Sunteți pe pagina 1din 7

CURSUL NR.

13

EXAMENUL PARACLINIC ÎN ENDODONŢIE

Examinările complementare ne ajută să stabilim diagnosticul de certitudine. Pe lângă datele


obţinute până în acest moment al examinării la palpare, percuţie, prezenţa răspunsului pulpar la
diverşi stimuli sau prezenţa durerii iradiate, efectuarea testelor de vitalitate reprezintă un factor
important în aprecierea stării de sănătate sau afectare pulpară.
Durerea endodontică reprezintă de fapt rezultatul inflamaţiei pulpare care difuzează de la nivel
coronar în direcţie apicală ajungând să afecteze şi ligamentul parodontal, pentru ca ulterior în
evoluţia sa să poată interesa periostul şi chiar osul alveolar.
TESTELE DE VITALITATE
TERMICE

Pulpa sanatoasă este sensibilă în mod normal la stimuli termici –cald/rece,sensibilitatea dispărând
imediat după indepărtarea stimulului. Testele termice reprezintă o metodă de aplicare a unui stimul
cald sau rece(comparativ cu temperatura locală fiziologică-31-34˚C) pe dinte pentru a evalua
vitalitatea pulpară. Durerea caracteristică anumitor inflamaţii pulpare poate fi exagerbată sau calmată
de cald sau rece,testele termice fiind utile în precizarea diagnosticului pulpar.
Pentru a obţine rezultate optime trebuie respectate câteva reguli generale în ceea ce priveşte
testele de vitalitate:
- înainte de efectuarea testului trebuie să i se explice pacientului ce fel de test se va efectua ,ce
poate simţi şi ce răpunsuri asteptăm de la pacient referitor la durere;
- în primul rând va trebui să stabilim pragul dureros al pacientului,de aceea vom efectua iniţial
testul pe 1-2 dinţi consideraţi sănătoşi(omologi,vecini),nesuspectaţi şi nedureroşi;rugăm pacientul să
semnaleze apariţia sensibilităţii dureroase,de exemplu prin ridicarea mâinii;
- dinţii trebuie să fie izolaţi şi uscaţi în timpul efectuării testelor.
Testul la cald
Pentru realizarea testului de vitalitate la cald se poate utiliza:
- un instrument încălzit
- un baton de gutapercă încălzit în flacără câteva secunde(pentru dinţii anteriori)
- gutaperca înfăşurată sub formă de minge la capătul unui instrument metalic(spatulă) şi încălzită
până când aproape nu se mai poate atinge,dar este bine să nu depăşească 65˚C
- gutaperca încălzită cu ajutorul sistemelor de obturare la cald –‘’Touch’n Heat’’sau ,,System B’’
- polipant pentru finisat(cupă,disc de cauciuc) montat la piesa contraunghi,care degajă căldura
prin fricţiune în cazul dinţilor acoperiţi cu coroană de înveliş,acţionând pe porţiunea metalică a
coroanei(la coroanele metalo-ceramice);
- tot pentru dinţii acoperiţi cu coroane metalo-ceramice se poate utiliza irigarea dintelui suspectat
cu apă fierbinte în condiţiile în care dintele este izolat cu diga.(1)
Tehnica de realizare
În condiţii de izolare,dinţii fiind uscaţi se aplică gutaperca încălzită în treimea cervicală pe faţa
vestibulară a dintelui. Testele la cald, ca şi cele electrice evaluează sensibilitatea dentinară,fiind
necesar să treacă de smalţ, care este rău conducător de căldură şi electricitate. Din acest motiv se
alege pentru testare zona în care stratul de smalţ este cel mai subţire.
Răspunsul normal pulpar este reprezentat de o sensibilitate moderată evidentă, apare după
aplicarea stimulului şi dispare imediat după îndepărtarea acestuia. Dacă răspunsul constă în
exacerbarea durerii şi aceasta devine iradiantă şi persistentă suntem ghidaţi spre diagnosticul de
pulpită ireversibilă purulentă totală.
În această situaţie ştim că durerea cedeaza la rece şi astfel o vom putea calma,sau prin anestezie.
Pacienţii cu acest diagnostic se prezintă de multe ori în cabinet ţinând un pahar cu apă rece pe obraz,
situaţie care ne lămureşte din start asupra diagnosticului, în aceste cazuri fiind contraindicat să
efectuăm aceste teste de vitalitate, pentru a nu exacerba durerea.
