CHIMIE ORGANICĂ

Introducere
2014 – 2015

1
 Ce este chimia organică ?

CHIMIA – ştiinţă a compoziţiei,

proprietăţilor şi transformărilor
materiei:

• chimia organică
• chimia anorganică
• chimia fizică
• biochimia
2
 Ce este chimia organică ?
• Despărţirea chimiei în două mari ramuri, chimia anorganică şi chimia
organică, datează abia de la începutul secolului al XIX-lea

• Se obişnuia, încă din vechime, să se clasifice obiectele din natură, după

provenienţa lor, în unul din cele trei „regnuri":
– mineral
– vegetal
– animal

• Către sfârşitul secolului al XVIII-lea începe să-şi facă loc o clasificare a

substanţelor pe baza compoziţiei lor:
– substanţe organice: se recunoaşte asemănarea dintre substanţele de
provenienţă animală şi vegetală
– substanţe anorganice

3
 Ce este chimia organică ?
• Termenul chimie organică a fost utilizat prima oară de Berzelius, în tratatul
său de chimie (1808).

• Deosebirea esenţială între substanţele anorganice şi cele organice el o

vede însă în faptul că cele dintâi se pot obţine în laborator, prin metode
fizico-chimice simple, în timp ce ultimele sunt produse numai de fiinţele vii.

• Berzelius trage concluzia că formarea substanţelor organice, în organismele

vii, se datoreşte unei forţe misterioase pe care o numeşte „forţă vitală".

• Teoria vitalismului (forţei vitale) a fost repede dezminţită prin descoperirea

sintezei organice. Prima sinteză a unei substanţe organice, recunoscută
unanim ca atare (altele mai vechi trecuseră neobservate), a fost obţinerea
ureei, prin încălzirea cianatului de amoniu, de către F. Wohler (1828).

O
- + 
NCO NH4 C
H2N NH2
4
cianat de amoniu uree
 Ce este chimia organică ?
• Singurul criteriu pentru trasarea limitelor domeniului organic faţă de cel
anorganic era, pe la mijlocul secolului trecut, acela al compoziţiei substanţelor.

– chimia organică este chimia compuşilor carbonului

– chimia anorganică are drept obiect studiul compuşilor tuturor celorlalte

elemente (L. Gmelin, 1848; A. Kekule, 1851).

• S-a remarcat faptul ca in majoritatea compuşilor organici, carbonul este

combinat numai cu puţine elemente, în primul rând cu hidrogenul, apoi cu
oxigenul şi azotul şi, într-un număr mai mic de compuşi, cu halogenii şi cu
sulful - elemente organogene, accentuându-se astfel rolul lor important în
compoziţia compuşilor organici.

• Chimia organică nu se mărgineşte la compuşii acestor elemente şi au fost

obţinuţi astăzi, prin sinteză, compuşi ai carbonului cu aproape toate5
elementele sistemului periodic.
 Ce este chimia organică ?
• Printre elementele care intră curent, alături de carbon, în compoziţia
compuşilor organici, unul singur joacă însă un rol într-adevăr excepţional,
unic - hidrogenul.

• În primul rând este izbitor numărul mare de compuşi organici care conţin
hidrogen. Acesta este aproximativ egal cu numărul total de compuşi
organici, căci nu se cunosc decât cca. 500—600 compuşi ai carbonului,
printre cei numiţi curent organici, fără hidrogen.

• Este evident că proprietăţile excepţionale, care determină caracterul unic al

compuşilor organici, nu aparţin exclusiv nici carbonului, nici hidrogenului, ci
combinaţiilor dintre aceste două elemente, hidrurilor carbonului sau
hidrocarburilor.

• Din hidrocarburi se pot deriva teoretic, şi în mare măsură şi practic, toţi

compuşii organici, prin înlocuirea atomilor de hidrogen cu atomii altor
elemente. Hidrocarburile formează baza naturală de clasificare a tuturor6
compuşilor organici.
 Caracterul specific al compuşilor organici

• Existenţa unui număr mare şi variat de compuşi organici are la bază două
proprietăţi specifice carbonului şi hidrogenului:
– de a forma legături stabile de doi electroni, numite legături covalente, prin
punere in comun de electroni
• datorita tendintei reduse de a forma ioni (electroneutralitatea atomilor)
• datorita razelor mici- apropiere avansata a atomilor

– proprietatea unică a atomilor de carbon de a se uni între ei nelimitat, spre a

forma catene de carbon.
Ion cu un volum mai mic decat
-4e- al heliului (patru sarcini
C4+ [1s2] nuclerare positive , e- - puternic
atrasi de nucleu) => nu exista
C1s22s22p2
C - electroneutru [1s22s22p6]
+4e-
C4- 7
Carburi metalice Al4C3;

C–C–C–C catene
 Caracterul specific al compuşilor organici

Nucleu cu sarcina pozitiva

H+ proton mare, fara invelis de electroni,
nu exista liber => ion hidorniu
-1e-
.. ..
H+ + H2O: H 3 O+

H1s1

+1e-
- Hidruri ionice – LiH, NaH, stabile in
stare solida in absenta apei
H- ion de hidrură
- Baza puternica, extrage protonul
apei si se degaja H2
8
 Caracterul specific al compuşilor organici

C, H: poziţia în sistemul periodic:

 neutralitatea electrică a H,C

 nepolaritatea legăturilor C – C şi C – H

 reactivitatea extrem de mică a H,C

Absenţa electronilor neparticipanţi  Nu: donori de eˉ

C tetravalent în combinaţii organice  Nu: acceptori de eˉ

R–H
9
 Definiţia chimiei organice

• D1: chimia carbonului şi a derivaţilor lui

~ 18 milioane de compuşi

• D2: chimia hidrocarburilor şi a derivaţilor lor

C, H

Elemente organogene: O, N, P, S, X, etc.

