PIATA MUNCII

Piata muncii

Piata nationala a factorului munca este de o importanta deosebita,

intrucat munca este factorul de productie determinant. De nivelul cererii si
ofertei de munca, precum si de structura acestora depinde in mare masura
calitatea procesului productiv si nivelul rezultatelor acestuia. Cu cat gradul
de ocupare al fortei de munca este mai mare cu atat standardul de viata est
mai ridicat, iar cheltuielile sociale ale administratiilor sunt mai reduse.

Factorii care influenteaza evolutia si dezvoltarea pietei muncii in

general se grupeaza in doua categorii, dupa cum este vorba de piata interna
si piata internationala a fortei de munca. Astfel, piata interna a fortei de
munca este conditionata, in principal, de urmatorii factori:

a) evolutia produsului intern brut, respectiv a productiei

industriale, agricole si a serviciilor;

b) evolutia tranzactiilor comerciale, a circulatiei monetare si a

creditului;

c) restructurarea economiei nationale si a fiecarei ramuri in parte

si aparitia unor noi domenii de activitate sub impulsul progresului
tehnico-stiintific;

d) variatia productivitatii muncii la nivel de ramura sau sector, dar

si la nivel individual s.a.

Piata internationala a fortei de munca evolueaza sub influenta

urmatorilor factori:

a) gradul de dezvoltare economica a statelor si implicit conditiile

(diferentele) de salarizare si de trai diferite;

b) amploarea investitiilor din fiecare tara;

c) migratia internationala a capitalului financiar;

d) politica economica adoptata in diferite tari, primitoare de forta

de munca superior calificata (importul de inteligenta) etc.

In conditiile actuale, se manifesta o tendinta de segmentare a pietei

muncii, in tarile dezvoltate economic, care se intemeiaza pe adancirea
diviziunii muncii sociale, pe variatiile cererii si ofertei economice, pe nivelul
de organizare sindicala a lucratorilor etc. In acest sens, se disting
urmatoarele doua segmente de piata:
 - piata primara, care include angajarile in intreprinderi de talie mare,
care beneficiaza de multe ori de pozitii de monopol sau oligopol, cu o
productivitate ridicata, puternic sindicalizate, si unde salariile sunt si ele
mari, iar conditiile de munca bune;

- piata secundara, care se refera la forta de munca angajata in

intreprinderi de talie mica, confruntate cu o puternica concurenta, unde nu
exista sindicate si in care salariile sunt mici sau instabile, iar locurile de
munca nesigure.

In general, piata muncii functioneaza dupa principiile de baza ale pietei

- cererea, oferta, pretul, concurenta etc., dar toate acestea se manifesta in
functie de marfa - forta de munca – care, prin trasaturile sale, fiziologice,
psihologice, sociale si morale, imprima anumite particularitati pietei
muncii, precum:

a) pe piata muncii nu se negociaza intregul potential de munca al

natiunii, ci numai acela care este cerut de factorul de productie - capital si
este oferit de cei care sunt dispusi sa foloseasca capacitatea lor de munca. In
legatura cu aceasta particularitate in raport cu celelalte piete, trebuie
precizat ca, in conditiile actuale, dreptul la munca este un drept
fundamental al omului intr-o societate democratica. De aceea, piata muncii
are un grad ridicat de rigiditate, dar si de sensibilitate, conditionand
echilibrul economic si pe cel social-politic;

b) in raport cu celelalte piete, piata muncii este mult mai organizata si

mai reglementata, intrucat tranzactiile care au loc pe aceasta piata nu sunt
doar simple relatii de vanzare-cumparare intre ofertanti si solicitanti. Prin
negocierile de pe piata muncii, posesorii de forta de munca urmeaza sa-si
realizeze nu numai aspiratiile profesionale, ci si pe cele familiale si sociale.
De aceea, interventia statului pe aceasta piata este mai puternica decat pe
celelalte piete, fapt ce imprima pietei muncii un grad ridicat de
imperfectiune. Pe langa concurenta, salariu, productivitate marginala - ca
instrumente naturale ale pietei muncii - exista si numeroase reglementari
economico-juridice, un cadru reglementat institutionalizat, dinainte acceptat
de catre agentii economici. Rolul statului pe aceasta piata se manifesta nu
numai ca legislator (legi cu privire la angajarea si salarizarea lucratorilor,
legi cu privire la reglementarea conflictelor de munca, legi referitoare la
protectia sociala), dar si ca mediator si garant al interpret 656d34g arii
legislatiei muncii (initiaza dialogul tripartit guvern-patronat-sindicate);

c) piata contemporana a muncii este una contractuala si participativa, in

care negocierea si contractul de munca au un rol important in determinarea
cererii si ofertei de munca. De asemenea, raportul dintre cererea si oferta de
munca se manifesta in mod specific pe aceasta piata, permanent oferta fiind
mai mare decat cererea, ceea ce determina existenta somajului.

d) piata muncii este o piata derivata, in sensul ca cererea de munca se

formeaza in stransa legatura cu cererea de bunuri si servicii. Daca cererea
de bunuri si servicii este mare, nivelul productiei trebuie sa se adapteze in
consecinta, iar cererea de forta de munca va fi si ea la un nivel ridicat.

