Analiza comparativă a formelor de antreprenoriat

Antreprenoriatul  a început să fie recunoscut în timpul monarhului francez

Ludovic al XIV-lea care obișnuia să afirme că „burghezii și meșteșugarii vor
deveni artizanii bogăției”. De-a lungul timpului mai multe instituții naționale și
internaționale având ca principală activitate studierea mediului și a
comportamentului antreprenorial au definit antreprenorul astfel: „Un
antreprenor este o persoană care, pe baza unor clauze și condiții contractuale, se
obligă să presteze în favoarea altei persoane și organizații, diverse lucrări
(industriale, de construcții, etc.), în schimbul unei recompense dinainte stabilite.
De obicei, aceste lucrări sunt părți componente ale unui proiect.” sau
„Antreprenorul care contractează cu subantreprenori părți din lucrarea pentru
care s-a angajat față de beneficiar, se numește antreprenor principal.
Răspunderea pentru întregul proiect ii aparține antreprenorului principal.

Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfăşurată pe

propriul risc şi orientată spre obţinerea profitului ca urmare a utilizării bunurilor,
vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către
persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege. Activitate de
antreprenoriat pot desfăşura atât persoanele juridice, cât şi cetăţenii (persoanele
fizice).

Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, „antreprenoriatul “ este activitatea de

fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de
cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în
numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-şi
asigura o sursă permanentă de venituri”.

În antreprenoriat există o înţelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament, care
include:

A. iniţiative;
B. organizarea şi reorganizarea mecanismelor socioeconomice;
C. acceptarea riscului şi a eşecului.

Autorizaţia comercială conferă dreptul de a desfăşura o activitate într-un anumit

domeniu. Pentru obţinerea acesteia este necesară respectarea unor cerinţe
specifice fiecărui tip de activitate comercială (toate necesită probitate):
Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfăşurată pe
propriul risc şi orientată spre obţinerea sistematică a profitului ca urmare a
utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării
serviciilor de către persoanele înregistrate oficial în această calitate în modul
stabilit de leg.

Elemente introductive privind antreprenoriatul

Comerţ liber: nu este necesară o calificare specială, autorizaţia fiind

eliberată la prezentarea cazierului judiciar (de exemplu: activităţi de
desfacere a produselor sau diverse activităţi de intermediere).
Activităţi meşteşugăreşti: pentru obţinerea autorizaţiei este nevoie de
pregătire profesională sau experienţă în domeniile aferente ocupaţiilor
respective (de exemplu: tâmplăria, fierăria, zidăria, tinichigeria, serviciile
cosmetice).
Activităţi reglementate: pe lângă calificările adecvate, pentru obţinerea
autorizaţiei există cerinţe suplimentare definite în diverse regulamente (de
exemplu: contabilitatea, montajul, repararea şi controlul aparatelor
electrice, producţia chimică, optică, serviciile de masaj, consilierea
psihologică etc.). Aceste tipuri de activităţi se numesc înregistrate.
Concesionǎri: pentru acestea sunt definite cerinţe (inclusiv calificări) prin
legi şi regulamente. În plus, pe lângă înregistrare, solicitarea necesită
aprobare din partea unei autorităţi administrative de stat (de exemplu:
pentru schimbul valutar – Banca Naţionalǎ). În cazul în care aprobarea
este acordată, solicitantul primeşte, pe lângă licenţa comercială, aşa-
numita concesionare. În calitate de exemple enumerăm: producerea,
repararea, vânzarea şi utilizarea de arme, serviciile de comunicaţii,
serviciile de taximetrie.

Cele mai des întâlnite forme de activităţi de antreprenoriat sunt: genurile de

activităţi licenţiate şi companiile comerciale. Principala diferenţă între cele
două forme este cǎ un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont
propriu şi are nevoie de autorizaţie comercială, în timp ce o companie
(persoană juridică) face afaceri în contul companiei, adică pentru toţi patronii
săi.

În Republica Moldova companiile comerciale sunt reglementate prin Legea

despre antreprenoriat şi întreprinderi. Legea stabileşte agenţii economici care au
dreptul, în numele lor (firmelor lor), să desfăşoare activitate de antreprenoriat în
Republica Moldova şi determină principiile juridice, organizatorice şi economice
ale acestei activităţi. În conformitate cu prevederile acestei legi, societăţile
comerciale se pot constitui în una dintre următoarele forme: societate în nume
colectiv; societate în comandită; societate pe acţiuni; societate cu răspundere
limitată. Cea mai frecvent întâlnitǎ formǎ de societate comercialǎ este societatea
cu răspundere limitatǎ (SRL).

Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor, și anume:

În funcţie de forma de proprietate deosebim:

a) întreprinderi de stat;
b) întreprinderi private;
c) întreprinderi cu proprietate mixtă

Trăsătura definitorie a întreprinderii de stat este faptul că întregul său

patrimoniu aparţine statului pe al cărui teritoriu se află. Înfiinţarea şi
funcţionarea întreprinderilor de stat depinde în exclusivitate de
voinţa factorilor decizionali etatici, potrivit reglement ărilor
existente în fiecare ţară.

Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor se

află în proprietatea uneia sau a mai multor persoane. Este un tip de
întreprindere foarte veche, avându-şi rădăcinile în sclavagism.
Numărul, diversitatea şi mărimea întreprinderilor private au crescut
odată cu dezvoltarea societăţii.

În funcţie de numărul posesorilor de capital, întreprinderile private pot fi individuale şi de grup.

Cele de grup pot fi :

 Întreprindere familială, al cărei patrimoniu se află în proprietatea

membrilor unei familii. De regulă, aceste întreprinderi sunt mici, membrii
familiei posedând integral competenţele privind conducerea tuturor
activităţilor. Cel mai adesea membrii familiei nu sunt numai proprietarii
întreprinderii, ci şi lucrători efectivi în cadrul acesteia;
 Întreprinderea asociativă este înfiinţată prin dorinţa şi participarea în
condiţii egale a mai multor persoane, ce desfăşurau anterior activităţi
similare în calitate de mici producători. Specific este dreptul de proprietate
asupra patrimoniului al mai multor persoane, care prin actul de constituire
devin, sub anumite forme, coparticipanţi la conducerea întreprinderii.
 Întreprinderea cu proprietate mixtă, al cărei patrimoniu aparţine parţial
statului, parţial persoanelor fizice sau juridice private.
După natura activităţii se evidenţiază:

o întreprinderi agricole;
o întreprinderi industriale;
o întreprinderi de servicii (bănci, asigurări, transport);
o întreprinderi de distribuţie al căror rol este de a pune la
dispoziţia clienţilor diferite bunuri de consum.

