Sunteți pe pagina 1din 6

Miscarea- Izvor de sanatate

Toată lumea știe că sportul aduce o gamă variată de beneficii organismului


uman, așa încât se recomandă să facem mișcare zilnic, indiferent de vârsta pe
care o avem.
În primul rând, practicarea sportului ajută la arderea grăsimilor din
organism, implicit, ajută la eliminarea kilogramelor în plus și contribuie la
reglarea greutății corporale.
În al doilea rând, mișcarea fizică luptă împotriva stresului, anxietății și
depresiei, întărește mușchii, inima, ba chiar întregul sistem cardio-respirator. Și
nu în ultimul rând, persoanele care fac sport și au o viață activă din punct de
vedere fizic, au articulațiile foarte mobile, un echilibru al coloanei vertebrale și
flexibilitate. Exercițiile fizice îmbunătățesc considerabil concentrarea psihică și
ulterior, rezistența fizică.
Numeroase studii au demonstrat că sportul revigorează activitatea sexuală
și prin intermediul acestuia, putem ajunge să facem cunoștință cu oameni noi,
care ne pot deveni prieteni buni, atât timp cât îi cunoaștem în sfera în care avem
multe lucruri în comun. Mai mult, cercetătorii explică faptul că sportul ajută la
creșterea respectului de sine și încrederii în forțele proprii și consolidează
calitățile de lider.
Să nu uităm faptul că sportul e bun și pentru a crește imunitatea, dar și
pentru reglarea metabolismului organismului uman; pentru eliminarea, cu
ajutorul procesului de transpirație, grăsimile, toxinele și impuritățile.
Deja e lucru știut că mersul pe jos are efecte unice asupra sănătății noastre,
mai ales pentru cei care nu au timp să facă sport în adevăratul sens al cuvântului.
Așadar, mersul pe jos are efecte surprinzătoare în primul rând asupra duratei și
calității somnului.
Alte beneficii al mișcării fizice:
 crește coeficientul de inteligență;
 lungește viața și îmbunătățește calitatea ei;
 aduce pozitivitate;
 întărește inima;
 pune sângele în mișcare;
 ne ajută să ne depășim limitele;
 ne dinamizează viața.
Concluzia ar fi că sportul ar trebui să fie o parte importantă a vieții, pentru că
existe multe beneficii, câteva fiind cele de mai sus. Indiferent de natura lui,
sportul e foarte importat! Pe scurt: pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel
puțin 30 de minute pe zi!

Beneficii ale sportului


In primul rand este vorba despre evidenta mentinere a greutatii sub
control. Intr-o societate de consum in care timpul este tot mai redus si in care
necesitatea de viteza este tot mai mare, populatia Romaniei tinde spre obezitate intr-
un ritm accelerat, aceasta datorandu-se unui program alimentar haotic, unui program
de munca prelungit sau accentuat si unui regim alimentar bazat pe fast-food si pe
semipreparate consumate in exces.
Aceasta nu inseamna ca sportul poate elimina toate aceste efecte nocive pe care le
are acest tip de mancare sau regimul haotic dietetic, dar poate elimina suplimentul
de calorii.

Daca este sa ne gandim mai practic, 7.000 kcal inseamna un kg exprimat la greutate,
dar in alta ordine de idei numarul de kcal pe care trebuie sa il consume o persoana in
decursul unei zile este de 1.800-2.200 kcal /24 ore si aceasta doar pentru a-
si mentine greutatea si pentru o buna functionare a organismului.

Dar ce se intampla daca consumam mai mult? Daca deja avem o greutate mai
mare decat cea necesara, nu este suficient doar a impune o dieta si a ne reduce
drastic aportul alimentar, totul se rezuma la sport.
Printr-o ora de sport echilibrat de intensitate medie se pot consuma intre 500 si
2000 de kcal intr-o singura zi, astfel ca sportul poate preveni din tendinta de
ingrasare dar poate da inapoi si supraponderabilitatea.

Tot in beneficiile sportului se poate rezuma si componenta sistemului


respirator, deoarece sport inseamna in general practicarea unor miscari fizice in aer
liber, si astfel ca se asigura un aport de oxigen sanatos. Intr-o populatie in care 33 %
sunt fumatori, asigurarea oxigenarii adecvate si inspirarii de aer curat intr-un aer liber
este totodata foarte benefica sistemului respirator.

Tot sportul va conferi un tonus bun si astfel ca prin acest tonus ridicat va
combate si sedentarismul si plictiseala, fapt pentru care se va conferi o stare de spirit
mult imbunatatita concomitent cu multe alte beneficii pe care le poate oferi sportul.