Testul la rece
Majoritatea practicienilor preferă şi încep cu testarea la rece,care nu provoacă nici dureri aşa mari
, nici leziuni pulpare suplimentare.Testele utilizate la ora actuală sunt:
- testul cu batoane de gheaţă;
- testul cu sprayuri refrigerante fie cu clorură de etil(-4˚C), sau cu freoni-diclordifluormetan
(DDM- 29,8˚C);
- testul cu zapadă carbonică (-78,5˚C).
Batoanele de gheaţă reprezintă o metodă simplă propusă de Weine. Batoanele se obţin umplând
cu apă suportul de plastic în care a fost acul pentru anestezie de exemplu, care se ţine la congelator
până când va fi utilizat.
În momentul utilizării se scoate capacul şi rămâne un baton de gheată de 2-3cm lungime,suficient
pentru testare. Batonul se aplică pe dintele izolat şi uscat cu grijă pentru că există riscul să se
prelingă prin topire spre gingie şi dinţii vecini dând răspunsuri fals pozitive.
Zăpada carbonică pentru a putea fi obţinută necesită aparatură specială ,costisitoare şi laborioasă
pe de o parte, iar pe de altă parte scade foarte mult temperatura dintelui(-78,5˚C), ceea ce poate
provoca microfracturi ale smalţului şi chiar leziuni pulpare.
Sprayurile refrigerante de clorură de etil sunt preferate celor cu DDM pentru că nu scad aşa mult
temperatura. Aceste proceduri sunt eficiente şi în cazul dinţilor acoperiţi cu coroane de înveliş.
Tehnica de realizare
Se izolează şi se usucă dintele ,se pulverizează pe o buletă de vată clorura de etil şi se menţine în
pensă buleta până când picăturile îngheaţă şi buleta pare acoperită de un strat fin de zăpadă.
Se tamponează buleta pentru scurt timp pe un rulou de vată pentru a îndepărta excesul, apoi se
aplică pe dinte în treimea cervicală şi se menţine câteva secunde în contact cu dintele .Se evită
aplicarea spray-ului cu clorură de etil direct pe dinte, pentru că este inflamabilă şi poate fi
periculoasă pentru pacient.
Răspunsurile care se obţin sunt la fel ca şi cele obţinute la testele la cald, pentru că pulpa neavând
receptori specifici în pulpă se transmite doar senzaţia dureroasă. Excepţie face doar stadiul de pulpite
ireversibile totale discutat anterior.
Se pot obţine următoarele tipuri de răspuns:
- răspuns normal –sensibilitate moderată care trece după îndepărtarea stimulului;
- răspuns dureros care dispare în timp scurt după îndepărtarea stimulului, caracteristic pulpitelor
reversibile sau pulpitei seroase parţiale la debut;
- răspuns dureros care continuă şi după îndepărtarea stimulului timp mai îndelungat specific
pulpitelor ireversibile;
- răspuns negativ-pacientul nu simte nimic, denotă faptul că pulpa este necrozată sau că s-a
obţinut un răspuns fals negativ, adică pulpa este vie, dar pacientul nu simte nimic din cauza unei
traume recente ,a unei calcificări excesive sau premedicaţiei pacientului.
Există studii care compară acurateţea testelor de vitalitate în determinarea vitalităţii pulpare.
Astfel în cazul unei pulpe afectate testele de vitalitate la rece sunt corecte în 83% din cazuri, cele la
cald în 86% din cazuri,iar testele electrice în 72% din cazuri.
Pentru depistarea unei pulpe sănătoase testele electrice şi la rece sunt corecte în 93% din cazuri,iar
testele la cald doar în 41% din cazuri. În concluzie acurateţea testelor la rece este de 86%,a testelor
electrice de 81%,iar a testelor la cald de 71%. De aceea este indicat să se realizeze două tipuri de
teste de vitalitate şi rezultatele obţinute să se compare între ele.
ELECTRICE

Principiul pe care se bazează :stimulii electrici cauzează un schimb ionic la nivelul membranei
neuronale inducând un potenţial de actiune cu o viteză mare de propagare de-a lungul nodurilor
Ranvier din fibrele nervoase mielinizate.
Curentul electric trece de-a lungul prismelor de smalţ şi prin tubii dentinari şi ajuge direct la pulpă
stimulând elementele nervoase ale acesteia. Se utilizează curent galvanic( I=3mA, 0-20 V) şi trebuie
să se realizeze un circuit închis.
