost predate de către expeditor transportatorului și până
la momentul în care acestea au fost preluate de destinatar.Această
afirmație este sprijinită de dispozițiile art.1482 coroborate cu dispozițiile
art.1485 NCC.
 Transportatorul va plăti despăgubiri pentru pierderea totală sau
parțială a mărfii transportate persoanei îndreptățite să dispună de marfă.
Despăgubirea trebuie să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a
părților pierdute dun bunurile transportate, valoare declarată la predare,
conform dispozițiilor art.1985 alin.1 și 3 NCC. Totuși, art.1987 limitează
libertatea părților contractante în ceea ce privește stabilirea cuantumului
valorii declarate, în sensul că valoare declartă nu poate fi mai mare decât
valoarea reală a bunurilor de la locul și momentul predării acestora pentru
efectuarea transportului.
De asemenea, transportatorul care este găsit răspunzător de cauzarea
prejudiciului trebuie să restituie sumele încasate sau de încasat pentru
bunurile pierdute sau avariate.
Dacă transportatorul acceptă transportul unor bunuri precum cele
prevăzute de art.1988 NCC (documente, sume de bani, titluri de
valoare,bijuterii), transportatorul va acoperi, în caz de pierdere,
deterioarare, alterare, doar valoarea declarată a acestora, despăgubirea
neputând însă depăși cuantumul stabilit prin legea specială.

Răspunderea operatorului de transport pentru avaria mărfii

Operatorul de transport este răspunzător pentru avarierea mărfii
produsă între momentul primirii și cel al eliberării acesteia.În caz de
avarie, transportatorul plătește contravaloarea deprecierii mărfii, calculată
pe baza valorii stabilite ca și în cazul pierderii totale sau parțiale a mărfii.
Despăgubirea în caz de avariere a mărfii nu poate să depășească suma
care ar trebui plătită în caz de perdere totală atunci când marfa este în
totalitate avariată sau, dacă numai o parte a expediției a fost depreciată
prin avarie, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părții
dpreciate. Legiuitorul nu reglementează situația ce derivă din posibilitatea
recondiționării mărfii avariate. În acest caz,dacă aceasta este posibilă, ea
poate fi efectuată conform înțelegerii părților atât de expeditor, cât și de
destinatar printr-o formă specializată.Despăgubirea va fi echivalentă cu
costul recondiționării și va fi suporată de către operatorul de transport.
Alături de pierderea totală sau parțială a mărfii, alterarea sau avarierea
mărfii reprezintă o faptă ilicită reprezentată de încălcarea obligației de
conservare.

Răspunderea operatorului de trtansport rutier pentru întârzierea

la eliberarea mărfii
Operatorul de transport este răspunzător pentru întârziere la eliberarea
mărfii destinatarului, aceasta reprezentând de fapt o încălcare a obligației
de a efectua transportul într-un termen determinat.Această răspundere
este expres prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art.1984 NCC, dispoziții
întărite de cele ale art.1992. ,,Se consideră întârziere la eliberare atunci
când marfa nu a fost eliberată în termenul convenit sau, dacă nu a fost
convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depășește
timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent,
ținându-se cont de circumstanțe și, printre altele, în cazul unei încărcări
parțiale, de timpul necesar pentru ambalarea unei încărcături complete în
condiții nomale”.
În caz de întârziere, dacă cel în drept face dovada că din această
întârziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul ete ținut să plătească
daune care nu pot depăși preșul transportului. Din formularea acestui text,
se constată că nu există o sancțiune legală pentru depășirea termenului de
eliberare, ci doar o răspundere pentru plata de despăgubiri în cazul în care
s-ar fi produs o pagubă din cauza întârzierii. Și în acest caz cuantumul
sumelor nu poate depăși prețul transportului. Suntem astfel în prezența
unei răspunderi limitate.
Expeditorul poate fixa, făcând mențiunea respectivă în documentul de
transport și contra unui supliment de preț stabilit convenit, suma care
reprezintă un interes special la eliberare, pentru cazul unei pierderi sau
avarii și pentru cazul depășirii termenului convenit. Dacă a fost făcută o
declarație de interes sopecialla eliberare, poate fi cerută o despăgubire
egală cu paguba suplimentară pentru care s-a făcut dovada, independent
de despăgunirile prevăzute în aceste situații.