Piata muncii este un subsistem al economiei de piata, care, in procesul

de dezvoltare si functionare a economiei nationale, indeplineste importante
functii de ordin economic, social si educativ, cum ar fi:

- alocarea judicioasa a resurselor de munca pe ramuri si sectoare de

activitate, pe profesii si in teritoriu, in concordanta cu volumul si structura
cererii de forta de munca;

- combinarea fortei de munca cu factorul de productie - capital, asociere

ce presupune atat complementaritatea, cat si substituibilitatea eficienta a
acestor factori;

- formarea si repartizarea veniturilor in societate, atat a veniturilor

primare, cat si a celor derivate;

- crearea unui cadru formativ-educativ, ce presupune masuri,

reglementari si informatii, in directia orientarii, perfectionarii si reconversiei
profesionale a fortei de munca.

Piata muncii reflecta felul in care se asigura resursele de munca pe

ramuri, sectoare, profesii si niveluri de calificare.

Marimea ofertei de munca este diferita in timp si spatiu datorita

influentei unui ansamblu de factori, intre care cei mai semnificativi sunt:

a)     dimensiunea salariului;

b)     raportul dintre utilitatea si dezutilitatea muncii;

c)      necesitatea de a continua sa existe salariatul si familia sa;

d)     sistemul de educatie si formare profesionala;

e)     continutul si durata muncii;

f)       securitatea ocuparii.

Oferta de munca se comporta atipic in raport cu pretul muncii

(salariul), asa cum este ilustrat in figura de mai jos.
 Fig. nr. 6 Evolutia atipica a salariului

Efectul de venitesterationamentul potrivit caruia o persoana inlocuieste timpul de munca cu timpliber,

atunci cand salariul atinge un nivel care permite posesorului muncii saaiba conditii de viata apropiate
de aspiratiile sale. Efectul de venit presupuneca persoana respectiva se bucura de o putere de
cumparare mai mare, datoritaunor venituri mai mari, ceea ce ii da posibilitatea sa cumpere mai multe
bunuri,inclusiv timp liber.

Efectul de substitutieesterationamentul potrivit caruia o persoana salariata inlocuieste o parte mai

maresau mai mica din timpul sau liber cu timp de munca suplimentar care are ca efectun venit mai
mare. Pe masura ce salariul orar creste, anumite persoane cauta salucreze mai multe ore, asa ca
fiecare ora libera presupune un sacrificiu maimare.Efectul de substituire stimuleaza o persoana sa
lucreze un timp maimare; iar efectul de venit o stimuleaza sa lucreze mai putin. Marimea relativa
aacestor doua efecte determina forma curbei ofertei individuale de munca.Indivizii hotarasc atat
asupra cantitatii de munca pe care o ofera, cat siasupra calitatii acesteia

Oferta de munca, in genere, are caracter relativ rigid, exprimand o piata

a muncii cu concurenta totdeauna imperfecta. Acest caracter se explica prin
doua categorii de factori: economici, teritoriali si demografici, profesionali,
ocupationali.
 Factorii economici, teritoriali privesc absenta posibilitatilor sau dorintei
persoanelor ori familiilor de a lucra in alt teritoriu, fara sa renunte la genul
de activitate exercitat. Motivatia acestei imobilitati a ofertei de munca poate
consta in: efortul banesc pe care il presupune schimbarea locului de munca
in alta localitate, atasamentul omului de mediul economico-social, chiar
daca nu are avantaje economice, surprizele necunoscutului etc.

Factorii demografici, profesionali, ocupationali privesc absenta

posibilitatilor sau dorintei persoanelor de a-si schimba ocupatia sau locul de
munca. Motivatia acestui comportament consta in: calificarea
necorespunzatoare, slaba informare privind ocupatiile disponibile,
insuficienta sanselor pentru reconversia fortei de munca, starea sanatatii,
varsta, avantaje nonsalariale nesemnificative etc.

Toate acestea dovedesc ca oferta de munca are un dinamism specific,

reflectand totodata corelarea stransa intre nevoia sociala de a cunoaste si a
se dezvolta omul sub aspect profesional-cultural si nevoia economica de a
valorifica pregatirea si de a obtine un venit, ambele aspecte interesand atat
pe lucrator, cat si pe patron. Astfel, deciziile privind oferta de munca sunt
luate in familie pe baza analizei veniturilor acesteia si a interesului de
majorare a lor.

