Argument

Am ales aceasta temă deoarece la acest început de mileniu dependenţa de import

ridicată a Europei plasează tot mai mult în centrul politicii energetice aspectele privind
siguranţa aprovizionării, sursele de energie regenerabile, eficienţa energetică şi diferenţierea
aprovizionării cu energie. Sursele convenţionale de energie (cărbunele, petrolul, gazul, energia
nucleară) vor avea în continuare un rol semnificativ în ceea ce priveşte aprovizionarea cu
energie. Dependenţa de import în ceea ce priveşte sursele fosile de energie va creşte până în
anul 2030 la 70%, iar aprovizionarea cu gaz şi petrol este nesigură din cauza riscurilor
geopolitice, precum şi din cauza concurenţei crescânde privind cererea;
Producţia brută de energie a celor 25 de state membre ale UE se bazează în momentul
actual într-o proporţie de 31% pe energia nucleară, de 29% pe folosirea de cărbuni, de 19% pe
folosirea de gaz, de 14% pe folosirea de surse de energie regenerabile şi de 5% pe folosirea de
petrol. Din cauza folosirii de surse fosile de energie este nevoie de mai multe eforturi în ceea
ce priveşte protecţia climei.
Intr-un raport întocmit in 2007 Comisia pentru industrie, cercetare si energie a emis un
comunicat privind producţia durabilă de energie electrică prin folosirea carburanţilor fosili,
privind un plan european de strategie în domeniul tehnologiei energetice, precum şi programul
nuclear de referinţă. Se subliniază faptul că creşterea eficienţei energetice contribuie în mare
măsură la durabilitatea şi la siguranţa aprovizionării şi că astfel cresc concomitent şi şansele
de export ale producătorilor europeni.
Este considerată ca fiind deosebit de importantă diversificarea surselor de energie,
ţinând seama de deficitul de materie primă în creştere. Se subliniază, de asemenea, importanţa
fisiunii nucleare şi a fuziunii termonucleare pentru siguranţa aprovizionării.
Aprovizionarea cu energie a Europei se poate realiza numai cu eforturi mari în
domeniul cercetării. Europa este pe primul loc în lume în domeniul cercetării şi dezvoltării
privind tehnologiile energetice inovatoare, inclusiv eficienţa energetică şi energiile
regenerabile.
Alte state şi regiuni pun la dispoziţie fonduri semnificative pentru domeniul cercetarii
si dezvoltarii, ceea ce ar putea, pe termen mediu, pune în pericol poziţia Europei de lider în

1
domeniul tehnologiei. Acest avans din punct de vedere al politicii de cercetare creşte
competitivitatea industriei europene si creează noi locuri de muncă în Europa.
Exigenţele ultimilor ani solicită statelor europene şi societăţilor comerciale să
întreprindă eforturi şi mai mari în domeniul cercetării şi dezvoltării energetice în conformitate
cu principiul
subsidiarităţii, mai ales în vederea creşterii performanţei de mediu, siguranţei tehnicilor
existente, dezvoltării tehnologiei de stocare în ceea ce priveşte energiile regenerabile şi
dezvoltării de generaţii noi de reactoare nucleare şi de tehnologii energetice noi, inclusiv
dezvoltării fuziunii termonucleare. Totodată, se solicită acordarea sprijinului public de
instalare pentru tehnologiile energetice.

Aspecte generale
2
 Industria a devenit sectorul principal de producţie al ţărilor europene şi nord-americane
în timpul revoluţiei industriale, care a răsturnat vechea economie negustorească şi agrar-
feudală prin salturi rapide, succesive în tehnologie, aşa cum au fost inventarea motorului cu
aburi, războiului mecanic de ţesut şi cuceririle tehnice şi tehnologice importante în producţia
la scară mare a oţelului şi cărbunelui. Ţările industriale au adoptat o politică economină de tip
capitalist. Căile ferate şi vapoarele cu aburi au început să lege pieţele foarte depărtate, dând
posibilitatea noilor companii private să dezvolte niveluri de volum de afaceri şi bogăţie
nemaiîntâlnite până atunci.

