Personalitati notorii ale Basarabiei din sec.

XIX-
XXI

Vladimir Herța/Hertza (1868-1924)

Avocat, om politic, vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al

Societății Culturale Moldovenești, „părintele spiritual al Sfatului Țării”, a jucat un rol important în actul unirii. A fost
președinte al Comisiei Școlare Moldovenești și participant la Congresul Învățătorilor Basarabeni din mai 1917 și pro-
unionist. A fost primar al orașului Chișinău în perioada 1918-1919, înlocuindu-l pe primarul Carol Schmidt cel mai
longeviv primar al orașului și care era împotriva unirii. Membru al delegației României la Conferința de Pace de la Paris
(1919-1920) fiind un bun cunoscător al istoriei Basarabiei și deținător al unei colecții de documente rare. A fondat Liga
Românească din Basarabia  în 1919.

Ștefan Ciobanu (1883-1950)

 Român basarabean; istoric, absolvent al Facultății de Litere a Universității din Kiev,
profesor, s-a întors în Basarabia la începutul anului 1917 și a aderat la mișcarea revoluționară de eliberare națională a
Basarabiei în mai 1917. S-a remarcat ca un promotor al unirii, a fost unul dintre participanții activi la Congresul
învățătorilor. A fost ales în Sfatul Țării și a devenit unul dintre liderii români basarabeni fiind membru al comitetului
director al sfatului și conducător al resortului învățământ. După unire a fost director al învățământului din Basarabia între
1918 și 1921. Publică primul abecedar în limba română pentru școlile din Basarabia. Profesor universitar la Chișinău și
apoi la București, membru al Academiei Române din 1918; secretar al Astrei Basarabene din 1925; colaborator al multor
ziare și reviste a susținut întreaga viața cultura națională, fiind ales vicepreședinte al Academiei Române în perioada
1944-1948.

Paul Gore (1875-1927)

Istoric și heraldist, jurist și om politic, judecător de pace, deputat al nobilimii;

vicepreședinte al Zemstei din 1910 când cere introducerea limbii române în școli, o Comisie Școlară Moldovenească
înființându-se însă de abia în 1917. A fost și locțiitor al guvernatorului Basarabiei. În perioada Primului Război Mondial
a fost director al Crucii Roșii. A participat la Congresul Învățătorilor din mai 1917, despre care povestește Onisifor
Ghibu:

„Congresul l-a deschis delegatul Zemstvei guberniale, dl P. Gh. Gore, un moldovean cu alese simţiri naţionale. La masa
preziduală erau lângă Domnia Sa membrii comisiunii organizatorice: dnii Vladimir Herţa, V. Neaga şi P. Arventiev. Dl
Gore deschide congresul hiritisind pe cei de faţă cu cuvintele: «Fraţi români», care însă au fost întrerupte de mulţi din
sală, care strigau: «Noi nu suntem români, ci moldoveni!». Dl Gore a rămas mirat de aceste cuvinte şi a zis: «Îmi pare
foarte rău, domnilor, dar eu cunosc istoria neamului nostru şi ştiu că el se numeşte neam românesc». (Iarăşi întreruperi:
«Noi suntem moldoveni, nu români!»). «Neamul românesc locuieşte în multe ţări, şi astfel avem români ardeleni, români
bucovineni, munteni, olteni, moldoveni şi macedoneni, dar, cu un cuvânt, toţi suntem români. Neam moldovenesc nu
este. Dar dacă d-voastră vă face mai mare plăcere să vă zic: „Fraţi moldoveni”, iată vă zic: „Fraţi moldoveni!” Deschid
cu cea mai mare bucurie primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia, adunaţi azi aici pentru a se sfătui cu
privire la naţionalizarea şcoalei. Noi, moldovenii, am avut autonomia noastră de la 1818-1828. De când s-a stins şi
această rază, noi ne putem îndrepta neîmpiedicaţi de nimeni spre cultura noastră naţională. Să ne apucăm cât mai degrabă
de lucru şi să avem înaintea noastră frumosul testament naţional al poetului Ienăchiţă Văcărescu.”

