piciuland.

ro

Bun venit în PiciuLand,

Lumea copiilor isteți și
a părinților relaxați!

Îți oferim cu drag acest E-BOOK

gratuit cu
30 de activități pentru copii
supervizate de
Psiholog și Consilier Parental
Petrișor Cătălina
Sumar activități:

1. Practica recunoștinței
2. O inimă plină de culoare
3. Riscometrul
4. Mișcările stării de bine
5. Destindere prin intermediul culorii
6. Ai nevoie sau îți dorești?
7. Părinții creează o poveste originală
8. Utilizări inedite ale obiectelor
9. Cum merge un om fericit?
10. Cine ce face?
11. Curcubeul își oferă culorile
12. Creativitate
13. Asumarea riscurilor cu mâncarea
14. O piatră căzută în apă te stropește
15. Povești terapeutice
16. Lampa lui Aladdin
17. Meditația micuțelor inimi
18. Joc 6 pătrate
19. Ușor ca o bulă de săpun
20. Micile daruri ale vieții
21. Imaginile fericirii
22. „După ploaie vine soarele!”
23. Despre simțuri
24. Unde te doare?
25. Prietenii gânditori
26. Eu sunt fulgerul și tunetul
27. Purcica Norica - poveste terapeutică
28. Cuvintele pot fi vesele și constructive
29. Jocul complimentelor
30. Puterea lui „Nu încă”
 1. Practica Recunoștinței
Obiectiv general: Dezvoltarea emoțională
Obiective specifice:
- Să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă recunoștința/
a fi recunoscător
- Să conștientizeze lucrurile mărunte și simple jurul lui
- Dezvoltarea empatiei și a compasiunii
- Exprimarea emoțiilor

„În viața noastră de zi cu zi trebuie să ne dăm seama că nu fericirea ne face recunoscători, ci

recunoștința ne face fericiți.” – Albert Clarke

Cred că recunoștința este o lecție importantă pentru noi toți și mai ales pentru copii. Ei învață
astfel să ia de la viață ceea ce este pozitiv și să se focuseze pe ceea ce au.

Cred că este o bună practică având în vedere și tendința noastră spre materialism. Deși inițial
copiii pot tinde să fie recunoscători pentru jucării și cadouri, după ce faceți de câteva ori
această practică, vor începe să găsească altfel de lucruri pentru care sunt fericiți.
Câteva exemple din munca mea cu copiii sunt: „că mama îmi face de mîncare, că mă iubesc
părinții mei, pentru casă, pentru viață, pentru că părinții mei sunt sănătoși, că am prieteni, ca
am dormit mai mult azi”.

Sentimentul de recunoștință îi face să se simtă mulțumiți, ceea ce crează și compasiune și o

mai mare conectare cu voi și cu ceilalți.

Roata Recunoștinței
Vă propun să decupați câteva imagini de prin cărți, reviste, ce aveți prin casă care să sugereze
lucruri pentru care putem fi recunoscători. Puteți să îl puneți pe copil să le deseneze sau să
le desenați voi (în loc de imagini decupate). Luați o foaie, în mijlocul căreia scrieți „Roata
recunoștinței”, și începeți o discuție despre ce înseamnă recunoștința, adaptată vârstei copilului
și lipiți/desenați în jurul acesteia toate acele lucruri menționate (casă, mâncare, haine, familie,
prieteni, jucăriile).

O altă variantă este Borcanul Recunoștinței – în care de fiecare dată când avem de mulțumit
cuiva sau suntem mulțumiți de un anume lucru, scriem/desenăm pe un bilețel și îl punem în
borcan. Îl puteți decora, picta împreună cu copilul. Apoi copilul va vedea, fizic, concret, cum
de-a lungul timpului se umple un borcan de fapte bune pe care le fac ceilalți pentru ei. Puneți
borcanul undeva la vedere și măcar o dată pe zi încurajați copilul să găsească minim un lucru
pentru care este recunoscător astăzi.
A fi recunoscator este un obicei sănătos pe care ar trebui să îl practicăm în fiecare zi. Și mai cu
seamă să îi învățăm și pe copii să își arate recunoștința și să facă din asta o obișnuință.
De exemplu, seara, când sunteți adunați în jurul mesei, începeți prin a spune 1-2 lucruri pentru
care voi vă simțiți recunoscători, apoi îi încurajați și pe ei să vorbească despre evenimentele de
peste zi, să spună care sunt lucrurile pentru care ei se simt recunoscători. Poate unii copii nu vor
fi obișnuiți să împărtășească ceva sau dacă sunt mai mari li se va părea ciudat să vă asculte
mulțumind, de aceea vă recomand să nu insistați (poate dura chiar și câteva zile).

Începeți și faceți voi, ca adulți, iar apoi vor prelua și învăța și ei acest obicei.
Gândurile lor de recunoștință vor fi tot mai multe și mai diverse. Vor începe să fie din ce în ce
mai conștienți de lucruri minore care pe timpul zilei îi fac fericiți.

Ideea acestei activități este mai mult un obicei, pe care mi-ar plăcea să îl experimentați zilnic,
timp de o lună. De aceea am ales să încep programul cu această activitate. .
 2. O inimă plină de culoare
Obiectiv: dezvoltare emoțională

Dacă emoţiile pe care tu şi copilul tău le trăiţi zi de zi ar prinde formă şi culoare, cum ar arăta
ele?
Ce emoții ar ocupacel mai mare loc în inima copilului tău?
Care sunt emoțiile pe care le trăieşte cel mai rar?
Acest joc te va ajuta să construieşti o hartă a emoţiilor cu care te poţi ghida în lumea trăirilor
interioare a copilului tău.

Ce aveți de făcut?
• Pe o foaie de hârtie, scrie denuŵirea unor
emoții astfel: dacă micuțul tău are mai puțin
de 6 ani, scrie cuvintele: bucurie, tristeţe, furie,
curaj, frică, iubire. Dacă este mai mare de 6 ani
adaugă și emoții mai complexe, cum sunt: liniște,
nerăbdare, entuziasm, plictiseală, curiozitate,
optimism, gelozie, etc. Pe o altă foaie de hârtie
desenează o inimioară mare.
• Ca introducere, spune-i copilului că în inima
fiecăruia din noi se află foarte multe emoţii, pe
care le trăim mai des sau mai rar. Dacă fiecare
emoţie ar avea o culoare, inima noastră ar fi
plină de culori, care se schimbă mereu.
• Spune-i copilului să aleagă câte o culoare pentru fiecare emoţie scrisă pe hârtie. Apoi,
propune-i să îşi imagineze cum ar arăta inima lui dacă ar fi colorată cu aceste culori.
• Invită-l pe copil să aleagă o emoție și să se gândească unde anume ar vrea să apară
ea în inimioară. Spre exemplu, un copil poate spune: „Vreau mai întâi să desenez iubirea
aici, în partea de sus”. Roagă-l să delimiteze o porțiune în interiorul inimioarei pe care să o
coloreze cu culoarea respectivei emoții. Roagă-l să spună în ce momente trăiește el cel
mai intens respectiva emoţie.
• Rând pe rând, folosiți toate creioanele care desemnează emoțiile și umpleți inimioara
cu culori. Aminteşte-i copilului faptul că trebuie, ca în inimioară, să apară toate emoțiile,
pentru că şi în viaţa de zi cu zi fiecare din noi le trăim pe toate, chiar dacă pe unele le trăim
mai rar şi pe altele mai des
• După ce a terminat desenul, întreabă-l dacă îi place inimioara desenată sau dacă vrea
să schimbe ceva la ea. Permite-i să facă orice modificări dorește. Poate deveni pentru el,
inconștient,, un exercițiu terapeutic atunci când își transformă sau schimbă emoțiile inițiale
(doar dacă vrea).

De ce recomand acest joc?

Acest joc este o modalitate foarte simplă de a-ţi da seama care sunt emoţiile pe care copilul
tău le trăieşte cel mai des (fiind cele pe care el le-a desenat primele şi care ocupă cel mai
mare loc în inimioară). De asemenea, poţi să îţi dai seama care este proporţia între emoţiile
pozitive şi cele negative pe care le trăieşte copilul. În mod normal, toţi copiii desenează
emoţiile pozitive mai mari şi mai în centru față de cele negative.

Este firesc ca unii copii să afirme că ei nu siŵt în inima lor decât iubire sau bucurie. Dacă şi
copilul tău zice la fel, spune-i că oamenii trăiesc toate emoţiile, chiar dacă pe unele le simt
foarte rar. Făcând loc în inimioară şi emoţiilor negative, copilul poate înţelege că acestea sunt
acceptabile şi nu este nimic ciudat să le simtă. A accepta emoţiile copilului nu înseamnă a
încuraja exprimarea nepotrivită a acestora! Este bine să le spunem acest lucru
și lor (aceasta este o altă discuție legată de validarea fiecărei emoții, nu intru în detalii acum.
Cu altă ocazie)

Inimioara emoțiilor te poate ajuta mai ales în momentele în care nu prea știi ce este în inima
copilului tău sau atunci când crezi că și lui i-ar prinde bine să își deschidă inima în fața ta.
 3. Riscometrul
Obiectiv: Dezvoltare emoțională

Cum îi învățăm pe copii să își asume un

risc potrivit?

Folosind un „Riscometru”! Îl puteți face

împreună cu copilul, desena, colora astfel
încât să fie cât mai prietenos; e indicat
să îl puneți undeva la vedere, pentru o
perioadă, până deprinde acest mod de a
evalua situațiile. Găsiți diverse modele și
interpretări ale acestei idei și pe internet.

Această idee îi aparține profesorului Guy

Claxton, un specialist în educație care
a dezvoltat un program școlar numit
„Building Learning Power”, cu scopul de a
rezolva diferite probleme în lucrul cu copii.
Se poate asemăna cu o scară asupra
căreia puteți decide împreună cu copilul
tipul de risc pentru orice situație, acțiune
(de la „risc de bebeluș” până la „risc
înspăimântător”). Ori de câte ori apare
un risc pe care copilul simte că și-l poate
asuma (și sunteți de acord), convingeți-l
să decidă mai întâi unde se află pe scară.
Când faceți pasul respectiv și „încearcă”,

ar putea scrie pe o bucată de hârtie sau ar putea face un desen care să îl ilustreze și apoi să
îl lipească pe scară pentru a-și aminti de curajul lui. Vă puteți folosi de acest riscometru mai
ales atunci când copilul refuză să încerce lucruri noi din frică sau când vreți să
îl învățați despre alegeri/riscuri care îl pot pune în pericol.

