Colegiul Tehnic„NAPOCA”Cluj-Napoca

Lucrare de specialitate pentru

certificarea competentelor profesionale

DEZVOLTAREA DURABILA A
TURISMULUI
 Cuprins

Capitolul 1 . Dezvoltarea durabila : concept modern

1.1 Conceptul de dezvoltare durabila– generalitati

1.2 Turismul durabil si formele sale

1.3 Politica de protectie a mediului in industria ospitalitatii

Capitolul 2 . Ariile naturale protejate

2.1 Scurt istoric privind protectia ariilor naturale

2.2 Definitii, principii clasificari si concepte fundamentale

2.3 Clasificarea ariilor protejate in România

2.4 Amenintari asupra ariilor protejate

Capitolul 3 . Ecoturismul – principala forma de manifestare a turismului durabil

3.1 Ecoturismul intre teorie si practica

3.1.1 Conceptul de ecoturism

3.1.2 Ecoturismul ca segment pe piata

3.1.3 Ecoturismul ca oportunitate de afaceri

3.2 Experienta internationala in planul organizarii ecoturismului

3.3 Ecoturismul in ariile protejate – experienta internationala si a României

Capitolul 1.Conceptul de dezvoltare durabila – concept modern

Dezvoltarea durabila = dezvoltare ce satisface nevoile generatiilor actuale fara

a prejudicial interesele generatiilor viitoare

Mediu = ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul si
subsolul,toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si
fiintele vii, sistemele materiale în actiune cuprinzând elementele enumerate anterior,
inclusiv valorile materiale si spirituale.
 De la Adam Smith si pâna în zilele noastre, teoria economica analizeaza direct
sau indirect “dezvoltarea”. Visul oricarui capitalist a fost si este dezvoltarea afacerilor
sale, cucerirea unor noi piete, globalizarea. O data cu cresterea complexitatii
conexiunilor din economia mondiala s-a simtit si nevoia redefinirii de catre specialisti a
acestui concept. Paradoxul stiintei economice este ca teoriile sale sunt create dupa
analiza fenomenelor, spre deosebire de alte stiinte în care teoria precede practica (de
exemplu Edison a inventat becul dupa multe experimente si calcule în laborator, în timp
ce piata a fost analizata mult dupa aparitia ei). Asa s-a întâmplat si cu conceptele
dezvoltarii durabile sau viabile. Dupa douazeci de ani de expansiune economica fara
precedent, abia în anii ’70 apar primele preocupari de redefinire a conceptului de
dezvoltare.

1.1 Conceptul de dezvoltare durabila – generalitati

Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la

Roma –“Limitele cresterii” – si când a avut loc prima Conferinta a ONU asupra
problemelor de mediu la Stockholm, au fost identificate peste 60 de interpretari ale
conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependentelor dintre problemele
mediului înconjurator, bunastarii generale si procesului cresterii economice1. una din
aceste interpretari a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniaza
necesitarea cautarii unor strategii concrete de dezvoltare capabile sa duca la folosirea
rationala si sanatoasa din punct de vedere ecologic a unui sistem dat , pentru satisfacerea
nevoilor fundamentale ale populatiei locale2.1 Popescu, C-tin; Ciucur, D.; Popescu, I. –
Tranzitia la economia umana, Ed. Economica, Bucuresti, 1996.

2 Timbergen, Jan – Restructurarea ordinii internationale. Raport catre Clubul de la

Roma, Ed. Politica,Bucuresti, 1978.Din cele peste 60 de interpretariale conceptului de
dezvoltare, specialistii s-au oprit la cel cepare a defini, pentru moment, cel mai bine,
rezolvarea problemelor umanitatii: DEZVOLTARE DURABILÃ. Raportul Comisiei
Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (CMED), cunoscut si sub
denumirea de “Raportul Brundtland” dupa numele initiatoarei acestui raport ce poarta
titlul “Viitorul nostru comun”, aparut în 1987, defineste dezvoltarea durabila ca fiind
acea dezvoltare ce satisface nevoile generatiilor actuale fara a prejudicial interesele
generatiilor viitoare.

Dezvoltarea durabila înseamna în plan material mentinerea posibilitatilor si

conditiilor de viata pentru generatiile viitoare, în special a resurselor naturale
regenerabile cel putin la nivelul celor existente pentru generatia actuala, precum si
redresarea factorilor de mediu afectati de poluare. În plan spiritual, dezvoltarea durabila
înseamna mult mai mult; inseamna conservarea mostenirii faptelor de cultura, realizate
de cei din trecut si de cei de azi si dezvoltarea capacitatii de creatie în viitor, a elitei
celor care ne urmeaza.Conform definitiei date de CMED, dezvoltarea durabila implica
faptul ca volumul total alcapitalului, format din capital fizic (masini, drumuri, hoteluri
s.a.), capitalul uman (sanatateaoamenilor, cunostintele si calificarea lor) si capitalul
natural (padurile, aerul, apa si solul fertile),ramâne constant sau creste în timp.

1.2 Turismul durabil si formele sale

Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul si

marketingul turistic care sa respecte integritatea naturala, sociala si economica a
mediului, cu asigurarea exploatarii resurselor naturale si culturale si pentru generatiile
viitoare.Impactul turismului asupra mediului presupune analiza relatiei turist - rezerva
turistica -produs turistic.

Un numar tot mai mare dintre cei implicati, sub o forma sau alta, în activitatile
de turism sunt constienti de efectele provocate de dezvotarea turistica, de impactul
acestor activitati asupra populatiei si ambiantului. În ultimii ani, deceniile noua si zece
ale secolului XX, s-a urmarit ca expansiunea turismului sa se realizeze echilibrat, în
conformitate cu standardele care garanteaza pastrarea echilibrului ecologic si evita
suprasolicitarea resurselor, poluarea si orice alte impacte negative asupra mediului.
 Notiunea de impact presupune analiza relatiei turist - resursa turistica -
produs turistic, care se desfasoara de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la
asigurarea pachetului de servicii si actiuni turistice, menite sa puna în valoare obiectivul
respectiv.

Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:

• cadrul natural si varietatea potentialului turistic;19 Istrate, I.; Bran, Florica; Rosu,
Anca Gabriela – Economia turismului si mediul înconjurator, Ed. Economica,

Bucuresti, 1996, p. 258.

• existenta unei infrastructuri generale, care asigura circulatia, accesul si informarea;

• prezenta unor structuri turistice de cazare, alimentatie publica, agrement.

Aceste elemente definitorii ale turismului determina mai multe tipuri de impact, care pot
îmbraca forme pozitive sau negative de manifestare.

Impactul politic

Este determinat de pozitia în politica turistica a guvernului privitoare la

industria ospitalitatii,care pentru cazul României consideram ca ar trebui sa aiba
urmatoarele directii:

• turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui sa se dezvolte în viitor cu

sprijinul statului;

• folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului national, cu

asigurarea protectiei acestora;

• ridicarea calitatii amenajarilor turistice si a serviciilor turistice si prin îmbunatatirea

politicii de resurse umane;

• modernizarea infrastructurii generale si extinderea ei în folosul dezvoltarii turismului;

• rolul si dimensiunea sectorului privat în turism trebuie sa fie marite considerabil.

Impactul social

Se manifesta prin influenta pe care o are turismul asupra modului de viata

traditional al locuitorilor unei zone, asupra largirii orizontului lor spiritual si profesional.
În conditiile în care modul de viata socio-economic are tot mai acute tendinte de
generalizare si uniformizare, pastrarea unor elemente cu specific traditional, vor ocupa
un loc important în viitorul asezarilor incluse în activitati turistice.

Acestea reprezinta caile de pastrare a unei identitati socio-culturale, de dobândire

a uneipersonalitati distincte în cadrul turistic local, national si chiar mondial. Aceasta
valorificarea printurism a patrimoniului natural si cultural al unei zonei turistice prezinta
,în plan social, atât un impact pozitiv, cât si unul negativ.

Impactul pozitiv se exemplifica prin:

• cresterea sansei sociale si profesionale prin realizarea de noi locuri de munca, în

servicii turistice si infrastructura generala;

• crearea de noi locuri de munca sezoniere, cu precadere pentru tineri (elevi, studenti,
etc.) si femei;

• asigurarea si dezvoltarea progresului social, de crestere a curateniei si igienei publice,

a confortului general în localitatile turistice;

• scaderea diferentelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al

veniturilor realizate;

• dezvoltarea sentimentelor de întelegere si toleranta deoarece schimburile interculturale

între turisti si populatia gazda faciliteaza disparitia barierelor lingvistice, sociale, rasiale,
religioase, culturale.

Impactul negativ se poate materializa prin:

• perturbarea si distrugerea treptata a modului de viata traditional, în cadrul structurilor
sociale;

• acceptarea de catre populatia locala a unor influente negative în plan social.

Pentru populatia din zonele rurale bunaoara, dezvoltarea în timp si spatiu a activitatilor
turistice poate conduce la renuntarea la modul de viata si la ocupatiile traditionale
(pastorale,silvicultura, artizanat si mica industrie, etc.) în favoarea unor activitati si
servicii turistice care aduc venituri mai rapide si mai importante.

