Sunteți pe pagina 1din 110

MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI

14.1 VENITURILE ŞI CHELTUIELILE ÎNTR-O ECONOMIE

Produsul intern brut măsoară două lucruri în acelaşi timp: (1) venitul total
din economie şi (2) cheltuielile totale pentru bunuri şi servicii efectuate
într-o economie.

Pentru o economie ca întreg, veniturile sunt egale cu cheltuielile.

Figura 14.1 Diagrama fluxului circular

Venituri = PIB Cheltuieli = PIB


PIEŢELE BUNURILOR
ŞI SERVICIILOR
Firmele vând
Gospodăriile cumpără
Bunuri Bunuri
şi servicii şi servicii
vândute cumpărate

FIRMELE GOSPODĂRIILE
Produc bunuri şi servicii Cumpără şi consumă bunuri
Angajează şi utilizează şi servicii
factori de producţie Deţin şi vând factori
de producţie

Inputuri Muncă,
pentru pământ şi
producţie capital
PIEŢELE FACTORILOR
DE PRODUCŢIE
Salarii, Gospodăriile vând Venit
rentă şi Firmele cumpără
profit
Măsurarea venitului unei ţări

Gospodăriile cumpără bunuri şi servicii de la firme, iar firmele folosesc


veniturile din vânzări pentru a plăti salariile lucrătorilor, chiriile către
proprietarii activelor închiriate şi profituri către proprietarii firmelor. PIB
este egal cu volumul total al cheltuielilor pe care gospodăriile le fac pe piaţa
bunurilor şi serviciilor. De asemenea, PIB este egal cu volumul total al
cheltuielilor efectuate de firme pe piaţa factorilor de producţie.

14.2 MĂSURAREA PRODUSULUI INTERN BRUT

Produs intern Valoarea de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor


brut finale produse într-o ţară într-un timp determinat.

„Produsul intern brut este valoarea de piaţă...”

„... a tuturor....”

„... bunurilor şi serviciilor...”

„... finale...”

„... produse...”

„... într-o ţară...”

„... într-un timp determinat”

14.3 COMPONENTELE PRODUSULUI INTERN BRUT

Y = C + I + G + EN unde: Y = PIB
C = consum
I = investiţii
G = achiziţii guvernamentale
EN = exporturi nete

Consum Cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri şi servicii.

Investiţii Cheltuielile pentru bunuri de capital şi pentru stocuri


de materii prime.
Achiziţii Cheltuieli pentru bunuri şi servicii ale administraţiei
guvernamentale centrale şi locale
Macroeconomie

Exporturi nete Cheltuielile efectuate de străini pentru bunuri produse


în ţară (exporturi) minus cheltuielile rezidenţilor
interni pentru bunuri şi servicii produse în străinătate
(importuri).

Tabel 14.1 Structura PIB al României în anii 1997 şi 1998 (mld. lei)

1997 1998
INDICATOR Preţuri Preţuri
curente curente
PRODUS INTERN BRUT 252925,7 368260,7
1. CONSUM FINAL 218619,8 319310,2
a. GOSPODĂRII 186238,2 266009,9
b. ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 30999,8 51437,2
c. ADMINISTRAŢIE PRIVATĂ 1381,8 1863,1
2.FORMAREA BRUTĂ DE
CAPITAL 53540,1 71350,2
3. EXPORT NET -17865,5 -30003,8
a.IMPORT 91661,2 117108,3
b. EXPORT 73795,7 87104,5
4. VARIAŢIA STOCURILOR -1368,7 7604,1
Sursa: Institutul Naţional pentru Statistică

14.4 PIB NOMINAL ŞI PIB REAL

PIB nominal Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri


curente.

PIB real Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri


comparabile.

Deflatorul PIB

Deflatorul PIB O măsură a nivelului preţurilor calculată ca raport între


PIB nominal şi PIB real, înmulţit cu 100.
Măsurarea venitului unei ţări

Tabel 14.2 arată cum se calculează PIB nominal, PIB real şi deflatorul PIB
pentru o economie ipotetică unde se produc doar hamburgeri şi pizza.

Tabel 14.2 PIB nominal şi PIB real

PREŢ ŞI CANTITĂŢI
CANTITATEA PREŢUL
PREŢUL UNUI CANTITATEA
ANUL DE UNEI
HAMBURGER DE PIZZA
HAMBURGERI PIZZA
2001 10.000 lei 100 buc. 20.000 lei 50 buc.
2002 20.000 150 30.000 100
2003 30.000 200 40.000 200
ANUL CALCULAREA PIB NOMINAL
2001 (10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
50 pizza) = 2 mil. lei
2002 (20.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (30.000 lei/ 1 pizza x
100 pizza) = 6 mil. lei
2003 (30.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (40.000 lei/ 1 pizza x
150 pizza) = 12 mil. lei
ANUL CALCULAREA PIB REAL (AN DE BAZĂ 2001)
2001 (10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
50 pizza) = 2 mil. lei
2002 (10.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
100 pizza) = 3,5 mil. lei
2003 (10.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
150 pizza) = 5 mil. lei
ANUL CALCULAREA DEFLATORULUI PIB
2001 (2.000.000 lei/2.000.000 lei) x 100 = 100
2002 (6.000.000 lei/3.500.000 lei) x 100 = 171
2003 (12.000.000 lei/5.000.000 lei) x 100 = 240

PIB nominal
DeflatorulPIB = x 100
PIB real
Macroeconomie

14.5 PRODUSUL INTERN BRUT ŞI BUNĂSTAREA ECONOMICĂ

Deşi produsul intern brut reflectă într-o oarecare măsură bunăstarea


economică a unei ţări, acest indicator nu este un indicator perfect.

PIB nu reflectă multe dintre elementele care pot caracteriza bunăstarea


economică dintr-o ţară – de exemplu, relaxarea, petrecerea timpului liber.
Dacă toţi oamenii dintr-o economie ar lucra permanent (şapte zile pe
săptămână, fără vacanţe sau concedii) şi nu s-ar relaxa deloc, fără îndoială
că în economie s-ar produce mai multe bunuri şi servicii decât în cazul în
care oamenii au zile libere, weekend-uri şi concedii. Dar, în ciuda acestei
creşteri a PIB, nu se poate spune că nivelul de bunăstare al fiecărui individ
creşte.

PIB nu reflectă nici calitatea mediului înconjurător. Dacă nu ar exista


reglementări privind protecţia mediului, firmele ar putea să producă mai
multe bunuri şi servicii, astfel încât PIB ar putea să fie mai mare. În ciuda
acestei creşteri a PIB, este foarte probabil ca bunăstarea societăţii să scadă.

PIB nu măsoară direct nici alte lucruri care dau valoare vieţii (tradiţii,
integritatea, curajul sau înţelepciunea oamenilor etc.), dar măsoară abilitatea
unei societăţi de a obţine factorii care, odată combinaţi, pot furniza o bază
pentru promovarea altor valori.

14.6 PIB POTENŢIAL ŞI PIB EFECTIV

Producţia potenţială – sau PIB potenţial sau producţia care asigură ocuparea
deplină a mâinii de lucru – nu este un număr fix, ci creşte în timp. Această
creştere reflectă atât creşterea volumului disponibil de muncă şi capital, cât
şi creşterile de productivitate ale acestor factori de producţie.

PIB potenţial Volumul de producţie (bunuri şi servicii) pe care îl


poate obţine o economie atunci când utilizează
resursele de care dispune (capital şi mână de lucru) la
rate normale.
Măsurarea venitului unei ţări

De ce într-o economie producţia creşte mai repede, în timp ce alteori creşte


mai încet, sau de ce o economie înregistrează fluctuaţii pe termen scurt?
Răspunsul la această întrebare include două explicaţii:

1. Schimbările în ratele de creştere a producţiei pot reflecta


modificările ratei de creştere a PIB potenţial. De exemplu,
condiţii meteorologice nefavorabile (o secetă prelungită) poate
reduce rata de creştere a producţiei într-o economie bazată pe
agricultură, sau o scădere a ratei de inovaţie tehnologică poate
reduce rata de creştere a PIB potenţial într-o economie bazată pe
industriile prelucrătoare.

2. Producţia curentă nu este întotdeauna egală cu producţia


potenţială. De exemplu, producţia potenţială poate creşte într-un
ritm normal, dar, din anumite motive, resursele de muncă şi de
capital din economie pot să nu fie pe deplin utilizate. Astfel încât
producţia efectivă este mai mică decât producţia potenţială;
această situaţie este întâlnită în cazul recesiunii economice.
Totodată, într-o economie resursele de capital şi muncă pot fi
utilizate peste nivelul normal, iar în această situaţie producţia
efectivă depăşeşte producţia potenţială; această situaţie este
întâlnită în cazul boom-ului economic.

Gap-ul de PIB Diferenţa dintre producţia potenţială a unei economii


(Y*- Y) şi producţia efectivă (actuală), care există la un
moment dat.

Gap pozitiv Un decalaj de producţie pozitiv (Gap de PIB pozitiv)


care apare atunci când producţia potenţială depăşeşte
producţia efectivă (Y* > Y).

Gap negativ Un decalaj de producţie negativ (Gap de PIB negativ)


care apare atunci când producţia efectivă depăşeşte
producţia potenţială (Y > Y*).
MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII

15.1 INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM (IPC)


Indicele preţurilor O măsură a costului general al bunurilor şi
de consum (IPC) serviciilor cumpărate de un consumator obişnuit.
Cum se calculează IPC
În România, IPC este determinat de Institutul Naţional de Statistică (care, pe
această bază determină şi rata inflaţiei). Pentru calcularea IPC şi a ratei
inflaţiei se parcurg următoarele cinci etape:
1. Stabilirea coşului de bunuri şi servicii;
2. Găsirea preţurilor pentru bunurile şi serviciile incluse în coş;
3. Calcularea costului coşului de bunuri şi servicii;
4. Stabilirea unui an de bază şi calcularea IPC;
5. Determinarea ratei inflaţiei.
Tabel 15.1 Exemplu de calcul al IPC şi al ratei inflaţiei
PASUL 1: ANCHETĂ PENTRU DETERMINAREA COŞULUI DE BUNURI
4 hamburgeri şi 2 pizza
PASUL 2: GĂSIREA PREŢULUI FIECĂRUI BUN ÎN FIECARE AN
ANUL PREŢUL UNUI HAMBURGER PREŢUL UNEI PIZZA
2001 10.000 lei 20.000 lei
2002 20.000 30.000
2003 30.000 40.000
PASUL 3: CALCULAREA COSTULUI COŞULUI ÎN FIECARE AN
(10.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) +
2001
(20.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 80.000 lei
(20.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) +
2002
(30.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 140.000 lei
(30.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) +
2003
(40.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 200.000 lei
PASUL 4: ALEGEREA UNUI AN (2001) CA BAZĂ DE REFERINŢĂ
ŞI CALCULAREA IPC ÎN FIECARE AN
2001 (80.000 lei/80.000 lei) x 100 = 100
2002 (140.000 lei/80.000 lei) x 100 = 175
2003 (200.000 lei/80.000 lei) x 100 = 250
PASUL 5: UTILIZAREA IPC PENTRU CALCULAREA RATEI INFLAŢIEI
DIN ANUL ANTERIOR
2002 (175 – 100)/100 x 100 = 75%
2003 (250 – 175)/175 x 100 = 43%
Măsurarea costului vieţii

Acest tabel arată cum se calculează IPC şi rata inflaţiei pentru o economie
ipotetică, în care consumatorii cumpără doar hamburgeri şi pizza.

Figura 15.1 Structura coşului de bunuri şi servicii în România

Servicii
13%
Mărfuri alimentare
46%
Mărfuri
nealimentare
41%

Rata inflaţiei Modificarea procentuală a indicelui preţurilor faţă


de perioada precedentă.

IPC în anul 2 − IPC în anul 1


Rata inf l. în anul 2 = x 100
IPC în anul 1

Indicele preţurilor O măsură a costului unui coş de bunuri şi servicii


de producţie cumpărate de firme.

Dificultăţi în măsurarea costului vieţii

Obiectivul IPC este măsurarea costului vieţii. Dar IPC nu este un indicator
perfect al costului vieţii. Cauzele imperfecţiunii IPC sunt cunoscute, dar este
foarte greu să fie înlăturate. Aceste cauze sunt:

1. Tendinţa de substituire

Exemplu: În anul 2001, merele sunt mai ieftine decât bananele,


comparative cu situaţia din anul 2000, astfel încât consumatorii cumpără
mai multe mere decât banane. Cum Institutul Naţional de Statistică (INS) nu
Macroeconomie

modifică anual componenţa coşului de bunuri şi servicii pe baza căruia


determină IPC, schimbarea volumului de cumpărări de fructe nu este surprinsă
pentru anul 2001. Altfel spus, INS presupune că în anul 2001, oamenii cumpără
aceeaşi cantitate de mere ca şi în anul 2000. Prin urmare, IPC reflectă o
creştere a costului vieţii mai mare decât cea resimţită de consumatori.

2. Apariţia de noi bunuri şi servicii pe piaţă

Atunci când noi bunuri şi servicii apar pe piaţă, consumatorii au la


dispoziţie o varietate mai mare de mărfuri din care să aleagă. Acest lucru
face ca fiecare leu să fie mai valoros, astfel încât consumatorii au nevoie de
mai puţini lei pentru a-şi menţine un anumit standard de viaţă. Cum însă
INS nu modifică frecvent structura coşului de bunuri şi servicii, IPC nu va
reflecta această schimbare în puterea de cumpărare a leului.

3. Schimbările calitative nereflectate în preţ

Exemplu: În luna aprilie 2000, un autoturism Renault Megane putea fi


cumpărat la un preţ de 10.500 USD. Patru luni mai târziu, acelaşi model de
autoturism, dar îmbunătăţit prin includerea unor elemente semnificative
(putere a motorului sporită, ABS etc.) putea fi cumpărat la acelaşi preţ
(10.500 USD). Acest lucru înseamnă, de fapt, că preţul acestui autoturism a
scăzut (în luna aprile, includerea elementelor respective ar fi însemnat
creşterea preţului la 12.000 USD) sau, cu alte cuvinte, că valoarea unei
unităţi monetare a crescut. INS încearcă să ia în seamă schimbările calitative
ale produselor, dar nu întotdeauna preţul bunurilor reflectă aceste schimbări
(care pot fi şi negative, nu numai pozitive).

Deflatorul PIB vs IPC

Deşi deflatorul PIB şi IPC sunt indicatori care măsoară acelaşi lucru –
nivelul preţurilor – ei au valori diferite. Acest lucru este explicat de
următoarele cauze:
1. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor
produse în ţară, în timp ce IPC reflectă preţurile bunurilor şi
serviciilor cumpărate de consumatori.
2. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor
produse (în ţară), în timp ce IPC reflectă şi preţurile bunurilor şi
serviciilor importate.
Măsurarea costului vieţii

Exemplu: Firma Bayer măreşte preţul aspirinei pe care o produce. Cum


medicamentele cu marca Bayer sunt produse în Germania (sau în alte ţări,
dar nu în România), această aspirină nu este inclusă în PIB al României.
Cum, însă, consumatorii români cumpără aspirină Bayer, preţul aspirinei
este reflectat în IPC, iar creşterea preţului unui bun importat (aspirina
Bayer) este reflectată în IPC, nu în deflatorul PIB.

3. IPC compară preţul unui coş fix de bunuri şi servicii cu preţul


coşului în anul de bază. Comisia Naţională de Statistică schimbă
componenţa coşului de bunuri şi servicii doar la intervale mari de
timp.

Deflatorul PIB compară preţul bunurilor şi serviciilor produse în


perioada curentă cu preţul aceloraşi bunuri şi servicii din perioada de
bază. Grupul de bunuri şi servicii folosit pentru calcularea
deflatorului se schimbă, automat, în timp.

Exemplu:

2003
2003
Phamburger 2003
x Q hamburger + Ppizza
2003
x Q pizza
Deflatorul PIB = 2002
Phamburger 2003
x Q hamburger + Ppizza
2002 2003
x Q pizza

2002
2003
Phamburger 2002
x Qhamburger + 2003
Ppizza x Q pizza
IPC = 2002
Phamburger 2002
x Qhamburger + 2002
Ppizza 2002
x Q pizza

15.2 CORECTAREA VARIABILELOR ECONOMICE


CU EFECTELE INFLAŢIEI

Scopul măsurării nivelului general al preţurilor din economie este să permită


compararea valorilor exprimate în lei din diferite momente de timp.

Exemplu: Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este mare sau mic, în
comparaţie cu un salariu de 20.200 lei din anul 1992? Statisticile arată un
indice al preţurilor de consum de 103,1 în anul 1981 şi 1216,9 în anul 1992.
Macroeconomie

Prin urmare, nivelul general al preţurilor a crescut cu un factor de


11,8 (1216,9/103,1). Aceste cifre pot fi utilizate pentru a măsura salariul
unui individ din anul 1981 în leii anului 1992. Astfel:

Nivelul preturilor 1992


Salariul 1992 = Salariul 1981 x
Nivelul preturilor 1981

1216,9
= 2.700 lei x
103,1

= 31.868 lei

Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este semnificativ mai mare decât un
salariu de 20,200 lei din anul 1992.

Indexarea

Indexarea Corectarea automată a unei sume exprimate în


lei cu efectele inflaţiei, pe baza unei legi sau a
unui contract.

Rate nominale şi rate reale ale dobânzii

Rata nominală Rata care este raportată (publicată) în mod obişnuit,


a dobânzii fără să fie corectată cu efectele inflaţiei.

Rata reală Rata dobânzii corectată cu efectele inflaţiei


a dobânzii

Rata reală a dobânzii = Rata nominală a dobânzii – Rata inflaţiei


Măsurarea costului vieţii

Tabel 15.2 Topul filmelor, ajustat în funcţie de rata inflaţiei

Veniturile estimate
Anul
Poziţia Titulul în USD la nivelul
apariţiei
anului 1996

1 Pe aripile vântului 1939 859 milioane

2 Războiul stelelor 1977 628 milioane

4 Sunetul muzicii 1965 568 milioane

6 E.T. 1982 552 milioane

8 Cartea junglei 1967 483milioane

9 Albă ca zăpada 1937 474 milioane

14 Jurassic Park 1993 375 milioane

16 Naşul 1972 368 milioane

20 Forrest Gump 1994 346 milioane

Sursa: U.S. News and World Report, July 29, 1996


ECONOMISIRE, INVESTIŢII
ŞI SISTEMUL FINANCIAR

16.1 INSTITUŢII FINANCIARE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

Sistem financiar Un grup de instituţii din cadrul economiei, care


ajută la transformarea economisirii unei persoane în
investiţia altei persoane.