În funcţie de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive şi

prelucrătoare. Cele extractive se ocupă cu extracţia obiectelor muncii din
natură (carbonifere, petrolifere etc.), iar cele prelucrătoare – cu transformarea
materiilor prime în produse finite. Primele se caracterizează printr-o
dependenţă pronunţată de factorul natură.

4. În raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei finite distingem:

 întreprinderi producătoare de mijloace de producţie (grupa A); -

 întreprinderi producătoare de bunuri de consum (grupa B).
5. În funcţie de continuitatea procesului tehnologic există:

întreprinderi cu procese tehnologice continue; -

întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

6. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim: -

a) întreprinderi ce funcţionează anul împrejur;

b) întreprinderi sezoniere.

7. În raport cu nivelul de specializare se poate vorbi de:

 întreprinderi specializate;
 întreprinderi universale; -
 întreprinderi mixte.
8. În funcţie de metoda de organizare a producţiei putem evidenţia:

 întreprinderi cu producţia organizată în flux; -

 întreprinderi cu producţia organizată pe obiecte;
 întreprinderi cu producţia organizată în unicate.
9. În funcţie de forma organizatorico-juridică a întreprinderii deosebim:
  întreprindere individuală;
 societate în nume colectiv;
 societate în comandită;
 societate pe acţiuni;
 societate cu răspundere limitată;
 cooperativă de producţie;
 cooperativă de întreprinzător;
 întreprindere de arendă;
 întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

Dupǎ mǎrime (estimatǎ dupǎ numǎrul de personal, cifra de afaceri, capitalul

social) se poate vorbi de:

A. - microîntreprinderi;
B. - întreprinderi mici;
C. - întreprinderi mijlocii;
D. - întreprinderi mari.

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM)

Nu există o definiţie unanim acceptată a IMM-urilor. În Republica Moldova se aplică următoarele
criterii: numărul angajaţilor, suma anuală a veniturilor din vânzări, valoarea anuală de bilanţ a
activelor. În conformitate cu Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, se
poate vorbi despre microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii.

Nu există o definiţie unanim recunoscută a IMM-urilor. Pentru a fi considerată

mică/mijlocie, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În aprecierea
mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative şi calitative: -
cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profitul; - calitative:
atingerea unui anumit nivel al productivităţii muncii, a unui anumit grad de
integrare în mediul economic.

În SUA întreprinderile sunt considerate mici şi mijlocii dacă numărul

proprietarilor (persoanelor) este între 1 şi 20, au o localizare geografică bine
determinată, managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de
afaceri constau din câteva milioane de dolari SUA (comerţul cu amănuntul – 8
mil. dolari SUA; comerţul cu ridicata – 22 mil. dolari SUA).

În Uniunea Europeană criteriul principal în stabilirea mărimii întreprinderii este

numărul de salariaţi, ceea ce permite clasificarea acestora în 3 categorii: -
microîntreprinderi: 1-9 salariaţi; Nu există o definiţie unanim acceptată a IMM-
urilor.
În Republica Moldova se aplică următoarele criterii: numărul angajaţilor, suma
anuală a veniturilor din vânzări, valoarea anuală de bilanţ a activelor. În
conformitate cu Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi
mijlocii, se poate vorbi despre microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi
mijlocii. 15 Elemente introductive privind antreprenoriatul - întreprinderi mici:
10-99 salariaţi; - întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi.

În Marea Britanie (începând cu 30 ianuarie 2004), în corespundere cu legislaţia

în vigoare, sunt considerate mici întreprinderile care respectă cel puţin 2 criterii
dintre cele enumerate mai jos: - valoarea anuală a vânzărilor nu depăşeşte 5,6
milioane lire sterline; - valoarea de bilanţ a activelor nu depăşeşte 2,8 milioane
lire sterline; - numărul angajaţilor nu este mai mare de 50 de persoane. Pentru
întreprinderile mijlocii criteriile de apreciere sunt următoarele: - valoarea anuală
a vânzărilor nu depăşeşte 22, 8 milioane lire sterline; - valoarea de bilanţ a
activelor nu depăşeşte 11,4 milioane lire sterline; - numărul angajaţilor nu este
mai mare de 250 de persoane . În Canada, întreprinderile cu o cifră de afaceri
mai mică de 2 milioane dolari sunt clasificate ca fiind mici, în timp ce o cifră de
afaceri de până la 20 milioane dolari situează întreprinderea în categoria celor
medii.

Este bine de menționat ca în Republica Moldova, la fel ca şi în Uniunea Europeană,

criteriul de bază îl constituie numărul angajaţilor. Astfel, Legea privind susţinerea sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii defineşte micul business ca pe o activitate antreprenorială. Se
consideră întreprindere micro agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr
mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 9 persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări
de cel mult 3 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 3
milioane de lei. Este considerat întreprindere mică agentul economic ce respectă următoarele
criterii: număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 49 de persoane, sumă anuală a
veniturilor din vânzări de cel mult 25 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a
activelor ce nu depăşeşte 25 milioane de lei.

În concluzie aș dori să menționez faptul că IMM-urile au un rol foarte

important, deoarece oferă noi locuri de muncă; favorizează inovarea şi
flexibilitatea; oferă personalului posibilitatea de a-şi spori calificarea şi de a
putea aspira la posturi în întreprinderile mari; stimulează concurenţa; ajută la
buna funcţionare a întreprinderilor mari, pentru care prestează diferite servicii
sau produc diferite subansambluri; fabrică produse şi prestează servicii în
condiţii de eficienţă.
 Franchisingul
Franciza este mult mai mult decat un simplu contract între un francizor şi
un beneficiar, este o operaţiune complexă ce impune un anumit tip de
comportament în afaceri. Aşa cum multe branduri se dezvoltă cu succes şi
altele reprezintă riscuri mărite, în general putem afirma că filozofia
franchisingului constă în atragerea persoanelor care doresc și sunt
capabile să conducă o afacere, dar preferă o minimalizare a riscului de
antreprenor prin intermediul colaborării cu un partener experimentat.

 Franchisingul reprezintă un sistem de raporturi contractuale între

întreprinderi în care partea denumită franchiser acordă părţii denumite
franchisee dreptul de a produce şi/sau a comercializa anumite produse
(mărfuri), de a presta anumite servicii în numele şi cu marca franchiserului,
precum şi dreptul de a beneficia de asistenţa tehnică şi organizatorică a
acestuia.
Dezvoltarea unei afaceri în franciză, în condiții de criză pare a fi o opţiune mai sigură,
întrucât riscul de eşec al afacerii este mai redus decât în cazul unui start-up obişnuit.

