Tema 11.

Parlamentul Republicii Moldova

1. Locul si rolul Parlamentului in regimul reprezentativ al republicii
2. Tipurile parlamentelor ;
3. Mandatul parlamentar. Natura juridică a mandatului de parlamentar.
4. Statul juridic al deputatului.
5. Structura, organizarea şi funcționarea parlamentului.
6. Structura parlamentului Republicii Moldova.
7. Funcțiile parlamentului.
8. Actele parlamentului.
9. Procedura legislativă ordinară. Procedura legislativă complementară – reexaminarea
legii.
10. Procedura excepțională de substituire – delegarea legislativă.

1. Locul si rolul Parlamentului in regimul reprezentativ al republicii

În doctrina dreptului constituţional pe bună dreptate se consideră că baştină a
Parlamentului este Anglia. Apariţia lui aici pe la sfîrşitul secolului XIII a fost condiţionată de
necesitatea limitării puterii monarhului, mai apoi parlamentarismul este "aclimatizat" în Franţa,
într-o serie de state din Europa şi din întreaga lume.
La etapa contemporană apariţia Parlamentului este fundamentată de necesitatea
respectării principiului de suveranitate a poporului, principiu ce confirmă că puterea generează
de la popor, aparţine poporului şi se realizează pentru popor. O dată cu apariţia Parlamentului a
apărut şi noţiunea de reprezentare ca mijloc de exercitare a puterii, şi de aici şi noţiunea de regim
reprezentativ definit ca forma de exercitare indirectă a suveranităţii de către popor prin
intermediul reprezentanţilor săi aleşi ca ansamblu de autorităţi publice învestite cu acest drept.
De aceea pe bună dreptate apariţia Parlamentului este considerată a fi expresia cerinţelor
umane de participare la procesul de elaborare a legilor şi aceasta participare reprezintă trăsătura
de bază a democraţiei.
Bineînţeles, ar fi fost ideal dacă întregul popor ar participa direct la procesul de
conducere cu societatea, la procesul de adoptare a legilor şi la organizarea executării lor. Luînd
însă în consideraţie faptul că statele nu sînt în stare să creeze condiţii pentru ca întregul popor să
legifereze, să decidă soluţionarea unor probleme etc.,a apărut necesitatea de a găsi o soluţie
adecvată.
Ca urmare, poporul deleghează exercitarea dreptului ce îi revine unor reprezentanţi ai săi
aleşi, aceştia dispunînd de dreptul din numele celor ce i-au delegat, să soluţioneze problemele
sociale şi statale. Cercul problemelor încredinţate celor aleşi este stabilit, de regulă, de
Constituţie. Pe parcursul evoluţiei parlamentarismului omenirea a căutat şi a găsit garanţii pentru
ca membrii organului reprezentativ să nu se depărteze de popor.
Importanţa împuternicirilor cu care este înzestrat Parlamentul, statutul său politico-
juridic, funcţia de legiferare executată de acest organ, au dat naştere autonomiei Parlamentului în
sistemul organelor de stat. Parlamentul, astfel, constituie o instituţie publică al cărei rol este de a
reprezenta populaţia unui stat şi, în această calitate, de a exercita prerogativele prevăzute în
Constituţie. Ca şi în constituţiile altor state din lume, Constituţia Republicii Moldova declară
poporul drept unicul deţinător al puterii de stat, pe care o exercită, fie în mod direct, fie în mod
indirect şi, în primul rînd, prin intermediul Parlamentului.
 În consecinţă, Parlamentul apare ca o instituţie politico-juridică formată din una sau mai
multe camere (adunări), fiecare compusă dintr-un număr diferit de membri (deputaţi, senatori),
care se bucură de anumite imunităţi, avînd drept de control asupra autorităţilor executive şi fiind
unica autoritate legislativă din stat. Legea supremă constată că "Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului".
De aici rezultă că Parlamentul Republicii Moldova are un dublu rol:
- de a fi organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova;
- de a fi unica autoritate legislativă a statului.
Rolul parlamentului de a fi organ suprem al poporului are mai multe semnificaţii.
În primul rînd, aceasta înseamnă că Parlamentul trebuie să aibă o componenţă izvorâtă
din manifestarea suveranităţii naţionale. Prin urmare, Parlamentul reprezintă întreaga societate, şi
nu o parte a ei.
În al doilea rînd, odată constituit, Parlamentul trebuie să se manifeste ca un exponent al
întregului popor. Din momentul delegării deputatului în Parlament, el urmează să activeze nu din
interes propriu, ci din numele poporului şi pentru popor.
În al treilea rînd, Parlamentul nu este un simplu organ reprezentativ al poporului, ci este
organul său reprezentativ suprem. Rolul Parlamentului de a fi unica autoritate legislativă a
statului se exprimă prin exercitarea funcţiei legislative ce aparţine numai acestuia. Numai
Parlamentul este în drept să reglementeze relaţii sociale ce ţin de domeniul legii. In complexul
sistem de autorităţi statale, Parlamentul se înfăţişează într-o contrapondere faţă de Guvern,
constituie totodată şi autoritatea de directivare şi control asupra activităţii executive. De aici
rezultă că locul rezervat Parlamentului în fiecare sistem de guvernare este un barometru al
gradului de democraţie existent în acel sistem.
Puterea fiind unică, inalienabilă, autoritatea publica reprezentativă devine mandatară
poporului. Organele mandatare nu pot exercita în nume propriu puterea delegată de popr prin
intermediul corpului electoral, nu pot exprima voinţa proprie, decît voinţa celui care le-a delegat
puterea.
Nici o instituţie, nici o parte componentă a autorităţii publice reprezentative nu poate
exercita funcţiile acesteia din urmă. Caracterul naţional este specific numai autoritaţilor publice
reprezentative în intregime.
În legatură cu caracterul naţional al autoritaţilor publice reprezentative, Bernard
Chantebout susţine că organele reprezentative, reglementate de constituţie, formînd un ansamblu
ales, nu pot funcţiona decît ca un corp, un ansamblu, reprezentînd întreaga naţiune, fiecare
deputat în parte nereprezentînd nimic, calitatea de reprezentant fiind atribuita organului
deliberant şi nu individual membrilor săi. Rezultă deci că deputatul nu reprezintă direct
alegatorii, el fiind doar unul din elementele constitutive ale autoritaţii care, în ansamblul sau,
reprezinta naţiunea.
Caracterul naţional al autorităţilor publice reprezentative şi al mandatului pe care îl deţin
membrii acestuia este reglementat prin norma constituţionala. Art. 68 din Constituţia Republicii
Moldova stabileste: „ În exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului”, iar al. 2 al
articolului menţionat: „ Orice mandat imperativ este nul „ conţinutul mandatului parlamentar
exprimînd astfel relaţia autorităţii reprezentative între poporul şi nu numai cu o parte a lui.
Conţinutul mandatului parlamentar, fiind determinat de interesele poporului pe care îl
reprezintă, nu este un contract, iar alegătorii, prin faptul alegerii, nu stabilesc parlamentului
drepturi şi obligaţii.
 Art. 60 din Constituţie califică Parlamentul ca organ reprezentativ suprem al poporului,
stabilindui locul de frunte în ierarhia autorităţilor publice. Deşi ele se află într-o ierarhie, sau mai
bine spus într-o ordine stabilită în baza unor principii, ele nu se află în relații de subordonare.
Este adevărat că Parlamentul, reglementând prin norme de drept raporturile dintre toţi subiecții,
se află pe o treapta superioară față de celelalte autorități publice din stat şi s-ar părea că, deoarece
el este cel care comandă, toţi ar trebui să i se supună.
În realitate, toţi trebuie să se supună nu voinţei Parlamentului, ci voinţei legii care
reprezintă expres voinţei generale a poporului. Parlamnetul indeplineşte una din funcţiile statului
– stabilirea cadrului legislativ, care este una din cele mai importante funcţii.
Pentru a exercita puteria politică nu este suficientă numai funcţia legislativă. Tot atîta de
important sunt şi puterea executivă şi puterea judecătorească. Nu există un criteriu după care am
putea aprecia care funcţie este mai importantă. De altfel, principiul separării puterilor în stat le
echilibrează, stabilindu-le mecanismele eficiente reciprocă în scopul unei funcţionări eficiente în
ansamblu. În afară de funcţii legislative, Parlamentul prin Constituţie (art. 66), este abilitat şi cu
alte împuterniciri: de control asupra puterii executive; alegere şi numire a unor persoane oficiale
ale statului; suspendă activitatea autoritaţilor publice locale; initiază cercetări şi audieri ale
oricaror chestiuni ce se referă la interesele societătii.

2. Tipurile parlamentelor
După structura parlamentelor conform modului de concentrare şi divizare a puterii
legislative, putem clasifica parlamentele în unicamerale şi bicamerale.
Unicameralismul este parlamentul format dintr-o singură adunare reprezentativă, fiind
specifică pentru statele unitare şi mici. In R.M. unica adunare legislativă este Parlamentul,
format dintr-o singură cameră. Sistemul unicameral prezintă anumite avantaje: se evită
întinderea în timp a procesului legislativ; se evită concurenţa pentru preponderenţă între cele
două camere; sunt considerabil reduse costurile parlamentare. Dar, i se aduc şi critici: rezultatele
procesului legislativ deseori este necalitativ şi necesită o urgentă revizuire a legilor recent
adoptate; grupurile de interes se pot manifesta mai puternic; posibilitatea instalării controlului
exercitat de un singur grup.
Bicameralismul este parlamentul format din două adunări reprezentative, cu denumiri
proprii pentru fiecare sistem constituţional, fiind regula pentru statele federale şi excepţia pentru
unele state unitare. Se pot deosebi mai multe forme de bicameralism :
- Bicameralism aristocratic – una din camere este alcătuită pe criterii elitiste, numindu-
se şi camera de Sus, ex. Camera Lorzilor din Marea Britanie.
- Bicameralism politic – se formează două camere pentru asigurarea calităţii procesului
legislativ, pentru a contracara, echilibra, tempera entuziasmul unei camere prin
existenţa altei camere, fiecare propunere legislativă fiind supusă unei duble examinări
de ambele adunări reprezentative pentru gasirea formulei ideale susţinută de ambele
camere.
- Bicameralism economic şi social – sau multicameralismul, în sensul că există o
cameră pe lângă Parlamentul format pe criterii electorale, alcătuită pe criterii
economice şi sociale cu vot consultativ pentru probleme economice şi sociale. Ex.
Franţa, Rusia.
- Bicameralism federativ – legat de structura statului şi răspunde necesităţii de a asigura
echilibrul între statul federal şi statele federate, una din camere fiind destinată pentru
reprezentarea egală sau proporţională a statelor federate în parlamentul federal.
 3. Mandatul parlamentar. Natura juridică a mandatului de parlamentar.
Deputatul în Parlament, prin simplul fapt al alegerii lui, intră de îndată în dreptul deplinei
exercitări a mandatului, pe baza certificatului doveditor al alegerii în Parlament, eliberat de
Comisia Electorală Centrală, în condiţile legii.
Mandatul parlamentar este o împuternicire de a reprezenta. Din punct de vedere politic, el
este o convenţie între alegatori şi cei care aspiră la dobândirea mandatului, având la baza o
platformă electorală. Din punct de vedere juridic, el semnifică o funcţie publică al cărei conţinut
este predeterminat prin lege. Titularul său este investit prin alegeri.
