ELABORAREA METODICĂ Nr 17.

Tema: Dezvoltarea dinților faza I și II. Histogeneza țesuturilor dentare

Scopul lucrării: În cadrul lucrării practice studenţii materializează cunoştinţele
despre procesul de iniţiere şi formare a mugurilor dentari, diferenţierea celulelor
în componentele primordiilor dentare și mecanismul evoluţiei ţesuturilor dentare
Practic studenţii desenează în caietele de lucrări practice histogineza ţesuturilor
dentare; forma celulelor organului adamantin, papilei mezenchimale şi sacului
dentar.

1.Numiţi etapele de dezvoltare a dinţilor și modul de iniţiere şi evoluţie

a lamei dentare.
Formarea coroanei
Formarea radacinii si in paralel structurarea tesuturilor de suport care realizeaza
ancorarea dintelui la nivel de mandibula. Procesul de dezvoltare
a dintelui include urmatoarele etape si stadii:

1. initierea stadiul de mugure

2. proliferarea stadiul de capison

3. histo si morfodiferentierea -stadiul de clopot

4. apozitia finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei.

Lamina dentara prezinta zone in regiunea viitoarelor procese alveolare sub forma
unor conglomerate epiteliale orientate in interior, ce poarta denumirea de
mugure dentar. Fiecare mugure dentar este separat de ceIuIeIe
ectomezenchimale subiacente printr-o membrana bazala.

2.Din care lama dentară se dezvoltă primordiile dinţilor permanenţi.

Eruptia dintilor temporari : - apar incepand cu varsta de 6 luni; - intervalul de
eruptie intre ei este de 6 luni; - pastreaza ordinea de eruptie de la linia mediana
spre distalDintii isi incep dezvoltarea in a 6-a saptamana a vietii intrauterine, prin
invaginarea ectodermului de la nivelul stomodeumului in mezenchimul subiacent
al primului arc branhial, care reprezinta procesele alveolare primare. Din lamina
dentara se vor forma 20 de digitatii (cate 10 pentru fiecare maxilar), ce constituie
mugurii dintilor temporari, cu existenta unor ingrosari in pozitiile viitorilor dinti
Etape de dezvoltare (dupa Held) :

1. cresterea si diferentierea celulelor (e singura etapa subdelimitata; constant cea

mai studiata). a) proliferarea (multiplicarea) celulelor;

b) diferentierea tisulara (conjunctiv-epiteliala);

c) diferentierea morfologica (organogeneza dentara);

2. mineralizarea tesuturilor dentare (calcifierea);

3. eruptia dentara;
4. uzura dentara (abraziune fiziologica).

1. Cresterea si diferentierea celulelor

2. Mineralizarea tesuturilor dentare (calcifierea):

Mineralizarea este un proces neomogen, neuniform; porneste din zone mici,

sferice = calcosferitele Beltrani, care cresc si se unesc sumand un proces ce se
continua toata viata (aparitia neodentinogenezei), proces desfasurat lent si ritmic
( momentul de activitate propriuzisa alterneaza cu momentul de repaus ).
Procesul ritmic este demonstrat prin liniile deLa nivelul smaltului depunere de
saruri minerale + retragerea apei; procesul ritmic – striatiile lui Retzius sumeaza
un proces care se incheie in momentul definitivarii coroanei. Ambele procese de
mineralizare incep din varful cuspizilor si merg spre baza dintelui (spre colet) ,
dinspre exterior spre interior. contur ale lui Owen

3.Apariţia şi dezvoltarea dinţilor temporari. Apariţia şi dezvoltarea

dinţilor permanenţi
La fiecare 6 luni, micutului ii vor aparea noi dintisori astfel:

- 6 - 12 luni : incisivii centrali inferiori, centralii superiori, lateralii superiori,

lateralii inferiori ;

- 12 - 18 luni : primii molari temporari ;

- 18 - 24 luni : caninii ;

- 24 - 30 luni : ultimii molari temporari.

Intre 6 si 18 ani copilului ii vor aparea dintii permanenti astfel:

- 6 ani : molarul 1 inferior si superior ;

- 6 - 7 ani : incisivul central inferior ;

- 7 - 8 ani : incisivul central superior ;

- 8 - 9 ani - incisivul lateral superior ;

- 9 ani - caninii inferiori si primii premolari superiori ;

- 10 ani - primii premolari inferiori si caninii superiori ;

- 11 ani - premolarii 2 inferiori si superiori ;

- 12 ani - molarii 2 inferiori si superiori ;

- dupa 18 ani - molarii 3 inferiori si superiori

4.Diferenţierea celulelor organului adamantin.