Avantajele şi dezavantajele franchiserului

Printre avantajele  franchiserului se numără:

 Aderarea la o afacere de succes. Aşa cum numele franchiserului şi al mărcii

sale este bine cunoscut, succesul îl însoţeşte pe franchisee chiar din start. Din
aceleaşi motive riscul de faliment este mult mai redus, în comparaţie cu un
business individual.
 Instruirea personalului şi monitorizarea afacerii de către franchiser. Interesul
în reuşita afacerii se manifestă din partea ambelor părţi, de aceea franchiserul
organizează instruirea managerială înaintea şi după deschiderea afacerii.
 Extinderea afacerii cu investiţii minime. Organizarea producerii şi
comercializării produselor se efectuează mult mai rapid, deoarece se utilizează
capitalul şi eforturile antreprenorilor-franchisee din teritoriu. Uneori
franchisingul oferă singura oportunitate de a pătrunde pe unele pieţe externe.
 Obţinerea veniturilor suplimentare. Taxele achitate de franchisee (taxa iniţială
royalty şi taxa de publicitate) reprezintă o recompensă destul de convenabilă
pentru franchiser.
  Evitarea unor probleme legislative în cazul legislaţiei antimonopol ce prevede
unele restricţii legate de acordurile de distribuire a teritoriilor între firme şi de
coordonarea a preţurilor. Însă sistemul de franchising poate permite ocolirea
acestor bariere.
 Economii de cheltuieli general-administrative. Întrucât, franchiserul are nevoie
de un număr mai mic de manageri, se reduc şi careva cheltuieli de personal şi
altele de ordin general-administrativ.
 Avantajele de care dispune franschisingul nu pot fi serios diminuate de unele
dezavantaje aferente lui, cu atât mai mult că ultimele pot fi învinse prin
elaborarea unor contracte adecvate de franchising şi activitatea practică a
franchisee-ului. Cunoașterea lor preîntâmpină unele situaţii în care poate
ajunge franchisee-ul în legătură cu practicile neloiale ale unor franchiseri
mai puţin serioşi.

Dezavantajele franchisee-ului
• Costul francizei. Taxa iniţială royalty şi taxa publicitară sunt uneori destul de
împovărătoare, în special când vânzările merg nu prea bine.

• Aderenţa strictă la operaţiuni standardizate. Deşi este proprietarul afacerii,

franchisee-ul nu este independent, încadrarea în anumite standarde fiind
obligatorie. În acest scop, franchiserul face verificări şi solicită rapoarte scrise,
care necesită consum excesiv de timp.

• Restricţii asupra cumpărărilor. Franchiserul deseori impune franchisee-lui

cumpărarea echipamentelor, produsleor, materialelor etc. de la depozitele sale
sau de la anumiţi furnizori agreaţi de franchiser.

• Linie limită de produse. Potrivit contractului, franchise-ul poate vinde doar

produse şi servicii cuprinse în contractul de franchising.

• Franchisee-ul nu este liber să vândă franciza. Chiar dacă, din anumite

raţionamente economice, aceasta poate deveni convenabilă pentru el, decizia cu
privire la cumpărător şi distribuirea sumei între franchisee aparţine, de obicei
franchiserului.

• Franchisee-ul are mult mai puţine pârghii de influenţă asupra franchiserului. Iar
în caz că produsul, serviciul sau întreg sistemul capătă o imagine negativă pe
piaţă, franchisee-ul va fi afectat, chiar dacă, în calitate de antreprenor, el a
activat în conformitate cu prevederile contractuale.
 R. Moldova este una din puţinele țări care a legiferat franchisingul printr-un act
de normare distinct.  Legea cuprinde în sine prevederi ce țin de activitățile
antreprenoriatului care permite reglarea optimală a raporturilor dintre părțile
angajate într-o asemenea afacere. Altfel spus, francizorul străin care vine în
Moldova se bucură de protecție din partea statului.

Formele franchisingului în economia locală sunt două: corporativ și comercial.

Primul prevede participarea franchisee-ului  la  întreg  ciclu  de producție al 

franchiserului și se caracterizează prin:

a) contacte permanente între franchiser și franchisee;

b) schimb permanent de informații;

c) reglementarea detaliată a activității și  grad înalt de responsabilitate a părtii

denumite franchisee.

Cel comercial  prevede comercializarea de producție finită (mărfuri) sau

prestarea de servicii de către franchisee și se caracterizează prin:

a) specializarea îngustă a părții denumite franchisee în comercializarea unui

anumit tip de produs (marfă) sau în  prestarea unui anumit tip de servicii;

b) plata redevenței către franchiser din volumul total de vânzări;

c) riscul părții  denumite franchisee legat de  comercializarea de produse

(mărfuri) sau de prestarea de servicii;

d) gradul scăzut de reglementare a obligațiilor părții denumite franchisee.

În articolul ce se referă la plățile acordate franchiserului se menționeză că

 Plățile prevăzute  de contract care se acordă franchiserului se stabilesc în

expresie bănească sau naturală în forma de plată inițială unică și de royalty.
 Plata inițială unică se acordă pentru dreptul de folosire a mărcii pe
teritoriul determinat, precum și pentru compensarea cheltuielilor efectuate de
franchiser, inclusiv pentru instruirea personalului și consultații.
 Royalty reprezintă  recompensele periodice proporționale indicilor de
activitate, convenite între părți în contract. Cuantumul și formele plăților, modul
și termenele achitării lor se stabilesc în contractul de franchising.

Francizele de succes din ţara noastră

Cele mai multe francize care există la momentul actual în Republica Moldova sunt
din domeniul alimentației publice, serviciilor, fashion retailului.

Un exemplu de franciză autohtonă  de succes îl reprezintă ”Star Kebab – gustul

visului!”. Acesta este un brand autohton lansat în 2011, care chiar după
deschiderea primului local a decis să se extindă pe bază de franchising atât în
Moldova cât și peste hotare. În prezent sunt deschise patru loca ții, dintre care una
pe bază de franciză, conceptul fiind adaptat și la zona de food court pentru
centrele comerciale mari.

Printre metodele de promovare

utilizate sunt: tehnicile de vânzări pe
loc (începând cu vitrinele de sticlă și
iluminarea atractivă și terminând cu
ambalajele brandate în care se
furnizează comanda), acțiuni de PR
(articole în presa scrisă și on-line),
publicitate outdoor (ecrane LED,
billboard-uri), publicitate radio
(parteneriate cu careva posture
locale), campanii de marketing on-line
(rețele sociale, flash bannere, articole/știri), publicitate în rutiere.

