Sunteți pe pagina 1din 2

Citate reprezentative:

„ ...o victimă măreaţă a fatalităţii biologice”1 (Nicolae Manolescu)

”Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut. Tot atunci zări mai
alături și pe Florica, fata vădanei lui Maxim Oprea, cu care se ținuse până acuma, puțin
posomorâtă, dar mai frumoasă ca oricând. Flăcăul clipi aspru, ca și când ar fi vrut să-și alunge un
gând din creieri.”

Titu Herdelea: „cu Ion e mai prieten...dintre toţi feciorii din sat”

„Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea bine seama dacă i-e dragă. Iubise pe
Florica...dar Florica e mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri şi case şi vite multe”

” Dintru întâi se gândise să-l lase în plata Domnului, că-i beat și e tatal Anuței. Dar de când l-a
suduit și s-a apropiat să-l lovească, și-a pierdut cumpătul. Îi clocotea tot sângele și parcă aștepta
înadins să-l atinga baremi cu un deget Vasile, ca să-l poata apoi sfârtica în bucatele, mai ales ca
la spatele lui văzuse pe George care privea disprețuitor și multumit.”

„Pe uliţă umbla cu paşi mari şi cu genunchii îndoiţi. Vorbea mai apăsat cu oamenii şi veşnic
numai de pământ şi de avere.”

„Privirea socrului său era ca a unui şarpe uriaş ce-şi ameţeşte prada înainte de a o înghite. În
ochii lui, însă Ion citi mai ales o întrebare, încă întunecoasă, apoi limpede ca lumina zilei: Unde-
s pământurile?...În pământ se duc toate pământurile...

„Ce folos de pământuri, dacă cine ţi-e drag nu-i al tău?”

”Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. Se silea să nu se
mai gândească la ce-a pățit totuși mintea-i era otrăvită numai de ocara. O dorință grozavă îl
cuprindea din ce în ce mai stăruitor în mrejele ei: să lovească, să spargă, să se descarce ca să se
răcorească.”

1
Nicolae Manolescu, op. cit., pag. 136;
”Glasul pamântului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-I. Se simți
mic și slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare sau ca o frunză pe care vântul o vâltorește
cum îi place. Suspină prelung, umilit și înfricoșat în fața uriașului:- Cât pamânt, Doamne!...”

”Iubirea pamântului l-a stapânit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s-a înarmat
într-o hotarâre patimașă:«trebuie sa aibă pamânt mult, trebuie»! De pe atunci pamântul i-a fost
mai drag ca o mamă.”

”Cât a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învatatorului Herdelea, care mereu i-a
batut capul Glanetasului să dea pe Ion la școala cea mare din Armadia, să-l faca domn. Glanetașu
s-a și învoit până în cele din urmă, mai ales ca toată treaba n-avea să-l coste multe parale. Doar
cărtile, pe care le putea lua vechi, și taxa de înscriere, vre-o trei zloti. Ba Herdelea a alergat și s-a
zbătut pâna ce l-au iertat și de cei trei zloti, fiindcă baiatul era silitor și cuminte.”

”- Mă moleșesc ca o baba neroadă. Parcă n-aș mai fi în stare să mă scutur de calicie... Las că-i bună ea
Anuța! Aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe...”

”Preotul fierbea de indignare.- Demult aud că feciorul Glanetașului s-a facut un becisnic, dar tot n-am
crezut. Isprava de-acum însa le-a pus vârf la toate. Trebuie să se ispravească odata în sat cu batăușii,
altminteri mâine poimâine ne-om pomeni ca au început să omoare oameni!...”

S-ar putea să vă placă și