A fost președinte al Partidului Național Moldovenesc și artizan al Unirii și primul locuitor al Chișinăului care a abordat
tricolorul pe casa sa. După unire a fost ales membru de onoare al Academiei Române, continuându-și activitatea de
istoric și heraldist.

Pantelimon Halippa (1883-1979)

Om politic basarabean, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău (1898-

1904), a urmat Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (Iuriev), apoi Facultatea de Litere a
Universității din Iași, a editat ziarul Basarabia,  apoi, din 1913, și ziarul Cuvântul moldovenesc;  membru al Partidului
Socialist-Revoluționar, delegat al țărănimii basarabene la Congresul Uniunii Țăranilor din întreaga Rusie; fondator al
Partidului Național Moldovenesc (martie 1917), deputat în Sfatul Țării (21 noiembrie 1917-18 februarie 1919),
vicepreședinte al Sfatului Țării; după Unire a fost numit ministru de Stat pentru Basarabia (1919-1927), ministru al
Lucrărilor Publice, ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale; deputat și senator în Parlamentul României; arestat
în 1950 și condamnat la 2 ani de închisoare; a fost închis la Sighet. În 1952 a fost predat sovieticilor și ținut într-o
închisoare KGB unde i s-a cerut să demonstreze că Unirea Basarabiei cu România nu a fost legitimă. Condamnat la 25
de ani de muncă silnică de către Tribunalul Militar Ucrainean din Chișinău, a fost dus în Siberia. A fost eliberat în 1955
și readus în țară, la Aiud și Gherla, unde a stat fără nicio condamnare până în 1957. Crezând, după 1960, că România
trebuie să reunească cele două state românești, a fost permanent anchetat de către securitate și a organizat în locuința sa
întâlniri clandestine ale basarabenilor. În 1968 a cerut aprobarea liderilor Partidului Comunist Român pentru organizarea
unor manifestații la 50 de ani de la Unirea Basarabiei. Autoritățile comuniste l-au susținut tacit în activitatea sa de
documentare în problema basarabeană. Bătrânul Halippa a trimis memorii lui Charles de Gaulle și Richard Nixon
demonstrând cu acte și documente abuzurile sovietice.

Ion Pelivan (1876-1954)

 Român basarabean, scriitor, om politic, a fost arestat în anii studenției din cauză că
era membru al „pământeniei” basarabene și deportat în Nordul Rusiei, la Arhanghelsk; luptător pentru drepturile
românilor din Basarabia; fondator, în 1906, al primului ziar de limba română, Basarabia.  În 1917 participă la fondarea
Partidului Național Moldovenesc. A fost ales președinte al Sfatului Țării, post pe care îl va ceda lui Ion Inculeț. După
unire a participat, în calitate de membru al delegației române, la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). A fost
membru al PNȚ, deputat în Parlamentul României, conducător al Astrei  (filiala din Basarabia), a murit în 1954 în
închisoarea de la Sighet.

SECOLUL XX
Vasile Anestiadi s-a născut la 4 mai 1928 în comuna Sărătenii Vechi, r-l Telenesti. Studiile primare le-a
făcut în satul natal, cele medii – în orașul Orhei, iar cele superioare – la Institutul de Stat de Medicină din
Chișinău, pe care l-a absolvit cu mențiune în anul 1951.
În perioada anilor 1955-1958, a activat în calitate de asistent, iar în următoarele 3 decenii – șef al Catedrei de
patomorfologie. Concomitent, a ocupat și funcția de prorector pentru activitate științifică (1962-1963), iar
ulterior - cea de rector al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (1963-1986). În perioada 1986-1991,
Vasile Anestiadi a fost conducător al Laboratorului de patologie, iar începând cu anul 1991 exercită funcția de
director al Centrului Științific de Patobiologie al Academiei de Științe a Moldovei.
Cercetările științifice efectuate de profesorul Vasile Anestiadi s-au axat preponderent pe stadiul precoce al
patomorfologiei aterosclerozei. La vârsta de doar 27 de ani susține teza de doctor în științe medicale, iar la 35
de ani - cea de doctor habilitat. Cercetările științifice fundamentale în domeniul patologiei, patobiologiei și
biogerontologiei s-au încununat cu elaborarea teoriei aterosclerozei incipiente. Rezultatele activității de
cercetare au fost publicate în peste 700 de lucrări științifice, inclusiv 10 monografii. A pregătit peste 100 de
discipoli.
Profesorul Vasile Anestiadi a fost fondatorul școlii științifice de patomorfologie din țară. Pentru realizările în
domeniul didactic și științific academicianul Vasile Anestiadi a fost desemnat Laureat al Premiului de Stat al
RSSM și decorat cu Ordinul Republicii, dar și cu alte distincții importante