Mandatul parlamentar este un mandat de drept constituţional, el este rezultatul
manifestării de voinţă colectivă a corpului electoral.
Deşi aleşi de o parte de alegători, odată aleşi ei devin reprezentanţii întregului popor,
conform art. 68 alin.(1) din Constituţie care precizează că în exerciţiul mandatului, deputaţii sunt
în serviciul poporului. Mandatul de deputat în R.M. este de 4 ani şi este independent, în sensul că
deputaţii nu acţionează în baza unor instrucţiuni date de alegători ci conform convingerilor
personale, deciziile lor nu trebuie aprobare de popor pentru a avea valoare juridică. Mandatul
parlamentar este irevocabil, art 58. alin(2) stabileşte că „orice mandat imperativ este nul”, ceea
ce înseamnă că parlamentarul o dată ales, dispune în mod liber de votul său şi nu poate să i se
retragă mandatul înainte de încheierea termenului acestuia. Calitatea de deputat încetează la
momentul întrunirii legale a Parlamentului nou ales, în caz de demisie, de deces. Mandatul
vacant va fi atribuit supleantului imediat următir de pe lista concurentului electoral.
Deputatului îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle pe toată legislatura pentru
care a fost ales. El este obligat să respecte cu stricteţe Constituţia, legile, normile etice şi morale,
este dator să fie demn de încrederea alegătorilor, să contribuie prin exemplul personal la întărirea
discipline de stat, la îndeplinirea obligaţiilor civice, la asigurarea drepturilor omului şi la
respectarea legislaţiei. Cauzele de încălcare a eticii de deputat sînt examinate de Comisia
juridică, pentru numiri şi imunităţi.
Deputatul participă la examinarea colectivă şi liberă a problemelor ce ţin de competenţa
Parlamentului, la dezbaterea şi adoptarea proiectelor puse la ordinea de zi a şedinţei
Parlamentului. Participarea deputatului la şedinţele Parlamentului şi ale comisiei permanente din
a cărei competenţă face parte este obligatorie. În cazul în care deputatul nu se poate prezenta din
motive întemeiate la şedinţele Parlamentului sau ale comisiei permanente, este obligat să aducă
la cunoştinţă Biroului permanent sau secretarului comisiei respective motivele absenţei sale. El
benefeciază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de Parlament.
Deputatul este în drept:
1) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului
2) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de Parlament şi
asupra candidaţilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru alegerea, numirea
sau confirmarea lor de către Parlament
3) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament
4) să facă propuneri şi observaşii asupra ordinii de zi a şedinţie şi modului lor de examinare
5) să propună spre examinarea Parlamentului probleme ce ţin de controlul asupra modului
în care organele de stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile execută
legile şi hotărîrile Parlamentului.
 4. Statul juridic al deputatului.
Statutul deputatului în Parlament este determinată de Constituţie şi de Regulamentul
Parlamentului, unele chestiuni ce ţin de exercitarea mandatului de deputat poate fi reglementata
şi de alte acte normative. Deputatul este persoană oficială şi reprezentant al puterii legislative
supreme, în exercitarea mandatului deputaţi sînt în serviciul poporului.
Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de
demisie sau de deces, în acest caz intervine vacanţa mandatului de deputat.
În cazul în care deputatul doreşte să demisioneze el trebuie să depună o cerere, această
cerere se prezintă Preşedintelui Parlamentului. Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de
cererea de demisie a deputatului şi va declara mandatul vacant.
În caz de deces, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului va intocmi
un raport, iar Parlamentul, prin hotărîrea sa va lua act de raportul comisiei şi va declara mandatul
vacant.
Mandatul vacant va fi atribuit suplimentului imediat următor de pe lista partidului,
organizaţiei social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat deputatul al cărui
mandat a fost vacant. Curtea Constituţională, în termen de 30 de zile de la declararea vacanţei
mandatului de deputat, va valida următorul mandat.
Ca reprezenţanţi ai poporului, deputaţii beneficiază de un statut special care ar trebui să le
asigure independenţa şi securitatea. Nu este vorba de acordarea unor drepturi excepţionale sau a
unor privilegii particulare ci de protejarea drepturilore deputaţilor, a funcţiei de deputat.
Garanţiile juridice stabilite de Constituţie sunt incompatibilităţile şi imunităţile.
Incompatibilitatea – are ca scop protecţia şi independenţa celui ales. Aceasta implică o
alegere din partea deputatului între mandatul de parlamentar şi oricare altă funcţie retribuită.
Efectul incompatibilităţii îl constituie încetarea mandatului fie de drept prin ivirea cauzei de
incompatibilitate fie prin demisia deputatului care decide abandonarea mandatului.
Mandatul de deputat este incompatibil cu :
a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova
b) functia de membru al Guvernului funcţia de avocat parlamentar
c) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin
sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţi didactice şi ştiinţifice desfăşurate în
afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.
În cazul în care deputatul se află în unul din cazurile de incompatibilitate şi nu a depus, în
termenul de 30 de zile de la data validării mandatului cererea de demisie din funcţia
incompatibilă cu mandatul de deputat, după expirarea acestui termen este suspendat din funcţia
incompatibilă. Persoanele numite în organele centrale ale administraţiei de stat pot cumula
exercitarea acestei misiuni cu mandatul de deputat pe o durată de cel mult 6 luni.
În decursul a 30 de zile de la validarea mandatului trebuie să declare Biroului permanent
orice activitate extraparlamentară pe care va continua să o desfăşoare. Schimbările survenite în
activitatea deputatului în timpul exercitări mandatului se duc la cunoştinţă Biroului permanent în
cel mult 10 zile de la data apariţiei lor.
Imunitatea parlamentară are ca scop asigurarea independenţei parlamentarului în
exercitarea mandatului său şi protejarea lui faţă de acte sau fapte abuzive ale autorităţilor
administrative împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune.
Deputatul este considerat pe toată durata mandatului său ca fiind în exerciţiul funcţiunii, motiv
pentru care orice agresiune împotriva sa este asimilată infracţiunii de ultraj şi sancţionată
conform dispoziţiilor prevăzute pentru aceasta. De protecţie juridică similară beneficiază şi
membrii familiei - soţ, soţie, copii şi părinţi - în cazul, în care agresiunea împotriva acestora
urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra deputatului în legătură cu exercitarea
mandatului său. Imunitatea se împarte în:
a) iresponsabilitate juridică – Previne declanşarea sau stabilirea unor consecinţe
nefavorabile
parlamentarului(art. 71) pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului. Este permanentă, operează nu numai pe timpul mandatului dar şi după încheierea
lui, nu poate fi tras la răspundere juridică pentru ceea ce a făcut în timpul mandatului dacă nu a
depăşit limitele specifice conţinutului unui mandat parlamentar.
b) Inviolabilitatea – este prevăzută în cazul eventualelor învinuiri aduse deputatului
pentru alte
fapte decât cele săvârşite în stricta exercitare a mandatului, are drept scop să prevină urmărirea
judiciară nefondată, arbitrară a deputatului împiedicându-l astfel să-şi exercite mandatul
încrediinţat sau să-l constrângă astfel să-l exercite într-un anume mod. Deputatul nu poate fi
reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infractiune flagrantă, sau trimis în
judecată pe cauză penală sau contravenţioală fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după
ascultarea sa. Cererea la reţinere, arest, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori
contravenţională este adresată Preşedintelui parlamentului de către Procurorul General.
Preşedintele Parlamentului o aduce la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă publică în cel mult 7 zile
de la prezentarea acestia şi o trimite de îndată spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi
imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va constata existenţa unor motive temeinice pentru aprobarea
cererii. Hotărîrea comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din
membrii ei.
În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 de
ore numai cu încuvinţarea prealabilă a Procurorului General, acesta va informa neîntîrziat
Preşedintele Parlamentului asupra reţinerii. Dacă Parlamentul consideră că nu există temei
pentru reţinere, dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Deputatul este considerat pe toată durata mandatului său ca fiind în exerciţiul funcţiunii,
motiv pentru care orice agresiune împotriva sa este asimilată infracţiunii de ultraj şi sancţionată
conform dispoziţiilor prevăzute pentru aceasta. De protecţie juridică similară beneficiază şi
membrii familiei sale în cazul, în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit
exercitarea de presiuni asupra deputatului în legătură cu exercitarea mandatului său.

5. Structura, organizarea şi funcţionarea parlamentului.

Parlamentul se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un
mandat de 4 ani. Alegerile Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală
naţională, în care se aleg 101 deputaţi.
Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţă de constituire la convocarea Preşedintelui
Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri, dacă au fost aleşi cel putin 2/3 din
numarul total al deputaţilor. Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales este prezidată de cel
mai în vîrstă deputat, ulterior, dupa alegere, de Preşedintele sau de unul dintre vicepreşedinţii
Parlamentului.
Preşedintele şedinţei oferă cuvint Preşedintelui Curţii Constituţionale pentru prezentarea
raportului privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi.
Curtea Constituţionala, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, hotărăşte validarea
mandatelor de deputaţi sau invalidarea lor în cazul încalcarii legislaţiei electorale. Parlamentul se
considera legal constituit numai după validarea a 2/3 din mandatele de deputaţi. În vederea
formării organelor de lucru şi organizării activitaţii Parlamentului, deputaţii constituie fracţiuni
parlamentare alcatuite din cel puţin 5 deputaţi în baza de liste ale partidelor, organizaţiilor social-
politice şi blocurilor electorale. Deputaţii din partea partidelor, organizaţiilor social-politice şi
blocurilor electorale care nu au întrunit numarul necesar pentru a constitui o fracţiune
parlamentară, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni pentru a constitui o asemenea
fracţiune sau se pot afilia altor fracţiuni parlamentare constituite. Fracţiunile parlamentare se
constituie în termen de 10 zile dupa constituirea legala a Parlamentului.
Parlamentul Republicii Moldova este ales pentru un mandat de 4 ani, numit şi legislatură
(perioada de împuternicire a unei componenţe a Parlamentului) care poate fi prelungit, prin lege
organică, doar în două cazuri prevăzute expres de Constituţie: în caz de război sau de catastrofă.
Parlamentul îşi desfăşoară activitstea pe sesiuni. Sesiunea este o formă de lucru care
constituie desfăşurarea permanentă a lucrărilor Parlamentului în decursul unei perioade de timp.
Sesiunile pot fi atît ordinare, cît şi extraordinare sau speciale. Parlamentul se întruneşte în două
sesiuni ordinare pe an: sesiunea de primăvară; sesiunea de toamnă.
Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea: Preşedintelui
Republicii Moldova; Preşedintelui Parlamentului; 1/3 din numărul deputaţilor.
Şedinţele reprezintă intervalul de timp din cadrul sesiunii când parlamentari se adună
efectiv şi nemijlocit. Parlamentul îşi desfăşoară activitatea sub formă de şedinţe în plen, şedinţe
pe comisii, sedinţe pe fracţiuni parlamentare. Parlamentului sînt deliberative cu participarea
majorităţii deputaţilor aleşi. Şedinţele Parlamentului sînt publice, în afara cazurilor în care, la
cererea Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi ce
constituie cel putin 15% din numarul deputaţilor aleşi, se hotărăşte, cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi, ca acestea să fie secrete.
Ordinea de zi a şedinţelor poate fi considerată ca un program de activitate ce oferă
posibilitatea desfăşurării şedinţelor în mod ordonat cu o fundamentare prealabilă a tot ce
urmează a fi examinat şi dezbătut. Şedinţele Parlamentului, de regulă, se desfăşoară conform
ordinii de zi.
