Epoca bronzului pe teritoriul Romaniei

  

EPOCA BRONZULUI (3500-1200/1100 i.e.n.).

CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII

MISCARILE DE POPULATII IN EPOCA BRONZULUI

Pe parcursul epocii bronzului, spaţiul nostru mai este afectat în două rânduri de penetraţii
de populaţii estice, care au o economie bazată pe păstorit. Primul val este cel al
populaţiilor Yamna şi se datează la începutul epocii. Este afectată in special jumătatea
estică a României, mai ales spaţiul extracarpatic, prezenţa noilor veniţi fiind semnalata
prin descoperirea unor morminte care au groapă cu trepte, sunt captuşite cu rogojini şi
sunt acoperite cu bârne. Adesea mormintele sunt acoperite de tumuli. Cel de-al doilea val
este constitut din populaţiile Sabatinovka, care pătrund tot dinspre est, dar spre sfârşitul
epocii bronzului, ducând la formarea în spaţiul nostru a două culturi de coloratură estică:
Noua, în Moldova şi Podişul Transilvaniei, şi Coslogeni, în Muntenia şi Dobrogea.
Dinspre Europa Centrală par a se fi mişcat spre  SV populaţiile cunoscute sub numele de
Hügelgräberkultur (prescurtat HGK), în traducere cultura mormintelor tumulare.
Cercetarea maghiară  ( István Bóna, Amalia Mozsolics, S. Foltiny) consideră că 
înaintarea  acestor populaţii a provocat şi deplasarea altor populaţii pe care le-au găsit în
cale. Din Ungaria este foarte afectată Transdanubia (teritoriul de la vest de Dunăre), de
unde dispare cultura cu ceramică incrustată. Dispar şi alte culturi ale epocii bronzului din
Ungaria şi România: Periam-Pecica (din zona de vărsare a Mureşului), Vatina (din Serbia
şi Banat), Verbicioara (din Oltenia şi sudul Banatului). Se pare că populaţiile cu ceramică
incrustată din Transdanubia s-au deplasat în jos, pe Dunăre, ducând la formarea grupului
Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj în sudul Ungariei şi Croaţia şi a culturii Zuto Brdo-Gârla
Mare în nordul Serbiei, Banatul jugoslav, sudul Banatului românesc şi zona dunăreană a
Olteniei,  unde au fost  înlocuite culturile Vatina şi Verbicioara. În Banat se formează o
nouă cultură, Cruceni-Belegiš care pare a avea şi elemente preluate de la culturile cu
ceramică incrustată şi elemente HGK. În ciuda acestor evidenţe, cercetarea românească
nu împărtăşeşte teza migraţiei, spunând că spaţiul nostru nu a fost afectat de populaţiile
HGK. Totuşi sunt elemente de cultură materială de tip HGK în Banat, Crişana şi la Târgu
Mureş. În ceea ce priveşte culturile cu ceramică incrustată care apar pe ambele maluri ale
Dunării, unii cercetători, precum Bernhard Hänsel, cred că s-a răspândit doar o modă
ceramică şi nu şi populaţia care o producea. Totuşi este greu de crezut că moda ceramicii
incrustate cu pastă albă a murit la ea acasă (adica in Transdanubia), dar s-a răspâdit în
alte spaţii în forme identice. Pe linia Dunării se răspândeşe şi un nou rit de înmormântare,
incineraţia, urmată de depunerea resturilor cinerare în urne. Apar piese din Europa
Centrală precum brotlaibidolii din lut (idolii în formă de pâine), zuruitorile aviforme sau
vasele aviforme. În aria culturii Zuto Brdo-Garla Mare se dezvoltă  (fără precedente în
bronzul mai timpuriu local) plastica antropomorfă care pare a pleca de la modele ale
grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cum cele mai multe dintre  aceste piese sunt piese de
cult, înseamnă că se schimbă şi credinţele religioase, inclusiv credinţele despre moarte şi
imaginea despre viaţa de dincolo. Deci nu este vorba doar de schimbarea unei mode
ceramice, ci de schimbari de esenta, inclusiv la nivelul vietii spiritale, motiv pentru care
teza inaintarii unor populatii pe Dunare in jos nu poate fi cu usurinta ignorata.

ECONOMIA

În general există un echilibru între agricultură şi creşterea vitelor. Doar în ariile unor
culturi din bronzul timpuriu şi târziu (Yamna, Noua, Coslogeni) pare a predomina
creşterea vitelor, ca urmare a pătrunderii celor două valuri stepice, Yamna şi
Sabatinovka. În general, se constată o adaptare a economiei la zonele de relief.
Culturile Baden şi Periam-Pecica erau în principal cultivatoare de plante, ambele evitând
alte forme de relief decât câmpia. Populaţiile Coţofeni au ocupat toate formele de relief şi
s-au adaptat la orice condiţii de mediu. Unele populaţii, cele ale culturii Wietenberg sau
Monteoru, au fost atrase doar de zona de podiş sau de deal şi au practicat mai mult
creşterea vitelor. Pe lângă aceste două ocupaţii care asigură subzistenţa, pot juca un rol
destul de important şi vechile îndeletniciri, precum pescuitul sau vanatoarea care au fost
practicate in chip clar în aria culturii Gârla Mare, care s-a dezvoltat de o parte şi de alta a
 Dunării, într-o zonă
cu multe lagune
fluviatile, bogate in
peste si pasari de
balta..

ASEZARILE

Amplasarea este, la
fel ca şi în neolitic,
lângă o sursă de apă potabilă. Sunt locuite toate zonele de relief. Tipurile de aşezări sunt
foarte diverse, de la o cultură la alta sau de la o zonă de relief la alta.

Aşezarea de tip tell, frecventa in neolitic, există acum doar în doua arii culturale, Periam-
Pecica şi Otomani. Ambele aşezări eponime ale culturii Periam- Pecica au mai multe
straturi de cultură, 9 respectiv 16, ultima având o depunere de 4 m grosime, semn că a
fost locuită o perioadă foarte lungă de timp.

Aşezările de tip cetăţuie sunt caracteristice culturilor Wietenberg (Wietenberg, Lemnia,

Turia) Otomani (Barca) şi Monteoru (Sărata Monteoru- aşezare în pantă cu 13 nivele de
locuire, Cândeşti, Fitioneşti, Năeni.) Ele sunt situate pe înălţimi apărate natural, dar au şi
fortificaţii suplimentare. Sisteme interesante de fortificaţii, foarte elaborate, au fost
semnalate mai ales în aria culturii Monteoru. La Sărata Monteoru şi Fitioneşti fortificaţia
era constituită dintr-un zid de piatră, legată cu pământ. La Sărata a fost dezvelit şi un turn
asa-zis de supraveghere. La multe dintre aşezările din ariile acestor culturi se fac chiar
paşi spre urbanism. Multe dintre ele au o acropolă cu o clădire solidă, eventual şi o
clădire de cult (Sărata Monteoru), iar în arie Monteoru sunt frecvente terasările pantelor
pentru a putea fi locuite, căci erau foarte abrupte.

Aşezările de tip sălaş, zolniki sau cenuşar sunt tipice culturilor din bronzul târziu- Noua,
Coslogeni, grupul Govora.  Sunt aşezări cu straturi superficiale de cultură, tipice pentru
păstori. Se caracterizează prin depuneri de cenuşă şi multe oase de animale domestice.
Locuinţele sunt de tip colibă, foarte puţine şi rarefiate în spaţiu.
Tipurile de locuinţe sunt destul de puţin cunoscute. Par a continua sa existe atat
bordeie, cat si, mai ales, locuinţe rectangulare de suprafaţă, făcute în tehnica tradiţională.
Printre clădirile mai deosebite,  trebuiesc amintite cele de tip megaron atestate la Pecica
(cultura Periam-Pecica), Balej (aria culturii Gârla Mare, dar din Bulgaria) şi Sălacea
(cultura Otomani, faza a II-a). Acest tip de clădire a avut, cel mai probabil, funcţionalitate
de sanctuar.