Vladimir Beșleagă (n. 25 iulie 1931, Mălăiești, raionul Grigoriopol, Transnistria, ) este un eseist, jurnalist,

prozator, scriitor, traducător din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990
și 1994,  primul legislativ ales în mod democratic. I se oferă prestigiosul titlu de „Scriitor al Poprului”.
După studiile universitare, încearcă să îmbrățișeze știința literară, lucrând asupra unei teze despre proza lui
Liviu Rebreanu. Abandonează însă proiectul din cauza asprei cenzuri comuniste. Debutează in 1963 cu
culegerea de nuvele La fîntîna Leahului, după care au urmat alte cărți de proză. Printre operele sale se
enumera, Zbor frant, Vacanța mea, Gălușca lui Ilușca, Durere frîntă s.a.

Valentina Rusu-Ciobanu (n. 28 octombrie 1920, Chișinău) este o artistă plastică basarabeană.

A urmat în perioada (1938-1940), Școala de Arte din Chișinău. Între anii (1942-1944) a frecventat Academia
de Arte Plastice din Iași, astăzi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și
Design,  1944-1946, Școala de Arte Plastice "I. Repin" din Chișinău.Datorita meritelor sale a luat diferite
distinctii si premiiȘ
1974 - Premiul de stat

 1961 - Ordinul „Insigna de Onoare”

 1985 - Artist al poporului din RSSM; Maestru Emerit în Artă
 1996 - Ordinul Republicii
 1998 - Premiu pentru intreaga activitate și prosperarea artelor plastice
 2020 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C - „Artele plastice”

Liviu Damian (n. 13 martie 1935, Corlăteni, Bălți, România – d. 20 iulie 1986, Chișinău, RSS

Moldovenească, URSS) a fost un autor, eseist, jurnalist, poet, om de cultură, scriitor și traducător român
din Republica Moldova, reprezentant de marcă al generației anilor 1960. A absolvit Facultatea de Litere a
Universității din Chișinău în 1960. Liviu Damian a fost redactor-șef adjunct al revistei „Nistru” (1963-1968),
secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1976-1986). În anul 1995, în satul de
baștină al scriitorului, a avut loc inaugurarea Muzeului literar „Liviu Damian”, iar în anul 2000, pe casa în care
scriitorul a locuit în ultimii ani de viață, a fost dezvelită o placă comemorativă.
Prinre operele sale putem mentiona: Mindrie si Rabdare, Coroana de Umbra, Apa crisstalina etc.
A pprimit mai multe premii: Premiul de stat pentu literature – 1984, Maestrul emerit al artei – 1985, Ordinul
insigna de onoare.

Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939, satul Vadul-Rașcov, județul Soroca, în prezent raionul

Șoldănești — d. 26 iunie 2013, Chișinău) a fost un poet, prozator, academician, publicist și
dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Este recunoscut în
critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia
Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru.
Din piesele de teatru, Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul
vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bastarzii etc. Troița a fost ecranizată în 1993
prin premiera filmului televizat de lung metraj cu același nume.
Multe din versurile lui Matcovschi au fost transpuse pe note de către compozitori ca Ion Aldea-
Teodorovici, Petre Teodorovici, Mircea Oțel, Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Tudor Chiriac, Anatol
Chiriac, Ion Enache, Eugen Doga, Bucurați-vă, prieteni fiind unul din cele mai recunoscute cântece din
repertoriul muzicii ușoare autohtone. Poetul a prezentat un interes aparte pentru creația populară orală
(poeziile Inimă de mamă, Cu numele tău) și probleme ale timpului (piesa Abecedarul).[3] În anul 2011,
scriitorul a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria A „Literatură”, de
către președintele României, Traian Băsescu. În 2009, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere,
Matcovschi a primit de la primarul orașului Chișinău titlul și panglica de Cetățean de Onoare al
orașului. Printre altele, Matcovschi a primit următoarele distincții:

