Sunteți pe pagina 1din 2

Speță

Prin acțiunea formulată, reclamanta A SRL a solicitat obligarea pârâtei B Gmbh la plata
sumei de 250.000 euro reprezentând c/val serviciilor prestate de ea în perioada 01.01.2019 –
01.10.2019, în baza Contractului de prestări servicii încheiat între părți.
În motivarea acțiunii a arătat reclamanta că părțile au încheiat respectivul contract, prin
care ea s-a obligat să presteze pârâtei serviciile menționate în cuprinsul acestuia, iar părăta s-a
obligat să îi achite c/val lor, de 75.000 euro/lunar. Ea și-a îndeplinit obligațiile, dar pârâta nu i-a
achitat decât suma de 500.000 euro, refuzând nejustificat să achite diferența de 250.000 euro.
În dovedire aceasta a depus înscrisuri, inclusiv contractul de prestări servicii, redactat în
limba română, semnat de părți, în care se prevede prețul de 75.000 euro/lunar.
Pârâta B Gmbh a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând
că a achitat în totalitate serviciile prestate de reclamantă, în cuantum de 500.000 euro.
A mai arătat acesta că în mod vădit netemeinic susține reclamanta că prețul convenit al
serviciilor era de 75.000 euro/lunar, prețul real contractual fiind de 50.000 euro lunar.
În acest sens, a depus înscrisuri, inclusiv contractul de prestări servicii, redactat în limba
germană, semnat de părți, în care se prevede prețul de 50.000 euro/lunar.

Cerință:
Pronunțați și argumentați soluția.
Prezenta speță face referire la un contract de prestări servicii încheiat între reclamanta A SRL și
pârâta B Gmbh. Din motivarea reclamantei rezultă că există o diferență de contravaloare a
prestațiilor contractuale pe care pârâta B Gmbh nu și-a onorat-o.

Din datele speței reies două contracte , unul dintre ele fiind redactat în limba română care
prevede prețul de 75.000 euro/ lunar pentru serviciile prestate, prezentat de către reclamanta A
SRL, și respectiv un contract în limba germană în care se prevede suma de 50.000/euro lunar,
contract depus de către pârâta B Gmbh.

Potrivit art. 301 alin. (1) Cod Procedură Civilă ,, Acela căruia i se opune un înscris sub
semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea
scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub
sancțiunea decăderii.”

În acest sens, instanța de judecată poate dispune efectuarea unei cercetări criminalistice a
înscrisurilor, pentru a se putea identifica contractul real de prestări servicii încheiat între părți.
Așadar, potrivit art. 302 alin. (1) Cod Procedură Civilă ,, Când una dintre persoanele menționate
la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaște, instanța va proceda la
verificarea înscrisului prin:

1. compararea scrierii și semnăturii de pe înscris cu scrierea și semnătura din alte înscrisuri


necontestate;

2. expertiză;

3. orice alte mijloace de probă admise de lege.”

S-ar putea să vă placă și