În acest sens, industria se clasifică în:

 industria grea, care se ocupă cu producerea mijloacelor de producţie, şi

 industria uşoară, care se ocupă cu producerea mărfurilor de larg consum.

În alt sens, cuvântul industrie defineşte o grupare de afaceri care folosesc aceeaşi
metodă pentru generarea profitului, cum ar fi "industria cinematografică", "industria
construcţiilor de maşini", sau "industria cărnii şi a produselor din carne", "industria minieră".
Se referă de asemenea la anumite ramuri şi o anumită zonă a producţiei concentrată pe
fabricare, proces care implică mari investiţii de capital făcute mai înainte de a se obţine
profituri.

În ştiinţele economice şi în planificare urbană, termenul industrial este sinonimul

pentru modul de folosire intensiv al terenului destinat activităţilor economice care implica
fabricarea şi producţia.

Oamenii au tendinţa sa asocieze termenul de industrie cu fabrici şi bunurile care se

produc în ele. Industria înseamnă mult mai mult- fermierul care cultiva plante si creste
animale este si el o parte importanta a lumii industriale. Industria înseamnă utilizarea muncii
umane cu scopul de a produce bunuri şi servicii. De obicei se face referire la activităţile
specifice pentru a putea desemna diferitele industrii, ca de exemplu industria de automobile,
industria minieră, industria ziarelor. Acest fapt subliniază că în industrie munca şi muncitorii
au tendinţa de a se specializa.

3
 Un alt mod de a privi industria este în funcţie de produsele specifice rezultate. Oamenii
implicaţi în producerea materiilor prime pe care le utilizează alţii, face parte din industria
primară. Producătorii principali sunt fermierii, minierii care extrag cărbunele, muncitorii care
exploatează carierele de piatră, sau muncitorii forestieri.

Muncitorii care transformă materiile prime în bunuri fac parte din industria secundară.
Ei procesează materiile prime şi produc bunuri. De exemplu cheresteaua brută poate fi
transformată în mobilă, hârtie, instrumente muzicale, carton, cherestea, case şi multe alte
produse.

Înainte de revoluţia industrială începută în 1700 organizarea industriei era foarte

simplă. Dar după ce producţia s-a mutat în fabrici şi maşinile au crescut producţia, viaţa s-a
complicat. Procesul de producţie a devenit o problemă de tehnologie, aplicarea în practică a
proceselor tehnologice asupra materiilor prime pentru a realiza produse finite. In zilele noastre
intreprinderile au tendinta sa se limiteze la procesele specializate sau sa produca o gama
limitata de produse. Ca urmare, o industrie de amploare, cum ar fi cea de constructii de
automobile, trebuie sa recurga la munca a sute de mici intreprinderi diferite pentru a produce
un automobil. Orice industrie are cinci necesitati de baza, sau factori de productie: terenul,
materialele, forta de munca, capitalul, cunostinte de management. Terenul este necesar pentru
o fabrica cat de mica. Agricultura are nevoie de suprafete intinse de teren. Industria grea, cea
care proceseaza materiile prime in cantitati mari, necesita si ea suprafete mari de teren.
Transportul de calitate este vital oricarei industrii pentru livrarea si distribuirea bunurilor
finite, dar si pentru ca muncitorii sa ajunga usor la locurile de munca.

Producerea bunurilor necesita o disponibilitate imediata a materialelor. Inginerii au

nevoie de otel, fabricantii de mobila au nevoie de cherestea. Pretul materiilor prime este
important; daca sunt prea scumpe devin greu vandabile.

Energia este si ea esentiala. Toate industriile sunt consumatoare de energie, indeosebi

electrica. Si aceasta trebuie sa fie la un pret acceptabil. Forta de munca este cheia proceselor
de productie. Deseori este cel mai scump factor. De aceea fiecare industrie trebuie sa se
asigure ca timpul de lucru este utilizat eficient. Lucratorii cu inalta calificare sunt din ce in ce
mai greu de gasit, din cauza timpului si costurilor ridicate care le implica pregatirea lor. Ei

4
solicita salarii mari. Munca necalificata este usor de gasit si mai ieftina. Utilizarea fortei de
munca necalificate depinde de productia masinilor si de buna organizare a muncii. Folosirea
fortei de munca necalificate a fost introdusa de Henry Ford, inainte de primul razboi mondial.
El a transformat procesul de asamblare a automobilului intr-o succesiune de faze pe o linie de
productie. De exemplu un muncitor asambla o piulita iar altul o insuruba.