Sistemul financiar intermediază resursele rare între cei care economisesc


(cei care cheltuie mai puţin decât obţin ca venituri) şi cei care investesc (cei
care cheltuie mai mult decât veniturile de care dispun).

Instituţiile financiare pot fi grupate în două categorii: (1) Pieţe financiare şi


(2) Intermediari financiari.

Pieţe financiare

Pieţe financiare Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care


economisesc pot să asigure direct fonduri celor care
vor să se împrumute.

A. Piaţa obligaţiunilor

Obligaţiune Un certificat de îndatorare, care specifică obligaţiile


debitorului faţă de deţinătorul obligaţiunii.

O obligaţiune se distinge prin două elemente de bază: termenul la care


împrumutul va fi rambursat (scadenţa) şi rata dobânzii care va fi plătită
periodic de debitor până la scadenţă.

De exemplu, un cumpărător al unei obligaţiuni emise de Consiliul Local al


oraşului Sinaia împrumută banii săi comunităţii Sinaia pentru promisiunea
acesteia de a plăti în schimb o dobândă şi că la sfârşitul perioadei pentru
care a fost făcut împrumutul va plăti întreaga sumă împrumutată (principal).
Economisire, investiţii şi sistemul financiar

Cumpărătorul poate să păstreze obligaţiunea până la scadenţă sau poate să o


vândă mai devreme unei alte persoane.

Emiterea de obligaţiuni urmăreşte colectarea de fonduri şi se numeşte


finanţare prin îndatorare. În exemplul anterior, deţinătorul unei obligaţiuni
emise de Consiliul Local din Sinaia este creditor al acestui organism din
administraţia publică locală.

Obligaţiunile au trei caracteristici:

1. Orizontul de timp pentru care au fost emise;

2. Riscul de credit – probabilitatea ca emitentul (cel care se


împrumută) să nu îşi onoreze obligaţiile privind plata dobânzilor
sau a principalului;

3. Tratamentul fiscal – modul în care legislaţia fiscală tratează


veniturile din dobânzile încasate ca urmare a deţinerii de
obligaţiuni.

B. Piaţa acţiunilor

Acţiune O revendicare asupra unei părţi din proprietatea


unei firme, altfel spus, un drept asupra profiturilor
obţinute de o firmă.

Exemplu: Dacă Alro Slatina vinde un total de 500.000 de acţiuni, atunci


fiecare acţiune reprezintă un drept de proprietate asupra afacerii în valoare
de 1/500.000.

Emiterea de acţiuni cu scopul colectării de fonduri se numeşte finanţare prin


capital. Deţinătorul unei acţiuni a firmei Alro Slatina deţine şi o parte din
firmă. Dacă Alro este foarte profitabilă, acţionarii obţin profituri. Dacă Alro
înregistrează dificultăţi financiare, acţionarii nu primesc nimic. Spre
deosebire de obligaţiuni, acţiunile oferă deţinătorilor posibilitatea de a
obţine profituri mai mari, dar cu riscuri mai mari.

După ce o firmă vinde acţiuni publicului, acestea pot fi tranzacţionate între


deţinători în cadrul bursei de valori. În România, există două asemenea
tipuri de piaţă – Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ.
Macroeconomie

Preţurile la care se tranzacţionează acţiunile pe pieţele bursiere sunt


determinate de oferta şi cererea de acţiuni ale diverselor firme. Cererea
pentru anumite acţiuni – şi preţul acestora – reflectă percepţia publicului
asupra capacităţii firmelor emitente de a obţine profituri în viitor.

¾ Când publicul este optimist în privinţa viitorului unei firme, cererea


pentru acţiunile ei creşte şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni creşte;

¾ Când publicul este pesimist în privinţa viitorului unei firme, cererea


pentru acţiunile ei scade şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni scade.

Intermediari financiari

Intermediari Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care


financiari economisesc pot să asigure indirect fonduri celor
care vor să se împrumute.

C. Băncile

Băncile sunt intermediari financiari a căror funcţie principală este să


primească depozite de la cei care vor să economisească şi să utilizeze aceste
depozite pentru a acorda credite celor care vor să ia bani cu împrumut.

O a doua funcţie a băncilor este să uşureze cumpărarea de bunuri şi servicii


prin crearea unor instrumente de plată ca echivalent al depozitelor
constituite de deponenţi. Băncile contribuie la crearea unui activ special pe
care oamenii îl pot utiliza ca mediu de schimb.

D. Fondurile mutuale

Fond mutual O instituţie care vinde publicului titluri de valoare


şi utilizează veniturile obţinute pentru a cumpăra un
portofoliu de acţiuni şi obligaţiuni.

Deţinătorul de titluri emise de un fond mutual (acţionar) acceptă riscurile şi


profiturile asociate unui portofoliu.
¾ Dacă valoarea portofoliului creşte, acţionarul înregistrează un câştig;
¾ Dacă valoarea portofoliului scade, acţionarul înregistrează o
pierdere.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar

Fondurile mutuale permit indivizilor care deţin sume mici de bani să


diversifice riscul. Cu o sumă relativ mică de bani, un individ poate cumpăra
titluri emise de un fond mutual şi astfel devine, indirect, co-proprietar sau
creditor al unui număr mare de firme semnificative. Deţinerea unui singur
fel de titluri financiare (acţiunile unei firme sau obligaţiunile emise de
acelaşi operator economic) implică, adesea, un risc mare, deoarece valorile
lor sunt legate strict de norocul unui singur emitent. Spre deosebire de
această situaţie, deţinerea unui portofoliu de titluri implică riscuri mai mici,
deoarece relaţia cu un singur emitent de titluri este mai puţin semnificativă.

Fondurile mutuale permit accesul publicului larg, nespecializat în probleme


financiare, la expertiza calificată a managerilor financiari. În mod normal,
managementul profesional ar trebui să crească randamentul pe care
deponenţii la fondurile mutuale îl înregistrează pentru economiile lor.

16.2 ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE ÎN CONTURILE


NAŢIONALE

Contabilitatea se referă la modul în care se definesc şi se adună diferite


variabile. Un contabil ar trebui să ajute un individ sau o firmă să îşi adune
veniturile şi cheltuielile. Contabilitatea naţională realizează aceleaşi lucruri,
dar la nivelul întregii economii.

Câteva identităţi importante

Y = C + I + G + EN unde: Y = PIB
C = consum
I = investiţii
G = achiziţii guvernamentale
EN = export net

Această ecuaţie este o identitate deoarece, fiecare leu cheltuit, relevat de


partea stângă a ecuaţiei este relevat, de asemenea, în una dintre cele patru
componente ale părţii drepte a ecuaţiei. Această ecuaţie se confirmă
întotdeauna datorită modului în care sunt definite şi măsurate variabilele
care o alcătuiesc.
Macroeconomie

Pentru o economie închisă (care nu interacţionează cu alte economii)


EN = 0 Y=C+I+G
Y–C–G=I
Cum (Y – C – G) este economisirea (S) S=I

Economisirea Venitul total din economie care rămâne după ce se


(economisirea acoperă consumul şi achiziţiile guvernamentale.
naţională)

Notăm cu T volumul impozitelor şi taxelor colectate de guvern de la gospodării,


minus volumul sumelor pe care guvernul le plăteşte gospodăriilor sub forma
transferurilor (de exemplu, prin intermediul sistemului de securitate socială).
Economisirea este:

S=Y–C–G
sau
S = (Y – T – C) + (T – G)

economisirea economisirea
privată publică

Economisirea Veniturile cu care rămân gospodăriile după plata


privată impozitelor şi taxelor şi după plata consumului.

Economisirea Veniturile cu care rămâne guvernul după ce


publică acoperă cheltuielile guvernamentale.

Excedent bugetar Un exces de venituri peste cheltuielile


guvernamentale.

Deficit bugetar O insuficienţă a veniturilor faţă de cheltuielile


guvernamentale.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar

Sensul economisirii şi al investiţiei

Din perspectiva conturilor naţionale, economisirea şi investiţia sunt termeni


diferiţi.

Exemplu: Diferenţa dintre economisire şi investiţie

Adrian câştigă mai mulţi bani decât cheltuie şi, cu venitul necheltuit,
constituie un depozit la o bancă sau cumpără obligaţiuni de stat. În acest
caz, Adrian economiseşte. Din perspectivă macroeconomică, cum Adrian
are un venit mai mare decât consumul, el contribuie la economisirea
naţională.

Dacă Adrian ar fi împrumutat bani de la o bancă pentru a-şi construi o casă


nouă, el ar fi contribuit la investiţia naţională. În acelaşi mod, dacă firma
La Mama ar emite acţiuni pentru a construi noi restaurante, acţiunea ei se
include în investiţia naţională. Din perspectivă macroeconomică, investiţiile
se referă la cumpărarea de capital nou (echipament, clădiri etc.).

16.3 PIAŢA FONDURILOR

Piaţa fondurilor Piaţă pe care cei care doresc să economisească


oferă fonduri şi pe care cei care doresc să
investească cer fonduri.

Oferta şi cererea de fonduri

În spatele ofertei de fonduri stau cei care economisesc – indivizi care au un


excedent de venituri peste cheltuieli; ei vor să economisească şi oferă
împrumuturi. Cererea de fonduri vine dinspre gospodăriile şi firmele care
doresc să ia bani cu împrumut pentru a investi. Rata dobânzii este preţul
creditului.
Macroeconomie

Figura 16.1 Piaţa fondurilor

Rata
reală a
dobânzii Ofertă

4%

Cerere

250.000 Fonduri
(miliarde lei)

Rata dobânzii din economie se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea


de fonduri. Oferta de fonduri provine de la economisirea naţională
(economisirea privată şi economisirea publică). Cererea de fonduri provine
de la firmele şi de la gospodăriile care vor să se împrumute cu scopul de a
investi. În acest exemplu, rata de echilibru a dobânzii este 4%, iar cantitatea
de fonduri oferite şi cerute este 250.000 miliarde lei.

Impozite şi economisire

Reamintiţi-vă două dintre principiile economiei:

¾ Standardul de viaţă dintr-o ţară depinde de abilitatea ei de a produce


bunuri şi servicii;

şi

¾ Indivizii răspund la stimulente.

Autorităţile fiscale reduc impozitul aplicat veniturilor din dobânzile la


depozitele bancare. O asemenea politică ar urmări stimularea economisirii,
în condiţiile în care nivelul redus al investiţiilor este considerat un factor
Economisire, investiţii şi sistemul financiar

determinant pentru ritmul mic de creştere economică. Mai mult, se


anticipează o reducere a ritmului de creştere economică în viitor.

Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică


presupune parcurgerea a trei etape:

1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba


ofertei de fonduri?

2. Cum se va deplasa curba afectată?

3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial.

Figura 16.2 Efectul modificării legislaţiei fiscale asupra economisirii

Rata reală
a dobânzii
O1
O2

1. O politică fiscală
6% favorabilă economisirii
determină creşterea
4%
ofertei de fonduri...
2. ... iar acest
lucru duce la
Cerere
scăderea ratei
de echilibru a
dobânzii.

250.000 260.000 Fonduri


(miliarde lei)

1. O politică fiscală care încurajează economisirea afectează oferta


de fonduri;
2. Curba ofertei de fonduri se deplasează de la O1 la O2;
3. Rata de echilibru a dobânzii scade, iar investiţiile cresc. În acest
exemplu, rata de echilibru a dobânzii scade de la 6% la 4%, iar
volumul fondurilor economisite şi investite creşte de la 250.000
miliarde lei la 260.000 miliarde lei.
Macroeconomie

Impozite şi investiţii

Presupunem că autorităţile fiscale reduc impozitele pe profit, în cazul


firmelor care îşi extind activitatea. O asemenea politică ar urmări stimularea
investiţiilor.

Figura 16.3 Efectele creşterii cererii de fonduri

Rata
reală a Ofertă
dobânzii 1. O politică fiscală
favorabilă investiţiilor
măreşte cererea de
8% fonduri...

6%

C2
2. ... ceea ce
determină C1
creşterea ratei
de echilibru a
dobânzii…

250.000 255.000 Fonduri


(miliarde lei)
3... şi creşterea cantităţii
de echilibru a fondurilor

1. Dacă politica fiscală este favorabilă investiţiilor, este afectată


cererea de fonduri;
2. Curba cererii de fonduri se deplasează spre dreapta (cererea
creşte);
3. Rata de echilibru a dobânzii creşte, iar un nivel mai înalt al ratei
dobânzii încurajează economisirea. În acest exemplu, atunci când
curba cererii de fonduri se deplasează de la C1 la C2, rata de
echilibru a dobânzii creşte de la 6% la 8%, iar cantitatea de
echilibru a fondurilor economisite şi investite creşte de la
250.000 mld. la 255.000 mld lei.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar

Deficitul bugetar

Pe parcursul anilor 1990, dar şi în prezent, deficitul bugetar a fost şi este una
dintre cele mai sensibile probleme în economia românească.

Efectele deficitului bugetar pot fi analizate parcurgând cele trei etape utilizate
în analiza pieţei fondurilor.

Figura 16.4 Efectele deficitului bugetar

Rata
O2
reală a
dobânzii O1

8% 1. Un deficit bugetar
reduce oferta de
6% fonduri...

2. ... ceea ce
determină
creşterea Cerere
ratei de
echilibru a
dobânzii…

200.000 250.000 Fonduri


(miliarde lei)
3... şi scăderea cantităţii
de echilibru a fondurilor

Când guvernul cheltuie mai mult decât încasează din taxe şi impozite,
deficitul bugetar rezultat diminuează economisirea naţională. Oferta de
fonduri scade şi nivelul de echilibru al ratei dobînzii creşte. Atunci când
guvernul se împrumută pentru a-şi finanţa deficitul bugetar sunt eliminate
de pe piaţa fondurilor firmele şi gospodăriile care doresc să se împrumute
pentru a-şi finanţa investiţiile. În acest exemplu, atunci când oferta de
fonduri se deplasează de la O1 la O2, rata de echilibru a dobânzii creşte de la
6% la 8%, iar cantitatea de echilibru a fondurilor economisite şi investite
scade de la 250.000 miliarde lei la 200.000 miliarde lei.
RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI

17.1 IDENTIFICAREA ŞOMAJULUI

În fiecare lună, Institutul Naţional de Statistică (INS) publică date privind


situaţia şomajului şi alte aspecte ale pieţei muncii, precum durata şomajului,
categoriile de populaţie afectate de şomaj etc. INS plasează fiecare adult în
una dintre următoarele trei categorii de populaţie: angajaţi, şomeri sau
neinclus în forţa de muncă.

Forţa de muncă Numărul total al lucrătorilor, atât al celor angajaţi,


cât şi al celor neangajaţi.

Forţa de muncă = numărul angajaţilor + numărul şomerilor

Cum se măsoară şomajul

Rata şomajului Procentajul forţei de muncă neangajată.

Numărul de neangajaţi
Rata şomajului = x 100
Forţa de muncă

INS determină rata şomajului atât pentru întreaga populaţie, cât şi pentru
categorii mai restrânse de populaţie – tineri, femei, bărbaţi.

Rata de Procentajul populaţiei adulte care face parte din


participare a forţa de muncă.
forţei de muncă

Forţa de muncă
Rata de participare = x 100
Populaţia adultă

Acest indicator arată în expresie procentuală partea din populaţie care a ales
să participe pe piaţa muncii.
Rata naturală a şomajului

Exemplu: Rata şomajului şi rata de participare

populaţia angajată = 6.442.068 persoane


şomeri = 355.435 persoane
forţa de muncă = 6.442.068 + 355.436 = 6.797.503 persoane
populaţia adultă = 16.176.503 persoane
rata de participare = (6.797.503/16.176.503) x 100 = 42%

Adică, pentru anul la care se referă datele din exemplu, 42% din populaţia
adultă participa pe piaţa muncii şi 5,23% din aceasta nu avea un loc de
muncă.

Figura 17.1 Rata şomajului în România (1991-2000)

14
12 11,8
10 10,4 10,9 10,4 10,5
9,5
8,4 8,9
8
%

6,6
6
4
3
2
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Ani

Rata naturală a Rata normală a şomajului, în jurul căreia fluctuează


şomajului rata şomajului. (Rata şomajului care există atunci
când nu are loc o creştere a inflaţiei.)

Şomaj ciclic Deviaţia şomajului faţă de rata naturală.


Macroeconomie

Este şomajul măsurat corect?

Rata şomajului nu este un indicator perfect pentru măsurarea fracţiunii din


populaţie care nu îşi găseşte un loc de muncă. Pe de o parte, este simplu să
se facă distincţia dintre un individ care are un loc de muncă şi un individ
care nu lucrează. Pe de altă parte, este mult mai greu să se facă distincţia
dintre un şomer şi un individ care nu face parte din forţa de muncă.

Intrarea şi ieşirea din forţa de muncă sunt mişcări frecvente – de exemplu,


lucrători tineri care caută pentru prima dată un loc de muncă sau lucrători
mai vârstnici care au ieşit din forţa de muncă şi acum caută un loc de
muncă.

Datorită acestor mişcări, indicatorii şomajului sunt greu de interpretat.

¾ unii indivizi, care în statistici apar ca fiind şomeri pot, în realitate, să


nu depună eforturi pentru a găsi un loc de muncă;

¾ unii indivizi care apar ca fiind în afara forţei de muncă, ar putea dori
să lucreze, dar nu mai caută un loc de muncă (lucrători descurajaţi).

Lucrători descurajaţi Indivizi care ar dori să lucreze, dar au


renunţat să caute un loc de muncă.

Durata şomajului

Exemplu: Cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen scurt şi cele
mai multe situaţii de şomaj observate sunt pe termen lung.

Presupunem că Andrei trebuie să pregătească o lucrare privind şomajul în


oraşul Vaslui. În acest scop, Andrei se deplasează la Vaslui în fiecare
săptămână, timp de un an, pentru a culege date de la faţa locului. În fiecare
săptămână el întâlneşte la Oficiul Forţelor de Muncă din Vaslui patru
persoane care caută un loc de muncă. Trei dintre aceste persoane sunt
aceleaşi tot timpul anului, în timp ce a patra persoană se schimbă de la
săptămână la săptămână. Pe baza acestor observaţii, Andrei poate formula
două ipoteze:

1. La Vaslui există un şomaj pe termen scurt.


Rata naturală a şomajului

Demonstraţie:

Total şomeri = 55, dintre care 52 sunt şomeri timp de o săptămână şi trei
sunt şomeri tot anul.

Astfel, 55/52, adică 95% dintre perioadele de şomaj se încheie într-o


săptămână. Altfel spus, cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen
scurt.