Exemple de riscuri pe care le puteți „încadra” pe riscometru împreună cu copilul: a mânca

ceva ce nu a mai încercat - ce i se poate întâmpla e un risc de bebeluș, (i-ați da voi ca părinții
o mâncare care să îl pună în pericol?!), până la lucruri majore – să plece din casă fără să vă
spună unde și ce vrea să facă, etc. Puteți de fiecare dată când îi este frică să facă ceva sau
este prea „curajos” să vă folosiți de idea acestui riscometru.
 4. Mișcările stării de bine

Obiectiv: meditație și relaxare

Yoga are avantajul de a fi un tip de

gimnastică ușoară și plăcută, mai ales
când este vorba să imiți animale. Repetarea
regulată a acestor mișcări aduce energie și
armonie. Un copil este mult mai atent și mai
vesel când lucrează la suplețea corpului și
are o respirație adaptată. Aveți aici o mică
înlănțuire de exerciții care aduc satisfacții
în fața toanelor cotidiene. La început, lucrați
împreună și verificați ca respirația să fie
corectă.

„Transformă-te în câine și în pisică, în iarbă

și în arici!”

1. Așează-te în patru labe. Inspiră încet,

arcuind spatele. Simte-te ca o pisică. Când
expiri, spatele ți se întinde din nou și tu
miauni de mulțumire. Repetă de 7 ori.

2. Reîncepe, dar când inspiri îți contractezi fesele spre spate, astfel încât să fii cu brațele întinse,
cu palmele lipite de sol și picioarele întinse. Expiră și revino la poziția inițială, de data aceasta
lătrând puternic! Repetă de 3 ori.

3. Stai în picioare, cu palmele strânse una în cealaltă la nivelul inimii. Ridică-ți talpa unui picior
până sub genunchiul opus și întinde palmele în continuarea brațelor, deasupra capului. Acum
ești un copac, apreciezi liniștea. Reîncepe cu celălalt picior.

4. Așează-te cu fundul pe călcâie, cu brațele pe sol și cu fruntea lipită de sol. Expiră calm.
Acum ești un arici adormit.

5. Încheiați ședința de yoga cu câteva minute de odihnă și cu un pahar mare de apă, pentru o
bună hidratare.

*Îi puteți cere copilului să fredoneze, să inventeze o melodie – cântatul eliberează energie
 5. Destindere prin intermediul culorii
Obiectiv: Dezvoltare socială - ce vrem să transmitem?

Jocul culorilor
Un copil poate să învețe să aleagă culorile pe care le poartă știind că uneori aceste culori
vorbesc despre el, pot fi ca un mesaj adresat altora. Unii copii sunt conștienți de acest
lucru devreme și fac asta mai ales pentru a șoca. Cel mai potrivit este atunci să faceți un
joc de armonizare a culorilor. Va fi util să îl învățați pe copil că poate cu ușurință să aducă
un strop de culoare, de tandrețe sau de bucurie celor care îl înconjoară. Puteți să învățați
odată cu el despre culori, să povestiți despre propriul stil de îmbrăcăminte, de alegere a
culorilor. Dacă vreți vă puteți informa despre cromoterapie și despre influența culorilor asupra
comportamentului uman. Vă puteți planifica ca și activitate probarea, combinarea tuturor
hainelor pe care le are copilul. Aceasta este o bună metodă de a învăța despre alegerea
ținutelor, în funcție de stare, context și o bună ocazie de a-l face pe copil să conștientizeze tot
ceea ce deja deține, despre diferența dintre a avea nevoie și a-și dori diverse lucruri (veți primi
o activitate și pe această temă curând). Cu ocazia aceasta puteți face împreună o sortare a
hainelor.
Alege culorile pe care le porți pentru a spune cine ești!

Aveți nevoie de hârtie creponată de culori diferite, foi de hârtie și foarfeci.

Le numim culori calde: roșu, portocaliu și galben. Ele sunt simbolul energiei și al legăturilor
calde. Culorile reci sunt: verde, albastru și violet. Ele
liniștesc, redau o distanță naturală. Albul conține
toate culorile, prin urmare pătrunde peste tot. Negrul
nu este o culoare, dar este considerată ca având un
caracter independent.

1. Începe prin a desena pe o foaie albă un personaj

peste care vei suprapune apoi toate culorile.

2. Decupează o coală de hârtie colorată puternic,

pentru a acoperi partea de sus a personajului, și apoi
o coală de hârtie colorată pastelat, pentru a acoperi
picioarele acestuia. Ți se pare în armonie? Ce mesaj
vrei să transmiți oamenilor care te privesc?

3. Continuă, adăugând pentru partea de sus o eșarfă

colorată. În partea de jos adaugă o insignă, un blazon.
Ce vrei să transmiți cu ajutorul lor? Poți adăuga un
ceas, o bijuterie.
 6. Ai nevoie sau îți dorești?

Obiectiv: Dezvoltare emoțională

Este bine ca cei mici să aibă o perspectivă echilibrată asupra bunurilor materiale. Aduceți în
discuție câteva „Vreau-ri” recente ale copiilor. Decupați din reviste imagini/desenați sau pur
și simplu scrieți lucrurile pe care știm că și le doresc copii și lucrurile de care au nevoie. Haine
cool, jocuri/mâncare, adăpost. Pot apărea dificultăți în trasarea granițelor dintre „a vrea” și „a
avea nevoie”. Ajutați-l pe copil să înțeleagă diferența dintre aceste două concepte.

De curând, am făcut această activitate împreună cu două grupe de copii, de 5 respectiv 6

ani. Am avut cu ei o discuție legată de ceea ce este o „Nevoie” (ce avem nevoie pentru a
supraviețui, a trăi) versus ce este o Dorință. Au făcut foarte repede diferența între cele două, cu
exemple foarte relevante din viața lor.

Apoi i-am pus să traseze o linie pe mijlocul unei foi. În prima categorie să deseneze/scrie tot ce
cred ei că intră în categoria Nevoie și apoi să deseneze/scrie tot ce intră în categoria Dorință.
La final, i-am rugat, ca în următoarele zile, de fiecare dată când cer ceva părinților, să se
gândească de care dintre cele 2 categorii aparține acea cerință. Astfel ei devin mai conștienți
de tot ceea ce au; totodată îi poate ajuta și în a accepta unele Nu-uri pe care le primesc vizavi
de dorințele lor, de la voi părinții, care trebuie să le asigurați în primul rând nevoile de bază
(care sunt prioritare: mâncare, apă, casă, etc.).
În funcție de vârsta copilului puteți simplifica activitatea/discuția (doar povestind pe baza
unor imagini folosind un limbaj simplu – verbalizați voi mai mult) sau puteți să o transformați
într-o activitate mai complexă. O altă idee de care vă puteți folosi este Piramida lui Maslow.
 7. Părinții creează o poveste originală

Obiectiv: Dezvoltare emoțională

Copilul vostru va dori mereu, indiferent de ceea ce se întâmplă în cadrul familiei, armonie și
înțelegere. De aceea, părinții ar trebui să lase să înțeleagă ce înseamnă să fii Om.

Iată o activitate în care părinții vor putea ridica puțin din posibilul val de mister care îi
înconjoară și prin care se protejează ei înșiși. Această legătură de încredere va forma adultul
viitor. Folosiți acest șablon de mai jos pentru a povesti mai ușor diferite întâmplări. Începeți din
copilăria voastră. Alegeți să faceți colaje, scrieți sau doar discutați. Puteți să înlocuiți distantul
„el” cu mai familiarul „eu”.

„Ascultă povestea spusă de părinți și realizează un colaj care să o reprezinte!”

1. Este povestea unui copil care s-a născut… Când era mic iubea… Crescând, el învață să… El
trece prin momente importante ca… El ar dori să călătorească pentru a… Ceea ce apreciază el
în viață este… Ceea ce nu apreciază este…

2. La vârsta de 20 de ani dorește să facă… Ceea ce nu vrea să facă este… În viață trece prin
momente importante ca… Când se întâlnește cu… el hotărăște să-și facă o familie cu… Ceea
ce dorește să trăiască este…

3. El vede viitorul în acest fel… Ceea ce vrea neapărat să împlinească este… Ceea ce nu-și
dorește este…

*Puteți să povestiți aceste lucruri în timpul unei plimbări, într-un loc plăcut, care să favorizeze
legătura pe care o creați.

Uneori copii își formează convingerea că părinții lor au fost întotdeauna adulți, ei știu mereu
ce să facă, nu greșesc și au un răspuns la toate întrebările. Acest lucru poate deveni o
presiune mare pentru ei: să reușească să fie ca și părinții lor, să îndeplinească standardele
și așteptările „celor mari”, etc. E important să le povestim aspecte din viața noastră, decizii,
greșeli, stări trăite (pozitive și negative) care ne-au adus în acest punct. Astfel ei pot avea
imaginea procesului nostru, nu doar a rezultatului – ceea ce văd acum. Când suntem
vulnerabili și onești în fața lor (fără dramă sau detalii dureroase inutile) ei înțeleg că viața,
„creșterea noastră” este un proces continuu și așa îi ajutăm să devină perseverenți, focusați
pe învățarea în sine mai mult decât pe rezultate, să vadă latura umană ce există în fiecare
dintre noi, să devină mai empatici și toleranți.
 8. Utilizări inedite ale obiectelor
Obiectiv: Dezvoltarea creativității

Se spune că a fi creativ înseamnă să poți privi lumea prin ochii unui copil. Când observă
lumea, copiii descoperă mereu lucruri noi și fascinante. Pentru ei realitatea este într-o continuă
schimbare și poate fi văzută mereu din unghiuri noi. Deși toți copiii sunt creativi, foarte puțini
dintre ei ajung adulți creativi. Din cauză că nu sunt încurajați să își dezvolte creativitatea, ei își
pierd această capacitate extraordinară. Dacă ești un părinte care prețuiește creativitatea și
vrei ca copilul tău să își dezvolte această calitate, trebuie să îl încurajezi să gândească și să se
exprime creativ. Jocul pe care îl propun în continuare este una din numeroasele posibilități de
a-i dezvolta creativitatea.

Activitate
• Alege un moment în care tu și copilul sunteți relaxați și binedispuși. Propune-i să faceți un
joc distractiv, prin care veți învăța să priviți lucrurile din jur
într-o lumina nouă.