• D3: chimia legăturilor covalente

10
 Exemple

Molecule mici:
H H
Metan CH4 H C H C H
H H
H
H H H H
Etan C2H6 H C C H H C C H
H H H H

Molecule mari, complexe: ADN, proteine, enzime, etc.

11
 COMPUŞI NATURALI
• Iniţial, numele „organic” a fost dat substanţelor provenite din
organismele vii: plante şi animale.

• Din antichitate, compuşii organici au fost utilizaţi:

- prepararea hranei prin fierbere sau prăjire
- în scopuri medicale – extracţie cu apa din frunze,
rădăcini, flori, etc.

• Majoritatea medicamentelor de uz curent – compuşi organici

• Multe medicamente utilizate azi fără prescripţie medicală îşi au

originea în unele remedii sau leacuri populare utilizate de-a
lungul secolelor pentru a atenua simptomele unor boli.

12
 Aspirina
Istoria aspirinei începe la 2 Iunie 1763 – Edward Stone: „Efectele
benefice ale scoarţei de salcie (Salix) în tratamentul malariei”

După aproape un secol un medic scoţian a constatat că extractul

de salcie poate fi utilizat şi pentru a atenua simptomele
reumatismului acut

În cele din urmă s-a demonstrat că acest extract are efect:

• analgezic (reduce durerea)
• antipiretic (reduce febra)
• Antiinflamator

Ingredientul activ: acidul salicilic (Salix – salcie)

extras din florile de creţuşcă – Spiraea sp.
13
 Aspirina
Fabricarea industrială  medicament

O O
C OH C O Na+
NaOH

OH OH
Acid salicilic Salicilat de sodiu
Iritatii ale membranelor tubului digestiv: mai putin acid
gura, esofag, stomac gust neplacut

Felix Hofmann, 1893 – Bayer: O

ASPIRIN C OH
A = acetil O
SPIRIN = Spiraea
O C CH3
Acid acetilsalicilic 14
 Aspirina

Istoria aspirinei este tipică pentru multe

medicamente de uz curent:

1. Punct de pornire: extract sau remediu popular

2. Principiul activ: izolat, purificat, caracterizat structura molecular

3. Medicamentul este îmbunătăţit: modificări structurale

< 1960: empiric SAR (relaţii structură – activitate calitative)

> 1960: QSAR (relaţii cantitative structură – activitate)

15
 ANALGEZICE
Aminele acilate
O O
O H H C
C N CH3
H C N CH3
N CH3

OH
Acetanilida O CH2 CH3 Acetaminofen
Fenacetina (Paracetamol)

- analgezice slabe (alină durerea)

- antipiretice (reduc febra)
16
 ANALGEZICE
Efectul antipiretic al acetanilidei a fost descoperit accidental:
Cahn şi Hepp (1886) au testat accidental
naftalina ca posibil vermifug

Analiza efectuată de un chimist  acetanilida Naftalina

Carl Duisberg (directorul Cercetării la Bayer): O

H C
NH2 N CH3
NH2
deşeu
~50 t dezactivare OH CH3COOH, 
Toxicitatea fenolului acilare
presupusă
OH O CH2 CH3 O CH2 CH3
p-aminofenol Fenacetina

17
 Evoluţia chimiei organice

Kekulé: prima formulă ciclică 1865

Modelul structural organic: 2D

Benzen
Kolbe: “problema structurii 3D nu va fi niciodată rezolvată”

Van’t Hoff
Modelul tetraedric al
Le Bel atomului de carbon:
C
18
 Hidrocarburi: parafine (alcani)

H H H
CH4 H C H C2H6 H C C H H3C CH3
Metan H Etan H H

H H H Serie omologă
C3H8 H C C C H H3C CH2 CH3
Propan H H H

Izomerie de catenă: CH3 C5H10 - 3 izomeri

C4H10 H3C CH2 CH2 CH3 H3C CH CH3
C6H14 – 5 izomeri
butan (normal) izobutan

C7H16 – 9 izomeri C10H22 – 29 izomeri C12H26 – 355 izomeri

19
 Funcţiune chimică organică

R–H R–X
Radical hidrocarbonat Grupa funcţională
X = O, S, N, C=C, etc.
Funcţiune chimică:
setul de proprietăţi indus de grupa funcţională X

Grupa funcţională X:
elementul de structură responsabil de funcţiunea chimică
Radicalul hidrocarbonat:
influenţează proprietăţile grupei funcţionale X
20
 Funcţiune chimică organică
Izomerie de funcţiune:

C2H6O CH3–CH2–OH CH3–O–CH3

Izomerie de poziţie:
OH
C3H8O CH3–CH2–CH2–OH CH3–CH–CH3

Serii omologe:
CH2 CH2 CH2
CH4 C2H6 C3H8 C4H10 … CnH2n+2
CH2 CH2
CH3OH C2H5OH C3H7OH … CnH2n+1OH
21
 Modelul tetraedric al atomului de carbon

a b
Ca2b2 a C b ≠ a C a
b b
Ex. CH2Cl2

Van’t Hoff, Le Bel – 1874:

a
C b
a b
22