 1989 — Scriitor al poporului 

 1996 — Cavaler al Ordinului Republicii Moldova 
 1996 — Membru titular al Academiei de Științe din Republica Moldova 
 1997 — Laureat al Festivalului Internațional de poezie „Nichita Stănescu” 
 2000 — Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor
 2012 — Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”

Glebus Sainciuc (n. 19 iulie 1919,[1] Chișinău, Regatul României – d. 16 octombrie 2012, Hîncești, Moldova) a

fost un artist plastic basarabean, portretist, cunoscut mai ales pentru colecția sa de măști din papier mâché,
pe care le prezenta el însuși. Autor al mai multor lucrări de pictură și grafică, apreciate înalt de critici, și
personalitate remarcabilă prin atitudinea sa civică, artistul Glebus Sainciuc s-a distins prin originalitatea
stilului, un incontestabil talent actoricesc și umor subtil. .A avut foarte multe albume ("Literatura si arta
Moldovei": enciclopedie in doua volume,Chisinau,1989,etc)

 1931-1940 școală generală, Chișinău

 1944-1947 Școala Republicană de Arte plastice
 1942-1944 Facultatea de arhitectură a Politehnicii din București
 1962, 1969 - Chișinău
 1964, 1970 - Moscova
 1965 - Baku
 1966 - Odesa
 1973 - Lvov
 1987 - Uzbekistan
 1992 - Cluj
Mircea Snegur (n. 17 ianuarie 1940, Trifănești, Soroca, România) este un om politic moldovean, care a fost
primul președinte al Republicii Moldova (1990–1997).
 În anul 1956 a absolvit Școala Medie din satul Frumușica (raionul Florești). Studiile superioare și le-a făcut
la Institutul Agricol din Chișinău, pe care l-a absolvit în 1961. A făcut aspirantura la Catedra de fitotehnie a
aceluiași Institut (1970-1972), obținând titlul științific de doctor în științe agricole. De specialitate este
agronom-savant.
În anii 1961-1968 a lucrat în calitate de agronom și președinte de colhoz în satul Lunga (raionul Florești).

Spiridon Vangheli (n. 14 iunie 1932, Grinăuți, județul Bălți, Regatul României) este un scriitor, poet,

traducător și editor din Republica Moldova.

 1939–1944 - Școala primară la Ungheni

 1944-1946 - Școala nr.1 din Bălți (clasele a V și a VI- ea).
 1946-1950 - Școala medie din satul Pelinia, raionul Drochia (clasele VII-X).
 1950 – este înscris la Institutul învățătoresc din Bălți (pe care nu îl absolvește). Peste o jumătate de
an se transferă la Institutul Pedagogic din Chișinău.
 1955 – absolvește Institutul pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău și e recomandat la aspirantură, la
Institutul de Literatură din Moscova.
Petru Zadnipru (n. 13 ianuarie 1927,[1] Sauca, Raionul Ocnița, Regatul României – d. 23
septembrie 1976, Chișinău, URSS) a fost poet din RSS Moldovenească.
A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău în anul 1952.A fost redactor-șef al revistei „Chipăruș”, secretar
al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Poezia sa este descrisă ca sinceră, melodioasă, scrisă cu inima. Multe
dintre versurile sale au fost puse pe note și cântate de solistul orchestrei „Folclor” Teodor Negară, consătean
al poetului. A fost un bun prieten și susținător al tinerelor talente. A tradus din S. Esenin, V. Korotici, E.
Evtușenko, R. Gamzatov ș.a.
Școala din satul de baștină, un liceu și una din străzile Chișinăului și Hînceștiului poartă numele poetului.
Soția sa, Wanda, a fost redactor-șef al Redacției literare la Radio-Moldova. Au avut doi fii, Costică și Vlad,
care au decedat prematur.
Printre operele lui se numără:

 Luminile câmpiei, volum de debut (1952)

 Struguraș de pe colină (1956)
 Însetat de depărtări (1959)
 Lume, dragă lume (1962)
 Gustul pâinii (1964)
 Mi-e dor (1971)

Irina Rimes (născută Irina Rîmeș; n. 22 august 1991, Izvoare, raionul Florești, Moldova) este

o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București.

