1.3.

Fenomenele, procesele și legile economice

Fenomenul economic reprezintă latura exterioară a activității economice,
relativ acele aspecte și acte economice care apar și se manifestă la suprafața
acestuia și pot fi cunoscute de oameni în mod direct.
Procesul economic exprimă transformările succesive, cantitative și calitative,
care intervin în structura activității economice, relevând desfășurarea acesteia în
timp și spațiu. Esența lui constă în manifestarea interioară a activității economice,
care nu poate fi cunoscută decât pe calea cercetării științifice.
Fenomenele și procesele economice se află în raporturi de interdependență, de
influențare reciprocă. Evoluția lor are loc în conformitate cu anumite legi.
Deosebim:
 legi economice – legături cauzale, interne, necesare esențiale, generale,
repetabile și relativ stabile ale fenomenelor și proceselor economice;
 legile științei economice – o conștientizare, reflectare în plan teoretic, mai
mult sau mai puțin exactă, a legilor obiective ale vieții economice;
 legile juridice sunt legi subiective, fiind rezultatul conștiinței, voinței și
deciziilor oamenilor ce consfințesc cerințele legilor economice obiective;
 legile naturale sunt obiective și determină ordinea naturală în economie și
care trebuie respectate.
Particularitățile legilor economice:
- acționează doar prin intermediul activității economice ale oamenilor,
prin actele lor economice;
- au caracter istoric (legi generale, legi comune, legi specifice);
- au caracter sintetic (acționează nu izolat, ci în strânsă legătură);
- comportă previziuni, însă actualmente ele nu sunt suficient de sigure și
clare;
- compatibilitatea legilor economice cu inițiativa și activitatea
individuală (nu limitează libertatea ci este o condiție a unei activități
eficiente);
- orientarea generală pentru toți agenții economici (lege nu obligă pe
nimeni, ci îi orientează pe toți);
- conținutul legilor economice (exprimă relații profunde, durabile,
esențiale).
Legile economice pot fi clasificate după următoarele criterii:
 după criteriul modului lor de descoperire, legile economice se grupează în:
a. legi abstracte – formulate prin metoda științifică de investigare;
b. legi empirice – formulate pe baza experienței și a cunoașterii empirice;
 din punct de vedere al duratei de manifestare, legile economice se pot grupa în:
a. legi economice generale comune tuturor treptelor de dezvoltare a societății
umane, de exemplu, legea unității dialectice a relațiilor de producție cu
nivelul și caracterul forțelor de producție, legea creșterii și diversificării
nevoilor umane, legea economiei de timp;
b. legi comune mai multor etape de avansare a societății umane, de exemplu -
legea valorii bunurilor economice, legea creșterii productivității muncii,
legea creării plusprodusului, legea circulației banilor;
 c. legi economice specifice, caracteristice unei anumite etape de dezvoltare a
societății umane. Ex. Legea cererii și ofertei, legea concurenței, legea
maximalizării profitului;
 din punct de vedere al generalității în timp, legile economice se pot clasifica în
următoarele tipuri:
a. legi care acționează în întreaga economie națională, în toate ramurile ei, care
s-ar putea numi legi macroeconomice, de exemplu - legea
acumulării, legea concentrării producției și capitalului, legea cooperării,
legea ofertei, legea cererii, legea interacțiunii dintre cerere și oferte. Tot
generale sunt și legile comune tuturor sistemelor economice;
b. legi care acționează numai în perimetrul unor sfere ale economiei naționale,
de exemplu - legile producției nemijlocite, legile repartiției, ale schimbului
de mărfuri. Aceste legi pot să fie numite legi sectoriale sau legi particulare;
c. legi economice ce acționează numai la nivelul agenților economici ai
entităților economice, deci în cadrul microeconomiei.
d. odată cu formarea economiei mondiale (sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea) și cu amplificarea legăturilor reciproce
dintre economiile naționale, unele legi economice și-au mondializat câmpul
de acțiune, au devenit legi mondoeconomice, de exemplu - legea diviziunii
muncii, legea cooperării, legea concurenței, legea ofertei, legea interacțiunii
dintre cerere și oferta.
 Din punct de vedere al rolului pe care îl îndeplinesc în mișcarea economică,
legile care guvernează se pot grupa în:
a. legi structurale - legea diviziunii muncii, legea proporționalității;
b. legi funcționale - legea profitului, legile formării și mișcării trebuințelor etc.
c. legi de dezvoltare - legea acumulării, legea creșterii productivității muncii,
legea economiei de factori de producție (legea economiei de muncă) și
altele.
 După criteriul fazelor circuitului economic, legile economice obiective se
grupează în :
a. legi ale fazei de producție - legea cererii și ofertei, legea diviziunii sociale a
muncii, legea respectării raportului între întreprinderile mari, legea costurilor
de producție, legea productivității muncii, legea sporirii competitivității
producției;
b. legile repartiției - legea raportului optim dintre consumul curent și
acumulare, legea raportului dintre ritmurile creșterii productivității muncii și
ritmurile creșterii salariilor;
c. legile fazei schimbului - legea schimbului de echivalente, legea circulației
banilor, legea echilibrului pieței, legea cererii, legea ofertei;
d. legile fazei consumului - legea satisfacerii nevoilor crescânde, legea
înclinației spre consum, legea înclinației indivizilor spre a avea o anumită
sumă de bani în numerar.