Activitatile care se initiaza sau exista in societate impun nevoia de

munca, respectiv constituirea cererii de munca, in acord cu mecanismul
pietei muncii.

Cererea de munca este o cerere derivata, rezultand din investitiile

executate care, la randul lor, sunt efectul unei cereri de bunuri economice.
Aceasta afirmatie explica de ce cererea de munca se exprima prin locuri de
munca, iar fluxul ei porneste de la firme, institutii spre populatie.
 Fig. nr. 7 Curba cererii de munca

Cererea de munca nu este constanta, ci se schimba, ca urmare a

schimbarii preturilor in economie si a fluctuatiilor in cererea de bunuri
economice. Cererea de munca are o anumita elasticitate, determinata, in
mod deosebit, de disponibilitatea unor bunuri economice care pot fi
substituite. Elasticitatea cererii de munca are importanta pentru deciziile
privind stabilirea salariilor. Daca cererea de munca este elastica,
intreprinzatorii vor fi dispusi sa abandoneze cu usurinta piata si, din acest
motiv, va fi dificil pentru posesorul fortei de munca de a-si asigura marirea
salariilor.

Cererea de munca este elastica in mai multe situatii:

- daca cererea pentru produsul final va fi elastica;

- daca munca poate fi inlocuita cu alta munca;

- daca alti factori de productie (indeosebi capitalul) pot fi inlocuiti cu

munca;

- daca costurile datorate muncii reflecta o parte mare din costurilor

totale.

Cererea de munca depinde de dinamica cererii de bunuri economice in

conditiile tehnice si organizatorice predominante, ca si de intentiile sigure
ale intreprinzatorilor, manifestate ca stoc si/sau flux banesc, care se
intalnesc cu un stoc si/sau flux de servicii reprezentand oferta. Intr-un
model foarte simplificat, se stabileste cu acest prilej un raport juridico-
economic intre proprietarul muncii si proprietarul de capital. Un astfel de
raport este complex si se realizeaza, de regula, prin intermediari ca:
sindicate si manageri, care fixeaza pretul muncii (salariul), prin diverse
compromisuri

Salariul reprezinta pretul muncii. De asemenea, el reprezinta un venit

fundamental. Pe piata muncii oferta de munca se refera numai la munca
remunerata cu salariu. Alte tipuri de cerere de munca nu fac obiectul acestei
piete specifice.

Analiza pietei muncii si salariul in tara noastra se poate realiza tinand

seama de urmatoarele relatii: munca-proprietate; munca-competitie; munca-
putere publica.

Procesul de reforme declansat la inceputul anului 1990 urmareste, in

esenta, crearea unei economii cu piata concurentiala performanta si
durabila, in cadrul careia piata muncii are un rol primordial, reflectand
problematica muncii ca fiind mai intai individuala si apoi sociala.

Somajul. Caracterizare
 In termenii pietei muncii, somajul reprezinta excedentul ofertei fata de
cererea de munca. In aceasta optica, somajul este un fenomen specific pietei
muncii si este de natura exclusiv economica. Daca insa ne punem problema
originii ofertei si cererii de munca, va trebui sa recunoastem ca nu o vom
regasi numai in economie. Desigur, punctul de pornire il formeaza omul si
societatea, dar cererea de munca nu este direct determinata de trebuintele
acestora, ci de activitatea economica. Exista tari cu trebuinte enorme, dar cu
economii slabe care genereaza o cerere de munca restransa.

Oferta de munca este influentata de economie, dar nu si determinata de

aceasta. Conditia demografica ni se pare aici cea mai importanta. In
extremis, omul nu poate trai fara activitate economica, fara sa produca, dar
oferta de munca poate fi mult mai mare sau mai mica in raport de cererea de
munca pe care o genereaza productia. Progresele stiintelor medicale, in mod
deosebit, permit astazi controlul nasterilor ca proces demografic
fundamental, dar comportamentul familial, cunostintele stiintifice despre
fertilitate, procreare si inmultire, traditiile existente, politicile demografice si
numerosi alti factori sociali sau naturali conditioneaza cresterea demografica
- proces ce sta la baza ofertei de munca.

In concluzie, existenta somajului nu se datoreaza numai economiei;

piata muncii este doar locul unde se deverseaza influentele tuturor factorilor
si da expresie rezultantei negative care se constituie, prin interactiunea lor,
sub forma de somaj.