Există astăzi pe piaţă mai multe aparate pulpo test, care funcţionează fie cu baterii, fie sunt
racordate la reţeaua electrică a unitului dentar. Unul din pulpo testerele uşor de utilizat este cel al
firmei SybronEndo cunoscut sub denumirea de Analytic (fig.1). Indiferent de aparatul folosit trebuie
respectată tehnica de lucru,iar pacientul trebuie informat asupra testului la care va fi supus,pentru a
obţine răspunsuri cât mai obiective.
Tehnica de realizare
- dinţii testaţi trebuie izolaţi şi uscaţi;
- trebuie să se realizeze un circuit închis,de aceea o ansă se fixează pe buza pacientului,celălalt
electrod aplicându-se pe dinte. Dacă aparatul nu este prevăzut cu două anse,pacientul va ţine mâna
pe mânerul metalic al electrodului.
- capătul electrodului pulpo testului va fi acoperit cu pastă de dinţi pentru a conduce mai bine
curentul electric şi ulterior electrodul se aplică pe dinte în treimea cervicală, evitând atingerea gingiei
sau a oricărei restaurări mai ales metalice;
- în momentul în care se aplică electrodul pe dinte reostatul este fixat la ,,0’’ urmând să creştem
progresiv intensitatea curentului rotind reostatul încet în sensul acelor de ceasornic, până când
pacientul simte o furnicătură sau o senzaţie de căldură la nivelul dintelui examinat (răspuns normal)
pe care ne-o semnalează prin ridicarea mâinii;
- testul se realizează comparativ,întotdeauna se începe cu dinţii sănătoşi vecini, omologi sau
antagonişti pentru a stabili nivelul normal de răspuns al pacientului şi pentru a putea aprecia
comparativ răspunsul dintelui cauzal. Dacă este testat caninul, cel mai bine este ca testul să se
realizeze comparativ cu caninul omolog dacă este integru (acelaşi volum al ţesuturilor dure dentare şi
al pulpei).
- este bine să fie incluşi patru dinţi în testarea electrică inclusiv dintele cauzal;
- este contraindicată efectuarea testului electric la pacienţii cu pacemaker.
In cazul utilizării aparatului Analytic tehnica este aceiaşi fixând un electrod pe buză,unul pe dinte.
O dată stabilit contactul cu dintele intensitatea curentului creşte automat fără a fi nevoiţi să mişcăm
reostatul.
Pe ecranul aparatului apare intensitatea curentului pe o scală de la 0 la 80. Pulpa vitală răspunde
în general la o valoare de 20 pentru dinţii frontali, 30 pentru premolari şi 40 pentru molari.
Dacă se pierde contactul cu dintele, aparatul se va reseta automat la valoarea 0. Dacă în acest timp
se trece la testarea dintelui vecin pe ecran va apărea şi valoarea dintelui testat anterior, în schimb
dacă se testează acelaşi dinte după pierderea contactului cu dintele câteva secunde, pe ecran va
apărea valoarea intensităţii care era înaintea pierderii contactului.
Răspunsurile obţinute cu ajutorul pulpo testului ne ajută să stabilim doar dacă pulpa este vitală sau
nu, neputând stabili gradul de inflamaţie pulpară, cu atât mai mult cu cât acest test nu ne dă date
despre vascularizaţia pulpară de care depinde de fapt vitalitatea pulpară.
Dacă testul se realizează corect şi răspunsul obţinut este în general corect. Cu toate acestea uneori
putem obţine răspunsuri eronate, fals-pozitive în cazul unei pulpe necrotice sau fals-negative în cazul
unei pulpe vii.
Cauzele apariţiei răspunsurilor fals pozitive sunt reprezentate de:
- pacient anxios
- nu s-a realizat izolarea şi uscarea corespunzătoare a dinţilor
- plasarea electrodului în contact cu o obturaţie mare de amalgam (restaurare clasa a II-a) sau cu o
punte metalică
- necroza de lichefacţie datorită lichidului din canalul radicular,care transmite curentul electric
spre ligamentul parodontal.
