Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inainte de a citi:
Introducere
Enumeraţi cele şase modele pe care Gebhard urmează să le descrie. Ştiţi deja care
modele le-aţi experimentat şi dumneavoastră?
Intervenţia de îndrumare
Intervenţia de îndrumare
Ce face inspectorul (îndrumătorul)?
1.
2.
3.
Gebhard enumera trei probleme legate de acest fel de intervenţie:
l.
2,
3.
Altele?
Copeland (1982) a descoperit în urma cercetărilor sale care vizau atitudinea profesorului
faţă de observarea orelor lui, că unii profesori simt nevoia de a li se spune ce să facă atunci când
încep să predea. El atribuie acest fapt sentimentului lor de nesiguranţă care apare atunci când se văd
în faţa elevilor fără să aibă deprinderile necesare pentru a stăpâni această situaţie. Profesori din mai
multe ţări au menţionat faptul că dacă îndrumătorul nu oferă nici un fel de îndrumare profesorului,
atunci este considerat incompetent. Rădăcinile intervenţiei de îndrumare sunt foarte adânci. Există
însă un mod de a îndruma profesorii fǎra a le prescrie ce ar trebui să facă. Acesta este modelul
sugerat de Frecinan (1982), numit intervenţie alternativă. În acest model rolul îndrumătorului este să
propună o gamă de alternative pentru ceea ce profesorul a fǎcut la oră. Având la dispoziţie un
număr limitat de alternative, se vor reduce grijile profesorului faţă de ce anume să facă la ora
următoare, dar totuşi puterea de decizie este în mâinile sale. Freeman atrage atenţia că intervenţia
alternativă funcţionează cel mai bine atunci când îndrumătorul nu preferă o alternativă sau alta, şi
nu critică alternativa aleasă de profesor. Scopul propunerii unor alternative este să se lărgească
gama metodelor la care profesorul poate recurge în predare.
Deşi abordarea lui Fansclow (1987b; acest volum, Capitolul 12) implică mult mai mult
decât generarea de comportamente de predare alternative (vezi secţiunea referitoare la intervenţia de
explorare - auto-ajutorare), el ofera câteva sugestii referitoare la felul în care alternativele pot fi
folosite pentru a îndruma profesorul începător. O modalitate ar fi să îi încurajăm pe profesori să
încerce opusul a ceea ce fac de obicei; de exemplu, dacă elevii de obicei citesc în gând, profesorul
poate încerca o lecţie în care studenţii să citească cu voce tare în faţa întregii clase sau în perechi. O
altă modalitate ar fi să se imite în clasă ceea ce se întâmplă în afara clasei. De exemplu, profesorul
poate să îi invite pe elevi să se ridice în picioare atunci când conversează. Fanselow mai atrage
atenţia profesorilor asupra momentelor de "plumb" (opusul celor "aurii") - să identifice probleme
persistente - şi să încerce comportamente alternative pentru a le rezolva. De exemplu, dacă studenţii
întotdeauna vin la oră cu întârziere, profesorul ar putea să le ofere cafea sau alte recompense celor
care ajung la timp, sau pur şi simplu să stea de vorbă cu studenţii sau să le scrie un mesaj despre
importanţa punctualităţii la oră.
Fanselow subliniază faptul că scopul în sine este ca profesorii să încerce comportamente
alternative şi să urmărească cu atenţie consecinţele acestora. Dacă profesorilor li se oferă strategii
care îi fac să înţeleagă consecinţele faptelor lor, vor reuşi treptat să aibă încredere în ei înşişi atunci
când iau o decizie.
Intervenţia alternativă ar fi putut fi folosită în situaţia pe care am descris-o la începutul
acestui capitol. În loc să îmi spună ce ar fi trebuit să fac la ora de lectură, îndrumătorul ar fi putut să
îmi ceară să descriu 1. Ce anume am făcut la acea oră şi apoi 2. Opusul a ceea ce am făcut. Ar fi
putut să îmi ceară să încerc cealaltă cale să văd ce se întâmplă, fapt care m-ar fi învăţat să acord
atenţie diferitelor consecinţe ale modalităţilor diferite de predare asupra comportamentului
studenţilor. Sau îndrumătorul ar fi putut să spună de exemplu, "Nu ştiu care este cea mai bună
metodă de predare a unei lecţii de lectură. Dumneavoastră va trebui să decideţi acest lucru. Dar pot
să vă împărtăşesc experienţa mea. Daţi-mi voie sa vă descriu trei metode de predare a unei ore de
lectură. Puteţi să o încercaţi pe oricare sau eventual pe toate cele trei în zile diferite. Prima metodă ar
fi..."
Intervenţia alternativă
"Dacă profesorilor li se oferă strategii care ii ajută să înţeleagă consecinţele faptelor lor,
ei vor reuşi treptat să aibă încredere în ei înşişi atunci când iau o decizie.”
Intervenţia creativă
Notaţi-vă ideile utile din această secţiune.
Concluzii
Concluzii
Care modele credeţi că le veţi folosi la practicanţi? Când? De ce? Dacă răspunsul
dumneavoastră este "depinde”, de ce anume depinde?