• Spune-i că de obicei oamenii folosesc obiectele din jur

într-un singur fel, deși în realitate fiecare obiect poate fi
utilizat într-o mie de moduri noi și inedite. Spre exemplu,
oamenii folosesc scaunele doar ca să se așeze pe ele,
când de fapt ele pot avea o mulțime de alte întrebuințări.
Întreabă-l dacă vrea să își imagineze și alte lucruri care
se pot face cu un scaun, adică să găsească utilizări cât
mai noi și mai neobișnuite ale unui scaun. Încurajează-l
să spună toate utilizările neobișnuite ale unui scaun, care
îi trec prin cap.

• Îl putem pune pe copil să caute un obiect în interiorul

casei și să îi creeze o altă utilitate decât cea obișnuită.

• Este foarte important ca în timp ce copilul spune, să îl

încurajezi să continue, fără să îl critici sau să îl dezaprobi
în vreun fel. Cel mai mult contează ca el să se simtă în
largul lui când produce idei, chiar dacă acestea nu sunt foarte originale sau dimpotrivă
sunt prea fanteziste.
• Încheiați jocul în momentul în care copilul își pierde interesul față de joc sau spune că nu
mai are idei. Nu insista să continuați jocul dacă el nu mai vrea. Dacă se simte într-un fel sau
altul constrâns să producă idei noi, creativitatea lui va scădea.

• Dacă jocul i se pare interesant copilului și vrea să continue, propune-i să găsească utilizări
neobișnuite și pentru alte obiecte: o perdea, o cutie de carton, un cui, o sticlă de plastic, etc.

• Din cauză că uneori copiii nu sunt stimulați sau încurajați să fie creativi și să dea răspunsuri
neobișnuite, s-ar putea ca în primă fază copilul să nu producă multe idei. Însă, dacă jocul îi
place și i se pare distractiv, repetați-l și cu alte ocazii, și o să vezi că în timp creativitatea lui
va crește.

Bine de știut:
Creativitatea se referă în principal la trei abilități diferite: abilitatea de a crea idei noi și inedite
(a fi original), abilitatea de a crea un număr mare de idei (a fi productiv), și abilitatea de a
schimba cu ușurință perspectiva de a privi lucrurile (a fi flexibil). Fiecare persoană are mai
dezvoltată o anumită abilitate creativă. Observă dacă copilul tău este mai degrabă original,
productiv sau flexibil.

“Creativitatea este asemenea unei flori delicate: pentru a se deschide are nevoie de sprijin,
căldură și încurajare. Fiind sensibilă, la început, trebuie protejată de critici excesive și de
evaluări negative. Însă atunci când înflorește îi uimește pe toți cu farmecul și frumusețea ei”.
 9. Cum merge un om fericit?

Obiectiv: Dezvoltare emoțională

Cum merge un om fericit?

– este un joc foarte antrenant pentru copii, care presupune multă mișcare și care le dă ocazia
să trăiască diferite emoții.
Având în vedere faptul că emoțiile și corpul sunt strâns legate între ele, se pot ajuta de corp
pentru a deveni conștienți de felul în care se simt. Acest joc îi ajută pe copii să experimenteze
diferite emoții și să învețe să își controleze propriile trăiri.

Copiii vor fi întrebați dacă vor să încerce feluri cât mai diferite de a merge:

- Mai întâi, li se va spune să se plimbe prin

cameră așa cum fac de obicei, timp de un
minut.

- Apoi, li se va spune să schimbe felul de a

merge, și să se plimbe ca oamenii foarte
grăbiți. Vor fi lăsați să se plimbe ca niște
oameni grăbiți cam un minut, după care
vor schimba tipul de mers, și de data asta
să meargă ca oamenii foarte nervoși.
- După un minut vor schimba mersul cu cel
al oamenilor foarte supărați, apoi ca cei
temători.

- Rând pe rând, ei experimentează timp

de câte un minut mersul unui om nesigur,
a unui copil plictisit, a unui copil curios, a
unuia încrezător, apoi mersul unui copil
vesel, a unui copil optimist, a unui copil
fericit, și apoi mersul unui om mulțumit de
sine.

Este importantă ordinea prezentării emoţiile: mai întâi pe cele negative şi apoi pe cele
pozitive. Dacă copilul experimentează emoţiile negative la început, se și eliberează de ele. De
asemenea, faptul că la sfârșit trăiește emoții pozitive îl va face să rămână cu o stare de spirit
bună. Vă recomand să faceți împreună cu el aceste exerciții pentru a-l încuraja să „conțină”
cât mai real emoția respectivă și totodată pentru a nu se simți observat/expus (în cazul în care
este mai introvertit).
 10. Cine ce face?

Obiectiv: Mind Mapping

Jocul ”Cine ce face?”

Precizarea rolului fiecărui membru al familiei lămurește responsabilitățile fiecăruia, deci și pe

cele ale copilului. Acesta are nevoie câteodată să vadă negru pe alb că cei apropiați știu cu
exactitate ceea ce au de făcut. Acest lucru elimină replici de tipul „nu știam” și oferă un teren
echilibrat și mai just pentru crearea raportului părinți - copii.

“Organizează un plan de activități pentru o bună dispoziție!”

1. Începe prin a desena în mijlocul unei foi o bulă în care să scrii numele casei sau lipește o
imagine care pentru tine reprezintă casa.

2. De jur – împrejur desenează sau lipește reprezentarea fiecărui membru al familiei, chiar
îndepărtat. Trasează o linie care unește fiecare desen de imaginea casei.

3. Apoi, împreună cu părinții tăi, indică sarcinile care îți sunt repartizate ție sau celorlalți
membrii ai familiei. Unește prin săgeți îndatoririle cu fiecare membru al familiei care le
îndeplinește. Apoi scrie activitățile care îți plac, ca și cele pe care le-ai remarcat la ceilalți și ți-
ar plăcea ție să le îndeplinești. Dacă este nevoie, se reface sistemul de săgeți.

4. Acum scrie sau desenează ce ți-ar plăcea să se întâmple pentru fiecare membru al familiei,
dar și ție, și reia sistemul de săgeți pentru a explica de ce este important să le îndeplinească.
*recomandat pentru copiii cu vârste între 5-10 ani

O altă alternativă a acestei activități, pentru copiii mai micuți poate fi crearea unui panou cu
reguli ale familiei.

Scopul principal al regulilor este de a ne menţine copiii în siguranţă și de a crea un mediu

armonios pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă uneori ei ne spun: „ești rea”, „nu vreau”, în
fond, fiecare copil are în spate o nevoie acerbă de a se ştii în siguranţă. Ei percep regulile ca
o ancoră, o formă de iubire, de grijă, din partea adulților - atâta timp cât ele nu sunt extreme.
E important ca regulile implementate să fie constructive, să fie consecvente și însoțite de o
explicație a efectului lor pozitiv (au nevoie să înţeleagă
,,de ce’’).

Câtă vreme copilul simte că regulile sunt și în avantajul lui, nu va avea niciun motiv pentru
care să nu le respecte. De aceea e important să le instaurați cu blândeţe și pozitivism. Cea mai
bună metodă este de a le stabili împreună, astfel încât copilul să înțeleagă că regulile au ca
sursă iubirea pentru el şi dorinţa de a-i asigura un mediu în care să învețe, să se dezvolte și să
trăiască în siguranță.

Din experiența mea, am văzut că cel mai ușor este atunci când negociem și creăm reguli
împreună; să negociez cu ei, să explorez împreună cu ei posibilităţile de extindere a regulilor,
să fiu flexibilă și sinceră. De exemplu: am stabilit împreună, că în interior (în sala de activități),
nu țipăm și nu alergăm, însă atunci când ieșim în curte pot țipa și alerga. Am mai stabilit
că uneori (eu voi decide momentul) când mergem împreună în natura, undeva unde nu îi
deranjăm pe ceilalți, pot face aceste lucruri „mai mult timp” și „necontrolat”. Există și reguli
nediscutabile (cum este lovitul) pe care nu le negociez, însă și reguli la care țin cont de
dorințele lor și le dau și lor puterea de a alege.
Panoul cu reguli
Pe 3 coli de culori diferite se notează :
I. Ce este voie să fac?
II. Ce trebuie să fac?
III. Ce nu am voie să fac?
IV. Ce fac în situația în care…

Sub fiecare tabel se scrie ce se hotărăște împreună

cu copilul (nu am voie să vorbesc urât, să lovesc). Se
ilustrează fiec are situație cu desene sau fotografii,
simboluri.

Utilizare: panoul se așează undeva la vedere. Când apare

o problemă, ne referim la panou și ne amintim regulile
stabilite împreună.

Obiectiv: aceste reguli îl ajută pe copil să crească, să-i

asculte pe ceilalți, îl învață să-și asume răspunderea
pentru ceea ce face.
 11. Curcubeul își oferă culorile
Obiectiv: Art terapie

Un copil puțin trist are nevoie doar

să-și exprime emoțiile pe care
nu reușește să le controleze și
care îi determină anumite stări și
comportamente.

Culoarea are avantajul de a ajuta în

aceste momente, de a fluidiza stările
și emoțiile copilului. Actul de a colora
liniștește nervozitatea.

Această activitate poate fi folosită ca

un mediator al stării de bine și crează
copilului posibilitatea verbalizării, care
poate veni de la sine sau nu; dar cel
puțin oferă copilului un cadru sigur
de a se exprima și a-și nu interioriza
problemele.

„Scaldă-te în culorile curcubeului!”

1. În partea de sus a foii desenează un curcubeu mare, cu cele șapte culori: roșu, portocaliu,
galben, verde, albastru, indigo și violet.

2. În partea de jos a foii desenează flori, obiecte care îți plac, un animal, un copac, un iaz… dar
desenează și lucruri care nu îți plac, ca de exemplu un coleg care te enervează sau un câine
care te-a speriat!

3. Acum trebuie să faci acest desen vesel și radios. Pentru asta pornește de la una dintre
culorile curcubeului. De exemplu, poți alege portocaliul pentru a colora florile, ca mai apoi
să trasezi o linie de la culoarea portocalie a curcubeului până la florile colorate în portocaliu.
Vrei să-l faci verde pe colegul care te enervează? Unește culoarea verde a curcubeului cu
imaginea colegului, care devine și el verde! Dacă vrei să faci câinele care te-a speriat galben,
unește culoarea galben din curcubeu cu imaginea câinelui care se va colora și el în galben! Și
de fapt de ce ți-e frică de câinele acesta? Povestește în timp ce colorezi.

