Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea Stiinte Economice

Specialitatea “Finante si banci”

Lucrul individual
Tema: Teoriile postkeynesiste cu privire la consum si economie

A efectuat: studentul din grupa fb2002,Mocanu Adi

A verificat: Conferentiar universitar,Angela Dolgopol

Chisinau 2021
 Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………….1

1.Informatii generale…………………………………………………………………………….

1.1 Jhon Maynard Keynes………………………………………………………………….…2

1.2 Economia Post-keynesista………………………………………………………………3

2.Teoriile postkeynesiste……………………………………………………………………….

2.1 Teoria clasica keynesista cde consum…………………………………………….5

2.2 Solutiile lui Keynes despre somaj……………………………………………………6

Concluzie……………………………………………………………………………………………..7

Bibliografie…………………………………………………………………………………………..8
Introducere
Principalele relaţii dintre venitul disponibil, consum şi economii sunt date de J. M.
Keynes, prin formularea Legii psihologice fundamentale, prin care se afirmă:
psihologia omului este de o aşa natură că odată cu creşterea venitului creşte şi
consumul, dar într-o măsură mai mică decît creşterea venitului şi economiile într-
o măsură mai mare decît creşterea venitului.

Astfel, dacă venitul creşte scade înclinaţia spre consum şi creşte înclinaţia spre
economii.

În cadrul teoriilor moderne post Keynisiste cu privire la consum şi economisire

pot fi menţionate următoarele teorii:

1. Teoria clasică asupra consumului (J. M. Keynes);

2. Teoria venitului de o viaţă (F. Modigliane);

3. Teoria venitului permanent (M. Friedman);

4. Teorii moderne ale consumului (R. Hall).

Teoria clasica asupra consumului de catre Keynes,este una din cele mai de baza
teorii ale economiei modern,insa timpul si schimbarile ce au avut loc in timp au
dus la modificarea multor elemente vitale,astfel si la aparitia unor noi teorii
modern care au contrazis teoriile vechi cat si le-au valorizat pe altele,ceea ce tine
de teoria clasica a consumului si a altor teorii economice propuse de Keynes,dupa
activitatea sa,urmatorii savant au descoperit si propus alte variante,fiind numite
teoriile post-keynesiste.

In referat voi face cunostinta cu insasi fondatorul,Jhon Keynes,cu teoriile post-

keynisiste s.a.
1.1 Jhon Maynard Keynes

John Maynard Keynes, Primul Baron Keynes de

Tilton (pronunțat keɪnz) (n. 5 iunie  1883 ,  Cambridge — d. 21
aprilie 1946) a fost economist britanic ale cărui idei
numite economie keynesiană radicale au avut un impact major
atât asupra teoriei politice și economice moderne, cât și asupra
politicilor fiscale ale multor guverne. Este cunoscut în mod special
pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale
intervenționiste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale și
monetare în scopul temperării efectelor adverse
ale recesiunilor economice, crizelor economice și boom-urilor
economice. Este considerat de mulți economiști unul dintre
principalii fondatori ai macroeconomiei teoretice moderne.
Populara expresie lui Keynes „Pe termen foarte lung suntem toți
morți” este încă citată.
Keynes a fost conducător de discuții la reforma sistemului
monetar mondial în Bretton Woods (1944), nu a putut însă să se
opună poziției americanului Harry Dexter White. Printre altele – în
memoria lui Silvio Gesells – el a adus în discuție o monedă de
circulație internațională pe nume Bancor.
În mod special, numele său este asociat de cele mai multe ori cu
teoria sa economică, respectiv cu recomandarea sa vehementă
ca statul să se implice în evenimentele economice, asemeni
teoriei lui Bobzien. Conform lui Keynes, statul trebuie să
întrebuințeze măsuri politico-fiscale și monetare, pentru a slăbi
efectele provocate de recesiuni si boom-uri. În timpuri grele
economia trebuie sprijinită printr-o politică fiscală expansivă,
pentru ca șomajul sa fie redus. În timpuri de prosperitate trebuie
reduse deficitele acumulate, prin economisiri crescute (surplus
saving). Fluctuațiile economiei ar putea fi astfel ameliorate.
Ideile sale au pus fundamentul keynesianismului de astăzi și au
fost dezvoltate în decursul timpului de economiști ai școlii
keynesiene, deși în prezent, pentru explicarea efectelor pe
termen lung, ele sunt judecate cu scepticism de aderenții neo-
liberalismului.
De fapt, mesajul operelor sale este acela că ideile
microeconomice pot fi complet false în context macroeconomic.
Din punct de vedere al conținutului, Keynes are o încredere
specială în puterea de conducere a conjuncturii interne.
Din punct de vedere academic, keynesianismul este o compoziție
formată din neoclasic și înțelegere keynesiană. Pentru el
economia de piață este ținută în frâu doar prin politica economică
statală. Keynes a diagnosticat incompetența fundamentală a
economiei de piață de a garanta societății o dezvoltare stabilă.
Deoarece Keynes recomanda intervenționismul, în 1930 a
simpatizat cu fascismul italian, afirmând că intervenționismul
statului fascist, asemănat unui paznic de noapte, ar oferi cele mai
bune condiții pentru implementarea ideilor sale.
În teoria sa despre multiplicator a luat ideile fiziocrației
lui François Quesnay.