Fiecare dintre noi face, in cursul unei zile, mai multa sau mai putina miscare
fizica. Dar nu intotdeauna reusim sa facem suficient de multa miscare pentru ca
aceasta sa ne ajute efectiv. De exemplu, este de admirat intentia de a cobora pe
scari doua etaje la plecarea de la serviciu dar pentru a beneficia de avantajele
mersului pe scari ar trebui sa renuntam la lift de mai multe ori pe zi si mai ales la
urcare. Dar nici aceasta miscare fizica nu este suficienta pentru a inlocui un program
de gimnastica zilnica - este doar ceva mai mult decat nimic :).

De ce ar trebui sa facem mai multa miscare fizica ?

Efectul miscarii fizice asupra starii de sanatate depinde foarte mult de


intensitatea, durata si frecventa. O parte importanta a beneficiilor efortului fizic se
obtin cand depasim o anumita durata (10 minute) de efort fizic constant, efectele fiind
optime cand ajungem la o durata de 30 de minute pe zi. Pentru a ne mentine in
forma este ideal sa facem miscare cel putin de cinci ori pe saptamana, introducand
miscarea in programul zilnic intr-un mod asemanator spalatului pe dinti sau al
dusului.
Exista mai multe avantaje cat se poate de importante pe care le aduce
activitatea fizica zilnica, acasa sau la locul de munca. O activitate fizica moderata,
indrumata si executata corect, practicata zilnic, poate imbunatati sanatatea si
calitatea vietii dumneavoastra.

Sportul educa mintea si modeleaza corpul

Avem, totusi, parte de numeroase optiuni in ceeea ce priveste indrumarea


tinerei generatii catre sport. Sunt infiintate anual numeroase cluburi sportive, fie ele
de stat sau private, cu o multitudine de ramuri sportive. In aceste cluburi, cei mici pot
incepe sa invete ce inseamna miscarea si sa descopere, sub indrumare
profesionista, chemarea catre un anumit sport sau pur si simplu sa se miste si sa se
distreze alaturi de alti copii.

Este important ca cei mici sa invete ce inseamna sa lucrezi in echipa si sa-si


dezvolte capacitatea de a relationa cu cei din jur. Si da, sportul este o unealta
extraordinara in dezvoltarea sociala a copiilor nostri prin intermediul colectivitatii si a
disciplinei pe care o impune.

Este incredibil cum participarea si castigarea unor simple jocuri poate dezvola
increderea de sine si sa ne faca sa realizam lucruri pe care nu le credeam posibile.
De-a lungul cariereri mele am avut parte de multe esecuri, unele mai dureroase ca
altele, dar dupa fiecare victorie dobandita ulterior acestea erau date uitarii si
ramaneau doar niste lectii pentru viitor.

Sportul, fie de performanta, fie practicat ocazional, impreuna cu parintii, fratii,


prietenii aduce numeroase beneficii. Sportul ne ajuta sa ne cunoastem mai bine, sa
ne autodepasim, sa ne educam emotiile, sa luam decizii, chiar si presati de timp, sa
invatam sa devenim competitivi, sa socializam cu ceilalti, sa dobandim
comportamente pozitive si sa avem aspiratii ridicate.

Fiecare sportiv a inceput sa practice sportul pentru a se distra sau pentru a se


juca si doar ulterior si-a dezvoltat aptitudinile, mergand catre marea performanta,
performanta care este de fapt tot o joaca, dar cu reguli, in care regasesti tot ceea ce
faceai cu drag, atunci cand erai copil si care ti-a adus atatea satisfactii, joaca pe care
ai perfectionat-o prin multa munca si printr-o atitudine corespunzatoare. Orice copil
iubeste joaca si tocmai de aceea este important sa le oferiti sansa de a se bucura de
joaca prin miscare.

O greseala asupra careia atrag mereu atentia cand discut cu alti parinti o
reprezinta indrumarea copilului catre un sport, motivand ca l-a practicat si unul dintre
parinti, sau mai rau, pentru ca a vrut sa-l practice la nivel de performanta, dar din
nefericire, nu au avut succes. Trebuie sa intelegem ca nu toti avem aceleasi
aptitudini, iar acest aspect este un lucru normal. Drept urmare, nu toti putem avea
succes in aceeasi ramura sportiva, dar cu o indrumare corespunzatoare putem
descoperi calitatile din fiecare persoana si ele poti fi exploatate si pot duce catre o
cariera de succes. Copilul nu trebuie niciodata fortat sa faca ceva ce nu-i place. Cu
exceptia scolii! 🙂 Increderea si sustinerea vor face minuni!

Fiecare copil are nevoie de idoli si de exemple pozitive in dezvoltarea lui.


Acestea vin de cele mai multe ori din randul marilor sportivi, asadar luati-va copiii de
mana si iesiti din casa! Mergeti cu ei in parc, mergeti cu ei sa vada diverse activitati
sportive, meciuri si intreceri de tot felul. Handbal, baschet, volei, fotbal, tenis,
atletism, karate… nu conteaza ce, dar iesiti din casa si duceti-va copiii sa vada si sa
faca sport. Mai mult decat atat, faceti voi toti sport, pentru ca beneficiile sunt uriase si
puterea exemplului este cea mai eficienta!

