Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat “Alecu. Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului
Catedra de ştiinţe ale naturii şi agroecologie

Cursul de chimie fizică

Instrucţie pentru lucrare de laborator

VITEZA REACŢIILOR CHIMICE

1
 BĂLŢI, 2019
1. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL LUCRĂRII

Scopul- determinerea factorilor, care influenţează asupra vitezei reacților

chimice.
Conţinutul- efectuarea experimentelor chimice referitoare la determinarea vitezei
reacţiilor chimice în sistemele omogene şi eterogene în diferite condiţii.

2. PARTEA TEORETICĂ

Viteza proceselor chimice depinde de diferiţi factori: natura substanţelor reactante

şi concentraţia lor, temperatura, presiunea, catalizatorii ş. a.
Viteza reacţiei ireversibile în sistemul omogen se determină conform formulei:
n C
 omog .   (1)
  
unde υomog – viteza reacţiei, mol  m
3
 s
;1  
 mol l  1  min 1 
 

 C – shimbarea concentraţiei substanţiei, mol  m ;  3

 τ – intervalul de timp, s;
Pentru sistemele eterogene, compuse din două şi mai multe faze, viteza
reacţiei se determină:
n
 eter  (2)
S 
unde S- suprafaţa de contact a fazei, în care se petrece reacţia, m 2 .
Influenţa concentraţiei substanţelor reactante asupra vitezei reacţiei se supune
legii acţiunii masei descoperite în 1865 de către N. Beketov şi în 1867 de către
Goldberg C. şi Vaage P.: viteza reacţiei chimice elementare la temperatura dată este
direct proporţională cu produsul concentraţiei substanţelor reactante la puterea
coeficienţilor stoichiometrici din reacţia chimică. În caz general pentru egalitatea
reacţiilor chimice:
mA  nB  pC  gD (3)


viteza reacţiei directe  se notează:
  K  C m  A  C n  B 

(4)

unde K -constanţa reacţiei directe;
C(A),C(B) - concentraţia substaţelor reactante A şi B, mol  m  3  s  1
m şi n coeficienţii stoichiometrici.
Viteza majorităţii reacţiilor la ridicarea temperaturii cu 10 grade creşte
aproximativ de 2-4 ori (Regula lui Vant-Goff, 1884)
Expresia matematică a acestei reguli:
T2  T1
T  T   (5)
2 1
10
unde  T ,  T - viteza reacţiei corespunzător la tempetaturile T2 şi T1,
2 1

mol  m  3  s  1 ;
 - coeficientul de temperatură a reacţiei;
T2 şi T1 - temperatura reacţiei, K.
2
Catalizatorii- substanţele care schimbă viteza reacţiilor chimice pe contul micşorării
energiei de activaţie, participînd la acţiunile chimice intermediare, dar lipsesc în
componenţa produselor finale ale reacţiei.
În caz general pentru reacţia (3) este prezentată cu formula (4), iar viteza

proceselui invers  se notează
 
  K  C P  C   C q  D (6)
 
unde K şi K - constantele reacţiilor directe şi inverse.
Constanta de echilibru pentru 
cazul dat se determină:
K C  C   C g  D
P
K   m (7)
K C  A  C n  B 
Deplasarea echilibrului chimic are loc conform principiului lui Le Châtelier
(1888). La variaţia condiţiilor externe echilibrul chimic se deplascază în direcţia
acelei reacţii (directe sau inverse), care diminuează această acţiune externă.

3. DETERMINAREA VITEZEI REACŢIEI ÎN MEDIUL OMOGEN

3.1. Influenţa concentraţiei substanţelor reactante.

3.1.1. Aparate şi reactive: pipete, eprubete, cronometru, soluţii de tiosulfat de

sodiu Na 2 S 2 O3 şi H 2 SO4 .
3.1.2. Metodica efectuării experimentului
În trei eprubete turnăm cîte 5 ml soluţie de 0,5 % de H 2 SO4 , apoi adăugăm
următoarele volume: soluţie 0,5 % Na 2 S 2 O3 ; în prima eprubetă -5 ml; în a doua -3 ml
şi 2 ml de apă distilată; în a treia 1 ml Na 2 S 2 O3 şi 4 ml apă distilată.
Volumul total în toate eprubetele este egal, însă concentraţia Na 2 S 2 O3 diferită.
Fixăm momentul în care apare în eprubete o tulbureală în rezultatul următoarei
reacţii:
Na 2 S 2 O3  H 2 SO4  Na 2 SO4  H 2 SO3  S  (8)

3.1.3. Rezultatele experimentului.

volumul volumu volumul concentr. sol. momentul viteza

soluţiei l soluţiei Na 2 SO 4 apariţ. reacţiei
numărul Na S O
2 2 3, H 2O , de după diluarea tulburel 1
experienţ.  ,
ml ml H 2 SO4 , condiţ. τ, s 
1
ml s

1 1 4 5 1c
2 3 2 5 3c
3 5 0 5 5c
Se calculează viteza reacţiei V în unităţi relative:
1
 (9)

unde τ – timpul parcurgerii reacţiei, S.