2. La Vaslui există un şomaj pe termen lung

Demonstraţie:

Se consideră volumul total de şomaj:

Săptămâni de şomaj
3 şomeri pentru un an 156
52 şomeri timp de o săptămână 52
Total săptămâni de şomaj 208

Astfel, 156/208, adică 75% din şomaj, este atribuibil indivizilor care sunt
şomeri tot anul. Altfel spus, cele mai multe situaţii de şomaj observate sunt
pe termen lung.

De ce există şomaj?

Şomaj fricţional Şomaj datorat faptului că lucrătorii au nevoie


de timp pentru a găsi locurile de muncă
potrivit calificării şi dorinţelor lor.

Şomajul fricţional explică, adesea, perioadele scurte de şomaj.

Şomaj structural Şomaj datorat faptului că numărul locurilor de


muncă disponibile pe anumite pieţe ale muncii
este mai mic decât numărul lucrătorilor care ar
dori să le ocupe.

Şomajul structural explică, adesea, perioadele mai lungi de şomaj.


Macroeconomie

17.2 LEGISLAŢIA SALARIULUI MINIM

Dacă salariul este menţinut peste nivelul de echilibru, indiferent de cauză,


rezultatul este şomajul.

Figura 17.2 Şomajul determinat de stabilirea salariului


peste nivelul de echilibru

Salariul
Surplus de lucrători = şomaj
Oferta de
Salariul muncă
minim

Salariul de
echilibru

Cererea de
muncă

LC LE LO Număr de
lucrători

Pe această piaţă a muncii, salariul la care se echilibrează cererea de muncă şi


oferta de muncă este salariul de echilibru. La acest salariu, cantitatea cerută
de muncă este egală cu cantitatea oferită de muncă (LE). Dacă salariul este
forţat să rămână peste nivelul de echilibru – situaţie posibilă în condiţiile
existenţei unei legi a salariului minim – cantitatea de muncă oferită creşte la
LO, iar cantitatea cerută de muncă scade la LC. Excesul de forţă de muncă
rezultat (LO – LC) reprezintă şomaj.
Rata naturală a şomajului

17.3 SINDICATE ŞI NEGOCIERI COLECTIVE

Sindicat O asociaţie de lucrători, care negociază cu


angajatorii salariile şi condiţiile de muncă.

Negocieri colective Procesul prin care sindicatele şi firmele stabilesc


termenii de angajare.

Figura 17.3 Compromisul între salarii mari şi locuri de muncă

100

80
Renta maximă a lucrătorului
Salariul orar (mii lei)

Nivelul care
60 maximizează
Cerere salariul
elastică

40 Salariul care
Elasticitate maximizează
unitară ocuparea

20
Cerere
inelastică
Câştigul marginal în
venitul salarial total
0 100 200 300 400 500

Cantitatea de muncă
(Mii ore de muncă pe an)
Macroeconomie

În industriile în care angajatorii sunt primitori de preţ, sindicatele pot alege


mai multe căi de abordare a compromisului între mărimea salariului şi
numărul locurilor de muncă. Dacă obiectivul sindicatelor este să
maximizeze ocuparea, el nu va negocia un salariu mai mare decât salariul de
echilibru. Dacă în punctul de echilibru concurenţial cererea de muncă este
inelastică, venitul total al membrilor sindicatului poate fi crescut prin
mărirea salariului până în punctul în care curba cererii are elasticitate
unitară. Dacă sindicatele iau în considerare costul de oportunitate al
lucrătorilor, ele ar putea dori să ridice salariul până la nivelul care
maximizează renta lucrătorilor.

Grevă Retragerea, organizată de sindicat, a lucrătorilor


dintr-o firmă.

17.4 TEORIA SALARIILOR DE EFICIENŢĂ

Salarii de eficienţă Salarii mai mari decât nivelul de echilibru, plătite


de firme, pentru a creşte productivitatea lucrătorilor.

Sănătatea lucrătorului

Lucrătorii mai bine plătiţi au acces la o hrană mai bună şi, astfel, sănătatea
lor le permite să fie mai productivi.

Fluctuaţia lucrătorilor

Lucrătorii îşi schimbă locurile de muncă din diferite motive. Frecvenţa cu


care lucrătorii renunţă la o slujbă depinde de un întreg set de stimulente,
care include şi avantajele rămânerii la un loc de muncă sau plecării spre un
alt loc de muncă. Cu cât salariile plătite de o firmă sunt mai mari, cu atât
mai mică este probabilitatea ca lucrătorii să plece spre alte firme.
Rata naturală a şomajului

Efortul lucrătorului

În multe firme, angajaţii pot decide ei înşişi în ceea ce priveşte efortul depus
la locul de muncă. Adesea, firmele monitorizează eforturile lucrătorilor
angajaţi şi cei care sunt surprinşi că nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod
onest sunt concediaţi. Nu toţi „chiulangii” sunt descoperiţi imediat, deoarece
însăşi monitorizarea este imperfectă şi costisitoare. Adesea, angajaţii sunt
stimulaţi prin salarii mai mari să depună eforturi în mod onest.

Calitatea lucrătorilor

Atunci când o firmă angajează noi lucrători, nu poate cunoaşte perfect


calitatea celor care se prezintă la angajare. Plătind salarii mai mari, firmele
atrag un număr mai mare de lucrători calificaţi la selecţia pentru ocuparea
locurilor de muncă.
SISTEMUL MONETAR

18.1 CE SUNT BANII?

Bani Stocul de active care pot fi folosite cu uşurinţă


pentru realizarea tranzacţiilor.

Funcţiile banilor

Instrument de păstrare Un activ pe care oamenii îl pot folosi pentru a


a valorii transfera puterea de cumpărare din prezent în
viitor.

Unitate de măsură Etalon pe care oamenii îl folosesc pentru


preţuri şi pentru înregistrarea datoriilor.

Mijloc de schimb Un activ pe care cumpărătorii îl cedează


vânzătorilor atunci când vor să cumpere bunuri
sau servicii.

Dubla coincidenţă Situaţie puţin probabilă ca doi indivizi, fiecare


a trebuinţelor având un bun pe care celălalt îl vrea, se
întâlnesc la momentul dorit pentru a schimba
între ei acele bunuri.

Lichiditate Abilitatea unui activ de a fi utilizat direct ca


mijloc de plată păstrându-şi nemodificată
valoarea nominală. Lichiditatea arată costul
preschimbării unui activ cu alt activ.
Tipuri de bani
Bani cu valoare Bani marfă – de exemplu, aurul în condiţiile
intrinsecă existenţei etalonului aur
Bani fără valoare Active a căror valoare este stabilită de autorităţi.
intrinsecă
Sistemul monetar

18.2 BANII ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

Oferta de bani Cantitatea de bani disponibilă în economie.

Monedă Bancnote şi monedă metalică deţinute de


public.

Depozite la vedere Depozit constituit la o bancă sau la o altă


instituţie de economisire din care pot fi
efectuate oricând retrageri fără a se plăti vreo
penalitate.

Depozite la termen Depozit deschis la o bancă sau la o altă


instituţie de economisire din care pot fi retrase
fonduri fără plata unei penalităţi doar la
sfârşitul unei perioade dinainte stabilită.

Masa monetară O măsură a ofertei de bani, care include


în sens restrâns (M1) numerarul şi disponibilităţile la vedere.

Masa monetară O măsură a ofertei de bani, care include M1


în sens larg (M2) plus depunerile bancare la termen şi depozitele
de economii.

În tabelul 18,1, oferta de bani la sfârşitul lunii aprilie 2002 este separată pe
două componente. M1 este suma dintre numerarul în afara sistemului bancar
şi disponibilităţile la vedere. M2 include M1 plus cvasibani.

Tabel 18.1 Structura masei monetare în România (miliarde lei)

aprilie 2002
Numerar în afara sistemului bancar 37.682,7 13,2%
Plus disponibilităţi la vedere 22.689,9 7,9%
Egal M1 (oferta de bani definită în sens restrâns) 60.372,6 21,1%
Plus cvasibani 225.693 78,9%
Economii ale populaţiei 72.442,8 25,3%
Depozite în lei pe termen şi condiţionate 34.318,6 12%
Depozite în valută ale rezidenţilor* 118.931,6 41,6%
Egal M2 (oferta de bani definită în sens larg) 286.065,6 100%
* Transformate la cursurile de schimb ale pieţei valutare valabile în ultima zi a lunii.
Sursa: Banca Naţională a României, Buletin lunar nr. 4/2002
Macroeconomie

18.3 SISTEMUL BANCAR

Banii în economia românească nu au valoare intrinsecă. Banca Naţională a


României (BNR) este singura instituţie responsabilă de reglementarea
sistemului monetar.

Banca Naţională a Banca centrală a României.


Romîniei

Bancă centrală O instituţie menită să determine cantitatea de


bani din economie şi, uneori, să supravegheze
sistemul bancar.

BNR a fost creată în anul 1880. În prezent, BNR este condusă de un


Consiliu de Administraţie numit de Parlament, pe o perioadă de cinci ani.
Consiliul de Administraţie este condus de un Preşedinte (Guvernatorul
BNR), numit de Parlament pe baza nominalizării primului-ministru.
Mandatul Consiliului de Administraţie depăşeşte ciclul electoral pentru a
asigura independenţa băncii centrale faţă de presiunile politice în ceea ce
priveşte formularea politicii monetare.

BNR are două atribuţii:

1. Reglementează activitatea sistemului bancar.


9 BNR monitorizează situaţia financiară a băncilor
comerciale;
9 BNR acţionează ca bancă – oferă, în anumite condiţii
credite băncilor comerciale care vor să se împrumute. În
plus, în situaţia în care băncile comerciale au dificultăţi
financiare, BNR poate acţiona ca împrumutător de ultimă
instanţă (lender of the last resort) pentru a menţine
stabilitatea sistemului bancar.

2. Controlează cantitatea de bani disponibilă în economie (oferta de


bani). Deciziile BNR privind oferta de bani reprezintă politica
monetară.

Politica monetară Stabilirea ofertei de bani de către decidenţii


din BNR.
Sistemul monetar

Instituţii de depozit Intermediari financiari, incluzând băncile


comerciale şi instituţiile de economisire, care
acceptă depozite de la agenţii economici.

Bănci comerciale Intermediari financiari care oferă o arie largă


de servicii bancare, inclusiv acceptarea de
depozite de la agenţi economici şi acordarea de
credite agenţilor economici.

Instituţii de Intermediari financiari care operează în mod


economisire asemănător băncilor comerciale. Aici sunt
incluse asociaţii de economisire şi împrumut,
case de economii şi cooperative de credit.

Exemplul 1: Bilanţul bancar simplificat pentru o bancă comercială

Active (utilizarea fondurilor) Pasive (sursele fondurilor)


Rezerve 5 Depozite 10
Rezerve obligatorii 1
Exces de rezerve 4
Credite 5
Total active 10 Total pasive 10
* milioane lei

Se consideră că valoarea netă a băncii este zero.

⇒ Rezervele sunt alcătuite din numerar în casieria băncii şi rezerve


obligatorii.

⇒ Rezervele obligatorii sunt rezervele minime pe care băncile


comerciale trebuie să le deţină la cererea băncii centrale.

⇒ Rata rezervelor obligatorii exprimă rezervele obligatorii ca procent


din depozitele la care se aplică obligativitatea constituirii de rezerve.

Excesul de rezerve reprezintă diferenţa dintre rezervele totale şi rezervele


minime obligatorii.
Macroeconomie

Exemplul 2: Principalele operaţiuni ale unei bănci

Emil a auzit că banca A oferă servicii excelente. Prin urmare, el decide să


deschidă un depozit (un cont) la această bancă, depunând 1 milion lei.
Acum, Emil are un depozit de 1 milion lei la bancă, iar acest lucru se
înregistrează în pasivul băncii. Banca pune milionul de lei în casierie, astfel
încât activele ei cresc cu 1 milion lei.

Banca A
Active Pasive
Numerar în casierie +1 Depozite +1

Numerarul face parte din rezervele băncii. Prin urmare:

Banca A
Active Pasive
Rezerve +1 Depozite +1

⇒ În momentul în care Emil a deschis un cont în valoare de 1 milion lei


la banca A, rezervele băncii au crescut cu aceeaşi sumă.

Dacă Emil ar fi deschis contul la banca A pe baza unui cec în valoare de


1 milion lei emis de banca B, rezultatul ar fi fost acelaşi. Efectul iniţial
asupra bilanţului simplificat al băncii A este:

Banca A
Active Pasive
Numerar în curs de colectare +1 Depozite +1

În urma compensării cecului, banca centrală transferă rezerve de 1 milion lei


de la banca B la banca A, iar, în final, bilanţurile celor două bănci arată
astfel:
Banca A
Active Pasive
Rezerve +1 Depozite +1
Sistemul monetar

Banca B
Active Pasive
Rezerve -1 Depozite -1

⇒ Atunci când o bancă primeşte un depozit suplimentar, rezervele ei


cresc cu suma din depozit. Atunci când o bancă pierde depozite,
rezervele ei scad cu suma depozitelor pierdute.

Examplul 3: Cum se ajunge la profit

Banca A primeşte un depozit în valoare de 1 milion lei sub forma unui cec.
Rata rezervelor obligatorii este 10%. De aceea, rezervele obligatorii ale
băncii A cresc cu 100.000 lei. Bilanţul simplificat arată astfel:

Banca A
Active Pasive
Rezerve obligatorii + 100.000 Depozite + 1 mil.
Exces de rezerve + 900.000

Banca acordă un credit echivalent al excesului de rezerve de 900.000 lei.


Acum, bilanţul ei simplificat arată astfel:

Banca A
Active Pasive
Rezerve obligatorii + 100.000 Depozite + 1 mil.
Credite + 900.000

⇒ Dacă banca a acordat un credit de 900.000 lei cu o dobândă de 10%


pe an, ea va câştiga la sfârşitul anului 90.000 lei;

⇒ Dacă pentru depozitul la vedere banca acordă o dobândă de 5% pe


an, iar costul serviciilor pentru acest cont este de 20.000 lei pe an,
costul anual al depozitului este 70.000 lei;

⇒ Profitul anual al băncii pentru noul depozit este 20.000 lei.


Macroeconomie

Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare

Sistem bancar cu Un sistem bancar în care băncile păstrează ca


rezerve fracţionare rezerve numai o fracţiune din valoarea
depozitelor.

Exemplul 4: Crearea banilor

Un sistem bancar simplificat:

1. În sistem există zece bănci comerciale identice şi banca


centrală;

2. Singura formă de bani din sistemul bancar sunt depozitele la


vedere;

3. Rata rezervelor obligatorii este 10%.

Bilanţul simplificat al unei bănci în starea de echilibru este:

Active Pasive
Rezerve 100.000 Depozite 1 mil.
Rezerve obligatorii 100.000
Exces de rezerve 0
Credite 900.000
Total active 1 mil. Total pasive 1 mil.

⇒ Băncile nu mai pot acorda noi credite, întrucât excesul de rezerve


este zero.

⇒ Banca centrală cumpără obligaţiuni în valoare de 100.000 lei prin


intermediul unui dealer şi apoi plăteşte obligaţiunile printr-un
transfer bancar către banca cu care lucrează dealerul (banca A).
Sistemul monetar

Bilanţul băncii A arată astfel:


Banca A
Active Pasive
Rezerve 200.000 Depozite 1,1 mil.
(+100.000) (+100.000)
Rezerve obligatorii 110.000
(+10.000)
Exces de rezerve 90.000
(+90.000)
Credite 900.000
Total active 1,1 mil. Total pasive 1,1 mil.
(+100.000) (+100.000)
În paranteze sunt menţionate schimbările faţă de situaţia anterioară.
⇒ Noile rezerve de 100.000 lei ale băncii A se împart între rezerve
obligatorii şi exces de rezerve;
⇒ Disponibilităţile la vedere ale băncii au crescut cu 100.000 lei;
⇒ Banca trebuie să păstreze 10.000 lei ca rezerve obligatorii. Restul de
90.000 lei din noile rezerve constituie acum exces de rezerve;
⇒ Banca îşi poate mări profitul dacă acordă noi credite în valoare de
90.000 lei.
O firmă solicită un credit de 90.000 lei pentru a-şi plăti furnizorii de materii
prime. Solicitarea este acceptată şi contul firmei este creditat cu 90.000 lei.
În momentul în care creditul este acordat, dar firma nu a efectuat plata,
bilanţul băncii A este:
Banca A
Active Pasive
Rezerve 200.000 Depozite 1,19 mil.
(+90.000)
...Rezerve obligatorii 119.000
(+9.000)
Exces de rezerve 81.000
(-9.000)
Credite 990.000
Total active 1,19 mil. Total pasive 1,19 mil.
(+90.000) (+90.000)
Macroeconomie

⇒ Creditând cu 90.000 lei contul firmei care a solicitat creditul, banca a


creat un nou activ de 90.000 lei (creditul) şi un nou pasiv de 90.000
lei (depozitul);

⇒ Rezervele obligatorii au crescut cu 9.000 lei. Banca mai are un exces


de rezerve de 81.000 lei;

⇒ Banca nu mai poate să acorde în siguranţă noi credite.

De îndată ce furnizorii sunt plătiţi cu un cec, ei depun cecul în contul lor


deschis la banca B, iar aceasta trimite cecul la banca centrală pentru
compensare. Banca centrală creditează cu 90.000 lei contul de rezerve
al băncii B şi diminuează cu 90.000 lei contul de rezerve al băncii A. După
ce s-au desfăşurat aceste operaţiuni, bilanţurile celor două bănci arată astfel:

Banca A
Active Pasive
Rezerve 110.000 Depozite 1,1 mil.
(-90.000) (-90.000)
Rezerve obligatorii 110.000
(-9.000)
Exces de rezerve 0
(-81.000)
Credite 990.000
Total active 1,1 mil. Total pasive 1,1 mil.
(-90.000) (-90.000)

Banca B
Active Pasive
Rezerve 190.000 Depozite 1,09 mil.
(+90.000) (+90.000)
Rezerve obligatorii 109.000
(+9.000)
Exces de rezerve 81.000
(+81.000)
Credite 900.000
Total active 1,09 mil. Total pasive 1,09 mil.
(+90.000) (+90.000)
Sistemul monetar

⇒ Banca A nu ar fi putut să acorde în siguranţă credite în volum mai


mare de 90.000 lei, cât reprezintă creşterea excesului de rezerve.
Prin compensarea cecului, ea a pierdut 90.000 lei atât din depozite,
cât şi din rezerve. Diminuarea depozitelor cu 90.000 lei presupune
diminuarea rezervelor obligatorii cu numai 9.000 lei (10% din
90.000 lei). Prin urmare, banca avea nevoie de 81.000 lei ca exces de
rezerve pentru a completa diferenţa până la 90.000 lei;
⇒ Pierderea de rezerve a băncii A este câştigul de rezerve al băncii B.
Procesul de compensare al cecului nu a modificat rezervele totale din
sistemul bancar.
⇒ Banca B are acum un exces de rezerve (+81.000 lei). Ea îşi poate
mări profitul acordând noi credite. Banca acordă un nou credit de
81.000 lei unui client care îşi achită datoriile faţă de un partener de
afaceri. Acesta lucrează cu banca C. Bilanţurile băncilor B şi C arată
astfel:
Banca B
Active Pasive
Rezerve 109.000 Depozite 1,09 mil.
(-81.000)
Rezerve obligatorii 109.000
(nemodificate)
Exces de rezerve 0
(-81.000)
Credite 981.000
(+81.000)
Total active 1,09 mil. Total pasive 1,09 mil.