Cauzele apariţiei răspunsurilor fals negative sunt reprezentate de:
- premedicaţie cu analgezice,tranchilizante sau consumul de alcool sau droguri
- dinte recent traumatizat,situaţie în care fibrele nervoase pulpare vor răspunde din nou normal
după 30-60 de zile
- dinte tânăr,la care nu s-a realizat apexifierea
- calcificare excesivă a canalului radicular (vârstnici, după pulpotomii, aplicarea obturaţiilor de
compozit fără bază în cavităţile profunde)
- necroza parţială
- contact necorespunzător cu smalţul(prea puţină pastă conductoare sau contact cu restaurare
coronară din compozit sau alt ciment dentar)
- descărcarea bateriilor aparatului.
TESTUL DE MASTICATIE
Acest test se realizează în situaţia în care pacientul prezintă printre simptome şi durerea la
masticaţie, fiind de un real ajutor în diagnosticarea fracturilor dentare, mai ales verticale, sau a
inflamaţiei ligamentului parodontal secundar unei afecţiuni endodontice.
Tehnica de realizare
Pacientul este rugat să ,,muşte’’ pe un rulou de vată cu câte o pereche de dinţi antagonişti
odată,medicul mutând ruloul. Astfel pacientul va putea semnala care este dintele dureros, testul fiind
mai relevant uneori decât simpla percuţie axială. În situaţia existenţei unei fracturi verticale coronare
sau radiculare, în timpul testului fragmentul fracturat se va deplasa şi va provoca durere.
TESTUL FREZAJULUI EXPLORATOR
Numit şi testul cavităţii, precizează dacă pulpa este vitală sau nu. Este util în situaţiile rămase
neelucidate după examenul clinic, sau când avem îndoieli asupra vitalităţii dintelui, cum ar fi: leziuni
carioase profunde, discromii intrinseci localizate, dinţi acoperiţi cu coroane de înveliş când
rezultatele altor teste sunt îndoielnice.
Testul oferă rezultate corecte şi poate fi efectuat oricând există dubii legate de vitalitatea pulpară.
Tehnica de realizare
Se creează o cavitate mică în dinte fără anestezie. Dacă dintele suspectat este integru sau acoperit
cu coroană de înveliş se utilizează o freză sferică mică de turbină la locul de elecţie ocluzal pentru
dinţii posteriori şi oral pentru dinţii anteriori creând o cavitate mică până se ajunge în dentină.
În acest moment dacă dintele este vital pacientul semnalează senzaţie dureroasă, cavitatea creată
urmând să fie obturată. Dacă pacientul nu simte nimic şi se avansează ajungând la camera pulpară,
înseamnă că dintele este devital şi cavitatea creată se va transforma în cavitate de acces.
Este bine să se compare rezultatele acestui test cu cel al altor teste de vitalitate, iar în cazul
dinţilor cu coroane de înveliş prin cavitatea nou creată se pot realiza şi alte teste.
TESTUL ANESTEZIEI SELECTIVE
În rarele situaţii în care nu putem diagnostica cu certitudine dintele cauzal şi pacientul prezintă o
durere difuză inclusiv în arcada antagonistă şi sunt prezenţi pe ambele hemiarcade mai mulţi dinţi
cariaţi sau restauraţi se poate utiliza acest test.
Tehnica de realizare
Pentru a identifica hemiarcada responsabilă de durere se poate administra anestezia tronulară.
Dacă durerea dispare după câteva minute, înseamnă că putem exclude arcada antagonistă, dacă totuşi
durerea persistă trebuie să căutăm dintele cauzal pe arcada antagonistă.
Totuşi este bine să se realizeze anestezia selectivă pentru fiecare dinte suspectat în parte. Pentru
aceasta se utilizează anestezia intraligamentară realizată vestibular pentru a ne indica cu o precizie
cât mai mare dintele afectat.
Se evită realizarea anesteziei proximal pentru că există riscul anestezierii şi a dinţilor adiacenţi.
Unii autori recomandă să se înceapă cu dinţii situaţi cel mai mezial, alţii din contră să se înceapă cu
dintele situat cel mai distal la maxilar.
TRANSILUMINAREA
Acest test este util în diagnosticarea fracturilor corono-radiculare verticale ,care nu sunt vizibile
pe radiografie.
Tehnica de realizare
Fiber-optic-transillumination (FOTI), aşa cum îi spune şi numele constă în trecerea unui fascicol
luminos puternic prin ţesuturile dentare pentru a evidenţia unele modificări, care altfel nu sunt
vizibile.