Impactul economic

Materializat prin dezvoltarea locala si regionala a localitatilor mai putin favorizate

sub aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizeaza în volumul
determinat de cheltuielile turistice.

Din acest punct de vedere masurarea impactului economic poate tine seama de
trei elemente:

• impactul direct care evidentiaza efectele primei runde de circuit

monetar provenit de la turist;

• impactul indirect masoara efectele derivate ale rundelor aditionale cauzate de

recircularea unitatii monetare initiale a turistului;

• impactul indus (stimulat) comensureaza efectele derivate cauzate de angajatii unei

firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.În
aceasta situatie impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect plus
impactul indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului
(K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct.

Impactul cultural
Este dominat de relatia dintre turisti si populatia locala, care nu este întotdeauna
benefica în plan local.

Aspectele pozitive sunt date de:

• dezvoltarea si revigorarea traditiilor culturale si religioase;

• diversificarea formelor de artizanat;

• favorizarea cresterii interesului populatiei locale pentru pastrarea si conservarea

obiectivelor de interes turistic, naturale si culturale, care astfel pot fi valorificate;

• initierea unor noi actiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la manastiri, cu scopul
satisfacerii sentimentului de sacralitate crestina, de respect fata de valorile morale.

Aspectele negative sunt mai numeroase, iar aparitia lor se face simtita dupa un interval
relativ mai lung de timp:

• aparitia de schimbari a mentalitatilor, a valorilor morale sub influenta turistilor,

pastrarea unor obiceiuri, datini doar pentru ca sunt pe gustul turistilor, aparitia kisch-
ului;

• adaptarea si copierea de catre rezidenti a unor atitudini si comportamente noi, atribuite

turistilor;

• aparitia unor potentiale conflicte si antagonisme, atunci când turismul devine fenomen
de masa, suprasaturat, si conduce la disparitia sentimentului de mândrie fata de propria
cultura;

Impactul turistic

Turismul este o industrie care permite încasari în moneda nationala precum si în valuta,
si care contribuie la dezvoltarea comunitatilor locale creând noi locuri de munca. El
difera de alte industrii prin aceea ca clientul se deplaseaza în tara sau zona turistica
dorita, pentru un anume produs turistic.
Derularea activitatilor turistice necontrolat, aleator, fara luarea în calcul a standardelor
de amenajare si exploatare poate conduce la degradarea mediului si a resurselor
turistice. Aceste aspecte sunt influentate de doua mari grupe de factori: factori care
sunt o urmare directa a dezvoltarii economice(industria, agricultura, transporturile si alte
domenii de activitate); factori care sunt rezultatul utilizarii mediului pentru turism si
agrement.

Chiar daca activitatile turistice nu agreseaza mediul, precum unitatile industriale, nu se

poate ascunde faptul ca si turismul are influente negative asupra mediului ambiant.

Impactul pozitiv este reprezentat de:

• cresterea numarului de unitati de cazare, îndeosebi în asezarile urbane si rurale

defavorizate;

• sporirea numarului de unitati de alimentatie publica, prin sprijinirea initiativelor locale

pentru valorificarea bucatariei traditionale si utilizarea produselor locale specifice
(vinuri, brânzeturi,produse de carne, legume si fructe, etc.);

• crearea conditiilor de agrement-divertisment adecvat si diversificat, care de asemenea

poate pune în valoare resursele locale (cai, calesti, sanii, barci, instalatii traditionale de
agrement, tarafuri,orchestre si fanfare, etc.);

Impactul negativ este determinat în primul rând de actiunea distructiva a turistilor

asupra turistice. Actiunile distructive – în multe cazuri inconstiente, datorata în special
lipsei de educatie turistica si ecologica - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la
obiectivele la care se contureaza o evidenta concentrare turistica si în conditiile în care
dotarile si amenajarile turistice nu corespund cerintelor de protectie a mediului.

Ele sunt provocate de:

- circulatia turistica necontrolata mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri
asupra
solului, vegetatiei, perturbarii faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declansarea de
incendii,împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând pâna la
disparitia unor specii.

Circulatia turistica necontrolata, în grupuri mari, are influente negative si asupra

obiectivelor culturale;

- lipsa unor amenajari specifice, destinate popasurilor, instalarii corturilor, în zonele si

traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin
acumulari de deseuri, gunoaie, etc.;

- distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea si circulatia în locuri

interzise, cuabatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin
producerea de: gaze de esapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensa
circulatie turistica, aglomerarea parcarilor conduce la alterarea aerului în zonele
turistice;

Forme ale turismului durabil

Dezvoltarea turistica durabila nu este doar un concept dezbatut, completat sau

reformulat în cadrul conferintelor purtate pe aceasta tema. Necesitatea protejarii
bogatiilor naturale, sociale si culturale care constituie patrimoniul comun al umanitatii si
a satisfacerii nevoilor turistilor si populatiei locale a generat aparitia în practica a unor
forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerintele dezvoltarii turistice durabile
se regasesc în forme ale turismului cum ar fi : ecoturism, turism.

Din definitia data însa la începutul acestui capitol turismului durabil rezulta ca
toate formele de turism (nu numai cele enuntate anterior) ar trebui sa respecte principiile
dezvoltarii durabile si deci, implicit, principiile turismului durabil: activitatea turistica
trebuie initiata cu mijloace proprii ale comunitatii locale, iar aceasta trebuie sa-si
mentîna controlul asupra dezvoltarii turistice;turismul trebuie sa ofere rezidentilor locuri
de munca care sa duca la îmbunatatireacalitatii vietii comunitatilor locale si trebuie
realizat un echilibru între activitatile economice deja existente în zona si activitatea
turistica; trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: national,
regional si local, bazat pe standarde internationale deja acceptate. Pot fi stabilite, de
asemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului
diferitelor activitati turistice, cât si limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;
trebuie realizate programe educationale si training pentru îmbunatatirea
managementului în domeniul protectiei resurselor naturale si culturale.

Dezvoltarea turistica durabila, prin formele sale practice, conciliaza interese si

obiective antagoniste, favorizeaza parteneriatul si cooperarea între decidenti, operatori si
consumatori si promoveaza interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular,
imediat.

Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este înca
confundat sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie retinut însa
este faptul ca, plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor
formelor de turism trebuie sa contîna ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural,
turismul stiintific, turismul cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.

Desi industria turistica acorda mai mare importanta problemelor legate de mediu si tot
mai multa atentie turismului durabil, diferentele dintre bunele intentii exprimate de
oameni atunci când sunt supusi cercetarilor si ceea ce ei vor face efectiv în vacante, nu
ar trebui subestimate. Nu exista nici un dubiu ca turismul, daca este bine planificat si
condus, poate ajuta la generarea veniturilor pentru populatia locala si poate accelera
dezvoltarea regiunii. A devenit o sursa majora pentru multe arii si numeroase tari din
lume. Patrimoniul mondial, cultural si natural de exemplu atrage acum vizitatori din
toata lumea si poate deveni motorul dezvoltarii locale. Dar mai multa atentie trebuie
acordata impactului fizic si cultural al turismului de masa inclusiv pierderile indirecte ce
apar acolo unde se manifesta supraaglomerarea.

1.3 Politica de protectie a mediului in industria ospitalitatii

Fiecare unitate hoteliera trebuie sa-si creeze propriile politici de protectie pro-
activa a mediului ambiant, indiferent daca face parte dintr-o companie puternica sau este
o afacere de familie.Politicile corporative respectiv cele ale lanturilor hoteliere,
nationale sau internationale, nu pot sa nu tina seama de zona de localizare a unitatii
hoteliere, de climatul, conditiile specifice de operare, constrângerile legale din punct de
vedere al politicilor de mediu din tara respectiva. Daca aceste politici oficiale lipsesc,
operatorii acestor corporatii au datoria morala de a le introduce. Oricum, fiecare unitate
hoteliera are identitatea ei, particularitatile ei si, de aceea, este necesar sa se foloseasca
creator si sa se aplice concret informatiile despre mediul ambiant .

Experientele pozitive de succes, trebuie sa tina seama – în procesul aplicarii lor

în practica curenta – de legislatia nationala si de constrângerile la care sunt supusi în
momentul dat, pentru a functiona în parametri de performanta, pastrând nealterat mediul
ambiant si calitatea serviciilor oferite. Politica fiecarei unitati trebuie sa se bazeze si pe
cererea reala a consumatorilor de servicii turistice, pe implicarea clientilor în punerea în
practica a acestor concepte – ca parte activa si constienta – alaturi de personalul unitatii.
Trebuie deci sa se educe în permanenta personalul si chiar clientii.