Un caz mai special  îl reprezintă unele

aşezări şi locuinţe din aria culturii Vatina.
La Mošorin-Feudvar, în zona Titel, a fost
săpată o aşezare care avea case cu aceeaşi
orientare, de 5-6 x10-12 m, foarte
înghesuite, distanţa dintre ele fiind de
aprox. 1 m. Existau desigur şi uliţe, având
în vedere dispunerea foarte riguroasă a
locuinţelor. Foarte interesant este că unele
locuinţe aveau pereţii decoraţi cu un fel de
stucatură în relief. Au fost descoperite ancadramente de uşi, formate din linii verticale şi
orizontale în relief, ca şi fragmente de coloane încastrate în zid, dar uşor ieşite în afară.
Alte reliefuri de pe pereţi sunt formate din romburi concentrice. Pereţi cu decor reliefat se
cunosc şi de la Corneşti, din aria aceleeaşi culturi. O friză spiralică în relief au avut şi
pereţii exteriori ai sanctuarului de la Sălacea, din aria culturii Otomani.

OBICEIURI FUNERARE

A.F. Harding, un cercetător britanic, afirmă, vorbind la modul general despre epoca

bronzului în Europa, că în această epocă s-a crezut mai mult în nemurire decât în neolitic.
Dovada ar fi mulţimea necropolelor şi obligativitatea înmormântării chiar şi atunci când
trupul defunctului nu a fost recuperat. Inmormântarea era, probabil, paradoxal, o
procedură pentru eliminarea morţii sau de negare a ei, itreg ritualul venind sa asigure
accesul spre o alta lume. În majoritatea ariilor culturale par a se contura prescripţii de
ritual care se respectă întocmai. Necropola este situată în afara aşezărilor şi este privită ca
o lume diferită de cea a viilor, dar şi ca un loc al strămoşilor. Statutul social al indivizilor
se conservă şi după moarte şi se subliniază de cei rămaşi în viaţă cu ocazia ceremoniei
funerare. În epocă se folosec atât inhumaţia, cât şi incineraţia. Inhumaţia caracterizează
mai ales bronzul timpuriu şi mijlociu, incineraţia devine rit dominant în bronzul târziu.
Ea cucereşte teren, răspândindu-se de la vest spre est, apărând mai întâi în zonele vestice
ale României. Incineraţia sugerează că, de acum incolo, conservarea trupului nu mai este
obligatorie, ba chiar incinerarea trupului oferă sufletului şansa de a se elibera mai repede
de carcasa perisabilă. Există culturi care-şi fac o regulă din inhumaţie: Periam-Pecica,
Zimnicea Plovdiv, Coslogeni, Tei, altele din incineraţie: Nir, Gârla Mare, Cruceni-
Belegiš, Suciu de Sus, Bistreţ-Işalniţa, dar si culturi birituale: Monteoru, Otomani,
Wietenberg, Noua, poate si Verbicioara. Biritualismul practicat în aceeaşi arie culturală,
ne face să credem că între credinţele religioase ale inhumanţilor şi incineranţilor nu este,
totuşi, o prăpastie, aşa cum adesea se crede.

Se cunosc foarte multe necropole din epoca bronzului, unele de dimensiuni uriaşe. Nizña
Myšla, din Slovacia (1500 de morminte, cultura Otomani), Tiszafüred, din Ungaria (1000
de morminte, cultura Otomani), Sarata Monteoru (4 necropole, cultura Monteoru),
Cândeşti (aproximativ 1200 de morminte, cultura  Monteoru).

Mormintele de inhumaţie sunt fie plane, fie tumulare (tumul= movilă mare de pământ).
Cele tumulare caracterizează mai ales bronzul timpuriu şi populaţiile de sorginte estică. E
greu de spus dacă apariţia tumulului în spaţiul nostru se datorează penetraţiei unor
populaţii estice sau dacă este vorba doar de o idee preluata, venită dinspre est . În
general,  tumulul, chiar dacă invetarul funerar este modest, este considerat un indiciu că
defunctul este un personaj cu statut social înalt, prentru că efortul de ridicare movilei
funerare este mare şi presupune efortul comunitar, deci moarte respectivului individ
afecteaza nu numai familia, ci intreaga comunitate. Tumulul este şi un semn de loc sacru
(al strămoşilor) şi are rol de magnet, în sensul că atrage după sine alţi tumuli, nu neapărat
contemporani. Gropile mormintelor sunt simple gropi rectangulare sau ovale, gropi
căptuşite cu dale de piatră (morminte în cistă tipice culturii Schneckenberg), morminte cu
catacombă (in arie Monteoru, fazele timpurii), sau morminte cu treaptă, acoperite cu
bârne. În general, gropa în care se depune trupul poate fi asimilată cu un container, un
spaţiu care se constituie intr-un fel de casa a mortului. Mormintele odata închise, nu se
mai deschid. În felul acesta este exclus contactul dintre vii şi morţi şi sunt respectaţi
strămoşii.

Mormintele de incineraţie au gropi rotunde în plan si tronconice în secţiune (culturile

Cruceni-Belegis, Gârla Mare). Doar în aria culturii Suciu sunt acoperite de tumuli,
restul fiind plane. Resturile cinerare se depun în urne, în gramezi, direct pe sol, sau sunt
risipite în groapă.

Orientarea şi poziţia defuncţilor este uneori dictată de reguli foarte stricte. În arie Periam-
Pecica a fost observată orientarea şi poziţionarea complementară a celor doua sexe
(femeile cu capul la S, bărbaţii cu capul la N, femeile pe dreapta, bărbaţii pe stânga).
Pozitia  este fie întinsă pe spate, fie chircită pe dreapta sau pe stânga.                                    

Cantitatea şi calitatea inventarului funerar sunt în strânsă relaţie cu vărsta, sexul şi

statutul social al defunctului. În general, mormintele de bărbaţi sunt cele mai bogate şi
cele de copii şi senili cele mai sărace. Podoabele caracterizează mai ales mormintele de
femei, armele şi uneltele pe cele de bărbaţi. Razboinicul este, totuşi, de puţine ori însoţit
de armele sale, spre deosebire de alte epoci  (Hallstatt, spre exemplu). Uneori,
meştesugarii au lângă ei tipare sau alte unelte definitorii pentru ocapatia lui. S-a observat
că, de obicei, în acele arii culturale în care armele apar frecvent în depozite, mormintele
nu au arme şi invers. În unele arii culturale au fost determinate inventare standard: în arie
Periam -Pecica inventarul se compune din doua vase: un castron şi o cana cu 2 torţi ,
ambele aşezate în zona capului. În arie Zimnicea-Plovdiv, inventarul se compune dintr-un
singur vas, în aria culturilor Cruceni-Belegis şi Garla Mare inventarul standard
număra trei vase: o urna, un capac-castron sau castron pentru ofranda alimentară şi o
canită pentru ofrande lichide. Nu exista indoiala ca vasele depuse in morminte contineau
ceva, o ofranda alimentara sau lichida. Nu este clara motivatia ofrandei, dar, cel mai
probabil, ea este partea defunctului din ospatul funerar, destinata ospatarii defunctului in
drumul spre o alta lume.

OLARITUL SI CERAMICA

Cei mai frecvenţi degresanţi folosiţi la modelarea lutului sunt cioburile pisate şi nisipul.
În aria unor culturi (Schneckenberg sau Montoru) există ceramică care are ca degresant
calcarul cochilifer mărunţit. În general,  ceramica epocii bronzului este de bună calitate,
chiar spectaculoasă prin forme sau motive decorative în cazul unor culturi precum
Vatina, Gârla Mare, Suciu de Sus,
Wietenberg sau Otomani. 