Analize recente ale somajului in tarile membre ale OECD confirma

aceasta idee, deplasand explicarea naturii sale din sfera stiintei economice in
lumea faptelor usor de perceput. Somajul devine, astfel, rezultanta
combinarii schimbarilor ce intervin in dinamica productivitatii, populatiei
active si cresterii economice (PIB) care, la randul lor, au alte determinari
concrete.

Explicatia are in vedere ca:

-         incetinirea cresterii PIB sub un anumit nivel sau scaderea acestuia,
in conditiile in care ceilalti doi factori raman constanti, genereaza
somaj sau, daca exista deja, il extinde;

-         daca la o evolutie a PIB cum este cea presupusa la punctul anterior
productivitatea creste, somajul se amplifica mai mult, iar daca
populatia activa se va mari, somajul va creste si mai mult;

-         daca PIB evolueaza in acelasi fel, iar productivitatea si populatia

activa luate impreuna scad mai mult decat PIB, nu se va forma
somaj, iar daca acesta exista, s-ar putea chiar resorbi intr-o anumita
masura;

-         somajul poate sa apara sau sa creasca si cand PIB creste, daca
populatia activa si productivitatea luate impreuna cresc mai mult,
 sau evolueaza una crescand si alta scazand de asa natura incat
cresterea realizata o depaseste pe cea a PIB.

Complexitatea naturii somajului face din acesta un fenomen neomogen,

de forme diferite in functie de preponderenta factorilor generatori.

Analiza clasica ne releva somajul voluntar determinat de refuzul de a

se angaja al celor ce estimeaza ca salariul si conditiile de munca nu
recompenseaza in mod corespunzator eforturile pe care ei le consimt atunci
cand lucreaza. Aceasta forma de somaj exista numai pentru cei care doresc
un salariu superior celui ce se formeaza pe piata ca expresie a raportului
cerere-oferta de munca.

  Intrucat comportamentul ce sta la baza somajului voluntar ar putea

exista oricand, s-a formulat concluzia ca in orice societate exista un somaj
natural care nu poate fi resorbit, un somaj permanent, denumit si somaj
normal pentru ca nu este determinat de factori conjuncturali si monetari.
De aceea, economistul francez Edmond Malinvaud il denumeste somaj
neinflationist. In literatura de profil este cunoscut si ca somaj NAIRU (care
nu determina accelerarea salariilor). In perioada anilor '30 ai secolului
nostru, J.M. Keynes remarca existenta unui alt gen de somaj, amplu la acea
data, pe care il denumeste somaj involuntar. Economistii de dupa Keynes l-
au numit somaj keynesian.

Somajul ciclic este excedentul ofertei de munca a carei geneza ciclica

este determinata de conjunctura economica si caracterul sezonier al
diferitelor activitati. Aceasta denumire se aplica pentru:

-         somajul conjunctural cauzat de alternanta perioadelor de

prosperitate si depresiune care caracterizeaza lumea industrializata;

-         somajul sezonier provocat de sezonalitatea unor activitati precum

constructiile si agricultura.

Somajul structural este determinat de tendintele de restructurare

economica, geografica, zonala, sociala etc. care au loc in diferite tari, mai
ales sub incidenta crizei energetice, revolutiei tehnico-stiintifice, inchiderea
firmelor nerentabile, perimarea unor produse si, o data cu acestea, a unor
meserii, datorita modificarii gustului si optiunilor consumatorilor. In aceasta
categorie se include si somajul din tarile sarace cu crestere demografica, dar
lipsite atat de capital, cat si de competentele necesare exploatarii resurselor
umane.

Somajul tehnologic este determinat de inlocuirea vechilor tehnici si

tehnologii cu altele noi, precum si de centralizarea unor capitaluri si
unitatilor economice ducand la restrangerea locurilor de munca. Procesul
generator pentru aceasta forma de somaj consta in substituirea muncii cu
capitalul.
 Somajul tehnic - stare de inactivitate fortata impusa de
discontinuitatile care survin in procesele tehnice de productie: greve,
defectiuni ale unor masini si utilaje, intreruperea energiei etc.

Somajul frictional sau tranzitoriu - starea de inactivitate momentana

(termen scurt) care corespunde unei situatii sau faze intermediare ce se
scurge intre incetarea activitatii in cadrul unui loc de munca si incadrarea la
un nou loc de munca. Are dimensiuni apreciabile in economiile marilor tari.

Somajul este un fenomen complex care poate fi abordat si dupa alte

criterii care nu tin insa de natura sa.

Tinand seama de limitele unor asemenea definitii, devine clar ca

masurarea somajului nu este decat o problema de estimare cat mai aproape
de realitate. Somajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

Nivelul somajului - se determina atat absolut - ca numar (masa

somajului) - cat si relativ - ca rata a somajului (numarul de
someri/populatia activa) si difera pe tari, perioade si regiuni ale aceleiasi
tari.

