UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ-ID
2019-2020

CONSILIERE IN ASISTENTA SOCIALA

Conf .dr.Elena Iulia Mardare

Strudent Matei (Bîzăran) Elena Geanina

1
 CONSILIERE ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ

1.Ce este consilierea și prin ce se deosebeste de psihoterapie?

Consilierea psihologică este o intervenție de scurtă sau de mai lunga durată, în
scopul prevenirii, remiterii sau asistării rezolutive a unor probleme personale(emoționale,
cognitive și comportamentale), cu impact individual , familial și socio-profesional
dezorganizator. Ea acoperă o paletă largă de problematici specifice , de la cele educaționale la
cele de reabilitare, recuperare și reintegrare socială, de la cele de suport psihoemoțional și
social, la cele de adaptare și integrare comunitară eficientă.
Relația de consiliere se configurează dinamic între doi poli:
- Consilierul(care adesea se comportă similar cu/ sau prefigurează rolul unui
psihoterapeut, fară ca prin aceasta să substituie)
- Client –beneficiarul direct al activității de consiliere.
Specifice muncii de consilier sunt focalizarea și clarificarea impactului unuei
probleme sau al unui context de viață traumatizant, provocativ sau de risc, asupra clientului.
Efortul consilierului profesionist este de a-l oglindi pe client în contextul situației cu care se
confruntă și are ca scop ajutarea acestuia de a-și conștientiza mai adecvat și complet
propriile nevoi, așteptări și posibilități de a face față sau de a rezolva și depăși probleme
personale.
Trecerea fluidă a unui proces de consiliere centrat pe o problemă situațională , înt-un
proces psihoterapeutic centrat pe focalizarea cauzelor psihologice și interpersonale profunde,
pe psihodinamicile personale și familiale, se practică adesea, spre binele clientului principal
și al celor conectați la problema-țintă.
Granițele competențelor celor doi specialiști, deși fluide, insinuând necesitatea
unei colaborări sau deținerea unei duble competențe, nu înseamnă ca un consilier este
superpozabil sau intersantajabil cu un psihoterapeut. Munca de echipa este cea mai
productivă, iar competențele bine stabilite și respectarea lor previn erorile de intervenție,
conectând benefic pentru client procesul psiho-socio- medical recuperator sau integrator.
Când un caz sau o familie constituie ,,subiectul” comun al unei intervenții progresive,
multidimensionale, atitudinea terapeutică și de sprijin consensual este cea care garantează
succesul. O buna echipa de reabiitare, recuperare sau de acțiune preventivă acționează
armonios, complementar și sincron în beneficiul clienților, iar supervizarea și
intersupervizarea de sprijin mutual în echipă este regula de aur a profesionalismul în acest

2
domeniu. Asistarea de către un supervizor a echipei terapeutice, facilitează și sporește
eficiența acestor profesii interconectate, dezvoltand o bună colaborare profesională și
interumană între medic, psiholog, asistent social, defectolog, kinetoterapeut, jurist, părinte
spiritual sau alte persoane implicate.
Caracteristici diferențiatoare ale psihoterapiei comparativ cu consilierea psihologică:
- Psihoterapia se adresează cel mai adesea unor probleme semnificative din sfera
sănătății psihice, psihosomatice și somatice, având în centru trauma, pierderea, durerea și
blocajul de dezvoltare, reactivitatea nevrotică sau consecințele disociale ale psihozelor,
tulburarilor adictive (toxicodependente, alcoolism), tulburărilor de instinct sexual și
alimentar, comportamentelor suicidare, etc).
- Psihoterapia este predominant o activitate curativa, de remediere , in vreme ce
consilierea este mai curand preventiva, de dezvoltare si de educatie.
- Psihoterapia antrenează un demers explorator și de conștientizare, cu durată mai lungă
sau mai scurtă. Consilierea, deși pastrează orientarea generală a unei școli de formare, se
centrează mai curand pe dimensiunea prezent, deblocând drumul spre viitor dar fară a se
angaja în acțiuni de analiză, conștientizare, reprogramare și restructurare mentală de
profunzime, pe termen lung.
- Gradul de autodezvăluire al psihoterapeutului în relația cu clientul este mai restrâns
spre deosebire de cel al consilierului, mai deschis și mai putin expertal în intervenie și
atitudine;
- Psihoterapia are obiective de profunzime și un plan terapeutic bine structurat ,
permițând o remodelare creatoare a personalității, eului, rolurilor manifestate și a relațiilor cu
alții și cu lumea, in funcție de responsivitatea clientului, în vreme ce consilierea acționează
limitativ, centrat și mai precis, raportat la un scop bine definit, stabilit împreună cu clientul;
- În vreme ce consilierea practica mai ales relația terapeutică de la egal la egal,
situându-se astfel în paradigma umanistă, psihoterapiile, prin diversitatea lor practică și alte
tipuri de relații terapeutice- relația transferențială de tip parinte-copil, relația expertală de tip
profesor-elev (terapiile comportamental-cognitive).
- Există tendința ca în psihoterapie să se utilizeze mai curând termenul de pacient, în
vreme ce consilierea este preferat sau utilizat în exclusivitate cel de client (adică cel ce
beneficiază de un serviciu ameliorativ, optimizator, nu neapărat, vindecător, restructurativ sau
transformativ în dezvoltarea personală, situație evidentă în cazul serviciului psihoterapeutic).
-
2.Dați cinci exemple de tipuri de consiliere!
Principalele tipuri de consiliere sunt :
1. consilierea personală, de cuplu și de familie;
2. consilierea vocatională sau educațională;
3. consilierea organizațională;
4. consilierea preventivă (ex. Programe de educație sanitară și sexuală, de alegere a
carierei, de integrare a copiilor cu nevoi speciale, de prevenire a riscului pentru consumul de
droguri etc.)
5. consilierea de fcilitare și mediere (ex. Urmarește optimizarea comportamentului
relațional individual, de grup sau familial, asumarea responsabilității propriilor acțiuni și