Banca C
Active Pasive
Rezerve 181.000 Depozite 1,081 mil.
(+81.000) (+81.000)
Rezerve obligatorii 108.100
(+8.100)
Exces de rezerve 72.900
(+72.900)
Credite 900.000
Total active 1,081 mil. Total pasive 1,081 mil.
(+81.000) (+81.000)
Macroeconomie

⇒ Iniţial, banca centrală a introdus astfel rezerve suplimentare în


sistemul bancar în volum de 100.000 lei;

⇒ Prima bancă a păstrat 10.000 lei (10% din 100.000 lei) din această
sumă sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat un credit în
valoare de 90.000 lei din excesul de rezerve;

⇒ A doua bancă, ale cărei rezerve au crescut cu 90.000 lei, a păstrat


9.000 lei sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat, la rândul ei,
un credit în valoare de 81.000 lei;

⇒ A treia bancă va fi în măsură să acorde un credit în valoare de


72.900 lei;

⇒ A patra bancă va putea acorda credit în valoare de 65.610 lei; în


fiecare rundă creditele acordate creează noi depozite;

⇒ În cele din urmă, cantitatea de bani alcătuită exclusiv din depozite,


creşte cu 100.000 lei + 90.000 lei + 81.000 lei + 72.900 lei +
+ 65.610 lei + ...= 1 milion lei;

⇒ Deşi prin acest proces crearea banilor continuă permanent, nu se


generează o cantitate infinită de bani. Creşterea este dată de valoarea
multiplicatorului banilor;
Sistemul monetar

⇒ Multiplicatorul banilor arată de câte ori creşte suma de bani generată


de sistemul bancar, datorită creşterii cu un leu a rezervelor totale;

⇒ În acest exemplu, creşterea cu 100.000 lei a rezervelor totale


generează creşterea cantităţii de bani cu 1 milion lei. Aşadar,
multiplicatorul banilor este 10, adică 1/rr, unde rr este rata rezervelor
obligatorii.
BANII ŞI INFLAŢIA

19.1 TEORIA CLASICĂ A INFLAŢIEI


Nivelul general al preţurilor din economie poate fi interpretat în două moduri:
1. Preţul unui coş de bunuri şi servicii – atunci când nivelul preţurilor creşte,
oamenii trebuie să plătească mai mult pentru bunurile şi serviciile cumpărate;
2. Nivelul preţurilor ca valoare a banilor o creştere a nivelului
preţurilor înseamnă o valoare mai mică a banilor, deoarece cu un leu
se pot cumpăra cantităţi mai mici de bunuri şi servicii.
Dacă IPC şi deflatorul PIB măsoară nivelul preţurilor (P), atunci P măsoară
numărul de lei necesar pentru cumpărarea unui coş de bunuri şi servicii
(preţul bunurilor măsurat în expresie monetară).
Cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu 1 leu este egală cu
1/P (valoarea banilor exprimată în termeni de bunuri şi servicii). Când
nivelul preţurilor creşte, valoarea banilor scade.
Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar
Figura 19.1 Oferta de bani, cererea de bani şi preţul de echilibru

Valoarea Nivelul
banilor 1/P Oferta de bani preţurilor, P
(Mare) 1 1 (Mic)

3/4 1.3

A
1/2 2
Valoarea Preţ de
de echilibru echilibru
a banilor 1/4 4
Cererea
de bani
(Mică) (Mare)
Cantitate fixată Cantitatea
de BNR de bani
Banii şi inflaţia

Pe axa orizontală este reprezentată cantitatea de bani. Pe axa verticală din


partea stângă este reprezentată valoarea banilor, iar pe axa verticală din
partea dreaptă este reprezentat nivelul preţurilor. Curba ofertei de bani este
verticală, deoarece cantitatea de bani este fixată de către BNR. Curba cererii
de bani are o înclinaţie negativă deoarece oamenii doresc să deţină cantităţi
mai mari de bani atunci când fiecare leu cumpără o cantitate mai mică de
bunuri şi servicii. În punctul de echilibru (punctul A), valoarea banilor şi
nivelul preţurilor s-au ajustat pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu
cantitatea de bani cerută.

Efectul unei creşteri a ofertei de bani

Figura 19.2 Procesul de ajustare la creşterea ofertei de bani

Valoarea Nivelul
banilor, 1/P O1 O2 preţurilor, P
(Mare) 1 1 (Mic)
1. O creştere a
ofertei de
3/4 bani… 1.3

2. scăderea A
valorii 1/2 2
banilor… 3. şi
creşterea
B nivelului
1/4 4
Cererea de preţurilor.
bani
(Mică)
(Mare)
M1 M2 Cantitatea de
bani

Când BNR creşte oferta de bani, valoarea banilor şi nivelul preţurilor se


ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de bani. Echilibrul se mută din
punctul A în punctul B. Prin urmare, creşterea ofertei de bani face ca nivelul
preţurilor să crească şi, astfel, fiecare leu are o valoare mai mică.
Macroeconomie

19.2 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR

Teoria O teorie conform căreia cantitatea de bani disponibilă


cantitativă determină nivelul preţurilor şi, totodată, ritmul de
a banilor creştere a cantităţii de bani determină rata inflaţiei.

Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă

Oamenii deţin bani pentru a cumpăra bunuri şi servicii. Cu cât oamenii au


nevoie de mai mulţi bani pentru tranzacţii, cu atât ei păstrează mai mulţi
bani. Legătura dintre tranzacţii şi bani este numită ecuaţia cantitativă a
banilor:
Banii x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Tranzacţii
MxV=PxT
Partea dreaptă a ecuaţiei cantitative se referă la tranzacţii.

T = numărul de tranzacţii dintr-o perioadă de timp (de exemplu, un an).


P = preţul pentru o tranzacţie tipică (numărul de lei schimbaţi).
PxT = numărul de lei schimbaţi într-un an.

Partea stângă a ecuaţiei cantitative se referă la banii folosiţi pentru realizarea


tranzacţiilor.
M = cantitatea de bani.
V = viteza de rotaţie a banilor – cât de repede circulă banii în economie
(de câte ori o unitate monetară trece dintr-o mână în alta, într-o unitate
de timp).

Exemplu: Într-un an se vând 600 de pâini, iar preţul unei pâini este
3000 lei.
În acest caz, T = 600 pâini/an
P = 3000 lei
Numărul de lei schimbaţi este:
PT = 3000 lei/1 pâine x 600 pâini/an = 1.800.000 lei/an
Banii şi inflaţia

Presupunând că masa monetară (cantitatea de bani) din economie


este 600.000 lei, se poate calcula viteza de rotaţie a banilor:

PxT 1.800.000 lei/an


V= = = 3 ori pe an
M 600.000 lei

Tranzacţii şi venituri

Numărul de tranzacţii din economie este greu de măsurat. Pentru rezolvarea


acestei probleme, numărul de tranzacţii (T) se înlocuieşte cu producţia totală
din economie (Y).

Bani x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Producţia

M x V = P x Y

Dacă Y reprezintă volumul producţiei şi P este preţul unei unităţi de


producţie, atunci PY este valoarea, în unităţi monetare, a producţiei. Y este
PIB real, P este deflatorul PIB şi PY este PIB nominal. V arată de câte ori o
unitate monetară ajunge la cineva sub formă de venit.

Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă

M/P este portofoliul real de bani şi măsoară puterea de cumpărare a stocului


de bani.

Exemplu: Dacă M = 600.000 lei şi


P = 3000 lei, atunci portofoliul real de bani este 200 pâini.

Funcţia cererii de bani este o ecuaţie care arată ce determină cantitatea reală
de bani pe care oamenii doresc să o deţină. O formă simplă a acestei funcţii
este:

(M/P)d = kY, unde k este o constantă


Macroeconomie

Această ecuaţie arată că portofoliul real de bani cerut este proporţional cu


venitul real. Din această funcţie a cererii de bani se poate determina ecuaţia
cantitativă. Cantitatea reală de bani cerută (M/P)d trebuie să fie egală cu
cantitatea de bani oferită M/P. Prin urmare:

M/P = kY Rearanjând această ecuaţie se obţine:

M(1/k) = PY, iar aceasta se poate rescrie astfel:

MV = PY, unde V = 1/k

Ipoteza vitezei de rotaţie constantă

Teoria cantitativă a banilor defineşte viteza de rotaţie ca raportul dintre PIB


nominal şi cantitatea de bani.

Prin ipoteză, viteza de rotaţie este constantă.

Pe baza acestei ipoteze, ecuaţia cantitativă poate fi considerată o teorie a


PIB nominal:


M x V = P x Y, unde V este constantă.

Prin urmare, o modificare a cantităţii de bani (M) trebuie să determine o


modificare proporţională a PIB nominal (PY). Cu alte cuvinte, cantitatea de
bani determină valoarea producţiei de bunuri şi servicii din economie,
exprimată în lei.

Bani, preţuri şi inflaţie

Teoria care explică ce determină nivelul general al preţurilor într-o


economie are trei stâlpi de rezistenţă:

1. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul


producţiei.
Banii şi inflaţia

2. Oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei (PY).


Această concluzie derivă din ecuaţia cantitativă a banilor şi din
presupunerea că viteza de rotaţie este constantă.

3. Capacitatea productivă a economiei determină PIB real,


cantitatea de bani determină PIB nominal, iar deflatorul PIB este
raportul dintre PIB nominal şi PIB real.

Cum rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului preţului, teoria


preţurilor este şi o teorie a inflaţei. Ecuaţia cantitativă poate fi rescrisă
astfel:

modific. % a M + modific. % a V = modific. % a P + modific. % a Y

9 Modificarea procentuală a cantităţii de bani (M) este


controlată de BNR;

9 Modificarea procentuală a vitezei de rotaţie (V) reflectă


schimbarea în cererea de bani. Pe baza ipotezei vitezei de
rotaţie constantă, modificarea procentuală a vitezei de rotaţie
este zero;

9 Modificarea procentuală a nivelului preţurilor este rata


inflaţiei;

9 Modificarea procentuală a producţiei (Y) depinde de


creşterea cantităţii de factori de producţie şi de progresul
tehnologic; modificarea procentuală a producţiei este zero.

⇒ Teoria cantitativă a banilor afirmă că banca centrală, care


controlează oferta de bani, are un ultim control asupra ratei inflaţiei.
Dacă banca centrală păstrează stabilă oferta de bani, nivelul
preţurilor va fi stabil. Dacă banca centrală măreşte rapid oferta de
bani, nivelul preţurilor va creşte rapid.
Macroeconomie

19.3 SENIORAJUL – VENITUL DIN TIPĂRIREA DE BANI

Surse de venit pentru guvern: Impozite şi taxe


Împrumuturi (interne şi externe)
Tipărire de bani (impozit prin
inflaţie)

9 Când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru a-şi finanţa


cheltuielile, oferta de bani creşte;

9 Creşterea ofertei de bani generează inflaţie.

⇒ Creşterea cantităţii de bani pentru creşterea veniturilor autorităţilor


este un impozit prin inflaţie.

Cei care deţin bani plătesc un „impozit prin inflaţie”. Pe măsură ce preţurile
cresc, valoarea banilor scade. Atunci când autorităţile „tipăresc” mai mulţi
bani pentru atingerea propriilor scopuri, banii deţinuţi de public devin mai
puţin valoroşi.

⇒ Inflaţia este un impozit asupra deţinerii de bani.

19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii

Rate nominale şi rate reale ale dobânzii

Rata dobânzii este rata nominală (i)


Creşterea puterii de cumpărare este rata reală (r)

r = i – π unde π este rata inflaţiei

Efectul Fisher

Rearanjând termenii din ecuaţia ratei reale a dobânzii se obţine:

i = r + π (Ecuaţia Fisher: rata nominală a dobânzii este egală cu rata


reală a dobânzii, plus rata inflaţiei).
Banii şi inflaţia

Irving Fisher (1867-1947) – economist american

Ecuaţia Fisher arată că rata nominală a dobânzii se modifică din două


motive:

1. Rata reală a dobînzii se modifică;

2. Rata inflaţiei se modifică.

9 Rata reală a dobânzii se modifică pentru a echilibra economisirea şi


investiţiile;

9 Teoria cantitativă a banilor arată că rata de creştere a banilor determină


rata inflaţiei;

⇒ Teoria cantitativă a banilor şi ecuaţia Fisher arată că modificarea


cantităţii de bani afectează rata nominală a dobânzii.

Creşterea cu 1% a cantităţii de bani determină creşterea cu 1% a ratei inflaţiei


(teoria cantitativă). Creşterea cu 1% a ratei inflaţiei determină o creştere cu
1% a ratei nominale a dobânzii (ecuaţia Fisher). Relaţia de unu la unu dintre
rata inflaţiei şi rata nominală a dobânzii este numită efect Fisher.

Dobânzi ex-ante şi ex-post

Dobânda ex-ante Rata reală a dobânzii anticipată de creditor şi de


debitor atunci când se contractează un împrumut.

Dobânda ex-post Rata reală a dobânzii realizată efectiv.

π = inflaţia viitoare efectivă


πe = inflaţia viitoare anticipată

dobânda ex-ante este: i – πe


dobânda ex-post este: i – π

cele două rate ale dobânzii diferă atunci când π este diferită de πe.
Efectul Fisher devine: i = r + πe.
Macroeconomie

Rata dobânzii ex-ante este determinată de echilibrul de pe piaţa bunurilor şi


serviciilor.
Rata nominală a dobânzii (i) se modifică o dată cu schimbările privind
inflaţia anticipată (πe).

19.5 RATA NOMINALĂ A DOBÂNZII ŞI CEREREA DE BANI


Rata nominală a dobânzii este o determinantă a cantităţii de bani cerute.

Costul deţinerii de bani


Numerarul nu aduce dobândă. Spre deosebire de numerar, obligaţiunile sau
depozitele bancare (la termen) aduc rate ale dobânzii. Rata nominală a
dobânzii reprezintă costul de oportunitate al deţinerii de bani.
Obligaţiunile sau depozitele bancare pot aduce un câştig egal cu rata reală a
dobânzii (r). Câştigul din deţinerea de numerar este - πe (valoarea reală a
banilor scade cu rata inflaţiei). Deţinerea de numerar înseamnă renunţarea la
diferenţa dintre câştigurile asigurate de cele două active (obligaţiuni şi
numerar). Prin urmare, costul deţinerii de bani este r - (- πe), care este i
(conform efectului Fisher).

Funcţia cererii de bani este:

(M/P)d = L(i,Y) L = cererea de bani (activul cu cea mai mare lichiditate).

Această ecuaţie arată că cererea pentru lichiditatea portofoliului real de bani


este o funcţie de venit şi de rata nominală a dobânzii. Cu cât venitul (Y) este
mai mare, cu atât mai mare este cererea pentru numerar în portofoliul real.
Cu cât rata nominală a dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este cererea
pentru numerar în portofoliul real.

Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii

Oferta
de bani
Nivelul Rata Rata nominală
preţurilor inflaţiei a dobânzii
Cererea
de bani
Banii şi inflaţia

Oferta de bani şi cererea de bani determină nivelul preţurilor. Modificarea


nivelului preţurior determină rata inflaţiei. Rata inflaţiei influenţează rata
nominală a dobânzii. Cum rata nominală a dobânzii este costul deţinerii de
bani, rata nominală a dobânzii poate influenţa cererea de bani.

Cum afectează introducerea legăturii dintre rata nominală a dobânzii şi


cererea de bani teoria preţurilor?

Egalând oferta reală de bani, M/P, cu cererea de bani, L(i,Y):

M/P = L(i,Y)

şi folosind ecuaţia Fisher pentru scrierea ratei nominale a dobânzii ca suma


dintre rata reală a dobânzii şi inflaţia anticipată:
M/P = L(r + πe ,Y)
se relevă faptul că nivelul cererii reale de numerar în portofoliu depinde de
rata anticipată a inflaţiei.

Conform teoriei cantitative a banilor, oferta de bani din prezent determină


nivelul preţurilor în prezent – dacă rata nominală a dobânzii şi nivelul
producţiei sunt menţinute constante, nivelul preţurilor se modifică
proporţional cu modificarea ofertei de bani.

Rata nominală a dobânzii nu este, însă, constantă – ea depinde de rata


anticipată a inflaţiei, care, la rândul ei, depinde de creşterea cantităţii de
bani. Prezenţa ratei nominale a dobânzii în funcţia cererii de bani relevă un
canal suplimentar prin care oferta de bani afectează nivelul preţurilor.

Nivelul preţurilor depinde nu numai de oferta de bani din prezent, dar şi de


oferta de bani anticipată pentru viitor. De exemplu, BNR anunţă că va mări
oferta de bani în viitor, dar oferta de bani în prezent va rămâne constantă.
Un asemenea anunţ va influenţa anticipaţiile agenţilor economici în sensul
că ei vor interpreta creşterea monetară din viitor ca pe o creştere a inflaţiei
în viitor. Prin efectul Fisher, această creştere a inflaţiei anticipate creşte rata
nominală a dobânzii. Rata nominală mai mare a dobânzii reduce cererea de
bani în prezent. Cum cantitatea de bani oferită nu s-a schimbat, scăderea
cererii de bani determină creşterea nivelului preţurilor. Prin urmare,
anticipaţiile în sensul creşterii cantităţii de bani în viitor determină creşterea
preţurilor în prezent.
Macroeconomie

19.6 COSTURILE SOCIALE ALE INFLAŢIEI

Inflaţie anticipată

Costuri de tranzacţie (shoeleather cost)

Exemplu: Dacă nivelul preţurilor creşte cu 1% în fiecare lună...

