Tema 7.

Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere

7.1. Necesitatea deţinerii de numerar. Conţinutul şi obiectivele trezoreriei
7.2.Gestiunea încasărilor
7.3.Gestiunea plăţilor
7.4. Gestiunea numerarului

7.1. Necesitatea deţinerii de numerar .Conţinutul şi obiectivele trezoreriei

Desfăşurarea proceselor economico-financiare din întreprinedere presupune existenţa a
două categorii de fluxuri:fluxuri reale şi fluxuri financiare.
Fluxurile reale se referă la transformările materiale pe care capitalul sub formă de cative
fizice le înregistrează în procesul utilizării lui, de la stocurile de materie primă pînă la cele de
produse finite. Fluxurile financiare se referă la utilizarea mijloacelor băneşti în cadrul procesului
economic, inclusiv în derularea schimburilor prin intermediul banilor.
Motivaţia deţinerii, în permanenţă, de către întreprinderi a mijloacelor băneşti se datorează
unor cauze şi împrejurări, printre care menţionăm:
 Asigurarea activităţii curente: plata furnizorilor, plata salriilor, plata dividendelor,
achitarea dobînzilor, achitarea impozitelor etc.
 Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite împrejurări conjuncturale
favorabile: rabaturi acordate de furnizori, achiziţii de bunuri şi servicii la preţuri avantajoase,
investiţii profitabile etc,
 Pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute: apariţia unor comenzi de producţie suplimentare,
 Pentru a avea acces la anumite înlesniri acordate din partea băncilor şi pentru a beneficia de
punctaje bune în cazul în care întreprinderea doreşte să contracteze credite bancare,
 Din considerente de precauţie, având în vedere caracterul imprevizibil al intrărilor şi ieşirilor
de numerar. Întreprinderile stabile din punct de vedere financiar tind să-şi formeze solduri de
precauţie sub formă de valori mobiliare foarte lichide şi cu grad mic de risc.
Numerarul este, în acelaşi timp, un element neproductiv, deţinerea şi neutilizarea lui sunt
nerentabile, motiv pentru care el trebuie bine gestionat.
Întreprinderile mari, dinamice preferă să deţină active uşor lichide, rapid negociabile decît
numerar în casă sau în cont. Şi totuşi, determinarea soldului minim de mijloace băneşti pe care, pe
de o parte, ar asigura capacitatea de plată a întreprinderii în cazul apariţiei unor dereglări în
regimul încasărilor, ori ar face posibilă efectuarea unor plăţi neprevăzute, pe de altă parte,
reprezintă o practică atît în cadrul economiilor dezvoltate, cît şi în a celor aflate în procesul de
tranziţie.
Conţinutul şi obiectivele trezoreriei
Numerarul intră şi iese, dintr-o întreprindere în mod continuu. Nivelul acestuia depinde de
mai mulţi factori: tipul de activitate, durata ciclului de producţie, mărimea întreprinderii etc.
Întrucît încasările şi plăţile sunt operaţiuni cotidiene, iar asigurarea echilibrului financiar
necesită asigurarea unei egalităţi între încasări şi plăţi, este necesar să se organizeze, la nivel de
întreprindere, un departament aparte cu funcţii de evidenţă a acestor operaţiuni numit trezorerie
(casierie).
Trezoreria este definită ca ansamblul de activităţi şi operaţiuni, efectuate de un aparat
specializat, referitoare la gestiunea încasărilor şi plăţilor, astfel încît să fie asigurată, în
permanenţă, o armonie corespuzătoare între cele două categorii de operaţiuni. Într-o accepţie
globală, trezoreria se poate defini ca diferenţă dintre activele curente şi datoriile pe termen scurt.

1
 Trezoreria=Active circulante-Datorii pe termen scurt=Fondul de rulment, ori
Trezoreria=Încasări băneşti-Plăţi curente

Obiectivul principal al trezoreriei întreprinderii este optimizarea permanentă a raportului

dintre încasările şi plăţile băneşti, astfel încît aceasta să-şi poată realiza, în condiţii de raţionalitate
şi eficienţă, obiectivul său de activitate.
Sarcinile trezoreriei, ce converg spre realizarea obiectivului propus, se concretizaează în :
1) accelerarea încasărilor şi evaluarea variantelor de investire pe termen scurt a
excedentului de trezorerie
2) aprecierea şi evaluarea diferitelor surse de finanţare pe termen scurt, care să asigure o
rentabilitate a fondurilor investite
3) alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii
4) elaborarea bugetului de trezorerie.