Politica de protectie a mediului urmata de un hotel trebuie urmarita în

permanenta alaturi de realizarea indicatorilor de încasari sau gradul de ocupare.
Rezultatele se pot observa numai daca se mentin standardele de operare, cu reducerea
consumurilor nejustificate de: apa, energie sau combustibili, cu evacuarea resturilor
menajere la canal. Rezultatele se mai pot observa si prin masurare: raportarea
consumurilor la alte perioade din trecut dar si la reactia clientilor fata de atitudinea
“prietenoasa” cu mediul.

În cadrul politicii de protectie a mediului înconjurator este necesara realizarea

unui plan de punere în practica. Astfel, prima faza este cea a evaluarii, în care se
stabileste în ce stadiu se gasesc unitatea si localitatea. În a doua faza, cea a provocarii,
este necesara atragerea tinerilor lucratori, a celor care au rolul de control din partea
agentiei de protectie a mediului, a autoritatii publice locale, anuntarea presei locale si
chiar centrale, implicarea filialelor locale, a asociatiilor profesionale din bransa.
Urmatoarea etapa, actiunea, necesita un plan simplu, cu obiective clare, care trebuie
facut cunoscut întregului colectiv.
 Factorul cheie este implicarea managerilor. Ei trebuie sa croiasca planul de
abordare a acestor politici, pot preîntâmpina reclamatiile prin decizii manageriale
corecte si la timp, cei care pot sa închida risipa de resurse.

Este necesara stabilirea responsabililor de actiuni, implicarea departamentului tehnic în

urmarirea consumurilor, metodelor si cailor de reducere fara afectarea proceselor
tehnologice normale si calitatea serviciilor. Totodata trebuie alocati si cheltuiti bani
pentru înlocuirea acelor utilaje care, pe lânga consumuri neeconomice, pot pune în
pericol si viata clientilor.

Ultima etapa este analiza rezultatelor obtinute. Urmarirea rezultatelor trebuie

facuta periodic. Sunt necesare corectarea erorilor sau depasirilor de consum, premierea
celor care sunt merituosi în punerea în practica a planului, lansarea planului pentru
urmatoarea perioada etc.

Politicile de protectie ecologica trebuie sa aduca hotelierilor avantaje multiple.

Pe de o parte o crestere a volumului de afaceri, iar pe de alta parte reduceri însemnate în
costurile de operare, adica un profit mai mare. Aceasta se traduce prin:

1. un consum mai mic si, în consecinta, costuri mai mici (multe masuri de protectia
mediului sunt menite sa reduca consumul de energie, apa, materiale consumabile etc.
servind, de asemenea, la reducerea costurilor de operare );

2. loialitatea clientilor si o mai buna imagine publica (oaspetii hotelului sunt din ce în ce
mai interesati de protectia mediului înconjurator; daca se poate dovedi preocuparea
pentru protectia mediului cât si pentru confortul lor, se câstiga respectul si loialitatea
clientilor; ei vor face publicitate hotelului );

3. atragerea si pastrarea unui personal devotat (daca personalul observa preocuparea

pentru protectia mediului, va avea sentimentul ca este angajat de o companie mai
întelegatoare; aceasta va duce la cresterea motivatiei, a loialitatii si eficientei
personalului, ceea ce determina o fluctuatie mai mica a personalului);
4. avantaje pe termen lung (lucrându-se cu alti colegi din industrie si demonstrându-se o
practica buna se va contribui la asigurarea protectiei mediului înconjurator).Realizarile
sunt obtinute printr-o planificare riguroasa, cu obiective clare si o urmarire atenta a
îndeplinirii actiunilor, dar mai ales, datorita unei decizii de demarare a actiunilor
necesare protectiei mediului.

Multe din rezultatele pozitive sunt obtinute prin masuri simple, fara a implica
costuri deosebite. Altele sunt o combinatie de masuri simple si costuri relativ reduse, dar
si masuri de investitii – cu costuri relativ mari, însa rambursate înainte de termenul
prevazut prin economiile realizate prin:

• consumuri reduse de energie, combustibili, apa si taxe de gospodarie comunala reduse

(pentru deversari de efluenti / ape menajere tratate;

• colectare deseuri compactate si reduse ca volum, vânzarea deseurilor reciclabile –

hârtie, cartoane, sticle, doze de aluminiu, lemn de la europaleti si ambalaje etc.).

Oricare din aceste demersuri sau combinatii de masuri simple cu investitii relativ
costisitoare aduc beneficii companiilor sau unitatilor operative.

În toata lumea, hotelurile si restaurantele, indiferent de localizarea lor, gradul de confort

sau specific, natura clientilor etc. consuma cantitati importante de resurse, pentru a
satisface cererea consumatorilor si pentru a mentine standardele de operare.

Resursele consumate în industria ospitalitatii sunt variate: materialele de constructii

utilizate pentru realizarea acestor obiective – noi sau renovate; resursele energetice
(energie electrica primita prin reteaua nationala sau produsa pe loc, în zonele si
localitatile izolate; combustibilii fosili – de obicei gaz metan si combustibilii lichizi);
resurse utilizate pentru încalzirea unitatilor, prepararea apei alde menajere, functionarea
tuturor instalatiilor, echipamentelor, iluminat, comunicatii etc.;apa: care poate fi
potabila sau nu;echipamente si instalatii înglobate în constructiile propriu-zise, pentru a
conferi destinatia de furnizor de servicii: hoteliere, de alimentatie, catering
etc.;materiale si dotari necesare operarii curente: mobilier, lenjerie, vesela, tacâmuri,
detergenti, materiale de curatenie, materiale publicitare etc.; alimente, bauturi,
ingrediente, produse semiconservate etc.

Cantitatile de resurse consumate depind de o serie de factori, între care amintim

câtiva: localizarea unitatii respective, oras, statiune turistica, de-a lungul unor cai de
transport rutier, naval sau feroviar; accesibilitatea la resurse (furnizarea de apa din
apropiere sau prin aductiuni lungi si costisitoare; retea de transport energie sau energie
electrica creata de generatoare cu combustibili lichizi sau gaz metan); dotarile
tehnologice ale unitatii (echipamente cu consumuri reduse, reciclare apa pentru alte
utilizari, statii de tratare a apei potabile, iluminat prin becuri si lampi economicoase);
nivelul de “constiinta ecologica” al lucratorilor respectivelor unitati si programelor de
economisire aplicate; nivelul de preturi sau tarife ale resurselor consumate, care pot,
deseori, sa inhibe consumul neeconomicos si sa oblige la masuri de economisire, fara a
dauna însa calitatii serviciilor.

Raporturile cu tertii : furnizori ai industriei, constructori, proiectanti si arhitecti,

firme de intretinere curenta etc. trebuie sa fie orientate spre achizitii ecologice, nu numai
din punct de vedere al industriei hoteliere, dar mai ales din punctul de vedere al
clientilor.

Capitolul 2 . Ariile naturale protejate

2.1. Scurt istoric privind protectia ariilor naturale

De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate

într-o maniera generala si globala în cadrul fiecarei tari, regiuni, zone sau localitati în
parte. Desi întreaga natura ar trebui conservata, exista si unele zone în care traiesc specii
unice sau rare de flora si fauna, cu valoare deosebita, si care trebuie sa beneficieze de o
atentie suplimentara. Aceste zone sunt denumite zone protejate însa, potrivit
reglementarilor Consiliului Europei, nu pot dobândi acest titlu decât în masura în care,
în interiorul lor, sunt realizate efectiv lucrari de protejare a naturii.
 Problemele conservarii mediului sunt reglementate prin Conventia pentru
protejarea patrimoniului natural si cultural, încheiata în anul 1978 la Paris, iar
organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat de Uniunea Internationala
pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului îndeosebi de
elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmarind:

• constientizarea guvernelor asupra importantei ariilor protejate;

• încurajarea guvernelor sa dezvolte sisteme de arii protejate ale caror obiective de

management sa fie în conformitate cu conditiile nationale si locale;

• reducerea confuziei generate de adoptarea a numerosi termeni diferiti pentru a descrie

tipuri diferite de arii protejate;

• asigurarea unor standarde internationale pentru a sprijini contabilizarea si compararea

globala si regionala între tari;

• asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea si diseminarea datelor privitoare la

ariile protejate;

• îmbunatatirea comunicarii si întelegerii între toti cei implicati înactiunile de

conservare.