Creşterea ratei inflaţiei determină creşterea ratei nominale a dobânzii, iar


aceasta, la rândul ei, determină scăderea cererii de bani. Faptul că oamenii
deţin mai puţin numerar presupune că ei trebuie să meargă mai des la bancă
pentru a retrage bani din depozitele pe care le au. De exemplu, datorită
creşterii preţurilor faţă de luna precedentă, un individ ar avea nevoie să
retragă din bancă, de două ori pe săptămână, câte 1,5 milioane lei, în loc să
retragă o singură dată 3 milioane lei.

Costuri meniu

Aceste costuri apar datorită faptului că, în condiţii de inflaţie mare, firmele
sunt obligate să modifice deseori preţurile afişate. Schimbarea preţurilor
afişate este, de multe ori, costisitoare – de exemplu, în cazul în care este
necesară retipărirea cataloagelor de preţuri şi expedierea lor către clienţi.

Modificarea frecventă a preţurilor relative

Cu cât rata inflaţiei este mai mare, cu atât mai mare este variabilitatea
preţurilor relative.

Exemplu: O firmă publică un nou catalog de produse la începutul fiecărui


an, în luna ianuarie. În cazul în care nu există inflaţie, atunci preţurile
produselor acestei firme relativ la nivelul general al preţurilor sunt constante
pe tot parcursul anului. Dar, dacă rata inflaţiei ar fi de numai 1% pe lună,
atunci de la începutul anului şi până la sfârşitul anului preţurile relative ale
firmei scad semnificativ. Prin urmare, inflaţia determină schimbări ale
preţurilor relative şi cum economia se bazează pe informaţiile transmise de
preţuri pentru a aloca eficient resursele, inflaţia determină ineficienţă.
Banii şi inflaţia

Inflaţia distorsionează sistemul fiscal

Exemplu: Un individ cumpără acţiuni astăzi şi le vinde după un an la


acelaşi preţ, în termeni reali.

Dacă nu există inflaţie, nu există obligaţii fiscale pentru acest individ. Dar,
dacă rata inflaţiei este 12%, iar preţul plătit iniţial pentru cumpărarea
acţiunilor a fost 10 milioane lei, pentru ca preţul în termeni reali ai
acţiunilor să fie acelaşi după un an, el trebuie să fie 11,2 milioane lei.
Grilele de impozitare nu ţin, însă, pasul cu inflaţia. De aceea, după vânzarea
acţiunilor cu 11,2 milioane lei va trebui plătit un impozit asupra câştigului
nominal de 1,2 milioane lei (diferenţa dintre 11,2 milioane lei – preţul de
vânzare – şi 10 milioane lei – preţul de cumpărare). Problema provine din
faptul că legislaţia fiscală se adresează venitului nominal şi nu câştigurilor
reale.

Incertitudine sporită

În mod normal, banii sunt un etalon pentru evaluarea tranzacţiilor


economice, dar, în condiţii de inflaţie, banii nu mai îndeplinesc această
funcţie.

Exemplu: O decizie importantă pe care indivizii trebuie să o adopte se


referă la nivelul economisirii. Altfel spus, un individ raţional se
gândeşte din perioada vieţii active cât de mult să economisească
pentru a avea o viaţă decentă la bătrâneţe. Fiecare sumă de bani
economisită în prezent şi plasată cu o anumită rată a dobânzii, va
aduce o sumă fixă de lei în viitor. Dar, valoarea reală a acestei
sume de bani – care, de fapt, determină standardul de viaţă la
pensionare – depinde de nivelul viitor al preţurilor. O asemenea
decizie de economisire ar fi mai uşor de adoptat dacă oamenii ar
putea conta pe faptul că nivelul preţurilor peste 30 de ani va fi
similar cu nivelul preţurilor de astăzi.

Inflaţie neanticipată

Inflaţia neanticipată redistribuie, în mod arbitrar, avuţia între indivizi


(creditorii pierd şi debitorii câştigă).

Hiperinflaţia este situaţia în care rata inflaţiei depăşeşte 50% pe lună sau,
altfel spus, mai mult de 1% pe zi.
ECONOMIE DESCHISĂ –
CONCEPTE DE BAZĂ

20.1 FLUXURILE INTERNAŢIONALE DE BUNURI ŞI CAPITAL

Economie închisă O economie care nu interacţionează cu alte


economii ale lumii.

Economie deschisă O economie care interacţionează liber cu alte


economii ale lumii.

Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi exporturi nete

Exporturi Bunuri şi servicii produse în ţară şi vândute în


străinătate.

Importuri Bunuri şi servicii produse în străinătate şi


vândute în ţară.

Exporturi nete Valoarea exporturilor unei ţări minus valoarea


importurilor. (Sinonim cu balanţa comercială)

Surplus comercial Excedent de importuri faţă de exporturi.

Deficit comercial Excedent de exporturi faţă de importuri.

Echilibru comercial Situaţie în care exporturile sunt egale cu


importurile.
Economie deschisă: concepte de bază

Factori care influenţează exporturile, importurile şi exporturile nete:


¾ Preferinţele consumatorilor pentru bunuri autohtone şi pentru
bunuri produse în străinătate;
¾ Preţurile bunurilor în ţară şi în străinătate;
¾ Cursurile de schimb la care se tranzacţionează monedă naţională
pe monedă străină;
¾ Costurile de transport ale bunurilor dintr-o ţară în alta;
¾ Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional.

Aceşti factori evoluează în mod diferit de-a lungul timpului şi volumul


comerţului internaţional se schimbă în timp.

Fluxul de capital: investiţiile străine nete

Investiţii străine nete Volumul cumpărărilor de active străine ale


rezidenţilor minus volumul cumpărărilor de
active autohtone de către străini.

Investiţii directe: o participare mai mare de 10% la capital;

Investiţii de portofoliu: o participare mai mică de 10% la capital.

Factori care influenţează investiţiile străine nete:

¾ Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional;


¾ Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor străine;
¾ Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor autohtone;
¾ Evaluarea riscurilor economice şi politice asociate deţinerii de
active în străinătate;
¾ Politicile guvernamentale faţă de deţinerea activelor autohtone
de către străini.
Macroeconomie

Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile străine nete

Exporturile nete măsoară dezechilibrul dintre exporturile şi importurile unei


ţări.

Investiţiile străine nete măsoară dezechilibrul dintre volumul activelor


străine deţinute de rezidenţi şi volumul activelor autohtone deţinute de
nerezidenţi.

Întotdeauna, investiţiile străine nete (ISN) sunt egale cu exporturile nete


(EN):

ISN= EN

Fiecare tranzacţie care afectează o parte a acestei ecuaţii trebuie să afecteze


şi cealaltă parte cu exact aceeaşi valoare.

Exemplu: O firmă românească vinde mobilier de bucătărie unei firme din


Germania. În această tranzacţie, firma românească vinde
mobilier şi firma germană plăteşte cu euro.

Faptul că firma românească vinde mobilier în Germania


determină creşterea exporturilor nete ale României, dar cum
firma românească este acum în posesia unor active străine –
euro, investiţiile străine nete ale României cresc.

Firma exportatoare de mobilă poate vinde euro pe care îi deţine


unei firme de asigurări din România, care vrea euro pentru a
cumpăra titluri emise de Alcatel – o firmă franceză. În acest caz,
exporturile nete ale României cresc cu valoarea exportului de
mobilă, iar investiţiile străine nete ale României cresc şi ele cu
valoarea titlurilor Alcatel cumpărate de firma de asigurări.

De asemenea, firma exportatoare de mobilă poate să schimbe


euro pe care îi deţine cu lei oferiţi de o firmă din România care
vrea să cumpere autoturisme Peugeot. În acest caz, importurile
României cresc şi compensează creşterea exporturilor. Vânzarea
de mobilier către firma germană şi cumpărarea de autoturisme de
la firma franceză afectează atât exporturile nete ale României, cât
şi investiţiile străine nete.
Economie deschisă: concepte de bază

Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile internaţionale

PIB este:

Y = C + I + G + EN

Economisirea naţională (S) este:

Y – C – G = I + EN

S = I + EN

Cum exporturile nete (EN) sunt egale cu investiţiile străine nete(ISN):

S = I + ISN
Economisirea = Investiţii autohtone + Investiţii străine nete

Această ecuaţie arată că atunci când un cetăţean român economiseşte un leu


din venitul său, acest leu poate fi folosit fie pentru a finanţa acumularea de
capital autohton, fie pentru finanţarea cumpărării de capital în străinătate.

20.2 PREŢURILE ÎN TRANZACŢIILE INTERNAŢIONALE

Pe orice piaţă, preţurile îndeplinesc funcţia de a coordona cumpărătorii şi


vânzătorii. În tranzacţiile internaţionale, preţurile internaţionale ajută la
coordonarea deciziilor producătorilor şi consumatorilor pe măsură ce ei
interacţionează pe pieţele mondiale.

Cursurile de schimb nominale

Curs de schimb Cursul la care o persoană poate schimba


nominal moneda unei ţări cu moneda unei alte ţări.

Un curs de schimb poate fi exprimat în două moduri.

Cursul de schimb poate fi 1,2 USD pentru 1 EUR, dar şi 1/1,2 (0,82)
EUR /USD. Cursul de schimb între leu şi forint poate fi 155 lei/1 forint sau
1/155 (= 0.00645) HUF/ROL.
Macroeconomie

Apreciere Creşterea valorii unei monede, măsurată prin


cantitatea de monedă străină pe care o poate
cumpăra.

Exemplu: În 4 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi dolarul SUA era


33.225 lei/1 dolar. În 28 decembrie, cursul de schimb este
32.850 lei/1 dolar. Acest lucru înseamnă că un leu putea
cumpăra, în 28 decembrie, mai mulţi dolari decât în 4 decembrie.
Altfel spus, leul s-a apreciat faţă de dolar.

Depreciere Scăderea valorii unei monede măsurată prin


cantitatea de monedă străină pe care o poate
cumpăra.

Exemplu: În 15 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi euro era


41.223 lei/1 euro. În 29 decembrie, cursul de schimb este
41.312 lei/1 euro. Acest lucru înseamnă că un leu poate cumpăra
mai puţini euro în 29 decembrie, decât în 15 decembrie. Altfel
spus, leul s-a depreciat faţă de euro.

Cursuri de schimb reale

Curs de schimb real Cursul la care o persoană poate schimba


bunuri şi servicii produse într-o ţară, cu bunuri
şi servicii dintr-o altă ţară.

Curs de schimb nominal x Preţ intern


Curs de schimb real =
Preţ extern

Exemplu: Un kilogram de carne de pui se vinde cu 1.250 forinţi în Ungaria


şi cu 150.000 lei în România. Cursul de schimb nominal dintre
leu şi forint este 155 lei/1 forint sau 0.00645 forinţi/1 leu. Cursul
Economie deschisă: concepte de bază

de schimb real dintre carnea de pui din Ungaria şi carnea de pui


din România este:

0,01 HUF/1 ROL x 186000 ROL/1 kg carne România


Curs real =
3000 HUF/1 kg carne Ungaria

1860 HUF/1 kg carne România


=
3000 HUF/1 kg carne Ungaria

= 0,62 kg carne Ungaria pentru 1 kg carne România

Cursul de schimb real depinde de cursul de schimb nominal şi de preţurile


bunurilor în cele două ţări, măsurate în monedă locală.

Cursul de schimb este un element determinant al volumului exporturilor şi


importurilor unei ţări. De exemplu, atunci când firma Cris-Tim decide dacă
să utilizeze carne de pui produsă în România sau carne de pui produsă în
Ungaria, ca materie primă pentru mezeluri, va încerca să afle care dintre
aceste produse este mai ieftin.

Extinderea analizei la nivelul unei întregi economii presupune folosirea


nivelului general al preţurilor şi nu doar folosirea preţului pentru un anumit
bun. Utilizând nivelul preţurilor (P – determinat pe baza unui coş de bunuri
şi servicii) din România şi nivelul preţurilor din străinătate (P* -- determinat
în acelaşi mod, pe baza unui coş de bunuri şi servicii) şi cursul nominal de
schimb dintre leu şi o monedă străină (e) se poate compara cursul de schimb
general dintre România şi alte ţări:

Cursul de schimb real = (e x P)/P*

Astfel, cursul de schimb real măsoară preţul unui coş de bunuri şi servicii
disponibil pe piaţa internă, comparativ cu preţul unui coş de bunuri şi
servicii disponibil în străinătate.
Macroeconomie

20.3 O TEORIE A DETERMINĂRII CURSULUI DE SCHIMB:


PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE (PPP)

Această teorie explică modificările cursului nominal de schimb.

Paritatea puterii de O teorie a cursurilor de schimb conform


cumpărare căreia o unitate din orice monedă dată ar
trebui să poată cumpăra aceeaşi cantitate de
bunuri în toate ţările.

Logica Parităţii Puterii de Cumpărare

Teoria PPP este bazată pe principiul numit legea unui singur preţ – conform
căruia un bun trebuie să aibă acelaşi preţ indiferent de locul unde este
vândut, pentru că altfel ar exista oportunităţi de profit neexploatate.

Exemplu: Preţul unui pachet cu 250 g. de cafea Douwe Egberts este mai
mic la Braşov, decât la Bucureşti. Astfel, un individ poate
cumpăra cantităţi mari de cafea de la Braşov la preţul de
70.000 lei/pachet pentru a le revinde la Bucureşti cu
100.000 lei/pachet. Datorită diferenţei de preţ, profitul ar fi de
30.000 lei/pachet cu cafea vândut.

Arbitraj Procesul de valorificare a oportunităţii de a


obţine profit din diferenţe de preţ pe pieţe
diferite.

Pe măsură ce oamenii utilizează arbitrajul, cererea de cafea la


Braşov creşte şi preţul cafelei la Braşov creşte, iar oferta de
cafea la Bucureşti creşte, iar preţul cafelei la Bucureşti scade.
Acest proces continuă până când preţurile pe cele două pieţe se
egalizează.

Legea unui singur preţ se aplică şi în comerţul internaţional. Această logică


stă la baza teoriei parităţii de cumpărare. O monedă trebuie să aibă aceeaşi
putere de cumpărare în toate ţările (de exemplu, un dolar ar trebui să
cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în SUA şi în UE, sau un euro
ar trebui să cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în UE şi în SUA).
Economie deschisă: concepte de bază

„Paritate” înseamnă egalitate, iar puterea de cumpărare se referă la valoarea


banilor.

„Paritatea puterii de cumpărare” semnifică faptul că fiecare unitate monetară


trebuie să aibă aceeaşi valoare în fiecare ţară.

Implicaţii ale teoriei parităţii puterii de cumpărare

Conform teoriei PPP, cursul de schimb nominal dintre două monede


naţionale depinde de nivelurile preţurilor din ţările emitente ale monedelor
respective.

Dacă un euro cumpără aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în spaţiul euro


(unde preţurile sunt exprimate în euro) şi în România (unde preţurile sunt
exprimate în lei), atunci numărul de lei/1euro trebuie să reflecte preţurile din
zona euro şi din România.

Exemplu: Dacă un kilogram de cafea costă 400.000 lei în România şi 10


euro în Franţa, atunci cursul de schimb nominal dintre leu şi
euro trebuie să fie 40.000 lei/1 euro. (400.000 lei/10 euro).
Dacă nu, puterea de cumpărare a leului nu ar fi aceeaşi în
România şi în Franţa.

Preţul unui coş de bunuri şi servicii în România (măsurat în lei) este P, iar
preţul unui coş de bunuri şi servicii în zona euro (măsurat în euro) este P* şi
cursul de schimb nominal dintre euro şi leu este e. Cum nivelul preţurilor în
România este P, puterea de cumpărare a unui leu este 1/P. În spaţiul euro un
leu poate fi schimbat cu e euro, astfel încât puterea de cumpărare este e/ P*.
Pentru ca puterea de cumpărare a leului să fie aceeaşi în România şi în
spaţiul euro trebuie ca:

1/P = e/P*

1 = eP/P*

Partea stângă a ecuaţiei este constantă, iar partea dreaptă este cursul real de
schimb. Astfel, dacă puterea de cumpărare a unui leu este egală în România
şi în spaţiul euro, atunci cursul real de schimb – preţul relativ dintre bunurile
autohtone şi bunurile străine – nu se poate modifica.
Macroeconomie

Rearanjând ecuaţia anterioară, cursul nominal de schimb este:

e = P*/P

Cursul de schimb nominal este egal cu raportul dintre nivelul preţurilor


externe şi nivelul preţurilor interne.

Conform teoriei parităţii puterii de cumpărare, cursul de schimb nominal


dintre monedele a două ţări trebuie să reflecte diferenţa dintre nivelurile
preţurilor din cele două ţări.

⇒ Cursul de schimb nominal se modifică atunci când nivelurile


preţurilor din cele două ţări se modifică;

9 Nivelul preţurilor în fiecare ţară se ajustează pentru a


echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani
cerută;

9 Deoarece cursul de schimb nominal depinde de nivelurile


preţurilor, depinde, de asemenea, şi de oferta şi cererea de
bani din fiecare ţară;

9 Când banca centrală dintr-o ţară măreşte oferta de bani şi


determină creşterea preţurilor, moneda ţării respective se
depreciază faţă de monedele altor ţări.

⇒ Atunci când banca centrală măreşte cantitatea de bani, puterea de


cumpărare a banilor se reduce, dar, totodată, cursul de schimb dintre
moneda naţională şi alte monede se depreciază.

Limite ale teoriei parităţii puterii de cumpărare

Cursurile de schimb nu se modifică întotdeauna astfel încât să asigure în


acelaşi timp aceeaşi valoare a unei monede în toate ţările.
Economie deschisă: concepte de bază

De ce teoria PPP nu se confirmă în toate situaţiile?

1. Nu toate bunurile sunt uşor de schimbat (de exemplu, un tuns este


mai ieftin la Bucureşti decât la New York).

2. Chiar şi în cazul bunurilor uşor de schimbat, nu întotdeauna există


înlocuitori perfecţi atunci când bunurile sunt produse în ţări diferite.
UN MODEL MACROECONOMIC
AL ECONOMIEI DESCHISE

21.1 OFERTA ŞI CEREREA DE FONDURI ÎN MONEDĂ LOCALĂ


ŞI STRĂINĂ
Piaţa fondurilor coordonează economisirea şi investiţiile dintr-o economie,
inclusiv investiţiile străine nete.
Piaţa valutară coordonează indivizii care vor să schimbe monedă naţională
în monede străine.