3
 3.1.4. Analiza şi prelucrarea rezultatelor experimentului
Rezultatele experienţei se prezintă grafic pe axa absciselor concentraţia
condiţională a lui Na 2 S 2 O3 , iar pe axa ordonatelor viteza reacţiei în unităţi relative
   1
Se determină eroarea experimentului.

3.2. Influenţa temperaturii.

3.2.1. Aparate şi reactive: ultratermostat, cronometru, termometru, pipete,

eprubete, soluţiile de Na 2 S 2 O3 şi H 2 SO4 .
3.2.2. Metodica efectuării experimentului.
În două eprubete se toarnă cîte 5 ml soluţie de H 2 SO4 de 0,5 % apoi se adaugă
5 ml soluţie de Na 2 S 2 O3 de 0,5 %. Într-o eprubetă reacţia se petrece la temperatura
camerei, iar în eprubeta a doua se petrece la o temperatură cu 10 0C mai înaltă
(eprubeta a doua se ţine în ultratermostat). Se fixează vremea apariţiei tulburelii în
eprubete.
3.2.3. Rezultatele experimentului.
Se calculează viteza reacţiei pentru ambele eprubete.
3.2.4. Analiza şi prelucrarea rezultatelor experimentului.
Se compară mărimile vitezelor reacţiei la diferite temperaturi şi se calculează
eroarea relativă a experimentului.
3.2.5. Concluzii.
Se notează concluziile despre influenţa substanţelor reactante şi a temperaturii
asupra vitezei reacţiilor în mediu omogen.

4. DETERMINAREA VITEZEI REACŢIEI ETEROGENE

4.1. Aparate şi reactive: ultratermostat, cîntare termochimice, cronometru,

eprubete, pipete, biurete, pahar, termometru, soluţii de HNO3 , HCl , H 2 SO4
4.2. Metodica efectuării experimentului.
Lămurirea influenţei diferitor factori asupra vitezei reacţiei se va petrece pentru
următoarele substanţe:
CaCO3  S   2 HCl  sol   CaCl2  sol   H 2 O l   CO2   g  (10)
4.2.1. Influenţa suprafeţei de contact (gradului de măruţire) a substantei
solide.
Cîntărim două bucăţi de cretă ( CaCO3 ) cu masa de 200 mg. O bucată de cretă o
transformăm în praf. Ambele probe le introducem în eprubete şi adăugăm cîte 5 ml
soluţie de HCl 1M. Cu ajutorul cronometrului fixăm durata dizolvării cretei în
ambele eprubete.
4.2.2. Influenţa temperaturii soluţiei de acid.
În două eprubete introducem cîte 200 mg de praf de cretă. Măsurăm 5 ml soluţie
de HCl 1M şi-o turnăm în eprubeta a treia, pe care o introducem în ultratermostat.
Temperatura în termostat trebuie să fie cu 10 C mai înaltă decît temperatura camerei.
După ce temperatura acidului s-a ridicat pînă la temperatura apei din termostat,

4
turnăm această soluţie într-o eprubetă cu cretă (această eprubetă de asemenea se află
în termostat).
În acelaşi timp turnăm 5 ml soluţie de HCl 1M în a odua eprubetă cu cretă. Fixăm
vremea dizolvării cretei în ambele eprubete (la temperatura camerei şi în stare
încălzită).
4.2.3. Influenţa concentraţiei sooluţiei acidului.
Întroducem în trei eprubete cîte 200 mg. de praf de cretă şi adăugăm în fiecare din
ele cîte 5 ml soluţie de HCl de diferite concentraţii: în prima 1M, în a doua soluţie
0,5 M, în a treia – 0,2 M. Determinăm durata petrecerii reacţiilor în toate eprubetele.
4.2.4. Influenţa naturii acidului.
Întroducem în trei eprubete cîte 200 mg. de praf de cretă, apoi turnăm în fiecare
cîte 5 ml soluţie de HCl 1 M, HNO3 1 M şi H 2 SO4 1 M. Fixăm vremea
descompunerii cretei de către acizi.
4.3. Rezultatele experimentului.
Calculăm viteza reacţiei V în unităţi relative conform formulei (9) pentru toate
experimentele.
4.4. Analiza şi prelucrarea rezultatelor experimentelor.
Se analizează influenţa diferitor factori asupra vitezei reacţiilor, se determină
eoarea relativă a tuturor experimentelor.
4.5. Concluzii.
Pe baza datelor obţinute se face o concluzie despre importanţa diferitor factori
pentru mersul reacţiilor în sistema eterogenă. Este necesar să facem o gradaţie a
importanţei factorilor studiaţi pentru reacţiile de descompunere a cretei de către acizi.

5. LITERATURA

1. Conunova, Ţ. B., Popov, M. S., Fusu, I. L. Curs de chimie. Chişinău:

Lumina, 1988. 624 p.