În 1978, IUCN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Nationale si

Ariilor Protejate intitulat "Categorii, Obiective si Criterii pentru Ariile Protejate", ce
propunea urmatoarele 10categorii:

I. Rezervatie stiintifica si Rezervatie Naturala Stricta

II. Parc National

III. Monument Natural

IV. Rezervatie de Conservare a Naturii si Rezervatie Naturala Gospodarita

V. Peisaj Protejat

VI. Rezervatie de Resurse

VII. Arie Naturala Biotica si Rezervatie Antropologica

VIII. Arie Gestionata pentru Utilizari Multiple si Arie cu Resurse Gospodarite

IX. Rezervatie a Biosferei

X. Sit al Patrimoniului Mondial Natural

Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scara larga si preluat de multe legislatii
nationale. În timp, s-a demonstrat necesitatea ca sistemul sa fie revizuit si actualizat,
anumite criterii fiind inflexibile la conditiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în
1984, CNPPA, prin Comitetul sau Coordonator, a publicat un Raport ale carui concluzii
se refereau la mentinerea primelor cinci categorii ale sistemului vechi pentru a forma
baza sistemului actualizat si la eliminarea celorlate categorii. Raportul a fost supus unei
revizuiri mai ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Nationale si
Ariilor Protejate desfasurat în Caracas, Venezuela, în februarie 1992, ocazie cu care s-au
trasat si unele linii directoare care:

- adera la principiile elaborate în 1978 si reafirmate în raportul Grupului de Lucru din

1990;

- actualizeaza liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experienta câstigata de-a
lungul anilor în aplicarea sistemului de clasificare;

- retin primele cinci categorii, simplificând terminologia si prezentarea;

- adauga o noua categorie;

- recunosc ca sistemul trebuie sa fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexitatii

lumii reale;
- ilustreaza fiecare dintre cele sase categorii cu un numar de studii de caz pentru a arata
cum sunt aplicate categoriile;

- pun la dispozitie un instrument de management si nu o prescriptie restrictiva .

2.2. Definitii, principii, clasificari si concepte fundamentale

Potrivit IUCN, o arie protejata reprezinta o suprafata terestra si marina

dedicata în special protectiei si mentinerii diversitatii biologice si a resurselor
naturale si culturale asociate si gospodarite legal sau prin alte mijloace eficiente.

Începând din 1992, a fost adoptat un nou sistem de clasificare a ariilor

protejate având la baza o serie de obiective de management care dau continutul acestei
clasificari si care se refera la: cercetare stiintifica, protectia salbaticiei, protectia
diversitatii speciilor si a diversitatii genetice, mentinerea serviciilor, protectia unor
trasaturi naturale si culturale specifice, turism si recreere, educatie, utilizare durabila a
resurselor ecosistemelor naturale, mentinerea caracteristicilor culturale si traditionale.
Relatia dintre obiectivele de management si tipologia ariilor protejate este prezentata în
tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 2. Ariile protejate si obiectivele de management

Denumirea Obiectivul de management

I. a) rezervatie naturala stricta b) arie salbatica protectie stricta

II. parc national conservarea ecosistemelor si recreere

III. monument natural conservarea trasaturilor naturale

IV. arie de gestionare a habitatelor si speciilor conservare prin management activ

V. peisaj terestru si marin protejat conservare si recreere

VI. arie protejata cu resurse gestionate utilizarea durabila a resurselor

Asadar, principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificarii IUCN, sunt:

I.a. Rezervatie Naturala Stricta (arie protejata gestionata în principal pentru

cercetare stiintifica) este acea zona terestra si/sau acvatica ce prezinta ecosisteme,
trasaturi geologice sau fiziologice si/sau specii deosebite sau reprezentative, disponibila
primar pentru cercetare stiintifica si/sau monitorizare.

a) Obiective de management:

- pastrarea habitatelor, ecosistemelor si speciilor într-o stare cât mai nealterata posibil;

- mentinerea resurselor genetice în stare dinamica si evolutiva; educatie;

b) Criterii de selectare:

- zona trebuie sa fie suficient de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor si

pentru a îndeplini obiectivele de management;

- zona trebuie sa fie exclusa de la interventiile umane directe;

c) Responsabilitati organizatorice:

- proprietatea si controlul trebuie sa fie realizate la nivel national sau la alt nivel
guvernamental, printr-o agentie calificata profesional sau prin fundatii private,
universitati sau institutii care prezinta functii de cercetare sau conservare sau de catre
proprietari care lucreaza în cooperare cu oricare dintre organizatiile guvernamentale sau
institutiile private mentionate anterior;
 I.b. Arie Naturala Salbatica (arie protejata gestionata în principal pentru protectia
salbaticiei) reprezinta o suprafata mare terestra si/sau acvatica nemodificata sau slab
afectata, care retine caracterul si influenta naturala, fara o habitare permananta sau
semnificativa, si care este protejata si gestionata pentru pastrarea conditiilor naturale.

a) Obiective de management

- asigurarea ca generatiile viitoare vor avea posibilitatea sa înteleaga si sa se bucure de

zone care nu au fost afectate de catre actiunile umane de-a lungul unei mari perioade de
timp;

- mentinerea pe termen lung a atributelor si calitatilor naturale esentiale;

b) Criterii de selectare

- zona trebuie sa prezinte calitati naturale deosebite, sa fie supusa primar legitatilor
naturale, fara interventii umane si sa fie în stare sa continue sa prezinte aceste atribute
daca este gestionata corespunzator;

c) Responsabilitati organizatorice - sunt aceleasi ca si în cazul Rezervatiei Naturale

Stricte.

II. Parc National (arie protejata gestionata în principal pentru protectia ecosistemelor
si recreere) reprezinta o arie naturala terestra si/sau acvatica, desemnata pentru (a)
protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generatiile
prezente si viitoare, (b) excluderea exploatarii sau locuirii care contravine scopului
desemnarii si (c) punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure posibilitati spirituale,
stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate trebuind sa fie compatibile cu
principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.

a) Obiective de management

- protectia ariilor naturale de semnificatie nationala si internationala pentru scopuri

spirituale,stiintifice, educationale, recreative si turistice;
- asigurarea stabilitatii si diversitatii ecologice;

b) Criterii de selectare

- aria trebuie sa contina esantioane reprezentative de regiuni naturale, trasaturi naturale

sau estetice, unde speciile de plante si animale, habitatele si siturile geomorfologice au o
semnificatie speciala spirituala, stiintifica, educationala, recreationala si turistica;

c) Responsabilitati organizatorice

- proprietatea si managementul trebuie sa apartina celei mai înalte autoritati competente

a statului, în jursidictia caruia se afla;

III. Monument Natural (arie protejata gestionata în principal pentru conservarea

trasaturilor naturale specifice) reprezinta zona care contine una sau mai multe trasaturi
naturale si culturale specifice, care este de o valoare deosebita sau unica datorita raritatii
proprii, calitatii representative sau estetice sau semnificatiei culturale.

a) Obiective de management

- protectia sau pastrarea perpetua a trasaturilor remarcabile specifice datorita

semnificatiei lor naturale, calitatii de unicat sau de reprezentativitate sau semnificatiei
culturale;

- asigurarea, într-o masura conforma cu obiectivul anterior, a posibilitatilor de cercetare,

educatie, interpretare si apreciere publica ;

b) Criterii de selectare

- aria trebuie sa contina una sau mai multe trasaturi de semnificatie deosebita (trasaturi
naturale corespunzatoare incluzând cascade spectaculoase, pesteri, cratere, depuneri
fosile, dune de nisip si trasaturi marine, împreuna cu fauna si flora unica sau
reprezentativa; trasaturi culturale asociate incluzând asezaminte speologice, fortarete,
situri arheologice sau situri naturale care au o semnificatie de patrimoniu pentru
populatia indigena);

c) Responsabilitati organizatorice

- proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri

corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii
nonprofit, corporatii sau, în mod exceptional, unui organ privat, daca se dovedeste ca
protectia pe termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurata înainte de
desemnare.

IV. Arie de Gestionare a Habitatelor / Speciilor (arie protejata gestionata în

principal pentru conservare prin interventii de management) reprezinta acea suprafata
terestra si/sau acvatica ce face obiectul unei interventii active în scopul
managementului, pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau îndeplinirea necesitatilor
unor anumite specii.

a) Obiective de management:

- pastrarea si mentinerea conditiilor de habitat necesare pentru protectia unor specii

semnificative, grupuri de specii, comunitati biotice sau trasaturi fizice ale mediului
acolo unde acestea necesita o manipulare specifica din partea omului pentru un
management optim;

- facilitarea cercetarii stiintifice si monitorizarii ca activitati primare asociate cu

managementuldurabil al resurselor naturale;

- dezvoltarea unor arii limitate pentru educatia publicului si aprecierea caracteristicilor

habitatului în cauza si pentru managementul vietii salbatice;

b) Criterii de selectare:

- aria trebuie sa joace un rol important în protectia naturii si supravietuirea speciilor,

(încorporând arii de reproducere, zone umede, recife de corali, estuare, pajisti, paduri
sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice);

- aria trebuie sa fie aceea în care protectia habitatului este esentiala pentru flora
importanta la nivel national si local sau pentru fauna rezidenta sau migratoare;

c) Responsabilitati organizatorice:

- proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri

corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii
nonprofit, corporatii sau în mod exceptional unui organ privat.