Rolul exercițiilor fizice și al sportului pentru păstrarea și întărirea organismului.

Exercițiile fizice și sportul sunt mijloace permanente de păstrare a sănătății, de


creștere a capacității de muncă și de prelungire a duratei vieții.

Ce influențe au exercițiile fizice asupra organismului?

Exercițiile fizice efectuate regulat supun în mod obligatoriu organismul la


mișcare. Mișcarea la rândul ei intensifică toate activitățile din organism: circulația
sângelui în plămâni și în celelalte organe, respirația, schimburile de substanțe
nutritive la nivelul țesuturilor, procesele de excreție, de curățire a sângeluide
substanțele vătămătoare rezultate din arderile celulare etc.

Lipsa de mișcare îngreunează desfășurarea normală a proceselor biologice,


fapt care se răsfrănge negativ asupra stării de sănătate și de rezistență a
organismului față de agenții patogeni.

Prin mișcare se îmbunătățește nutriția țesuturilor și celulelor, ceea ce duce la


creșterea și dezvoltarea organelor, la mărirea capacității lor funcționale.

În primul rând, se îmbunătățește activitatea inimii. Mușchiul cardiac antrenat prin


exerciții fizice regulate și de o intensitate crescândă, expulzează la fiecare sistolă mai
mult sânge decât inima neantrenată. El nu obosește în timpul eforturilor fizice mai
mari atât de repede ca mușchiul neantrenat și își revine mai repede la situația
normală, după ce efortul a încetat.

În al doilea rând, se ameliorează activitatea plămânilor. În timpul efortului fizic,


plămânii respiră mai frecvent și mai amplu, pentru a acoperi necesitățile crescute de
oxigen în mușchi.
Este cunoscut faptul că în repaus plămânii se dialtă de aproximativ 16 ori pe
minut, timp în care trec prin ei circa 8 l de aer. În cazul eforturilor fizice intense
(muncă grea, alergări rapide, înot etc.), cantitatea de aer ce trece prin plămâni într-un
minut este mult mai mare.

Așa cum inima trebuie antrenată pentru a face față eforturilor excesive, prin
creșterea puterii de contracție a mușchiului cardiac și plămânii trebuie antrenați să
respire mai puternic, să permită o ventilație mai mare pe unitatea respectivă de timp.
Fără acest antrenament nu se pot efectua activități fizice grele, deoarece plămânii nu
pot asigura cantitatea de oxigen crescută. Exercițiile fizice în aer liber, ca și ședințele
speciale de antrenament, în cazul sportivilor, constituie mijloace eficiente de
pregătire a aparatului respirator pentru noile sarcini la care trebuie supus organismul.

Concomitent, prin mișcarea în aer liber se îmbunătățește compoziția sângelui,


crește numărul globulelor roșii, care ajută la transportul oxigenului; crește și numărul
unor globule albe care apără organismul de infecții. Așa se explică de ce persoanele
care fac mai multă mișcare în aer liber, practicând sistematic exercițiile fizice și
sportul, se îmbolnăvesc rar sau fac forme ușoare de boală.

Formele cele mai accesibile de exerciții fizice și sport

Gimnastica practicată acasă sau de preferat în aer liber, stă la baza educației
fizice. Ea constă în mișcări ale corpului, efectuate astfel pentru a antrena toate
grupurile musculare și toate organele corpului. Gimnastica nu trebuie practicată
numai de către sportivii de performanță și nici numai în școli, în cadrul orelor de
educație fizică, ci trebuie să devină un mijloc zilnic de întărire a sanătății și de mărire
a capacității de muncă.

Gimnastica de dimineață ajută organismul să treacă de la perioada de somn,


de inactivitate, la una de activitate, asigurând condițiile cerute pentru ca schimburile
de substanțe la nivelul celulelor și organelor să se facă în cel mai bun mod. În
exercițiile de gimnastică de dimineață se acordă un rol deosebit mișcărilor respiratorii
(respirație cu expirație prelungită) pentru a crește capacitatea de ventilație
pulmonară. De asemenea, trebuie să aveți grijă ca mișcările să fie ritmice, de aceea
este și mai indicat să le facem ascultând muzică. La sfârșitul exercițiilor, făcute în
fața geamului deschis și îmbrăcați ușor, trebuie să facem un duș sau să ne frecăm
pe corp cu un șervețel umed.

Jogging-ul sau alergarea de dimineață poate substitui gimnastica, fiind chiar mai
indicat datorită beneficiilor pe care le poate avea pentru activarea funcțiilor
practicarea sportului în aer liber.

Drumețiile în aer liber constituie modul cel mai sănătos de petrecere a timpului
liber în weekend, concedii sau vacanțe, contribuind în mod special la alimentarea
sistemului nervos cu oxigen și la refacerea energiei lui, prin buna dispoziție pe care
drumeția în grup o crează și o menține.

S-ar putea să vă placă și