7.2.Gestiunea încasărilor
Încasările reflectă mişcările de resurse băneşti care asigură alimentarea curentă a conturilor
de disponibilităţi.
Gestiunea încasărilor cuprinde ansamblul de metode şi tehnici, mijloace şi instrumente prin
intermediul cărora se asigură derularea, în condiţii optime, a tuturor fluxurilor băneşti ce converg
spre întreprindere, urmărindu-se obiectivul de asigurare a echilibrului dintre încasări şi plăţi pe
inttervale determinate.
Gestiunea încasărilor presupune studierea surselor de provinienţă. În acest context acestea
pot fi:
1) Încasări generate de activitatea operaţională, care sunt reprezentate de:
 Contravaloarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vîndute clienţilor, cu plata
imediată sau prin virament,
 Avansurile primite de la clienţi,
 Alte înacsări băneşti, provenite din:
- vînzarea altor active curente, decît produse finite,
- arenda curentă,
- sub formă de amenzi, penalităţi,
- recuperarea prejudiciului material,
- restituirea sumelor din buget,
- restituirea sumelor de la titularii de avans, etc.
Cunoaşterea volumui de încasări din activitatea operaţională permite să facem judecăţi
despre acumularea unui volum suficient de mijloace băneşti necesar menţinerii nivelului de
producţie al întreprinderii şi despre achitarea datoriilor curente.
2) Încasări generate de activitatea investiţională includ:
 Încasări din vînzarea activelor pe termen lung,
 Dividende din investiţii financiare pe termen lung,
 Dobînzi primite din credute acordate,
 Suma avansurilor încasate pentru activele pe teren lung destinate vînzarii,
 Rambursarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung de către terţi
 Alte încasări băneşti.

2
 Informaţia privind fluxul de intrări de mijloace băneşti din acest gen de activitate reflectă
capacitatea întreprinderii de a genera venituri din investiţii pe termen lung, din investirea în
mijloace fixe, procurarea titlurilor de valoare pe termen lung.
3) Încasări generate de activitatea financiară
Studiul asupra încasărilor ocazionate de activitatea financiară oferă informaţie asupra modificărilor
produse în mărimea capitalului propriu şi în componenţa datoriilor pe termen lung. Acestea sunt
reprezentate de:
 Sume de bani obţinute din emisiunea de noi acţiuni,
 Sume din contractarea creditelor bancare pe termen scurt sau lung, din emisiuni de
obligaţiuni,
 Sume sub formă de redevenţe financiare,
 Sume provenite din subvenţii, sponsorizări, donaţii, premii, ajutoare etc.
În vederea formulării unor concluzii pertinente cu privire la structura încasărilor, volumul
lor total şi pe surse de provinienţă, acesta se compară cu nivelul anului precedent, ori cu perioadele
precedente pentru a se vedea modificările ce intervin de la o perioadă la alta, pentru a identifica
cauzele ce provoacă schimbările în direcţia reducerii încasărilor şi pentru luarea de măsuri
adecvate privind accelerarea încasărilor şi reducerea volumui fondurilor ce stau neutralizate.
Accelerarea încasărilor s-ar putea realiza prin alegerea unor modalităţi convenabile de
plată, facturarea operativă a loturilor de mărfuri expediate clienţilor etc.

7.3.Gestiunea plăţilor
A doua faţetă a gestiunii trezoreriei o constituie administrarea tuturor ieşirilor de numerar,
astfel încît întreprinderea să-şi păstreze şi să îmbunătăţească în timp poziţia deţinută în raporturile,
instituite pe diverse planuri cu terţii. Gestiunea plăţilor implică cunoaşterea modului în care se
ordonează în timp toate datoriile băneşti, astfel încît să fie posibilă şi o mai bună corelare a
încasărilor.
Din punct de vedere al conţinutului lor economic, plăţile se ordonează în trei grupe:
1) Plăţi generate de activitatea operaţională, în cadrul cărora se includ:
- sumele, reprezentînd contravaloarea bunurilor, mărfurilor, serviciilor cumpărate
de la furnizori,
- avansurile acordate furnizorilor în vederea unor livrări ce se vor face în viitor,
- plata salariilor şi contribuţiilor pentru asigurările sociale,
- plata dobînzilor pentru creditele bancare,
- alte plăţi de mijloace băneşti din activitatea operaţională,
- plata arendei curente,
- achitarea impozitelor cu excepţia impozitului pe venit,
- achitarea amenzilor, penalităţilor, despăgubirilor,
- plata cheltuielilor aferente vînzărilor altor active curente decît produsele fineite,
- vărsarea primelor de asigurare a averii şi a angajaţilor,
- investiţii pe termen scurt,
- achitarea serviciilor şi cheltuielilor comerciale, generale şi administrative, etc.
2) Plăţile generate de activitatea investiţională reflectă nivelul cheltuielilor care vor
genera fluxuri de mijloace băneşti în viitor şi sunt legate de:
- procurarea activelor pe termen lung,
- procuarea obligaţiunilor,
- acordarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung,