Formele ceramice sunt mult mai variate

decât în neolitic. Printre formele ceramice
cu totul noi trebuiesc amintite cănile şi
ceştile cu foarte multe variante tipologice,
care se dezvoltă în toate ariile culturale.
Se dezvoltă spectaculos amfora (vas înalt,
cu gura îngustă, destinat depozitarii
lichidelor),  mai ales la culturile
incinerante, care o folosesc pentru
depunerea oaselor incinerate (Garla Mare,
Cruceni-Belegiš). Vasul de tip kantharos -
vas cu gura largă,  prevăzut cu doua torti,
trase din buză- este tipic multor culturi,
din bronzul mijlociu sau, mai ales, final: Vatina, Gârla Mare, Govora, Tei, Noua,
Coslogeni. Castroanele apar în toate ariile culturale. Mai spectaculoase ca formă sunt
castroanele cu 4 lobi din ariile culturilor Vatina, Garla Mare sau Wietenberg sau
castroanele cu proeminenţe din aria Otomani.  O formă rară, dar interesantă este căucul,
tipic culturii Coţofeni. Tavile cu picior sau un fel de fructiere se cunosc din arie Vatina şi
Gârla Mare. Dintre formele de uz comun trebuiesc amintite şi asa-zisele tăvi sau tigai de
peşte sau vasele de tip pyraunos- un fel de vetre mobile- cunoscute din ariile culturilor
Verbicioara,Vatina, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš. Dintre vasele de cult, trebuiesc
amintiţi askoii (la singular askos= vas asimetric, în formă de burduf sau de raţă) mai
frecvenţi în bronzul timpuriu în ariile culturilor Coţofeni, Baden, Monteoru sau vasele de
ofrandă cu fund ascuţit din aria Monteoru. Din aria culturii Gârla Mare atrag atenţia
pixidele cu patru proeminenţe perforate, prevăzute cu capace în formă de pălărie de
mexican (de la termenul grecesc pixis care înseamnă cutie), care aveau rol de cădelniţe
sau cănile aviforme (cu corpul in forma de pasăre de apa) şi unele şi altele frecvente în
morminte. Din aceeaşi arie se remarcă zurgălăii din lut cu modelare aviformă, folosiţi în
ceremonii cu cântec şi dans, cu rol de castaniete.
                                      

Motivele ornamentele sunt aproape exclusiv geometrice. Doar în aria Suciu de Sus sunt
atestate şi  motive de inspiraţie vegetală. Decorul este întotdeauna simetric, având una
sau doua axe de simetrie. Se  folosesc adesea frizele sau metopele dispuse pe gâtul sau
partea bombată a vasului. Unele vase sunt decorate şi în interior, mai ales străchinile din
aria culturii Gârla Mare. Există arii culturale unde ceramica este foarte puţin decorată:
Schneckenerg, Periam-Pecica, fazele timpurii Monteoru, Noua, Coslogeni, Zimnicea
Plovdiv, iar la polul opus arii culturale cu ceramica foarte împodobită: Wietenberg,
Otomani, Gârla Mare, Suciu de Sus. Cele mai elaborate sunt motivele spiralice despre 
care s-a crezut că sunt de inspiraţie miceniană, la fel ca alte două motive,  argonautul şi
vârtejul. Ultimele două sunt cultivate mai ales în ariile culturilor Suciu de Sus
si Wietenberg. Spirala apare şi pe ceramica Vatina sau Garla Mare. Dintre motivele tipice
mai trebuiesc amintite cercurile concentrice, cercurile cu raze, triunghiurile şi romburile
haşurate (Tei, Govora, Costişa), S-urile imbucate sub formă de talaz, zig-zag-ul, cârligele
 spiralice, toate
prezente pe ceramica
Garla Mare. Meandrul
este cultivat în mai
mică masură, fiind
frecvent doar în ariile
Wietenberg şi Gârla
Mare.

Ca tehnici de
ornamentare se
folosesc:

1. incizia- pe
ceramica Vatina,
Verbicioara, Monteoru

2. impunsăturile succesive - pe ceramica Gârla Mare

3. impresiunea cu rotiţa - pe caremica Wietenberg, Cruceni-Belegiš (şnur fals)

4. lustruirea- pe ceramica Periam-Pecica,Vatina, Monteoru

5.incrustaţia cu pastă albă- pe ceramica  Coţofeni, Gârla Mare, Wietenberg, Tei,

Cruceni-Belegis, Vatina.
Este tehnica care ia cea
mai mare amploare în
această epocă

6. ştampilarea- pe
ceramica Garla Mare ( se
cunosc şi ustensile din lut
utilizate în acest sens)
7. decorul plastic în relief se compune din:

-potcoave- in arie  Coslogeni,

-proeminenţe - pe
ceramica Otomani,
Gârla Mare, Cruceni-
Belegiş, Suciu de Sus

-protome de păsări şi
cornute - la
ceramica Gârla Mare,
Suciu de Sus

-brâuri în relief- în
toate ariile culturale

-coaste în relief - pe
vasele Monteoru sau
Otomani

-boabe de linte sau

pastile- doar la
ceramica culturii
Coţofeni

8. canelarea- apare deja din bronzul mijlociu, dar este tipică mai ales bronzului târziu,
aparand frecvent pe ceramica  Otomani, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš, Igriţa, Bistreţ-
Işalniţa.

9. excizia, care este foarte rară, practicandu-se doar accidental in aria culturii Gârla Mare

VIATA SOCIALA
Indubitabil că între membri comunitaţilor există deosebiri. Ele sunt relevate de studiul
necropolelor şi al inventarelor funerare, uneori cu arme, alteori cu podoabe de aur (spre
exemplu în necropola de la Beba Veche, în aria Periam-Pecica), dar şi de apariţa
unor fenomene de tezaurizare. Pentru epoca bronzului se cunosc multe tezaure de
podoabe şi arme. Printre cele timpurii sunt de amintit cel de la Tufalău (jud. Covasna, in
arie Wietenberg, cu 4 topoare si  falere), Măcin (pumnale), Perşinari (12 halebarde, o
spadă de aur şi 4 topoare de argint), Tigănaşi (falere, inele  buclă, brăţări), Pecica-Rovine
(faleră şi tutuli conici), iar dintre cele tărzii : Săcuieni (falere), Vărşand (falere), Adoni,
Şmig (falere, mărgele, saltaleoni), Grăniceri (falere). Sacrificiile umane atestate în aria
Monteoru sau construcţiile funerare care solicită un mare efort comunitar (tumulii) o
sugerează  si ele deosebiri majore de statut social. Probabil că in aceasta epoca se
conturează o aristocraţie războinică care-şi revendică funcţii de conducere.

CONFLICTELE INTERCOMUNITARE

Demn de remarcat este faptul că epoca bronzului este o perioadă caracterizată prin
frecvente conflicte intertribale sau intercomunitare, fapt demonstrat de
fortificaţiile frecvente din aşezări, dar mai ales de dezvoltarea fără precedent a armelor
precum spada şi toporul de luptă. Cele mai războinice par a fi populaţiile din
Transilvania, Crişana şi Maramureş unde au evoluat culturile Wietenberg, Otomani şi
Suciu de Sus şi unde au fost descoperite foarte multe depozite de arme. Reprezentările în
lut de care uşoare, asemanatoare cu cele de luptă, precum cele de la Dupljaja (localitate
din Serbia a culturii Zuto Brdo-Gârla Mare), ar putea fi indicii că în lupte au fost folosite
care de luptă, la fel ca în spaţiul micenian. Mulţi cercetători sunt sceptici pentru că
relieful ar fi mult prea accidentat pentru folosirea carului de luptă, iar armele de luptă nu
sunt adecvate folosirii lor de pe platforma carelor. Armele potrivite pentru posesorii de
care sunt arcurile cu săgeţi şi vârfurile de lance sau suliţă, care apar foarte rar în epoca
bronzului în această zonă a Europei. Totuşi nu ar fi exclus ca aceste vehicole asa-zis de
lupta să fi existat, ele asigurând doar deplasarea pe câmpul de luptă a unor aristocraţi
războinici.

