UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA: INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de studii:ISBE

PANDEMIA DE CIUMĂ BUBONICĂ

Coordonator stiintific:

Student:

1. DESCRIEREA BOLII

1.1 Introducere
Pesta este o boală infecţioasă acută, mai este cunoscută şi sub denumirea de ,,ciumă’’, fiind una
dintre cele mai grave boli infecţioase cunoscute până în momentul de faţă. Principala manifestare
clinică, a acestei boli este febra, cazurile de îmbolnavire la om fiind destul de rare. Boala poate fi
tratată cu succes prin utilizarea unei antibioterapii adecvate. Focare infecţioase de ciumă au fost
semnalate în Asia, Africa şi pe teritoriul continentului american, boala fiind transmisă de la
şobolani la om. Infecţia se transmite frecvent prin înţepăturile puricilor, dar şi prin contactul
direct cu produsele biologice contaminate, de origine animală sau pe cale aeriană, prin
intermediul aerosolilor infectanţi (picături foarte mici de lichid ce conţin patogenul, vehiculate
foarte uşor de către curenţii de aer)
Deşi cazurile umane sunt rare şi uneori nevindecabile cu antibiotice, pesta este una din
cele mai violente şi posibil letale boli infecţioase cunoscute.
Istoric
Potenţialul extrem de epidemic al pestei este notoriu şi bine documentat în timpul
pandemiei iustiniene (542-767, e.n.). Pesta s-a răspândit din Africa către litoralul Mediteranei şi,
de aici, către Asia Mică, determinând aproximativ 40 milioane de decese.
A doua pandemie a început în Asia Centrală; în 1347 boala a fost adusă prin intermediul
corăbiilor din Constantinopol către Sicilia şi s-a răspândit în toată Europa şi Insulele Britanice, în
valuri succesive pe parcursul următoarelor 4 secole. În perioada ei de vârf, pesta a ucis aproape o
pătrime din populaţia afectată şi a devenit cunoscută ca ,,moartea neagră”.
În a-3-a pandemie (modernă), pesta a apărut în Yunnan, China, în a doua jumătate a
secolului XIX şi s-a răspândit până în Hong-Kong în anii 1890.
Eforturile recente de combatere a ciumei bubonice în lume implică controlul populaţiilor
de rozătoare şi în special al rozătoarelor ce trăiesc în contact strâns cu oamenii.
 Fig.1Numărul de cazuri de pestă umană pe diferite continente raportate în perioada
1954 – 2002