Trucuri:
- Adaugă nori în partea de sus a foii și copilul va desena ploaia, în timp ce povestește ce simte.
- Pentru un sistem vizual obosit, învățați-vă copilul să-și concentreze privirea asupra unei
bucăți de pânză, foaie, de culoare verde închis. Acest lucru îl va ajuta să-și relaxeze ochii.
 12. Creativitate

Activitate: Zâna întrebărilor

Obiectiv: Dezvoltarea abilităților creative și a inițiativei inventive

I. Obiectiv general:

Activitate: Ce-ar fi dacă...?

– scopul jocului este încurajarea copiilor să se gândească la întrebări cât mai neobișnuite și
interesante, să caute explicații, să exploreze.

“Curiozitatea este una dintre cele mai durabile și mai sigure caracteristici ale unei minți
puternice. Este semnul unui spirit activ, deschis, orientat spre rezolvarea problemelor, și ca
atare, nu numai că este esențială pentru o învățare și cercetare de succes, dar constituie și
cheia creativității, inovării și progresului” (C.J. Simister).

Uneori copii vin cu idei la care noi, adulții nu ne-am fi gândit. Ei trebuie doar să fie încurajați să
pună întrebări imaginative. De exemplu: Ce-ar fi dacă animalele ar putea vorbi?, Ce-ar fi dacă
orice om ar avea un frate geamăn identic?, Ce-ar fi dacă oamenii ar avea trei picioare? Ce-ar
fi dacă nimeni nu ar spune niciodată adevărul?

Obiective specifice:

I. Stimularea imaginaţiei și dezvoltarea limbajului

Activitate: Ziua întrebărilor

1. „De ce unii oameni poartă ochelari?”

2. „De ce trebuie să mâncăm legume?”
3. „De ce trebuie să ne spălăm pe dinţi?”
4. „De ce sunt unii oameni de culori diferite?“
5. „ De ce nu putem vorbi cu animalele?” etc.

II. Dezvoltarea creativității şi a curiozităţii

Activitate: Zâna întrebărilor – acest joc îi stimulează pe copii să-și imagineze că cineva are
de gând să le facă o vizită - este vorba de Zâna Întrebărilor. Ea le va răspunde la oricare trei
întrebări pe care doresc să le pună. „Începe-ți să vă gândiți. Aveți voie să puneți orice fel de
întrebare”.
 13. Asumarea riscurilor cu mâncarea

Obiectiv: Dezvoltarea creativității

Mâncarea oferă o șansă destul de bună pentru a vă învăța copilul să își asume riscuri într-un
context foarte sigur. Probabil ați mai făcut această activitate, dar acum să o privim și puțin
altfel. Punând accentul pe respectarea strictă a rețetei înseamnă și pierderea unei oportunități
minunate de exprimare a creativității.

Copiii deja petrec mult timp respectând instrucțiuni: deși este o abilitate pe care trebuie să
și-o însușească, de ce să nu schimbăm puțin abordarea uneori? Începeți prin a le spune
că unul dintre cei mai mari maeștrii bucătari din toate timpurile este Heston Blumenthal,
proprietar al restaurantului The Fat Duck, votat în 2005 „cel mai bun restaurant din lume” de
către The World's 50 Best Academy din care fac parte mai mult de 600 de critici gastronomi,
ziariști și maeștrii bucătari. Descris uneori ca un „alchemist culinar”, Bluemthal se expune la
cele mai mari riscuri când vine vorba de mâncare. Lăsând la o parte convențiile tradiționale,
el experimentează – foarte precis și științific – pentru a descoperi noi combinații de gusturi
pe care unii oameni nici nu ar visa să le încerce. Rezultatul: risotto de conopidă cu jeleu de
ciocolată, înghețată de scrob cu șuncă, somon fiert în sos de lemn-dulce, piure de mango și
pin și probabil cel mai faimos dintre toate felurile sale de mâncare, budincă de melc!

Încurajați-vă copilul să își asume riscuri culinare data viitoare când gătiți împreună. Acest
lucru s-ar putea întâmpla în timp ce preparați o rețetă pe care puteți să o adaptați ușor –
variind cantitățile sau înlocuind un anumit ingredient pentru a vedea ce se întâmplă – sau,
dacă vă simțiți cu adevărat curajoși, lăsați-l să creeze un nou fel de mâncare „Blumenthal”.
Sunt doar două reguli de urmat:

1. Trebuie să notați rețeta – ingredientele și instrucțiunile pe măsură ce lucrează - cine știe

poate iasă ceva magnific :)
2. Copilul - și voi – trebuie nu doar să gustați produsul final, ci să îl și apreciați critic.

Acest lucru înseamnă că aveți fiecare dintre voi și rolul de critic gastronom - vorbiți despre ce
este bun și ce este rău legat de gustul creat – ceea ce poate fi, bineînțeles, foarte distractiv.
O altă idee: s-ar putea să doriți să folosiți cantități cât mai mici pentru a minimiza risipa (mai
ales în această perioadă -:P) .

Dacă această activitate ar putea părea exagerată, poate fi de ajutor să priviți totul ca pe o
activitate de
creație.

Un efect potențial ar putea fi faptul că această activitate, dacă este făcută de la o vârstă
fragedă, ar putea ajuta la minimizarea mofturilor la mâncare de care suferă unii copii (și au în
consecință de suferit și părinții).
 14. O piatră căzută în apă te stropește

Obiectiv: Art terapie

Dacă există un mod de a-i ușura

unui copil viața de zi cu zi, aceasta
este prin a-l face să înțeleagă că
fiecare acțiune are și o consecință.
Este vorba, practic de simțul civic, să-i
învățăm că există îndatoriri și obligații.
În această activitate, mediator va fi
natura. Este bine să repetați în mod
regulat activitatea și să o îmbogățiți
cu exemple practice preluate din
evenimentele de zi cu zi. Jucați-vă cu el,
comunicați cu el.
Folosim exemple din natură pentru
a înțelege că fiecare acțiune are și
consecințe!

Materiale necesare: coli albe și

creioane colorate

1. Un jucător se gândește la fapte tipice din natură și le notează, le desenează sau le

decupează dintr-o revistă și le lipește pe o foaie. De exemplu: o cascadă, tunetul, o sămânță, o
vacă într-un grajd, etc.

2. Al doilea jucător trebuie să găsească consecința posibilă pentru fiecare cuvânt. De exemplu
poate spune: O cascadă face zgomot! Tunetul aduce fulgere! Din sămânță se naște o floare! O
vacă dă lapte!

3. Primul jucător trebuie să continue și să adauge, de exemplu: o cascadă face zgomot și

stropește! Tunetul aduce tunete și ploaie, etc.

4. Inversați apoi derularea jocului. Al doilea jucător devine primul și propune fapte și celălalt
adaugă consecințe.

5. Mai jucați un tur dar cu fapte din cotidian.

*Este probabil ca pe parcursul activității copilul să își piardă concentrarea. Faceți o pauză de
30 secunde pentru a-i face un masaj începând din vârful frunții sau puteți să creați un scurt
moment de automasaj (fiecare dintre jucători se relaxează facându-și un scurt masaj).
 15. Povești Terapeutice

Astăzi aș vrea să vă povestesc

puțin despre poveștile terapeutice!

Poveștile terapeutice nu sunt

simple povești. Ele transmit
întotdeauna un mesaj bine definit
și au un scop precis. Povestea
terapeutică este o metodă prin
care transmitem copiilor modele,
comportamentale şi valorile
noastre morale şi cu ajutorul
căreia putem înlătura anumite
comportamente nedorite.

Povestea terapeutică o alegem în funcție de problematica pe care dorim să o atingem. De

exemplu, în lucrul meu cu copii aleg acele povești specifice comportamentelor lor din perioada
respectivă: dacă am câțiva copii în grupă a căror părinți sunt divorțați sau divorțează aleg o
poveste prin care să ating acest subiect fără a aborda direct copiii în cauză. Povestea este
un punct de pornire, de a-i ajuta pe fiecare dintre ei să își exprime posibilele temeri, neliniști
și gânduri pe care le au. Genul acesta de „realități” legate de despărțirea părinților, moarte,
schimbarea colegilor în momentul în care pleacă la școală, neîncrederea în sine, etichetarea
celorlalți sau autoetichetare sunt teme la care au acces și îi preocupă, fără a știi cum să
vorbească despre ele.

Povestea terapeutică propriu-zisă nu îi spune copilului ce să facă sau cum să se comporte,

nici nu îl critică sau etichetează, ci îl ajută să se identifice cu personajele şi să trăiască alături
de ele atât frământările căutate de problema ivită cât şi satisfacţia şi bucuria dată de găsirea
soluţiei. Acţionând oarecum indirect, povestea îl ajută pe copil să transpună soluţia din
poveste în viaţa sa reală. Poveştile şi metaforele vindecă deoarece ele ne pun în contact cu
dorinţele şi nevoile noastre cele mai profunde, cu obstacolele pe care le avem şi totodată cu
resursele noastre interioare pe care nu le cunoaștem. Prin povestea terapeutică pot fi scoase
la iveală emoţii, sentimente, gânduri (de ex. frământări, dorinţe, frici, nelămuriri, invidii, învinuiri,
întrebări fără răspuns). Prin poveste, copilul se identifică cu personajele şi reuşeşte mai uşor să
îşi exprime trăirile.

Astfel, prin utilizarea poveștilor terapeutice se pot ameliora şi chiar trata probleme psihologice
precum: fricile exagerate, timiditatea, dependenţa de părinţi şi refuzul de a se despărţi de
aceştia, accesele de furie, enurezisul dar şi problemele legate de respectarea rutinelor ca şi:
pregătirea pentru somn, luarea meselor, îmbrăcatul, spălatul mâinilor, mersul la grădiniţă,
efectuarea temelor pentru acasă etc.

Astăzi vă trimit o înregistrare audio cu o poveste terapeutică care este adresată copilului care
uneori are spaime iraționale, care este temător și care nu reușește să-și alunge neliniștile
atunci când se confruntă cu lumea reală (Din cartea „Spune-mi o poveste…20 de povestiri
terapeutice” de Gilles Diederichs).

Alte povești cuprinse în această carte sunt:

Olga, războinica luminii – pentru a ajuta copilul să nu facă abuz de jocurile video care îl
îndepărtează de realitate.

Anderson și penele multicolore ale papagalului Ara – pentru a ajuta copilul să surmonteze
teama de despărțirea imaginară de părinții săi.