 GENERALIZAREA CARULUI SI DEZVOLTAREA SCHIMBURILOR

 În pristorie, schimburile
la mari distanţe s-au lovit
de două impedimente
majore: lipsa drumurilor
şi a vehicolelor  de
transport. Produsele erau
cărate cu
ajutorul animalelor de
povară, pe schiuri sau
sănii si cu ambarcatiuni
acolo unde erau ape
navigabile. Aceste
mijloace prezintă
inconveniente, fie că nu
sunt rapide, fie nu permit
transportarea unor
cantităţi prea mari de
produse, fie pot fi folosite doar o parte a anului, motiv pentru care anterior epocii
bronzului schimbul nu putea sa aiba o amploare prea mare.

Epoca bronzului este epoca în care se poate vorbi cu adevărat de schimburi, datorită
faptului că se răspândeşte pe spaţii foarte largi carul cu 4 roţi, aşa-zisul car cu rol
economic, tras de două vite.   El are cofragul rectangular sau, mai rar, oval. Primele roţi
miniaturale din lut apar încă din eneolitic, dar nu este sigur ca ele sunt parti componente
ale carului. Cele mai timpurii care miniaturale din lut se cunosc din aria culturii Baden,
din bronzul timpuriu.  Din epoca bronzului se cunosc miniaturi de care mai ales din ariile
culturilor Wietenberg şi Otomani. Roţile sunt iniţial pline, iar prin bronzul mijlociu apare
roata prevăzută cu 4-10 spiţe. Roţile cu spiţe sunt atestate mai devreme în zona Volga-
Urali şi Armenia. Ele sunt prezente si în ariile culturilor Wietenberg şi Gârla Mare.
Apariţia roţilor cu spiţe face carul mai uşor şi face posibilă înlocuirea vitelor cu caii, care
asigură o deplasare mai rapidă. Carul tras de boi era foarte greoi, cântărea aprox. 700 kg,
se afunda în noroi şi avea o viteză de deplasare de 1,8-2,5 km pe oră. Folosirea calului la
tracţiune are drept urmare dezvoltarea pieselor de harnaşament (psaliile, un fel de
obrăzare) care fac posibilă înhămarea cailor sau folosirea lor la călărie. Deocamdată nu se
pot face deosebiri între piesele de harnaşament folosite pentru călărirea calului şi cele
utilizate atunci când calul era folosit la tracţiune. Cele mai timpurii psalii apar la sfârşitul
bronzului timpuriu, dar devin frecvente doar în bronzul mijlociu. Ele sunt de două tipuri:
în formă de bară, care sunt mai frecvente si de formă circulară, cu o perforaţie mare,
centrală şi alte 2-3 laterale, mai mici. Primul tip este realizat din corn, al doilea mai ales
din os. Din medii Vatina şi Otomani se cunosc psalii foarte frumos gravate cu motive
geometrice.  Psalia în formă de bară este de origine anatoliană sau un tip local. Se
cunoaşte din Asia Mică (Kültepe) de pe la 1850-1650. Psalia circulară este de origine
estică şi apare mai târziu, fiind atestată mai ales în faza a II-a a culturii Monteoru. A fost
puţin utilizată la noi pentru ca, probabil, nu se potrivea cu sistemul de înhămare din
această zonă, drept pentru care i s-au adus modificări. Nu se cunosc scăriţe de şa şi nu
este atestată nici saua, motiv pentru care calărirea trebuie să fi fost tare incomodă. Este
posibil, totusi,  să fi fost folosite scăriţe din lemn, care nu s-au păstrat.

Drumurile sunt foarte rar atestate. Din epoca bronzului se cunosc doar în Anglia şi
Danemarca, adică din zonele  umede, cu mlaştini, unde s-a folosit pentru traversarea
acestora material lemnos, sub forma de scanduri sau trunchiuri subtiri de copaci. Modul
în care sunt amplasate aşezările ar putea sugera traseul unor drumuri preistorice. Căile de
comunicaţii cele mai probabile au fost văile unor ape. Legătura cu Europa Centrală se
realiza pe Dunăre, iar cu sudul Pen. Balcanice pe culoarul Vardar-Morava sau Struma
-Isker. Mureşul trebuie că a fost şi el o importantă artera de comunicaţie. Este destul de
puţin probabil că ar fi  existat şi o cale maritimă de legătură cu sudul Pen. Balcanice.
Existenţa ei s-ar putea admite eventual pentru bronzul final.

Transporturile pe ape erau mai comode şi mai rapide. La vremea cu pricina se cunoştea
deja de multă vreme monoxila, un fel de canoe scobită din trunchiuri de copaci, lungă de
3-16 m. Pentru deplasare se foloseau padele sau prăjini. Ea putea fi folosită doar pentru
navigaţia pe râuri şi probabil mai ales pentru pescuit şi comunicaţie între cele două
maluri. Tot pentru navigaţie s-au folosit un fel de bărci cu fund plat, de aceea foarte
instabile, alcătuite din dulapi de lemn îmbrăcaţi în piele. Unele aveau furcheţi pentru
prinderea vâslelor. Din epoca bronzului se cunosc două epave de corăbii care au eşuat pe
coastele Asiei Mici, la Ulu Burun şi la Capul Gelidonya. Corăbiile au suprastructuri
complicate şi sunt prevăzute cu catarge. Cu ajutorul lor se făcea doar cabotaj (cabotaj=
navigaţie pe coastă). Se cunosc corăbii şi din Egipt şi din Scandinavia, unde imaginea lor
a fost gravată pe pereţii  unor morminte. De asemenea sunt atestate ancorele.

Dezoltarea vehicolelor de transport a facut ca schimburile să nu mai aibă caracter

episodic şi întâmplător ca  în epocile anterioare. Termenul de schimb este de preferat
celui de comerţ, care presupune folosirea monedei. Trebuie subliniat faptul că schimbul,
chiar cel de bunuri,  nu a avut neapărat caracter economic, comunităţile având
posibilitatea să-şi producă singure mijloacele de subzistenţă. Se crede că exogamia a dus
la dezvoltarea schimburilor,  mai întâi de femei (schimburi matrimoniale), apoi de daruri.
Mişcările de populaţii, fără îndoială, că au dus la vehicularea unor bunuri pe spaţii foarte
largi (bronzuri arsenizate, pumnale, sceptre în formă de capete de cal). De cele mai multe
ori au fost vehiculate produse exotice: podoabe, scoici, însemne de putere, bunuri de
prestigiu (arme), fără de care oamenii puteau să  trăiască. În aceeaşi categorie se înscrie şi
ceramica care adesea este schimbată  între comunităţi vecine, deşi fiecare are propria-i
ceramică. Aproape sigur nu vasele erau importante, ci conţinutul lor. Nu ştim ce puteau
conţine. Sigur nu alimente perisabile. Ar putea fi vorba de condimente, băuturi, eventual
peşte sărat sau carne uscată. Au fost vehiculate si bunuri de consum ( care, după o
anumită perioadă de întrbuinţare se deteriorau, şi nu mai puteau fi folosite), bunuri de
lungă folosintă ( care ,după deteriorare se refoloseau), materii prime (cositor) sau bunuri
de valoare legitimate (aurul, chihlimbariul). Printre bunurile cu valoare economică
trebuie admise totuşi cositorul sau bronzul, materii prime foarte importante de care nu
aveau parte o serie de populaţii, ca urmare a instituirii accesului controlat la resursele de
materii prime. La acestea se adaugă aurul şi chihlimbarul, materii prime foarte preţioase,
care veneau sa asigure prestigiul. Aurul nu este doar o materie primă, el este un bun de
valoare legitimat, destul de rar. Sunt doar câteva zone în Europa care-l deţin: Irlanda,
Munţii Pirinei, Transilvania, Tracia şi Macedonia. Pentru toate aceste materii prime
deficitare nu este întotdeauna clar dacă ele au circulat în stare brută sau sub formă de
produse finite. Ambra este un clei al pinului (pinus succinifera) care creştea doar în
nordul Europei, pe malurile Marii Nordului şi Mării Baltice.  Ambra se pare că pleca din
Anglia sub formă de piese finite, trecea în Franţa, cobora pe drumuri de uscat până în sud
şi apoi ajungea, pe mare, până la Micene. Cositorul si bronzul au circulat sub formă de
turte, bare sau lingouri în formă de piele de viţel. Au circulat însă şi piesele finite din
bronz. Spade de tip micenian, spre exemplu, au ajuns în Albania, Bulgaria şi Macedonia.
Pentru a putea aprecia corect traficul cu obiecte de metal sunt necesare analize spectrale
pentru a se preciza originea materiei prime şi analize tipologice pentru piesele finite. De
cele mai multe ori este vorba de schimburi ceramice la mici distanţe, între culturi vecine.
Este greu de presupus că vasele erau vehiculate goale de la o comunitate la alta. Fără
îndoială că schimbul de daruri trebuie să fi fost fost continuat cu trocul, dar nu este exclus
să fi existat şi mijloace de schimb cu valoare de etalon, premonetare. Sunt suspectate a fi
fost lingourile sub formă de piele de viţel, secerile şi colanele de gât cu capete spiralice.
Se admite că, la acest nivel cronologic, este posibilă existenţa unor negustori ambulanţi
sau efectuarea unor schimburi la mari distanţe prin verigi intermediare de legătură. Nu în
ultimul rând, trebuie amintit că cel mai lesne au circulat, din aproape în aproape, ideile şi
circulaţiei lor li se datorează răpândirea unor tehnologii, invenţii sau mode ceramice.