Situații de agravare a răspunderii transportatorului

Noul Cod Civil reglementează în mod expres prin dispozițiile
art.1990 cazurile de agravare a răspunderii transportatorului, legate de
vinovăția cu care aceasta a acționat la momentul săvârșirii faptei ilicite.
Conform acestor prevederi, răspunderea transportatorului se agravează
când a acționat cu intenție- a prevăzut rezultatul faptei sale- sau când a
acționat din culpă gravă - a prevăzut rezultatul, dar nu l-a acceptat, sau
nu l-a prevăzut, deși ar fi trebuit să o facă, în ambele cazuri el acționând
cu neglijență sau imprudență.Având în vedere acestea, nu vor mai putea fi
aplicate limitări ale răspunderii reglementate de dispozițiile art.1987-1989
NCC.

Cauze de exonerare de răspunderea operatorului de transport

rutier
Cauzele care înlătură vinovăția transportatorului au o reglemnetare
legală generală dată de Codul Civil și o reglemnatare specifică
trasporturilor rutiere dată de Convenția CMR referitoare la contractul de
trasnport internațional de mărfuri pe șosele.
Conform Codului Civil , art 1995, clauza prin care se înlătură sau
restrâge răspunderea stabilită prin lege în sarcina trasnportatorului se
consideră nescrisă. Convenția CMR referitoare la contractul de transport
internațional de mărfuri pe șosele prevede la art.17 alin.2 că
,,trasnportatorul este exonerat dee răspundere dacă pierderea,avaria sau
întărzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să
dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a
transporatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care
transportatorul nu putea să le evite și alen croro consecințenu le putea
preveni”. Aliniatele 3 și 4 ale art.17 din Convenție prevăd că
,,transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria
mărfii rezultă din riscurile particulare inerte uneia sau mai multora dintre
următoarele fapte:
1)folosirea de vehicule descoperite, fără prelată, dacă această folosire
a fost convemită într-un mod expres și mnționată în documentul de
transport;
2)lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin
felul lor la stricăciuni sau avarie, când aceste mărfuri nu sunt ambalate
sau sunt rău ambalate;
3)manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către
expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul
expeditorului sau destinatarului;
4)natura unor mărfuri expuse care, datorită cauzelor inerte naturii lor,
duc de la pierderea totală sau parțială, fie la avarie în special prin
spargere, rugină, deterioarare interă și spontană, uscare, curgere, pierdere
ormală sau prin acțiunea insectelor sau a rozătoarelor;
5)insuficiența sau imperfecțiunea marcajelor sau a numerelor
coletelor;
6)transportul de animale vii”.În baza acestui articol, transportatorul nu
răspunde de unii factori care au cauzat dauna, răspunderea sa va fi
angajată numai în măsura în care factorii de care el răspundeau contribuit
la daună.
Aceste dispoziții cuprinse în Convenția CMR sunt reiterate de NCC
în art.1991 alin.1, care grupează cauzele exoneratoare de răspundere ce
pot fiincidente în caz de pierdere, alterare ori deteriorare a bunurilor
transportate, fără a fi însă o enumerare exhaustivă, după cum reiese chiar
din prevederile lit.)i ale art. anterior menționat. În ceea ce privește
aplicarea cauzelor exoneratoare enumerate în cuprinsul art.1991 alin.1
NCC trebuie dovedită producerea ei, precum și existența unui prejudiciu.
În vederea aplicării clauzelor exoneratoare menționate în art.1991 alin.3
din NCC este însă necesar ca, pe lângă dovada producerii și existenței
unui prejudiciu, să se dovedească și legătura de cauzalitate concretă, în
sensul dovedirii faptului că prejudiciul produs este urmarea intervenirii
clauzei exoneratoare de răspundere.

Bibliografie
 Avram But.Căpuşan, Dreptul Transpoturilot + Curs pentru
uyul studenţilor, Cluj Napoca, 2014
 Lect. Univ. Dr. Georgescu Bona Speranţa, Deptul
Trasnporturilor + Note de curs, Lugoj, 2017
 Gh. Piperea, Dreptul transporturilor, ed, a 2-a, Edit. C.H.
Beck, Bucureşti, 2005