Fractura proximală de humerus

Introducere

Fracturile proximale de humerus reprezintă în jur de 5-6% din toate tipurile de fracturi pe care un adult
le poate suferi pe parcursul vieții. Există un interes din ce în ce mai mare în ceea ce privește
managementul acestui tip de fractură în cadrul populației vârstnice deoarece aceștia au o contribuție
considerabilă în impactul financiar global raportat la costurile de tratament ale osteoporozei și ale
fracturilor. În plus, populația generală continuă să îmbătrânească, iar într-un procentaj crescut, o parte
din această populație este considerată având o densitate osoasă compromisă. Astfel, managementul
fracturilor proximale de humerus, chirurgical și non-chirurgical, continuă să primească o atenție
notabilă în literatura de specialitate (Pencle & Varacallo, 2020).

Etiologie

De obicei, fracturile proximale de humerus se încadrează într-o distribuție bimodală dată de vârstă și de
tipul traumatismului. Acest model bimodal este foarte întâlnit iar cadrele medicale ar trebui să
recunoască și să deosebească traumatismele puternice (ex. accident rutier cu pacienți tineri) și
traumatismele cu impact scăzut (ex. căderea din picioare a pacienților vârstnici) (Donnally III et al.,
2020).

Fracturile proximale de humerus sunt des întâlnite la pacienții trecuți de vârsta de 65 de ani. În
contextul osteoporozei sau osteopeniei, o fractură rezultată chiar și dintr-o cădere de la o înălțime
mică, este definită ca o fractură de fragilitate. Prin urmare, pacienții care suferă un astfel de eveniment
(chiar și nediagnosticați DEXA) ar trebui sa fie deja considerați aparținând unui spectru osteoporotic.
În cazul pacienților tineri, fracturile apar în urma unor traumatisme violente, de mare impact (ex.
accidente rutiere) (Kim et al., 2012).
Epidemiologie

La o populație îmbătrânită, fracturile proximale de humerus sunt foarte frecvente. Tipurile de fractură
cel mai des întâlnite sunt următoarele:

- Fracturile vertebrale de compresie.

- Fracturile distale de radius.
- Fracturile proximale de humerus.

În cazul tinerilor, mecanismul de producere al fracturilor rezultate în urma unor traumatisme puternice
este întâlnită și o leziune musculară și/sau neurovasculară iar persoanele cu vârsta înaintată sunt de
obicei asociate cu tipuri de fracturi mult mai complexe. Acestea din urmă pot fi inclusiv cu caracter
cominutiv, cu deplasare și fracturi cu traiectorii de dislocare. Per total, incidența este raportată de la 4
pana la 6% cu o rată de 2:1 în cazul femeilor (Court-Brown et al., 2012) .

Articole de cercetare

Handoll et al., 2012

În urma unui elaborat studiu efectuat pe metodele de intervenție în tratamentul fracturilor proximale de
humerus în rândul adulților, (Handoll et al., 2012) concluzionează faptul că nu sunt suficiente dovezi
care să facă o trimitere către un management mai eficient în ceea ce privește aceste fracturi. Procedurile
de fizioterapie începute devreme fără a avea membrul imobilizat, ar putea fi suficiente pentru anumite
tipuri de fracturi fără deplasare. Rămâne neclar dacă intervențiile chirurgicale specifice pentru tipul de
fractură vor produce rezultate consistente pe termen lung dar este probabil să existe riscuri de tipul
complicațiilor care pot apărea în intervențiile chirurgicale. Nu sunt suficiente dovezi care să stabilească
cea mai bună metodă de tratament chirurgical, fie în diferite tipuri de intervenție chirurgicală ( fixarea
de plăcuțe comparativ cu fixarea prin tijă) sau diferite metode de a interveni în același tip de operție
( diferite metode de fixare a plăcuței metalice). Nu sunt suficiente dovezi care să spună momentul în
care să înceapă imobilizarea fie după fixare chirurgicală fie dupa hemiartoplastie.
Schumaier & Grawe, 2018

Într-un alt studiu efectuat pe evaluarea și managementul fracturilor proximale de humerus în rândul
populației vârstnice, (Schumaier & Grawe, 2018) relatează că în majoritatea fracturilor cu minim de
deplasare pot fi tratate conservator cu proceduri de fizioterapie timpuriu efectuate. Tratamentul pentru
fracturile cu deplasare ar trebui elaborat în funcție de gradul de indepentență al pacientului, calitatea
osoasă și factorii de risc chirurgicali. Fixarea prin tehnici percutanate, tije intramedulare, plăcuțe de
blocare și artroplastia sunt cu toate, opțiuni acceptabile de tratament. Nu există tratament de preferință
bazat pe dovezi clare, rămâne ca medicul chirurg să își considere niveul de confort cu varietatea
procedurilor în timpul procesului de luare a deciziei chirugicale.