Pentru ca somajul a devenit o permanenta in toate tarile, ordinul de

marime si cresterea sau descresterea celor doi indicatori ai nivelului
somajului au dobandit si alte semnificatii decat cele relevate inainte.
Existenta somajului nu exclude total si definitiv starea de ocupare deplina a
fortei de munca. Ocuparea deplina a fortei de munca este, deci, echivalenta
cu un somaj de nivel scazut reflectat printr-o rata de cateva procente. J.M.
Keynes, precizeaza, de altfel, ca folosirea deplina a mainii de lucru inseamna
absenta somajului, dar este compatibila cu somajul voluntar si frictional.

In Anglia anilor '20-'30 ai acestui secol, nivelul somajului pentru

situatia de ocupare deplina a fortei de munca se ridica, dupa unii autori, la
circa 3% din populatia activa. Pentru alte tari europene se admite ca imediat
dupa al doilea razboi mondial acest nivel era ilustrat de o rata a somajului
de 1-2%. Ulterior, in SUA, nivelul respectiv a crescut la 5%, dar s-a diminuat
in anii '80, pe cand in Europa occidentala a crescut. Pentru a acoperi situatii
extrem de diferite, se estimeaza ca, in prezent, ocuparea deplina a fortei de
munca presupune un somaj de 1,5-4%.

Din moment ce ocuparea deplina implica un somaj peste un anumit

nivel minim, s-a facut si pasul logic urmator, considerandu-se ca scaderea
somajului sub minimul respectiv caracterizeaza o stare de supraocupare a
fortei de munca. Dupa unii autori, un asemenea nivel echivaleaza cu o rata a
somajului aproximativ de 1%. La acest nivel al somajului, mana de lucru
devine foarte rara si costul sau pentru cei care angajeaza salariati tinde sa
creasca mai rapid decat productivitatea. Criteriul economic al supraocuparii
devine, astfel, momentul cand in activitatea economica, pentru noii angajati,
are loc o crestere mai mare a salariului decat a productivitatii lor.
 Intensitatea somajului este o alta caracteristica ce se impune atentiei.
In functie de aceasta se poate distinge: somajul total care presupune
pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii; somajul partial
care consta in diminuarea activitatii depuse de o persoana, in special prin
reducerea duratei saptamanii de lucru sub cea legala cu scaderea
remunerarii; somajul deghizat care este specific mai ales tarilor slab
dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparenta, cu eficienta
(productivitate) mica, dar este intalnit si in tarile est-europene, inclusiv in
Romania , la niveluri apreciabile.

Durata somajului sau perioada de somaj de la momentul pierderii

locului de munca pana la reluarea activitatii. In timp, a avut loc o tendinta
generala de crestere a duratei care difera pe tari si perioade istorice. Nu
exista o durata a somajului legiferata, dar in numeroase tari exista
reglementari care precizeaza durata pentru care se plateste indemnizatie de
somaj si aceasta a avut tendinta de crestere, atingand in unele cazuri 18-24
luni.

In cea mai mare parte a tarilor, somajul de lunga durata este

considerat un somaj continuu de mai mult de 12 luni. Acest gen de somaj
este relevat, adesea, printr-o analogie cu un fir de asteptare format din cei
aflati in cautarea unui loc de munca. In competitia care exista intre acestia,
cei mai utilizabili in functie de cererea de munca a intreprinderilor sunt
primii care parasesc firul de asteptare. Cei care raman sunt afectati de
cresterea duratei somajului si aceasta cu atat mai mult cu cat ei vor fi
supusi permanent concurentei noilor generatii care intra pe piata muncii.
Pentru ei, dificultatilor initiale (calificare inadaptata, varsta etc.) li se adauga
pierderea increderii in sine, aparitia problemelor de sanatate, precaritatea
situatiei materiale, pierderea calificarii profesionale prin inactivitate.

Structura somajului sau a componentelor acestuia, formate prin

clasificarea somerilor dupa diferite criterii: nivelul calificarii, domeniul in
care au lucrat, categoria socio-profesionala careia ii apartin, ramurile de
activitate din care provin, sex, categorii de varsta, rasa etc.

In ultimul deceniu se acorda foarte mare atentie studierii structurii

somajului pe sexe si categorii de varsta. Se releva, astfel, ca femeile sunt mai
afectate de somaj decat barbatii; de asemenea, tinerii (pana la 25 de ani) si
varstnicii de peste 50 de ani in raport cu restul populatiei active.