V. Peisaj Terestru / Marin Protejat (arie protejata gestionata în principal pentru

conservarea peisajelor terestre si marine si recreere) reprezinta o arie terestra, cu zona
costiera si marina, dupa caz, unde interactiunea oamenilor cu natura de-a lungul
timpului a generat o suprafata cu trasaturi distincte, cu valori semnificative estetice,
ecologice si/sau culturale si adesea cu o diversitate biologica mare. Ocrotirea integritatii
unei asemenea interactiuni traditionale este vitala pentru protectia, mentinerea si
evolutia ariei.

a) Obiective de management:

- mentinerea interactiunii armonioase între natura si cultura prin protectia peisajelor

terestre si/sau marine si continuarea utilizarii traditionale a pamântului, prin crearea de
practici si manifestari culturale si sociale;

- sustinerea modurilor de viata si a activitatilor economice care se afla în armonie cu

natura si pastrarea calitatilor sociale si culturale ale comunitatilor în cauza;

- mentinerea diversitatii peisajului si a habitatului, a speciilor si ecosistemelor asociate;

- asigurarea oportunitatilor pentru publicul vizitator printr-o proiectare a recreerii si
turismului corespunzatoare ca tip si scara calitatilor esentiale ale ariei;

- obtinerea de beneficii si contributia la bunastarea comunitatii locale prin asigurarea

produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de padure, pescuitul) si serviciilor
(cum ar fi venitul derivat din formele de turism durabil).

a) Criterii de selectare:

- aria trebuie sa prezinte un peisaj terestru si/sau marin costier si insular de o calitate
impresionanta cu diverse habitate asociate, flora si fauna, împreuna cu manifestari ale
unorcalitati unice sau traditionale de utilizare a pamâ ntului si organizari sociale,
evidentiate în asezarile umane si traditii locale, moduri de viata si credinte;

- aria trebuie sa prezinte oportunitati de petrecere a timpului liber a publicului prin

recreere si turism în cadrul normal al modalitatilor de viata si activitatilor economice.

b) Responsabilitati organizatorice:

- aria poate sa se afle în proprietatea unei autoritati publice, dar este mai probail sa
contina un mozaic de proprietati publice si private care sa opereze tehnici variate de
management;

- aceste tehnici de management trebuie sa fie supuse unui anumit grad de planificare sau
control si sustinute, dupa caz, prin fonduri publice si alte tipuri de stimulente, pentru a
asigura mentinerea pe termen lung a calitatii peisajului terestru si/sau marin si a
traditiilor locale relevante.

VI. Arie Protejata cu Resurse Gestionate (arie protejata gestionata în principal

pentru utilizarea durabila a ecosistemelor naturale) reprezinta o suprafata care contine
predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung
a protectiei si mentinerii diversitatii biologice, asigurând în acelasi timp în mod durabil
bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor comunitatilor.
a) Obiective de management:

- protectia si mentinerea pe termen lung a diversitatii biologice si a altor valori naturale

ale ariei;

- promovarea practicilor de management pentru o productie durabila;

b) Criterii de selectare:

- aria trebuie sa fie cel putin doua treimi în stare naturala, desi poate de asemenea sa
contina suprafete limitate cu ecosisteme modificate;

c) Responsabilitati organizatorice:

- responsabilitatea de management trebuie sa apartina organismelor publice cu scopuri

clare de conservare iar actiunile sa fie realizate în parteneriat cu populatia locala;
managementul poatesa fie asigurat pe baza traditiilor locale, dar cu suportul agentiilor
guvernamentale sau nonguvernamentale;

2.3 Clasificarea ariilor protejate in România

5.3. Clasificarea ariilor protejate în România

În România, regimul ariilor protejate este reglementat de Legea nr. 462 din 18/07/2001
care aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice. În
conformitate cu prevederile art. 5 alin.(1) si (2) din Ordonanta mai sus mentionata,
scopul si regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun
reteaua nationalade arii protejate sunt urmatoarele:

a) Rezervatii stiintifice

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate
naturale terestre sis sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes stiintific
sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta
natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru
asigurarea integritatii zonei protejate. Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un
regim strict de protectie prin care habitatele sunt pastrate într-o stare pe cât posibil
neperturbata. În perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul
forului stiintific competent. Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I UICN
(Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) - "Rezervatie Naturala Stricta: arie
protejata, administrata în principal în scopuri stiintifice".

b) Parcuri nationale

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente
naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic,
geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea
vizitarii în scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.Managementul parcurilor
nationale asigura mentinerea cadrului fizico-geografic în stare naturala, protectia
ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice în conditii de
stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a
folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit. Regimul de gospodarire se
stabileste prin regulamente si planuri proprii de protectie siconservare aprobate de
autoritatile nationale stiintifice si administrative abilitate, potrivit dispozitiilor prezentei
ordonante. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fractiuni de ecosisteme
terestre si acvatice cât mai putin influentate prin activitati umane. Elementele cu valoare
deosebita de pe cuprinsul parcurilor nationale pot fi delimitate si puse sub un regim
strict de protectie ca rezervatii stiintifice. Parcurile nationale se întind în general pe
suprafete mari de teren. În perimetrul parcurilor nationale sunt admise doar activitatile
traditionale practicate numai de comunitatile din zona parcului national, activitati
traditionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile nationale
corespund categoriei II IUCN - "Parc national: arie protejata administrata în special
pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere".
c) Monumente ale naturii

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite,
reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu
disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri,
martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni
geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu
natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca monumentele naturii nu sunt cuprinse în
perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se
vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul
terenului. Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie
care asigura pastrarea trasaturilor naturale specifice. În functie de gradul lor de
vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii
corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejata administrata în
special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

d) Rezervatii naturale

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate
si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic,
geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este determinata de arealul
necesar asigurarii integritatii elementelor protejate. Managementul rezervatiilor naturale
se face diferentiat, în functie de caracteristicile acestora,prin masuri active de
gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau în vederea protejarii anumitor
specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe lânga activitatile stiintifice, dupa caz,
pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de
valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise utilizarea terenurilor sau
exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care
au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic,
zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda,
marina, de resurse genetice si altele. Aceste rezervatii corespund categoriei IV UICN, si
anume “Arie de gestionare a habitatelor si speciilor: arie protejata administrata în
special pentru conservare prin interventii de gospodarire”.

e) Parcuri naturale

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
ansambluri peisagistice în care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul
timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala,
deseori cu o mare diversitate biologica.Managementul parcurilor naturale urmareste
mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii
habitatelor si peisajului, promovând pastrarea utilizarilor traditionale ale terenurilor,
încurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei
locale. De asemenea, sunt oferite publicului posibilitati de recreere si turism si sunt
încurajate activitatile stiintifice si educationale. Parcurile naturale corespund categoriei
V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejata administrata în principal pentru conservarea
peisajului si recreere".

f) Rezervatii ale biosferei

Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile
biosferei se întind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre sis sau
acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si
faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea
traditionalaa teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi
readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existentaeste bazatape valorificarea
resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea
rezervatiilor biosferei este determinata de cerintele de protectie si conservare eficientaa
mediului natural si a diversitatii biologice specifice.Managementul rezervatiilor
biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de protectie si conservare
proprii, în conformitate cu recomandarile Programului Om-Biosfera de sub egida
UNESCO. Daca în perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si situri naturale ale
patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea
prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de
sub egida UNESCO. Pentru asigurarea protectiei si conservarii unor zone de habitat
natural si a diversitatii biologice specifice, precum si pentru valorificarea resurselor
naturale disponibile, potrivit cerintelor de consum ale populatiilor locale si în limitele
potentialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervatiilor
biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare
si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza:

1. zone strict protejate, având regimul de protectie si conservare al rezervatiilor

stiintifice;

2. zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si în care sunt admise
activitati limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizatiile
date de administratia rezervatiei;

3. zone de reconstructie ecologica, în care se realizeaza masuri de refacere a mediului

deteriorat;

4. zone valorificabile economic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, în
limitele capacitatii de regenerare a resurselor.Rezervatiile biosferei cu asezari umane
sunt astfel gestionate încât sa constituie modele de dezvoltare a comunitatilor umane în
armonie cu mediul natural.

g) Zone umede de importanta nternationala

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si
conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizeaza în scopul conservarii lor si al utilizarii
durabile a resurselor biologice pe care le genereaza, în conformitate cu prevederile
Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta internationala în special ca
habitat al pasarilor acvatice.
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de
habitat natural în cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este
recunoscuta ca fiind de importanta universala. Marimea arealului lor este determinata de
cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de
protectie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt
orientate pentru o dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sitului
natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se
realizeaza în conformitate cu regulamentele si planurile proprii de ocrotire si conservare,
cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural
si natural, de sub egida NESCO.

i) Arii speciale de conservare

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo
unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabila habitatele naturale
si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare
sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor
speciilor. Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management
adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management si
masuri legale,administrative sau contractuale în scopul evitarii deteriorarii habitatelor
naturale si a habitatelor speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au
fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului,
dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru
evaluarea impactului, tinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi
acceptate planuri sau proiecte în ariile respective care afecteaza aria, orice activitate în
aceste zone facându-se cu consultarea publicului.

j) Arii de protectie speciala avifaunistica

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo
unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabila habitatele specifice,
desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice.Managementul
ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru ariile speciale de conservare. Ariile
speciale de protectie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei
79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte
din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre
Comisia Europeana.Aceste reglementari au fost elaborate în temeiul prevederilor art.114
alin.(4) din Constitutia României si ale art.89 lit.p din Legea protectiei mediului nr.
137/1995, republicata, al carei obiect îl constituie reglementarea protectiei mediului ca
obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si elementelor strategice care
conduc la dezvoltarea durabila a societatii si care urmareste:

- adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;

- corelarea planificarii de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si de urbanism;

- introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;

- rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, în functie de

amploarea acestora;

- instruirea si educarea populatiei, precum si participarea organizatiilor

neguvernamentale la elaborarea si aplicarea deciziilor.