Conform Marketing Managerului  –  Tatiana Calmîş , specific pentru Star Kebab, ca

promovare a francizei este participarea la expoziții specializate de franchising
(cea mai recentă fiind din luna mai, România – Expozi ţia Internaţională
de Franchising şi Branding), promovarea prin intermediul cataloagelor
specializate, articole de PR în reviste, ziare cu specific de afaceri, bro șura care
include descrierea sistemului și condițiile de aderare la franciză. Marketingul este
îndreptat nu doar spre produs, dar și spre dezvoltarea conceptului de afaceri care
să fie transmisibil pe bază de franciză.
O altă franciză în domeniul
alimentaţiei publice îl
reprezintă Fornetti. Din 1997
producătorul ungar de
patiserie FORNETTI a ajuns in
zece ani la o franciză prezentă
în 20 de pieţe, din Marea
Britanie până în Kuweit.

Conform paginii oficiale a

producătorului de patiserie, în
anul 2007 franciza FORNETTI a
fost lansată şi pe piaţa
Republicii Moldova de către Î.C.S. “Fornetti-Mol” S.R.L. care la momentul de faţă
deţine Master-Franchise. În afara de garanţia returnabilă de 1000 euro/cuptor,
Fornetti Moldova nu mai percepe nici o alta taxa de franciză sau redevenţă.

FRANCIZELE ARIDON

O altă companie locală, ce activează în aşa sistem, doar că în domeniul

comerțului este Aridon. La moment aceasta colaborează cu 5 francize: LTB, Colin
s, CELIO, OOdji, Levi s. LTB și Colin’s sunt branduri turcești ce s-au evidențiat
prin calitate și un stil original.
Oodji este un brand rusesc, iar
Levi’s o marcă ce provine din SUA.
Levi Strauss & Co. reprezintă una
dintre cele mai mari companii de
îmbrăcăminte şi un lider global în
materie de blugi. Printre brandurile
celebre lansate de aceasta se
numără: Levi’s, Dockers şi Levi
Strauss Signature.

Astazi, Levi’s este un brand

autentic american, cunoscut în toata lumea, iar produsele sale sunt vândute în mai
mult de 110 ţări din întreaga lume, printr-o combinaţie de magazine şi
comercianţi cu amănuntul, având o amprentă la nivel mondial cu mai mult 2.300
magazine sau în regim de franciză.
ARIDON şi-a propus extindere nu doar pe teritoriul Republicii Moldova dar şi în
România. Astfel, în anul 2012, în incinta centrului commercial din or. Iaşi –
PALAS, s-au deschis două magazine ale  brandurilor LEVI`S şi OODJI, iar în
luna noiembrie al aceluiaş an, în or. Bucureşti – Afi Palace Cotroceni Mall s-a
deschis magazinul CELIO*, iar în luna aprilie 2013, a avut loc deschiderea
magazinului Levi’s în acelaşi centru comercial.

Svetlana Sarjan, marketing manager Aridon, afirmă că cooperarea cu oficiile

centrale ale acestor mărci internaționale nu se finisează odată cu predarea
numelui reprezentanţilor din
Moldova. ”Noi suntem permanent
ajutați și stabilim direcții de
dezvoltare şi promovare împreună
cu oficiile centrale ţinând cont de
cererea de pe piaţa internă.
Pentru fiecare brand este creat
câte un server de unde noi
colectăm informația necesară
pentru campaniile de marketing și
informația pentru materialele
promoționale. Trebuie să se respecte cu strictețe toate punctele stabilite de brand,
deoarece o marcă cunoscută la nivel mondial trebuie să fie la fel în orice țară nu
ai achiziţiona-o. Celio din Romania nu se va diferenția niciodată de Celio din
Moldova deoarece este un concept, o regulă comună. Atunci când apar situații
mai dificile cu care nu ne-am întâlnit anterior, apelăm la country managerii din
oficiile centrale ale acestor branduri. 
 Lansarea unei afaceri : motivatii si conditii
 
CE ESTE O AFACERE?
 
Afacerea poate fi definita ca un raport intre doi oameni care trateaza
pentru a-si impune unul altuia interese morale sau materiale. Ea
poate apartine unui singur intreprinzator, care isi asuma
intregul risc sau mai multor persoane asociate care se inteleg sa
imparta intr-un anumit mod drepturile si obligatii.

Pentru a avea un start bun în afaceri, fiecare antreprenor ar trebui să analizeze

care sunt motivele inițierii afacerii sale și dacă acestea sunt sau nu întemeiate,
apoi în baza unei idei de afaceri să întocmească un plan de afaceri, să-și
deschidă o întreprindere și să activeze conform principiilor și concepțiilor sale.
Majoritatea persoanelor pornesc într-o afacere fără a-şi testa aptitudinile de
potenţial întreprinzător, bazându-se pe experienţă şi motivaţie pentru reuşită. În
faţa iniţiativei întreprinzătorilor particulari stau o serie de piedici (bariere), pe
care le putem grupa în două categorii:

 bariere care fac ca afacerile să se orienteze spre comerţ şi nu spre producţie.

Din această grupă fac parte: lipsa de capital, dobânzi mari practicate de
bănci, greutăţi în obţinerea creditelor bancare, regim de impozitare
neadecvat, sistemul de taxe vamale, lipsa de acces la spaţii, utilaje, mijloace
de transport;
 bariere cu caracter general, care acţionează indiferent de domeniul în care
vrem să iniţiem afacerea. Aici intră lipsa de capital, teama de risc, lipsa unor
cunoştinţe în domeniul iniţierii afacerilor, lipsa unor cunoştinţe manageriale.
Ceea ce motivează un om pentru a porni o afacere diferă de la individ la
individ, întrucât depinde de nevoile si de felul fiecăruia de a fi, de a gândi,
de a concepe rolul şi valoarea vieţii.

Clasificarea motivaţiilor care pot influenţa începerea unei afaceri

Motivaţii profesionale perspectiva unei munci atrăgătoare;perspectiva de a

face descoperiri;perspectiva de a perfecţiona metode şi tehnici
antreprenoriale;perspectiva obţinerii prestigiului
Motive psihologice statutul şi respectul social ce decurge din poziţia de
întreprinzător; renumele ce se poate obţine;extinderea relaţiilor; statutul de a fi
propriul tău stăpân

Motivaţii materiale posibilitatea de a obţine câştiguri mari;asigurarea unui nivel

de trai ridicat pentru familie; siguranţa locului de muncă

Motivaţii morale perspectiva de a realiza ceva deosebit;perspectiva de a

participa la progresul societăţii.