Lumina se proiectează dinspre oral. La nivelul dinţilor anteriori se poate observa coloraţia roz la
nivelul camerei pulpare, iar dacă dintele este necrotic acesta va apărea mai întunecat, opac.
n cazul fracturilor verticale,proiectând lumina dinspre lateral se va putea observa o linie neagră de
demarcaţie,care este linia de fractură. Aceasta este mai vizibilă dacă s-a îndepărtat în prealabil
restaurarea prezentă pe dinte.
EXAMENUL RADIOLOGIC
Este un examen complementar de o importanţă deosebită în endodonţie, atât în stabilirea
diagnosticului, cât şi pe parcursul, la finalul şi monitorizarea tratamentului. Cu toate acestea rămâne
un examen complementar şi datele pe care ni le oferă trebuie coroborate cu datele obţinute în etapele
anterioare ale examinării.
INDICATIILE RADIOGRAFIEI RETROALVEOLARE IN ENDODONTIE
- diagnosticul cariei dentare (locaţie şi profunzime faţă de camera pulpară);
- diagnosticul parodontitelor apicale cronice;
- diagnosticul leziunilor osoase periradiculare care simulează o parodontită apicală cronică;
- diagnosticul rezorbţiilor radiculare interne;
- diagnosticul rezorbţiilor radiculare externe;
- diagnosticul hipercementozei;
- diagnosticul fracturilor verticale ale rădăcinii (halou difuz de-a lungul rădăcinii);
- diagnosticul de dens in dente;
- diagnosticul fistulelor apico-gingivale;
- identificarea punctului de plecare dentar a fistulelor apicale;
- evaluarea gradului de implantare a unui dinte;
- identificarea numărului de rădăcini a unui dinte, mai ales a uneia suplimentare, formei şi
gradului lor de curbură;
- estimarea numărului de canale, a locaţiei, lungimii, calibrului şi formei traseului lor;
- confirmarea canalelor suplimentare;
- confirmarea traseului canalelor greu negociabile;
- evaluarea unghiului şi razei curburilor canalelor radiculare în plan mezio-distal;
- odontometria;
- confirmarea adaptării preoperatorii corecte a conului master de gutapercă;
- evaluarea lungimii şi omogenităţii obturaţiei de canal;
- estimarea masei materialelor extrudate în obturaţiile de canal cu depăşire;
- confirmarea căilor false radiculare;
- identificarea şi localizarea instrumentelor endodontice fracturate în canale;
- identificare şi localizarea în traumatismele dento-alveolare a penetrării în ţesuturile moi de corpi
străini radioopaci sau fragmente de dinte;
- monitorizarea tratamentelor endodontice finalizate.
Când nu există experienţă sau condiţii de efectuare prin procedee microchirurgicale a
intervenţiilor de chirurgie endodontică, examenul radiologic intraoperator este foarte util în:
- verificarea secţionării corecte a apexului;
- identificarea canalelor suplimentare care acced la suprafaţa de rezecţie;
- identificarea căilor false apicale;
- evitarea riscului de sutură a plăgii peste resturi de ţesut dentar şi de materiale de obturaţie de
canal.
TEHNICA PARALELISMULUI

Reprezintă proedeul de elecţie de expunere în endodonţie. Presupune utilizarea portfilmului, un


dispozitiv care permite poziţionare filmului într-un plan perpendicular pe traiectul fascicoului de raze
X în timpul expunerii, prin ataşarea sa cu ajutorul unui inel fixat pe conul de expunere al aparatului
roentgen dentar.
Avantaje:
- tehnică rapidă;
- reproducerea corectă a structurilor (utilă cu precădere la molarii superiori);
- imagine nedistorsionată;
- permite vizualizarea vârfului rădăcinilor molarilor superiori, deoarece arcada zigomatică este
proiectată deasupra lor;
- risc redus de imagine incompletă (inelul portfilmului permite focalizrea corectă);
- nu se produc distorsiuni ale aceleiaşi structuri la modificarea incidenţei expunerii;
- în monitorizări permite efectuarea expunerii de control în aceeaşi incidenţă.
Dezavantaje:
- necesită mai mult exerciţiu pentru însuşirea corectă a tehnicii;
- necesită dispozitive adiţionale (portfilmul);
- mai puţin confortabilă pentru pacient;
- dificil de realizat în caz de microstomie;
- dificil de executat la pacienţi cu bolta palatină aplatizată;
- dificil de realizat intraoperator în caz de izolare cu diga.