Relaţiile cu Europa Centrală şi Nordică

Se crede că s-au vehiculat dinspre Europa Centrală  spre spaţiul nostru mai ales două
produse: cositorul şi ambra, ultima venita de la Marea Baltică. Cositorul este o materie
pimă deficitară, care, cel mai probabil, era adusă, sub formă de lingouri,  din Boemia. La
Sinaia este cunoscut un depozit de lingouri. S-a vorbit despre o cale terestră a
chihlimbarului care  pleca de la Baltica, prin Alpi, spre Italia. Ar fi existat şi o ramificaţie
a acestui drum principal, care coincidea cu linia Dunării si care mergea spre zona noasra.
Totuşi piesele de chihlimbar din spaţiul nostru (unele piese din aria Periam-Pecica şi
Otomani, 5 perle la Sărata Monteoru/Cimitirul nr. 4, şi alte câteva de la Cândeşti) sunt
foarte rare şi nu au fost analizate pentru a se şti cu certitudine dacă sunt din ambră de la
Baltica. Pentru piesele din aria culturii Monteoru este foarte probabilă o provenienţă
locală, având în vedere că există o varietate de chihlimbar în zona Buzăului (la Colti).
Ambra de Baltica a circulat, într-adevăr, pe spaţii foarte largi, fie prin pasurile Alpilor,
spre Italia şi apoi pe mare, spre Grecia, cale care nu a fost demonstrată deşi a fost
presupusă (căci lipsesc piesele din Italia) fie, cel mai probabil, din Anglia (cultura
Wessex) spre NV Franţei, apoi pe râul Garronne până în sudul Franţei şi apoi, pe
Mediterana, spre Grecia.  Această cale este dovedită de descoperirea în Grecia a unor
distanţiere din chihlimbar tipice culturii Wessex, deci au circulat mai degrabă piese finite.
Piesele din arie Periam-Pecica şi Otomani este posibil să fie din ambră de Baltica.
Drumul lung pe care-l străbate chihlimbarul presupune existenţa unui lanţ comercial cu o
serie de verigi intemediare.

Dintre produsele din Europa Centrală, care sunt cu siguranţă  atestate în spaţiul nostru,
cele mai multe apar în aria culturii Periam- Pecica. Este vorba de perlele din
pastă sticloasă şi unele piese de podoabă din metal. Din bronzul mijlociu şi târziu sunt de
amintit piesele de lut de tip Brotlaibidol (idoli în formă de pâinisoara) cunoscute din
Slovacia, Austria şi Italia, Germania de sud (adică ariile culturilor Mad'arovce, Veterov,
Polada) care apar si în aria culturii Gârla Mare.  Unele piese de podoabă, precum
pandantivele şaibă cu nervuri în relief , prezente în unele depozite din Transilvania sau în
aria Gârla Mare, au şi ele o origine vestică. Plastica antropomorfă a culturii Gârla Mare
ca şi zuruitorile din lut din aceeaşi arie culturală îşi au originile tot în vest, primele în aria
grupului Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj, celelate în aria culturii cu ceramică incrustată din
Transdanubia. Având în vedere multitudinea de elemente vestice care apar la Dunărea
bănăţeană şi olteană este de presupus, mai degrabă decât comerţul, o scurgere de
populaţie din Transdanubia în jos pe Dunăre.

Unele piese din metal din zona Tisei Superioare, precum topoarele de luptă cu disc
sau celtul de tip transilvănean au circulat mult spre vest, unele chiar până în Pen.
Scandinavă. Spadele de tip Boiu, produse undeva în Ungaria de NE şi NV României, au
ajuns la Povegliano în Italia şi în Schleswig şi Holstein, semn ca erau produse de buna
calitate.

Relaţiile cu Europa de Est

Încă din bronzul timpuriu, ceramica din Moldova prezintă asemănări cu grupul Edineţ din
Moldova. Unele tipuri de morminte cu treaptă semnalează pătrunderi de populaţii
Yamna, de sorginte estica. Dinspre est pătrund, mai ales în Moldova, unele tipuri de
topoare: celtul de tip estic, cu două tortiţe, produs originar din spaţiul dintre Nistru şi
Nipru, unde sunt atestate cele mai multe forme de turnare. Un rol important în
vehicularea bunurilor estice trebuie să-l fi avut populaţiile Sabatinovka care pătrund spre
sfârşitul epocii bronzului în spaţiul nostru.

Relaţiile cu spaţiul balcanic

Zona noastră a fost suspectată a fi avut strânse relaţii cu sudul Pen. Balcanice, mai ales la
nivelul civilizaţiei miceniene, în sec. XV-XIII a. Chr. Unele piese descoperite în spaţiul
nostru au fost considerate a fi importuri miceniene sau piese de influenţă miceniană. 
Printre importurile considerate miceniene de Alexandrina Alexandrescu, Kurt Horedt şi
alţi cercetători se numără  vreo 15 spade  (de la Roşiori de Vede, Medgidia, Drajna,
Perşinari, Miecurea Sibiului, Sf. Gheorghe, Alba Iulia) care s-a dovedit, între timp, că
sunt de fapt copii după spade de tip A, B sau C 3 din lumea miceniană. Singurele spade
miceniene din afara Greciei, spre nord, s-au dovedit a fi trei spade din Albania şi alte trei
din Bulgaria, toate de tip A. Importuri miceniene au fost considerate a fi tot felul de piese
cu decor spiralic: psalii din os, falere de aur. Falerele de aur de la Grăniceri, Adoni,
Nusfalău, Şmig, Tigănaşi, Săcuieni din tezaurele din România s-a dovedit, prin analiză
metalografică, că sunt realizate din aur local, unele fiind mai vechi decât piesele
miceniene, iar psaliile sau alte obiecte din os decorate sunt si ele mai vechi decât piesele
miceniene şi prezintă asemănări destul de multe cu piese anatoliene. Singurele importuri
care ar puta proveni din aria civilizaţiei miceniene sunt perlele din pastă sticloasă tărzii,
descoperite la Sarata Monteoru care au fost analizate şi par a fi miceniene. Printre piesele
de influenţă miceniană au fost considerate a fi şi statuetele din arealul culturii Gârla Mare
sau carele  cu  roţi cu spite atestate, în forme miniaturale, tot în aria culturii Gârla Mare,
în staţiunea de la Dupljaja, din Serbia. Legatura lor cu civilizatia miceniana este azi tot
mai mult pusa la indoiala. Statuetele par , mai degraba, sa fi evoluat din piese oaecum
asemanatoare din aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cu siguranţă  sudice, cu loc de
origine în Bulgaria, sunt topoarele bipene de tip Kilindir-Begunci. Un astfel de topor a
fost descoperit la Izvoarele. Celturile de tip sudic, fără torţi, din Muntenia sau Dobrogea,
provin tot din ateliere din Bulgaria.  Este atestată şi relaţia de schimb pe direcţie inversă.
Printre piesele  originare din spaţiul nostru, atestate în sud, trebuie amintită o spadă de tip
Boiu-Sauerbrun descoperită la Pella, în
Macedonia.                                       