Noe și planeta viselor Veli Velo – pentru copilul sensibil și părinții care au nevoie să se
regăsească în vârtejul evenimentelor cotidiene sau atunci când încep să nu se mai înțeleagă.

Jordi, câinele de preerie întâlnește duhul nopții – pentru copilul care nu vrea să doarmă.

Dahirou și masca fenecului – pentru copilul gelos, care este mereu nemulțumit de ceea ce are
și care manifestă agresivitate față de colegi sau de frați.
Ani, Arakel și flautul fermecat – pentru copilul căruia îi este teamă de începerea grădiniței sau
a școlii.

*Vă las aici o mică povestioară terapeutică ce

poate fi utilizată pentru copilul a căror părinți
s-au separat și el este prins la mijloc.

Prinsă la mijloc: o poveste pentru copii şi

părinţi

A fost odată ca niciodată o păpuşă foarte

frumoasă care se numea Paula Priscila. Ea era
o păpuşă unică, făcută din materiale deosebite
pe care orice colecţionar de păpuşi ar fi fost
încântat să o aibă – cu excepţia proprietarilor
ei – i se părea Paulei. În consecinţă, biata
păpuşă nu se gândea la ea ca şi cum ar fi fost
specială. De fapt, se gândea la ea ca şi cum
ar fi fost o păpuşă banală. Într-o zi păpuşica
Paula a ajuns la licitaţie. Ştiţi ce este aceea?
S-ar putea să fi văzut licitaţii la TV unde mai
mulţi oameni doresc acelaşi lucru şi fiecare
dintre ei oferă bani până când cea mai mare
ofertă este acceptată. Paula nu prea înţelegea

cum ajunsese în postura respectivă şi de mai multe ori s-a întrebat dacă făcuse ceva ca să
ajungă acolo. Cumva, simţea că licitaţia nu era în regulă, dar Paula nu putea să facă nimic
pentru a întrerupe ceea ce se întâmpla, şi nu se simţea prea bine nici din acest motiv. Într-o
parte a camerei era un bărbat care licita pentru păpuşica Paula. Părea să fie un bărbat drăguţ,
cumsecade, care o dorea cu adevărat în casa sa cu el. În cealaltă parte a camerei era o
femeie care de asemenea licita pentru Paula. Şi ea părea drăguţă şi cumsecade şi era la fel
de hotărâtă să o ducă pe Paula la ea acasă. Pe măsură ce fiecare îşi depunea oferta, Paulei i
se părea că îi aude pe fiecare zicând: „Haide şi locuieşte cu mine. Voi avea grijă de tine. Îţi voi
oferi tot ceea ce ai nevoie. Te vreau în casa mea”. Dacă o păpuşă ar putea arăta tristă, atunci
cu siguranţă biata Paula ar fi arătat foarte tristă... pentru că aşa se simţea. Nu-i plăcea să fie
prinsă la mijloc, neştiind în ce casă să locuiască, simţind că nu prea are de ales, nedorind să
facă alegerea respectivă, chiar dacă ar fi existat posibilitatea.

Pe măsură ce bărbatul licita pe o parte şi femeia pe cealaltă, păpuşica a început să se

gândească la alternative. Ce drăguț ar fi, a început să se gândească, dacă ar fi împreună şi aş
putea locui cu amândoi. Dacă asta nu se va întâmpla poate aş putea locui o parte din timp cu
unul dintre ei şi altă parte cu celălalt. Poate există posibilitatea ca amândoi să fie fericiţi.

Bărbatul a început să vorbească mai tare când licita. Femeia a devenit mai disperată.
Păpuşica Paula a început să creadă ca ar fi mai bine dacă ar cădea de pe raftul pe care era
expusă. Dacă ar fi fost crăpată sau spartă poate bătaia pe ea s-ar fi oprit. Apoi şi-a dat seama
că dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat nimeni nu ar fi fost fericit, nici măcar ea însăşi. Oare de
ce bărbatul vorbea aşa de tare şi femeia era aşa de disperată, s-a întrebat. Era oare pentru
că fiecare dintre ei o iubea aşa de tare încât gândeau ca ar fi putut fi fericiţi dacă ar fi fost
unici posesori ai păpuşii? Pe măsură ce a început să se gândească la faptul că ei o iubesc şi
o doresc, a început să se simtă mai bine. Nu conta cine câştiga şi nu conta cu cine urma să
meargă să trăiască, exista ceva ce urma să rămână neschimbat. Atât bărbatul cât şi femeia
licitau pentru că o doreau, pentru că era specială şi unică, pentru că era iubită şi preţuită.

Orice s-a întâmplat în camera de licitaţie în ziua aceea, sau în zilele dinainte sau în zilele care
au urmat, păpuşa Paula ştia că era – şi că va rămâne întotdeauna – specială. Uneori uita,
dar în acele momente era util să-şi amintească sieşi: S-ar putea să nu fie de acord unul cu
celălalt, dar mă iubesc. Da, putea fi iubită şi preţuită, şi într-un anume fel se simţea mai bine
dacă îşi amintea lucrul acesta. A simţit mândrie pentru că era Paula Priscila, şi s-a simţit
confortabil pentru că era păpuşica Paula – dar, mai important, s-a gândit ea, era faptul că se
simţea foarte bine în propria piele.

Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns
 16. Lampa lui Aladdin

Obiectiv: Dezvoltare personală

De foarte devreme părinții încearcă să înțeleagă

ce vor să devină copiii lor! Unii, mai precoce, sunt
deja mândri de a-și anunța dorința, alții sunt
incapabili să exprime sau poate că iau totul în
glumă. A-i sensibiliza asupra acestui subiect
prin intermediul jocului de exprimare va avea
avantajul de a-I proteja, în sensul că propria lor
dorință de a face și de a construi, este cea care le
va ușura viața mai târziu. Copilăria pune bazele
pentru viață și părinții care știu și înțeleg acest
lucru vor crește copii mai încrezători în sine.

„Imaginează-ți că datorită unei lămpi magice tu

îți poți îndeplini toate dorințele.”

1. Imaginează-ți că ai găsit o lampă magică.

Pentru a o face mai frumoasă, o ștergi.
Atunci iese din lampă un duh. El poate să-ți
îndeplinească trei dorințe care te vor ajuta să
realizezi ceea ce vrei să faci în viață. Atenție nu
sunt decât trei, nu le irosi pe lucruri inutile!

2. Începe prin a spune lucrurile pe care vrei

să le faci și precizează vârsta la care ți-ar plăcea să le faci; gândește-te bine și scrie sau
decupează și lipește o imagine a meseriei: să fii un mare explorator, să te ocupi de animale, să
creezi jocuri video…

3. Acum precizează felul în care duhul din lampă ar putea să te ajute în aceste etape și în ce
perioadă a vieții ar putea interveni. Ai trei dorințe! Scrie sau decupează și lipește!

4. Păstrează acest mic „plan de viață” și, în fiecare lună, încearcă să vezi dacă poți să îl
îmbunătățești pentru a-ți îndeplini dorințele.
*Ar fi interesant ca un părinte să reia această idee pentru sine și să o împărtășească cu
propriul copil.
 17. Meditația micuțelor inimi

Obiectiv: Dezvoltarea emoțională

A medita înseamnă a-ți proiecta atenția asupra unui subiect precis. Faptul că te poți
concentra reprezintă un mare plus în ceea ce privește starea de bine. Înseamnă că nu te mai
lași depășit de o mie de gânduri în același timp.

Faptul că este capabil să rămână constant într-o atitudine îl ajută pe copil să fie mai conștient
de ceea ce trăiește pentru a putea evolua zi de zi. Această atitudine va simplifica foarte mult
comportamentul general al copilului, îl va face mai încrezător, îl va ajuta să vadă lucrurile
într-o manieră mai fluidă.

„Imaginează-ți mici inimi cu aripi și mulți sori multicolori!”

1. Desenează pe o foaie o inimă mare. Adaugă aripi. Colorează. După ce ai terminat de colorat,
privește fix desenul câteva momente: forma inimii, culoarea, aripile.

2. Închide-ți ochișorii și imaginează-ți această inimă desenată, pe ecranul tău mental, ca și

cum ar continua să existe în fața ochilor tăi închiși. Poți vedea forma inimii, culoarea, aripile…
Dacă nu reușești, redeschide ochii câteva clipe, privește fiecare detaliu al inimii desenate și
apoi închide ochii din nou…

3. Încheie această mică meditație oferind inima desenată unei persoane dragi. Imaginează-ți
că i-o dai direct persoanei alese! Te vei simți bine, destins…

4. Dacă dorești, continuă desenul cu un soare fantastic, multicolor, cu un munte argintiu

acoperit
de zăpadă etc. Încheie meditația vizualizând momentul în care oferi desenul cuiva drag.

*Dragi părinți puteți face împreună cu copiii această meditație.

 18. Joc 6 pătrate
Obiectiv: Dezvoltare emoțională

Îi propunem copilului să creeze o poveste. Ție îți va reveni sarcina să îl ghidezi, iar el va fi
creatorul propriu-zis al poveștii. Spune-i că povestea va fi mai interesantă dacă o şi desenaţi.
Ia o foaie de hârtie şi împarte-o în 6 căsuţe. Pe măsură ce se desfăşoară povestea, copilul va
desena în fiecare căsuţă câte ceva. Povestea se construieşte în 6 paşi, astfel: eroul, misiune,
obstacole, personaje, confruntare bine rău, final. Însoțește-l la fiecare pas și spune-i ce
urmează doar după ce a terminat de realizat pătratul anterior.
Propria mea poveste

Acum ziceam că eu sunt Făt Frumos şi trebuia să mă bat cu dragonul... Iată un început
obişnuit de poveste pe care o spun copiii. A crea fel de fel de aventuri cu personaje bune şi
rele, cu bătălii, învinşi şi învingători, este una din activităţile preferate ale copiilor. Inventând
aventuri ale eroilor preferați, copiii își dezvoltă creativitatea și își dau frâu liber imaginației. De
asemenea, ei învață să creeze un fir logic al poveștii, să planifice acțiunea, dezvoltându-și în
felul acesta gândirea. Cum copiii se transpun în poveste, ei experimentează fel de fel de emoții,
de la teamă sau îngrijorare până la speranță, curaj și bucurie. Așadar a crea povești este o
activitate foarte potrivită pentru dezvoltarea emoțională, a gândirii și a imaginației copilului.