3
 dobândirea unui comportament mai asertiv și prosocial. Corecția unor comportamente care
predispun la eșec relațional sau la erori de intelegere a anumitor situații, reacții și atitudini
constituie obiectivul unei consilieri de remediere sau de adaptare. Opțiunile educaționale,
comportamentale parentale, acomodarea între membrii unei familii disfuncționale, adaptarea
la mediul școlar sau profesional, conștientizarea propriilor calități și defecte, a intereselor,
disponibilităților, talentelor și aptitudinilor)

3. Care este rolul consilierului profesionist în domeniul asistenței sociale?

Rolul consilierului profesionist este de a insoți și stimula procesul de autoexplorare al
clientului sau, ajutandu-l să conștientizeze și să acorde sens evenimentelor și stărilor sale,
fară a-i indica sau sugera propriile explicații. Consilierul nu este un profesor care predă o
lecție de viață, ci un co-participant și un sprijin avizat în crearea de către client a unor
strategii personale rezolutive, în stimularea optimizării și adaptării lor la realitate. El este
totodată un reper emoțional echilibrant su un garant al succesului clientului în munca pe care
o parcurge cu sine.
4.Enumerati problemele consilierului începator și stabiliți, pentru două dintre ele, căi
de prevenire și combatere!
a. lucrul cu propriile anxietăți;
Este firesc să avem anxietăți la începutul carierei și este mai bine să le avem decât să le
negam. Să ne îndoim de noi înșine este perfect normal, ceea ce contează este cum lucram cu
ele. O metodă este să le discutăm deschis cu supervizorul sau cu colegii noștri. Sunt posibile
schimburi de experiența și câstigarea unui suport de la colegi, care au, probabil, aceleași
preocupări, temeri și neliniști.
b. A fi noi înșine și a ne dezvălui;
c. Evitarea perfectionismului;
d. Onestitatea față de propriile limite;
e. Să înelegem tăcerea;
f. Relația cu clientii prietenoși;
g. Relația cu clientii neimplicați;
h.Să acceptam rezultatele lente;
i. Să evităm autoamagirea;
j.Să evităm să ne pierdem în clienții noștrii;
k.Dezvoltarea sistemului umorului; Deși terapia este o problemă de responsabilitate, nu este
necesar să devină de o seriozitate gravă. Consilierul trebuie să admită că durerea nu este
exclusiv pe domeniul sau. Este important ca terapeutul să înțeleagă/ să recunoscă faptul că
râsul și umorul nu înseamnă neatingerea scopurilor. Terapeutul trebuie să distingă umorul
care distrage de umorul care aduce noi valențe situației.
l. Stabilirea unor scopuri realiste;

4
m. Refuzul de a da sfaturi;
n.Dezvoltarea stilului personal în consiliere.

5.Care este rolul asistentului social în gestionarea stresului profesional și cum poate fi
prevenit fenomenul epuizării profesionale în rândul asistenților sociali?
În procesele de supervizare clinică, supervizorii observă asistenții sociali debuțanti la
locul de muncă și le adresează întrebari țintite, pentru a depista punctele vulnerabile și
incapacitatea de a fi obiectivi/neutri în raport cu clientii sau cu familiile.
Din acest motiv, terapia și dezvoltarea personală, adresată studenților și
profesionistilor , care debutează în profesie, este, deseori, benefică și recomandată. Printre
tehnicile utile pentru prevenirea și combaterea stresului care contribuie la apariția
sindromului de burn-aut, pot fi menționate:
- planificarea unui echilibru între activitățile profesionale și cele personale
- inițierea și menținerea unor relații interpersonale apropiate, suportive, care să ajute la
atenuarea efectelor stresului;
- focalizarea pe succese și stabilirea unor obiective terapeutice realiste; identificarea și
evaluarea situațiilor ca fiind controlabile sau incontrolabile;
- participarea în cadrul unor grupuri de suport pentru asistenții sociali clinicieni, grupuri
în care aceștia să-și poată exprima emoțiile și să poata obține sprijin.

Bibliografie
- Consiliere în asistență socială, Note de curs, Facultatea de Sociologie și Asistență
Socială, București, 2019,Eena Iulia Mardare.
- Legea nr.466/2004 –Statutul asistentului social