Civilizaţia miceniană a avut legături indubitabile cu

Europa, dar pare a fi vorba mai ales de legături
maritime, căci importurile sigure sunt constatate mai
ales în sudul Italiei (ceramică şi două statuete
antropomorfe). Din Europa au ajuns în Grecia fibulele
en violon ( la Perati), unele tipuri de spade şi un tipar
de Lappenbeil, de tip italic. O legătură martimă cu
spaţiul nostru ar fi putut să fi existat la sfârşitul epocii
bronzului. Ea este sugerată de legenda argonauţilor
care ar fi plecat, în căutarea lânei de aur, din Colchida pe mare, au ajuns în Marea Neagră
şi s-au întors spre casă pe Dunăre, fluviu care i-ar fi dus spre Adriatica (?). După
Eratostene, expediţia ar fi avut loc la 1225. Lâna de aur ar fi putut fi o metaforă pentru
aurul transilvănean. Ideea este foarte interesantă, mai ales că trebuie admis că, înainte de
fundarea Histriei, în 657/656, trebuie că  au existat explorări ale ţărmului vestic şi nordic
al Mării Negre, fiind greu de admis că grecii s-ar fi aventurat spre un teritoriu total
necunoscut. Ideea est încurajată şi de descoperirea unor lingouri în formă de piele de
viţel, tipice lumii miceniene si spatiului egeean, la Burgas şi Capul Caliacra, ambele pe
ţărmul bulgar al Mării Negre şi ambele în golfuri, adică locuri ideale de popas de noapte,
pentru odihnă şi aprovizionare. Legenda argonauţilor arată clar că argonauţii practicau
cabotajul şi făceau astfel de popasuri.

Printre piesele insolite descoperite în spaţiul nostru, provenite de la mari distanţe, se

numără cochiliile de melci sau scoici exotice care au drept zonă de origine Mediterana
sau Oceanul Indian: Cardium, Dentalium, Pectunculus (melc), Colombela rustica,
Glycimeris glycimeris, Conus mediterraneus.
În concluzie, au existat cu siguranţă legături ale spaţiului nostru cu civilizatia  miceniană,
dar nu au circulat atât produse cât idei, iar aceste legături  par a fi fost mediate de alte
populaţii intermediare, aflate la periferia civilizaţiei  miceniene.

BIBLIOGRAFIE:

Tiberiu Bader- Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, Bucuresti,

1978.

N. Boroffka- Die Wietenberg-Kultur, Bonn, 1994.

Vladimir Dumitrescu- Necropola de incineratie din epoca bronzului de la

Cîrna, Bucuresti, 1961.

Bernhard Hänsel- Beiträge zur Chronologie der mittleren Bronzezeit in

Karpatenbecken, Bonn, 1968. 

Credinte religioase si piese de cult in epoca bronzului

 EPOCA BRONZULUI PE TERITORIUL ROMANIEI

CREDINTELE  RELIGIOASE

Credinţele religioase, la fel ca şi în perioadele anterioare, sunt greu de reconstituit. O dată

pentru că noi avem o altfel de gândire, apoi pentru că rareori în preistorie au rămas urme
materiale care să ateste credinţele religioase.
                                 

Ideea generală despre epoca bronzului este aceea că se instalează cultele uraniene, solare.
Ca argumente sunt folosite unele motive ornamentale, cosiderate a fi simboluri
solare, care apar frecvent redate pe ceramică sau pe piesele din metal: cercurile
concentrice, cercurile însoţite de raze, zvastica. Însăşi incineraţia este considerată a fi
legată de aceste culte. Ea ar asigura eliberarea rapidă a sufletului nemuritor de trupul
efemer, purificarea lui şi înălţarea lui către cer, spaţiu sub controlul zeilor  uranieni: ai
soarelui, tunetului, fulgerului.           

LOCURI DE CULT

Sanctuarele

Una dintre întrebări este unde se află locurile de cult. Teoretic ele ar putea fi oriunde în
mediul natural: în peşteri, pe vârfuri de munţi, în apropierea izvoarelor, în crânguri. În
intreaga Europă sunt puţine locuri artificiale destinate cultului. Cele mai spectaculoase
sunt siturile  megalitice din Anglia, Scoţia şi Irlanda care sugerează că cei care le-au făcut
aveau şi unele cunoştiinţe de astronomie.

Se cunosc trei sanctuare din epoca bronzului în spaţiul nostru şi in cel apropiat

României: la Sălacea- jud. Bihor (cultura Otomani, faza a II-a), Balej- Bulgaria ( cultura
Gârla Mare) si Sarata Monteoru- Jud. Buzău (cultura Monteoru) . Un posibil sanctuar ar
putea fi si o constructie de tip megaron din asezarea de la Pecica.

1. Sanctuarul de la Sălacea : Dimensiuni: 8,80 x 5,50. Sanctuarul se compune din trei

încăperi care comunicau între ele.  Pronaosul avea două coloane. Una dintre încăperi este
decorată cu frize cu motive spiralo-meandrice în relief. În interior au fost găsite două
platforme de lut, considerate a fi altare fixe, un altar suspendat, un car miniatural din lut
şi o barcă de lut. În preajma sanctuarului s-a dezvelit un mormânt de copil, cu
scheletul dezarticulat ( interpretat ca sacrificiu de întemeiere a sanctuarului), însoţit de
câteva vase.

2. În Poiana Scoruşului de la Sarata Monteoru a fost identificată o clădire mare,

considerată a fi o constructie de cult sau casă tribală. Presupusul sanctuar nu a fost in
detaliu publicat.

3. Megaronul de la Balej- a fost descoperit în nivelul al IV-lea al aşezării. Are

dimensiunile de 14,30 x 5,70 m şi o orientare E-V. Avea o anticameră şi două  camere. 
Din inventarul megaronului sunt de amintit două  piese, care ar putea fi considerate
recuzită de cult: un topor miniatural de lut şi o piesă cu utilitate necunoscută care
seamana cu o barcă, dar şi piese cu caracter profan. Planul elaborat ar indica o construcţie
de cult.

Din aria culturii Wietenberg, faza II, se cunoaşte un loc de cult la Oarţa de Sus.

Peşteri

Peşterile sunt spaţii foarte enigmatice. Ecoul lor poate impresiona şi poate sugera că ele
sunt populate de spirite. Aici se ingemaneaza lumina cu întunericul, se întâlnesc şi se
despart cele două lumi, a celor vii şi a celor morţi. Ele sunt deschideri spre lumea de
dincolo. Adeseori în peşteri s-au făcut înmormântări sau s-au depus piese de ofrandă. Ne
întâlnim cu astfel de situaţii în Slovenia, Croaţia, Italia, dar şi în alte părţi ale Europei. În
spaţiul nostru, în arealul grupului Igriţa, de la sfârşitul epocii bronzului, au fot
descoperite, în Munţii Apuseni din Crişana, o serie de peşteri (Igriţa, spre exemplu) în
 care au fost depuse ofrande constând din ceramică şi
piese de bronz.

