Sunteți pe pagina 1din 3

Referat: Fazele lunii

Luna este doar un satelit, e mică. În plus, se deplasează atât de repede în jurul Terrei, încât am avea
tendinţa să îi ignorăm importanţa atunci când analizăm tranzitele. Şi totuşi: datorită distanţei mici
dintre Lună şi Pământ, simţim puternic influenţele satelitului. Gândiţi-vă, de exemplu, la flux şi reflux
– un fenomen provocat de Lună.

În afară de tranzitul ei prin casele astrogramei natale şi prin zodii, este important să analizăm şi fazele
Lunii. De cele mai multe ori, ele sunt cele care ne fac mai activi sau lipsiţi de energie. Mai ales în ţările
vestice, multe persoane se ocupă de grădinărit în funcţie de fazele Lunii. De asemenea, ele pot
influenţa dietele: dacă începem o cură de slăbire când Luna e în descreştere, vom avea rezultate mai
bune (atenţie, însă: Venus şi Jupiter influenţează şi ele dietele, deci urmăriţi şi tranzitele acestora).

Luna fiind planeta dominantă a Racului, persoanele născute în această zodie sau care au ascendentul
în Rac vor simţi mai puternic efectele fazelor Lunii.

Fazele Lunii
După cum am învăţat toţi la orele de geografie, Luna se deplasează în jurul Pământului. În decursul
unui ciclu lunar, o vedem ba crescând, ba plină, ba în descreştere. Sau nu o vedem deloc.Luna, la fel
ca şi Terra, are mereu o jumătate iluminată de Soare. Fazele Lunii se formează în funcţie de proporţia

iluminată care se vede de pe Pământ. Când vedem toată partea luminată, vedem un disc, adică se
formează Luna plină.

Lună nouă şi Lună plină

Multe persoane cred, în mod eronat, că Luna nouă se formează atunci când Pământul se află între
Soare şi Lună. Din contră: după cum se poate vedea şi în imaginea de mai sus, acesta este momentul
în care Luna se află între Pământ şi Soare, astfel încât partea sa iluminată ar fi vizibilă doar de la Soare
– de pe Pământ se observă doar partea întunecată. Nu este, deci, vorba despre o eclipsă lunară, care
se poate forma, de fapt, doar când e Lună plină: Luna e în partea cea mai depărtată de Soare şi e
luminată în întregime, iar Pământul trece între Lună şi Soare, „acoperind” satelitul. Atunci, însă, Luna
nu dispare, ci se vede roşiatică, datorită razelor solare care trec prin atmosfera Terrei.

Lună nouă

Luna nouă este semnul unui nou început. Este un moment bun pentru a “planta”: indiferent că e
vorba despre răsadurile din grădină sau despre proiecte noi, acestea se vor dezvolta armonios. Ar fi şi
o perioadă bună pentru a face curăţenie în casă, pentru a ne înfrumuseţa căminul. Nu vă implicaţi,
însă, în activităţi care consumă multă energie, pentru că aceasta este încă la un nivel scăzut. Fiind
vorba de un nou început, e un moment potrivit pentru a ne debarasa de unele vicii, cum ar fi fumatul
sau consumul de alcool. Nu începeţi, însă, o cură de slăbire: Luna e în creştere şi mai degrabă
acumulăm kilograme. Prin urmare, ar fi indicat să nu organizaţi mese festive sau alte evenimente
care presupun cantităţi mari de mâncare. De asemenea, în măsura în care puteţi planifica o
intervenţie chirurgicală, încercaţi să o amânaţi.

Primul pătrar

Pe măsură ce se formează primul pătrar, ne umplem de energie, pe care o putem folosi pentru a
dezvolta proiectele propuse. Dacă doriţi să luaţi medicamente de fortificare a corpului (homeopatice,
vitamine), acesta este un moment bun. Evitaţi, însă, intervenţiile chirurgicale (mai ales cele la
stomatolog), în special cu puţin timp înainte de formarea Lunii pline. Nu este o perioadă favorabilă
pentru a schimba ghiveciul unei plante. Dacă existau unele conflicte în viaţa voastră, aţi putea folosi
această fază lunară pentru a discuta cu persoana/persoanele în cauză.

Lună plină

Luna plină ne arată roadele acţiunilor noastre. Suntem plini de energie şi creativi, dar şi emotivi.
Acum ies la suprafaţă tot felul de nelinişti şi de frustrări. Este o perioadă în care suntem mai agresivi,
de aceea există riscul unor conflicte. Agitaţia ar putea provoca insomnie. Pe cât posibil, evitaţi
intervenţiile chirurgicale.

Ultimul pătrar

În perioada în care Luna e în descreştere şi se formează ultimul pătrar, se încheie un ciclu. E un


moment bun pentru a încheia un proiect şi pentru a ne relaxa. Energia scade şi noi devenim mai
introvertiţi. Folosiţi această perioadă pentru a scăpa de orice element nedorit: indiferent că e vorba
de o dietă, de o cură de detoxifiere, de o intervenţie chirurgicală sau de una stomatologică, acesta e
momentul cel mai prielnic pentru aceste activităţi.

Termenul de ”eclipsă” este folosit pentru fenomene foarte diferite, dar în toate cazurile o eclipsă are
loc când un obiect trece prin fața altui obiect; pentru această unitate, poziția realtivă a Pământului

Lunii (obiecte opace) determină întreruperea luminii solare.O eclipsă de Soare are loc când Soarele
este acoperit de Lună, când aceasta este poziționată între Soare și planeta noastră. Acest tip de
eclipsă se întâmplă în timpul fazei de Lună Nouă

Eclipsele de Lună au loc când Luna trece prin umbra Pământului. Aceasta se întâmplă când Luna este
în partea opusă Soarelui, astfel că aceste eclipse apar în perioada fazei de Lună Plină Pământul și
Luna se deplasează de-a lungul orbitelor eliptice, care nu sunt în același plan. Orbita Lunii are o
înclinație de 5° față de ecliptică (planul orbitei Pământului în jurul Soarelui). Ambele planuri se
intersectează după o linie, numită linia nodurilor. Eclipsele au loc când Luna este în apropierea
acestei linii a nodurilor. Dacă cele două planuri ar fi coincis, eclipsele ar fi fost mult mai frecvente
decât de le zero la de trei ori pe an.

S-ar putea să vă placă și