*epiteliul adamantin intern, cu celule cilindrice înalte, numite amelobalste sau
adamantoblaste, celule formatoare ale smalţului. Deasupra ameloblastelor se află
un strat intermediar de celule cubice aşezate în 3 rânduri, bogate în fosfataze , cu
rol în special în procesul de mineralizare. Aceste celule lipsesc în zonele unde nu
se produce smalţ, respectiv în zona viitoarei rădăcini.

*epiteliul adamantin extern, format din celule turtite.

5.Diferenţierea celulelor papilei mezenchimale.

Papila dentară se formează sub influenţa şi în paralel cu proliferarea

epiteliului intern al organului smalţului.Din ectomezenchimul condensat localizat

în concavitatea organului smalţului.

6.Structura histologică a organului adamantin. Smalțul este considerat cel

mai dur „țesut”al organismului. Unitatea fundamentala a smaltului este prisma de
smalt (fosfat de calciu cristalizat). Structural, smalțul este alcătuit din substanțe
anorganice (96%), și substanțe organice și apă (4%). Componenta anorganică se
prezintă sub formă de prisme de hidroxiapatită, iar componenta organică
(enamelina) din colagen, proteine, lipide și citrați. Numarul prismelor de smalt
este diferit la fiecare dinte.

7.Structura histologică a papilei mezenchimale.

*Matrice extracelulară redusă

*Numeroase fibre de colagen tip III

*Glicozaminoglicani

*Celule mezenchimale, macrofage, limfocite

*Numeroase celule ectomezenchimale

*Mult colagen de tip III

*Fibrocite, limfocite, macrofag

8.Numiţi din care componente ale primordiului dentar se dezvoltă

adamantina, dentina, pulpa şi cementul
• Din organul smalţului se va forma smalţul dintelui;

• Din papila dentară se va forma dentina şi pulpa dentară;

• Din sacul dentar se va formacimentul şi periodontul.

9.Care sunt celulele stratului epitelial intern a organului adamantin şi

funcţia lor.
Epiteliul adamantin intern, cu celule cilindrice înalte, numite amelobalste sau
adamantoblaste, celule formatoare ale smalţului. Deasupra ameloblastelor se află
un strat intermediar de celule cubice aşezate în 3 rânduri, bogate în fosfataze , cu
rol în special în procesul de mineralizare. Aceste celule lipsesc în zonele unde nu
se produce smalţ, respectiv în zona viitoarei rădăcini.

10.Rolul tecii epeteliale Hertwig. Gubernaculul dentis. Rolul lui.

 O data terminată formarea coroanei, începe dezvoltarea rădăcinii la marginea
inferioară a mugurelui dentar prin proliferarea unei lame epiteliale duble, formată
din prelungirea stratului adamantin extern, cu eel intern (fără stratul intermediar
şi fără pulpa smalţului) numită "teaca radiculară Hertwig" şi căreia îi revine rolul
de a iniţia formarea rădăcinii.Teaca radiculară epitelială creşte )ă început în
direcţie orizontală faţă de axul coroanei, formând diafragma epitelială, al cărei loc
rămâne relativ fix în tot cursul dezvoltării ulterioare şi evoluţiei coroanei spre
suprafaţă. Concomitent cu formarea rădacinii, un rol important în procesul
erupţbi revine unei formaţiuni de fibre puternice. dedesubtul diafragmei
epiteliale, care poartă numele de "ligamentul în hamac al lui Skher".Ligamentul în
hamac censtituie o bază relativ fixă, în care germenele dentar se găseşte
suspendat ca într-un hamac şi graţie căreia creşterea în lungime a rădăcinii
4iîmpinge" dintele spre caviutea bucală.Sub influenţa epittliului tecii Hertwig,
celulele mezodermale ale pulpei primare din această zonă se diferenţiază în
odontoblaşti şi formează dentina rădăcinii. în acelaşi timp, ţesutul conjunctiv al
sacului folicular din vecinătatea tecii radiculare proliferează şi pătrunde printre
celulele epiteliale. Teaca radiîulară epitelială este astfel fragmentată, pe măsură
ce se formează dentina şi cemen*, într-o reţea de celule epiteliale, din care o
parte persistă în tot cursul vieţii, fund cu:ioscute sub numele de "resturile
epiteliale Malassez".

11.Din câte straturi este construit organul adamantin.

Adamantina se prezinta a fi o membrana biologica semipermeabila, amplasata
intre doui medii: extern – lichidul bucal, si intern - lichidul tisular din pulpa.
Smalaul este permeabil in ambele sensuri: de la pulpa- spre suprafata extera, ai
de la suprafata ei - spre pulpa. permeabiliiatea minima este caracteristica pentru
portiunile externe, orientate catre cavitatea orala.

