1.2.

Remedii sedativ – hipnotice

În această grupă sunt incluse substanţe care produc o deprimare nespecifică de diverse
intensităţi dar sub toate aspectele a activităţii sistemului nervos central.
Deprimarea activităţii sistemului nervos este dependentă de doza folosită. Astfel, la doze mici
se produce o deprimare cunoscută sub numele de sedare, dozele mai mari au efect
hipnotic, dozele foarte mari produc somn anestezic iar la doze şi mai mari survine moartea.

Fig. 1.1. Deprimarea activităţii sistemului nervos

În categoria substanţelor sedativ-hipnotice sunt incluse numai medicamentele cu această

destinaţie. Efectul sedativ se însoţeşte de scăderea anxietăţii. Unele medicamente au un efect
anxiolitic mai intens decât efectul sedativ şi sunt considerate medicamente anxiolitice şi nu
sedativ-hipnotice.
Efectul sedativ constă în:
 deprimare psihomotorie cu liniştire;
 diminuarea reacţiilor psihovegetative;
 micşorarea performanţelor psiho-motorii;
 somnolenţă.
Sunt influenţate toate structurile sistemului nervos central dar structurile inhibitorii par
să fie mai sensibile decât structurile cu funcţii excitatorii la efectul acestor medicamente. La
doze subsedative aceste substanţe pot deprima preferenţial structurile inhibitorii producând
o stare de dezinhibiţie manifestată în fapt ca o stare de excitaţie psihomotorie.
Fenomenele se manifestă mai ales la persoanele în vârstă.
 Utilizare terapeutică:
 pentru combaterea manifestărilor anxioase (în nevroze, în afecţiuni medicale cu
componentă psihosomatică sau psihovegetativă);
 în chirurgie ca premedicaţie;
 îngrijirea postoperatorie;
 pentru a favoriza instalarea somnului;
 pentru relaxarea musculaturii striate (mai ales cînd contractura musculară este
secundară stărilor de tensiune psihică).
De asemenea, se produce o creştere a timpului de reacţie la stimuli care interesează
atât
reflexele condiţionate cât şi reflexele necondiţionate. Aceasta poate determina o creştere
importantă a riscului de accidente dacă sunt administrate unor persoane care desfăşoară
activităţi ce impun o reactivitate promptă (de exemplu: şoferi, controlori de trafic aerian,
etc.). Scade de asemenea capacitatea de învâţare şi memorizare şi implicit performanţele
intelectuale.
Efectul hipnotic constă în producerea unei stări de somn din care bolnavul poate fi trezit,
foarte asemănător cu somnul fiziologic. La persoanele cu insomnie aceste substanţe scad
latenţa somnului, prelungesc durata totală de somn (de obicei moderat), cresc profunzimea
somnului, scad timpul de veghe şi numărul de treziri peste noapte.
Somnul fiziologic se caracterizează prin alternanţa unor perioade de somn cu unde lente cu
perioade de somn cu unde rapide (somn paradoxal sau rapid eye movement - REM). Somnul cu
unde lente este deosebit de odihnitor şi se asociază cu o scădere a tonusului vascular
periferic precum şi a altor funcţii vegetative ale organismului. În această perioadă a somnului se
pot produce vise, frecvent cu caracter de coşmar, de care obişnuit nu ne aducem aminte. Somnul
REM se caracterizează printr-o activitate electrică a cortexului asemănătoare cu cea din
starea de veghe şi prin prezenţa unor mişcări rapide ale globilor oculari. În această perioadă a
somnului se produc visele de care ulterior ne amintim.
 Fig.1.2. Ciclul somnului

Sedativ-hipnoticele produc, în măsuri diferite, creşterea duratei somnului lent cu