Odată cu apariţia bolii în America la începutul anului 1900, focare permanente de ciumă s-
au înregistrat în ţări cu un numar mare de şobolani, inclusiv Brazilia, Bolivia, Ecuador, Peru şi
SUA.
 Capitolul 1. Evoluția bolii în România
Marea Ciumă” din 1738 a reprezentat un adevărat focar a ciumei bubonice între 1734-
1740 care a afectat zone din România, Ungaria, Ucraina, Serbia, Croaţia şi Austria. Deşi nu se
cunosc cifrele exacte, se presupune că epidemia ar fi ucis peste 50 000 de oameni.
În februarie 1738 pesta a lovit Banatul, fiind răspândită prin intermediul armatei imperiale.
Sud-estul Transilvaniei se pare că a fost zona cea mai tare afectată. În următorii 8 ani,
pesta a ucis o şesime din populaţia Timişoarei. Monumentul Sfintei Treimi din Piaţa Unirii este
dedicat victimelor ciumei. Pesta se va reîntoarce şi va lovi oraşul din nou in 1762-1763.
Alte oraşe din regiune au fost şi ele afectate. Între octombrie 1737 şi aprilie 1738, 111 de
morţi au fost înregistraţi în Zărneşti şi 70 în Codlea. Mai mult de 10% din populaţia Clujului, a
fost raportată ca fiind moartă în urma epidemiei.
“În timpul “ciumei lui Caragea” au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că
numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă,
încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă şi violenţa era
aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort", scria academicianul Ion Ghica.
Deşi nu a trăit în acele vremuri, el a lăsat una dintre cele mai detaliate descrieri ale
epidemiei de pe vremea lui Vodă Caragea.
“Boala a provocat un adevărat haos în Capitală, iar în acele zile s-au petrecut multe jafuri şi
violuri. „Cei mai răi erau cei care avuseseră boala şi scăpaseră de ea. Intrau în casele oamenilor
sănătoşi, îi ameninţau că le dau ciumă şi aruncau haine spre ei îmbibate cu microbi", povesteşte
Dan Falcan.
Cum epidemiile de ciumă reveneau constant, în medie o dată la zece ani, la finalul
secolului al 18-lea s-a înfiinţat „breasla cioclilor". Erau bine plătiţi şi aveau ca scop să strângă
morţii şi să-i îngroape. Cioclii erau recrutaţi din foştii ciumaţi care scăpaseră de moarte, despre
care se spunea că nu se mai atinge boala de ei.
Potrivit lui Ion Ghica, erau însă nişte netrebnici: „Când treceau pe lângă o casă bogată, nu
lipseau de-a arunca zdrenţe rupte de la ciumaţi ca să răspândească contagiunea!". În plus, chiar
dacă riscau pedeaspa cu moartea, „îi omorau pe ciumaţi pe drum sau îi îngropau de vii, ca să nu
se mai ostenească cu transportul lor la spital".
Un episod macabru al acelor vremuri s-a regăsit în raportul unui cioclu: „Astăzi am adunat
vreo 15 morţi pe care i-am dus cu căruţa pe câmpul de la Dudeşti, dar nu am ajuns decât cu 14,
fiindcă unul a rupt-o la fugă". 90 000 de mii de oameni au pierit în timpul „ciumei lui Caragea",
majoritatea bucureşteni.
În jurul fostelor cimitire de ciumaţi din Bucureşti s-au răspândit zeci de mistere. Se spune,
aşadar, că unul dintre locurile în care ar fi fost aruncaţi morţii în secolele al 18-lea şi al 19-lea ar
fi fost în zona Casei Poporului.
Muncitorii care au făcut săpături acolo în urmă cu 30 de ani susţin că, în timpul lucrărilor,
ar fi dat peste câteva gropi comune, în care fuseseră aruncaţi morţii bolnavi de ciumă şi acoperiţi,
apoi, cu var. O altă locaţie despre care se spune că ar ascunde un fost cimitir de ciumaţi este
cartierul Balta Albă, Potrivit istoricilor, în zonă ar fi existat, într-adevăr, numeroase gropi
comune în care au fost aruncaţi ciumaţii, de aici venind şi numele cartierului. Şi Lacul Morii din
Crângași, amenajat tot de comunişti, s-ar fi ridicat peste un fost cimitir de ciumaţi.
 Capitolul 1. IMPACTUL SOCIAL
Pesta a ucis o mare parte a populaţiei şi au trebuit să treacă câteva secole până când unele
regiuni s-au refăcut. Deoarece forţa de lucru era redusă, costul muncii a crescut în mod
inevitabil. Cei care cândva fuseseră moşieri bogaţi au dat faliment, iar întregul sistem feudal prin
care s-a remarcat evul mediu a fost distrus. Aşadar, pesta a deschis calea unor schimbări politice,
religioase şi sociale.
Înainte de apariţia acestei peste, clasa instruită din Anglia vorbea în general franceza. Însă,
din cauză că numeroşi profesori de franceză au murit, în Anglia, limba engleză a câştigat
întâietate în faţa francezei. Au avut loc schimbări şi în domeniul religios.
Ciuma neagră şi-a pus în mod inevitabil amprenta asupra artei, moartea ajungând să fie o
temă artistică la modă. Tema „dansului macabru“, dans reprezentat în general prin schelete şi
cadavre, a devenit o cunoscută alegorie a puterii morţii. Nesiguri de viitor, mulţi dintre cei care
au rămas în viaţă au renunţat la orice restricţie morală. Astfel moralitatea a decăzut îngrozitor de
mult. În ce priveşte Biserica, „omul evului mediu s-a simţit dezamăgit“ întrucât aceasta n-a putut
opri răspândirea ciumei negre.
În plus, unii istorici susţin că schimbările sociale ulterioare datorate ciumei negre au
alimentat individualismul, spiritul de iniţiativă şi o mai mare mobilitate socială şi economică,
toate acestea deschizând drumul capitalismului.
Prima pandemie de ciumă, izbucnită în 541, a schimbat pentru totdeauna structura lumii
occidentale. Producţia de alimente a fost grav afectată, fiind urmată de foamete timp de opt ani.
Sistemul agrar al Imperiului a fost restructurat având să devină sistemul feudal împărţit în trei
zone. Distrugerile economice şi sociale provocate de pandemie au marcat finalul conducerii
romane şi au condus la crearea unor grupuri sociale distincte, care mai târziu au format naţiunile
Europei medievale.

Capitolul 2. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI

Ciuma a devastat Europa din epoca medievală târzie şi începutul epocii moderne, Asia de Sud-
Vest şi Africa de Nord, precum şi alte regiuni. Moartea Neagră ar fi ucis 40% din populaţia
Europei între 1347 şi 1352. Unele regiuni au fost grav afectate, precum Anglia, Italia, Franţa şi
Spania, care au pierdut până la 50-60% din populaţie în doar unul sau doi ani. Europa şi-a
recâştigat populaţia de dinainte de pandemie în jurul anului 1600. Urbanizarea, ce cuprinde în
acest context localităţile cu peste 1.000 de locuitori, a înflorit în urma acestei pandemii de la 8%
până la 11% în jurul anului 1400 şi la 13% în anul 1600. Această creştere s-a datorat recuperării
mult mai rapide a populaţiei în zonele urbane faţă de zonele rurale. De asemenea, au apărut noi
oraşe după 1353.
Productivitatea solului şi reţelele comerciale naturale şi istorice au jucat un rol vital pentru
recuperarea urbană.  
    Măsurile de prevenţie luate în urma acestei pandemii au vizat comerţul maritim. În Veneţia, în
1897, s-au instituit centre de carantină, controale pentru navele venite din zonele cu infecţii şi
măsuri de igienizare a navelor, călătorilor, echipajelor şi a bunurilor care intrau în Europa.
Astfel, s-au conturat noi principii pentru profilaxia internaţională modernă. Multe schimbări au
survenit în prevenirea recurenţei ciumei pandemice, cum ar fi teoria germenilor şi ştiinţa
bacteriologiei, măsuri de sănătate publică cum este carantina sau tratamentul cu antibiotice.

