CAPITOLUL 1.

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND CALITATEA

PRODUSELOR ALIMENTARE PROCESATEi
1.1. Evoluția conceptului de calitate a mărfurilor
Calitatea mărfurilor, conform definiției dată de SR EN ISO 9000/ 2001, reprezintă măsura în
care un ansamblu de caracteristici intriseci îndeplinesc cerințele.1

Caracteristicile de calitate sunt2:

 estetice,
 senzoriale,
 chimice,
 biologice și microbiologice
 organoleptice,
 fizice

Proprietăţile estetice ale produselor alimentare vizează în mod special aspectul acestora, ca
factor important în conturarea primei impresii a consumatorului faţă de produs. Mesajul estetic
poate fi transmis cumpărătorului în mod direct de către produs (ex. secţiunea salamului cu şuncă,
cu masline, brînza împletită etc.) sau indirect prin intermediul ambalajului. O contribuţie
deosebită la conturarea aspectului estetic, atrăgător este conferită de către elemente estetice
precum culoarea, forma, armonia produsului sau ambalajului etc.

Proprietăţile senzoriale sunt cele mai importante pentru determinarea calității mărfurilor
alimentare având rol de influenţare a deciziei de a cumpăra produsul.Aceste caracteristici sunt:
aspectul, mirosul, gustul, consistenţă, culoarea.

Proprietățile chimice. Analizele chimice permit stabilirea naturii şi cantităţii diferitelor substanţe
chimice prezente într-un aliment. Metodele utilizate în industria alimentară îşi găsesc utilitatea în
situaţii precum: elaborarea şi aplicarea normelor de identitate şi de puritate; identificarea
anumitor substanţe din alimente; constatarea modificărilor calitative survenite în tipul depozitării
produselor; ameliorarea sau controlul calităţii alimentelor brute sau prelucrate; determinarea
valorii nutritive a alimentelor în scopuri ştiinţifice, dietetice, tehnologice sau comerciale.
1
Dumitru Dima, Ion Diaconescu, Rodica Pamfilie, Magdalena Bobe, Fundamentele științei mărfurilor, Editura ASE,
București,2005, p 21
2
Andrei Octavian Paraschivescu, Managementul calității mărfurilor alimentare, Editura Tehnopress, Iași, 2006
Proprietățile biologice se referă la conținutul microbiologic al produselor alimentare și la
valoarea nutritivă a acestora. Microbiologia materiilor prime principale are o influență
determinantă asupra calității produselor finite. Un număr mare de micelii de mucegaiuri în fructe
și legumele destinate conservării sau congelării conduce la o calitate inferioară care se va regăsi
în produsul finit. Alte determinări microbiologice cercetează prezenţa bacteriilor coliforme în
laptele pasteurizat, verifică drojdiile şi mucegaiurile din unt, ouă, zahăr, siropuri etc.

Proprietăți organoleptice ale produselor se caracterizeaza prin aspectul exterior, consistenta,

culoarea, mirosul, gustul lor. Modificarea calitatilor organoleptice ale produsului, de obicei,
indica asupra înrautatirii valorii biologice a lui (micsorarea continutului de vitamine, de acizi
grasi indispensabili etc.) si asupra posibilei acumulari a produselor de descompunere a
proteinelor, glucidelor, oxidarii lipidelor. Aceasta poate exercita o actiune nociva asupra
organismului, îndeosebi asupra oamenilor bolnavi. în produsele mucegaite se formeaza substante
toxice. În produsele usor alterabile, concomitent cu modificarile organoleptice, poate avea loc
înmultirea microbilor.

Proprietățile fizice se referă la forma, dimensiunea și culoarea produselor.

Forma şi dimensiunea produselor alimentare, ca şi defectele şi culoarea sunt factori legaţi de

aspectul acestora şi care au o mare influenţă asupra primei impresii a consumatorului.
Consideraţiile care ţin de aspect au utilitate şi în operaţiunile de calibrare şi clasare a unor
produse (ouă, cereale, fructe etc.), contribuind la asigurarea uniformităţii şi facilitînd operaţiunile
de vînzare-cumpărare.

Masa este una dintre cele mai importante caracteristici ale mărfurilor. La mărfuri, semnificaţia
masei variază în funcţie de context, şi anume: cantitatea de materie încorporată într-o anumită
marfă, situaţie în care, masa are statut de factor cantitativ sau în cazul raportării la unitatea de
volum, caracteristica se numeşte masă specifică sau densitate.

