Sunteți pe pagina 1din 7

Conceptul de burnout

Samoilă Oana Andreea


Introducere

Stressul a fost identificat ca şi concept în jurul anului 1930 dar doar recent a intrat în
vocabularul comun.

Se referă la incapacitatea organismului de a răspunde corespunzător la ameninţări psihice


sau emoţionale, adevărate sau imaginare.

Semnale ale stressului pot fi: raţionamente greşite, îngrijorare excesivă, iritabilitate,
incapacitatea de a se relaxa, stări de singurătate şi de depresie, dureri, greaţă, ameţeală,
foame intensă sau lipsa ei, retragere socială, creştere a consumului de alcool sau nicotină
şi obiceiuri nervoase ca şi rosul unghiilor.

Stressul este un concept cu implicaţii atât biologice cât şi psihologice iar din punct de
vedere psihologic acesta are 3 abordări general acceptate:

a)Abordarea inginerească: presupune că stressul este un stimul exterior ce acţionează


asupra organismului. Acest tip de stimuli sunt consideraţi a fi aspecte obiectiv măsurabile
ale mediului. Aceia care definesc stressul din acest punct de vedere îl măsoara prin
intermediul unor scale ce prezintă situaţii stresante, acordând punctaje mai mari sau mai
mici în funcţie de caracterul stresant al fiecărui eveniment.

Stressul este ceea ce i se întâmplă omului, nu ceea ce se întâmplă în interiorul lui. Este un
ansamblu de cauze şi nu un ansamblu de simptome.

Cea mai cunoscută scală de acest tip a fost elaborată de Holmes şi Rahe (1967), scală pe
care subiecţii specifică dacă într-o anumită perioadă de timp li s-au întâmplat
evenimentele prezentate. Dar multe dintre aceste evenimente sunt rare aşa că Kanner şi
colaboratorii elaborează în 1981 o scală a neplăcerilor zilnice (Daily Hassles Scale), ai
cărei itemi măsoară stressul provocat de micile neplăceri de zi cu zi.

b)Abordarea fiziologică: vede stressul ca fiind răspunsul de adaptare al unei persoane la


un eveniment perturbator. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei abordări sunt Walter
Cannon şi Hans Selye.

Cannon este cel care a formulat cunoscuta expresie „Fight or Flight” pentru a desemna
opţiunile pe care un individ le are la dispoziţie în cazul întâlnirii cu un factor stresor.

c)Abordarea interacţională sau tranzacţională: din punct de vedere al stressului, Lazarus


şi Folkman (1984) consideră definitorie relaţia reciprocă dintre individ şi mediul în care
trăieşte, în cadrul căreia persoana reacţionează la situaţiile întâlnite. În concepţia lor
stressul nu poate fi identificat nici cu stimulul, nici cu reacţia ci cu procesul în cadrul
căruia individul are un rol activ ce poate influenţa, cu ajutorul strategiilor emoţionale,
cognitive şi comportamentale pe care le posedă, efectele înfruntării cu situaţia stresantă.

În zilele noastre din ce în ce mai mulţi psihologi din zona industrial-organizaţională se


concentrează pe reducerea stressului în rândul angajaţilor. Principalele direcţii de
investigaţie se concentrează pe: factori stresori intrinseci muncii, legaţi de rolul în
organizaţie, de relaţiile la locul de muncă, de dezvoltarea carierei, climatul organizaţional
şi factori stresori ce rezultă din conflictul muncă-familie.

Definirea conceptului de burnout

Conceptul de burnout este definit ca fiind o stare de epuizare psihică şi emoţională ca


rezultat al stressului sau frustrării prelungite.

Epuizarea este pe termen lung şi aduce cu sine un interes scăzut pentru munca depusă.

Burnout-ul este o afecţiune recunoscută în ICD-10. (International Classification of


Diseases).

Modul în care este perceput stressul determină cât de mult este acesta resimţit şi cât de
aproape este o persoană de burnout. Un individ poate experimenta doar câţiva factori
stresori dar sa nu îi poată procesa bine ajungând deci în stadiul de burnout. O altă
persoană, în schimb, poate experimenta o cantitate semnificativă de factori stresori dar,
procesându-i bine, pe fiecare în parte, poate evita burnout-ul.

Conceptul de burnout este în strânsă legătură cu munca, dar responsabilitatea apariţiei


acestuia îi aparţine în principal fiecărui angajat şi fiecărei companii individuale deoarece
companiile ar avea cel mai mult de beneficiat în cazul eradicării burnout-ului.

Printre pricipalele efecte negative ale acestei stari intră: performanţă profesională scăzută,
probleme psihice cum ar fi depresia, şi probleme fizice cum ar fi boli cardiovasculare,
afecţiuni ale sistemului circulator, creşteri semnificative ale hormonului de stress, etc.