Puţurile

În Europa (Germaia şi Anglia, mai ales) puţurile cu

adâncimi mari au fost considerate a fi fie fântâni, fie
locuri de cult, care, prin adâncimea lor, constituiau un
mijloc de comunicare cu lumea de dincolo. Ar putea fi
şi una şi alta. În ele, unele de 20 m adâncime, au fost
descoperite vase întregi, fapt ce sugerează că nu este
vorba de fântâni dezafectate.

PIESE DIN RECUZITA DE CULT

Statuetele antropomorfe

 Spre deosebire de neolitic, plastica antropomofă este

slab reprezentată la nivelul epocii bronzului. Singura
cultură din spatiul nostru care este foarte bine reprezentată din acest punct de vedere este
cultura Zuto Brdo-Gârla Mare, la care se adaugă cultura Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj din
Ungaria şi Croatia. În aria celor două culturi  s-au descoperit în jur de 340 piese, dintre
care 244 sunt din aria Gârla Mare. Reprezentări plastice din lut există foarte multe în aria
civilizaţiei miceniene, post 1390  a. Chr.,  unde sunt prezente trei tipuri de statuete : Phi
(cu braţele lipite de corp şi arcuite spre abdomen), Psi (cu braţele ridicate şi arcuite
deasupra capului) şi Tau (cu bratele dispuse orizontal). Este interesant faptul ca statuetele
din arie Szeremle si Garla Mare au modelari oarecum asemanatoare tipologic cu cele
miceniene. Astfel, in aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo sunt tipice statuetele de tip Tau, 
cu bratele orizontale, retezate, de forma unor cioturi, iar in aria culturii  Gârla Mare sunt
prezente statuete de tip Phi şi Psi. Tipul Phi poate fi cu cap modelat în prelungirea
corpului  sau asa-zise "cu cap mobil" (de fapt fara cap, dar cu un presupus cap atasabil).
Majoritatea statuetelor sunt feminine. Unele au cap de pasăre de apă, precum două
statuete descoperite pe cele două care miniaturale din lut de la Dupljaja. Acestea din
 urmă sunt masculine. Este posibil ca şi celelalte statuete cu
cap de pasăre din aria culturii Gðrla Mare să fie tot
masculine, dar sunt fragmentare, motiv pentru care nu li se
poate determina sexul. Piesele provin atat din aşezări, cat şi
din necropole. Cele descoperite in morminte, atât la Cârna-
Grindu Tomii, cât şi la Plosca şi Cârna-Ostrovogania (toate
necropole din jud. Dolj), provin din morminte de copii.

Interpretarea statuetelor este destul de dificilă. Sunt destul de

multe supoziţii, potrivit cărora statuetele ar reprezenta:

1.O divinitate a fertilităţii şi fecundităţii. Ipoteza este destul

de puţin probabilă căci reprezentările nu sunt nude şi nu au
atributele sexuale subliniate.

2. O divinitate a muzicii. Supoziţia a fost făcută de Dumitru

Berciu, care avea în vedere un motiv ornamental în formă de
liră care apărea adesea figurat pe statuete, la baza gâtului.
Ipoteza trebuie eliminată, căci este vorba de un motiv care iniţial desemna foarte
schematic ochii şi nasul.

3. Reprezentări ale defunctului. Această ipoteză este şi ea destul de puţin probabilă căci,
adesea, în morminte au fost descoperite două sau chiar trei statuete antropomorfe.

4. Reprezentări ale sufletului celui mort. Ipoteza este plauzibilă pentru statuetele cu cap
de pasăre căci, adesea în atichitate, păsarile erau simboluri ale sufetelor călătoare.

5. Reprezentări de adoaratori, deci de muritori aflaţi în poziţie de adoraţie. Ipoteza, destul

de credibilă,  a fost formulată pentru statuetele cu braţele ridicate deasupra capului,
respectiv statuetele de tip Psi.

6. Reprezentări ale unei divintati solare, precursoare a lui Apollo. Această presupunere a

fost făcută pentru statuetele masculine, cu cap de pasăre de apă (raţă sau lebădă).
 7. Reprezentări de
divinitate protectoare
a mortilor. Şi această
ipotză est destul de
puţin probabilă, având
în vedere că în unele
morminte au fost
descoperite mai multe
statuete
antropomoirfe, in plus
statuetele se regasesc si in locuintele asezarilor.

8. Reprezentări de nursă, doică divină, ersatz (=înlocuitor) de mamă, care-l conduce pe

defunctul copil spre lumea de dincolo.

9. Reprezentări de servitori ai unor defunctii cu inalt statut social (la fel ca statuetele de

tip ushebti din Egipt), inclusiv concubine ale defunctului.

10.Simple jucării din lut, comparabile cu păpuşile de azi.

Statuetele au sigur semnificaţie religioasă căci se remarcă prin modelarea canonică, deci
ar trebui să reprezinte zei comunitari şi nu zei din patrimoniul familial. Pare a fi vorba de
cel puţin doi zei: unul feminin şi altul, cu cap de pasăre, masculin, care este foarte rar
reprezentat. Că ar fi vorba de zei ar sugera-o şi costumul elaborat  care pare a fi zeiesc,
ceremonial, foarte împodobit. Piesele de port foarte multe reprezentate pe statuete vin în
contrast cu numărul pieselelor de podoabă descoperite în  mormintele din această arie
culturală.
 Carele miniaturale din lut

Cel mai timpuriu car miniatural din lut se cunoaşte din

aria culturii Baden (cultură din bronzul timpuriu), din
Ungaria şi a fost descoperit într-un mormânt (la
Budakalász). Ceva mai târziu, roţi sau care miniaturale
sunt atestate si în ariile culturilor Schneckenberg,
Otomani şi, mai ales, Wietenberg. Toate aceste care
sunt care cu cofragul rectangular sau oval, cu rol
economic, cu două osii şi cu 4 roţi pline. De la Dupljaja,
poate dint-un mormânt, provin două care de excepţie-
un car cu 2 roţi, cu 4 spiţe, şi un altul cu 3 roţi, tot cu 4
spite, tras de păsări de apă. Pe ambele care de la
Dupljaja se afla câte-o statuetă antropomorfă masculină,
cu cap de pasăre. Carul cu 3 roţi era asociat cu o piesă
din lut tronconică care a fost interpretată ca fiind o
umbrelă sau un disc solar. Despre cele două pesonaje
masculine găsite asociate cu aceste care predomină supoziţia, sugerată în 1954 de
Sprokhoff, că l-ar reprezenta pe un precursor al lui Apollo Hyperboreanul, divinizat
ca zeu al soarelui. Aceasta deoarece există un mit potrivit căruia Apollo ar fi călătorit
într-un car tras de lebede spre Helikon, ţara hyperboreenilor sau spre Africa. În plus,
statueta de pe carul cu două roţi  are pe piept un motiv decorativ în formă de zvastică, 
considerată a fi un simbol solar, iar a 2-a statuetă, de pe carul cu trei roţi, avea fixat
deasupra capului un fel de disc solar. Este sigur că asocierea car-pasăre de apă are o
semnificaţie religioasă, altfel este greu de explicat existenţa acestei asocieri atât de mult
în timp, până în Hallstatt, la nivelul culturii Basarabi. Statuetele sunt masculine, spre
deosebire de alte statuete antopomorfe din aria culturii Gârla Mare, toate indubitabil
feminine. O altă intepretare a carului, dată de Trbuhovic, un cercetător sârb, porneşte de
la un ritual târziu, atestat în sec. IV p. Chr., de invocare a ploii cu ajutorul carului,
datorită faptului că zgomotul produs de deplasarea carului semăna cu cel al
tunetului. Având în vedere că multe reprezentări de care (Europa nordică-care figurate pe
pereţii mormintelor) sau care adevărate (Sintašta) sau miniaturale au fost descoperite în
morminte, este foarte posibil ca acest vehicol să reprezinte vehicolul de deplasare spre
lumea de dincolo, iar statuetele cu chip de pasăre să fie o reprezentare a sufletului celui
mort, mai ales că în mitologia grecească sufletele celor morţi sunt adesea reprezentate
prin păsări (lebede, porumbei, păsări de apă).