12.Modificările din organul dentar care precedează procesul de

histogineză. Procesul de dezvoltare a dintelui include, după formarea
coroanei, formarea rădăcinei şi, în paralel, structurarea ţesuturilor de suport care
realizează ancorarea dintelui la nivel mandibular. Secvenţialitatea în procesul de
dezvoltare a dintelui este următoarea:

* iniţierea – stadiul de mugure;

* proliferarea – stadiul de capişon;

* histo şi morfodiferenţierea – stadiul de clopot;

* apoziţia – finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei Interacțiunea

epitelialo-ectomesenchimală complexă determină structurarea
ectomesenchimului. Studiile au arătat că ectomesenchimul și organul dentar
conțin toate informațiile necesare pentru a crea dintele și întreg aparatul său de
fixare. Existenţa interacţiunilor epitelio-mezenchimale determina iniţierea
proceselor de dezvoltare a dintelui. Experimental s-a stabilit că
mezenchimul/ectomezenchimul din stadiul de capişon, clopot şi clopot avansat
stabileşte tipul de dinte şi poate induce dezvoltarea dintelui în epiteliul
nondentar, determinând secreţie de smalţ.

13.Stadiul de apoziţie şi calcifiere a dentinei și adamantinei

 Dentina şi smalţul se depun în manieră apoziţională, existând o depunere ritmică
de matrice extracelulară, de natură organică, care se maturizează apoi prin
mineralizare. Procesul este caracterizat prin perioade de activitate şi de repaus,
alternând la intervale de timp precise; prin depunerea dentinei şi smalţului, se
formează coroana dentară. Forma dintelui este dependentă de momentul opririi
acestei diviziuni mitotice, moment care corespunde transformării celulelor în
ameloblaste şi a exercitării funcţiei de depunere a smalţului, de către acestea.

14.Numiţi etapele de histogineză a ţesuturilor dentare dure .

Formarea rădăcinii debutează după definitivarea formării coroanei, la nivelul
viitoarei joncţiuni amelocementare şi se continuă şi după momentul erupţiei.
Depunerea de dentină este dependentă de formarea odontoblastelor iar acestea,
care apar în urma procesului de inducţie realizat de celulele epiteliului intern al
organului smalţului. În acest context, celulele epiteliului intern al organului
smalţului sunt absolut necesare pentru a induce formarea rădăcinii.În paralel cu
formarea şi depunerea de cement, celulele epiteliale restante din teaca epitelială
radiculară Hertwig, grupate în mici insule, continuă să se distanţeze de suprafaţa
externă a rădăcinii și se stabilesc în zona viitorului ligament parodontal, sub forma
resturilor epiteliale Malassez. Întreruperea dezvoltării în timpul formării tecii
rădăcinii afectează continuitatea mantalei și produc o mică lacună. În această
situație, dentinogeneza nu intervine la nivelul defectului și se formează un canal
mic accesoriu între sacul dentar și pulpa dentară.

15.Cum se formează prismele smalţiare.

Unitatea fundamentală a smalţului este prisma de smalţ. Numărul prismelor de
smalţ nu este acelaşi la fiecare dinte. Ele sunt numeroase la dinţii cu coroane
voluminoase (cca. 12 milioane la primii molari superiori) şi mai puţin numeroase
la dinţii cu coroane de dimensiuni mici (cca. 2 milioane la incisivii centrali
inferiori). Prismele au un traiect oblic faţă de suprafaţa dintelui. Diametrul unei
prisme este, în medie, de 4 microni, iar lungimea ei este variabilă. Unele prisme se
întind de la suprafaţa smalţului până la dentină, iar altele dispar pe parcurs, fund
continuate de alte prisme. Prismele se înfăţişează ca elemente distincte,
individualizate încă de la începutul formării smalţului, rămânând în aceeaşi poziţie
şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele tot timpul vieţii. Sub forma de coloane
poliedrice, ele sunt orientate de aşa manieră, încât să reziste presiunilor
masticatorii. De aceea sensul prismelor este modificat de la o regiune la alta a
smalţului. în general, de la limita smalţ-dentină, prismele se îndreaptă radiar spre
suprafaţa coroanei, dar traiectul nu este rectiliniu ci uşor ondulat, ceea ce le
conferă o anumită elasticitate.