Povestea se construieşte în 6 paşi, astfel:

Pasul 1: Mai întâi va trebui ca el să aleagă cine va fi eroul povestirii. După ce l-a ales, roagă-l
să-l deseneze în prima căsuță, și să îl descrie cât mai detaliat (ce puteri are, cum arată, ce îi
place să facă, unde locuiește, etc).

Pasul 2: Spune-i copilului să se gândească la misiunea

eroului, adică o sarcină măreață pe care acesta trebuie
să o îndeplinească. După ce copilul a decis care este
misiunea eroului, roagă-l să se gândească la un obiect
sau la un personaj reprezentativ pentru respectiva
misiune, și să îl deseneze în căsuța 2 (de exemplu, dacă
misiunea lui Făt Frumos este să o găsească pe Ileana
Cosânzeana, copilul ar putea desena-o în căsuța 2
chiar pe Ileana Cosânzeana - simbolic).

Pasul 3: Povestea a ajuns în momentul în care eroul

pleacă să își îndeplinească misiunea. Însă se știe că
în orice drumeţie apar obstacole: fie sunt personaje negative, fie sunt fel de fel de dificultăţi.
Stimulează-ți copilul să creeze rând pe rând obstacole și piedici în calea eroului. În acest
moment povestea ar trebui să fie în plină desfășurare a acțiunii. Pe măsură ce copilul descrie
obstacolele care apar, roagă-l să le și deseneze în căsuța 3.

Pasul 4: Spune-i copilului că în orice poveste, deşi apar obstacole, mereu există personaje
care îl a jută pe erou. Roagă-l să se gândească la alte personaje care să îl ajute, și să le
descrie cât mai mult: cum arată, ce puteri au, cu ce îl ajută pe erou, etc. De asemenea roagă-l
să le deseneze în căsuța 4.

Pasul 5: Orice poveste are un punct culminant, și anume marea confruntare dintre bine și r ău.
Impulsionează-ți copilul să descrie cât mai amănunțit cum se desfășoară bătălia finală, cât
durează, cum se desfășoară, cât este de grea. Spune-i copilului să aleagă o scenă de bătălie
și să o deseneze în căsuța 5.

Pasul 6: Fiecare poveste are un final. Întreabă-l pe micuț cum se termină această poveste?
Reuşeşte eroul să îşi ducă la bun sfârşit misiunea sau nu? Ce se întâmplă la final cu eroul?
Dar cu personajele negative? Dar cu ajutoarele? După ce copilul a descris cum se termină
povestea, roagă-l ca în ultima căsuță să îl deseneze pe erou așa cum arată acum, la finalul
poveștii.

În timp ce copilul tău construieşte povestea, încurajează-l să îşi dezvolte cât de mult ideile,
să adauge detalii, dar şi să îşi exprime diferitele sentimente care apar pe parcursul construirii
ei. Pune întrebări suplimentare doar dacă simţi că îl stimulează să dezvolte povestirea şi mai
mult. Cel mai important este să nu îi influenţezi în nici un fel povestea (chiar dacă tentaţia e
mare).

Bine de ştiut:
Copiii se implică emoțional în poveștile create de ei, si pentru ei este foarte important ca
eroul să reușească în cele din urmă să își atingă scopul. Este ca un fel de confirmare că
indiferent cât de multe obstacole ar apărea, până la urmă totul se termină cu bine. De aceea,
dacă copilul a ales un final nefericit la povestea lui, ajută-l să mai introducă în scenă și alte
personaje, care să îl ajute pe erou să își atingă misiunea.

În mâinile unui psiholog, povestea în 6 pași este un instrument prin care se pot afla mai multe
informații despre gândurile copilului, despre atitudinea lui in situațiile neplăcute, precum și
despre eventualele neliniști sau frământări ale acestuia. Spre exemplu:
Eroul reprezintă un model al copilului şi întruchipează calităţile pe care acesta doreşte să le
aibă.
Misiunea aleasă de copil ne oferă informaţii despre dorinţele si eventualele preocupări ale
copiilor.
Obstacolele care apar în poveste ne duc cu gândul la dificultăţile copilului.
Ajutoarele ne oferă informații despre persoanele în care copilul are încredere.
Felul în care se desfășoară bătălia și finalul poveștii ne arată încrederea copilului în propria lui
capacitate de a rezolva problemele de zi cu zi.
 19. Ușor ca o bulă de săpun

Obiectiv: Imagerie mentală

Calmarea durerilor este un proces care trebuie

învățaț de copil pas cu pas. El este cel care
trebuie să accepte că în viață există câteodată
momente delicate pe care nu trebuie să le
exagereze. Acest lucru îi va fi de folos pe termen
lung. A știi să treacă la altceva, a mulțumi
pentru ceea ce trăiește, a înțelege că învățăm
din experiențe sunt lucruri pe care le putem
transmite. Ajută-ți copilul în acest proces, poți
veni cu sugestii personale. Această practică
poate fi de folos și după un moment de „criză” în
care copilul a trăit/manifestat furie sau frustrare.

“Lasă bula de săpun să ducă departe toate tristețile și neplăcerile!”

1. Inspiră ușor, respiră pe nas și suflă pe gură sau pe nas, cum dorești. Închide ochii și continuă
să respiri în ritmul tău… Imaginează-ți că ai o baghetă magică ce-ți permite să revezi
evenimente pe care le-ai trăit… De exemplu gândește-te la un moment prin care ai trecut
cu greu, care nu ți-a plăcut. Mulțumită baghetei tale magice, revezi scena sau cel puțin, îți
amintești cum te-ai simțit.

2. Acum, imaginează-ți că ești capabil, cu ajutorul baghetei tale magice, să creezi o imensă
bulă de săpun… hop a apărut! ...vezi bula aceasta? Ei bine, pune în ea momentul neplăcut pe
care l-ai trăit… și apoi suflă spre bulă, care se ridică ușor și dispare (în cer/univers, unde doriți),
ducând cu ea toate tristețile! Gata, acum și tu ești ușor ca o bulă de săpun! Respiră încet și
spune „la revedere” acestei tristeți…

3. Revino, respirând liniștit și rămâi așa câteva momente, pentru a te odihni/ sau puteți încheia
printr-o îmbrățișare.

*Un copil poate să facă tristețea să se fluidizeze și să dispară, frecând palmele una de cealaltă
și apoi ducând căldura către brațe și piept.
 20. Micile daruri ale vieții

Obiectiv general: Dezvoltarea creativității și a altruismului

Obiective specifice: să își crească încrederea în sine și să simtă cum poate face bine în jurul
său

A oferi fără a aștepta ceva în schimb este un mod de a-l învăța pe copil să comunice. Este
o modalitate foarte eficientă de a-l ajuta să se deschidă către lume, mai ales când copilul
se simte singur sau este copleșit de negativitate. Astfel atenția sa va fi deturnată de la sine
și acest lucru îi va oferi un răgaz și o reîmprospătare demne de luat în calcul. Mulțumirea
sau zâmbetul primit în schimb vor aduce o adevărată rază de soare, făcându-l pe copil mai
optimist și mai relaxat.

Oferă un soare care poartă noroc!

1. Gândește-te că vei oferi cuiva ocazia să poarte un mic soare, colorat, de pânză, care îi va
purta noroc (deoarece îl faci chiar tu!). Mai întâi, privește bine culorile de pe bucățile de pânză.
Desenează pe o foaie ceea ce vrei să realizezi, adăugând culorile de pe bucățile de pânză.
Realizează acest desen în mărimea pe care vrei să o aibă în final soarele!

2. Decupează bucățile de pânză care îți trebuie pentru cercul soarelui și lipește-le împreună.

3. Alege culori diferite pentru raze, decupează-le și lipește-le împreună.

4. Oferă cadoul tău unei persoane căreia vrei să-i faci o bucurie, chiar dacă nu s-a purtat
mereu frumos cu tine sau cui simți tu că ar avea nevoie.
 21. Imaginile fericirii

Cere-i copilului să reprezinte simbolic, prin imagini, cuvintele fericire și bucurie și vei fi surprins
de rezultat. Pentru unii copii, fericirea este la fel de simplă ca mâncatul bomboanelor, pentru
alții fericirea este o călătorie pe tărâmuri magice etc. Noțiunile stării de bine sunt încă în
construcție și este bine ca el să exprime cum percepe el însuși ceea ce i se pare pozitiv.
Această clarificare vă va fi utilă și vouă, pentru a discerne și pentru a-l ajuta să corecteze
unele informații primite, care poate că le-a implementat sub o formă nesănătoasă.

„Realizează un colaj care înseamnă pentru tine bucurie și fericire!”

1. Adună reviste, caută pe internet imagini (imprimă, decupează, desenează) pentru a alege
imagini cu ceea ce ți se pare că este expresia bucuriei, a fericirii etc. Folosește și fotografii cu
apropiații voștri, dacă este nevoie.

2. Împarte aceste imagini în funcție de importanța lor. Lipește-le pe una sau mai multe foi albe,
punând în partea de sus ce ți se pare să fie fericirea cea mai importantă de trăit și continuă
spre partea de jos cu ceea ce este mai puțin important. Explică de ce ai ales această ordine.

*În cazul unui conflict cu o persoană apropiată, îi puteți cere copilului să realizeze colajul cu doi
protagoniști și subliniați trăsăturile lor comune, caracteristici.
 22. „După ploaie vine soarele!”
Obiectiv: Dezvoltare emoțională

„După ploaie vine soarele” – formulă pe care copii să o învețe. Fiecare dintre ei are în sine
puterea de a- și schimba viața de zi cu zi și culoarea evenimentelor pe care uneori nu știu cum
să le perceapă. Dar asta înseamnă că trebuie să se implice personal și deci să-și afle propriile
răspunsuri. Pentru aceasta este bine să le cereți să reprezinte sub formă de desen problema și
soluția acesteia. Bineînțeles, verbalizarea ulterioară poate ajuta la fluidizarea unor explicații.

Cerințe:
1. Împarte foaia în două. Scrie/desenează la stânga sau alege o culoare care reprezintă ceea
ce ți se pare trist, dificil, ce ți se pare că nu se poate schimba, un eveniment din viața ta, o
situație.

2. Desenează/scrie, într-un mod pozitiv, cum ți-ar plăcea să fie această situație.

3. Leagă printr-o linie, partea tristă și partea luminoasă și scrie/desenează deasupra ce ar

putea ajuta să facă această trecere de la un eveniment trist la unul luminos; o modalitate pe
care o vei pune în acțiune tu însuți sau altcineva care te va ajuta să o realizezi.
 23. Despre simțuri
Obiectiv: Dezvoltare cognitivă

*Ce este creierul?