Cateva motive pentru a deveni intreprinzator:

Nevoia de împlinire, intreprinzătorii fiind persoane puternic motivate de nevoia

de implinire. Este primul factor pe care il are in vedere o persoană atunci când
dorește să devină antreprenor.

 Identificarea unei șanse/oportunități – se spune ca șansa nu așteaptă prea

mult și că nu vine acolo unde nu este dorită.
 Multe lucruri sunt mai ieftine. Este foarte probabil sa obtineti ceea ce este
necesar viitoarei dv. afaceri la un pret mai mic decat cel pe care l-ati plati
in mod obisnuit. Astfel, de la terenuri si echipament pana la spatii de
birouri si personal, toate aceste elemente si-au pierdut din valoare odata
cu criza.
 Este mai usor sa gasesti oamenii de care ai nevoie. Daca va ganditi sa
incepeti o afacere in domeniul confectiilor de exemplu gasiti specialisti in
domeniu foarte bine pregatiti care abia asteapta sa se angajeze, dat fiind
faptul ca multe dintre marile firme din domeniu si-au restrans
activirtatea.
 Cumparatorii sunt mai receptivi la noii intrati pe piata. Pe timp de criza
fiecare incearca sa-si reduca costurile si sa-si dramuiasca cat mai bine
banii. Chiar daca intrati pe piata cu un produs sau serviciu care are un
ptrrt mai ridicat, aveti mari sanse sa atrageti clienti dacva oferiti un plus
de valoare pe care alti concurenti nu o ofera.
 Taxele scad. In vremuri de criza, de regula se adopta masuri de reducere a
taxelor ce trebuiesc platite de catre intreprinzatori.
 Familia si prietenii nu mai vor sa investeasca in piete de capital. Acest
lucru inseamna ca vor fi dispusi sa va finanteze o partedin investitie, sau
in cazul in care ati demarat deja, vor dori sa va srijine in operatiunile de
expansiune, mai ales daca ati dovedit, cat de cat ca sunteti competitiv.
-Creditele pentru IMM-uri se obtin mai usor. Intr-o vreme in care nu se
mai acorda credite deloc de catre banci, institutiile financiare
 internationale incearca incurajarea creditarii pentru IMM-uri. -Cheltuieli
de promovare sunt mai reduse. Dat fiind faptul ca incasarile din
publicitate ale presei scad substantial, preturile practicate de trusturile
media pentru aparitii publicitare s-au redus semnificativ.
 Exista ,,oferte in asteptare’’. Pentru amenajarea spatiilor de birouri putei
achozitiona mobilier de birou sau echipamente de un anumit tip de la
firmele care tocmai au dat faliment. In aceste cazuri puteti cumpara fara
probleme aceste obiebtela un pret mai mult decat atractiv.
 Puteti cumpara afaceri profitabile mai ieftin. In aceasta perioada de criza,
exista multi oameni de afacri care, speriari de criza, sunt dispusi sa-si
vanda afacerile la preturi mult reduse. Afacerile pe care acestia le au pot
fi profitabile, insa, dat fiind faptul ca le este teama sa riste, le este mai
comod sa renunte. Va puteti dovedi talentul de intreprinzator preluand o
astfel de afacere si continuand-o.
 Dorinta de a realiza ceva. Multi oameni doresc sa creeze ceva pentru a
arata atat celorlalti cat si lor insisi ca sun t valorosi si capabili de reusita.
 Dorinta de independenta reprezinta un motiv important ce poate conduce
la decizia de a deveni intreprinzator. Aceasta nu suporta sa depinda de
numeni, indiferent ca acestia sunt parinti, proprietari sau sefi.

Avantajele initierii unei afaceri :

A. Veti fi propriul dv. sef;

B. Veti putea sa va stabiliti programul de munca;
C. Veti putea lua singuri decizii;
D. Veti lucra cu oameni pe care dv.insiva i-ati angajat
E. Veti progresa.

Pentru fiecare persoana exista o multime de posibilitati de a-si exploata spiritul

intreprinzator intr-o anumita afacere proprie. Aceasta poate alege intre o mare
diversitate de servicii pe care le-ar putea oferi potentialilor clienti sau s-ar putea
orienta spre o activitate de productie. Esential insa in alegerea obiectului de
activitate al unei firme de catre un intreprinzator, consideram ca trebuie sa fie:

o aptitudinile pe care le are, in special in domeniul de activitate al

firmei;
o resursele de care dispune;
o interesul pe care-l manifesta pentru un anumit domeniu;
o cunostintele si experienta acumulata intr-un anumit domeniu;
o motivatia de a realiza ceva anume.
Factorii ce influențează asupra deciziei de a iniția propria afacere

Cred că fiecare persoană cel puțin o dată în viață s-a gândit la ideea de a avea o
afacere proprie, desigur în domeniul care îi place. Doar că un simplu gând sau o
idee nu va rezolva nimic, e nevoie de asumarea unor riscuri și de acțiuni în
direcția respectivă. Multora le este frică de responsabilitate și risc, de aceea
preferă să meargă zilnic la locul de muncă, care este deja stabil, să primească
același salariu și să se mulțumească cu ceea ce are. Pe de altă parte, mai sunt și
alte persoane, pe care nu le aranjează condițiile în care muncesc, recompensa
financiară pe care o primesc și șeful pe care îl au. Iată din acest motive, hotărăsc
să deschidă o afacere proprie, chiar dacă sunt conștienți că au foarte mult de
muncit.

Principalii factori care influențează decizia de a deschide o afacere sunt șomajul,

neplăceri la locul precedent de muncă, conflicte cu șeful, lipsa unui echilibru
emoțional, necesități mai mari decât vă permite salariul, dorința de auto-realizare
etc. Anume acești factori îl determină pe antreprenor să ia unele decizii radicale
de a-și schimba viața, de a iniția o afacere și de a avea alte scopuri decât a avut.

S-a demonstrat faptul că analizând motivele pentru care un întreprinzător ia

decizia de a intra în mediul de afaceri, e posibil în cele mai multe cazuri de
previzionat viitorul afacerii respective. Spre exemplu, atunci când o persoană
tinde spre independență financiară, dezvoltare personală, auto-realizare, și are
dorința fermă de a ajuta oamenii din jur prin intermediul afacerii sale — putem
afirma că acest antreprenor are șanse mari de reușită. Acest lucru se datorează
faptului că în cazul respectiv factorii de motivare se combină cu factorii de
impunere și creează o energie dublă și o dorință de succes mult mai mare decât în
cazul acelor antreprenori care nu au
alte scopuri decât a câștiga bani.