Industria grea cuprinde acele ramuri industriale care prelucreaza materiile prime, in
special fierul, otelul sau chimicalele. Produsele rezultate sunt vandute pentru a fi folosite de
proiecte ale industriei constructoare de masini. Majoritatea bunurilor produse de industria grea
sunt prelucrate de alte ramuri industriale devenind diverse articole sau obiecte grele cum ar fi
vapoare, cale ferata sau poduri. Industria grea a reprezentat structura de baza a revolutiei
industriale al secolului al 19-lea. Zonele ocupate cu industrie grea pot fi usor observate
deoarece ele necesita spatii intinse care domina imprejurimile. Fabricile mai vechi au tendinta
de a deveni poluante. Intrepriderile vechi din fosta Germanie de Est, care s-a unit in 1990 cu
Germania de Vest, sunt cunoscute pentru poluarea aerului. O alta caracteristica a industriei
grele este aceea ca, dupa cum arata si numele, munca este foarte grea, ceea ce face ca
majoritatea acelor angajati in aceasta ramura sa fie barbati. Industria grea a luat amploare in
tarile in care exista si tehnologia cat si materiile prime necesare. De exemplu, in Marea
Britanie, a luat amploare industria metalurgica si otelariile datorita zacamintelor metalifere si
a cocsului necesar prelucrarii zacamantului in fonte si oteluri. Din aceeasi cauza, Franta si
Germania au devenit mari producatoare de fier si otel. Intreprinderile metalurgice,
producatoare de fier si otel, erau la inceput plasate langa minele de carbuni sau drumurile de
acces catre acestea iar mai tarziu in apropierea cailor ferate care duceau spre minele de
carbuni.

Pana in 1900 Marea Britanie, Franta si Germania produceau o mare parte din totalul
productiei de otel. In 1940, Uniunea Sovietica producea 13%, iar Marea Britanie, Franta,
Germania si SUA doar 63%. In 1990, Uniunea Sovietica ajunsese sa produca 20%, fiind
secondata de Japonia cu 14%. Aceasta schimbare a avut doua cauze majore. Una a fost faptul
ca zacamintele din fostele mari producatoare erau pe sfarsite. Cealalta a reprezentat-o faptul
ca tehnologiile utilizate, desi capabile sa produca otel au inceput sa se invecheasca. In plus,

5
multe tari in curs de dezvoltare, care in trecut cumparau otelul din SUA sau din Europa, au
incercat sa-si dezvolte propria industrie metalurgica.

Industria constructoare de masini considerata ,,grea” nu produce numai cele mai grele
si cele mai voluminoase articole, dar realizeaza si bunuri necesare altor industrii.
Semifabricatele includ grinzi de otel utilizate pentru constructia de poduri si a tuturor marilor
cladiri moderne, sine de cai ferate, locomotive si material rulant, grinzi si table utilizate in
constructia navala. Produsele care sunt semifabricate pentru alte industrii includ table metalice
de toate tipurile si grosimile dar si scule utilizate pentru taierea, frezarea sau modelarea
metalelor. Desi industria constructoare de nave si cea constructoare de masini se bazeaza pe
asamblare, din cauza componentelor foarte mari si spatiilor largi de munca si aceste industrii
sunt considerate grele. Sunt importante deoarece furnizeaza mijloace de transport, mineraliere
sau alte vase, care transporta materii prime si produse manufacturate peste tot in jurul lumii.