16.Cum se formează tubulii dentari. Imaginea microscopică a unei secţiuni

transversale prin dentină prezintă numeroşi tubuli denumiţi canalicule dentinare,
care se întind de la limita sa pulpară până la limita amelodentinară. Se apreciază
că există în medie 50.000 de canalicule dentinare pe mm2 dar, datorită dispoziţiei
lor radiare, divergente de la pulpă la smalţ, se găsesc în număr mai mare pe
unitatea de suprafaţă în apropierea pulpei (cca. 75.000/mm2) şi mai mic în
apropierea smalţului (15.000/mm2), Densitatea canaliculelor este diferită şi după
regiunea în care sunt plasate.Astfel, numărul canaliculelor este mai mare în
porţiunea coronară a dentinei decât în cea ra-diculară. Calibrul acestor canalicule
nu este uniform. In apropierea pulpei, ele au dia-metrul de 3-4 microni pentru ca
în apropierea smalţului să scadă până la 1 micron.

17.Ce prezintă fibrele Tomes ale odontoblaştilor. Canaliculul dentinar este

ocupat de câte o prelungire citoplasmatică a celulei odontoblaste situată în pulpă,
prelungire denumită fibră Tomes. Prelungirea cito¬plasmatică este înconjurată de
jur împrejur de prelungirea corespunzătoare a membranei celulare şi conţine în
interior bogate filamente protoplasmatice, granulaţii ribozomiale şi exceptional
mitocondrii. Între membrana celulară care limitează prelungirea odontobalstului
şi peretetele calcificat al canaliculelor se evidenţiază un spaţiu îngust care conţine
o substanţă fundamentală amorfă de spect fin granular. Existenţa spaţiului a făcut
pe unii autori să considere că este vorba de o teacă protectoare a fibrei Tomes şi
i-au dat denumirea de teaca Neuman.

18.Ce prezintă prelungirile Tomes ale ameloblaştilor.

 În acest spaţiu, se pot observa şi fibrele colagene înglobate în substanţă
funda¬mentală. Ele sunt dispuse în mănunchiuri şi sunt paralele cu fibra Tomes,
provenind tot din pulpa dentară şi din stratul subodontobalstic prin care se
insinuează pentru a ajunge în dentină. Aceste fibre sunt cunoscute sub numele de
fibre Korff. Tot în acest spaţiu se pot evidenţia fibre nervoase amielinice, cu un
diametru de 0,2 microni, separate de fibrele Tomes pe care la însoţesc printr-un
spaţiu îngust de 50-200 A. Pe secţiunile transversale efectuate la diferite nivele se
pot observa ramificaţii canaliculare (canalicule secundare) cu traiect orizontal sau
oblic, făcând legătura între canaliculele învecinate. Ele conţin ramificaţii ale
prelungirilor citoplasmatice Tomes.

19.Cum se formează joncţiunea smalţ-dentină.

Limita dintre adamantin si dentina are un aspect festonat neregulat ce contribuie
la o conexiune mai durabila a acestor tesuturi. In cazul recurgerii la microscopia
electronica scananta pe suprafata dentinei in regiunea jonctiunii amelo-dentinare
este depistat un sistem de creste anastomozante, care insesi in adanciturile
corespunzatoare din smalt.

20.Histogeneza cementului dentar. Inversia polarităţii ameloblaştilor.

Importanţa
Cementul acoperă rădăcina dintelui, are structură similar cu a osului, dar e lipsit
de osteoane și vase sanguine. Este mai dezvoltat în regiunea apexului rădăcinii
unde conține cementocite și se numește cement cellular, spre colet este lipsit de
cellule și se numește ciment acellular. Cementocitele sunt asemănătoare
osteocitelor – sunt situate în lacune, însa nu comunica intre ele prin canaliculi ca
osteocitele. La fel ca și osul, cementul este foarte labil și răspunde la diferite
acțiuni prin remodelarea țesutului. Cementul acoperă rădăcina dintelui, are
structură similar cu a osului, dar e lipsit de osteoane și vase sanguine. Este mai
dezvoltat în regiunea apexului rădăcinii unde conține cementocite și se numește
cement cellular, spre colet este lipsit de cellule și se numește ciment acelular.
Cementocitele sunt asemănătoare osteocitelor – sunt situate în lacune, însa nu
comunica intre ele prin canaliculi ca osteocitele. La fel ca și osul, cementul este
foarte labil și răspunde la diferite acțiuni prin remodelarea țesutului. Cementul
acoperă rădăcina dintelui, are structură similar cu a osului, dar e lipsit de
osteoane și vase sanguine. Este mai dezvoltat în regiunea apexului rădăcinii unde
conține cementocite și se numește cement cellular, spre colet este lipsit de cellule
și se numește ciment acelular.

Bibliografie

1 Gheorghe Nicolau,Odontologie Practica

Moderna,NASTICOR.VECTOR,2010

2 Materialele prelegerilor