Este demonstrat că circa o treime

din antreprenori, deschid o afacere
personală având o experiență în
acest domeniu. O parte dintre
antreprenorii începători, circa 7-
10% au la baza lansării
întreprinderii o idee de afaceri
concepută de ei, 4% copiază ideile
altor antreprenori, pe când 6%
deschid o afacere pornind de la un
hobby. De asemenea, circa 4%
dintre antreprenori aleg să-și desfășoare o activitate în domeniul în care găsesc o
nișă liberă pe piață.
Orice antreprenor trebuie să parcurgă mai multe etape atunci când dorește să
dezvolte o afacere, iar mai concret:

să ia decizia de a intra în mediul de afaceri;

să-și aleagă genul de activitate care îi este mai apropiat după experiență
sau hobby, iar apoi să aleagă care vor fi bunurile pe care le va produce sau
serviciile pe care le va presta întreprinderea sa;

să determine modalitatea de organizare a afacerii, să aleagă statutul

organizatorico-juridic al întreprinderii, să analizeze piața și având toate
resursele la îndemână, să-și inițieze afacerea pe care a ales-o;

Schema de lansare intr-o afacere

Etape de lansare intr-o afacere

Prima etapă constă în determinarea obiectivelor afacerii. Pentru a le stabili, e
nevoie ca viitorul antreprenor să răspundă la următoarele întrebări:

o Ce aș vrea să primesc de la activitatea pe care o voi desfășura?

o Ce rezultate îmi doresc să obțin și în cât timp?
o Care este genul de activitate pe care îl aleg sau cu ce produse/servicii
voi încerca să cuceresc piața?
o Care va fi cererea pentru produsele/serviciile respective?
o Ce profit aș putea obține dacă dezvolt o astfel de afacere?
A doua etapă constă în găsirea răspunsurilor pentru întrebările de mai jos:

 Ce posibilități personale am pentru a deschide această afacere? Ce acțiuni aș

putea întreprinde de sine stătător pentru a iniția afacerea pe care o doresc?
 Care sunt resursele de care aș avea nevoie pentru deschiderea afacerii și
producerea primelor loturi de produse și mărimea acestora? Aceeași
întrebare e obligatoriu să și-o adreseze antreprenorul și în ceea ce privește
prestarea serviciilor.
 Ce acțiuni vor trebui întreprinse în faza inițială de lansare a afacerii?
 Corespund oare ele posibilităților de piață (cererii)?

Etapa a treia constă în raportarea posibilităților la beneficiile posibile rezultate din

afacerea respectivă. Se analizează propria experiență a antreprenorului,
cunoștințele pe care le deține, calificarea, aptitudinile și calitățile personale ale
acestuia. De asemenea, se vor analiza punctele forte și slabe ale întreprinzătorului,
pentru a preciza la ce detalii mai are acesta de muncit, pentru a reuși în afaceri. În
final, toate obiectivele urmează să fie raportate la posibilitățile pieței, la profitul
preconizat și la scopurile stabilite pe termen lung.

Alegerea produselor care vor fi fabricate sau a serviciilor care vor fi prestate
înseamnă:

Analiza experienței personale, a calificării deținute și a aptitudinilor

personale ale antreprenorului. De asemenea, se vor studia tendințele
businessului în domeniul ales de antreprenor și se va cerceta competitivitatea
viitoarei întreprinderi pe piață.
Existența resurselor necesare pentru inițierea afacerii.
Analiza viitoarei întreprinderii prin metoda SWOT.

Alegerea unei modalității de organizare a afacerii dintre cele trei expuse mai jos:

 Crearea unei întreprinderi noi.

 Cumpărarea unei întreprinderi.
 Cumpărarea unei francize.

Dacă aș face un rezumat la această temă și aș încerca să dau câteva recomandări,

aș spune că înainte de a începe o afacere, nu uitați să vă adresați întrebarea
„Pentru ce am nevoie de această afacere?”. Răspunsul la această întrebare
contează foarte mult în luarea deciziei de a intra în mediul de afaceri.
Nu vă mirați că nu obțineți profit atunci când v-ați stabilit ca scopuri principale să
nu mergeți la muncă zi de zi, să fiți propriul șef sau pentru auto-realizare —
obținerea profitului nu a fost inclusă în lista d-voastră cu obiective, de aceea nici
nu prea aveți la ce spera. Analizați situația, modificați scopurile în direcția pe
care o doriți și cu siguranță peste ceva timp, veți ajunge să obțineți și un profit
bunicel.

Câteva sfaturi pentru a optimiza procesul de crea ție:

 Etapa de explorare. Aceasta este prima etapă, care debutează odată cu

apariția ideii. Ea reprezintă începutul căutărilor active. Pentru un rezultat
mai productiv, este necesar a identifica noi surse de informare. Se va analiza
ce s-a făcut în domeniul respectiv, chiar pot fi descoperite noi aspecte ale
lucrurilor cunoscute. Pentru orice activitate deja întreprinsă se pot găsi noi
căi de realizare, care să corespundă situației. Pentru un plus de originalitate,
se vor examina cele mai mici detalii, deoarece ele pot oferi cele mai
valoroase revelații.
 Etapa de incubare. Etapa a doua presupune luarea unei pauze pentru
prelucrarea informației acumulate. Există o legitate psihologică, potrivit
căreia problemele nerezolvate până la capăt se întipăresc în minte și soluția
poate apărea mai târziu, parcă de la sine. De aceea informația acumulată va
fi lăsată să se coacă(să se sedimenteze).
 Etapa de generare, meditare. Prima regulă la această etapă: se vor aduna cât
mai multe variante de realizare a ideii. Se va imagina cum ar face-o alții. Se
va ține cont de cazuri similare în care au fost implicați prieteni, cunoscuți,
persoane cu renume și se va încerca adaptarea la condițiile concrete. Este
bine să se utilizeze tehnici eficiente de generare a ideilor.
 Etapa decizională. Înainte de luarea deciziei finale se vor identifica aspectele
pozitive, se vor selecta cele mai reușite, mai adecvate, mai realizabile idei.
Se vor stabili avantajele și dezavantajele în fiecare caz aparte și abia apoi se
va lua decizia finală.
 Etapa de acțiune. Este cea mai responsabilă etapă, momentul când se văd
rezultatele căutărilor de până acum. Implementarea ideii selectate se va face
în conformitate cu decizia luată, în baza planului decizional, care va conține
mijloace, termene și modalitățile de realizare a ideii. Se va pregăti o versiune
simplificată a activităților și a rezultatului final. Se va lucra asupra realizării
ideii.
 Tema : Plan de afacere
Introducere :
1. Identificarea ideii de afacere
2. Motivarea pentru care am ales acest tip
3. Denumirea afacerii
4. Definirea Pietii
5. Organizarea si Managementul firmei
6. Descrierea produselor si serviciilor
7. Personalul
 1. Identificarea ideii de afacere
Un restaurant este un stabiliment, local public unde se pot consuma pe
loc mâncăruri și băuturi, contra cost. De obicei mâncărurile sunt preparate
în bucătăria proprie, de către o echipă specializată (bucătar, ajutor de bucătar),
în coordonarea și supravegherea unui șef-bucătar. Restaurantul ,,Făt-Frumos”
este un restaurant cu specific tradițional. Acest restaurant va prezenta trecutul
poporului nostru începînd cu arhitectura cum ar fi mobilierul de lemn și decorul,
precum și bucatele noastre tradiționale. Bucatele sunt cele traditionale, preparate
dupa retetele vechi  pentru a reda o atmosfera cît mai apropiată a timpurilor
trecute. Toate ingredientele vor fi proaspete,alese cu grija,acesta fiind garantia
unui gust memorabil. Carnea va fi pregatita pe gratar cu carbuni, 'ca la tara'. La
desert se va putea alege printre prajituri si delicioasele clatite gratinate cu nuci
ori clatite cu brinza si fructe uscate. Clatitele fiind un ospăț căruia nu-i poate
nimeni rezista. Mezelurile si afumaturile vor fi pregatite cu pricepere de catre
bucătari profesionali, aceasta fiind o garantie pentru autenticitatea retetelor
noastre. Principalul scop al afacerii este de a reusi atragerea unei clientele fidele,
si mai ales deosebite, chiar daca aceasta necesita timp si investitii ridicate.
Restaurantul va fi deschis în orașul Chișinău, pe strada Gradinii Botanica. Motto-
ul restaurantului va fi „  A mânca diferit este întotdeauna ceea ce căutam când
împingem ușa unui restaurant”.
2. Motivarea
Motivul pentru care s-a ales deschiderea unui restaurant cu specific sarbesc este
ca populația Moldovei să nu uite gustul adevăratelor bucate tradiționale cum ar
fi mămăliga și friptura , sărmalele . Am decis să lansez acestă afacere deoarece
este important să păstram tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri. Spre
deosebire de alte restaurante cu specific european,unde rafinamentul culinar se
exprima si prin diminuarea portiilor,la Făt-Frumos se da atentie savorii
bucatelor. Oaspetii vor regasi aici bucuria de a manca dintr-o farfurie plina cu
mancare savuroasa.
3. Denumirea Afacerii
Am ales anume acestă denumire ,, Făt-Frumos” , deoarece ea reprezintă într-un
fel trecutul nostru, istoria, cultura, basmele specifice doar neamului românesc. M-
am gindit că va fi o denumire potrivită reprezentînd cultura poporului, și totodată
mîncarea va fi atît de gustoasă și bine pregătită ca în povești.

4. Definirea pietei
Concret produsul afacerii este din sfera serviciilor, respectiv serviciu de
alimentatie publica, acesta satisfacand nu doar necesitati vitale dar si
morale.Punctele de atractie care pot influenta decizia potentialilor clienti in
vederea cumpararii serviciului sunt: calitatea deosebita a preparatelor,
comportamentul placut si amabil al personalului, curatenia, lumina si designul
interior, atmosfera aparte. Specialitatile culinare si bauturile oferite se
individualizeaza prin calitate simod de prezentare. Asocierea serviciului oferit cu
decoratiile interioare, atmosfera si profesionalismul personalului constituie un
portofoliu de avantaje in raport cu restaurantele deja existente. Concurentii
principali potentiali ii reprezinta restaurantele cu specific frantuzesc, grecesc,
chinezesc si arab. Faptul ca ele deja exista(deci sunt cunoscute), si-au format o
oarecare reputatie(destul de buna in lipsa de altceva), au o clientela oarecum
fidela, sunt cateva din avantajele concurentiale pe care aceste afaceri le
prezinta.Cu toate acestea, lipsa unui segment de piata propriu stabil ca si nivelul
calitativ al serviciului care a scazut odata cu trecerea timpului, formeaza puncte
slabe ce pot fi, si trebuie, atacate printr-o buna strategie de marketing. Afacerea
se va confrunta cu un competitor foarte puternic. Chiar daca nu vor fi concurent
direct restaurantul MacDonalds acapareaza o parte a clientilor, datorita faptului
ca are un nume de marca foarte cunoscut, preturi relativ rezonabile in raport cu
calitatea produselor.

5. Organizarea si managementul firmei

Strategia organizationala vizata va trebui sa mentina organizatia activa, dinamica

si cu un nivel ridicat al fortei competitionale. Aceasta strategie va avea ca obiectiv
dezvoltarea produsului sau, respectiv imbunatatirea serviciului sau si a
meniurilor. O alta strategie va consta in patrunderea in domenii de afaceri
furnizoare, realizandu-se o integrare in amonte(vezi subcapitolul Perspective). Se
va incerca in acelati timp o strategie de diferentiere a produsului serviciu, pentru
a putea fi perceput ca unic.
Conducerea firmei va fi asigurata de un manager angajat care va
administra firma si care va prezenta periodic un raport de activitate si
care va fi selectat in special dupa trasaturile sale „umane”:
 asumarea responsabilitatii;
puterea ridicata de munca;
placerea de a lucra in domeniu;
pricepere organizatorica;
originalitate in gandire;
sinceritate si loialitate;
spirit inovator.

Pentru acest post este cea mai potrivita o persoana cu o varsta cuprinsa intre 25-
30 de ani,dinamica, capabila sa asimileze rapid cunostintele si sa invete din
greseli; sa aiba un caracter deschis, prezinta de spirit si sa prezinte, de ce nu, o
infatisare placuta.Profesional nu este absolut necesar sa fie absolvent(a) al unei
scoli, al unor cursuri de specialitate sau a unei institutii cu caracter economic, dar
este recomandabil.

Ca importanta, al doilea dupa administrator va fi bucatarul-sef al restaurantului.

Experienta va fi caracteristica sa principala, care va cantari in luarea hotararii de
a fi angajat. Acesta va trebui sa fie absolvent al unor unor cursuri de specialitate
si sa faca dovada priceperii sale in arta culinara.