Launonen et al., 2019

Comparând tratamentul chirurgical cu cel non-chirurgical în cazul fracturilor proximale de humerus în

două puncte, (Launonen et al., 2019) nu a descoperit diferențe semnificative în rezultatele clinice
măsurate după 2 ani de la momentul intervenției între tratamentul operator si neoperator în rândul
pacienților trecuți de vârsta de 60 de ani. Aceste rezultate sugerează că practica actuală de intervenție
chirurgicală în majoritatea fracturilor proximale de humerus cu deplasare în două puncte în cazul
pacienților vârstnici, ar putea să nu fie una benefică.

De ce a fost făcut acest studiu?

 Fracturile proximale de humerus sunt printre cele mai frecvente fracturi întâlnite la adulții
vârstnici. Riscul de a suferi o astfel de fractură, crește odată cu trecerea anilor, în mod deosebit
după 60 de ani.
 Tratamentul non operator pentru fracturile fără deplasare este aprobat cu uniformitate dar
tratamentul în cazul fracturilor cu deplasare în 2 puncte rămâne controversat. Recent, mai multe
studii au raportat rezultate cu o creștere semnificativă în tratamentul chirurgical în principal
datorită introducerii plăcuțelor de blocare, potrivite pentru tratamentul osului osteoporotic.
 În acest studiu, a fost investigată întrebarea dacă metoda chirurgicală cu plăcuțe de blocare este
superioară față de tratamentul non-chirugical, constând în imobilizarea într-o eșarfă cu manșon
și fizioterapie timpurie.
Ce au găsit cercetătorii ?

 În mod aleator au alocat 88 de pacienți trecuți de 60 de ani diagnosticați cu FPH cu deplasare

în 2 puncte în 2 grupe. Un grup a fost supus operației prin fixarea plăcuțelor de fixare iar altul a
urmat tratamentul conservator, non-chirurgical.
 Au înregistrat gradul de dizabilitate la nivelul mâinii brațului și umărului, alte măsurători în
mobilitatea umărului și în calitatea vieții, și complicațiile apărute timp de 2 ani.
 Nu au fost găsite diferențe semnificative între grupuri, nici diferențe importante din punct de
vedere clinic în rezultatele apărute.

Ce înseamnă aceste rezultate ?

 Acest studiu nu aduce dovezi în sensul că operația este superioară comparativ cu tratamentul
non operator în cazul pacienților vârstnici.
 Rezultatele sugerează că practica curentă de intervenție chirurgicală în majoritatea FPH cu
deplasare în 2 puncte în rândul pacienților vârstnici ar putea sa nu fie unul benefic.
Bibliografie

Court-Brown, C. M., Bugler, K. E., Clement, N. D., Duckworth, A. D., & McQueen, M. M. (2012).
The epidemiology of open fractures in adults. A 15-year review. Injury, 43(6), 891–897.
https://doi.org/10.1016/j.injury.2011.12.007
Donnally III, C. J., DiPompeo, C. M., & Varacallo, M. (2020). Vertebral Compression Fractures. In
StatPearls. StatPearls Publishing. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448171/
Handoll, H. H., Ollivere, B. J., & Rollins, K. E. (2012). Interventions for treating proximal humeral
fractures in adults. Cochrane Database of Systematic Reviews, 12.
https://doi.org/10.1002/14651858.CD000434.pub3
Kim, S. H., Szabo, R. M., & Marder, R. A. (2012). Epidemiology of humerus fractures in the United
States: Nationwide emergency department sample, 2008. Arthritis Care & Research, 64(3),
407–414. https://doi.org/10.1002/acr.21563
Launonen, A. P., Sumrein, B. O., Reito, A., Lepola, V., Paloneva, J., Jonsson, K. B., Wolf, O., Ström,
P., Berg, H. E., Felländer-Tsai, L., Jansson, K.-Å., Fell, D., Mechlenburg, I., Døssing, K.,
Østergaard, H., Märtson, A., Laitinen, M. K., & Mattila, V. M. (2019). Operative versus non-
operative treatment for 2-part proximal humerus fracture: A multicenter randomized controlled
trial. PLoS Medicine, 16(7). https://doi.org/10.1371/journal.pmed.1002855
Pencle, F. J., & Varacallo, M. (2020). Proximal Humerus Fracture. In StatPearls. StatPearls Publishing.
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470346/
Schumaier, A., & Grawe, B. (2018). Proximal Humerus Fractures: Evaluation and Management in the
Elderly Patient. Geriatric Orthopaedic Surgery & Rehabilitation, 9.
https://doi.org/10.1177/2151458517750516