Ordinea de zi se întocmeşte pentru o perioadă de 2 săptămîni. Chestiunile care se propune
a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit Biroului prmanent cu cel puţin 10 zile înainte de
dezbaterea acestora în şedinţa Parlamentului. La şedinţele Biroului permanent în cadrul cărora se
dezbate ordinea de zi poate participa şi un reprezentant al Guvernului, precum şi delegaţii ai
fracţiunilor parlamentare.
Ordinea de zi cuprinde proiecte de legi, hotărîri, noţiuni, precum şi interpelări, petiţii şi
alte chestiuni propuse de Preşedintele Republicii Moldova, de Guvern, Biroul permanent ori de
deputaţi. Ordinea de zi este supusă spre aprobare Parlamentului şi se aprobă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi. Şedinţele se petrec strict conform ordinii de zi cu excepţia cazurilor, cînd la
rugămintea Preşedintelui Republicii Moldova şi la aprobarea Biroului permanent, unele
probleme se pun în discuţie peste rînd.
Deputaţii sînt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Parlamentului şi să se înscrie pe lista de
prezenta pîna la începutul şedinţei. Deputatul care nu poate lua parte la şedinţă, din motive
independente de voinţa sa, va trebui să anunţe Biroul permanent, menţionînd cauzele care îl
împiedică să participe. Parlamentul îşi desfăsoară activitatea în plen, pe comisii şi în fracţiuni,
conform urmatorului program:
 a. luni - lucrul cu alegătorii (zi de audienţă, deplasări pe teren);
b. marţi, de la ora 9.00 pîna la ora 9.45 - şedinţa a conducerii Parlamentului, de la ora 10.00
pîna la ora 10.45 - şedinţa a Biroului permanent, de la ora 11.00 - şedinţe ale fracţiunilor
parlamentare;
c. miercuri, de la ora 9.00 - şedinţe ale comisiilor;
d. joi - şedinţă în plen;
e. vineri - şedinţă în plen.
Joi, în ultima ora de lucru a Parlamentului, se examinează întrebările şi înterpelările
deputaţilor. La propunerea Biroului permanent Parlamentul va putea hotărî desfăşurarea
lucrărilor sale pe un anumit termen conform unui alt program. Şedinţa Parlamentului este
deschisă de Preşedinte sau de unul dintre vicepreşedinţii. În timpul şedinţei preşedintele este
asistat de vicepreşedinţi.
Preşedintele şedinţei precizează dacă este întrunit cvorumul legal şi anunţă ordinea de zi.
Deputaţii înscrişi pe lista vor lua cuvîntul în ordinea stabilită de preşedintele şedinţei, cu
respectarea dreptului opoziţiei de a-şi exprima opinia. Preşedintelui Republicii Moldova,
Preşedintelui Parlamentului, vicepreşedinţilor şi membrilor Guvernului prezenţi la şedinţă li se
poate da cuvîntul în orice fază a dezbaterilor.
Parlamentul este o autoritate deliberativă, rezultatele activităţilor sale trebuie apreciate cu
votul majorităţii membrilor săi, pentru diferite activităţi se prevăd şi diferite forme de voturi.
Votul deputaţilor este direct şi presupune imposibilitatea delegării votului, este egal din punct de
vedere juridic şi este liber exprimat.
Sistemul de vot cuprinde următoarele forme:
- votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi – legile constituţionale;
- votul majorităţii deputaţilor aleşi - legile organice;
- votul majorităţii deputaţilor prezenţi - legile ordinare, hotărîrile şi alte acte.
Înainte de votare preşedintele şedinţei formulează clar problema ce se pune la vot, fără a
o comenta. Rezultatele votării se anunţă clar pentru a fi fixate în stenogramă. Deputaţii pot
exercita votul sub cîteva modalităţi:
a) deschis se exprimă prin ridicarea de mâini, prin apel nominal sau prin mijloace
electronice;
b) secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace
electronice, în cazul adoptării legilor şi hotărîrilor.
Votul prin apel nominal se desfăşoară în modul următor:
• preşedintele şedinţei explică obiectul votării şi sensul cuvintelor "pentru"şi "contra";
• unul dintre membrii Biroului permanent dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor;
• fiecare deputat răspunde "pentru" sau "contra".
În cazul votului prin buletin de vot, pe buletin se trec:
• numele şi prenumele candidatului;
• funcţia pentru care candidează;
• fracţiunea parlamentară din care face parte.
Actele adoptate de Parlament, cu respectarea procedurilor votului, se semnează de
preşedintele Parlamentului sau de unul dintre vicepreşedinţi care a prezidat şedinţa respectivă.
Parlamentul Republicii Moldova poate fi dizolvat înainte de termen de către Preşedintele
Republicii Moldova în următoarela cazuri:
 - de imposibilitatea de formare a noului Guvern, dacă nu a acceptat votul de încredere
pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după
respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.;
- în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.
- de imposibilitate de alegere a şefului statului şi după alegerile repetate
Parlamentul RM poate fi dizolvat doar o singură dată în cursul unui an, să nu fie vorba de
ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, să nu fie în condiţiile stării
de urgenţă, de asediu sau de război.

6. Structura parlamentului Republicii Moldova.

5.1. Presedintele Parlamentului
În structura Parlamentului, pe trepta cea mai înalta se afla Preşedintele Parlamentului.
Sarcina lui principala este de a întreprinde toate masurile logistice şi organizatorice, pentru a
asigura funcţionarea normală a organului suprem reprezentativ.
Preşedintele Parlamentului, conform art.64(2) al Constituţiei, se alege prin vot secret, cu
majoritatea voturilor deputaţilor aleşi, pe durata mandatului Parlamentului.
La convocarea primei şedinţe Parlamentul este condus de cel mai învârstă deputat numit
şi decan de vârstă până la alegera Preşedintelui Parlamentului.
Preşedintele Parlamentului poate fi revocat în orice moment prin vot secret cu majoritatea
de cel putin 2/3 din voturile tuturor deputaţilor.
Atribuţiile Preşedintelui Parlamentului:
a) conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent
b) convoacă sesiunele ordinare, extraordinare sau speciale ale Parlamentului
c) asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în timpul şedinţelor
d) primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum si rapoartele
comisiilor
e) anunţă rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate
f) semnează legile, hotărîrile şi moţiunile adoptate de Parlament
g) reprezintă Parlamentul în ţară şi peste hotare
h) reprezintă Parlamentul în relaţiile cu Preşedintele Republicii şi cu Guvernul
i) desemnează, consultînd preşedinţii fracţiunilor parlamentare, componenţa delegaţiilor
parlamentare, cu excepţia delegaţilor parlamentare permanente
j) dispune, mijloacele bujetare ale Parlamentului şi le administrează, cu informarea
Biroului permanent
k) angajează şi eliberează din funcţie funcţionari publici din Aparatul Parlamentului în baza
contractului individual de muncă
l) delimitează atribuţiile vicepreşedinţilor Parlamentului
m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Regulamentul sau însărcinări date de Parlament
Întru exercitarea atribuţiilor regulamentare Preşedintele Parlamentului emite dispoziţtii şi ordene.
5.2. Vicepreşedinţii Parlamentului
Se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor
parlamentare, prin vot deschis cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Vicepreşedinţii
Parlamentului coordonează activitatea unor comisii permanente, asigură colaborarea cu alte
autorităţi publice şi exercitarea controlului parlamentar; îndeplinesc în modul stabilit de
Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui parlamentului, la solicitarea sau în absenţa acestuia, inclusiv
semnează legile şi hotărîrile adoptate de Parlament.
 5.3. Biroul permanent al Parlamentului
Componenţa numerica şi nominală a Biroului permanent se stabileşte prin hotarîrea
Parlamentului, la propunerea fracţiunelor parlamentare ţinîndu-se cont de reprezentarea
proporţională a fracţiunelor. Din el fac parte, din oficiu, Preşedintele Parlamentului şi
vicepreşedinţii, de regulă numărul lor e de 11 membri.
Biroul permanent se consideră constituit după numirea a cel puţin ¾ din membrii lui şi are
mai multe atribuţii:
a. propune Parlamentului data convocării sesiunii şi durata acestuia
b. supune aprobării Parlamentului componenţa numerică şi nominală a delegaţilor
parlamentare permanente la organizaţile intrenaţionale
c. pregăteşte şi asigură desfăşurarea lucrărilor Parlamentului
d. propune Parlamentului spre aprobare componenţa nominală a comiselor permanente,
conform deciziilor fracţiunilor parlamentare şi solicitării deputaţilor
e. coordonează activitatea comisiilor permanente
f. întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi ai comisiilor
permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl prezintă
Parlamnetului spre aprobare
g. stabileşte modul de dezbatere publică a proiectelor de acte legislative, de acumulare,
examinare şi dezbatere a propunerilor prezentate în legătură cu aceasta
h. asigură controlul plasării la timp pe WEB site-ul Parelamentului a proiectelor de acte
legislative, a ordinii de zi, a stenogramelor şedinţelor plenare, precum şi a altei
informaţii, posibilă de a fi publicată
i. aprobă Regulamentul privind acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de informare în
masă pe lîngă Parlament;
j. stabileşte obligaţiunile membrilor biroului;
k. aprobă structura organizatorică şi efectivul-limită al Secretariatului Parlamentului,
precum şi condiţiile specifice de salarizare şi de compensare a cheltuielilor aferente
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu pentru funcţionarii publici şi pentru alţi angajaţi
din cadrul Secretariatului;
1
k aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului Parlamentului;
k2 aprobă planurile strategice de dezvoltare a Secretariatului Parlamentului;
l. elaborează proiectul bugetului Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre
aprobare
m. îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Regulament sau însărcinări date de Parlament.
Biroul permanent adoptă hotărîri, în limita competenţei sale, cu votul majoritaţii membrilor lui.

5.4. Comisiile Parlamentului

5.4.1. Comisiile permanente
Comisiile permanente se aleg pe întreaga durata a legislaturii. Numărul comisiilor,
denumirea, componenţa numerică şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la
propunerea Biroului permanent. Preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente se
aleg de Parlament, la propunerea fracţiunilor parlamentare cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte ţinindu-se cont de reprezentarea
proporţională a fracţiunilor în Parlament. Un deputat poate fi membru numai al unei comisii
permanente. Membri ai comisiilor permanente nu pot fi alesi Presedintele si vicepresedintii
Parlamentului. Ceilalti deputati sint obligati a fi membri ai uneia din comisiile permanente. In
prima sedinta comisia permanenta isi alege biroul sau, compus, de regula, din presedinte,
vicepresedinti si un secretar. Participarea deputatilor la sedintele comisiei este obligatorie. Orice
deputat al unei comisii are dreptul sa participe la lucrarile altor comisii, şedintele comisiei sint
deliberative cu participarea majoritatii membrilor ei. Hotaririle comisiei se adopta cu votul
majoritatii membrilor ei. In caz de paritate de voturi, votul presedintelui comisiei este decisiv.
Deciziile comisiilor se adopta, de regula, prin vot deschis.