Brotlaibidolii din lut

Piesele au formă de pâine şi sunt presupuse a fi idoli cu reprezentare foarte schematica.

Din Romania se cunosc piese de acest tip doar din două arii culturale: Otomani-două 
piese de la Derşida- şi Gârla Mare-24 piese. Piese comparabile c cele din Romania se
regasesc si in alte zone din Europa , aprox. 195 de piese de acest tip în ariile culturilor
Polada (Italia), Arbon ( SV Germaniei), Unterwölbling (Austria), Veterov şi Mad'arovce
din Slovacia, Szeremle (Ungaria). Nu se ştie dacă  piesele sunt realmente piese de cult.
Unii cercetatori s-au mulţumit a le numi obiecte enigmatice, alţii le-au dat semnificaţii
diferite, religioase sau profane. Ele au fost descoperite mai ales în aşezări, rar în
necropole. Piesele au fost interpretate a fi:

1. talismane

2. răboaje preistorice

3. piese pentru ştampilarea ambrei, care garantau calitatea sau cantitatea ei

4. pintadere (stampile) pentru decorat ceramica

5. negative pentru obţinerea de ustensile pentru decorat ceramica

6. idoli foarte schematici

Pieselor li s-a dat şi o  interpretare numerică: s-ar fi folosit un sistem numeric în bază 12-
număr care, la babilonieni (?), era considerat magic, simbol al perfecţiunii.
Unele ornamente care apar pe aceste piese se pare ca au fost realizate cu ajutorul fructelor
de nalbă, dar asta nu lamureşte utilitatea pieselor.

 Zurgălăii din lut

Apar la noi doar  în aria culturii Gârla Mare (15 piese). Sunt recipiente inchise din
lut care au pietricele în interior si sunt modelate în formă de broască ţestoasă, pasăre de
apă sau hibrizi cu corp de pasăre, cap de cornută, picioare umane. Alte piese se cunosc
din Grecia miceniană (Perati, Asine şi Micene), Elveţia, Tansdanubia (cultura cu
ceramică incrustată), Polonia (cultura Lausitz). Piesele sunt făcute să producă zgomot,
deci trebuie să fie vorba de un echipament ritualic pentru ceremonii care implică muzică
şi dans. Au fost interpretate şi ca jucării pentru că au fost descoperite uneori în morminte
de copii.  Pasărea de apă este cu sigurantă un animal psihopomp, la fel broasca ţestoasă
(semnifica poate hibernarea, urmată de trezirea la viată  si are o legatură cu reinvierea,
căci se cunosc depuneri de carapace de ţestoase  în mormintele culturii Aunjetitz).

Topoarele miniaturale din lut

Din epoca bronzului sunt cunoscute topoare miniaturale din lut de  mai multe
tipuri: topoare- ciocan sau securi duble, asemănătoare topoarelelor din piatră sau din
metal (tipul Kilindir-Begunci). Se cunosc descoperiri din ariile culturilor Otomani
(Hernádkak- necropolă, mormânt de copil), Schneckengerg (20 exemplare), Wietenberg,
Monteoru (1 buc. la Năeni), Gârla Mare (în aşezări precum cea de la Balej- construcţia de
tip megaron, o  groapă de la Carna-Nasta şi în  necropola de la Orsoja -Bulgaria). Toporul
dublu- labrys-ul- este frecvent în lumea cretană şi miceniană unde apare, cel mai adesea,
în complexe de cult şi morminte (mormântul toporului dublu de la Knossos), mai rar în
complexe profane. În spaţiul micenian are dimensiuni diferite, de la forme miniaturale
până la forme uriaşe, de 1,20 m. Este din fildeş, aur, argint sau lut. Foarte frecvent, în
spatiul cretan sau micenian, toporul este asociat cu coarnele de consacraţie sau cu
simboluri astrale: luna, soarele, crucea.  Se crede că, iniţial, labrys-ul era instumentul de
sacrificare a taurului, dar ulterior ar fi căpătat alte semnificaţii. Apariţia lui frecventă în
complexe palaţiale ar sugera chiar că el a devenit ulterior un insemn al regalitaţii. Unii
cercetători cred despre labrys ca ar fi o expresie aniconică a unei diviniăţi şi, drept
urmare, obiect de adoraţie. Cea mai probabilă divinitate este bănuita a fi una a fulgerului.
Totuşi labrys-ul apare frecvent asociat si cu luna şi poate fi şi un simbol al unei zeite a
vegetaţiei, precursoare a Demetrei, care apare reprezentată pe sigilii miceniene asezata
sub un arbore. Ea are un topor în mână şi primeşte în dar măciulii de mac şi fructe. Două
piese de la Cârna- Nasta (jud. Dolj) au figurate pe ele X-uri, semilune şi cercuri
concentrice, deci posibile simboluri astrale. Piesele au cu siguranţă un mesaj religios,
care este şi foarte longeviv căci şi în Hallstatt sau epoca geometrică în Grecia se cunosc o
serie de pandantive cu rol apotropaic, în forma de topor dublu.

Modelele miniaturale de casă

Din epoca bronzului se cunoaşte un model de casă dintr-un mormânt din necropola de la
Karaburma (cartier al oraşului Belgrad), din aria culturii Cruceni-Belegiš. Datorită
faptului că decorul piesei este incrustat cu alb, se crede că  este un import din aria culturii
Gârla Mare. Acest model anticipează urnele în formă de casă miniaturală foarte comune
în aria culturii Villanova din Italia.

Vasele de cult

Pot fi integrate în această categorie pixidele ( vase de agăţat,  care au capac). Sunt atestate
în ariile culturilor Periam-Pecica, Monteoru, Vatina, Verbicioara şi Gârla Mare. Apar cu
predilecţie în necropole, mai ales în mormintele mai bogate. Este posibil ca în aceste vase
sa se fi ars substanţe  aromate, iar vasele sa fi avut funcţionalitatea unor cădelniţe.

Alte vase suspectate a fi de cult sunt asa-zisele vase de ofrandă care sunt tipice culturii
Monteoru. Erau un fel de amfore, instabile, căci aveau fundul ascuţit, de aceea se
presupune că erau înfipte in pământ. Se găsesc în morminte Monteoru, probabil folosesc
pentru depunerea de ofrande.    
                                    

 Pasărea de apă mai apare în culturile epocii bronzului sub forma de askoi (Nagyrev,
Monteoru, Periam-Pecica) sau de căni terminate cu protome în formă de cap de pasăre
(Gârla Mare) sau vase aviforme (Gârla Mare). Vasele cu protome în formă de cap de
pasăre sau aviforme se cunosc din epoca bronzului şi din Israel, Iordania, Egipt, Liban.
                                 

BIBLIOGRAFIA:

Vladimir Dumitrescu- Arta preistorica în România, Bucuresti, 1974.

Vladimir Dumitrescu- Necropola de incineratie din epoca bronzului de la

Cîrna, Bucuresti, 1961.

Monica Sandor-Chicideanu- Cultura Zuto Brdo-Gârla Mare. Contributii la

cunoasterea epocii bronzului la Dunarea Mijlocie si Inferioara, Cluj,
2003.

Monica Sandor- Chicideanu, Ion Chicideanu,  Contributions to the Study of the Gârla

Mare Antropomorphic Statuettes, Dacia 34, 1990, p. 53-76.