Culoarea este o proprietate fizică importantă a produselor alimentare, fiind însă în acelaşi timp,
în corelaţie şi cu caracteristicile estetice şi psihosenzoriale ale acestora.

1.2. Prezentarea generală a iaurtului

Se prepară din lapte de vaca, de oaie, de capră sau de bivoliță, pasteurizat sau fiert și însămânțat
cu culturi selecționate de bacterii lactice specifice (Thermobacterium bulgaricum și
Streptococcus thermophilus). Laptele de oaie și laptele de vacă se folosesc în amestec cu
maximum 30% lapte de bivoliță.

Întâi de toate, deși obținut prin fermentarea laptelui, iaurtul nu este un lapte fermentat obișnuit.
Numai în prezența unor fermenți specifici laptele devine iaurt, iar toate calitățile lui provin de
aici, fără excepție. Chiar și aroma specifică iaurtului și gustul său sunt datorate în mod exclusiv
acțiunii acestor fermenți.

Atât de importanți sunt aceștia incat standardele internationale conditioneaza denumirea de

“iaurt” de prezenta in iaurt, dupa fabricare si pana la expirarea termenului de valabilitate, a
culturilor active de fermenti specifici intr-o proportie de 10 milioane la un gram de iaurt.

Fermentii sunt de fapt bacterii lactice care, in procesul lor de metabolism, actioneaza asupra
laptelui transformandu-l intr-un aliment mai sanatos si mai hranitor.

Iaurtul are un aport considerabil de calciu usor asimilabil, iar cat de important este calciul pentru
sanatate probabil nici nu mai trebuie spus. Stim ca intareste sistemul osos si previne osteoporoza.

Aliment (100 g) Kilocalorii Proteine Lipide Glucide Apa %

Iaurt gras 55 3,2 3,2 3 90
Iaurt slab 30 3,3 0,1 3,9 92

Sursa: http://www.doctor.info.ro/valori_nutritionale_lactate.html

Iaurtul are o valoare nutritivă egală cu a laptelui folosit la prepararea lui, cu unele eventuale
modificări produse de microorganismele întrebuinţate şi de procesul de prelucrare. Sub aspectul
conţinutului în vitamine, iaurtul conţine tiamină şi riboflavină în cantităţi sensibil egale cu ale
laptelui.

În timpul depozitării iaurtului, pierderile de vitamine sunt neglijabile. Pierdirile de vitamina C în

timpul păstrării sunt relativ reduse, circa 10% în primele 24 de ore de la fabricare şi maximum
33% în următoarele zile. Rezultate bune s-au obţinut în încercările de vitaminizare a iaurtului pe
cale naturală prin folosirea de culturi de bacterii lactice producătoare de vitamine.

În ceea ce priveşte digestibilitatea iaurtului, s-a constatat pe baza experienţelor practice că este
superioară laptelui obişnuit, ca urmare a modificărilor substanţelor proteice.

Valoarea dietetică a iaurtului rezultă din modificarea pH-ului în tubul digesticâv sub o limită la
care dezvoltarea bacteriilor de putrefacţie este oprită. Astfel, se împiedică procesele de
putrefacţie din tubul digestic, se reduce cantitatea de toxine rezultate din aceste procese şi se
evită sensibilitatea precoce provocată de prezenţa în organism a produselor de putrefacţie.

S-a urmărit acţiunea antimicrobiană a tulpinilor de streptococi şi lactobacili faţă de diferite

bacterii patogene: Staphylococcus albus, Staphylococcus aureus, Pyocyneus, Enterococcus,
Diphterae, Salmonella paratyphi A şi B. S-a stabilit că atât iaurtul proaspă cât şi cel vechi
exercită acţiune antimicrobiană asupra germinilor patogeni cercetaţi.

În ultimul timp, în urma tratamentelor cu antibiotice şi sulfamide care distrug nu numai bacteriile
dăunătoare ci şi flora intestinală folositoare, s-a recurs la refacerea acesteia prin consum de iaurt.

S-a constatat însă că o cură exagerată ca durată cu iaurt poate duce la modificări nedorite ale
microflorei intestinale, determinând unele deranjamente în procesele fiziologice din organisme.
În tubul digestiv există o microfloră utilă pentru organism care inhibă dezvoltarea germinilor
patogeni ce pătrund în organism prin tractul gastrointestinal, realizează sinteza unor vitamine
(biotină, acid paraaminibenzoic, acid folic, riboflavină, acid pantotenic, vitamina K) şi secretă o
serie de enzime care îndepărtează toxinele produse de alte microorganisme.