Cel mai studiat instrument de măsurare a burnout-ului este Maslach Burnout Inventory.
Maslach şi Jackson au identificat prima oară constructul de burnout în anii ‘70 iar apoi au
dezvoltat un instrument care măsoară efectele epuizării emoţionale şi sentimentul redus
de împlinire personală. Acest instrument măsoară 3 dimensiuni diferite care par esenţiale
pentru conceptul de burnout. Aceste dimensiuni sunt:

1 epuizarea

2 cinismul

3 ineficienţa

Termenul oficial de burnout nu a fost introdus în psihologie decât în 1974 în lucrarea lui
Herbert Freudenberger -“Staff Burnout”.

Tracy, în studiile sale pe vase de croazieră descrie burnout-ul ca “o epuizare generală şi o


alienare faţă de presiunea muncii”. Aceasta consideră deasemenea că “a defini burnout-
ul ca fiind personal şi privat e problematic când contrazice opinia generală care consideră
acest concept o problemă organizaţională, cauzată de ore lungi, concedii scurte şi o
constantă supraveghere din partea şefilor, colegilor şi clienţilor.”

Herbert Freudenberger şi Gail North au teoretizat că procesul de burnout poate fi împărţit


în 12 etape, care nu sunt neapărat parcurse în ordine:

1 compulsie în a demonstra ce poţi,

2 lucrat mai intens,

3 neglijarea nevoilor personale,

4 conflicte nemotivate (deoarece persoana nu îşi dă seama de cauza neplăcerilor),

5 revizuirea valorilor (eliminarea hobby-urilor şi a prietenilor),

6 negarea problemelor apărute,

7 izolare socială,

8 schimbări comportamentale vizibile,

9 depersonalizarea (viaţa devine o serie de funcţii mecanice),

10 golul interior,

11 depresie,

12 sindromul burnout.

Deşi indivizii pot depăşi simptomele burnout-ului, singura modalitale de prevenţie a


acestuia este o combinaţie între schimbări la nivel organizaţional şi educarea individului.
Fiecare companie poate alege sa îşi rezolve aceste probleme cu resurse proprii sau
apelând la specialişti externi.

Maslach şi Leiter au sugerat ca burnout-ul apare atunci când exisă o discontinuitate între
organizaţie şi individ în ceea ce priveşte cele 6 arii ale vieţii de la muncă: volum, control,
recompensă, comunicare, corectitudine şi valori.

Rezolvarea acestor discrepanţe ţine atât de companie cât şi de individ.

Metode de coping

1) SMT- Stress Management Training: este folosit în multe companii pentru a ajuta angajaţii
sa elimine stressul sau cel puţin sa-i ajute să-l ţină sub control,

2) Problem based coping,

3) Appraisal based coping,

4) Social support- este cea mai eficientă metodă de reducere a stressului organizaţional şi
implică crearea unui mediu “supportive”.
Bibliografie

• Arnold ,J., Cooper, C.L., şi Robertson, I.T. (1998), Work Psychology: Understanding
Human Behavior in the Workplace, Pitman, Londra.

• Avram, E., Cooper, C.L. (2008), Psihologie Organizaţional- Managerială, Polirom, Iaşi.

• Cannon, W.B. (1915), Bodily changes in pain, hunger, fear and rage, D. Appleton and
Company, New York.

• Freudenberger, H.J.(1974), “Staff Burnout”, Journal of Social Issues, 30, pp. 159-165.

• Freudenberger, H.J., North, G. (1985), Women”s burnout: How to Spot it, How to
Reverse it and How to Prevent it, Doubleday.

• Holmes, T.H., Rahe, R.H. (1967), “The Social Reajustment Rating Scale”, Journal of
Psihosomatic Reaserch, 11, pp. 213-218.

• Kenner, A.D., Coyne, J.C., Schaefer, C., şi Lazarus, R.S. (1981), “Comparison of two
modes of stress measurement: Daily hassles and uplifts versus major life events”,
Journal of Behavioral Medicine, 4, pp. 1-39.

• Lazarus, R.S., şi Folkman, S. (1984), Stress, Appraisal and Coping, Springer, New York.

• Maslach, C., şi Jackson, S.E. (1981), “The measurement of experienced burnout”,


Journal of Occupational Behavior, 2, pp. 99-113.

• Maslach, C., şi Leiter, M.P. (2008), “Early predictors of job burnout and engagement”,
Journal of Applied Psychology, 93, pp. 498-512.

• Selye, H. (1975), Stress without Distress, The New American Library, New York.

• Tracy, S. (2000), “Becoming a Character for Commerce Emotion”, Management


Communication Quarterly, 14, pp. 14-113.