Substantele chimice joaca un rol important in aproape toate procesele industriale. De

exemplu, soda de rufe este utilizata pentru a produce sticla, hartie si sapun, insa si la
producerea aluminiului, rafinarea titeiului si realizarea unei largi game de produse chimice.
Una dintre cele mai importante substante chimice utilizate in industrie, este acidul sulfuric.
Importanta acestei substante a fost subliniata de omul de stat Benjamin Disraeli (1804-1881)
care a declarat ca acidul sulfuric reprezinta barometrul unei natiuni industrializate. Acidul
sulfuric este foarte important in producerea bateriilor autovehiculelor, a vopselelor,
medicamentelor, explozivilor, fertilizatorilor. Procesarea sodei caustice si a acidului sulfuric
este considerata industrie grea. Aceasta industrie a luat nastere in Europa. Procedeul utilizat
astazi in intreaga lume pentru producerea sodei caustice a fost pusa la punct de doi belgieni,
Alexander si Alfred Solvay. Cele doua metode principale de producerea acidului sulfuric au
fost puse la punct in Marea Britanie, Germania si Uniunea Sovietica.

Extractia si rafinarea titeiului este considerata tot parte a industriei grele si in cea de-a
doua jumatate a secolului XX-lea aceasta industrie a ajuns sa domine lumea industriala.
Petrolul a inlocuit in multe cazuri carbunele ca si combustibil principal dar si ca materie prima
de baza pentru scopuri industriale. Multe dintre cele mai mari campuri petroliere sunt situate
in Europa si America cu alte cuvinte in tarile traditional industriale. Multe altele se gasesc si
in Orientul Mijlociu, America Latina, Asia sau Africa. La inceput cea mai mare parte a
6
titeiului brut a fost rafinat in Europa si in SUA insa astazi majoritatea tarilor producatoare de
petrol au propriile rafinarii. Petrochimia a ajuns sa domine industria grea furnizandu-i
materiile prime pentru o gama larga de produse cum ar fi cauciucul sintetic, explozibili si
mase plastice. Intreprinderile petrochimice sunt adesea situate langa campurile petroliere, dar
sistemele de transport moderne, magistrale petroliere si supertancuri au facut ca transportul
titeiului catre rafinarii sa fie mai usor decat construirea intreprinderilor in preajma titeiului.

Aflată în mijlocul zonei temperate de nord, cea mai mare parte a continentului fiind
cuprinsă între 35o si 60o lat. N., Europa este al şaselea continent ca suprafaţă (10,5 mil. Km2).

Europa, leaganul revoluţiei industriale, este unul dintre cele mai industrializate
continente. Dar, din cauza acestui proces, amplificarea industriei extractive a dus la epuizarea
sau reducerea drastică a unor resurse naturale importante.

Europa are o industrie extrem de diversificată, remarcându-se, totuşi, câteva ramuri:

a) Siderurgia (fonta, otel) si metalurgia neferoasa (aluminiu, cupru, zinc

s.a.), astazi cu o pondere in descrestere in totalul mondial, principalele tari
producatoare fiind Rusia, Germania, Franta, Marea Britanie, Polonia;

b) Industria constructoare de masini, caracterizata printr-un inalt nivel

tehnologic si concentrare in mari unitati productive. Se remarca prin constructia de
autoturisme (Germania, Franta si Spania, care ocupa locurile 2 – 3 si, respectiv 6 pe
Glob, Marea Britanie si Italia), aeronautica (Franta, Marea Britanie si Rusia),
echipamente si utilaje industriale;

c) Industria chimica si petrochimica, foarte diversificate, prezente in foarte

multe tari, dar impunandu-se Germania, Franta, Italia, Rusia si Marea Britanie;

d) Energia electrica;

e) Industriile uşoară (textilă, confecţii, încălţăminte, marochinarie s.a.) şi

alimentară (lactate, brânzeturi, vinuri, băuturi spirtoase etc), bine dezvoltate şi de o
diversitate ieşită din comun. Europa a dominat multă vreme în producţia de bere
7
 (Germania, care încă deţine locul 3, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Cehia,
Danemarca s.a.) şi îşi menţine această poziţie în domeniul vinurilor (peste 2/3 din
total: Franţa, Italia, Spania, Grecia s.a.);

f) Exploatarea (Rusia şi ţările scandinave) şi prelucrarea lemnului

(aceleaşi, plus Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Spania, România s.a.);

g) Materiale de construcţii, o ramură cu producţie în descreştere, mai ales

în tarile din Europa Occidentala, intrucat este foarte poluanta.

Structura lucrarii
În acest portofoliu voi prezenta date despre industriile unora dintre cele mai importante
state ale Europei, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania etc.