1.3. Iaurtul – de la materie primă la produs finit

 LAPTE Cultura starter de
producţie obţinută
Recepţia calitativă conform schemei
şi cantitativă a laptelui din fig. 1.1

Curăţire var. I sau var. II -1%

CCP-1

Normalizare Însămânţare în
lapte pasteurizat la
Preîncălzire la 50–65°C 90–95°C/30 min şi
răcit la 45°C
Omogenizare

LAPTE PENTRU LAPTE PENTRU

IAURT TIP GRAS IAURT EXTRA Termostatare la
ŞI SLAB 43–45°C/2–2,5 ore
CCP-2 CCP-2

Pasteurizare Pasteurizare Pasteurizare

la aparat cu plăci în vană la în aparat cu plăci
la 85–90°C 90–95°C/20–30 min la 85–90°C
Răcire la 10°C
Menţinere în Concentrare
vană la 85–90°C; până la 15% s.u.
20–30 min
Depozitare la
1–2°C/24 ore
Răcire la 45–48°C
0,5–2%

Însămânţare cu CCP-3
0,5–2% Cultură starter
cultură starter de de producţie de
producţie tip cuaternar
CCP-4

Vitamie

Distribuire în ambalaje
de desfacere
CCP-5

Termostatare la 43–45°C/2,5–3 ore

Prerăcire la 18–20°C
CCP-6
Răcire la 2–8°C
CCP-7

Depozitare la 2–8°C

Livrare
Fig
. 2.2 Schemă tehnologică de fabricare a iaurtului
Sursa: Banu C., Vizireanu C. – „Procesarea industrială a laptelui” , Editura Tehnică, Bucureşti, 1998, p. 214

Etapele fabricării iaurtului3:

3
Banu C., Vizireanu C. – „Procesarea industrială a laptelui”, Editura Tehnică, Bucureşti 1998, p. 78 – 87
 a) Recepţia calitativă şi cantitativă a laptelui
Iaurtul se fabrică din lapte de vacă, oaie sau bivoliţă. Laptele materie primă trebuie să fie
propriu consumului uman, stabil la încălzire (aciditate de maximum 19ºT) şi să nu conţină
reziduuri de antibiotice.

b) Normalizarea (standardizarea)
Laptele utilizat în prcesul tehnologic poate fi lapte crud integral, lapte parţial sau total
degresat sau lapte îmbogăţit cu unii constituenţi. Normalizarea laptelui se face în funcţie de tipul
dorit de iaurt:

 Iaurt slab, din lapte smântânit cu maxim 0,1% grăsime;

 Lapte gras, din lapte cu 2,8% grăsime;
 Iaurt foarte gras, special, din lapte cu 6,0% grăsime.
În afară de aceste sortimente, în standardul produsului se mai prevede un sortiment de
iaurt extra, foarte gras, din lapte cu 4% grăsime şi 15% substanţă uscată, ce se obţine prin
concentrarea parţială a laptelui, operaţiune ce poate fi făcută doar în fabrici sau secţii dotate cu
instalaţii de concentrare cu vacuum, special prevăzute în acest scop.

c) Omogenizarea
Omogenizarea se face în scopul de a împiedica separarea grăsimii şi de a conferi
produsului calităţi organoleptice superioare. Prin fragmentarea globulelor de grăsime şi a
miceliilor de cazeină sunt asigurate premizele formării unor particule fine de coaguli, abia
sesizabile la examenul organoleptic. Repartizarea grăsimii se realizează uniform, cazeina este
mai uşor digestibilă, iar eliminarea zerului este redusă.

Omogenizarea se realizează prin trecerea laptelui încălzit uşor (cca. 20–60ºC), printr-un
aparat special, la o presiune de cca. 150 atm.

d) Pasteurizarea.
 Pasteurizarea laptelui materie primă reprezintă o etapă extrem de importantă, care
influenţează atât salubritatea, cât şi proprietăţile organoleptice ale produsului finit. În sistemul
clasic, psteurizarea se realizează prin încălzirea laptelui la 80–90ºC, timp de 20–30 minute sau la
90–95ºC, timp de 5 minute. Pasteurizarea laptelui se face în vane cu pereţii dubli sau în instalaţii
de pasteurizare.

Normele de temperatură şi timp sunt mult superioare pasteurizării obişnuite. Acest lucru este
absolut necesar din mai multe considerente, atât de ordin microbiologic, cât şi de ordin
tehnologic.