O alta reglementare de interes deosebit o constituie Legea privind aprobarea Planului de

Amenajare a Teritoriului National, Sectiunea a III-a, Zone Protejate, nr. 5/2000 care a
fost elaborata pe baza unui studiu multidisciplinar, initiat începând din 1993 si realizat
de catre institutul URBANPROIECT având drept scop garantarea conservarii si
utilizarii durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major si
componenta fundamentala a strategiei nationale pentru dezvoltare durabila si care se
refera la:

- asigurarea diversitatii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei

salbatice pe teritoriul României;
- mentinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabila a habitatelor naturale
si a speciilor din flora si fauna salbatica;

- identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesita un regim special de ocrotire,

pentru conservarea si utilizarea durabila a acestora;

2.4. Amenintari asupra ariilor protejate

Activitatile economice un impact deosebit asupra mediului, lucru asupra caruia

nu vom insista, acest lucru fiind binecunoscut. Deseori, zonele protejate si activitatea
economico-sociala îsi pot “disputa” aceleasi teritorii, inclusiv dupa declararea unei zone
drept areal protejat. Specialistii apreciaza ca principalele domenii care ameninta în mod
serios ariile protejate sunt agricultura, silvicultura, transporturile, unele ramuri
industriale si turismul.

Agricultura înseamna atât o folosire a terenului prin ea însasi, cât si

exercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale. Agricultura este prezenta
foarte des în areale incluse în categoria a V-a de peisaje protejate si este o activitate
importanta în multe rezervatii naturale din categoria a IV-a45. Ca activitate principala
pe terenurile învecinate ariilor protejate, are o influenta profunda asupra tuturor
categoriilor. Mai mult decât orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate
trebuie înfiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului si
nu separat.

Silvicultura este o alta activitate economica ce poate ameninta ariile protejate.

Aproape toate padurile din lume au fost modificate prin interventia umana în cursul a
sute sau chiar mii de ani, ceea ce a produs perturbari ale biodiversitatii. De aceea, astazi
se urmareste conservarea padurilor virgine, prin crearea de arii protejate; în ceea ce
priveste celelalte paduri, afectate de interventia umana, conservarea se refera mai ales la
administrarea durabila, care presupune:

- stabilirea unei paduri permanente garantate legal;

- pregatirea în ecologie silvica si în management;

- standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si

infrastructura,metode de salvare a mediului;

- controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia

mediului;

- politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decât poate fi
sustinut;

- politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste întregul

beneficiu(cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate
padurile;

Transportul, în special cel rutier, are un impact crescând asupra ariilor

protejate: prin poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin însasi
construirea drumurilor. Infiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, de
exemplu, este împiedicata si de faptul ca Europa este fragmentata de o retea foarte densa
de drumuri. De asemenea, canalizarea râurilor poate pune în pericol tinuturile umede
riverane, iar transportul pe mare al unor produse periculoase (petroliere, de exemplu),
prin accidentele survenite destul de des în ultimii ani, afecteaza într-o masura deosebit
de grava zonele de coasta. încurajeaza locuitorii oraselor sa faca întreaga calatorie cu
mijloacele de transport în comun, pentru a se reduce traficul rutier si implicit poluarea.
Dar, mai mult decât atât, sunt necesare masuri la nivel national care sa conduca politica
în domeniul transporturilor catre durabilitate. Acestea sunt necesare atât din motive
ecologice, cât si pentru conservarea si protejarea ariilor naturale.

În sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra

ariilor protejate:

- industria energetica;

- industria manufacturiera;
- industria extractiva;

- industria mestesugareasca.

Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în

special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile
din partea turismului cresc rapid. Ariile naturale protejate devin tot mai mult destinatii
turistice pentru vacante de lunga durata, pentru excursii sau pentru practicarea
sporturilor.Unele dintre acestea înregistreaza un numar foarte mare de vizitatori, ceea ce
afecteaza resursele naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzator,
permit patrunderea turistilor în cele mai îndepartate si izolate zone, astfel încât circulatia
turistica scapa de sub control. În plus,construirea echipamentelor turistice în unele arii
protejate intra în conflict cu obiectivele de conservare a peisajelor naturale, care sunt
astfel afectate. Trebuie retinut însa ca, în anumite tipuri de arii protejate, turismul nu
poate fi admis.

Capitolul 3 . Ecoturismul – principala forma de manifestare a turismului durabil

Câteva clarificari conceptuale si terminologice

Activitati ecoturistice – activitatile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul de a

antrena turistii si care sunt coordonate de un ghid (interpret).

Camparea – calatoria într-un spatiu aflat undeva între civilizatie si salbaticie, de cele
mai multe ori cu familia sau prietenii si folosind uneori ca mijloc de locomotie
automobilul (car-camping).

Ecoturismul – „calatoria responsabila în arii naturale, care conserva mediul si sustine

bunastarea populatiei locale.” (Societatea Internationala de Ecoturism )

Greenwashing – folosirea abuziva a particulei „eco” sau „verde”, fara a respecta

cerintele conservarii mediului si responsabilitatii socio-culturale.
 Servicii ecoturistice – servicii de transport, cazare, alimentatie, ghizi, care au un
impact minim asupra mediului biologic si cultural local si promoveaza o mai buna
întelegere a acestuia.

Stakeholders – Persoane sau organizatii implicate si influentate de o anumita decizie:

investitori, actionari, tour-operatori, manageri de parcuri nationale, comunitati locale
etc.

Turismul în arii naturale – „turismul care pune accent pe cunoasterea zonelor

naturale si care asigura utilizarea durabila a resurselor naturale.”(Programul National de
Acreditare Ecoturistica din Australia)

Turismul de aventura – calatoria în locuri noi si palpitante (de obicei în mijlocul

naturii) cu intentia de a cauta aventura. Adesea el include activitati ca: alpinism,
scufundari sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc.

Turismul în medii salbatice – calatoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a

cunoaste si a te bucura de natura, pentru a observa animalele, pasarile si pestii în mediul
lor natural.

3.1. Ecoturismul între teorie si practica

Odata cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai constienti de complexitatea,

fragilitatea si valoarea inestimabila a planetei noastre. În acelasi timp, turismul tinde sa
devina o expresie tot mai populara a acestei constiinte. Datorita evolutiei transporturilor
si tehnologiei informatiei, tot mai multe zone îndepartate au devenit accesibile, fapt ce a
contribuit la o ascensiune rapida a turismului în arii naturale.

Devine tot mai evident ca dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenta
unui management corespunzator poate prezenta o amenintare pentru integritatea
ecosistemelor si a comunitatilor locale. Un numar tot mai mare de vizitatori în zone
fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternica a mediului. De
asemenea, comunitatile locale si cultura indigena pot fi influentate negativ de afluxul
crescut de vizitatori straini cu un stil de viata modern. În plus, schimbarile climatice,
instabilitatea economica si conditiile politico-sociale pot face din turism o afacere
riscanta, mai ales în zonele puternic dependente de aceasta activitate economica.

Partea buna este ca aceeasi ascensiune a turismului creeaza numeroase oportunitati atât
pentru conservare cât si pentru bunastarea comunitatilor locale. Ca raspuns la interesul
crescut pentru cunoasterea naturii, dar si la semnalele de alarma venite din cele mai
îndepartate colturi ale lumii, s-a conturat treptat o noua etica a calatoriei numita
ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea
parcurilor nationale si a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obtinute din alte
surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativa viabila de dezvoltare
economica pentru comunitatile cu putine activitati generatoare de venit. Mai mult,
ecoturismul poate spori nivelul de educatie si constiinta al turistilor, transformându-i în
sustinatori entuziasti ai conservarii mediului natural si cultural.

Ecoturismul îsi trage radacinile din miscarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se

o sursa importanta de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protectie.
Cercetarile întreprinse în Kenya în anii 70 au aratat ca beneficiile economice ale
turismului în arii salbatice au depasit cu mult vânatoarea, activitate care a si fost
interzisa în anul 1977. La începutul anilor 80, padurile tropicale si recifele de corali au
devenit subiectul unor nenumarate studii stiintifice si filme documentare. Acest interes a
condus la aparitia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetatorilor si
reporterilor în zone salbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în tari ca
Ecuador si Costa Rica, si o adevarata industrie a început sa se dezvolte pentru a satisface
nevoile unor grupuri mici de turisti, în principal naturalisti si iubitori ai vietii salbatice.