Restul posturilor nu necesita personal cu o pregatire inalta, bucatarii si chelnerii

trebuind sa fie, totusi absolventi ai unui liceu de profil sau ai unor cursuri de
specialitate. Suprafetele de depozitare propuse de circa 3 m2 (spatiu frigorific) si
7.5 m2 (spatiu la temperatura constanta de 200) sunt considerate a fi suficiente
pentru desfasurarea normala a activitatii restaurantului.

6. Descrierea produselor/serviciilor

 Restaurantul va fi alcatuit din 2 parti principale: sala de mese si

bucataria.       Sala are 100 m² si ofera o capacitate de aproximativ 90 de locuri.
Mobilierul si decoratiile sunt din lemn.Pentru a oferi localului un aer specific
Chișinăului din trecut, deasupra meselor se afla placi din lemn pe care sunt
inscriptionate denumiri ale breslelor care imparteau orasul odinioara.

Meniul cu specialitate sarbeasca este alcatuit din:

                     ●ciorbe (ciorba de legume,ciorba crema de vita,ciorba de pui si

ciorba de fasole cu carne afumata);
                     ●garnituri (cartofi natur,cartofi prajiti,cartofi taranesti,varza
calita,piure de cartofi,orez,legume mixte,fasole uscata gatita,lipie,toast);

                     ●gustari (placinta cu branza,ardei cu branza,salata picanta de

branza,branza de vaci proaspata,piftie,toba taraneasca,muschi afumat,ceafa
afumata,antricot afumat de vita,cinci gustari,gustare nationala,jambon taverna);

                     ●salate (salata de varza,salata verde,salata de

castraveti,varza,ardei  si castraveti murati,salata de rosii,salata picanta,salata
asortata de iarna,salata de ardei copti, ,salata de ciuperci,salata orientala);

                     ●peste (pastrav pe plita);

                     ●gratar (kaizer la gratar,carne de vita condimentata la

gratar,mititei,carnati de casa afumati,carne la gratar in sos picant,frigarui,carnati
de oaie la gratar,piept si pulpe de pui la gratar,specialitatea gurmandului,ceafa la
gratar,pulpe si piept de pui umplute la gratar,muschiulet de porc umplut la
gratar,muschi alb impletit,muschi alb la gratar,muschi alb afumat,muschi impanat
in prapur,muschi taranesc,mix grill);

                      ●specialitati (fasole cu carnati afumati,friptura de porc la

cuptor,snitel vienez de porc,snitel de porc cu lamaie,snitel de porc cu piper,snitel
de porc in vin alb,snitel cu ciuperci,snitel vienez de pui,snitel taverna,friptura de
porc pe varza,purcel de lapte la protap,friptura de miel la protap,  muschi de vita
la gratar,biftek Turnedo,medalion de porc cu ciuperci,biftek tartar,chateaubriand
cu sos madera,ficatei de pui).

7. Personalul
Afacerea necesita 18 angajati din care 3 nepermanenti. Ca pregatire acestia vor
avea cunostinte de economie, contabilitate, specifice fiecarui post. In afara de
initiatorii afacerii, economist (contabil autorizat sau expert), bucatar-
sef(absolvent al unei scoli sau cursuri de specialitate), restul angajatilor nu
necesita pregatire speciala; soferul va avea carnet de sofer profesionist.

Personalul necesar va fi identificat si recrutat de la agentiile de recrutare-plasare

a fortei de munca, sau prin intermediul anunturilor de mica publicitate. In cazul
ajutorilor de bucatar si a ospatarilor, ei vor fi identificati dintre absolventii cei
mai bine pregatiti ai liceelor economice.Este necesar a se evidentia ca
adminisratorul si economistul vor fi primii angajati.
Impreuna cu acestia initiatorii afacerii vor urma a recruta bucatarul-sef si
ospatarul-sef. In continuare administratorul, bucatarul si ospatarul-sef vor
recurge la selectionarea candidatilor pentru celelalte posturi: bucatari, chelneri,
barmani, garderobiera.

Indatoririle si responsabilitatile fiecaruia dintre angajati vor fi prevazute in fisa

postului astfel:

 administrator:
 executa aprovizionarea;
 primeste si receptioneaza marfurile;
 pune la punct cu bucatarul-sef planul-meniu;
 initiaza introducerea unor sortimente noi;
 executa prezenta si efectueaza instructajul profesional;
 verifica tinuta zilnica si vestimentatia;
 controleaza zilnic aparatele de casa, obiectele de inventar;
 intretine discutii cu consumatorii, recomanda unele preparate;
 solicita parerea acestora asupra calitatii preparatelor;
 serveste personal in unele cazuri consumatorii.
 bucatar-sef
 indruma, supravegheaza si controleaza intreaga activitate
profesionala;
 organizeaza activitatea de productie culinara in baza planului de
productie  culinara;
 raspunde de calitatea si cantitatile preparate;
 supravegheaza modul in care se monteaza preparatele in vesela de
servire;
 verifica personalul din sectia de productie;
 livreaza preparatele culinare.
 ospatar-sef
 organizeaza si raspunde de intreaga activitate din procesul de
servire;
 verifica prezenta si tinuta personalului;
 verifica starea de curatenie si de igiena a salonului de servire;
 verifica si intocmeste meniul cu administratorul si bucatarul-sef;
 primeste consumatorii la intrarea in sala si ii conduce la masa;
 primeste comanda si serveste consumatorii mai importanti;
  supravegheza modul in care ospatarii si barmanul isi executa
serviciul;
 efectueaza demonstratii de pregatire, prezentare si servire a
diferitelor specialitati culinare;
 rezolva operativ sesizarile clientilor;
 instruieste personalul
 ospatar
 executa activitatea de pregatire a salonului de deservire;
 verifica starea de curatenie a salonului;
 executa aranjarea meselor;
 serveste consumatorii.
 barman
 efectueaza operatiile de servire a clientilor cu bauturi specifice
sectiei;
 verifica stocul zilnic si valoric al gestiunii;
 se aprovizioneaza cu toate sortimentele de bauturi;
 se doteaza cu toate tipurile de pahare.
 Ministerul Educației din Republica Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

Tema: Analiza Comparativă a formelor de

antreprenoriat

Elaborat: Chiriac Tatiana

Grupa: Sb-1423
 Profesor: Popa Aliona

Chișinău 2016
Ministerul Educației din Republica Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

Tema: Franchisingul

Elaborat: Chiriac Tatiana

Grupa: Sb-1423

Profesor: Popa Aliona

Chișinău 2016
 Ministerul Educației din Republica Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

Tema: Lansarea unei afaceri : motivatii si conditii

Elaborat: Chiriac Tatiana

Grupa: Sb-1423

Profesor: Popa Aliona

Chișinău 2016