3
 - alte plăţi.
3) Plăţile ocazionate de realizarea activităţii financiare se referă la:
- restituirea creditelor şi împrumuturilor,
- răscumpărarea acţiunilor proprii,
- ratele plătite către locator în cazul leasingului financiar,
- plata dividendelor,
- alte plăţi.
Administrarea plăţilor implică cunoaşterea modului cum se ordonează în timp toate
datoriile băneşti, astfel încît să fie posibilă şi o mai bună corelare a încasărilor. În acest context se
calculează 2 indicatori:
1. Durata medie de efectuare a plăţilor, exprimată în zile:
D= (Soldul mediu al obligaţiunilor/ Volumul vînzărilor) x 360

2. Ritmicitatea plăţilor
∑((pi x zi)/ pi ), unde pi indică fiecare plată făcută în intervalul considerat,
Zi – numărul de zile dintre două plăţi consecutive.

Cunoaşterea duratei de încasare a creanţelor ca şi a celei de achitare a plăţilor permit să

determinăm modul cum sunt sincronizate, în decursul unei perioade de timp, încasările şi plăţile în
care este conceput şi cum se desfăşoară procesul de rotaţie al capitalului.
Cel puţin sub aspect teoretic, la nivelul fiecărei întreprinderi, mărimea încasărilor
determinate de comercialzarea bunurilor şi serviciilor trebuie să fie superioară plăţilor prilejuite de
achiziţionarea factorilor de producţie necesari, fapt ce determină existenţa echilibrului financiar şi
a rentabilităţii.

7.4. Gestiunea numerarului

De regulă operaţiunile unei întreprinderi se succed conform următoarei consecutivităţi:
1. Bunurile sunt produse sau achiziţionate pentru revânzare
2. Bunurile sunt vândute
3. Numerarul este colectat
Doar la faza 3 numerarul intră în companie. Numerarul colectat va fi folosit pentru a finanţa un
nou ciclu de achiziţii, producţieşi vînzări.
Bani → Materii prime → Semifabricate → Produse finite → Creanţe comerciale → Bani.

Pe parcursul procesului de producţie, întreprinderea adiţional la costul materialelor mai

generează cheltuieli legate cu salariile personalului direct productiv, întreţinerea şi deservirea
utilajului, uzura, etc.
Astfel că întreprinderea vînzînd producţia finită trebuie să genereze suficienţi bani ca să
acopere cheltuielile efectuate pe parcursul ciclului de mai sus şi să-şi asigure un profit.
Dacă întreprinderea efectuiază vânzări în credit, apoi la momentul vânzării nu se încasează
numerar, dar se crează creane comerciale care vor fi colectate timp de o anumită perioadă.
Ciclul operaţional caracterizează perioada de timp pe parcursul căreiea producţia finită este obţinută,
comercializată şi sunt încasaţi banii din vînzări. Întreprinderea are nevoie de o bani pentru a finanţa
ciclul operaţional, şi cu cît e mai mare durata acestui ciclul cu atît perioada de imobilizare a banilor
în active curente este mai mare.

4
 Deseori întreprinderea reuşeşte să procure materialele şi celelalte resurse în credit şi să
genereze datorii comerciale. Astfel fiecare întreprindere are o anumită capacitate de a întîrzia plăţile.
Cu cât capacitatea de a întîrzia plăţile este mai mare, cu atît întreprinderea va avea nevoeie de
resurse financiare mai mici pentru a finanţa ciclul operaţional.
În unele cazuri întreprinderile sunt în stare să-şi amîne plăţile pentru perioade mai mare ca
ciclul operaţional, în acest caz întreprinderea nu are nevoei de resirse externe pentru a finanţa ciclul
operaţional. Din cele mai dese ori situaţie este inversă: întreprinderea are nevoie de o rezervă de
numerar sau de credite pentru a finanţa ciclul operaţional.
Sunt cinci indicatori ce caracterizeaza ciclul operaţional şi de conversie a numerarului:

1. Perioada medie de colectare a creanţelor – în cât timp în mediu creanţele se trasnformă în bani

Perioada medie de colectare a creanţelor = valoarea medie anuală a creanţelor comerciale /

vănzări nete * 365 zile

2. Perioada medie de conversie a stocurilor – în cât timp în mediu materia primă se trasnformă în
producţie finită care apoi este vândută

Perioada medie de conversie a stocurilor = valoarea medie anuală a stocurilor comerciale /

vănzări nete * 365 zile
3. Ciclul operaţional = Perioada medie de conversie a stocurilor + Perioada medie de colectare a
creanţelor

4. Perioada medie de întîrziere a plăţilor – în cât timp întrinderea plăteşte pentru materia primă
achiziţionată

Perioada medie de de întîrziere a plăţilor = valoarea medie anuală a (datoriilor comerciale +

datorii calculate) / costul vînzărilor * 365 zile

5. Ciclul de conversie a numerarului = ciclul operaţional – perioada medie de întîrziere a

plăţilor
Principalul obiectiv al gestiunii numerarului este reducerea numerarului la un minim necesar
pentru desfăşurarea afacerii. Numerarul este necesar pentru:
1. A putea beneficia de reducerile oferite
2. Să-şi menţină un nivel suficient de lichidităţi pentru a beneficia de credite bancare
3. Să poată finanţa unele situaţii favorabile apărute neaşteptat
4. Să poată face faţă unor urgenţe

De regulă Mijloacele băneşti deţinute de întreprindere se împart în:

Rezerva operaţională – necesarul zilnic de finanţare a activităţii operaţionale
Rezerva de siguranţă – pentru situaţii imprevizibile
Rezerva de compensaţie – minimul cerut de bancă, creditori
Rezerva speculativă – pentru achiziţiile la un preţ redus

O primă sarcină a gestiunii numerarului este sincronizarea ieşirilor şi intrărilor de numerar,

ceia ce permite reducerea soldului de mijloace băneşti în conturi.

5
 O primă problemă este întârzierea plăţilor , ceia ce reduc încasările în numerar. Întârzierile
pot fi datorate politicii de credit, procedurilor interne ale întreprinderii, sistemului bancar.
Formele pot reduce soldul de mijloace băneşti prin deţinerea de investiţii financiare pe
termen scurt, care pot fi vândute foarte rapid şi la un preţ apropiat de cel cu care au fost procurate.
Avantajul acestor investiţii este siguranţa şi rentabilitatea pe care o oferă.
Fluxurile de intrare și ieșire a numerarului sunt reflectate de către întreprindere în:

SITUAŢIA FLUXURILOR DE NUMERAR

de la ________________ pînă la ________________________ 201___
Indicatori Cod. Perioada de gestiune
rd. precedentă curentă
1 2 3 4
Fluxuri de numerar din activitatea operaţională
Încasări din vînzări 010
Plăţi pentru stocuri şi servicii procurate 020
Plăţi către angajaţi şi organe de asigurare socială şi medicală 030
Dobînzi plătite 040
Plata impozitului pe venit 050
Alte încasări 060
Alte plăţi 070
Fluxul net de numerar din activitatea operaţională 080
(rd.010 – rd.020 – rd.030 - rd.040 – rd.050 + rd.060 - rd.070 )
Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii
Încasări din vînzarea activelor imobilizate 090
Plăţi aferente intrărilor de active imobilizate 100
Dobînzi încasate 110
Dividende încasate 120
Alte încasări (plăţi) 130
Fluxul net de numerar din activitatea de investiţii 140
(rd.090 – rd.100 + rd.110 + rd.120 ± rd.130)
Fluxuri de numerar din activitatea financiară
Încasări sub formă de credite şi împrumuturi 150
Plăţi aferente rambursării creditelor şi împrumuturilor 160
Dividende plătite 170
Încasări din operaţiuni de capital 180
Alte încasări (plăţi) 190
Fluxul net de numerar din activitatea financiară 200
(rd.150 – rd.160 - rd.170 + rd.180 ± rd.190)
Fluxul net de numerar total 210
(±rd.080 ± rd.140 ± rd.200 )
Diferenţe de curs valutar favorabile (nefavorabile) 220
Sold de numerar la începutul perioadei de gestiune 230
Sold de numerar la sfîrşitul perioadei de gestiune 240
(± rd.210 ± rd.220 + rd.230)