Din punct de vedere microbilogic, încălzirea laptelui la asemenea temparaturi asigură distrugerea
tuturor bacteriilor lactice şi a bacteriilor de poluare (cel puţin formele vegetative). Acest lucru
este absolut necesar deoarece supravieţuirea în lapte a levurilor, a miceţilor şi a unor bacterii
aerobe are efecte negative asupra conservabilităţii acestuia. În plus, prin aplicarea unor
temperaturi ridicate are loc distrugerea substanţelor naturale inhibatoare din lapte şi reducerea
potenţialului redox al laptelui, prin eliberarea unor aminoacizi şi scăderea cantităţii de oxigen
dizolvat.

Din punct de vedere tehnologic, aplicarea unor temperaturi înalte conduce la denaturarea
parţială/totală a proteinelor solubile. În consecinţă, creşte capacitatea de hidratare a proteinelor
laptelui, fapt care conduce la formarea unui coagul cu o consistenţă relativ fermă, dar cremoasă,
apreciat de către consumatori.

Când pasturizarea se realizează în vane, laptele este agitat continuu în scopul uniformizării
temperaturii şi prevenirii fenomenului Maillard.

Ca etapă intermediară, după pasteurizare, poate interveni concentrarea laptelui, care are ca scop
atingerea unui conţinut optim de substanţă uscată şi de grăsime, şi indirect, obţinerea unui coagul
cu proprietăţi organoleptice superioare. Concentrarea parţială asigură reducerea volumului iniţial
al laptelui cu cca. 10–20%, astfel încât conţinutul de substanţă uscată ajunge la cca. 15%, iar
densitatea atinge 1,034–1,036 (se indică în special la obţinerea iaurtului din lapte degresat, a
iaurtului extra şi a iaurtului cremă).
 e) Răcirea laptelui la temperatura de însămânţare
După expirarea timpului de menţinere la temperaturi ridicate (80–90ºC sau 90–95ºC), în
vanele de fermentare sau în rezervorul instalaţiei de pasteurizare, laptele este răcit la temperatura
de 45–48ºC pentru însămânţare cu culturi lactice. Operaţiunea se realizează prin introducerea de
apă rece de la reţea între pereţii dubli sau canalele spirale ale vanei, sub agitare continuă a
laptelui. Temperatura la care se face răcirea laptelui, depăşeşte cu puţin temperatura optimă de
dezvoltare a microflorei specifice iaurtului – care este de 43–45ºC, depşire ce se face cu scopul
de a acoperi pierderile de căldură ce se produc în mod inevitabil în timpul peamabalării şi a
,manipulării ambalajelor cu lapte însămânţat, până la introducerea în termostat.

f) Însămânţarea laptelui
Pentru fermentarea laptelui şi obţinerea produsului cu proprietăţi specifice, laptele se
însămânţează cu o cultură liofilizată de bacterii lactice prin „inoculare directă” ce are în
componenţă bacteriile lactice termofile: Streptococcus termophilus şi Lactobacillus delbrueckii
ssp. bulgaricus. De asemenea însămânţarea laptelui mai poate fi făcută cu maia de bacterii
lactice selecţionate.

În timpul adăugării culturilor starter şi după aceea, laptele va fi agitat, pentru a asigura o
repartizare cât mai uniformă a acestora. Un aspect important ce trebuie avut în vedere la
însămânţarea laptelui este corelarea cantităţilor de lapte din vană cu capacitatea termostatului, în
sensul că, întreaga cantitate de lapte însămânţat şi ambalat, rezultat dintr-o vană, să intre în
totalitate în camera de termostat xistentă. De asemenea, la stabilirea cantităţilor de lapte ce se
însămânţează se va ţine seamă de capacitatea maşinii de ambalare, astfel ca operaţiunea să nu
dureze prea mult (cel mult o oră), întrucât, o durată prea mare ar putea să dăuneze procesului de
coagulare a laptelui.

g) Ambalarea laptelui însămâţat

Lapte însămânţat destinat fabricării iaurtului, poate fi ambalat în4:

4
Magdalena Bobe, Dorin Vicențiu Popescu, Mărfuri alimentare. Implicații operaționale în business.,Editura Ase,
București, 2015,p 211
  Pahare din material plastic, cu capacitate de 125–500 g, închise prin termosudar cu
capace din folie de aluminiu;
 Flacoane din material plastic (PET), închise cu capac înfiletat, având capacitatea de 250–
1000 g;
 Găletuţe din material plastic, închise cu capc aplicat, sigilat şi prevăzute cu mâner
flexibil, având capacitatea de 1000 g.
Condiţiile care trebuie să le îndeplinească ambalajele folosite sunt, în general aceleaşi ca la
ambalarea laptelui de consum. De asemenea, se vor respecta prevederile din normele igienico-
sanitare pentru alimente şi Norma sanitară veterinară referitoare la materialele folosite la
confecţionarea ambalajelor, precum şi condiţiile în care se face ambalarea produsului în secţia de
fabricaţie.