Creierul tău este ca un dirijor de orchestră: este cel care îți comandă întreg corpul! Datorită lui,
gândești, te miști, vorbești, simți emoții…

*Ce sunt nervii?

Sunt ca niște firicele, care trec prin tot corpul și prin care circulă ordinele date de creier. În
sens invers, nervii transmit creierului ceea ce se întâmplă în corp. Dacă te arzi, aceștia previn
creierul că-ți faci rău. Atunci creierul trimite mâinii, prin nervi, ordinul de a se retrage.

Ce sunt simțurile?
Nervii informează creierul despre ceea ce
se întâmplă în corpul nostru. Simțurile îl
informează despre lumea exterioară. Fără
ochi, nu am vedea ce se întâmplă în jurul
nostru. Avem cinci simțuri: văzul, auzul,
gustul, mirosul și pipăitul.
Povestiți împreună cu copii despre fiecare
dintre cele cinci simțuri.

Ce este văzul?
Ochiul este organul văzului. Cu ajutorul
ochelarilor sau a lentilelor de contact,
corectăm multe dintre defectele de vedere.
Ochii sunt sensibili și de aceea îi protejăm
de soarele puternic.

Întreabă-l pe copil: Care este imaginea ta

preferată? Ce îți place cel mai mult să vezi?
În ce situații te ajută acest simț?
Ce este auzul?
Poți auzi sunetul de la radio atunci când e pe nivelul 1 sau 2? Înseamnă că ai auzul bun!
Urechile tale, organele auzului sau audiției funcționează bine! Ai grijă de ele și evită să dai prea
tare televizorul sau muzica.

Care este sunetul cel mai plăcut pentru urechile tale? Ce îți face plăcere să auzi? Etc.

Ce este gustul?
Datorită papilelor, bobițele acelea mici și albe de pe limbă, creierul recunoaște savoarea
alimentelor: sărat, dulce, amar… Gustul se educă, se schimbă. Gustă din nou o mâncare care
nu ți-a plăcut când erai mai mic. S-ar putea să fii surprins!
Care e gustul tău preferat? Ce îți plăcea să mănânci când erai mai mic și acum nu îți mai
place? Dar ce a început să îți placă și nu voiai să mănânci mai demult?

Ce este mirosul?
Poți simți mirosul de prăjitură? Sau cel de pubelă? Dar al șosetelor murdare? Al pădurii? Nasul,
organul mirosului, și creierul îți dau aceste informații. Nu toate nasurile sunt la fel, unele au un
simț al mirosului mai bine dezvoltat și altele simt mai puține mirosuri.

Care este mirosul tău preferat? Care miros îți displace cel mai mult?

Ce este pipăitul?
Închide ochii. Atinge un obiect din fața ta cu palma și cu degetele, apoi țesătura hainei tale.
Una este netedă. Și cealaltă? Moale? Pufoasă? Datorită pielii, care este organul tactil, și a
creierului poți răspunde la aceste întrebări.

Care este lucrul de care te bucuri cel mai tare că îl poți simți cu ajutorul acestui simț?
 Povestea Simțurilor

Era miezul nopții. Dormeam în patul meu când, deodată, am auzit un zgomot ciudat. Se auzea
ca și cum vorbea cineva. M-am dat jos din pat și am aprins lumina. Nu era nimeni!

Confuză, am stins lumina și m-am întors în pat. Apoi… am auzit iar vocea. De data asta am
rămas jos și am ascultat cu atenție.
- Eu sunt cel mai bun!
Apoi s-a auzit un alt glas:
- Nu! Eu sunt cel mai bun!
- Cea mai bună parte a corpului? am întrebat confuză.
- Da, a zis vocea. Eu sunt urechea ta și cred că sunt cea mai bună. Dar ochii tăi nu sunt de
acord. Ei cred că sunt cei mai buni. Poate decizi tu care dintre părțile corpului este cea mai
bună...

Era ciudat că părțile corpului vorbesc, dar m-am hotărât să le ajut.

- Bine, am zis. Fiecare dintre voi trebuie să îmi zică de ce crede că e cea mai bună, apoi voi
decide.
- Super, a zis urechea. Eu voi începe.
- Noi vă putem învinge! au intrat în vorbă ochii. Noi te ajutăm să vezi, să te uiți la TV, să privești
un tablou frumos, să vezi oamenii și locurile din jurul tău. Fără noi îți va fi greu să știi unde ești și
unde mergi.

- Nu uitați de mine! a mormăit nasul. Eu te ajut să miroși prăjituri delicioase în timp ce se coc
în cuptor și flori parfumate primăvara.
Apoi au vorbit mâinile:
- Fără noi nu ai putea să duci mâncarea la gură, să lovești mingea, să ții o carte… Noi suntem
cele mai importante!

- Nu la fel de importante ca noi! au strigat picioarele. Noi te ajutăm să mergi, să fugi, să sari, să
ajungi oriunde vrei. Noi suntem cele mai importante!
După câteva momente părțile corpului s-au oprit din mormăit.
- Are dreptate! au zis urechile. Suntem o echipă! Haideți s-o ajutăm să fie cea mai bună fetiță!
La treaba, corp ocupat!

- Dar cu siguranță una dintre noi este mai importantă decât celelalte! a zis gura.
- Nu! am zis. Toate faceți parte din aceeași echipă și fiecare dintre voi are un rol important și
îmi ajută corpul să lucreze și să fie ocupat. Este vremea să vă opriți din ceartă și să începeți să
colaborați!
 24. Unde te doare?
Obiectiv: Să învețe să deosebească durerea fizică de cea emoțională

Materiale: Un plasture și o inimă de hârtie (cu o bucată de bandă adezivă pe spate)

1. Plasează plasturele și inima de hârtie în dreptul inimii copilului. Spune-i că urmează să

discutați despre două tipuri de durere: durere fizică, în cazul căreia va folosi plasturele,
și durere emoțională, în care sentimentele sunt cele afectate (din moment ce asociem
sentimentele cu inima, inima de hârtie ne va ajuta să facem această diferență).

2. Citește-i următoarele afirmații și roagă-l să spună, pe rând, cum se simte și să identifice

dacă este vorba despre o durere fizică sau despre una emoțională (poate face acest lucru,
indicând inima sau plasturele):
• Mergi pe bicicletă, cazi și te julești la genunchi (fizică).
• Îți moare animalul preferat (emoțională/tristețe).
• Bunicul tău este bolnav (emoțională/îngrijorare).
• Cânți la pian în cadrul unui spectacol (emoțională/nervozitate).
• Te joci pe terenul de joacă și te lovești la mână (fizică).
• Surioara ta mai mică cade și se lovește destul de rău (durere fizică pentru ea, emoțională/
îngrijorare pentru tine).

Pentru copiii mai mici de 3 ani, 3 ani și jumătate puteți simplifica folosindu-vă de exemple ca
„atunci când te cert ce fel de durere este/cum te simți?”; sau puteți verbaliza voi pentru ei,
explicându-i de ce; o altă variantă este ca atunci când vă uitați împreună la un desen animat,
să identificați la anumite personaje una dintre cele 2 dureri și verbalizați-le pentru copil . Astfel
ei se familiarizează cu conceptul.

Este un concept pe care aleg să îl discut cu copiii pentru că mulți dintre ei au tendința să
somatizeze: atunci când nu le place ceva, nu știu să facă față unei situații, acuză dureri de
burtică, de cap, etc. Am văzut nenumărate situații în care (atunci când pentru ei devine un
obicei) le este foarte greu să facă distincția între cele două. Uneori și nouă adulților, ne este
greu să le identificăm și să ne dăm seama care este adevărata cauză a durerii fizice (dacă e
de tip emoțional sau medical).

Discuții/ posibile întrebări pe această temă:

• Care crezi că este diferența dintre durerea fizică și cea emoțională?
• Ți-a fost greu să faci diferența între ele?
• Ce fel de durere crezi că trăiești mai des?
• Ce poți să faci pentru a te simți mai bine data viitoare când vei trăi una dintre aceste dureri?

* Această ultimă întrebare induce copilului ideea că el poate face ceva atunci când simte o
durere. Prin discuția cu tine îi transmiți că poate vorbi cu cineva despre ceea ce simte, că poate
alege să se implice într-o activitate care îi place: să deseneze, coloreze, să asculte o poveste, să
lovească o pernă pentru a se descărca atunci când este nervos, etc..
 25. Prietenii gânditori

Obiectiv: Dezvoltare emoțională

O metodă minunată pentru a-i ajuta pe copii să înceapă să-și rezolve singuri problemele
este să le faceți cunoștință cu un „prieten gânditor”. Poate fi o activitate foarte distractivă pe
care o puteți face împreună. Începeți prin a-l invita pe copil să aleagă câteva jucării ale căror
„personalități” par să se potrivească cu anumite abilități de gândire. Ramâneți la ceva simplu

– copilul ar putea alege, de exemplu, trei jucării, câte una pentru fiecare dintre abilitățile de
gândire de mai jos:

- A pune întrebări interesante

- A veni cu o mulțime de idei creative

- A lua decizii înțelepte

Această activitate este cel mai bine explicată printr-un exemplu. Imaginați-vă că ați găsit
trei jucării. O pisică, de pildă, care are mereu necazuri din cauza curiozității sale nestăpânite
și nu se poate abține să pună întrebări și să încerce să găsească răspunsurile. Apoi, este o
veveriță care este foarte creativă și te poți baza că va veni cu zece idei pentru fiecare situație
sau provocare care apare. În cele din urmă, este elefantul cel vechi, care abia se mai ține pe
picioare dar care este atât de înțelept încât toate celelalte animale vin la el ori de câte ori
trebuie să ia o decizie mai grea.

Când apare următoarea situație problematică – de exemplu, copilul trebuie să hotărască

ce are de făcut pentru a renunța la o prietenie dificilă – puteți să aliniați toate jucăriile și să
le cereți ajutor. Puteți să îi cereți copilului să își imagineze ce întrebări ar dori să pună pisica
despre această situație. Odată ce ați folosit această tactică pentru a crea o imagine mai clară
asupra situației, atunci ar putea fi implicată și veverița. Câte soluții posibile poate aduce?
Subliniați faptul că nu contează cât de nebunești sunt. Partea minunată a etapei creative din
procesul de gândire este că cei mici se simt eliberați de faptul că nu trebuie să aprecieze din
nou care dintre ele va fi considerată o soluție rezonabilă și care va suna stupid. Apoi, ce s-ar
întâmpla dacă am duce două sau trei dintre aceste opțiuni la elefant? Ce credeți că ar putea
spune, care ar fi punctele bune? Care ar fi neajunsurile din punctul lui de vedere? Bineînțeles,
nu trebuie să implicați toate cele 3 jucării. Adaptați aceste idei pentru ceea ce aveți nevoie în
situația concretă cu copilul.