Comisiile permanente avizeaza proiecte de legi si propuneri legislative, efectueaza
anchete parlamentare, dezbat si hotarasc asupra altor probleme din insarcinarea Presedintelui
Parlamentului sau a vicepresedintilor. Rapoartele si avizele vor cuprinde opinia majoritatii
membrilor comisiei, precum si parerea separata a celorlalti membri ai comisiei. In sedinta
Parlamentului presedintele comisiei sau un alt membru numit de comisie prezinta numai
rapoartele si avizele aprobate de comisie. Orice comisie permanenta poate porni o ancheta, in
cadrul competentei sale, privitoare la activitatea desfasurata de organele administratiei publice.
Pentru a obtine incuviintarea, comisia va prezenta o cerere scrisa, aprobata cu votul majoritatii
membrilor sai, in care vor fi enuntate problemele ce formeaza obiectul anchetei, scopul ei,
mijloacele necesare si termenul in care raportul comisiei urmeaza a fi prezentat Parlamentului.
Presedintele Parlamentului va supune cererea aprobarii Biroului permanent si va comunica
comisiei aprobarea sau respingerea acesteia. In vederea desfasurarii anchetei comisia permanenta
va putea invita pentru a da relatii orice persoana care are o calitate oficiala.
5.4.2. Comisii speciale
Comisii speciale constituie un organ provizoriu care îşi duce activitatea în direcţia unei
probleme concrete şi care diferă de problemele avute în competenţa comisiilor permanente.
Parlamentul va putea constitui comisii speciale pentru elaborarea unor acte legislative complexe,
pentru avizarea lor sau pentru alte scopuri. Pentru a pregăti discuţiile în plenul Parlamentului şi
hotărîrile lui, e nevoie să se formeze comisii speciale. Ele elaborează proiecte de acte legislative
complexe, au şi alte scopuri. Proiectele actelor legislative elaborate de comisiile speciale se
supun examinării de comisiile permanente. Pot fi create comisii speciale pentru formularea
propunerilor privind schimbările în Constituţie, pentru a controla activitatea Guvernului sau a
oricărui alt organ central.
Componenţa nominală a comisiei speciale, precum şi termenul în care va fi depus
raportul comisiei, se stabilesc prin hotărîrea Parlamentului la propuneria Biroului Permanent.
5.4.3. Comisii de anchetă
După însăşi denumirea lor, aceste comisii sînt create pentru obţinerea informaţiilor care
vizează un subiect determinat, în vederea exercitării controlului parlamentar asupra activităţii
executive. Ele sînt în acelaşi timp comisii temporare. Altfel spus, comisii de-anchetă se formează
în scopul rezolvării unor chestiuni ce ţin de încălcarea legislaţiei în vigoare sau a prevederilor
Constituţiei şi care la soluţionarea problemei se desfiinţează. Comisii de anchetă pot fi formate la
cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie cel puţin 5% din
numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă cu
votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de informaţii dspre
fapte sau împrejurări ce pot servi la cercetare cauzei, la cererea comisiei de anchetă, orce
persoană care cunoaşte cel puţin o probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le
prezinte comisiei. Instituţile şi organizaţile sunt obligate, în condiţiile legii, să-şi dea concursul la
solicitările comisiei de anchetă.
 5.5. Fracţiunile parlamentare
Democraţia reprezentativă este de neconceput fără partidele politice, actorii principali ai
Parlamentului, el însuşi un simbol al acestei democraţiei. Parlamentul şi partidele politice au
multe interconexiuni în care primele sînt subordonate adunării reprezentative, dar joacă un rol
important în activitatea şi determină eficienţa acestuia. Legislativul reprezintă pentru partidele
politice unul din scopurile activităţii, de mai puţine ori idealul, dar mai permanent realul.
Partidele politice sînt prezente în parlament prin intermediul fracţiunilor parlamentare.
Acestea reprezintă uniuni de deputaţi aparţinînd aceluiaşi partid sau cu viziuni politice înrudite.
În lipsa unor mecanisme legale şi, eficiente, de a domina şi controla grupurile "sale"
parlamentare, relaţia dintre fracţiunile parlamentare şi partidele politice capătă o importanţă
deosebită. Principalul obiectiv al formaţiunilor politice constă în asigurarea disciplinei de partid.
Cu toate că disciplina de partid se referă la mai multe tipuri de comportament al parlamentarilor,
indicele principal este unitatea fracţiunii, concretizată în două aspecte – unanimitatea în timpul
votării şi menţinerea fizică a grupului.
În Republica Moldova partidele tind, totuşi, spre supravegherea totală a deputaţilor în
timpul votării. Pornind de la modalităţile de vot utilizate în Parlamentul Republicii Moldova,
această sarcină a conducerii fracţiunii este cel mai dificil de realizat în timpul votării secrete.
Nivelul coeziunii interne a fracţiunilor parlamentare din Republica Moldova este indicat de
fenomenul deputaţilor independenţi, deseori întîlnit în Parlamentul Republicii Moldova, în
pofida faptului că nu au existat cazuri cînd candidaţii independenţi ar fi trecut pragul minim
electoral.
Conform Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, fracţiunile parlamentare se
constituie în termen de 10 zile dupa constituirea legala a Parlamentului. În vederea formării
organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului, deputaţii constituie fracţiuni
parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali,
precum şi o singură fracţiune parlamentară cu aceeaşi componenţă numerică din deputaţi aleşi în
bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o
fracţiune parlamentară, din deputaţi independenţi şi/sau deputaţi neafiliaţi.
În practica internaţională se practică înaintarea a două exigenţe faţă de constituirea
uniunilor de deputaţi: 1) numărul minimal de deputaţi al grupului parlamentar şi 2) apartenenţa
la acelaşi partid. Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova înaintează ambele cerinţe –
numărul minim al fracţiunii de cinci deputati şi apartenenţa la aceeaşi listă electorală (ale
partidelor politice, mişcărilor social-politice, blocurilor electorale). Dar, în practica parlamentară
moldovenească actuală se acceptă excluderea sau ieşirea benevolă a deputaţilor din fracţiune,
aceştea pot, după o perioadă de 6 luni de la părăsirea fracţiunii sau de la excluderea lor din
fracţiune, să se alăture la orice altă fracţiune însă constituirea ulterioară a altor fracţiuni este
interzisă.
Fracţiunilor parlamentare li se recunoaşte dreptul de a cere revocarea Preşedintelui
Parlamentului propus de respectivele. În procedura demiterii vice-preşedinţilor este necesară
doar consultarea fracţiunilor. Astfel, în cazul în care Preşedintele pierde susţinerea fracţiunii sale,
el riscă să fie lipsit şi de postura sa de lider al parlamentului.
Componenţa nominală a comisiilor permanente se face la confluenţa propunerilor
fracţiunilor şi preşedinţilor comisiilor, dar reieşind din practica internaţională, trebuie să fie
dictată de preferinţele deputaţilor, statusul lor şi de competenţele acestora.
 Rolul partidelor politice în procesul legislativ este în relaţie directă cu ponderea fracţiunii
lor în Parlament şi cu nivelul ordinii interioare a acesteia. Cu toate că nu au dreptul la o iniţiativă
legislativă directă, fracţiunile au totuşi multe implicaţii în procesul elaborării legilor.
Fracţiunile parlamentare sînt recunoscute şi ca factori de decizie în elaborarea ordinii de
zi a şedinţei parlamentului. Ordinea de zi reprezintă o componentă esenţială a activităţii
parlamentului. Se discută şi se decide, cu foarte mici excepţii, doar referitor la subiectele
prestabilite. În Republica Moldova, la şedinţele care pun în dezbatere problema respectivă pot
participa chiar şi reprezentanţii fracţiunilor ce nu au membrii lor în componenţa Biroului
permanent. Modificarea ordinară şi cea urgentă a ordinii de zi poate fi realizată şi la cererea unei
fracţiuni, însă sub tutela majorităţii. Ultima reprezintă o totală dominare a stabilirii priorităţilor
de activitate a parlamentului.
În Parlamentul Republicii Moldova acestora li se recunoaşte dreptul de a interveni la
fiecare din cele trei lecturi de adoptare a legii. Aceasta se referă şi la cele două lecturi ale legii
constituţionale, cu menţionarea specială că în luarea de cuvînt în cadrul procesului de adoptare în
prima lectură este necesară participarea tuturor fracţiunilor. Fracţiunilor li se recunoaşte şi
dreptul de a "cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia parlamentului" şi
intervenţia lor în declararea unor şedinţe secrete. Reflectarea în mass-media a activităţii
parlamentului, conform legislaţiei, trebue să fie echitabilă pentru toate fracţiunile. Totuşi, nu sînt
stipulate criteriile clare ale unei astfel de reflectări, acestea lăsîndu-se pe seama eticii şi
profesionalismului jurnaliştilor, fapt ce, în condiţiile Republicii Moldova nu este argumentat.
Pentru exercitarea funcţiilor, fracţiunilor parlamentare li se acordă suportul logistic,
inclusiv posibilitatea de a întreţine un secretariat, cît şi autonomia în gestionarea fondurilor
alocate din bugetul Parlamentului.
Partidele politice joacă un rol semnificativ în funcţionarea Parlamentului Republicii
Moldova. Ele determină modul de exercitare a funcţiilor acestuia, atît prin numărul lor cît şi prin
potenţialul de coalizare şi dialog stabilesc eficienţa forului reprezentativ al poporului. Republica
Moldova fiind o democraţie recentă, legislaţia referitoare la Parlament acordă o importanţă mare
legiferării şi recunoaşterii juridice a rolului partidelor în legislativ.

7. Funcţiile Parlamentului
Fiind ales de către cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat,
Parlamentul Republicii Moldova reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai
importante prerogative aparţinând în exclusivitate poporului în calitatea acestuia de deţinător al
suveranităţii naţionale. Pornind de la aceasta, Paralamentului i se atribuie un rol deosebit în
sistemul autorităţilor publice prin procedurile constituţionale recunoscute. Astfel, în exercitarea
atribuţiilor cu care este învestit Parlamentul prin Constituţie şi alte legi, el îndeplineşte nişte
funcţii.
Nu există un numitor comun în ce privesc funcţiile Parlamentului şi clasificarea acestora.
Funcţiile Parlamentului interacţionează aşa încât separarea lor este artificiala şi are o
valoare exclusiv didactică. Astfel, prin unele dintre procedurile de informare se exercita şi
controlul, eficacitatea controlului şi a deliberării presupune informare, iar valoarea deliberării se
măsoară prin control. Unele funcţii necesită o analiză detaliată.
Competenţa parlamentelor depinde în mare măsură de o serie de factori de configurare a
dreptului printre care menţionăm: forma de guvernământ; structura de stat; regimul politic;
tradiţiile istorice; structura sistemului politic.
7.1.Funcţia de informare sau dreptul la primirea informaţiilor
 Parlamentul nu-şi poate îndeplini cu eficienţă funcţia sa legislativă decât dacă acţionează
în cunoştinţa de cauza. Informarea este o condiţie esenţială şi pentru îndeplinirea cu eficacitate a
funcţiei de control parlamentar. Conţinutul şi cuprinderea informaţiei, continuitatea sau
permanenţa acesteia, condiţiile în care această informaţie parvine Parlamentului sunt factori
decisivi pentru aprecierea eficacităţii reale a controlului parlamentar. Constituţia RM prevede
mai multe procedee de informare:
1) Informarea la iniţiativa cetăţenilor – petiţiile
Dreptul de petiţionare este reglementat ca drept fundamental prin art. 52 din Constituţia
Republici Moldova. În acest sens cetăţeni au dreptul sa se adreseze autorităţilor publice - inclusiv
Parlamentului - prin petiţii, iar autorităţile publice au obligaţia sa răspundă la petiţii în termenele
şi în condiţiile stabilite de lege.
Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în
numele semnatarilor. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă.
Termenul petiţie are un sens generic, el cuprinzând mai multe forme de sesizare
(plângeri, propuneri, reclamaţii, cereri etc.) deşi legea nu o spune, exercitarea dreptului la
petiţionare, făcută cu bună credinţă nu atrage nici un fel de consecinţe negative pentru petiţionar.
2) Informarea la iniţiativa deputaţilor
Constituţia Republicii Moldova consacră următoarele procedee de informare: solicitarea
de informaţii, întrebările şi interpelările.
Întrebările sunt un mijloc tradiţional de informare şi reprezintă   procedeul prin care un
membru al adunării solicită informaţii sau explicaţii asupra unui fapt determinat din partea unui
membru al Guvernului sau din partea altor conducători ai administraţiei publice.
Art. 104 din Constituţia RM, cu privire la informarea Parlamentului, precizează că
Guvernul este responsabil în faţa Parlamentului şi este obligat să prezinte informaţiile şi
documentele cerute de acesta, de comisiile lui şi de deputaţi.
Art. 105 din Constituţia RM, prevede şi întrebările ca mijloc de informare. Întrebarea
este mijlocul prin care deputaţii solicită informaţii sau explicaţii asupra unui fapt determinat din
partea unui membru a Guvernului. Întrebarea atrage obligaţia unui răspuns din parte celui
chestionat, dar, şi dreptul la replică faţă de răspunsul primit. Întrebările pot fi adresate atât oral
cât şi scris, simple sau urmate de dezbateri. Acelaşi articol mai prevede şi interpelările ca mijloc
de informare. Este un procedeu tehnic de control parlamentar practicat în Franţa din 1830, extins
apoi şi în alte sisteme constituţionale. Formal interpelarea este tot o întrebare dar se deosebeşte
de aceasta prin:
a)se formulează în scris, se transmite prşedintelui Parlamentului, iar la data fixată ea este
dezvoltată;
b) poate provoca o dezbatere asupra politicii Guvernului prin adoptarea unei moţiuni
simple prin care Parlamentul îşi exprimă poziţia cu privire la problema ce a făcut
obiectul interpelării, dacă este adoptată moţiunea simplă este obligatorie pentru
Guvern sau alte autorităţi vizate.
3) Informarea parlamentului prin comisiile sale permanente sau speciale
Este modalitatea obişnuită şi eficientă de informare în cadrul activităţii de rezolvare a
problemelor ce sunt date în competnţa lor, comisiile pot solicita datele şi informaţiile necesare,
pot invita la şedinţele lor orice persoane interesate şi specialişti.
4) Informarea Parlamentului la iniţiativa Guvernului
Declaraţiile guvernamentale pot fi făcute şi la iniţiativa Guvernului daca acesta consideră
necesar, iar Parlamentul, consimte. Membrii guvernului au acces la lucrările Parlamentului. iar
daca li se solicita prezenţa, participarea lor este obligatorie potrivit art.104, alin.2.
 Guvernul este unul dintre subiectele dreptului de iniţiativă legislativă potrivit art. 73. Prin
exercitarea acestui drept, sub forma expunerii de motive precum şi prin anexele documentare la
proiectele de legi, el informează, Parlamentul asupra temeiurilor obiective si subiective care au
condus la promovarea proiectului.
7.2. Funcţia de control parlamentar.
Este o consecinţă directă a poziţiei parlamentului în sistemul organelor de stat. în
calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, parlamentul
trebuie să cunoască modul în care sunt realizate actele sale, modul în care activează
organele formate de el, demnitarii de stat numiţi în funcţie printr-o proce dură
parlamentară, în procesul de exercitare a atribuţiilor conferite de Constituţie şi alte legi.
Controlul parlamentar este în acelaşi timp un control total, răspândindu-se asupra
tuturor sferelor vieţii sociale reglementate de Constituţie şi de alte legi.
In funcţie de formele şi mijloacele specifice prin care se exercită, unele surse
bibliografice acceptă clasificarea controlului parlamentar în: control exercitat prin dări
de seamă, mesaje, rapoarte, programe; control exercitat prin comisiile parlamentare;
control exercitat prin întrebări şi interpelări; control exercitat prin drepturile deputaţilor
de a cere şi obţine informaţiile necesare; control exercitat prin rezolvarea petiţiilor
cetăţenilor; control exercitat prin instituţia Ombudsmanului.
In opinia altor autori, practica constituţională cunoaşte următoarele forme ale
controlului parlamentar asupra activităţii puterii executive: dezbateri privind direcţiile
principale ale politicii de guvernare, bugetul şi darea de seamă despre executarea lui;
interpelările deputaţilor; activitatea de control realizată de comisiile permanente şi cele
de anchetă ori de organe speciale sau persoane numite de Parlament; exprimarea votului
de încredere Guvernului sau unor miniştri.
Controlul exercitat prin rapoarte şi alte documente similare pre zentate
Parlamentului spre audiere. Este foarte simplu să ne convingem despre faptul că
Parlamentul selectează informaţia privitor la modul în care se execută Constituţia şi alte
legi, despre randamentul activităţii organelor formate ori a persoanelor cu atribuţii
publice numite în funcţie de el, din conţinutul unei game largi de documente, cum ar fi:
rapoarte, mesaje, dări de seamă, programe etc. Important este să reţinem că aceste
documente informative sunt depuse în cadrul şedinţelor publice ale Parlamentului, în
cadrul cărora parlamentarii au posibilitatea să participe la dezbaterea lor.
În Republica Moldova ca exemplu de manifestare a acestei forme de control pot
servi: mesajele cu privire la principalele probleme ale naţiunii adresate Parlamentului
de Preşedintele Republicii Moldova (art. 84 din Constituţie); programul de activitate a
Guvernului (art. 96 din Constituţie); raportul anual asupra administrării şi întrebuinţării
resurselor financiare publice prezentat Parlamentului de Curtea de Conturi.
Un caz aparte constituie audierile parlamentare. Astfel, Parlamentul Republicii
Moldova, o dată în decursul unei sesiuni, poate organiza audie rea Guvernului în
probleme ce ţin de activitatea acestuia. Asemenea audieri pot fi iniţiate de Biroul
permanent şi în alte domenii de interes public.
Control exercitat prin comisiile parlamentare. în marea majoritate a statelor
controlul parlamentar asupra activităţii executivului, precum şi asupra altor sfere ale
vieţii publice este încredinţată comisiilor parlamen tare permanente. în acest sens este
apreciată eficacitatea comisiilor pentru buget şi finanţe. Totodată, parlamentele pot
forma comisii speciale şi comisii de anchetă. Astfel, în scopul realizării dispoziţiilor
constituţionale privind iniţierea, cercetarea şi audierea „oricăror chestiuni ce se referă
la interesele societăţii" (art. 66 lit. n)), Parlamentul Republicii Moldova poate forma
comisii speciale şi comisii de anchetă despre care am mai menţionat.
Controlul exercitat prin interpelări. În literatura de specialitate se deosebesc
două varietăţi de interpelare: întrebările orale sau scrise şi interpelarea propriu-zisă.
Întrebările sunt cereri adresate de către deputaţi organelor de stat (îndeosebi
Guvernului sau miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în parlament sau cu orice
probleme sociale, economice, culturale, juridice.
Interpelarea propriu-zisă este o procedură de control parlamentar, care ia forma dreptului
unui parlamentar de a cere explicaţii guvernului în legătură cu diverse aspecte ale politicii, ale
administraţiei sau în legătură cu unele măsuri luate de Guvern ori un procedeu parlamentar de a
obţine informaţii utile din partea miniştrilor sau primului ministru pentru activitatea organului
legislativ.
Legislaţia noastră defineşte interpelarea propriu-zisă drept o cerere adresată Guvernului,
prin care se solicită explicaţii asupra politicii interne şi externe a Guvernului.
Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova prin art. 108. Stabileşte că în ziua de
joi, în ultima oră de lucru a Parlamentului, la propunerea preşedintelui şedinţei, cu votul
majorităţii deputaţilor prezenţi, se determină modul de folosire a timpului rezervat
întrebărilor şi interpelărilor. În acest timp, fiecare deputat poate adresa întrebări
membrilor Guvernului sau altor conducători ai organelor administraţiei publice, dar nu mai mult
de două întrebări în aceeaşi şedinţă. Totodată, punând întrebarea, deputatul trebuie să precizeze
forma în care doreşte să primească răspunsul (în scris sau oral la şedinţa în plen).
Secretariatul şedinţei înregistrează întrebările şi le transmite organelor şi persoanelor
cărora acestea sunt adresate, pentru ca ele să dea răspunsul la următoarea şedinţă din ziua de joi.
Cei cărora li s-au adresat întrebări pot să răspundă imediat la fiecare întrebare în parte sau pot
anunţa că vor prezenta răspunsul în zilele următoare, indicând data exactă, însă nu mai târziu de
următoarea şedinţă din ziua de joi.
Spre deosebire de întrebări, interpelările se fac în scris, se înregistrează în ordinea
prezentării şi se afişează în sala de şedinţe. în urma dezbaterilor pe marginea unei interpelări,
Parlamentul poate adopta o moţiune simplă.
Control prin angajarea răspunderii Guvernului prin moţiunea de cenzură. Moţiunea de
cenzura este procedura prin care Parlamentul, în şedinţă pun în discuţie răspunderea politică a
Guvernului. Efectul admiterii moţiunii îl constituie încetarea forţata a mandatului Guvernului.
Preşedintele Republicii Moldova deschide procedura pentru investirea altui Guvern.
Potrivit art. 106 alin.1 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa
Parlamentului asupra unui program, a unei declaraţii de politica generală sau a unui proiect de
lege. Guvernul este demis daca o moţiune de cenzură depusă în trei zile de la prezentarea
programului, declaraţiei de politica generală sau proiectului de lege a fost votată. Dacă Guvernul
nu a fost demis, proiectul de lege se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia   de politică
generală devine obligatorie pentru Guvern.
Control asupra activităţii Preşedintelui RM, procedura suspendării din funcţie a
Preşedintelui Republicii Moldova nu este o procedura sancţionatoare, ci o procedura de control
parlamentar (art.89). În cazul săvârşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituitei,
Preşedintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament cu votul a doua treimi din
numărul deputaţilor aleşi. Propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din
deputaţi şi se aduce neîntârziat la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova.
Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce
i se impută.
7.3. Funcţia legislativă sau deliberativă.
Este funcţia primordiala a Parlamentului Republicii Moldova. Această prerogativă oferă
Parlamentului nobila misiune, dar şi datorie, să adopte norme juridice care îmbracă diferite
forme externe şi despre care vom menţiona mai jos. Anume din aceste considerente Constituţia
Republicii Moldova (art. 60) declară Parlamentul unică „autoritate legislativă a statului”.
Vom observa că funcţia legislativă, în realitate, nu este o prerogativă exclusiv
parlamentară. Astfel, în practica constituţională sunt cunoscute cazuri când Parlamentul împarte
unele atribuţii ce ţin de această funcţie şi altor subiecte de drept constituţional: guvernului
(iniţiativa legislativă, legislaţia delegată), şefului de stat (promulgarea legilor, dreptul la veto),
poporului (referendumul).