Efectele somajului

Fenomenul somajului genereaza o serie de costuri atat personale,

familiale, cat si sociale. Costul individual al somajului este egal cu diferenta
dintre salariul real pe care salariatul il pierde atunci cand intra in somaj si
indemnizatia sau ajutorul de somaj acordate acestuia de catre autoritatea
publica. Efectele somajului se rasfrang nu numai asupra celor care au intrat
in somaj, ci si asupra celor care fac parte din populatia ocupata, deoarece
acestia participa cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor
publice de asigurari sociale. Un alt cost important al somajului il constituie
(in anumite conditii) pierderile de productie si de venit pe care acesta le
antreneaza. Sintetizand, se poate aprecia ca somajul reprezinta un fenomen
care afecteaza, in diferite masuri, toate tarile lumii si care are numeroase
consecinte economice si sociale negative. Dintre cele mai importante,
amintim: - inutilizarea si irosirea unei parti din resursele de munca ale unei
tari, aspect cu atat mai negativ cu cat societatea suporta cheltuieli
insemnate cu educatia si pregatirea fortei de munca neocupate, cheltuieli
care raman inca nerecuperate; - conduce la reducerea veniturilor populatiei
si la cresterea tensiunilor sociale, constituind un factor de scadere a
standardului de viata si de inrautatire a calitatii vietii; - contribuie la
cresterea costurilor sociale pe care o economie trebuie sa le suporte sub
forma ajutoarelor de somaj.

Masuri de diminuare a somajului si efectelor sale

Somajul ridica in toate tarile doua probleme foarte actuale: asigurarea

in fapt a dreptului la munca si garantarea unor venituri pentru someri, spre
a le asigura un minim de existenta considerat sau admis oficial ca fiind
'rezonabil'.

Garantarea unor venituri minime este o problema care se pune pentru

un numar mai mare de oameni decat al somerilor, dar ne vom circumscrie
referirile numai la acestia din urma. Una din modalitatile cele mai utilizate
in acest sens este ajutorul sau indemnizatia de somaj. Ponderea sa fata de
salariu si perioada pentru care se plateste difera pe tari. Recent, ponderea
indemnizatiei de somaj in salariul unui celibatar oscila intre 28% in Marea
Britanie si 55% in Italia, iar durata de acordare a acesteia, in saptamani, era
de 65 in SUA; 51 in Canada, 52 in Germania si Anglia, 26 in Italia. In
legatura cu acordarea acesteia se remarca practicarea unor sisteme care au
numeroase prevederi limitative.

In Romania, reglementarile in vigoare stipuleaza acordarea ajutorului

de somaj pentru o perioada de minimum 6 luni intr-un cuantum de 75% din
salariul de baza minim pe tara brut

Ajutorul sau indemnizatia de somaj se inscrie, desigur, printre masurile

de protectie sociala, dar cresterea somajului si mentinerea sa la niveluri
relativ ridicate in mai toate tarile, implica o crestere rapida a sumelor folosite
sub aceasta forma. In acest context, doua aspecte devin preocupante: cu
toata cresterea, sumele folosite pentru plata indemnizatiei de somaj se
dovedesc a fi tot mai mici in raport cu nevoile; sfera de cuprindere a
indemnizatiei de somaj se largeste tot mai mult si nu i se mai poate face fata.

Indemnizatia de somaj reprezinta, in general, un sistem in cadrul caruia

sumele antrenate se pot grupa pe doua mari distinctii sau functii: de
asigurare si de asistenta pentru someri. In masura in care este destinata
asigurarii, indemnizatia de somaj are rolul de a oferi un supliment sau o
completare a mijloacelor de trai pentru o perioada determinata si atat timp
cat persoana ce o incaseaza dovedeste ca este somer si ca realizeaza venit
sub un anumit nivel. Privita insa ca asistenta, indemnizatia de somaj are o
contributie importanta la diminuarea somajului prin sustinerea programelor
de calificare, recalificare si reorientare a somerilor, precum si a programelor
de incadrare in activitate. Daca tinem seama de aceste aspecte, devine clar
ca functia de asigurare are caracter pasiv, iar cea de asistenta - activ.

Orientarea activa tot mai evidenta care se da indemnizatiei de somaj

pune problema reconsiderarii acesteia, deoarece dintr-un simplu instrument
de protectie sau un cost social si o frana in calea diminuarii somajului (un
numar de oameni se multumesc cu ceea ce dobandesc pe aceasta cale si
renunta sa reintre in activitate) cum era considerata la un moment, s-a
transformat intr-o investitie in resursele umane pentru insertia somerilor in
viata activa si sustinerea flexibilitatii pietei muncii.