La începutul anilor 80, întreprinzatorii din turismul bazat pe atractii naturale au început
sa prospere în întreaga lume, odata cu interesul tot mai mare pentru mediu si pentru
calatoriile în aer liber. Aparitia unor echipamente de calatorie si campare tot mai
performante a favorizat acest fenomen. Unele companii si-au dat seama ca ar putea avea
initiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupari locale de conservare sau
prin colectare de fonduri. Curând, ei au învatat ca instruind si angajând localnici pentru
a conduce afacerea aveau numai de câstigat si în acelasi timp puteau oferi populatiei
locale beneficii importante. Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele
Galapagos, Costa Rica, Kenya si Nepal sunt printre primii care au avut astfel de
initiative si pot fi considerati pionieri ai ecoturismului., desi nu au avut la îndemâna un
set de principii, asa cum le cunoastem în prezent.

Ecoturismul poate fi privit asadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un

concept cu principii, studiat de cercetatori si organizatii non-guvernamentale înca de la
sfârsitul anilor ’80 si ca un segment de piata în plina evolutie, fiind o forma a
turismului în arii naturale.

3.1.1. Conceptul de ecoturism

Exista multe trasaturi asociate cu ideea de ecoturism, printre care:

durabilitate,responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasa fata de mediu si
nu în ultimul rând„verde”, un cuvânt la moda pentru aceasta noua industrie. De aici si
numeroase confuzii între ecoturism si termeni ca: turism durabil, turism responsabil,
turism alternativ, turism verde, geoturism.

Daca termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom
încerca în continuare sa aducem lumina si în cazul celorlalti termeni mentionati.

Termenul de „turism responsabil” atrage atentia asupra faptului ca cea mai mare parte
a activitatilor turistice nu sunt responsabile: populatia locala este exploatata, resursele
naturale si culturale nu sunt respectate si ocrotite. Termenul este folosit adesea ca
echivalent al turismului durabil si sugereaza faptul ca toti cei implicati într-o activitate
turistica, turisti sau prestatori, trebuie sa adopte o atitudine responsabila fata de
destinatia turistica. O varianta asemanatoare este „ turismul constient”, care
încurajeaza o întelegere mai profunda a naturii, oamenilor si locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”. Problema în acest caz este
ca termenul se defineste prin ceea ce nu este, adica turismul traditional. Turistii nu îsi
descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinatiile pe care le aleg sunt
tot cele care îi motiveaza de obicei: natura, religia, educatia, aventura, etc. Intentia si în
acest caz nu este de a desemna o noua forma de turism ci de a sugera un alt fel de
comportament, o mentalitate alternativa celei predominante în turismul clasic.

Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademica a turismului

durabil.

Definirea ecoturismului

Pe masura ce ecoturismul se dezvolta si câstiga popularitate, apar diferite

obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definitii specifice este unul dintre
ele. Dificultatea provine din faptul ca ecoturismul nu poate fi descris doar prin
activitatea desfasurata, asa cum se întâmpla cu alte forme de turism (turism de aventura,
turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporeaza întotdeauna activitati
diverse în mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea vietuitoarelor în
habitatul lor natural, etc.), dar poate include si activitati culturale. Ecoturismul are si o
importanta componenta educationala, este o sansa de a învata respectul pentru natura si
pentru cultura locala, iar pentru unii o sansa de auto-reflectie inspirata de frumusetea
împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obtinerea beneficiilor
pentru comunitatea locala. Aceasta înseamna angajarea personalului de pe plan local,
aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor si
organizarea activitatilor turistice.

Una dintre primele definitii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este
cea data în anul 1988, în cadrul Programului din Belize initiat de Rio Bravo
Conservation &Management Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact
scazut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia si unde se depune un efort
constient în vederea reinvestirii unei parti adecvate din venituri pentru conservarea
resurselor pe care se bazeaza. Este o forma de turism durabil si care asigura beneficii
populatiei locale.”

Principiile ecoturismului
• Minimizarea impactului negativ asupra naturii si culturii, impact ce ar putea distruge
destinatia turistica.

• Educarea turistului cu privire la importanta conservarii.

• Sublinierea importantei unor operatori responsabili, care sa coopereze cu populatia si

cu autoritatile locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunitatii.

• Furnizarea de fonduri pentru conservare si pentru managementul ariilor naturale

protejate.

• Accentuarea necesitatii unei zonari turistice regionale si a planificarii fluxurilor de

turisti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinatii ecoturistice.

3.1.2. Ecoturismul ca segment de piata

Ecoturismul este o industrie mica, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nise
guvernate de fortele si de legile pietei. El a fost promovat initial ca fiind echivalent cu
turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale si de mediu din unele tari, firme si
destinatii a condus la o confuzie generala în privinta sensului ecoturismului ca segment
de piata. Astfel s-a simtit nevoia unor linii directoare specifice si a unor sisteme de
acreditare bazate pe criteriile dezvoltarii durabile, iar discutiile referitoare la aceste
probleme sunt în plina desfasurare.

Dimensiunile pietei ecoturistice

Întrucât se defineste prin obiectivele sale de conservare a naturii si sprijinire a

populatiei locale, ecoturismul este greu de cuantificat. De aceea, pâna acum nu s-au
realizat studii riguroase pentru a determina câti turisti în arii naturale sunt într-adevar
motivati de principiile ecoturismului. Ecoturismul este studiat în ansamblu, ca turism în
natura, ducând la estimari false asupra dimensiunilor pietei. Cercetarile privind turismul
în arii naturale arata ca 50% din numarul total de turisti îsi doresc sa viziteze o zona
naturala în timpul vacantei, ceea ce ar putea include si un scurt popas într-un parc
national. Este un segment larg, dar foarte diferit de cel motivat de dorinta de a învata
despre viata salbatica si cultura cu un ghid local, de a sprijini dezvoltarea locala
durabila.

O estimare nu foarte precisa arata ca sosirile internationale de ecoturisti au atins 7%

din piata turistica (Lindberg, 1997), sau aproximativ 45 milioane persoane în 1998,
asteptându-se o crestere de pâna la 70 milioane în 2010. Cele mai apreciate destinatii
ecoturistice au înregistrat în ultimul deceniu cresteri impresionante ale numarului de
vizitatori în arii protejate si în alte zone naturale. Desi simpla vizitare a unui parc
national sau arie protejata nu reprezinta ecoturism, ci turism în natura, evolutia
numarului de vizitatori din aceste zone este un indicator si pentru tendintele din
ecoturism.

Cercetarile întreprinse la începutul anilor ’90 au înregistrat o crestere masiva a

turismului în parcuri nationale pe principalele piete ecoturistice, indicând o schimbare a
preferintelor turistilor, de la destinatiile europene traditionale, la o gama mai larga de
destinatii în arii naturale, majoritatea în tari cu economie slab dezvoltata.

3.1.3. Ecoturismul ca oportunitate de afaceri

Ecoturismul a aparut initial ca o oportunitate de afaceri, creata de interesul tot mai

mare pentru soarta planetei. La prima vedere, cele doua preocupari sunt incompatibile si
totusi, o afacere ecoturistica poate avea succes pe termen lung daca este o afacere
responsabila, care respecta legile pietei si ale dezvoltarii durabile deopotriva.

Ecoturismul este puternic dependent de angajamentul întreprinzatorilor în aplicarea

unui set unic de standarde de operare, standarde care au evoluat permanent în ultimii
zece ani. Faptul ca nu exista un organism de reglementare la nivel international si ca
standardele în domeniul ecoturismului sunt destul de dificil de evaluat, a permis
operatorilor si guvernelor sa promoveze ecoturismul în mod necontrolat.
 Conferintele internationale, seminariile si publicatiile aparute în ultimii ani au avut
un rol important în educarea ecoturistica a operatorilor si guvernelor, însa întelegerea
gresita a termenului ramâne înca o problema.

În urma dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Summit-ului Mondial al Ecoturismului

(Ouébec,2002), participantii au formulat o serie de recomandari adresate guvernelor,
sectorului privat,organizatiilor non-guvernamentale, institutelor de cercetare, agentiilor
de dezvoltare si comunitatilor locale. Prezentam în continuare cele mai importante
recomandari care vizeaza sectorul privat(agentii de turism si touroperatori, proprietari ai
unitatilor de cazare si alimentatie, ai echipamentelor de agrement si ai terenurilor de
interes ecoturistic etc.):

afacerile ecoturistice trebuie sa fie profitabile pentru toti stakeholderii implicati

deopotriva:proprietari, investitori, manageri si angajati, comunitati locale si organizatii
de conservare din ariile naturale în care acestea se desfasoara;

conceperea, dezvoltarea si conducerea afacerilor trebuie sa duca la minimizarea

efectelor negative, sa contribuie pozitiv la conservarea ecosistemelor fragile si a
mediului în general, sa aduca beneficii directe comunitatilor locale;

întreprinzatorii trebuie sa se asigure ca designul, planificarea, dezvoltarea si operarea

facilitatilor ecoturistice încorporeaza principiile durabilitatii.