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA CU FASCICOL CONIC (CBCT) IN ENDODONTIE
Radiografia retroalveolară prin tehnica paralelismului constituie în prezent metoda de investigaţie
imagistică de rutină pentru stabilirea diagnosticului de parodontită apicală cronică.
Reprezetând o imagine plană, radiografia convenţională sau digitală, din păcate nu poate evidenţia
decât dimensiunea mezio-distală a leziunii periapicale, neoferind date privind întinderea acesteia şi
în sens vertical sau lateral, vestibulo-oral.
Pentru depăşirea acestui impediment, încă de acum 25 de ani s-a propus evaloarea imagistică în
endodonţie cu ajutorul tomografiei computerizate deoarece permite vizualizarea dinţilor şi
raporturilor cu structurile anatomice învecinate de manieră tridimensională.
Evoluţia tehnologică, în speţă apariţia CBCT (tomografia computerizată cu fascicol conic),
utilizarea sa pe scară largă în implantologie şi mai ales creşterea acuităţii imaginii, a deschis
oportunitatea extinderii acstui tip de examinare radiologică şi în domeniul endodonţiei, într-o serie de
aplicaţii clinice cu precădere terapeutice, dar şi în ideea optimizării diagnosticului parodontitelor
apicale cronice, urmărindu-se şansa de diferenţiere a granulomului apical conjunctiv de cel chistic.
In practica curentă endodontică, bazată pe radiografia retroalveolară, singura posibilitate de
apreciere a reprezentării spaţiale a leziunii periapicale, şi aceea aproximativă, este repetarea
expunerii în diverse incidenţe.
In schimb CBCT-ul, în special cel cu fascicol de expunere îngust, fiind superior atât prin
specificitatea cât şi prin sensibilitatea diagnostică radiografiei retroalveolare, devine deosebit de
atractiv.
INDICATIILE CBCT IN ENDODONTIE

Din principiu investigaţia CBCT se recomandă în endodonţie numai dacă:


- aduce informaţii adiţionale potenţial utile în scop diagnostic sau terapeutic;
- avantajele la grupurile populaţionale de risc sunt mai mari decât dezavantajele.
In lumina luării oficiale comune de poziţie a Asociaţiei americane de endodonţie AAE şi
Academiei americane de radiologie orală şi maxilofacială AAOMR (2011) precum şi ale Societăţii
europene de endodonţie ESE (2014) se recomandă CBCT-ul cu FOV îngust în următoarele situaţii
clinice complexe:
- când radiografia retroalveolară semnalizeză o morfologie radiculară complexă, CBCT poate
identifica canale radiculare suplimentare, mai ales în cazul rădăcinilor oval);
- identifică mai mulţi molari cu 4 canale decât radiografia retroalveolară;
- vizualizarea anomaliilor sistemului endodontic (dens in dente);
- evaluarea tridimensională a gradului de curbură a rădăcinilor;
- evaluarea sistemelor endodontice complexe înaintea reluării tratamentului pe cale ortogradă;
- identificarea patologiei apicale la dinţi simptomatici unde radiografia retroalveolară redă un
aspect mormal;
- suprapunerea unor formaţiuni osoase sau altor rădăcini peste rădăcina investigată;
- diagnosticul leziunilor osoase care nu sunt de cauză endodontică;
- evaluarea accidentelor iatrogene;
- evaluarea traumatismelor dento-alveolare (luxaţii dentare, fracturi radiculare, fracturi alveolare);
- diagnosticul rezorbţiilor radiculare (internă, externă, rezorbţie cervicală invazivă);
- evaluarea anatomică prechirurgicală în rezecţia apicală;
- vindecarea în parodontitele apicale cronice.
Societatea europeană de endodonţie ESE recomandă de asemenea introducerea din acest an
(2014) a noţiunilor despre CBCT în endodonţie în curricula învăţământului uiversitar şi
postuniversitar, precum şi a programelor EMC.