Ce am vrut să știți legat de aceste metode este că e mai ușor pentru copil să fie întrebat ce
crede că ar putea gândi altcineva despre o anumită situație decât să își descopere propriile
gânduri. Este de asemenea și mai distractiv. Poate suna ciudat, dar această metodă chiar
funcționează. Exemplu aplicat la o clasă de copii de 5-6 ani: o jucărie de pluș, pe care au
numit-o „Creieraș”. Creieraș acceptat cu convingere totală de către întreaga clasă, era un
foarte bun gânditor care putea oferi toate tipurile de idei interesante și sugestii care i-ar putea
ajuta.
 26. Eu sunt fulgerul și tunetul

Obiectiv: Dezvoltare emoțională

A juca un personaj ajută deseori copilul să-și canalizeze propriile emoții sau gânduri. În
spatele rolului de cavaler copilul se vrea a fi valoros și curajos; jucându-l pe Merlin se vrea
a fi magician. Exprimarea teatrală oferă roluri frumoase pentru a-și exprima sentimentele
ascunse, pe care nu le conștientizează cu ușurință. Acest tip de activitate eliberează copilul de
multe tensiuni. Fiți printre primii săi spectatori, veți avea și voi lucruri de învățat.

„Lansează tunetul sau focul dragonului, ca și cum ai juca într-o scenă de teatru!”

1. Scrie sau gândește-te la o poveste scurtă, urmărind această schemă: un personaj pleacă în
căutarea unei comori, dar este mereu împiedicat de un adversar șiret și foarte puternic. Cine
va câștiga? Atenție, tu le vei juca pe ambele personaje atât pe cel bun, cât și pe cel rău!

2. Scrie sau decupează personajele care îți plac din cărți, filme, desene, decupează-le pe
pătrate de hârtie și pune-le într-o cutie. Să faci același lucru cu personaje negative cu puteri
extraordinare.

3. Mama, tata sau un prieten va scoate pentru tine din cutie nume de eroi, apoi nume/imagini
ale personajelor negative.

4. Depinde de tine să creezi aventură, exprimând până la capăt cele două personaje.

*Părinții pot lua rolul personajului bun sau al personajului rău, pentru a colabora. Încercați,
după fiecare reprezentație, să vorbiți puțin cu copilul despre personajele alese de el. Acest
lucru va accentua calmarea diverselor emoții.
27. Purcica Norica - Poveste terapeutică
 28. Cuvintele pot fi vesele și constructive

Obiectiv: Dezvoltarea limbajului și antrenarea pozitivismului

Copilul vostru are nevoie să simtă că și voi mergeți într-o direcție constructivă, cu speranță,
și că lucrurile se pot schimba în bine daca dorim acest lucru. Veți participa deci la activități
repetitive scurte și plăcute, care duc la o schimbare de atitudine și la o de stare de bine.
Aceste activități îl vor ajuta pe copil să se simtă în siguranță, știind că este însoțit pe această
cale a fericirii, căci voi sunteți și rămâneți exemplul principal.

„Învață să vorbești într-un mod vesel!”

1. Regula este simplă: fiecare va vorbi într-un mod pozitiv pe un subiect ales, pornind de la un
cuvânt sau repetând ultimul cuvânt rostit de către jucători. De exemplu, dacă subiectul este
marea, fiecare vorbește pe rând, iar primul spune o frază plăcută pe acest subiect: „Este plăcut
să te scalzi în mare”. Al doilea jucător va relua și va adăuga tenta lui pozitivă: „Este plăcut să
te scalzi în mare și soarele să te încălzească atunci când ieși din apă.” Al treilea: „Este plăcut
să te scalzi în mare și soarele să te încălzească atunci când ieși din apă și apoi să mănânci o
înghețată delicioasă.”

2. Jocul se va opri atunci când un jucător va uita o frază sau nu va mai găsi o notă pozitivă
suplimentară de adăugat.

*Este un moment perfect să pleci de la un subiect delicat, trăit, pentru a adăuga o perspectivă
mai constructivă, cu soluții deseori neașteptate!
 29. Jocul complimentelor

Obiectiv: Dezvoltare emoțională (- creșterea stimei de sine)

Dragi părinți, vă propun o activitate care ne poate aduce zâmbetul pe buze în urma unui gest
simplu. Cum ar fi ca astăzi (și de ce nu în fiecare zi?!) să ne spunem cât mai multe lucruri
drăguțe unii altora (măcar unul) – și cum ar fi să auzim zilnic un lucru bun despre noi!
„Tuturor le plac complimentele” spunea Abraham Lincon.

Un compliment ne aduce mai aproape unii de alții. Un

compliment are puterea de a schimba ziua. Cu toții ne
amintim cu drag de cineva care ne-a zâmbit simplu și a
remarcat ceva bun în noi.
Este extraordinar să știi și să auzi că ești prețuit. Ce lucru
mai frumos decât să auzi, din când în când, din partea
celor dragi cuvinte măgulitoare sau de apreciere?

Durează câteva momente să arătați copilului că ați

remarcat ce a făcut bine, pentru ce depune efort sau ce
gest frumos a făcut.
Exprimarea aprecierii pentru cei din jur, prin cuvinte, a
este o artă, ce poate fi deprinsă de la vârste fragede.

Jocul complimentelor se poate face:

• cu o minge care se aruncă de la un membru

al familiei la altul, iar în momentul aruncării, cel
care aruncă trebuie să spună un compliment
celui care primește mingea;

• seara la cina în familie, când aveți un moment

de liniște, fiecare membru al familiei trebuie să
spună câteva cuvinte frumoase celui de lângă
el;

• atunci când remarcați un lucru drăguț la ceilalți

sau vreți să faceți o apreciere la adresa celorlalți.

Cel complimentat poate să își manifeste

recunoștința și să facă același lucru. Dacă este
nevoie, interveniți cu exemple ajutătoare.

Știați că:
Cercetătorii de la Institutul Național de Științe Fiziologice din Japonia au descoperit că, atunci
când o persoană primește un compliment, se activează aceeași zonă a creierului ca atunci
când primește bani.
 30. Puterea lui „Nu încă”

Obiectiv: Dezvoltarea perseverenței și a mentalității flexibile (Growth mindset)

Mentalitatea flexibilă este convingerea că ne putem crește inteligența și abilitățile. Oamenii cu

o mentalitate flexibilă:
Știu că au un creier dinamic, care se schimbă o dată cu învățarea
Cred că oamenii pot să își dezvolte abilitățile, talentele prin exerciții și îndrumare
Au capacitatea de a transforma încercările vieții în succese
Își recunosc greșelile, își asumă responsabilitatea pentru acestea și învață din greșeli
Sunt motivați să învețe, să se dezvolte în permanență.
Cum putem transmite această mentalitate copiilor?

1. Să îl învățăm pe copil despre creier și cum să își

antreneze creierul (să îi explicăm cum de fiecare
dată când învățăm ceva nou creierul nostru „crește”;
este ca un mușchi, și cu cât îl antrenăm mai mult
cu atât el funcționează mai bine și învățăm cu mai
multă ușurință).
2. Să îi oferim copilului feedback – să folosim o laudă
eficientă

- Să îi lăudam procesul (efortul depus, evoluția –

poate faptul că a depășit conturul desenului mai
puțin decât în alte momente – desenează din ce în
ce mai bine) și nu doar feedback legat de el ca persoană (ce deștept/talentat ești) sau de
rezultatul final (ce frumos desen!)

- Feedback referitor la performanța personală (nu în comparație cu alții)

- Încurajări și nu prin recompense

3. Promovând ideea de „nu încă” – să știe că
învățăm constant (și putem să îi dăm exemple:
atunci când erai mai mic nu reușeai să te închizi
singur la geacă, însă după ce ai tot exersat, ai
reușit - de fiecare dată tot mai bine încât acum îți
este ușor).

Genul acesta de abordare și limbaj îl ajută pe copil

să aibă încredere în el, că poate reuși, că depinde
de el și efortul lui să obțină rezultatele pe care și le
dorește!
Vă recomand cu mult drag cartea „Mindset O
nouă psihologie a succesului” de Carol S. Dweck.
Vă garantez că veți găsi multe idei, exemple și
abordări faine pe care să le aplicați cu ușurință în
relația cu copiii

Activitate II: Să-ți placă să-ți atingi scopul

Pentru copii, eșecul se traduce deseori prin

pierderea stimei de sine. „Nu ești în stare să…”,
sau „Păi la vârsta ta deja ar trebui să…” blochează
dorința copilului de a-și depăși temerile și
limitările. Această activitate simbolică îl va face să
înțeleagă faptul că eșecul construiește caracterul
și că demersul de a reuși este constructiv mai
degrabă pentru încrederea în sine decât pentru atingerea scopului.

„Atinge-ți scopul mulțumită voinței tale de a merge până la capăt!”

1. Ia o foaie albă și așeaz-o orizontal, pentru a profita de o lățime mai mare. La dreapta
desenează o țintă în care vei putea arunca cu săgeți desenate.
2. Acum gândește-te la un obiectiv pe care ai vrea să îl
atingi sau pe care ai mai încercat să îl atingi și nu ai reușit.
Ar putea fi acest obiect unul simplu de la a desena un
anume animal până la reușita de a vorbi cu un coleg/
colegă în prezența căruia nu-ți poți depăși timiditatea! Ce
ar trebui să faci pentru a reuși asta? Gândește-te că nimic
nu se face de la o zi la alta! Câteodată trebuie să regândești
calea, pentru a reuși mai târziu.

3. Trasează o cruce în partea stângă a desenului. Să

spunem că te reprezintă pe tine față în față cu ținta care
reprezintă dorința de a vorbi cu un coleg, dar nu poți face
asta din timiditate… Unește cu o linie crucea cu țința și
trasează parcursul ideal pentru a nimeri.

4. Pe această linie, scrie sau desenează etapele pentru a

reuși: să respiri calm, să pregătești cuvintele potrivite, să
accepți teama….