Mijloacele necesare finantarii functiei de asistenta a indemnizatiei de

somaj sunt obtinute de la bugetul de stat si se constituie prin promovarea
unui mecanism de redistribuire a veniturilor la nivelul societatii. Functia
activa a indemnizatiei de somaj nu se manifesta numai in mod direct, ci si
indirect. Contributia sa la diminuarea somajului pe aceasta cale consta in
descurajarea unora care vor sa-si abandoneze locul de munca (indiferent din
ce motive) pentru a deveni beneficiari ai indemnizatiei de somaj, ceea ce se
poate realiza prin stabilirea unui cuantum 'inhibator' al indemnizatiei. In
completarea acesteia se adauga contributia indirecta prin incurajarea
intreprinderilor de a oferi noi locuri de munca platite cu salarii mici, dar
'atragatoare' pentru someri, intrucat reprezinta mai mult decat indemnizatia
de somaj. Actionand, pe de o parte, pentru stabilirea unei indemnizatii de
somaj descurajante, iar pe de alta parte pentru a se crea noi locuri de
munca cu salarii scazute, indemnizatia de somaj se manifesta ca 'moderator'
al cresterii salariilor cu profunde implicatii pe piata muncii.

Desigur, exista si aspecte critice care decurg tocmai din caracterul activ
al indemnizatiei de somaj si care nu pot fi evitate atunci cand se evalueaza
aspectele sale de ansamblu.

O alta modalitate de asigurare a unor venituri garantate este 'impozitul

negativ'. Acesta reprezinta, in esenta, un sistem de transfer de venituri in
favoarea celor lipsiti. Schema dupa care el functioneaza prevede plata catre
stat a unei alocatii care variaza dupa nivelul veniturilor; pentru cei fara nici
un venit, alocatia reprezinta o suma minima considerata necesara; pentru
cei cu venituri sub acest minim, alocatia scade pe masura ce castigul creste
si inceteaza in momentul cand veniturile se ridica la nivelul minimului
necesar.

Prin continutul lor, masurile ce au ca obiectiv reducerea somajului au

efecte directe si indirecte asupra acestuia sau asupra consecintelor sale.
Oricare dintre ele nu se limiteaza la un singur aspect, uneori efectele unei
actiuni nefiind numai pozitive, ci contradictorii. Masurile pentru diminuarea
somajului, dupa aspectul concret la care se refera, pot fi grupate in trei mari
categorii: masuri care privesc direct pe someri; masuri care privesc populatia
ocupata; alte masuri.

Din prima categorie se remarca: masurile de organizare a pregatirii si

calificarii celor in cautarea unui loc de munca pentru a putea face fata
noilor tehnici si tehnologii; facilitatile acordate de stat pentru crearea de
noi intreprinderi care ofera locuri de munca si pentru crearea de noi locuri
de munca in activitati publice. Sa remarcam, totusi, ca, in mai toate tarile,
se pune concomitent problema 'rationalizarii' fortei de munca din sectorul
public.

O mare importanta au dobandit, in ultimii ani, masurile pentru trecerea

la noi forme de ocupare (angajare): angajare pe timp partial sau cu orar
atipic; angajarea provizorie cu contract pe durata determinata (de obicei
medie sau scurta); angajari specifice, stagii sau contracte de munca de tipuri
deosebite, create in cadrul politicilor recente de diminuare a somajului,
inexistente in trecut. Fata de ocuparea 'normala', aceste forme prevad
angajari pentru obiective precise si limitate. Politica de diminuare a
somajului prevede, la acest capitol, masuri selective pentru formarea si
angajarea tinerilor si somerilor de durata lunga. De regula, asemenea masuri
au ca rezultat asigurarea unor salarii mai mici decat cele 'normale'.
Conducand la scaderea costului salarial al firmelor, ele sunt nu numai
acceptate si practicate de utilizatorii de munca, dar si initiate de ei.

Din cadrul primei categorii de masuri fac parte si unele reglementari

juridice inexistente mai inainte. Una dintre acestea consta in radierea din
randul somerilor a acelora care pana la pensionare mai au o perioada egala
cu perioada pentru care se acorda indemnizatie de somaj. In acest fel, oficiile
de plasare a fortei de munca diminueaza numarul somerilor, pe termen
scurt realizand o orientare a locurilor de munca spre alte categorii sociale.
 

Masurile ce privesc populatia activa ocupata au ca scop, pe de o

parte, sa previna cresterea somajului printr-o calificare adecvata iar, pe de
alta parte, ele tind sa diminueze somajul prin crearea de posibilitati
suplimentare de angajare care se asigura prin reducerea timpului de munca
si a duratei vietii active, precum si prin indepartarea imigrantilor si revenirea
lor in tarile de origine.