scurtarea duratei totale şi a numărului perioadelor de somn REM. Rolul fiziologic al alternanţei
perioadelor şi
fazelor de somn nu este cunoscut. Foarte probabil acestea sunt foarte importante în
menţinerea funcţionalităţii corticale. Administrarea cronică a sedativ-hipnoticelor, mai ales
acompuşilor cu acţiune de lungă durată, poate duce la instalarea unor stări de nevroză
atribuite modificării modelului electrofiziologic al somnului.
După durata somnului produs, hipnoticele se clasifică în:
 compuşi cu durată de acţiune scurtă sau medie (2-6 ore), utile mai ales la persoanele cu
insomnie prin deficit de instalare a somnului;
 compuşi cu durată de acţiune lungă (8 ore sau mai mult), utile, mai ales, la persoanele
cu deficit de menţinere a somnului.
Durata efectului hipnotic depinde de compus, dar şi de doză şi condiţiile ambiante. Sedativ-
ipnoticele deprimă SRAA cu diminuarea consecutivă a procesului de vigilenţă corticală.
Au fost descrise, de asemenea, acţiuni la nivelul creierului limbic. Ambele efecte
contribuind la protejarea scoarţei de influenţele emoţionale excesive. Mecanismul biochimic
al acţiunii hipnotice este incomplet cunoscut. Probabil, hipnoticele interferă funcţionalitatea
unor circuite neuronale le nivelul SNC (noradrenergice, dopaminergice, serotoninergice şi
GABA-ergice).
Reacţiile adverse ale sedativ-hipnoticelor sunt datorate acţiunii deprimante nervos centrale:
 Diminuarea performanţelor psihomotorii cu îngreunarea diferitelor activităţi care
presupun atenţie şi îndemânare;
 Starea de oboseală;
  Ameţeală, buimăceală care survin şi persistă mai ales după dozele mari de sedativ-
hipnotice cu acţiune prelungită.
 Uneori, în cazul administrării cronice a sedativ-hipnoticelor, aceste simptome pot
deveni permanente. Acţiunea de scurtare a perioadei de somn REM pare a fi un factor
important în producerea unor astfel de reacţii adverse.
 Starea de excitaţie prin dezinhibiţie, care precede uneori somnul, poate fi neplăcută
pentru dozele mari şi în prezenţa stimulilor dureroşi.
 La unele persoane sedativ-hipnoticele pot provoca, paradoxal, fenomene de excitaţie,
euforie şi iritabilitate.
 La bătrâni survin uneori episoade confuzive.
 Repetarea administrării sedativ-hipnoticelor (în special a barbituricelor) determină
treptat o „datorie" de somn REM, iar la oprirea tratamentului poate apare un
„rebound" al acestuia, asociat frecvent cu coşmaruri.
 Reacţiile alergice, relativ rare, se manifestă de obicei sub formă de erupţii cutanate
morbiliforme.
 Folosirea îndelungată a sedativ-hipnoticelor, în doze mari, poate duce la dependenţă
asemănătoare celei produse de alcool.
 Sindromul de abstinenţă survine la mai puţin de 24 ore după întreruperea medicaţiei,
în cazul sedativ-hipnoticelor cu acţiune de scurtă durată şi după mai multe zile în cazul
celor cu acţiune prelungită. Intensitatea este variabilă, fiind în general mai gravă
pentru sedativ-hipnoticele cu acţiune scurtă. Simptomele constau în anxietate,
senzaţie de slăbiciune, tremor, convulsii şi fenomene psihotice, fiind asemănătoare
celor din abstinenţa alcoolică, ceea ce impune reluarea tratamentului hipnotic, apoi
întreruperea lui treptată.
 Intoxicaţia acută cu sedativ-hipnotice se manifestă prin anestezie generală profundă,
cu caracter de comă. Tratamentul constă în favorizarea eliminării toxicului, susţinerea
funcţiilor vitale şi evitarea complicaţiilor infecţioase.
Este contraindicată asocierea sedativ-hipnoticelor cu băuturi alcoolice sau cu alte deprimante
ale sistemului nervos (apar fenomene de potenţare).
Instalarea gradată a efectelor face posibilă utilizarea unor astfel de medicamente fie ca
sedative fie ca hipnotice, în funcţie de doza în care se administrează. Pentru unele
medicamente deprimarea sistemului nervos central este de mică intensitate astfel încât nu pot fi
utilizate decât ca sedative. Printre acestea se numără diferite bromuri şi o serie de preparate
vegetale (Valeriana, Passiflora, Crataegus, etc.) care sunt actual puţin folosite, bromurile
datorită riscului de toxicitate cumulativă iar în cazul preparatelor vegetale beneficiile
terapeutice par a fi predominant de natură placebo. Alte substanţe deprimă sistemul nervos
central de asemenea natură încât se pot utiliza numai ca hipnotice (glutetimida, zolpidemul,
etc.).
Mecanismul de acţiune al sedativ-hipnoticelor
Sedativ-hipnoticele acţionează pe receptorii GABA localizaţi la nivelul membranelor
neuronale în SNC. Receptorul GABA este un canal de Cl- alcătuit din 5 subunităţi care pot fi de
mai multe tipuri în funcţie de structura polipeptidică: α, β, γ, δ, ε care la rândul lor
prezintă mai multe subtipuri. Sedativ-hipnoticele acţionează asupra receptorului GABA A care
prezintă ca izoformă majoră configurația: 2 subunități α1, 2 subunităţi β2 şi 1 subunitate
γ1.
Situsul de legare al GABA se găseşte între subunitățile adiacente α şi β.
Situsul de legare al benzodiazepinelor (BZD) este localizat între subunitatea α şi γ, inclusiv
pentru receptorii GABA ce conțin subunități α2, α3 şi α5.
Situsul de legare al barbituricelor (BT) este diferit de cel pentru BZD sau GABA
fiind încă neclar definit – dar se ştie că barbituricele nu prezintă selectivitate pentru o
anumite izoforme ale receptorului GABA – acționează pe toate tipurile de receptori GABAA.

Fig. 1.3. Mecanismul de acţiune al remediilor sedativ-hipnotice