Dreptul de unică „autoritate legislativă a statului" este limitat şi de domeniul
relaţiilor sociale care, conform Constituţiei, urmează să fie reglementat prin lege, restul
relaţiilor urmând să fie reglementate prin acte adoptate de alte organe de stat.
Adoptarea bugetului de stat şi controlul asupra realizării lui. Una dintre cele mai
vechi atribuţii privilegiate ale parlamentelor a fost cea de control asupra surselor de
completare a vistieriei statului prin stabilirea unor taxe şi impozite ori scutirea de
acestea.
Prin aprobarea bugetului de stat se defineşte politica fiscală la nivel naţional.
Rolul Parlamentului în acest domeniu este, în primul rând, de a ţine cont de
posibilităţile contribuabililor, de sarcina statului de a crea condiţii pentru activitatea
productivă a lor şi de a satisface necesităţile oportune şi bine gândite ale statului.
Din cele mai vechi timpuri, parlamentelor le revine acest rol: de a exercita
drepturile de deţinător al suveranităţii naţionale, corelative obli gaţiilor acestuia, şi în
primul rând dreptul de a pune taxe şi impozite.
Anterior am menţionat că dreptul de legiferare este o prerogativă delegată
statului de deţinătorul suveranităţii naţionale. Prin dreptul de legiferare se realizează şi
dreptul exclusiv al adunării reprezentative de impunere. Acest drept oferă parlamentului
ales de popor să adopte legi financiare (privind bugetul de stat, impozitarea, fixarea
salariilor etc.) sau alte hotărâri (de împrumut). Pornind de la aceasta, parlamentul
domină viaţa poporului, o dirijează şi poate să-i asigure stabilitate şi bunăstare.
Pentru ca acest organ să nu facă abuz, s-a impus binecunoscutul principiu al
separaţiei puterilor datorită căruia parlamentului îi revine obligaţia de a adopta legile
financiare, iar altor organe le revine misiunea de aplicare a lor.
Constituţia Republicii Moldova (art. 66 lit. h)) acordă Parlamentului dreptul de a
aproba bugetul de stat şi de a exercita controlul asupra lui. Totodată Parlamentul
exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi
de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind
împrumuturile şi creditele de stat din surse străine.
Guvernul Republicii Moldova elaborează anual proiectul bugetului de stat şi al
bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ale bugetelor raioanelor, oraşelor şi
satelor, formează bugetul public (art. 131. alin. (1) din Constituţie), pe care le supune,
separat, aprobării Parlamentului.
 Trebuie să menţionăm că votarea bugetului este o problemă deosebit de
importantă. Din aceste considerente constituţiile unor state acordă o atenţie sporită
acestei proceduri. In Franţa, spre exemplu, art. 47 din Constituţie fixează un calendar
special pentru această activitate a Adunării Naţionale. Drept rezultat, votarea bugetului
ocupă mai mult de un sfert din şedinţele parlamentului francez, asigurându-se astfel
timp suficient pentru studierea minuţioasă a proiectului res pectiv, în procesul
dezbaterilor parlamentarilor li se interzice propunerea unor texte ce ar avea drept
consecinţă reducerea resurselor sau mărirea cheltuielilor publice (art. 40 din
Constituţie).
După cum vedem, bugetul este o lege care reprezintă un "contract", o
"înţelegere" între Guvern şi Parlament, ultimul reprezentând poporul. Prin esenţa sa
bugetul nu este numai un statut cu prevederi, el reprezintă şi o autorizare de a percepe
şi de a cheltui, cu alte cuvinte, nu se poate percepe şi cheltui tară autorizare, nu se poate
cheltui tară credite; bugetul este restrictiv şi nu pot fi depăşite cifrele bugetare; bugetul
este clasificat pe articole, deci nu se pot face viramente de la un articol la altul. Pentru a
se evita asemenea încercări ori chiar abuzuri, este nevoie de control.
Controlul asupra bugetului poate fi parlamentar, administrativ sau judiciar. Un rol
aparte revine controlului constituţional exercitat prin intermediul Curţii de Conturi.
Astfel, în Republica Moldova (art. 133 din Constituţie), Curtea de Conturi
exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare publice. Curtea de Conturi este alcătuită din 7 membri.
Preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui
acestuia, pentru un termen de 5 ani. Membrii Curţii sunt numiţi de Parlament, la
propunerea Preşedintelui acesteia. Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un
raport asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice.
Stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice, cultural-statale şi
juridice. în virtutea faptului că Parlamentul este organul reprezentativ al deţinătorului
suveranităţii naţionale, el are puterea de decizie în cele mai importante domenii ale
vieţii sociale. Aceste împuterniciri sunt prevăzute în mod direct de Constituţia
Republicii Moldova şi privesc, în special:
- sistemul electoral;
- organizarea şi desfăşurarea referendumului;
- organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
- modul de stabilire a zonei economice exclusive;
- regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
- regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
- organizarea generală a învăţământului;
- regimul general al cultelor religioase;
- regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;
- infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
- acordarea amnistiei şi graţierii;
- aprobarea doctrinei militare a statului;
- aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova;
- declară mobilizarea parţială sau generală;
- declară starea de urgenţă, de asediu şi de război.
 Alegerea, formarea, numirea sau revocarea unor autorităţi statale. Conţinutul acestei
funcţii depinde în mare măsură de forma de guvernământ care, la rândul ei, determină
locul şi rolul Parlamentului în cadrul mecanismului de stat.
Privitor la realizarea acestei funcţii în practica constituţională naţio nală, putem
menţiona că, potrivit Constituţiei, Parlamentul Republicii Moldova: alege Preşedintele
Republicii (art. 78 din Constituţie) şi poate hotărî punerea sub acuzare (art. 81) ori
poate decide demiterea acestuia (art. 89); acordă Guvernului vot de încredere (art. 98);
alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege (art. 66).
Apărarea ţării şi conducerea în politica externă. De regulă, parlamentele sunt
înzestrate cu atribuţii deosebite în problemele ce ţin de război şi pace. În Republica
Moldova Parlamentul (art. 66 lit. 1), m) din Constituţie) declară mobilizarea parţială
sau generală, starea de urgenţă, de asediu şi de război.
La fel, parlamentele sunt împuternicite cu atribuţii esenţiale şi în promovarea
politicii externe a statului prin acordarea dreptului la încheie rea unor tratate
internaţionale şi dreptul de ratificare a lor.
Constituţia Republicii Moldova (art. 66 lit. g)) include în competenţa Parlamentului
dreptul de a ratifica, denunţa, suspenda şi anula acţiunea tratatelor internaţionale
încheiate de şeful statului.
8. Actele Parlamentului Republici Moldova
Actele Parlamentului pot fi clasificate în două categorii principale: acte cu caracter juridic
şi acte cu caracter exclusiv politic.
Actele cu caracter exclusiv politic sunt, declaraţii de voinţă destinate să producă prin ele
însele, fără să aibă nevoie de vreo altă acţiune umană, anumite efecte sociale. Ele sunt de o mare
varietate (moţiunile, apelurile, mesajele, memorandumurile şi declaraţiile), nefiind specificate
limitativ nici într-un act normativ, Parlamentul poate să recurgă în vederea stabilirii liniilor
directoare ale conducerii statului la diverse modalităţi de exprimare a voinţei generale. Prin
asemenea acte Parlamentul stabileşte anumite principii în politica externă, ia atitudine în anumite
probleme internaţionale, aduce la cunoştinţă altor parlamente poziţia în diverse probleme
internaţionale etc. Cele mai utilizate în practică sunt: moţiunile, care de altfel sunt singurele acte
cu caracter politic specificate de Constituţie.
Actele cu caracter juridic sau actele legislative - conform art. 71 din Constituţie,
adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, indicarea lor este expresă şi limitativă.
Enumerarea limitativă a actelor juridice ale Parlamentului nu implică necondiţionat
concluzia că nu pot exista, excepţional, acte care să poarte o altă denumire. Numai că asemenea
acte vor trebui considerate varietăţi ale celor enumerate de Constituţie, nu tipuri distincte. Astfel,
Parlamentul Republicii Moldova activează conform unui regulament propriu adoptat printr-o
lege. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797 din
02.04.1996 iar Regulamentul anterior al Parlamentului a fost adoptat printr-o hotărâre a
Parlamentului la 31 martie 1994.
Legile, sunt acte juridice supreme în arhitectura sistemului juridic. Ele se află la vârful
piramidei surselor formale ale dreptului. În procesul de apariţie a constituţionalismului modern,
prin lege s-a înţeles acel act adoptat de organul de stat având calitate de reprezentanţă naţională,
prin care sunt stabilite reguli de conduită socială generale şi impersonale, obligatorii şi
susceptibile de a fi sancţionate prin forţa de constrângere a statului. Ceea ce caracterizează legea
în raport cu actele normative ale puterii executive este faptul că ea este investită cu o forţă
juridică superioară acestora. În consecinţă, actele normative emise de organele puterii executive
nu pot să modifice, să suspende sau să abroge o lege, ci prevederile lor trebuie să i se
conformeze.
Conform art.72. din Constituţie. Parlamentul adoptă următoarele categorii de legi: legi
constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Legile constituţionale conform art.72 alin. (2) precum şi art. 8 din Legea privind actele
legislative, sunt: Constituţia ca lege supremă a societăţii şi statului, precum şi legile de
modificare şi/sau completare (revizuire) a Constituţiei, care se adoptă cu votul a două treimi din
deputaţi, precum şi cele aprobate prin referendum republican.
Legile organice sunt acele acte legislative care reprezintă o dezvoltare a normelor
constituţionale şi pot interveni numai în domenii expres prevăzute de Constituţie sau în alte
domenii deosebit de importante pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi
organice. Domeniile care se reglementează prin lege organică sunt stabilite la art. 72. alin.(3) din
Constituţie. Ele se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi dacă Constituţia nu prevede
organizarea altă majoritate, după cel puţin două lecturi şi sunt subordonate legilor
constituţionale.
Modificarea, completarea şi abrogarea legilor organice sau ale unor dispoziţii ale
acestora se fac. de regulă, prin lege organică, conform procedurii stabilite în acest sens.
Legile ordinare, intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia
domeniilor supuse reglementării prin Constituţie şi legi organice. Ele se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor prezenţi şi sunt subordonate legilor constituţionale şi organice.
Modificarea, completarea şi abrogarea lor sau ale unor dispoziţii ale acestora se fac, de regulă,
prin lege ordinară, conform procedurii stabilite în acest sens.
Legile se află la vârful piramidei surselor formale ale dreptului. Rezultă de aici
că:
a) Toate celelalte acte juridice normative nu pot contrazice legea existentă; nu o pot
dilata, nu o pot restrânge, nu o pot abroga;
b) Dimpotrivă, stă la discreţia legii posibilitatea de a modifica sau de a anula orice acte
juridice normative, ce-i sunt de altfel subordonate;
c) Legea nu poate fi modificată sau abrogată decât de ea însăşi.
Toate legile după adoptare de Parlament se semnează de Preşedintele Parlamentului şi
se trimit spre promulgare şefului de stat. Procedura de promulgare izvorăşte din doctrina
separării puterilor în stat, avînd drept scop prevenirea unui eventual abuz din partea puterii
legislative. Promulgarea reprezintă o activitate de verificare şi autentificare a legii, constituind
o parte componentă, obligatorie, a procedurii de elaborare şi adoptare a legii. Potrivit
prevederilor art. 93 alin. 2 din Constituţia Republicii Moldova, promulgarea legii se face în
termen de cel mult două săptămîni de la primirea ei în cancelaria aparatului preşedinţial. Prin
actul promulgării, legea devine executorie, obţinînd putere juridică. Înainte de promulgare,
Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o
trimită spre reexaminare Parlamentului în acelaşi termen de, cel mult, două săptămîni de la
primire.
Preşedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singură dată,
reexaminarea legii. Astfel observăm, că Constituţia nu prevede anumite obligaţii vizînd
argumentarea exercitării dreptului de veto a Preşedintelui ţării, acesta avînd dreptul discreţionar
de a remite Parlamentului pentru reexaminare orice lege, pentru orice motive. Refuzul de a
promulga legea adoptată de Parlament se perfectează în forma unui demers scris al Preşedintelui,
în care se arată motivele refuzului.
După reexaminare, Parlamentul poate să îşi menţină hotărîrea adoptată anterior votând
legea cu aceeaşi majoritate cu care a fost prima dată, iar, Preşedintele este obligat să promulge
legea; Parlamentul mai poate să modifice legea conform obiecţiilor Preşedintelui sau să o
repingă. Publicarea legii este ultima etapă a procedurii legislative. Legile şi alte acte ale
Parlamentului, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova conform art. 76 al
Constituţiei Republicii Moldova legea intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în
textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia. Astfel publicarea este procedura ce
constituie şi ea o etapă a procesului de elaborare.
Hotărârile, sunt varietate a actelor Parlamentului, care se deosebesc de legi sub un întreit
aspect: prin forţa lor juridică, prin conţinutul lor şi prin procedura de adoptare.
Hotărârile Parlamentului, sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă majoritate, şi nu se
supun procedurii de promulgare. Hotărârile cu caracter individual şi alte hotărâri care nu conţin
norme de drept pot fi examinate fără a fi supuse tuturor procedurilor prealabile în organele de
lucru ale Parlamentului. Parlamentul adoptă hotărâri în următoarele domenii:
a) în domeniul organizării activităţii interne a Parlamentului şi structurilor ce
intră în componenţa sa ori îi sunt subordonate nemijlocit;
b) pentru aprobarea sau modificarea structurii unor organe sau instituţii;
c) pentru alegerea, numirea, revocarea, destituirea şi suspendarea sin funcţii
publice;
d) pentru aprobarea altor acte care nu conţin norme de drept;
e) în alte domenii care nu necesită adoptarea de legi.
Modificarea, completarea şi abrogarea hotărârilor Parlamentului se fac de regulă,
prin hotărâre, conform procedurii stabilite în acest sens.
În doctrina dreptului constituţional s-a impus deosebirea hotărârilor de legi din
două puncte de vedre:
- toate legile au caracter normativ, pe când hotărârile pot fi atât cu caracter
normativ cât şi nenormativ;
- normele cuprinse în hotărârile cu caracter normativ au o forţă juridică inferioară
legilor.
Moţiunile, conform opiniei doctrinei, îşi revendică mai greu statutul de acte juridice
distincte, ele fiind de fapt o varietate a hotărârilor.
Termenul de „moţiune” are, în context, un sens mai larg decât „moţiunea de cenzură”.
Prin moţiune, Parlamentul îşi exprimă poziţia sa într-o problemă de politică internă sau externă,
dar şi economic, social, cultural. Ea poartă conform Regulamentului Parlamentului R.M. din
02.04.1996, denumirea de moţiune simplă care se poate iniţia de 15 deputaţi şi cuprinde
motivarea şi dispozitivul, se depune la preşedintele şedinţei în plenul Parlamentului, va fi supusă
dezbaterii Parlamentului după 7 zile de la depunere şi se aduce imediat la cunoştinţă Guvernului
a cărui prezenţă cu un raport la iniţierea dezbaterilor pe marginea ei este obligatorie. Moţiunile
simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se publică în Monitorul Oficial şi sunt
obligatorii pentru Guvern sau alte autorităţi vizate.
Unele moţiuni provoacă chiar şi efecte juridice. Este cazul moţiunii de cenzură care este
unicul act legislativ prin care Parlamentul îşi exprimă neîncrederea în Guvern. Este procedura
constituţională prin care Parlamentul încearcă încetarea forţată înainte de termen a
mandatului Guvernului prin retragerea votului de încredere.
Acesta se iniţiază de ¼ din deputaţii aleşi cu motivările şi dispozitivul de rigoare
şi se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei
depunerii. Termenul fiind necesar pentru Guvern să-şi pregătească răspunsurile la
învinuirile cuprinse în moţiunea de cenzură iar pentru Parlament pentru aprecierea
corectă a actului de demitere a Guvernului, pentru prevenirea unui vot precipitat dat în
stare tensională.
Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Aceasta produce
efecte juridice din momentul adoptării, dacă este votată, primul-ministru va prezenta în
termen de cel mult 3 zile, preşedintelui R.M. demisia Guvernului şi se publică în M.O.
În cazul în care moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului a fost respinsă,
deputaţii care au semnat-o nu vor putea iniţia, în cadrul aceleiaşi sesiuni, o nouă
moţiune pe acelaţi motiv.
9. Procedura legislativă ordinară. Procedura legislativă complementară –
reexaminarea legii.
În temeiul art.73 din Constituţie, dreptul de initiativă legislativă aparţine deputaţilor,
Preşedintelui Republicii Moldova,Guvernului şi Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome
Găgăuzia. În exerciţiul dreptului de initiativa legislativă deputaţii şi Preşedintele Republicii
Moldova prezintă Parlamentului proiecte de legi şi propuneri legislative, iar Guvernul şi
Adunarea Populară a Găgăuziei - proiecte de legi.
Propunerea legislativă reprezintă intenţia de a se iniţia elaborarea unui sau mai multor
acte legislative, care vizează o anumită problemă sau un grup de probleme şi care au menirea de
a reglementa anumite domenii ale raporturilor sociale. Asupra acceptării propunerii legislative,
Parlamentul adoptă o hotărîre, prin care stabileşte termenul de elaborare a proiectului de act
legislativ, formează un grup pentru elaborarea proiectului propus sau dispune altor organe
elaborarea proiectului în cauză, stabileşte modul de asigurare a activităţii acestui grup.
Proiectul de lege şi propunerea legislativă se primesc spre dezbatere împreună cu
expunerea scopurilor, sarcinilor, concepţiei viitoarei legi, locului ei în legislaţia în vigoare,
precum şi efectelor ei social-economice şi de altă natură. Totodată, se indică autorii care au luat
parte la elaborarea proiectului de lege. La proiectul de lege a carui realizare necesită cheltuieli
materiale şi de altă natură se anexează o fundamentare economico-financiară. Dacă în legătură cu
adoptarea legii este necesară elaborarea de acte condiţionate, lista acestora se anexeaza.
Proiectele de legi se prezintă în limba de stat împreună cu traducerea lor în limba rusă.
Comisia permanentă sesizată în fond va dezbate proiectul de lege şi propunerea
legislativă în decurs de 25 de zile de lucru, dacă Preşedintele Parlamentului sau vicepreşedinţii
nu vor stabili alt termen. Alte comisii permanente, care se considera competente şi au primit
proiectul de lege sau propunerea legislativa spre dezbatere în condiţiile legi, vor prezenta
comisiei permanente sesizate în fond avizele asupra proiectelor şi propunerilor în termen de 15
zile de lucru. În caz de nerespectare a acestui termen, comisia permanentă sesizată în fond va
redacta raportul sau fară avizul sau avizele celorlalte comisii. Proiectele de legi şi propunerile
legislative se vor transmite, de asemenea, spre avizare complexă Direcţiei juridice şi secţiei
redacţional-editoriale ale Aparatului Parlamentului care, în termen de 15 zile de lucru, vor
prezenta comisiei permanente sesizate în fond sau Biroului permanent avizele lor referitor la
concordanta proiectului sau propunerii cu:
- prevederile Constituţiei;
 - competenţa Parlamentului de a reglementa prin acte normative (legi şi hotărîri) sfera
respectivă a raporturilor sociale;
- sistemul unificării şi codificarii legislaţiei;
- cerinţele tehnicii legislative, normele limbii literare etc.
Autorul proiectului de lege sau al propunerii legislative poate să-şi retragă proiectul sau
propunerea pîna la inscrierea acestora pe ordinea de zi. După dezbaterea proiectului de lege sau
propunerii legislative, comisia permanentă sesizată în fond redactează un raport care în mod
obligatoriu va cuprinde:
- actualitatea reglementarii legislative a problemei abordate în proiectul de lege sau în
propunerea legislativă;
- plenitudinea reglementării prin proiect sau propunere a sferei respective de raporturi
sociale;
- oportunitatea dezbaterii proiectului de lege (pornind de la posibilitatile economico-
financiare ale republicii, situaţia social-politică, consecutivitatea reglementării legislative
a proceselor etc.);
- posibilitatea dezbaterii proiectului de lege în cadrul şedinţelor Parlamentului etc.
În raportul comisiei se arată: proiectul de lege (în cazul dezbaterii unei legi ordinare) se
adoptă; proiectul de lege se aprobă în prima lectura şi se va pregăti pentru a fi dezbatut în a doua
lectură; proiectul de lege se remite pentru definitivare comisiei permanente sesizate în fond sau
altei comisii competente; proiectul de lege se respinge. În cazul în care exista mai multe proiecte
de lege în aceeasi problemă, comisia avizează fiecare proiect în parte. Comisia stabileşte care
proiect de lege reglementează mai cuprinzător şi sub toate aspectele sfera concretă a raporturilor
sociale şi este mai puţin costisitor. Acest proiect se va propune Parlamentului spre dezbatere
drept proiect de baza. Proiectele de lege elaborate pe baza altor concepţii se consideră de
alternativa. Modificarea sau definitivarea proiectului de lege se admite numai cu consimţămîntul
autorului. Raportul comisiei permanente sesizate în fond insoţit de avizele celorlalte comisii care
au dezbatut proiectul de lege sau propunerea legislativă, precum şi avizul Direcţiei juridice a
Aparatului Parlamentului se transmit de către Biroul permanent deputaţilor şi autorilor
proiectului de lege sau propunerii legislative. La şedinţa Biroului permanent, în care se
examinează chestiunea privind înscrierea pe ordinea de zi a proiectului de lege, comisia
permanentă sesizată în fond prezintă:
a. scopurile, sarcinile şi concepţia proiectului, prognoza efectelor social-economice şi de
altă natură ale acestuia;
b. lista autorilor care au participat la elaborarea proiectului;
c. lista persoanelor sau organizaţiilor care au efectuat expertiza proiectului;
d. fundamentarea economico-financiară a proiectului;
e. avizul comisiei (comisiilor) permanente pe marginea proiectului;
f. avizul Direcţiei juridice a Aparatului Parlamentului;
g. proiectul legii privind modificarea Constituţiei (în caz de necesitate);
h. lista actelor condiţionate care urmează a fi elaborate în legatură cu adoptarea legii.