Piaţa fondurilor
Toţi indivizii care economisesc şi creează depozite participă pe această piaţă
şi toţi indivizii care vor să ia bani cu împrumut participă pe această piaţă
pentru a obţine împrumuturile pe care le doresc. Pe această piaţă există o
singură rată a dobânzii, care este în acelaşi timp câştigul economisirii şi
împrumuturilor.
S = I = ISN
Economisirea Investiţii autohtone Investiţii străine nete
Oferta de fonduri vine din economisirea naţională (S).
Cererea de fonduri vine din investiţiile autohtone (I) şi din investiţiile
străine nete (ISN).
Exemplu: Două firme de asigurare – una în Germania şi alta în România –
trebuie să decidă dacă să cumpere obligaţiuni emise de guvernul
României sau obligaţiuni emise de guvernul Germaniei. Decizia
va fi luată pe baza comparării ratelor reale ale dobânzii din
România şi Germania. Atunci când în România rata reală a
dobânzii creşte, obligaţiunile româneşti devin mai atractive decât
obligaţiunile germane. Astfel, o creştere a ratei reale a dobânzii
în România descurajează românii să cumpere active străine şi
încurajează străinii să cumpere active româneşti. Altfel spus, un
nivel mai înalt al ratei reale a dobânzii în România reduce
investiţiile străine nete în România.
Un model macroeconomic al economiei deschise

Figura 21.1 Piaţa fondurilor

Oferta de fonduri
(din economisirea
naţională)
Rata de echilibru
a dobânzii

Cererea de fonduri
(pentru investiţii
autohtone şi ISN)

Cantitatea Volumul
de echilibru de fonduri

Rata reală a dobânzii într-o economie deschisă este determinată de oferta şi


cererea de fonduri (la fel ca şi în cazul unei economii închise). Sursa ofertei
de fonduri este economisirea naţională. Sursa cererii de fonduri este
constituită din investiţiile autohtone şi investiţiile străine nete. La rata de
echilibru a dobânzii, suma pe care unii oameni doresc să o economisească
este egală cu suma pe care alţi oameni doresc să o împrumute pentru a
cumpăra active autohtone sau străine.

Piaţa valutară

Participanţii pe această piaţă tranzacţionează şi monedă străină.

ISN = EN
Investiţii străine nete Exporturi nete

Dezechilibrul dintre cumpărarea şi vânzarea de active în străinătate (ISN)


este egal cu dezechilibrul dintre exporturile şi importurile de bunuri şi
servicii (EN).
Macroeconomie

Când exporturile nete româneşti sunt negative, românii cheltuiesc mai mult
pentru bunuri şi servicii produse în străinătate decât obţin din vânzarea de
bunuri şi servicii româneşti în străinătate. Deficitul comercial trebuie
finanţat prin vânzarea de active româneşti către nerezidenţi, altfel spus,
atunci când EN sunt negative şi ISN trebuie să fie negative.

Cele două părţi ale acestei identităţi reprezintă cele două părţi ale pieţei
valutare. ISN reprezintă cantitatea de lei oferită în scopul cumpărării de
active străine.
Exporturile nete reprezintă cantitatea de lei cerută în scopul cumpărării
exporturilor nete de bunuri şi servicii.

Exemplu: Atunci când un investitor român vrea să cumpere obligaţiuni


emise de guvernul Germaniei, trebuie să schimbe lei în euro,
astfel încât oferta de lei pe piaţa valutară creşte.

După ce o firmă românească a exportat mobilă în Olanda, va


vinde euro obţinuţi din export pe piaţa valutară pentru a obţine
lei, astfel încât să poată efectua plăţi pe teritoriul României.
Astfel, cererea de lei pe piaţa valutară creşte.

Figura 21.2 Piaţa valutară

Oferta de lei (din ISN)

Curs de
schimb de
echilibru

Cererea de lei
(pentru exporturi nete)

Cantitatea Volumul de lei


de echilibru schimbaţi în valută
Un model macroeconomic al economiei deschise

Cursul de schimb real este determinat de oferta şi cererea de valută străină.


Oferta de lei care se schimbă în valută străină provine din investiţiile străine
nete (ISN). Deoarece ISN nu depind de cursul de schimb real, curba ofertei
este verticală. Cererea de lei provine din exporturile nete. Deoarece un curs
de schimb real mai mic stimulează exporturile nete – şi astfel creşte
cantitatea de lei cerută – curba cererii are o înclinaţie negativă. La un curs
de schimb de echilibru, numărul de lei oferiţi (pentru cumpărarea de active
străine) este egal cu numărul de lei ceruţi (exporturile nete).

21.2 ECHILIBRUL ÎN ECONOMIA DESCHISĂ

Legătura dintre piaţa fondurilor şi piaţa valutară este realizată de investiţiile


străine nete.

Rolul investiţiilor străine nete

S = I + ISN

şi

ISN = EN

Pe piaţa fondurilor, oferta provine din economisirea naţională, cererea


provine din investiţiile autohtone şi din investiţii străine nete, iar rata reală a
dobânzii echilibrează oferta cu cererea de fonduri.

Pe piaţa valutară, oferta provine din investiţii străine nete, cererea provine
din exporturile nete, iar cursul real de schimb echilibrează oferta cu cererea.

Exemplu: Un cetăţean român vrea să cumpere active în Austria. El îşi


finanţează această investiţie prin împrumuturi pe piaţa
fondurilor. (ISN sunt o componentă a cererii pe piaţa
fondurilor.)

Un cetăţean român care vrea să cumpere active în Austria


trebuie să schimbe lei cu euro pe piaţa valutară. (ISN stau în
spatele ofertei pe piaţa valutară.)
Macroeconomie

Figura 21.3 Investiţiile străine nete depind de rata reală a dobânzii

Rata reală
a dobânzii

ISN < 0 0 ISN > 0 ISN

Deoarece o rată mai mare a dobânzii reale măreşte atractivitatea activelor


autohtone, investiţiile străine nete scad.

Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor şi pe piaţa valutară

În graficul (a) din figura 21.4, oferta şi cererea de fonduri determină rata
reală a dobânzii. În graficul (b), rata dobânzii determină ISN, care asigură
oferta de lei pe piaţa valutară. În graficul (c), oferta şi cererea de lei pe piaţa
valutară determină cursul real de schimb.
Un model macroeconomic al economiei deschise

Figura 21.4 Echilibrul într-o economie deschisă

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete

Rata reală Rata reală


a dobânzii a dobânzii
Ofertă

r1 r1

Cerere ISN

Cantitate Investiţii
de fonduri străine nete

Curs de
schimb real Ofertă

E1

Cerere

Cantitate
de lei

(c) Piaţa valutară


Macroeconomie

21.3 IMPLICAŢIILE POLITICILOR GUVERNAMENTALE


ŞI IMPLICAŢIILE DIFERITELOR EVENIMENTE
ÎNTR-O ECONOMIE DESCHISĂ
Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică
presupune parcurgerea a trei etape:
1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba
ofertei de fonduri?
2. Cum se va deplasa curba afectată?
3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial.
Deficitele bugetare
Figura 21.5 Deficitele gemene (deficitul bugetar şi deficitul contului
curent)

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete


Rata reală
a dobânzii
O2
1... O1
B r2
r2

r1 A r1
ISN
Cerere
3...

Cantitate Investiţii străine


de fonduri nete
4...

Curs de schimb O2 O1
real

E2
5...
E1
Cerere

Cantitate de lei
(c) Piaţa valutară
Un model macroeconomic al economiei deschise

1. Deficitul bugetar reduce oferta pe piaţa fondurilor... 2. fapt ce determină


creşterea ratei reale a dobânzii...şi 3... reducerea investiţiilor străine nete.
4. Reducerea ISN diminuează oferta de lei pe piaţa valutară.... 5... ceea ce
determină aprecierea cursului real de schimb al leului.

Politicile comerciale

Figura 21.6 Efectele unei restricţii asupra importurilor

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete

Ofertă
Rata reală Rata reală
a dobânzii a dobânzii
r1 r1
3. Totodată,
investiţiile
străine
Cerere nete
nu se ISN
modifică

Cantitate Investiţii
de fonduri străine nete

Curs de
schimb Ofertă 1. O restricţie
real asupra impor-
E2 turilor măreşte
cererea de lei...
E1
C2
2… şi determină
aprecierea C1
cursului real
de schimb

Cantitate de lei

(c) Piaţa valutară


Macroeconomie

O restricţie asupra importurilor anumitor bunuri diminuează iniţial


importurile comparativ cu exporturile. Acest fapt determină creşterea cererii
de lei şi aprecierea cursului real de schimb. Un curs de schimb apreciat
descurajează exporturile şi încurajează importurile de alte produse decât
cele asupra cărora s-au aplicat restricţii. În cele din urmă, soldul balanţei
comerciale nu poate fi influenţat.

Politica comercială O politică a guvernului care influenţează direct


cantitatea de bunuri şi de servicii importate sau
exportate de o ţară.

⇒ EN = ISN = S – I

Policicile comerciale nu pot influenţa balanţa comercială, deoarece nu


afectează economisirea naţională sau investiţiile autohtone. Pentru orice
nivel dat al economisirii naţionale şi al investiţiilor autohtone, cursul real de
schimb se ajustează pentru a menţine nemodificat soldul balanţei comerciale,
indiferent de politicile comerciale adoptate de guvern cu scopul de a
influenţa soldul balanţei comerciale.

Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor

Fuga capitalului O reducere masivă şi bruscă a cererii pentru


active dintr-o ţară.

Figura 21.7 Efectul fugii capitalului (efectul Tequila)

Dacă oamenii apreciază că este prea riscant să-şi păstreze economiile într-o
ţară, ei îşi mută capitalul în ţări considerate mai sigure. De exemplu, în
cazul Mexicului (noiembrie 1994 – martie 1995), asemenea decizii au
determinat o creştere a investiţiilor străine nete. Ca urmare a acestui fapt,
cererea de fonduri a crescut de la C1 la C2, ceea ce a determinat creşterea
ratei reale a dobânzii (de la r1 to r2 – grafic a). Deoarece investiţiile străine
nete sunt mai mari pentru orice nivel al ratei reale a dobânzii, curba
investiţiilor străine nete se deplasează din poziţia ISN1 în poziţia ISN2 –
grafic b. În acelaşi timp, pe piaţa valutară oferta de pesos creşte de la O1 la
O2 (grafic c). Creşterea ofertei de pesos determină deprecierea monedei
mexicane (de la E1 la E2).
Un model macroeconomic al economiei deschise

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete

Rata reală Rata reală


a dobânzii Ofertă a dobânzii

1. O creştere
a ISN...
r2 r2
r1 r1

C2
3. ... rata reală C1 ISN2
a dobânzii a ISN1
crescut...
2. ...a mărit cererea
de fonduri... Cantitate Investiţii străine
de fonduri nete

Curs de O1 O2
schimb
real 4. În acelaşi timp,
creşterea ISN
E1
a mărit oferta
de pesos...
E2
5 ...fapt ce a determinat
deprecierea monedei
mexicane C

Cantitate de pesos

(c) Piaţa valutară


CERERE AGREGATĂ
ŞI OFERTĂ AGREGATĂ

22.1 CARACTERISTICILE FLUCTUAŢIILOR ECONOMICE

Recesiune O perioadă în care venitul real scade şi


şomajul creşte.

În diferite momente de timp, toate economiile lumii au înregistrat fluctuaţii


pe termen scurt.

Fluctuaţiile în economie sau ciclurile de afaceri corespund modificărilor din


condiţiile de afaceri.

Ciclu de afaceri O evoluţie în care creşterea economică


alternează cu contracţia economică.

Fluctuaţiile economiei de la an la an au trei caracteristici esenţiale.

Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea

Cînd PIB creşte rapid, afacerile prosperă – firmele au clienţi şi profiturile lor
cresc.

Când PIB scade, firmele înregistrează dificultăţi – în perioade de recesiune,


majoritatea firmelor dintr-o economie înregistrează scăderea volumului de
vânzări şi scăderi de profit.

Fluctuaţiile economice nu au o anumită regularitate şi sunt aproape


imposibil de prevăzut cu acurateţe. Uneori, perioadele de recesiune sunt
apropiate, în timp ce alteori trec mulţi ani fără ca o economie să intre în
recesiune.
Cererea agregată şi oferta agregată

Evoluţia variabilelor macroeconomice

Majoritatea variabilelor macroeconomice fluctuează împreună.


PIB real este variabila cel mai des utilizată pentru monitorizarea
schimbărilor pe termen scurt într-o economie.
Atunci când PIB real scade (recesiune), veniturile indivizilor scad,
profiturile firmelor se diminuează, cheltuielile gospodăriilor şi investiţiile se
reduc, producţia industrială şi vânzările cu amănuntul scad etc.
Deşi multe variabile macroeconomice evoluează în acelaşi sens,
amplitudinea fluctuaţiilor lor este diferită.

Scăderea producţiei şi creşterea şomajului

Între schimbările volumului producţiei de bunuri şi servicii din economie şi


gradul de utilizare al mâinii de lucru în economie există o corelaţie
puternică. Când PIB real scade, rata şomajului creşte. Când PIB real începe
să crească, rata şomajului se reduce gradual. Niciodată şomajul nu este zero,
ci fluctuează în jurul ratei naturale.

Figura 22.1 Un ciclu de afaceri

Nivel Nivel
maxim Expansiune maxim
Producţia reală

Contracţie

Nivel
Nivelul natural al minim
producţiei reale

Timp
Microeconomie

Nivel natural Nivelul producţiei asociat ratei naturale a


al producţiei şomajului.

Între modificările producţiei reale şi şomaj nu este o relaţie de unu la unu.


Conform unei reguli evidenţiate empiric (Legea Okun), la fiecare creştere a
producţiei reale cu trei puncte procentuale peste nivelul natural, rata
şomajului scade cu un punct procentual.

Legea Okun O regulă (evidenţiată empiric) conform căreia


la fiecare creştere cu puncte procentuale (sau la
fiecare scădere cu puncte procentuale) a
producţiei reale peste nivelul natural, rata
şomajului scade (sau creşte) cu un punct
procentual sub (peste) rata naturală.

22.2 PRODUCŢIA REALĂ ŞI NIVELUL PREŢURILOR ÎN MODELUL


CERERE AGREGATĂ—OFERTĂ AGREGATĂ

Modelul cerere Model utilizat în macroeconomie pentru


agregată - ofertă explicarea fluctuaţiilor economice pe termen
agregată scurt.

Curba cererii agregate

Curba cererii O reprezentare grafică a relaţiei dintre


agregate cantitatea de bunuri şi servicii pe care
gospodăriile, firmele şi guvernul vor să le
cumpere la fiecare nivel al preţurilor.

Curbele cererii pentru pieţele individuale au înclinaţii negative – „indivizii


vor şi pot să cumpere cantităţi mai mari dintr-un bun sau serviciu atunci
când preţul bunului sau serviciului scade, celelalte condiţii rămânând
neschimbate”.
Cererea agregată şi oferta agregată

Trecerea de la cererea pentru un bun sau serviciu sau cererea pe o piaţă la


cererea agregată necesită două clarificări:

1. Ipoteza „celelalte condiţii rămânând neschimbate” nu mai are sens.

9 Pentru o piaţă individuală are sens să se considere că atunci


când preţul unui bun se schimbă, preţurile altor bunuri nu se
modifică;
9 Când se modifică nivelul mediu al preţurilor, este evident că
mai multe preţuri se schimbă.
2. Când se determină curba cererii pentru o piaţă individuală, venitul
nominal este considerat constant. Dar, această ipoteză nu mai are
sens atunci când se analizează economia ca întreg.
9 O creştere a nivelului mediu al preţurilor tinde să afecteze
salariile, rentele şi profiturile, care sunt, de fapt, forme de venit;
9 Când se analizează componentele cererii agregate (cererea la
nivelul întregii economii) sunt luate în considerare variabile
reale şi nu variabile nominale.
Figura 22.2 Curba cererii agregate

2,0
Modificarea condiţiilor
determină o deplasare
a CA
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5

1,0

Cheltuielile
reale sunt cu
0,5 atât mai mari
cu cât nivelul
CA1 CA2
preţurilor este
mai mic

0 1000 2000 3000 4000


PIB real (miliarde lei pe an)
Microeconomie

Curba cererii agregate (CA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi


cheltuielile reale, celelalte condiţii fiind constante. Modificarea condiţiilor
poate determina o deplasare a curbei cererii agregate. De exemplu, o
deplasare a curbei CA spre dreapta (de la CA1 la CA2) ar putea să fie
provocată de o creştere a optimismului consumatorilor sau de anticipaţii
pozitive ale mediului de afaceri. Alte condiţii, care ar putea determina o
deplasare a curbei CA, sunt: creşterea cheltuielilor guvernamentale sau
creşterea unei economii străine, care antrenează creşterea exporturilor ţării
în cauză.

Curba ofertei agregate

Curba ofertei agregate O reprezentare grafică a relaţiei dintre


cantitatea de bunuri şi servicii pe care firmele
aleg să o producă la diferite niveluri ale
preţurilor.

Preţuri flexibile ale inputurilor – atunci când nivelul mediu al preţurilor


bunurilor finale incluse în PIB creşte, preţurile inputurilor se modifică cu
aceeaşi proporţie. Preţurile flexibile implică o curbă a ofertei agregate pe
termen lung verticală.

Ajustarea graduală a preţurilor inputurilor la preţurile outputurilor (preţuri


rigide) – atunci când creşterea cererii determină creşterea preţurilor
outputurilor, firmele reacţionează ca şi cum s-ar aştepta ca preţurile
inputurilor să crească doar gradual. Preţurile rigide implică o curbă a ofertei
agregate pe termen scurt cu înclinaţie pozitivă.

În figura 22.3, oferta agregată (OA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi
nivelul producţiei reale realizate de economie. Înclinaţia curbei OA depinde
de ce se întâmplă cu preţurile inputurilor care influenţează preţurile
bunurilor finale. Pe termen lung (graficul a), preţurile inputurilor tind să
crească şi evoluează proporţional cu modificarea preţurilor bunurilor finale.
Astfel, curba OA este verticală. Pe termen scurt (grafic b), preţurile
inputurilor se ajustează numai gradual la schimbările nivelului preţurilor
bunurilor finale. Acest lucru face ca, pe termen scurt, curba OA să fie
înclinată pozitiv.
Cererea agregată şi oferta agregată

Figura 22.3 Curba ofertei agregate

(a) Termen lung


2,0
Oferta
agregată pe

Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)


termen lung
1,5
Preţurile anticipate ale
inputurilor sunt flexibile
pe termen lung
1,0

0,5
Nivelul natural
al producţiei
reale

0 1000 2000 3000 4000


PIB real (miliarde lei pe an)

(b) Termen scurt


2,0
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5
Preţurile anticipate ale
inputurilor sunt rigide
pe termen scurt
1,0
Oferta agregată
pe termen scurt

0,5

0 1000 2000 3000 4000


PIB real (miliarde lei pe an)
Microeconomie

Cantitatea Nivelul Nivelul Nivelul


de producţie = natural al + a actual al – anticipat al
oferită producţiei preţurilor preţurilor

Unde a este un număr care determină cât de mult răspunde producţia la


schimbările neanticipate ale nivelului preţurilor.

Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta agregată

Răspunsul economiei la o deplasare spre dreapta a curbei cererii agregate de


la CA1 la CA2 depinde de orizontul de timp. Pe graficul (a) s-a presupus că
economia se află, iniţial, într-o stare de echilibru (punctul E0), iar producţia
se află la nivelul natural. La început, deplasarea curbei cererii mută
economia în sus şi spre dreapta, de-a lungul curbei ofertei agregate pe
termen scurt. Ca urmare, producţia reală şi nivelul preţurilor cresc până când
şomajul scade sub rata naturală. După un timp (graficul b), preţurile
inputurilor se ajustează la noua situaţie, iar producţia reală revine la nivelul
natural (în punctul de echilibru E2). Şomajul revine la rata naturală, iar
nivelul preţurilor creşte de la 0,5 la 1,75.

Figura 22.4 Reacţia economiei la creşterea cererii agregate

(a) Termen scurt


2,0

CA2
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5
CA1 Pe termen scurt,
E1 nivelul preţurilor
şi producţia cresc
1,0

E0
0,5
Oferta
agregată Nivelul natural
pe termen al producţiei
scurt
0 1000 2000 3000 4000
PIB real (miliarde lei pe an)
Cererea agregată şi oferta agregată

(b) Termen lung

2,0
CA2 Pe termen lung,
nivelul preţurilor
E2 creşte şi producţia

Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)


1,5 revine la nivelul
CA1 natural
E1

1,0
Oferta
agregată pe
termen lung E0
0,5
Oferta Nivelul
agregată natural al
pe termen producţiei
scurt
0 1000 2000 3000 4000

PIB real (miliarde lei pe an)

22.3 AJUSTAREA AUTOMATĂ A ECONOMIEI

Economia gravitează în jurul nivelului natural al producţiei reale –


determinat de resursele şi tehnologia existente şi de disponibilitatea pentru
muncă, altfel spus de condiţiile care determină frontiera posibilităţilor de
producţie pentru o economie.

Într-un punct maxim de expansiune pe ciclul de afaceri, s-ar putea ca


economia să se afle temporar deasupra frontierei posibilităţilor de producţie,
ca rezultat al unui volum de muncă suplimentară, iar şomajul ciclic ar fi
negativ. În timpul unei recesiuni, economia s-ar putea afla temporar sub
nivelul natural.
Microeconomie

Flexibilitatea preţurilor

Figura 22.5 Ieşirea din recesiune

2,0 Oferta agregată


CA1 pe termen lung
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5
CA2

E0
1,0

E1
E2
0,5
Oferta
agregată pe Nivelul
termen scurt natural al
producţiei

0 1000 2000 3000 4000

PIB real (miliarde lei pe an)

Acest grafic ilustrează ieşirea din recesiune a unei economii, în contextul


preţurilor flexibile. Iniţial, economia se află într-o stare de echilibru (E0), iar
producţia se află la nivelul natural. Deplasarea curbei cererii agregate de la
CA1 la CA2 face ca preţurile, producţia şi gradul de ocupare să scadă.
Economia se deplasează în jos şi spre stânga, de-a lungul curbei ofertei
agregate, pe termen scurt, spre un nou punct de echilibru (E1). După un
timp, concurenţa dintre cei care caută de lucru şi dintre proprietarii altor
resurse începe să împingă în jos preţurile inputurilor. Cum preţurile
inputurilor scad, economia se deplasează înapoi spre curba ofertei agregate pe
termen lung. Economia îşi regăseşte un nou punt de echilibru (E2). Producţia
şi şomajul revin la nivelul natural şi doar nivelul preţurilor este afectat pe
termen lung.
Cererea agregată şi oferta agregată

Economisire şi investiţii

Curba investiţiilor O reprezentare grafică a relaţiei dintre volumul


total al investiţiilor planificate şi rata dobânzii.
Figura 22.6 Curba investiţiilor planificate pentru o firmă
şi pentru o economie
(a) O firmă
30
Rata dobânzii (% pe an)

20

10

0 300 600 900


Investiţii planificate (mil. lei/an)

(b) Întreaga economie


30
Rata dobânzii (% pe an)

20

10

0 30.000 60.000 90.000


Investiţii planificate (mld. lei/an)

Graficul (a) arată investiţiile pentru o firmă. Graficul (b) arată investiţiile
pentru o întreagă economie. În ambele cazuri, volumul investiţiilor creşte
dacă rata dobânzii scade, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Microeconomie

Figura 22.7 Echilibru dintre economisire şi investiţii

(a)

6
EP

Rata dobânzii (% pe an)


4

2
IP

0 30.000 60.000 90.000

Economii şi investiţii (mld. lei/an)

(b)

6
EP
Rata dobânzii (% pe an)

E1

2 E2
IP1
IP2

0 30.000 60.000 90.000

Economii şi investiţii (mld. lei/an)

Curba investiţiilor planificate (IP) este înclinată negativ deoarece rata


dobânzii este costul de oportunitate al investiţiilor. Curba economisirii
planificate (EP) este înclinată pozitiv, deoarece rata dobânzii este
Cererea agregată şi oferta agregată

recompensa pentru economisire. În exemplul considerat pentru graficul (a),


volumul economisirii reale este egal cu volumul investiţiilor reale
planificate la nivelul natural al producţiei, dată fiind o rată a dobânzii de
3%. Dacă o schimbare în anticipările privind afacerile deplasează curba
investiţiilor planificate spre stânga (graficul b), rata dobânzii va scădea
suficient încât să menţină egalitatea dintre volumul economisirii şi volumul
investiţiilor, în timp ce producţia rămâne la nivelul natural. Scăderea
volumului economisirii – deplasarea gospodăriilor în jos şi spre stânga de-a
lungul curbei economisirii – este compensată de creşterea consumului într-o
economie în care se face abstracţie de sectorul guvernamental şi de sectorul
extern.

Legea Say

Legea Say O propoziţie conform căreia cererea agregată


va fi în mod automat suficientă pentru a absorbi
toată producţia pe care firmele şi lucrătorii sunt
dispuşi să o realizeze în condiţii date de
resursele şi de tehnologia existente.
POLITICA MONETARĂ, POLITICA
FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

23.1 POLITICA MONETARĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Înclinaţia negativă a curbei cererii este explicată de:

1. Efectul avuţiei (efectul Pigou): scăderea nivelului preţurilor măreşte


valoarea reală a banilor deţinuţi de gospodării, iar o avuţie reală mai
mare a acestora stimulează cheltuielile de consum;

2. Efectul ratelor dobânzii (efectul Keynes): scăderea nivelului


preţurilor reduce ratele dobânzii pe măsură ce oamenii tind să ofere
cu împrumut banii în exces pe care îi deţin, iar scăderea ratelor
dobânzii stimulează cheltuielile de investiţii;

3. Efectul cursului de schimb (efectul Mundell-Fleming): când ratele


dobânzii scad ca urmare a scăderii nivelului preţurilor, investitorii îşi
transferă în străinătate o parte din fonduri şi determină, astfel,
deprecierea monedei naţionale faţă de monedele altor ţări. Această
depreciere ieftineşte bunurile autohtone comparative cu cele străine
şi, prin urmare, stimulează exporturile nete.

Deşi toate aceste trei efecte există simultan şi explică înclinaţia negativă a
curbei cererii agregate, importanţa lor este diferită de la o economie la alta.

Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani şi cererea de bani)

Teoria preferinţei Teorie (keynesiană) conform căreia rata


pentru lichiditate dobânzii se ajustează pentru a echilibra cererea
şi oferta de bani.

Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează


pentru a echilibra cererea şi oferta de bani. Dacă rata dobânzii este peste
nivelul de echilibru (r1), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

deţină (Mc1) este mai mică decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală,
iar surplusul de bani presează asupra ratei dobânzii, determinând scăderea
acesteia. Dacă rata dobânzii este mai mică decât nivelul de echilibru (r2),
cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină (Mc2) este mai mare
decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală, iar surplusul de bani
presează în sensul creşterii ratei dobânzii. Prin urmare, forţele cererii şi
ofertei pe piaţa monetară determină deplasarea ratei dobânzii spre nivelul de
echilibru – nivelul dobânzii la care oamenii sunt mulţumiţi să deţină
cantitatea de bani creată de banca centrală.

Figura 23.1 Echilibrul pe piaţa monetară

Rata
Oferta de bani
dobânzii

r1

Rata de echilibru
a dobânzii
r2 Cererea de bani

Mc1 Cantitatea Mc2 Cantitatea


fixată de bani
de banca
centrală

Echilibrul pe piaţa monetară

Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează


pentru a echilibra oferta de bani cu cererea de bani. Există o singură rată a
dobânzii la care cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină este
egală cu cantitatea de bani oferită de autorităţile monetare.

Dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (r1 în figura 23.1), indivizii
care au un surplus de bani vor încerca să scape de bani cumpărând titluri
purtătoare de dobândă) de exemplu, obligaţiuni de stat) sau vor deschide
depozite bancare.
Macroeconomie

⇒ Deoarece emitenţii de titluri preferă să plătească rate ale dobânzii


mai mici, ei răspund la acest surplus de bani micşorând ratele
dobânzii pe care le oferă la titlurile nou emise;

⇒ Pe măsură ce ratele dobânzii scad, oamenii sunt mult mai dispuşi să


păstreze numerar (bani), până când, la nivelul de echilibru al ratei
dobânzii, oamenii sunt mulţumiţi să deţină exact cantitatea de bani
oferită de banca centrală.

Dacă rata dobânzii este sub nivelul de echilibru (r2 în figura 23.1), oamenii
vor încerca să-şi sporească cantitatea de numerar, diminuându-şi, astfel,
volumul de titluri deţinute sau volumul depozitelor bancare. Pe măsură ce
volumul de titluri deţinute de indivizi sau volumul depozitelor constituite la
bănci scade, emitenţii de titluri trebuie să ofere dobânzi mai mari (şi băncile
trebuie să ofere dobânzi mai mari) pentru a atrage cumpărători (deponenţi).
Astfel, rata dobânzii va atinge nivelul de echilibru.

Efectele politicii monetare pe termen scurt şi pe termen lung

Mecanism Un set de canale prin care politica monetară


de transmisie afectează producţia reală şi nivelul preţurilor.

O singură creştere a cantităţii de bani deplasează curba ofertei de bani de la


OB1 la OB2 şi rata dobânzii începe să scadă (grafic a, figura 23.2).
Investiţiile reale planificate încep să crească pe măsură ce economia se
deplasează în jos şi spre dreapta, de-a lungul curbei investiţiilor planificate
(grafic b). Creşterea investiţiilor deplasează curba cererii agregate de la
CA1la CA2, crescând producţia reală şi nivelul preţurilor (grafic c).
Creşterea veniturilor (PIB nominal) deplasează curba cererii de bani de la
CB1 la CB2 (grafic a). Această creştere este suficientă pentru a limita
scăderea ratei dobânzii, dar nu este suficientă pentru a preveni scăderea ei.
În noua situaţie de echilibru pe termen scurt, rata dobânzii (r2) este mai mică
decât în situaţia iniţială (r1), iar investiţiile reale, PIB real şi nivelul
preţurilor sunt mai mari decât în situaţia iniţială.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

Figura 23.2 Efectele pe termen scurt ale politicii monetare


expansioniste

(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate

Rata Rata
dobânzii dobânzii
OB1 OB2 Curba
investiţiilor
planificate

r1 E1 r1

E2
r2 r2
CB2
CB1
I1 I2
Cantitatea Investiţii
de bani planificate

Nivelul
preţurilor OA

P2 e2

P1 e1
CA2

CA1

Y1 Y2 PIB real

(c) Piaţa bunurilor


şi serviciilor
Macroeconomie

O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt:

1. O reducere a ratei dobânzii;

2. O creştere a nivelului producţiei reale;

3. O creştere a nivelului preţurilor.

O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt:

1. O creştere a ratei dobânzii;

2. O scădere a nivelului producţiei reale;

3. O scădere a nivelului preţurilor.

Figura 23.3 Efectele pe termen lung ale unei politici monetare


expansioniste (neutralitatea banilor)

(a) Piaţa monetară (b) Piaţa bunurilor


Rata
Nivelul şi serviciilor
dobânzii OB2
OB1 preţurilor
OATL

P3 e3
r1 E1 E3 OATS
P2 e2
P1 e1 CA2
E2
r2 CA1
CB3
CB2
CB1

Cantitatea Nivelul PIB real


de bani natural al
producţiei
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

O singură creştere a cantităţii de bani nu va menţine la nesfârşit producţia


peste nivelul ei natural (punctul e2 de pe graficul b). Economia se va deplasa
în sus de-a lungul curbei CA2 până când atinge un nou punct de echilibru
(e3). Dacă se întâmplă acest lucru, venitul nominal (PIB nominal) va
continua să crească deplasând curba cererii de bani spre dreapta (grafic a).
Pe piaţa monetară noul echilibru pe termen lung (E3) se va afla la nivelul
echilibrului iniţial. Prin urmare, pe termen lung, o singură creştere a
cantităţii de bani va afecta doar nivelul preţurilor, lăsând nemodificate
producţia reală şi rata dobânzii. Acest rezultat este cunoscut sub numele de
„neutralitatea banilor”.

Neutralitatea banilor Pe termen lung, o singură modificare a cantităţii


de bani afectează doar nivelul preţurilor şi nu
producţia reală, ocuparea, ratele dobânzii sau
investiţiile.

O creştere a ofertei de bani are următoarele efecte pe termen lung:

1. Creşterea nivelului de echilibru, atât pentru bunuri finale, cât şi


pentru inputuri, proporţională cu creşterea cantităţii de bani;

2. Nici o modificare a nivelului de echilibru al producţiei reale;

3. Nici o modificare a nivelului de echilibru al ratei dobânzii.

Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani

Ţinte operaţionale Variabile financiare (de exemplu, cantitatea


de bani, fondurile de pe piaţa interbancară,
rata dobânzii etc.) pentru care banca centrală
stabileşte obiective-ţintă pe termen scurt.

Înclinaţia curbei ofertei de bani depinde de ţinta aleasă de banca centrală


(figura 23.4). Banca centrală poate stabili o ţintă pentru oferta de bani şi
poate să o păstreze nemodificată, indiferent de ce se întâmplă cu ratele
dobânzii. În acest caz, oferta de bani este verticală (grafic a). Totodată,
banca centrală poate alege ca ţintă rata dobânzii şi foloseşte instrumentele
de care dispune pentru a o stabiliza (cel puţin pe termen scurt), indiferent ce
Macroeconomie

se întâmplă cu oferta de bani (grafic b). De asemenea, banca centrală poate


permite ofertei de bani să crească dacă rata dobânzii creşte. În acest caz,
rezultatul este o înclinaţie pozitivă a curbei ofertei de bani (grafic c).
O modificare a cererii de bani va avea efecte diferite asupra cantităţii de
bani şi asupra ratelor dobânzii în funcţie de forma curbei ofertei de bani.

Figure 23. 4 Trei ţinte operaţionale

(a) (b)
15 15

Rata dobânzii (%)


OB1
Rata dobânzii (%)

E1
10 10
OB2
E0 CB2 E0 E2
5 5 CB2
CB1 CB1

0 100 200 300 400 0 100 200 300 400

Cantitatea de bani (mii miliarde lei) Cantitatea de bani (mii miliarde lei)
(c)
15
OB3
Rata dobânzii (%)

10 E3
E0
CB2
5
CB1

0 100 200 300 400


Cantitatea de bani (mii miliarde lei)

23.2 POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Politica fiscală se referă la opţiunile guvernului în privinţa nivelului general


al impozitării şi a cheltuielilor publice.

Modificarea achiziţiilor guvernamentale

Exemplu: Ministerul Apărării înaintează o comandă firmei IAR Ghimbav


pentru achiziţionarea de elicoptere, în valoare de 250 miliarde lei.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

Pe baza acestei comenzi, IAR Ghimbav îşi măreşte producţia şi angajează


noi lucrători. Creşterea cererii pentru elicopterele produse la Ghimbav
determină creşterea cererii la nivelul întregii economii (creşterea cantităţii
de bunuri şi servicii la fiecare nivel al preţurilor, altfel spus, creşterea cererii
agregate). Prin urmare, curba cererii agregate se deplasează spre dreapta.

Efectul multiplicatorului

Efectul Modificarea suplimentară în cererea agregată


multiplicatorului determinată de o politică fiscală expansionistă
care măreşte venitul şi, prin urmare, măreşte
cheltuielile de consum.

O creştere a achiziţiilor guvernamentale cu 250 miliarde lei deplasează spre


dreapta curba cererii agregate cu mai mult de 250 miliarde lei (figura 23.5).
Acest efect al multiplicatorului apare deoarece creşterea venitului agregat
stimulează cheltuielile de consum.

Figura 23.5 Efectul multiplicatorului

Nivelul
preţurilor 2. ... efectul multiplicatorului măreşte
creşterea cererii agregate
250
mld. lei

CA3
CA2

Cererea agregată, CA1


0 PIB

1. O creştere a achiziţiilor guvernamentale


cu 250 miliarde lei măreşte iniţial cererea
agregată cu250 miliarde lei, dar...
Macroeconomie

Înclinaţia marginală Partea din sporul de venit pe care o


spre consum (c’) gospodărie o acordă consumului şi nu
economisirii.

Exemplu: O formulă pentru multiplicatorul cheltuielilor

Înclinaţia marginală spre consum este 0,75. Astfel, cu fiecare 100 lei
suplimentari obţinuţi de o gospodărie, consumul ei creşte cu 75 lei, iar
economisirea cu 25 lei.

Dacă Ministerul Apărării cumpără elicoptere de la IAR Ghimbav în valoare


de 250 miliarde lei, veniturile celor din industria aeronautică au crescut cu
250 miliarde lei, iar cheltuielile lor de consum cresc cu 187,5 miliarde lei
(0,75 x 250 miliarde lei).