Operaţiunea de ambalare propriu-zisă se face în mod diferit, în funcţie de felul ambalajelor şi a

utilajelor folosite.

h) Termostatarea pentru fermentare

Recipientele în care a fost ambalat laptele sunt introdus în camere speciale de
termostatare. Termostatarea asigură condiţii optime pentru multiplicarea şi acţiunea celor două
specii bacteriene.

Cultura starter termofilă realizează sub raport tehnologic două acţiuni principale: prima constă în
transformarea lactozei în acid lactic, iar cea de a doua constă în modificarea proprietăţilor iniţiale
ale laptelui şi apariţia altora noi, caracteristice produsului format. Cele două specii care compun
cultura starter acţionează sinergetic, stimulându-se una pe cealaltă. Multiplicarea lui
Lactobacillus delbrueckii ssp. bulgaricus este însoţită de eliberarea şi acumularea unor produsşi
rezultaţi din metabolizarea unor aminoacizi, produşi necesari creşterii şi multiplicării celei de a
doua specii. În acelaşi timp. Streptococcus salivarius ssp. thermophilus acţionează favorabil
lactobacililor prin scăderea concentraţiei de oxigen şi generarea unor cantităţi de acid formic.

Acţiunea acidifiantă a lactobacililor este mult mai intensă decât cea a streptococilor: practic,
lactobacilii pot produce acid lactic până la 4%, comparativ cu 0,6–1,1% în cazul streptococilor.
Acumularea progresivă a acidului lactic contribuie la scăderea pH-ului şi solubilizarea calciului
coloidal. Atingerea punctului izoelectric al cazeinei (pH 4.6) antrenează coagularea cazeinei.
Acidul lactic acumulat inhibă dezvoltarea microorganismelor indezirabile, generatoare de gaze
sau putrefiante. Acidifierea este intensă şi determinantă în cazul iaurtului, ca produs lactat acid.
Activitatea fermentativă a celor două specii bacteriene se soldează cu acumularea de acid lactic
şi aldehidă acetică, substanţe care imprimă aroma specifică iaurtului.

Termostatarea se realizează prin menţinerea recipienţilor la 43–45ºC, timp de 2,5–3 ore.

Activitatea bacteriană se soldează cu acidifierea amestecului, formarea coagulului caracteristic şi
apariţia aromei specifice.

Fermenatarea se întrerupe când coagulul este bine format, iar aciditatea are valori de 80–90ºT
(pH 4,6–4,7).

i) Răcirea produsului
După terminarea termostatării, se procedează la răcirea produsului, operaţiune ce se face
în două faz:

 Prerăcirea până la temperatura de 18–20º este indicat să se realizeze chiar în camera

de termostatare, prin întreruperea agentului de încălzire şi ventilarea aerului. Această
operaţiune are rolul de a întări coagolul, prevenindu-se astfel unele defecte privind
consistenţa produsului ce s-ar putea datora manipulării cu ocazia introducerii în
camera frifgorifică.
 Răcirea la temperatura de 2–8ºC ce se realizează de regulă în camere frigirifice. Ca
urmare, iaurtul suferă un proces de maturare fizică, coagolul devenind mai compact,
aroma se accentuează, iar gustul este plăcut.
La secţiile de capacitate mică, ce realizează zilnic, într-un singur ciclu o producţie de
iaurt mai redusă, este deosebit de utilă folosirea unor camere de termostatare care sunt prevăzute,
pe lângă instalaţia de încălzire şi cu posibilităţi de răcire la temperaturile necesare. În acest caz,
în aceeaşi încăpere se realizează termostatarea, prerăcirea şi răcirea profundă a produsului.
 j) Depozitarea produsului
Iaurtul se depozitează la temperatura de 2–8ºC în camere frigorifice curate, dezinfectate
şi lipsite de mirosuri străine. De asemenea, la depozitarea iaurtului se vor respecta condiţiile
prevăzute de Normele de igienă şi Norma sanitară veterinară.5

Caracteristicile calitative optime ale iaurtului se obţin după 10–12 ore de menţinere la
temperatura de depozitare, motiv pentru care, nu este indicată livrarea înaintea expirării acestei
perioade de păstrare.