Proiectele de legi şi propunerile legislative înaintate de deputaţi, de comisiile permanente
şi speciale ale Parlamentului, în afară de dezbaterea lor în condiţiile legi, se trimit de către Biroul
permanent în mod obligatoriu Guvernului spre avizare. Dacă Guvernul nu va prezenta avizul sau
în termen de 15 zile, Biroul permanent va decide înscrierea proiectului respectiv pe ordinea de zi
fară avizul Guvernului. Deputaţii, fracţiunile parlamentare şi Guvernul au dreptul să prezinte în
scris amendamente motivate la proiectul de lege, care se transmit Biroului permanent în termen
de 15 zile după primirea proiectului. Avizarea amendamentelor la proiectul de lege se va face de
catre comisia permanenta sesizata în fond şi numai daca aceasta consideră necesar - şi de o alta
comisie. Referitor la amendamente cu privire la redactare sau la alte aspecte mai puţin
insemnate, raportorul comisiei permanente sesizate ţn fond, la solicitarea Preşedintelui
Parlamentului, poate da raspuns oral. Proiectele de legi avizate în modul stabilit se supun
dezbaterii Parlamentului conform ordinii de zi aprobate. Proiectele de legi, inscrise pe ordinea de
zi a şedinţei Parlamentului, se dezbat, de regulă, în doua lecturi. Proiectele de legi ordinare pot fi
adoptate şi după dezbaterea acestora în prima lectură. Proiectele de legi organice se adoptă
numai după dezbaterea lor în a doua lectură. Proiectele de legi constituţionale, proiectele de legi
organice în problemele bugetului, finanţelor, economiei care necesită considerabile cheltuieli
financiare, precum şi tratatele internaţionale, la decizia Parlamentului, pot fi supuse dezbaterii şi
în a treia lectura.
Dezbaterea proiectului de lege în prima lectură constă în:
- prezentarea de catre autor a proiectului în conformitate cu legea;
- audierea raportului comisiei permanente sesizate în fond;
- luarile de cuvînt ale deputaţilor cu respectarea obligatorie a ordinii acordarii de cuvînt
reprezentanţilor tuturor fracţiunilor parlamentare.
Raportul comisiei permanente sesizate în fond este prezentat de catre preşedintele
acesteia sau de un membru al ei desemnat de comisie. Autorul proiectului de lege are dreptul sa
ia cuvîntul înainte de inchiderea dezbaterii. În cursul dezbaterii proiectului de lege în prima
lectura nu pot fi facute amendamente, dar pot fi facute propuneri privind:
- adoptarea legii (în cazul dezbaterii unei legi ordinare);
- remiterea proiectului de lege comisiei permanente sesizate în fond sau altei comisii
competente pentru definitivare;
- aprobarea proiectului de lege în prima lectura şi pregatirea lui pentru a fi dezbatut în a
doua lectura;
- respingerea proiectului de lege.
Modul de dezbatere ulterioară a proiectului de lege se stabileşte prin hotarîre a
Parlamentului în fiecare caz în parte cu votul majoritaţii deputaţilor prezenţi. În situaţia în care
dezbaterii Parlamentului sînt supuse mai multe proiecte de lege ce vizeaza aceeasi problema,
Parlamentul, la propunerea comisiei permanente sesizate în fond, va hotari prin votul majoritatii
deputatilor prezenti la sedinta care proiect va fi dezbatut ca proiect de baza. Celelalte vor fi
considerate proiecte de alternativa.
Dezbaterea proiectului de lege în a doua lectuăa consta în:
- transmiterea proiectului, dupa dezbaterea lui în prima lectura, comisiei permanente
sesizate în
fond, altei comisii sau mai multor comisii competente, cu desemnarea comisiei responsabile
pentru examinarea obiectiilor şi propunerilor de principiu exprimate în prima lectura şi
prezentarea, în termen de 15 zile sau în alt termen stabilit de Parlament, a raportului privind
rezultatele dezbaterii. În această perioadă comisia responsabilă va antrena specialişti din
Direcţia juridică şi sectia redacţional-editoriala ale Aparatului Parlamentului pentru a pune
proiectul de lege în concordanţa cu cerinţele aratate în lege;
- dezbaterea proiectului pe articole;
- votarea proiectului pe articole şi în ansamblu, dacă Parlamentul nu va hotărî altfel.
În cazul dezbaterii proiectului de lege în a doua lectură, deputaţii şi reprezentantul
Guvernului, în termen de 7 zile de la data remiterii proiectului în comisiile, indicate în lege, fac
amendamente şi le transmit în scris secretariatului şedinţei. Se primesc spre examinare
amendamentele ce ţin de un articol complet. Daca amendamentul constă dintr-un alineat, punct,
subpunct, propoziţie sau dintr-un cuvînt, se prezintă o nouă formulare a articolului.
Amendamentele se subliniază,trebuie să fie motivate pe scurt se transmit comisiei permanente
responsabile de pregătirea proiectului de lege pentru a fi definitivate cu cel puţin 5 zile pînă la
dezbaterea proiectului în a doua lectură. Autorii amendamentelor pot participa la şedinţa
comisiei pentru definitivarea proiectului de lege. Aceasta comisie preîntîmpina în prealabil
autorii despre tinerea şedinţei. Dezbaterea proiectelor de legi în lectura a doua va avea loc în
termen de 45 de zile din momentul aprobarii în prima lectura. La discutarea fiecarui articol
deputatii pot expune punctul de vedere al fractiunii parlamentare din care fac parte sau punctul
lor de vedere. De asemenea, va putea lua cuvîntul şi reprezentantul Guvernului. În cadrul luarilor
de cuvînt pot fi facute amendamente orale. Discutarea articolelor incepe cu amendamentele. În
cursul dezbaterilor pe articole, deputaţii şi autorii amendamentelor propuse după prima lectură
pot să argumenteze propunerile făcute de ei şi respinse de comisie. Amendamentul trebuie să se
refere la conţinutul numai a unui singur articol. Daca amendamentul relevă modificarea esenţială
a proiectului de lege, preşedintele şedinţei îl poate trimite spre avizare comisiilor competente,
suspendind dezbaterile. În acest caz, autorul amendamentului are dreptul să fie ascultat în cadrul
comisiilor. Discutarea amendamentelor începe cu suprimarea unor fraze din articolul supus
dezbaterii şi continuă cu modificarea şi completarea ulterioara a acestuia. Parlamentul se va
pronunţa prin vot asupra fiecărui amendament, cu excepţia cazurilor în care adoptarea unuia
exclude acceptarea celorlalte. La propunerea Presedintelui, Parlamentul prin vot va putea stabili
o procedura legislativa speciala pentru dezbaterea unor proiecte de acte normative (proiecte de
legi constitutionale, proiecte de legi organice in problemele bugetului, finanţelor şi economiei,
precum şi proiecte de legi considerate de Guvern ca fiind prioritare, tratate internationale etc.).
Dezbaterea proiectului de lege în a treia lectură se vă efectua la decizia Parlamentului, precum şi
în cazurile cînd în cursul dezbaterilor proiectului în a doua lectura au fost propuse amendamente
esentiale ce conduc la majorarea considerabila a cheltuielilor financiare în procesul de realizare a
legii.
A treia lectură constă în:
- transmiterea amendamentelor prevăzute de lege comisiei permanente sesizate în fond sau
altei comisii competente şi Guvernului spre examinare şi prezentarea raportului şi
avizului, în termen de 3 saptămîni;
- efectuarea, la decizia Parlamentului, a expertizei economico-financiare impartiale asupra
amendamentelor in cauza;
- discutarea raportului comisiei permanente sesizate în fond, a avizului Guvernului şi a
rezultatelor expertizei.
În cadrul celei de-a treia lecturi în dezbateri poate lua cuvînt numai o singură dată, numai
cîte un reprezentant al fiecărei fracţiuni parlamentare şi numai deputaţii care în cursul dezbaterii
proiectului de lege în a doua lecturî au făcut amendamente, iar comisia permanentă sesizată în
fond nu le-a acceptat. Dezbaterile pe articole se vor desfăşura în cadrul aceloraşi articole.
Raportul comisiei permanente sesizate în fond şi avizul Guvernului vor conţine propuneri
privind resursele financiare şi modul de acoperire a cheltuielilor suplimentare. Proiectele de legi
şi hotărîri respinse de Parlament nu pot fi readuse, de regulă, în discutia acestuia in decursul
aceleiasi sesiuni. Proiectele de legi si hotariri se consideră respinse, dacă la votarea în ansamblu
nu s-a obţinut majoritatea respectivă. Legile şi hotărîrile adoptate de Parlament se semnează de
Preşedintele Parlamentului, iar in conditiile art.13 alin.(1), de catre unul dintre vicepreşedinţii
Parlamentului în termen de cel mult 20 de zile de la adoptare. Legea se trimite de catre
Preşedintele sau de catre unul dintre vicepreşedintii Parlamentului spre promulgare
10. Procedura specială de substituire - delegarea legislativă
Parlamentul se manifestă astfel ca unica autoritate legislativă a statului, dar, de la această
regulă Constituţia Republicii Moldova printr-un amendament făcut în 2000 a stabilit o excepţie,
consacrând instituţia ordonanţelor Guvernului.
În vederea realizării programului de activitate al Guvernului, Parlamentul poate adopta, la
propunerea acestuia, o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în
domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu,
domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţele. Ordonanţele intră în vigoare la data
publicării, fără a fi promulgate. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării
Parlamentului. Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor se prezintă în termenul stabilit în
legea de abilitare. Nerespectarea acestui termen atrage încetarea efectelor ordonanţei. Dacă
Parlamentul nu respinge proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor, acestea rămân în
vigoare. După expirarea termenului stabilit pentru emiterea ordonanţelor, acestea pot fi abrogate,
suspendate sau modificate numai prin lege.
Ghid de autoevaluare:
- Ce este parlamentul?
- Care sunt tipurile de parlamente ?
- Care este importanţa instituţiei Parlamentului ?
- Care sunt modurile de protecţie a mandatului parlamentar ?
- Care sunt drepturile şi îndatoririle parlamentarilor ;
- Care este structura, organizarea internă şi funcţionarea parlamentului ?
- Care sunt funcţiile parlamentului ?
- Prin ce se deosebesc actele cu caracter exclusiv politic de actele cu caracter juridic al
parlamentului ?
- Care sunt tipurile legilor ca acte ale parlamentului ?
- Când se vor eleabora hotărâri ?
- Ce este moţiunea de cenzură şi care este procedura de desfăşurare ?
- Cum se desfăşoară procedura legislative?
- Care este importanţa delegării legislative a parlamentului?
Bibliografie recomandată:
1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994.
2. Codul electoral al R.M. din 21.11. 1997
3. Legea R.M. privind partidele politice.nr. 294-XVI din 21.12. 2007
4. Legea R.M. cu privire la statutul deputatului în Parlament din 07.04. 1994.
5. Regulamentul Parlamentului R.M. din 02.04.1996.
6. Boris Negru, Cojocatu V.,Tehnica legislativă, Tipografia centrală, Chişinău 1997
7. Cârnaţ T., Dreptul Constituţional, Chişinău 2004
8. Drăganu T. „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II , Lumina Lex 2000,
9. Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II, Chişinău, 1997,
10. Colegiu de autori, Constituţia Republicii Moldova. Comentariu.,Editura Arc,
Chişinău, 2012
11. Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. II , , Academia de Poliţie
„Ştefan cel Mare”, Chişinău 2001
12. Camelia-Rodica Tomescu, Raporturile dintre Guvern şi Parlament,Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2012.
13. Ion Vida, Procedura legislativă, Crater, Bucureşti,1999.
14. Ramona Delia Popescu, Răspunderea Parlamentului în Dreptul Constituţional,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
15. www.parlament.md - adresa electronică a Parlamentului R. Moldova