1.2 Economia Post-keynesista

Economia post-keynesiană este o școală de gândire economică care își

are originea în The General Theory of John Maynard Keynes , cu
dezvoltarea ulterioară influențată într-o mare măsură de Michał Kalecki ,
Joan Robinson , Nicholas Kaldor , Sidney Weintraub , Paul Davidson ,
Piero Sraffa și Jan Kregel . Istoricul Robert Skidelsky susține că școala
post-keynesiană a rămas cea mai apropiată de spiritul operei originale a lui
Keynes. Este o abordare heterodoxă a economiei .
Termenul „post-keynesian” a fost folosit pentru prima dată pentru a se
referi la o școală distinctă de gândire economică de către Eichner și Kregel
(1975) și prin înființarea Journal of Post Keynesian Economics în 1978.
Înainte de 1975 și, ocazional, în lucrări mai recente , post-keynesian ar
putea însemna pur și simplu economia efectuată după 1936, data teoriei
generale a lui Keynes . Economiștii post-keynesieni sunt uniți în susținerea
faptului că teoria lui Keynes este greșit denaturată de celelalte două școli
principale keynesiene: economia neo-keynesiană , care a fost ortodoxă în
anii 1950 și 60, și noua economie keynesiană , care împreună cu diferite
aspecte ale economiei neoclasice a dominat macroeconomia de masă din
anii 1980. Economia post-keynesiană poate fi văzută ca o încercare de a
reconstrui teoria economică în lumina ideilor și ideilor lui Keynes. Cu toate
acestea, chiar și în primii ani, post-keynesieni precum Joan Robinson au
căutat să se distanțeze de Keynes, iar mult gândirea post-keynesiană
actuală nu poate fi găsită în Keynes. Unii post-keynesieni au avut o viziune
mai progresistă decât Keynes însuși, cu accent mai mare asupra politicilor
favorabile lucrătorilor și a redistribuirii. Robinson, Paul Davidson și Hyman
Minsky au subliniat efectele asupra economiei diferențelor practice dintre
diferitele tipuri de investiții, spre deosebire de tratamentul mai abstract al lui
Keynes. Fundamentul teoretic al economiei post-keynesiene este principiul
cererii efective , care cererea contează atât pe termen lung, cât și pe
termen scurt, astfel încât o economie de piață competitivă să nu aibă o
tendință naturală sau automată spre ocuparea deplină . Contrar opiniilor
noilor economiști keynesieni care lucrează în tradiția neoclasică, post-
keynesienii nu acceptă faptul că baza teoretică a eșecului pieței de a
asigura ocuparea deplină a forței de muncă este prețurile sau salariile
rigide sau lipicioase . Post-keynesienii resping de obicei modelul IS-LM al
lui John Hicks , care este foarte influent în economia neo-keynesiană,
deoarece susțin că împrumuturile bancare endogene sunt mai
semnificative decât oferta de bani a băncilor centrale pentru rata dobânzii.
Contribuția economiei post-keynesiene s-a extins dincolo de teoria ocupării
forței de muncă agregate la teoriile distribuției veniturilor, creșterii,
comerțului și dezvoltării în care cererea de bani joacă un rol cheie, în timp