Pentru măsurarea impactului unei schimbări în achiziţiile guvernamentale


asupra cererii agregate se urmăresc, pas cu pas, efectele. Suma acestor
efecte redă impactul total al schimbării în achiziţiile guvernamentale:

Modificarea achiziţiilor guvernamentale = 250 miliarde lei


Prima modificare a consumului = c’ x 250 miliarde lei
A doua modificare a consumului = c’2 x 250 miliarde lei
A treia modificare a consumului = c’3 x 250 miliarde lei
.
Modificarea totală a cererii = (1 + c’ + c’2 + c’3 + ...) x 250 miliarde lei

Multiplicatorul = 1 + c’ + c’2 + c’3 + ... (arată cererea de bunuri şi servicii


generată de fiecare unitate monetară
de achiziţii guvernamentale, şi
matematic, este expresia unei
serii geometrice)

Pentru x cuprins între –1 şi +1,

1 + x + x2 + x3 + ... = 1/(1 – x) În acest exemplu x = c’. Prin urmare:

Multiplicatorul = 1/(1 –c’)


Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

În acest exemplu, valoarea multiplicatorului este 1/(1 –0,75) = 4, ceea ce


înseamnă că 250 miliarde lei cheltuieli guvernamentale generează
1.000 miliarde lei cerere de bunuri şi servicii.

⇒ Valoarea multiplicatorului depinde de înclinaţia marginală spre


consum;

⇒ Cu cât înclinaţia marginală spre consum are o valoare mai mare,


cu atât mai mare este efectul creşterii cheltuielilor asupra
consumului şi, astfel, valoarea multiplicatorului este mai mare.

Efectul de crowding-out

Efect de crowding-out Scăderea cererii agregate ca efect al politicii


fiscale expansive, care generează creşterea
ratelor dobânzii şi reducerea cheltuielilor de
investiţii.

Iniţial, piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară se află în echilibru


(E1 pe graficul c şi e1 pe graficul a din figura 23.6). Rata reală a dobânzii
este r1, iar nivelul planificat al investiţiilor este I1. Creşterea cheltuielilor
guvernamentale măreşte cererea agregată de la CA1 la CA2. Veniturile şi
nivelul preţurilor cresc (grafic c), iar cererea de bani creşte de la CB1 la CB2
(grafic a). Rata reală a dobânzii creşte la r2, fapt ce descurajează investiţiile,
care scad la nivelul I2 (grafic b). În continuare, creşterea nivelului preţurilor
de la P2 la P3 readuce economia într-o stare de echilibru pe termen lung în
punctul E3 (intersecţia dintre CA2 şi oferta agregată pe termen lung).
Veniturile nominale continuă să crească, fapt ce determină creşterea cererii
de bani de la CB2 la CB3, creşterea ratei dobânzii de la r2 la r3 şi, în
consecinţă, scăderea investiţiilor de la I2 la I3. Reducerea investiţiilor ca
urmare a creşterii ratei dobânzii, care însoţeşte creşterea cheltuielilor
guvernamentale, explică scăderea cererii agregate.
Macroeconomie

Figura 23.6 Efectul de crowding-out

(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate


Rata Rata
dobânzii dobânzii
OB Curba
investiţiilor
planificate
r3 e3 r3
r2 r2
e2
CB3
r1 e1 r1
CB2
CB1

I3 I2 I1
Cantitatea de bani Investiţii

Nivelul
preţurilor
OATL
E3 OATS
P3
P2 E2

P1 E1
CA2
CA1

Y1 Y2 PIB real

(c) Piaţa bunurilor şi serviciilor

23.3 Politici de stabilizare a economiei


Ar trebui ca decidenţii în politicile economice să utilizeze instrumente de politică
monetară şi politică fiscală pentru a evita fluctuaţiile economice pe termen scurt,
sau pentru a reduce amploarea acestora? Daca da, când? Dacă nu, de ce nu?
Argumente în favoarea politicilor de stabilizare
În primul rând, instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru
stabilizarea cererii agregate, pentru a influenţa, astfel, nivelul producţiei şi al
ocupării în economie.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

În al doilea rand, guvernul şi banca centrală ar trebui să utilizeze instrumentele


de politică fiscală şi politică monetară ca răspuns la modificarea atitudinii
optimiste sau pesimiste din societate, astfel încât să stabilizeze cererea
agregată.

Argumente împotriva politicilor de stabilizare

Instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru atingerea unor


obiective pe termen lung – creştere economică şi inflaţie redusă – şi nu
pentru influenţarea fluctuaţiilor economice pe termen scurt.

Politicile fiscale şi monetare afectează economia cu o întârziere considerabilă.


⇒ De multe ori, banca centrală răpunde prea târziu la modificarea
condiţiilor economice şi, de aceea, acţiunile ei pot fi considerate
cauze şi nu remedii ale fluctuaţiilor economice. Prin urmare, o
politică monetară pasivă – cum este creşterea ofertei de bani în
acelaşi ritm cu creşterea producţiei de bunuri şi servicii ar fi de
preferat unor politici monetare expansioniste sau restricţioniste;
⇒ Majoritatea schimbărilor care privesc impozitele şi cheltuielile
publice necesită modificări ale legislaţiei fiscale. Modificarea
acestei legislaţii este rezultatul unor negocieri politice, care, în
final, se materializează prin promulgarea de către Parlament a unor
noi legi. Procesul legislativ poate dura săptămâni sau chiar luni de
zile, astfel încât, în momentul în care modificările considerate
iniţial necesare pentru evitarea unor fluctuaţii economice pe
termen scurt sunt aplicate, s-ar putea să nu mai fie necesare, şi de
aceea, ar putea genera chiar efecte contrare celor urmărite de
decidenţii de politică economică;
⇒ Prognozele economice sunt imprecise. Dacă modificarea condiţiilor
din economie ar putea fi prevăzută cu acurateţe, politicile monetare
şi fiscale ar fi eficiente. În cele mai multe cazuri, însă, recesiunile
majore nu pot fi anticipate.

Stabilizatori automaţi Modificări în politica fiscală, care stimulează


cererea agregată atunci când economia intră
în recesiune, fără ca decidenţii în politica
economică să se implice în anumite acţiuni.
MODELUL ACCELERAŢIONIST
AL INFLAŢIEI

24.1 MODELUL ACCELERAŢIONIST AL INFLAŢIEI

În anii 1990, rata inflaţiei în România s-a menţinut la niveluri mai înalte cele
din Europa Centrală şi de Est. În prezent, rata inflaţiei continuă să rămână
superioară ratelor inflaţiei din ţările candidate la integrarea în Uniunea Europeană.

Modelul acceleraţionist O teorie conform căreia modificările ratei


al inflaţiei inflaţiei afectează şomajul şi producţia reală.
Curba Phillips
Curba Phillips O reprezentare grafică a relaţiei dintre rata
inflaţiei şi rata şomajului.

Figura 24.1 Curba Phillips ca meniu de politică economică


6

5
Curba Phillips
Rata anuală a inflaţiei (%)

4
A

1
B
0
1 2 3 4 5 6 7

-1
Rata şomajului (%)
Modelul acceleraţionist al inflaţiei

Curba Phillips relevă relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi rata şomajului şi
poate oferi diferite opţiuni de politică economică. De exemplu, decidenţii în
politica economică pot opta pentru alegerea punctului A de pe curbă.
Această opţiune ar însemna o rată mică a şomajului, cu preţul unei inflaţii
mai ridicate. Alegerea punctului B de pe curbă ar oferi preţuri stabile, cu
costul unei rate mai mari a şomajului.

Relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi şomaj se manifestă doar pe termen


scurt (figura 24.2). Inflaţia neanticipată diminuează rata şomajului numai
până când oamenii îşi ajustează anticipaţiile la noua rată a inflaţiei. Orice
modificare a ratei anticipate a inflaţiei deplasează curba Phillips pe termen
scurt. Curba Phillips pe termen lung este o dreaptă verticală şi corespunde
ratei naturale a şomajului. Curbele pe termen scurt şi pe termen lung se
intersectează la rata anticipată a inflaţiei pentru care este trasată curba
Phillips pe termen scurt.

Figura 24.2 Curbele Phillips pe termen scurt şi pe termen lung

6
Curba Phillips
pe termen lung
5

Curbele D
Rata anuală a inflaţiei (%)

4 Phillips
pe termen
3

B C
2
Ph1
E
1
Rata naturală Ph2
a şomajului A
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

-1
Rata şomajului (%)
Macroeconomie

Alte elemente ale modelului acceleraţionist

Legea Okun – legătura dintre nivelul producţiei reale şi nivelul şomajului.

9 Pentru fiecare creştere cu trei puncte procentuale a producţiei


peste nivelul natural într-un anumit an, rata şomajului tinde
să scadă cu un punct procentual.

9 Pentru fiecare scădere cu trei puncte procentuale a producţiei


reale sub nivelul natural, rata şomajului tinde să crească cu
un punct procentual.

Ţintă nominală – o ţintă stabilită pentru rata de creştere a cererii agregate –


venitul nominal sau producţia nominală – care poate fi atinsă prin orice
combinaţie de creştere reală a producţiei şi inflaţie.

9 O ţintă de creştere a producţiei nominale de 10% poate fi


atinsă prin mai multe combinaţii de creştere reală şi inflaţie:
3% creştere a producţiei reale şi 7% rată a inflaţiei,
5% creştere a producţiei reale şi 5% rată a inflaţiei etc.

Alte ipoteze

1. Rata naturală de creştere a PIB este zero. Prin urmare, o formă


simplificată a legii Okun este:

y
∆U = −
3

2. Rata anticipată a inflaţiei în fiecare an este egală cu rata inflaţiei din


anul precedent.

24.2 EFECTELE ACCELERĂRII INFLAŢIEI

Se presupune că într-o ţară există două grupuri politice principale – grupul


albastru şi grupul gri.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei

Adoptarea unei politici expansioniste

În anul 1992:

ƒ Economia se află într-o situaţie de echilibru, considerat în


continuare un punct de start.

9 Inflaţia anticipată şi inflaţia efectivă sunt zero;

9 Rata efectivă de creştere a PIB real este egală cu rata


naturală, ambele fiind zero;

9 Şomajul este la nivelul natural – 6%.

ƒ Au loc alegeri şi grupul albastru formează un nou guvern.

9 În campania electorală, mesajul grupului albastru s-a


concentrat pe promisiunea de a „face economia să
meargă”, altfel spus, grupul albastru a considerat că
ceva trebuie făcut pentru a reduce rata şomajului sub
6%. Dacă economia ar creşte, şomajul s-ar diminua.
Aceste credinţe sunt reflectate în programul
guvernamental pentru anul 1993.

Noul guvern stabileşte o ţintă de creştere a PIB nominal de 8% (figura 24.3).


Cum economia se deplasează din punctul A în punctul B, rata şomajului
scade cu două puncte procentuale. Conform Legii Okun, acest lucru
înseamnă o creştere de 6% a PIB real. Diferenţa de două procente dintre
creşterea nominală de 8% a PIB şi creşterea reală a PIB de 6% reprezintă o
rată a inflaţiei de două procente. Creşterea de 8% a PIB nominal este
suficientă pentru deplasarea economiei din punctul A în punctul B, dar nu
este suficientă pentru atingerea punctului B. Pentru atingerea punctului B
există o singură combinaţie inflaţie–şomaj.
Macroeconomie

Figura 24.3 Primele efecte ale unei politici expansioniste

6
Curba Phillips
pe termen lung
5
Ph1
Rata anuală a inflaţiei (%)

B”
3

B
2

B’
1
Rata naturală
a şomajului
A
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

-1

Rata şomajului (%)

Efectele continuării accelerării inflaţiei

În anul 1994 este menţinută o ţintă nominală de creştere a PIB cu 8%.

Dacă pentru al doilea an se menţine o rată de creştere de 8% a PIB nominal,


compromisul dintre inflaţie şi şomaj devine mai puţin favorabil (figura 24.4).
Din cauza creşterii inflaţiei la 2% în primul an, curba Phillips pentru anul 2
se deplasează în poziţia Ph2. Economia se deplasează din punctul B în
punctul C, iar scăderea ratei şomajului cu un punct procentual determină o
creştere cu 3% a PIB real. Diferenţa de 5% până la creşterea de 8% a PIB
nominal este rata inflaţiei.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei

Figura 24.4 Continuarea politicii expansioniste în al doilea an

6
Curba Phillips
Ph2 C pe termen lung
5
Ph1
4
Rata anuală a inflaţiei (%)

B
2

A
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

-1
Rata naturală
a şomajului
-2
Rata şomajului (%)

Pentru anul 1995, ţinta de creştere a PIB nominal este menţinută tot la 8%.

Pentru anul 1996, guvernul menţine rata şomajului la 3% cu orice cost.

Creşterea cu 8% a PIB nominal în al treilea an nu mai generează reducerea


ratei şomajului (figura 24.5). Curba Phillips pentru anul 3 este Ph3, iar
pentru a opri creşterea ratei şomajului este nevoie de o rată a inflaţiei de 8%
(punctul D). În al patrulea an, pentru menţinerea ratei şomajului la 3%, este
nevoie de o rată de creştere a PIB nominal de 11%.
Macroeconomie

Figura 24.5 Efectele continuării politicii expansioniste

14
Curba Phillips
Ph pe termen lung
12
E

Rata anuală a inflaţiei (%)


10
Ph
D
8

Ph
6
C
Ph
4

2 B

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală Rata şomajului (%)
a şomajului

Generalizare

⇒ Iniţial, reducerea şomajului sub nivelul natural prin adoptarea unor


politici expansioniste care accelerează creşterea economică generează
o rată moderată a inflaţiei;

⇒ Pe măsură ce indivizii îşi ajustează anticipaţiile la efectele


inflaţioniste ale politicii expansioniste, compromisul între inflaţie şi
şomaj devine din ce în ce mai nefavorabil.

⇒ Rata şomajului poate fi menţinută sub nivelul natural pentru mai


mult timp numai cu costul accelerării inflaţiei, astfel încât rata
efectivă a inflaţiei să fie mai mare decât rata anticipată a inflaţiei.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei

24.3 RECESIUNEA INFLAŢIONISTĂ ŞI CICLUL STOP-GO

ƒ În anul 1996 au loc din nou alegeri.

9 Grupul albastru a înregistrat ca performanţe negative o rată a


inflaţiei de 11% şi o creştere economică stagnantă, iar ca
performanţe bune – o rată mică a şomajului.

9 Grupul gri promite că va diminua inflaţia şi, astfel, câştigă


alegerile. Pentru anul 1997, noul guvern stabileşte o ţintă de
creştere a PB nominal de 6% (cu 5% mai puţin decât în anul
precedent).

Efectele dezinflaţiei

Figure 24.6 Recesiunea inflaţionistă

14
Ph5 Curba Phillips
Ph4 F pe termen lung
12 E
Rata anuală a inflaţiei (%)

10
Ph3
D
8

Ph2
6
C
Ph1
4

2 B

A
0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală
Rata şomajului (%)
a şomajului
Macroeconomie

Dacă rata de creştere de 11% a PIB nominal din anul 4 este redusă la 6% în
anul 5, rezultatul este o recesiune inflaţionistă. În anul 5, curba Phillips
continuă să se deplaseze în sus (de la Ph4 la Ph5), datorită inflaţiei efective
din anul 4. Şomajul creşte cu două puncte procentuale şi rezultă o creştere
de – 6% a PIB real. Cu o asemenea rată negativă mare de creştere a PIB
real, rata inflaţiei trebuie să crească la 12% pentru a atinge ţinta de creştere
de 6% a PIB nominal.

Pentru anul 1998, guvernul stabileşte ca ţintă reducerea inflaţiei la 10%.

Figura 24.7 Dezinflaţia

14
Ph5 Ph6 Curba Phillips
Ph4 F pe termen lung
12 E
G
10
Rata anuală a inflaţiei (%)

Ph3
D
8

Ph2
6
C
Ph1
4

2 B

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală
Rata şomajului (%)
a şomajului

În anul 6, pentru a scădea rata inflaţiei la 10%, rata de creştere a PIB


nominal trebuie diminuată în continuare. Cum inflaţia efectivă în anul 5 a
fost 12%, în anul 6 curba Phillips se va deplasa în sus (Ph6). Pentru ca
economia să ajungă în punctul G pe curba Ph6 la o rată a inflaţiei de 10%,
şomajul trebuie să crească cu trei puncte procentuale. Creşterea şomajului
determină o creştere de –9% a PIB real. Prin urmare, pentru ca rata inflaţiei
să ajungă la 10% în anul 6, PIB nominal trebuie să crească cu numai 1%.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei

⇒ După anul 1998, anticipaţiile inflaţioniste ale publicului au fost


temperate.

ƒ Pentru anul 1999, rata anticipată a inflaţiei scade la 10% (nivelul


înregistrat în anul precedent), iar curba Phillips pentru anul 7 se
deplasează în poziţia PH7.

9 Rata inflaţiei poate fi redusă cu încă două puncte


procentuale dacă economia se deplasează din punctul G în
punctul H;

9 Va rezulta o creştere cu 8% a PIB nominal.

ƒ În anul 2000, inflaţia poate fi redusă cu încă două puncte


procentuale, dacă economia se deplasează din punctul H în punctul I.

Figura 24.8 Continuarea dezinflaţiei

14
Ph5 Curba Phillips
Ph4 Ph7 F pe termen lung
12
E
Rata anuală a inflaţiei (%)

10 G
Ph3
D Ph6
8 H

Ph2
6 I
C
Ph1
4
Ph8

2 B

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală
Rata şomajului (%)
a şomajului
Macroeconomie

Inflaţia poate fi redusă în fiecare an prin menţinerea şomajului peste rata


naturală. În fiecare an, curba Phillips pe termen scurt se deplasează în jos,
pe măsură ce rata anticipată a inflaţiei scade. În principiu, reducerea inflaţiei
poate continua până cînd economia atinge din nou punctul A.

⇒ Politica de reducere a inflaţiei adoptată de grupul gri este imaginea


în oglindă a politicii de accelerare a inflaţiei promovată de grupul
albastru.

Reluarea creşterii inflaţiei

Politica guvernului poate deveni din nou expansionistă, pe fondul anticipaţiilor


inflaţioniste în scădere.

Figura 24.9 Reluarea inflaţiei

14
Ph5 Curba Phillips
Ph4 Ph7 F pe termen lung
12
E
G
Rata anuală a inflaţiei (%)

10
Ph3
D Ph6
8 H
J
Ph2
6 I
C
Ph1
4
Ph8

2 B Ph9

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală Rata şomajului (%)
a şomajului
Modelul acceleraţionist al inflaţiei

Dacă după perioada de dezinflaţie rata de creştere a PIB nominal este mărită
din nou, rezultatul va fi scăderea ratei şomajului şi o creştere mică a
inflaţiei. De exemplu, mărirea ratei de creştere a PIB nominal de la 6%, în
anul 8, la 16% în anul 9, deplasează economia din punctul I în punctul J.
Curba Phillips pentru anul 9 este Ph9.