Capitolul 3. IMPACTUL ECONOMIC

Urmările ravagiilor făcute de nemiloasa boală în lumea de atunci au fost fără

îndoială devastatoare, dar în același timp, această uriașă criză, paradoxal, a dat un
impuls economiei europene. În Evul Mediu, când încă nu exista industrie,
supraviețuirea oamenilor era dependentă de terenul pe care îl deținea fiecare.
Scăderea numărului de locuitori lăsa celorlalți mai mult pământ de lucrat și de mai
bună calitate.
Cu alte cuvinte, existau mai puțină foamete și venituri familiale mai mari.
Câştigurile mai consistente ale familiilor nu erau îndreptate doar către asigurarea
traiului de zi cu zi, ci și către un mod de viaţă puțin mai luxos. Cumulate, toate
acestea au dat un impuls migrației oamenilor de la sate către orașe, crescând astfel
și cotele impozitelor pe care statul le strângea. Autorul citat susține că ciuma a
schimbat și atitudinea oamenilor faţă de consum: trauma pe care au trăit-o în timpul
pandemiei, în timpul căreia au constatat că viața se poate sfârși brusc, i-a determinat pe
mulți să se bucure de viață, să trăiască orice clipă ca şi cum ar fi ultima.
Astfel, consumul a crescut, mai ales între 1350-1450. Confirmarea acestui lucru se
găsește în legile împotriva extravaganței, dictate în multe orașe italiene.
Conform anumitor cercetători, consumul produselor de lux a fost cel care a
netezit drumul către Renaștere. Veniturile mai mari nu aduceau, automat, şi un trai
mai bun pentru toţi oamenii.
Taxele din ce în ce mai mari erau folosite de conducători pentru a purta mai multe
războaie. Orașele s-au dezvoltat, însă traiul în ele era destul de nesănătos: oamenii
stăteau în locuințe aglomerate și neigienice, la un loc cu animalele, iar olițele de
noapte erau aruncate direct pe stradă.
 Capitol 5.
Analiza sursei

Rezervoarele naturale ale infecţiei sunt rozătoarele, în principal şobolanii sălbatici (urbani) şi
domestici, precum şi veveriţele, câinii de preerie şi şoarecii de câmp; mai rar iepurii, pisicile şi alte
carnivore.

Pesta poate afecta aproape orice organ şi, în general, pesta netratată determină distrucţie tisulară
masivă şi extinsă. În stadiile iniţiale, ganglionii limfatici infectaţi (buboane) sunt caracterizaţi prin edem si
congestie, fără infiltrate inflamatorii sau leziuni vasculare evidente.
Buboanele complet dezvoltate conţin un număr imens de bacili pestoşi infectanţi şi prezintă o
arhitectură distorsionată a nodulului limfatic, cu obliterări, distrucţie vasculară şi hemoragie,
exsudat serosangvinolent, necroză şi un infiltrat neutrofilic modera..

Simptome la om:
În perioada de incubaţie care durează 2-8 zile de la muşcătura puricelui infectat, bacteriile proliferează
în ganglionii linfatici regionali. Pacienţii prezintă febră ce se intalează brusc, frisoane şi cefalee. În acelaşi
timp, după câteva ore sau în ziua următoare bolnavul observă apariţia buboanelor însoţite de dureri
intense în regiunile anatomice ale ganglionilor limfatici afectaţi, în special inghinal, axilar şi cervical. În
zonă se manifestă şi un edem inflamator intens dureros astfel încât pacientul evită orice mişcare care i-
ar putea provoca disconfort.

În jurul ganglionilor limfatici afectaţi apare un edem pronunţat gelatinos şi localizat. Deşi alte infecţii
pot determina apariţia adenopatiilor, pesta se poate recunoaşte prin instalarea bruscă a febrei,
buboanelor, cu inflamaţia intensă a ganglionilor limfatici şi prin evoluţia fulminantă care poate duce la
decesul pacientului în 2-4 zile de la instalarea simptomelor.

Motivul acestei distribuţii se pare că este locul de preferinţă al muscăturilor puricilor. Temperatura
corpului este ridicată (în jur de 38,5-40 oC), pulsul este de 110-140 bătăi pe minut. Tensiunea
arterială este în general scăzută, în jur de 100/60 mmHg datorită vasodilataţiei importante.
Tensiunea poate scădea până la valori nedetectabile dacă apare şocul. Ficatul şi splina se pot
palpa de obicei, fiind dureroase
 Capitol 5
MANAGEMENTUL RISCULUI DE DEZASTRU