ce în economia neoclasică acestea sunt determinate de forțele tehnologice,
preferințele și dotare. În domeniul teoriei monetare, economiștii post-
keynesieni au fost printre primii care au subliniat că oferta monetară
răspunde la cererea de credit bancar, astfel încât o bancă centrală nu
poate controla cantitatea de bani, ci doar gestionează rata dobânzii
gestionând cantitatea a rezervelor monetare. Această viziune a fost în
mare parte încorporată în politica monetară , care vizează acum rata
dobânzii ca instrument, mai degrabă decât cantitatea de bani. În domeniul
finanțelor, Hyman Minsky a prezentat o teorie a crizei financiare bazată pe
fragilitatea financiară , care a primit o atenție reînnoită.
Există o serie de aspecte ale teoriei post-keynesiene cu accente diferite.
Joan Robinson a considerat că teoria lui Michał Kalecki a cererii efective
este superioară teoriilor lui Keynes. Teoria lui Kalecki se bazează pe o
diviziune de clasă între muncitori și capitaliști și pe o concurență
imperfectă. Robinson a condus, de asemenea, critica utilizării funcțiilor de
producție agregată bazate pe capital omogen - controversa capitalului
Cambridge - câștigând argumentul, dar nu și bătălia. Scrierile lui Piero
Sraffa au avut o influență semnificativă asupra poziției post-keynesiene în
această dezbatere, deși Sraffa și adepții săi neoricardieni s- au inspirat mai
mult de la David Ricardo decât de Keynes. O mare parte din munca lui
Nicholas Kaldor s-a bazat pe ideile creșterii rentabilității la scară,
dependenței de cale și diferențelor cheie dintre sectoarele primar și
industrial. Paul Davidson îl urmărește pe Keynes îndeaproape în plasarea
timpului și a incertitudinii în centrul teoriei, din care decurge natura banilor
și a unei economii monetare. Teoria circuitelor monetare , dezvoltată inițial
în Europa continentală, pune un accent deosebit pe rolul distinctiv al
banilor ca mijloc de plată. Fiecare dintre aceste aspecte continuă să vadă
dezvoltarea în continuare a generațiilor ulterioare de economiști. Teoria
monetară modernă este o ramură relativ recentă, influențată de modelarea
macroeconomică a ideilor lui Wynne Godley și Hyman Minsky pe piața
muncii, precum și de chartalism și finanțe funcționale .

2.Teoriile keynesiste

2.1Teoria clasica keynisista despre consum

Teoria clasică asupra consumului elaborată de J. M. Keynes, a fost
cercetată în lucrarea sa „Teoria generală a folosirii forţei de lucru,
dobînzii şi banilor”, apărută în 1936. el afirmă că în orice economie
cererea de consum creşte odată cu nivelul venitului disponibil.
Dacă consumul începe de la un anumit nivel C > 0, iar înclinaţia
marginală spre consum are valori cuprinse între 0 şi 1, atunci rezultă că
funcţia consumului va fi dată de următoarea relaţie: C = C0 + c' x Yd
Adică consumul individului într-o anumită perioadă de timp este legat
doar de venitul disponibil al perioadei respective, în care există o relaţie
direct proportional.