1.4. Garantarea calității iaurtului

Calitatea iaurtului poate fi verificată prin determinarea caracteristicilor6 :

- senzoriale : aspect, gust, culoare, miros, consistenta coagului, prezenta zerului.

Culoarea in cazul iaurtului simplu trebuie sa fie alba, in cazul iaurtului cu fructe acesta sa
prezinte culoarea caracteristica fructelor respective (capsuni, caise, zmeura). Se apreciaza mai
intai gustul dulce, apoi gustul acru si in final aroma.
-fizice chimice : aciditate, continut de grasime, substanta uscata ;
-microbiologice : Lactobacillus delbrukii subspecia bulgaricus este agentul de acidifiere,
intretinere si aroma.
Defectele care pot aparea se datoreaza :
-materiei prime (defecte care apar in cazul laptelui);
-procesului tehtologic;
-neefectuarea unor verificari corespunzatoare la sfarsitul procesului;
-pastrarii si depozitarii necorespunzatoare atat in fabrica, dar si la comerciant sau consummator;
-conditii de transport necorespunzatoare;

Cele mai frecvente defecte se manifesa prin:

-modificarea consistentei ;
-modificari senzoriale de aroma, gust, miros
5
Costel Stanciu, Lelia Chivu, Manualul consumatorului de alimente, Editura Oscar Print, p183
6
Georgeta Bărbulescu, Merceologie alimentară,Editura didactică și pedagogică, București, 2003, p373
 Capitolul 2. Analiza pieței iaurtului în România

2.1. Sortimentul de iaurt existent pe piață

Clasificarea iaurtului7:
În funcție de conținutul de grăsime, iaurtul poate fi:
-integral, cu minim 3% grăsime

-parțial degresat (0,5-3% grăsime)

-degresat, cu maxim 0,1% grăsime

După ingredientele folosite, iaurtul poate fi

-iaurt simplu

-iaurt cu adaosuri

În funcție de consistență, iaurtul se împarte în

-iaurt clasic

-iaurt de băut

-iaurt cremos

2.2. Principalii producători de iaurt

1. Albalact8

7
Magdalena Bobe, Dorin Vicențiu Popescu, Mărfuri alimentare. Implicații operaționale în business.,Editura Ase,
București, 2015,p 210
8
www.albalact.ro
Este liderul pieței de lapte cu brand-ul Zuzu încă din anul 2008, cu o tradiție de peste 40 de ani în
această industrie.

Albalact produce lapte și lactate proaspete într-una dintre cele mai moderne fabrici din Europa
Centrală și de Est - fabrica de la Oiejdea din județul Alba. Compania mai dezvoltă o gamă
diversificată de brânzeturi în fabrica Rarăul din Bucovina, pe care a achiziționat-o în 2008 și care
are o îndelungată tradiție în producția de brânză și cașcaval.

2. Danone9

Compania comercializează 10 mărci în România și are peste 100 de sortimente în portofoliul său,
realizate în principal in fabrica din Bucureşti, folosind lapte proaspăt de la fermierii români. În
1999 a produs pentru prima oară în România iaurt cu fructe și a lansat iaurtul Natural de băut.

3.Friesland Foods10

Friesland Foods comercializeaza in Romania marcile Milli, Oke, Dots si Completa. Pe langa
brandurile internationale detinute de grup, filiala din Romania detine si brandurile Napolact si Napoca.

Friesland a intrat pe piata romaneasca la inceputul anului 2002, prin achizitionarea companiei

olandeze Nutricia Dairy & Drinks, companie ce detinea in acel moment in tara noastra societatile
Somesana din Satu-Mare, Belcar din Timisoara si pachetul majoritar la S.C.I.L., Tirgu- Mures. Din
2004, Friesland Foods Romania este si actionar majoritar la Napolact, Cluj-Napoca.

4. Covalact 11

Covalact este unul dintre cei mai mari producători de lactate din România cu o tradiție de peste
40 de ani în fabricarea produselor lactate. Compania are în prezent un număr de aproximativ 560
de angajați care lucrează în fabricile din Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc.

9
www.danone.ro
10
www.frieslandcampina.com
11
www.covalact.ro
i