3.2. Experienta internationala în planul organizarii ecoturismului

Desi fenomenul turistic în sine a cunoscut consacrarea mondiala de câteva decenii

bune,ecoturismul face primii pasi pe calea afirmarii ca model fundamental al unei
dezvoltari controlate,“Laguna de la Lagarto Lodge”- O poveste de success

Studiu de caz

“ Am sosit în Costa Rica în 1974 ca director executiv la o banca internationala si

niciodata, nici în cele mai caudate vise, nu m-am gândit ca voi ramâne permanent aici si
voi fi proprietarul unui hotel în jungla în partea de nord, în cea mai nedezvoltata regiune
a tarii.

Iata cum a început totul…din trecut, de când familia mea detinea o ferma în estul
Germaniei, unde am crescut si de unde, datorita celui de-al doilea razboi mondial a
trebuit sa plec ramânând cu visul de a detinea o bucata mare de pamânt pe care sa o
numesc dupa bunul meu plac. Acest vis s-a materializat în 1981, când am avut prilejul
sa cumpar 110 hectare de padure tropicala în partea nordica a Costa Ricai, într-o zona
numita Boca Tapada, aproape de Nicaragua, la 12 Km sud de râul San Juan si 2 Km de
râul San Carlos.

Initial nu am stiut ce destinatie sa-i dau acestui pamânt unde vara se putea ajunje
doar cu un automobil cu tractiune intregrala, iar în sezonul umed calare. M-am gândit
sa-l transform întrun pamânt agricol, sa tai padurea si sa plantez diverse: ananas, piper,
arbusti de cacao s.a. la vremea aceea cuvântul “ecologie “ nu prea fusese auzit în Costa
Rica si nici nu prea existau restrictii împotriva despaduririi.

La o petrecere, în timp ce discutam cu un prieten despre destinatia terenului

detinut,acesta mi-a marturisit ca facea parte dintr-o miscare ecologista asa încât m-a
sfatuit sa nu despaduresc zona, ci sa construiesc câteva cai de acces si o casa. În 1989,
am decis sa construiesc o casa, a carei terasa sa aiba vedere la o laguna din apropiere. În
acel timp nu exista electricitate si deranjându-ma zgomotul unui generator, am instalat
panouri solare. Dupa 2 ani de comentarii favorabile din partea cunoscutilor ce m-au
vizitat, am decis sa maresc casa si sa încep o afacere. Am fost foarte norocos ca o mare
agentie de turism germana a inclus vila mea în programul lor de Vizitare a Costa Ricai,
trimitându-mi în fiecare saptamâna câte un grup de 25 de turisti ce stateau 2 nopti,
încasarile astfel obtinute acoperindu-mi cheltuielile de întretinere.

Începutul a fost greu, mai ales datorita accesului greoi în zona, însa turistii nu au fost
deranjati,dimpotriva au adorat împrejurimile tropicale si linistea neîntrerupta. În
urmatorii 2 ani am îmbunatatit accesul în zona si m-am împrietenit cu localnicii din
Boca Tapada. Am mai cumparat 180 de hectare de pamânt, am înfiintat o herghelie de
cai si am plantat 22 de hectare cu palmieri.

Între timp vila s-a transformat într-un hotel ce este vizitat de peste 1000 de turisti
anual,multi dintre ei provenind din Europa, dar si din Japonia si Australia. Impactul
economic a facut ca aceasta regiune sa se dezvolte si oamenii sa înteleaga ce inseamna
de fapt ecologia si ecoturismul. Hotelul a devenit primul angajator dintr-o regiune ce nu
ofera locuri de munca.

Hotelul a ajutat la crearea unor locuri de munca si în mod indirect: a ajutat un

localnic sa-si cumpere doua barci cu care turistii se plimba pe râurile învecinate, ulterior
acesta platindu-si datoria, iar la confluenta celor doua râuri s-a dezvoltat un mic
restaurant. Bucatarul Adolfo, un refugiat din Nicaragua a fost îndragit de un turist
german ce l-a invitat în Germania pentru a duce bucataria costaricana si pe vechiul
continent. Ghidului local Oscar i s-a platit un sejur în SUA, de unde s-a întors un bun
vorbitor de limba engleza, dar si un excelent ghid pentru admirarea
pasarilor(birdwatching). Cu ajutorul unui club din SUA, am sponsorizat 5 scoli din
zonele cu copii saraci si am adus 4 dentisti pentru a face o campanie oferind servicii
stomatologice gratuite.

Într-un final am convins Compania de Electricitate sa conecteze satul si hotelul

la reteaua de electricitate. Au fost îmbunatatite drumurile. În prezent, localnicii ma
consulta pentru tot felul de proiecte ce au ca scop crearea unor noi locuri de munca.
Acum sunt mândri ca Boca Tapada este trecuta pe toate hartile din ghidurile turistice
internationale si ca apar chiar si în programele TV internationale.

Suntem mândri ca am dovedit ca turismul poate contribui la dezvoltarea unei

zone sarace si izolate si am aratat ca mentinerea si protejarea padurii tropicale pentru
generatiile viitoare este mai profitabila decât distrugerea acesteia cu toata fauna si flora
sa exuberanta”.

echilibrate, durabile. Ecoturismul este o forma a turismului constient si responsabil fata

de natura, de comunitate si valorile ei, fata de însisi turistii.
 În ciuda timpului relativ scurt (aproximativ 10 ani) de când s-a conturat la nivel
mondial,ecoturismul cunoaste de la an la an noi dimensiuni, implicând un numar din ce
în ce mai mare de persoane. Într-o lume în care globalizarea este o realitate de
necontestat, ecoturismul devine un mijloc de eliminare teoretica a frontierelor
traditionale ale statelor* si de cunoastere a cât mai multor zone remarcabile prin cadrul
natural si prin cultura.

Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring Centre
contine 30.361 de înregistrari de arii protejate recunoscute de catre UICN, 13.915 de
înregistrari ale nor arii care nu sunt recunoscute de catre UICN si alte 16.288 de arii
protejate care au un statut ncert. Baza de date se actualizeaza periodic, la aproximativ
fiecare trei ani, pentru a asigura realizarea nei noi editii a Listei cu Arii Protejate a
Natiunilor Unite.Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii
protejate a rezultat urmatoarea situatie, care, în limita erorilor acceptate, defineste într-o
anumita masura situatia ariilor rotejate la nivel global.

Ecoturismul in ariile protejate – experienta internationala si a României

Parcurile nationale si alte arii protejate ale lumii au fost întotdeauna destinatiile
preferate pentru acei turisti care cauta contactul cu natura. Odata cu înfiintarea Parcului
National Yellowstone in1872, aceste tipuri de arii protejate au fost, prin definitie,
deschise publicului vizitator. Conform .S. National Public Service Act (1916), care a
avut o contributie fundamentala în modelarea cadrului onceptual pentru înfiintarea
ariilor protejate, parcurile nationale nu sunt doar pentru “conservareapeisajului si a
obiectivelor naturale, culturale si a vietii salbatice”, ci si pentru “a întretine satisfactia
vzitatorilor în asemenea mod si prin asemenea metode care sa le lase intacte pentru
generatiile viitoare”. De-a lungul anilor si alte categorii de arii protejate au fost
adaugate, aproape toate, chiar si ele cu multiple întrebuintari, permitând anumite forme
de vizitare.

Astfel, de circa 130 de ani, se poate vorbi despre turismul în parcuri nationale si alte arii
protejate, ca o forma de turism cu tot mai multi adepti, cu o experienta din ce în ce mai
profunda si cu n interes crescând din partea autoritatilor. Toate acestea vor fi analizate
în continuare, încercând o decriere a ceea ce s-a înregistrat pâna în prezent în plan
international si în tara noastra.

Turismul în ariile protejate din România

România are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza în parte
conditiilor fizico-geografice care includ munti, câmpii, retele hidrografice majore, zone
umede si unul din cele ai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De
asemenea, datorita pozitiei geografice a României, flora si fauna prezinta influente
asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si componente continental europene
dinspre nord-vest. În sfârsit, relativa stabilitate a populatiei în ultimii 60 de ani, lipsa
mecanizarii în sectorul forestier si dezvoltarea economica lenta au determinat o
xploatare mai redusa a resurselor decât în majoritatea altor zone din Europa. Rezultatul
general onsta în diversitatea florei si faunei, inclusiv în existenta unor populatii de lupi,
ursi, capre negre si rsi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa,
precum si în existenta unor xtinse habitate forestiere si alpine nealterate, asociate
lantului muntos al Carpatilor. aloarea capitalului natural al României a impus de-a
lungul timpului luarea unor masuri de rotectie a naturii. In prezent, Reteaua Nationala
de Arii Protejate include un numar de 579 arii rotejate (între care 13 parcuri nationale)
ce reprezinta 5,18% din teritoriul României (1.234.710 ha). Tei dintre acestea sunt
recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei în cadrul Programului UESCO -
MAB, si anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii. Ultima este de asemenea
nscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a zonelor umede de
importanta internationala.