2.2 Solutiile lui Keynes despre somaj

Preocuparea fundamentală a lui Keynes a fost aceea de a stabili

o corelație între dezvoltarea economică a societății și nivelul
ocupării resurselor de muncă disponibile, de a oferi soluții pentru
înlăturarea șomajului.
Pentru aceasta el a folosit un model economico-matematic
descriptiv compus din trei categorii de elemente:

Variabile
 endogene (determinate), indicatori globali care
caracterizează nivelul activității economice la scara economiei
naționale (cea mai importantă fiind cererea efectivă de mărfuri)
 exogene (determinante), rate cu privire la comportamentul
agenților economici (înclinația spre consum, eficiența
marginală a capitalului, rata dobânzii);

Relațiile dintre variabile

Relațiile dintre variabile au fost redate cu ajutorul unor ecuații și

inegalități, precum și interdependența dintre ele, redată cu
ajutorul unor funcții (funcția ocupării, a ofertei, a cererii etc.). Așa
cum am mai afirmat, Keynes admite și recunoaște existența
șomajului involuntar – tema principală a investigațiilor lui și scopul
final al analizei este de a descoperi ce anume determină volumul
ocupării mâinii de lucru. Nivelul ocupării (E) sau numărul de
muncitori care găsesc de lucru (N) depind de cererea efectivă de
mărfuri (D), deci .
Ținând seama de structura cererii de mărfuri, Keynes ajunge la
concluzia că dacă suma consumului final global (C) și a
investițiilor globale (I) este egală cu venitul global (Y), atunci
economia este în echilibru, situație exprimată în ecuația
fundamentală a modelului său .
Deoarece în realitate există dificultăți în desfacerea mărfurilor și
predomină dezechilibrul în economie , încasările sunt mai mici
decât producția oferită și deci, implicit, rezultă șomaj involuntar;

Parametrul multiplicator investițional (K)

Parametrul multiplicator investițional (K), cu ajutorul căruia se

exprimă gradul de intensitate al unei variabile, a fost folosit de
Keynes pentru a exprima interdependența dintre fluctuațiile
investițiilor, ocupării și veniturilor. Acesta ne arată că atunci când
are loc un spor al investițiilor globale, venitul va crește cu o
mărime care este de K ori mai mare decât sporul investițional.
Mărimea (K) este direct proporțională cu înclinația spre consum .
Ideea lui Keynes este foarte simplă: „Dacă populația nu găsește
de lucru și nu este bine plătită, nu ne putem aștepta ca puterea
de cumpărare să crească.”

Concluzii

In concluzie ar fi bine de remarcat personalitatea lui Jhon Keynes

,ca o personalitate puternica si deosbita atat in istoria omenirii cat
si in istoria economiei mondiale.
Acesta a reusit sa introduce in practice teorii foarte stabile in
raport cu sitatua economica din timpurile lui,cat si o tgeorie care
sa se adapteze in timp si la situatia actuala.
Datorita ideilor sale conducerea economica a devenit mai utila si
mai usor de utilizat in present.
De asemenea se poate de spus si apreciat ideile sale in legatura
cu somajul si inlaturarea sa ,sau ,micsorarea nivelului sau pana la
un nivel cat de putin acceptabil.
Deseori se intalnesc idei foarte actuale si practice in opera de o
vechime mai veche cu o diferenta chiar si de cateva secole,cu
toate aceste ideile s-au conservat in timp fiind destul de utile si
realizabile in present,cand nivelul economic este cu totul altul si
sistemul economic se deosebeste radical,si continua a se
modifica pe an ce trece inspre un rezultat mai bun si mai
transparent pentru populatie.
Parerea mea este ca teoriile keynesiste sunt o solutie buna in
preznet insa cu unele mici modificare si adaptari concret la
situatia prezentului.

Bibliografie
https://ro.qaz.wiki/wiki/Post-Keynesian_economics
https://ro.wikipedia.org/wiki/Keynesianism
moodle.usm.md