Irina Rimes a devenit cunoscută în Republica Moldova după ce a participat în 2012 la concursul Fabrica de
staruri, unde a ajuns până în finală. Primele încercări de afirmare ale Irinei în muzică au început în 2009,
când tânăra interpretă a înregistrat un duet în limba rusă împreună cu LaYeR, un rapper din Florești, numit
„Vremea”.
După încheierea emisiunii, Irina relansează piesa „Iluzii deșarte”, împreună cu un videoclip, iar melodia
devine unul dintre hiturile anului în Moldova; tot în 2012 apare single-ul „Simply Friends”, care a intrat în top 3
cele mai difuzate piese din Moldova.

Anastasia Lazariuc (n. 6 iulie 1953, Băcioi, Sectorul Botanica, Moldova) este o cântăreață română originară

din Republica Moldova, decorată cu ”Ordinul Republicii” al Republicii Moldova.
A urmat Școala muzicală-profesională „Ștefan Neaga” din Chișinău, secția dirijat–coral. În 1982 a absolvit
Institutul de Arte din Chișinău "Gavriil Musicescu", facultatea Regie.
S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea-Teodorovici: "Până la lacrimi mi-e dragă viața", "Seara albastră", "Fuga,
fuga". În anul 1972, devine solista formației „Sonor” cu care efectuează turnee prin Uniunea Sovietică, dar și
în spațiul internațional.
În anul 1989, cu ocazia unui spectacol dedicat lui Eugen Doga de la Chișinău, Anastasia face cunoștință cu o
echipă artistică din România și astfel se naște ideea unor turnee comune. Din echipa respectivă făceau
parte Alexandru Arșinel, Mihai Constantinescu, Anda Călugăreanu. Este momentul în care Anastasia
Lazariuc începe colaborarea cu Mihai Constantinescu.

Nicolae Gribincea (n. 20 octombrie 1961, Mingir, raionul Hîncești, Republica Moldova) este un muzician și

folclorist român din Republica Moldova, fondator al ansamblului etnofolcloric Plăieșii. Este inițiatorul și
organizatorul Festivalului cântecului popular pascal „Pentru Tine, Doamne” și al Festivalului de folclor
ostășesc „La onor la datorie”.
Primele 10 clase le-a făcut în satul de baștină. A urmat timp de un an clasa de coregrafie la Școala de
Coregrafie „Elena Sîrbu” din Soroca, dar nu a absolvit instituția din cauza înrolării în armată, la Sevastopol.
Pe durata serviciului militar, timp de 4 ani, a dansat în Ansamblul vocal-instrumental militar deținând
concomitent și funcția de conducător artistic al ansamblului.
În 1984 a intrat la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice)
din Chișinău unde s-a întâlnit cu artiștii membri ai ansamblului Tălăncuța. A mers cu ei la concerte folclorice.
La absolvirea Institutului de Arte în 1987, ca examen de licență, a susținut un spectacol la Teatrul Epic de
Etnografie și Folclor Ion Creangă, proaspăt fondat.
După încheierea serviciului militar, în anul 1983 a venit la Chișinău și s-a angajat în calitate de curier mecanic
la o fabrică de tricotaj. În paralel a activat în calitate de dansator în ansamblul Miorița, al cărui conducător era
artistul poporului Pavel Andreicenco.
La scurt timp după absolvirea Institutului de Arte, în 1988, a fost selectat de comisia Ministerului Culturii
pentru poziția de dansator profesionist în cadrul ansamblului Lăutarii. A făcut parte din prima generație de
dansatori ai ansamblului. După doi ani de activitate, ansamblul de dansatori a fost desființat, continuându-și
activitatea doar cu orchestra de muzică populară. Nicolae Gribincea a revenit la ansamblul Fluieraș de
la Filarmonica Națională Serghei Lunccevici, în calitate de dansator profesionist.

Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939, satul Vadul-Rașcov, județul Soroca, în prezent raionul

Șoldănești — d. 26 iunie 2013, Chișinău) a fost un poet, prozator, academician, publicist și
dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Este recunoscut în
critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.
Cel de-al doilea copil al țăranilor înstăriți Leonte și Eudochia. După studiile primare și secundare, în
anul 1956, Dumitru Matcovschi devine student la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea
„Istorie și Filologie”.
Ultimul an de studiu (1960-1961) îl face la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău din
cauza fuzionării acestor două instituții universitare. Și-a început activitatea în calitate de redactor în 1963 la
ziarul „Moldova socialistă”; tot atunci apare prima sa plachetă de versuri, Macii în rouă.
Printre Operele lui se pot numi:

1.Melodica
2.Grâul
3.Axa
4.Patria, poetul si balada
5.Tu, dragostea mea.

Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica

Moldova) a fost un actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii
1990-1994.
Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au
votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru și film. Rolul lui Budulai i-a adus celebritate în
întreg spațiul ex-sovietic, precum și în lumea întreagă.
A fost apreciat și ca interpret de muzică ușoară pentru șlagăre ca „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când
se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ș.a.
În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia
moldovenească.
Unul dintre frații săi, Ion, care învăța pe vreme războiului la o școală de meserii de Rezina, a fost evacuat
împreună cu colegii săi peste Prut. Alt frate, Andrei, învăța la școala de muzică din Sibiu. Familia sa nu a știut
nimic de ei timp de 18 ani. Dar și după asta nu s-au văzut multă vreme din cauza interdicțiilor sovietice.
Ulterior, Mihai a devenit actor în Uniunea Sovietică, iar frații săi – artiști ai teatrului liric din Brașov.
Începând din anul 1957 a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, unde a debutat în
spectacolul „Chirița în Iași” în rolul surugiului, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de
prim-plan.
A debutat ca actor de film la studioul cinematografic Moldova-Film în anul 1967 în filmul Se caută un paznic al
lui Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță, interpretând rolul lui Ivan Turbincă. A obținut Premiul Național al RSSM în
anul 1971. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Ivan Turbincă din filmul său de debut (1967) și Dimitrie
Cantemir din filmul omonim (1973).

Petru Hadârcă (n. 8 mai 1963, Sîngerei) este un actor și regizor din Republica Moldova. A fost actor
la teatrele „Luceafărul” (1985-1991) și „Mihai Eminescu” (1991-1994) din Chișinău, precum și la Teatrul „Ion
Creangă” din București (1994-1996). În perioada 1995-1997 a fost angajat prin colaborare la Teatrul
„Nottara” din București. Timp de mai mulți ani a fost director artistic al Studioului de creație „Apropont” din
Chișinău (1997-2001), al Teatrului muzical „Ginta Latină” (2001-2003), precum și al Teatrului Național „Mihai
Eminescu” (2003-2004). A jucat în roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate și
artistice. A fost regizor și autor de emisiuni la postul de radio „Vocea Basarabiei” (2007-2009), iar în 2009-
2010 - consilier parlamentar la Camera Deputaților, Parlamentul României.
În decembrie 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul onorific de „Maestru în
artă”.

Cleopatra Stratan (n. 6 octombrie 2002, Chișinău, Republica Moldova) este o cântăreață și actriță română,

născută în Republica Moldova.
Este fiica cântărețului Pavel Stratan. Primul ei album se intitulează „La vârsta de trei ani”. Aceasta deține 6
recorduri mondiale. A revenit pe scena muzicală românească în 2017 după câțiva ani de pauză într-o
colaborare alături de fratele ei, Cezar Stratan, la melodia „MAMI”. Anul următor a lansat piesa „Te las cu
inima” care se bucură de un real succes, în doar 10 zile a atins pragul de 5 milioane de vizualizări și
staționează de mai multe zile pe primul loc în „cele mai ascultate piese pe YouTube”. Aceasta a cântat
melodia „Ghiță” care a făcut furori pe Internet în anul 2010.
Printre Melodiile ei Populare se mentioneaza:
Ghiță 3' 17''
Cuțu 3' 07''
Te-am întâlnit 2' 38''
Șansa 2' 22''
Noapte bună! 3' 54''
Număr pân' la unu 2' 45''
Mama 3' 58''
Surprize 3' 28''
Zuzu-zuzu 2' 08''
Oare cât? 2' 01''