Bibliografie obligatorie
1. Delean A. Examenul clinic în endodonţie. In: Iliescu A, (ed), Tratat de endodonţie – vol. I,
Ed.Medicală, Bucureşti, 2014, 317-336
2. Iliescu Al.A., Gheorghiu I.M., Iliescu M.G. Examenul imagistic în endodonţie. In: Iliescu A, (ed),
Tratat de endodonţie – vol. II, Ed.Medicală, Bucureşti, 2014, 931-97
Bibliografie facultativă
1. Cohen S, Liewehr F. Diagnostic procedures. In: Cohen S, Burns RC (eds), Pathways of the pulp, 8
th
ed, Mosby, St.Louis, 2002, 1-30
2. Farman AG, Ramamurthy R, Hollender LG. Digital imaging for endodontics. In: Ingle JI, Bakland
LK, Baumgartner JG (eds), Ingle’s endodontics 6, 6th ed, BC Decker Inc, Hamilton, 2008, 573-589
3. Gafar M, Andreescu C. Odontologie şi parodontologie. Ed.Didactică şi Pedagogică. Bucureşti,
1983, 218-228
4. Gafar M, Iliescu A. Endodonţie clinică şi practică, ed II-a, Ed.Medicală, Bucureşti, 2005, 94-102
5. Glickman GN. Preparation for treatment. In: Cohen S, Burns RC. Pathways of the pulp. 6 th ed.
Mosby, St.Louis 1994, 77-109
6. Glickman GN. Preparation for treatment. In: Cohen S, Burns RC. Pathways of the pulp. 7 th ed.
Mosby, St.Louis 1998, 80-116
7.thGlickman GN, Pileggi R. Preparation for treatment. In: Cohen S, Burns RC. Pathways of the pulp.
8 ed. Mosby, St.Louis 2002, 103-144
8. Handysides RA, Jaramillo DE, Ingle JI. Endodontic examination. In: Ingle JI, Bakland LK,
Baumgartner JG (eds), Ingle’s endodontics 6, 6th ed, BC Decker Inc, Hamilton, 2008, 520-531
9. Johnson BR, Fischer DJ, Epstein JB. The medically complex endodontic patient. In: Ingle JI,
Bakland LK, Baumgartner JG (eds), Ingle’s endodontics 6, 6th ed, BC Decker Inc, Hamilton, 2008,
749-779
10. Klimm HW. Diagnostik in der Endodontie. In: Klimm W, Endodontologie: Grundlagen und
Praxis, Dt.Zahnärzte-Verlag, Köln, 2003, 141- 174
11. Kulid JC. thDiagnostic testing. In: Ingle JI, Bakland LK, Baumgartner JG (eds), Ingle’s
endodontics 6, 6 ed, BC Decker Inc, Hamilton, 2008, 532-546
12. Morse DR. Diagnostic factors. In: Morse DR. Clinical endodontology. Charles C. Thomas,
Springfield, 1974, 5-136
13. Morse DR. Differential diagnosis. In: Morse DR. Clinical endodontology. Charles C. Thomas,
Springfield, 1974, 137-298
14. Ørstavik D. Radiology of apical periodontitis. In: Ørstavik D, Pitt Ford TR (eds), Essential
endodontology – Prevention and treatment of apical periodontitis, Blackwell Science, Oxford, 1998,
131-156
15. Ørstavik D, Larheim TA. Radiographic interpretation. In: Ingle JI, Bakland LK, Baumgartner JG
(eds), Ingle’s endodontics 6, 6th ed, BC Decker Inc, Hamilton, 2008, 600-625
16. Reit C, Petersson K, Molven O. Diagnosis of pulpal and periapical disease. In: Bergenholtz G,
Hørsted-Bindslev P, Reit C (eds), Textbook of Endodontology, Blackwell-Munksgaard, Oxford,
2003, 9-18
17. Sewerin IP. Radiographic examination. In: Bergenholtz G, Hørsted-Bindslev P, Reit C (eds),
Textbook of Endodontology, Blackwell-Munksgaard, Oxford, 2003, 215-235
18. Torabinejad M. Pulp and periradicular pathosis. In: Walton RE, Torabinejad M (eds), Principles
and practice of endodontics, W.B.Saunders, Philadelphia, 2002, 27-48
19. Trope M, Sigurdsson A, Clinical manifestations and diagnosis. In: Ørstavik D, Pitt Ford TR
(eds), Essential endodontology – Prevention and treatment of apical periodontitis, Blackwell
Science, Oxford, 1998, 157-178
20. Walton RE. thEndodontic radiography. In: Ingle JI, Bakland LK, Baumgartner JG (eds), Ingle’s
endodontics 6, 6 ed, BC Decker Inc, Hamilton, 2008, 554-572
21. Walton RE, Torabinejad M. Diagnosis and treatment planning. In: Walton RE, Torabinejad M
(eds), Principles and practice of endodontics, W.B.Saunders, Philadelphia, 2002, 49- 70