De fapt, cea mai semnificativa problema care priveste populatia ocupata

se refera la 'impartirea' muncii intre cei angajati si crearea unor noi
posibilitati de angajare. Aceasta decurge din insasi realitatea cresterii lente
sau chiar a descresterii, in anumite momente, a volumului necesarului de
munca. In aceste conditii, singura maniera de a face sa lucreze cat mai multi
sau chiar toti, este ca fiecare sa lucreze mai putin. Aceasta presupune o
impartire a muncii la scara economiei si afirmarea unor noi principii de
organizare a muncii si a productiei.
 Considerata ca atare, 'impartirea muncii' nu poate reprezenta o masura
de durata pentru diminuarea si resorbirea somajului. Ea trebuie neaparat
completata cu amplificarea investitiilor si cresterea productivitatii in
conditiile unei noi organizari a muncii. In ultima categorie este vorba de
acele masuri care pot avea ca rezultat, pe termen mai scurt sau mai lung,
acceptarea conditiilor proprii formelor noi de ocupare: nesiguranta sporita,
durata zilnica mai mica, orar atipic, salarii mai mici.

Desigur, diminuarea reala a somajului nu poate fi decat rezultatul

crearii de noi locuri de munca. Aceasta preocupare se materializeaza,
adesea, printr-o crestere efectiva a locurilor de munca insotita de rezultate
benefice corespunzatoare. Literatura economica atribuie aceasta crestere, in
totalitate sau in cea mai mare parte, protectiei mediului natural. Dincolo de
faptul ca aceasta corespunde intr-o oarecare masura cu realitatea si convine
unor forte sociale si (sau) politice, masura se refera, in fond, la o gama larga
de activitati, unele dintre ele avand doar legatura indirecta si indepartata cu
protectia mediului natural. Crearea locurilor de munca decurge, de fapt, din
tendintele generale ale dezvoltarii societatii contemporane, fiind atribuite de
cei interesati in mod exclusiv protectiei mediului natural.

In contextul economic actual, principalele activitati direct creatoare de

locuri de munca pe termen scurt sunt: reciclarea materiilor si materialelor
utile; eliminarea si gestionarea deseurilor, protectia resurselor, intre care
apa potabila si aerul au o importanta foarte mare; gestionarea padurilor,
producerea surselor reinnoibile, dezvoltarea cercetarii stiintifice,
implementarea si exploatarea realizarilor obtinute pe aceasta cale;
promovarea actiunilor de depoluare a apelor uzate, reziduale, a instalatiilor
necesare acestor procese.

Masurile pentru diminuarea somajului si ameliorarea conditiilor celor

afectati de somaj figureaza printre revendicarile tuturor organizatiilor
sindicale si sunt sprijinite de largi grupuri socio-profesionale. Programele de
actiune ale sindicatelor cuprind insa si alte obiective care privesc populatia
ocupata: garantarea locurilor de munca, cresterea salariilor si imbunatatirea
conditiilor de odihna, inlaturarea marilor discrepante intre salariile medii ale
barbatilor si cele ale femeilor etc

In literatura de specialitate, intalnim si o clasificare pe grupe a

masurilor pentru ocuparea fortei de munca si diminuare a somajului, astfel:
- masuri care vizeaza o mai buna repartitie a fondului total de munca prin:
reducerea duratei saptamanale de lucru; scaderea varstei de pensionare;
prelungirea scolarizarii obligatorii; extinderea locurilor de munca cu program
redus; cresterea timpului afectat ridicarii calificarii; - masuri care se refera la
indepartarea de pe pietele muncii a unor categorii de ofertanti, precum:
descurajarea muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea lucratorilor
straini imigranti nenaturalizati inca; interzicerea sau restrictionarea
imigrarii etc.;
 - masuri care vizeaza inversarea procesului de substituire a factorilor de
productie; daca in procesul industrializarii munca era substituita prin
capital, in prezent, se mizeaza pe extinderea sectorului prestator de servicii
si, deci, pe o reducere a substituirii muncii prin capital;

- masuri care asigura cresterea mobilitatii populatiei active, prin:

imbunatatirea continutului invatamantului si asigurarea unei structuri
adecvate a acestuia; orientarea profesionala a tinerilor spre domeniile cele
mai dinamice ale activitatii economico-sociale; facilitarea deplasarii
oamenilor la noile locuri de munca etc.

- masuri care se refera la crearea de noi locuri de munca pe baza de

investitii, in special in domeniile si sectoarele cu sanse reale de dezvoltare in
viitor.

Politicile pentru reducerea somajului pot fi de asemenea pasive si

active. Politicile pasive actioneaza pentru reducerea efectelor somajului.
Politicile active concentreaza eforturile institutiilor publice pentru
eliminarea sau diminuarea cauzelor somajului.