Sunteți pe pagina 1din 10

Noțiuni minime de contabilitate pe care un antreprenor

trebuie să le cunoască 
 20.11.2017     487  Avocatnet.ro

În cele mai multe situații, proprietarii unor afaceri mici nu acordă suficientă importanță aspectelor ce
țin de contabilitate, de înregistrarea documentelor sau de depunerea declarațiilor fiscale. Fie că nu
au cunoștințe în domeniul contabil sau nu au timpul necesar îndeplinirii acestor atribuții, un
antreprenor ar trebui să dețină câteva noțiuni minime de contabilitate pe baza cărora să își
fundamenteze deciziile. Totodată, este recomandat ca evidența contabilă să fie lasată în sarcina
unui specialist, iar antreprenorul să se preocupe de bunul mers al afacerii sale, scrie Avocatnet.ro.

Când este recomandat să lucrăm cu un contabil?

Răspunsul la această întrebare depinde, în primul rând, de forma juridică a afacerii și mai apoi
de volumul activității.

Astfel, nu există o obligație de a angaja un contabil pentru gestiunea actelor unei persoane fizice
autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale. Dacă ți-ai înregistrat afacerea sub
această formă, obligația ta este să asiguri o contabilitate în partidă simplă, ținând o evidență
strictă a încasărilor și plăților, iar pentru acest lucru nu este necesară colaborarea cu un contabil.

În schimb, dacă au un volum mare al activității, cu multe înregistrări zilnice, ai putea găsi mai
oportun să predai unei persoane specializate această activitate de înregistrare, evidență și gestiune
contabilă.

De asemenea, în momentul în care vei avea angațați, se impune o colaborare cu un contabil


pentru înregistrarea contractelor de muncă, evidența relațiilor de muncă, întocmirea și depunerea
periodică a diverselor declarații de plată la bugetul de stat și al asigurărilor sociale.

Dacă, în schimb, afacerea ta este înregistrată juridic sub forma unei societăți comerciale,
cooperative, societăți pe acțiuni, etc, colaborarea cu un contabil este necesară încă din primul
moment al demarării activității, indiferent de volumul de muncă sau numărul de angajați pe care îi
vei avea.

De această dată, contabilitatea afacerii va fi ținută în partidă dublă, iar pentru acest lucru vei
avea nevoie de un contabil pe care îl poți angaja sau poți colabora cu o firmă de contabilitate,
externalizând acest serviciu.
Ce informații contabile îți sunt necesare?

Ca antreprenor, nu este obligatoriu să cunoști în amănunt aspectele contabile ale afacerii


tale. În schimb, este foarte util să ai noțiunile de bază care să îți permită să soliciți și să
interpretezi diverse situații financiare pe baza cărora să îți fundamentezi deciziile.

Poți alege să planifici în avans modul în care trebuie să acționezi, dacă firma se confruntă cu
probleme sau întâlnești anumite oportunități sau poți alege să reacționezi la probleme doar după
ce acestea se manifestă.

Dacă vei alege cea de-a doua variantă, nu îți va rămâne, în schimb, timp pentru planificarea și
dezvoltarea afacerii, toată energia și timpul tău fiind consumate în rezolvarea problemelor actuale.

Un antreprenor trebuie să dețină cunoștințe contabile minime care să îi permită să extragă


informațiile de care are nevoie pentru planificarea afacerii sale:

 va trebui să poată face diferența între activele și pasivele afacerii;


 va trebui să poată citi și interpreta o balanță de verificare;
 este util să poată interpreta un bilanț contabil;
 este util să poată interpreta datele prezentate într-un cont de profit și pieredere;
 este important să poată întocmi un flux de numerar (cash flow) al afacerii;
 este important să poată întocmi un buget prognozat pentru afacerea pe care o conduce;
 este util să cunoască nivelul la care afacerea atinge punctul critic, respectiv să determine
care este pragul de rentabilitate al afacerii sale;
 chiar dacă este sarcina contabilului, un antreprenor trebuie să cunoască modalitatea de
calcul a salariilor angajaților săi.

Activele și pasivele afacerii

Ecuația contabilității leagă activele, pasivele, și capitalul propriu prin următoarea relație, aceasta
fiind, de asemenea, structura matematică a bilanțului financiar:

Active = Pasive + Capitalul propriu

Activele circulante sunt acele active care reprezintă numerar (sau echivalent de numerar) ori care


pot fi convertite în bani lichizi pe termen scurt, precum stocurile de marfă, creanţele sau investiţiile
financiare pe termen scurt.

Activele imobilizate sunt cele care nu pot fi convertite imediat în bani lichizi, precum terenurile,
clădirile, echipamentele, vehiculele şi mobilierul. Aici intră şi activele intangibile, cele care nu au o
formă materială, precum mărcile comerciale deţinute de firmă, patentele, licenţele, drepturile de
autor, francizele etc.

Pasivele curente reprezintă obligaţiile de plată ale societății pe termen scurt, la finalul exercițiului


contabil, fiind scadente în anul următor. În această categorie sunt incluse creditele bancare pe
termen scurt și datoriile către partenerii comerciali.

În același timp, datoriile și obligațiile de plată pe termen lung sunt evidențiate separat. În această


categorie sunt evidențiate obligațiile de plată pe care soceitatea le are către bănci, instituții
financiare, parteneri comerciali pe termen lung, de peste un an de zile.

Capitalul propriu se referă la banii investiţi de proprietarii firmei pentru dezvoltarea acesteia. În
cazul în care afacerea este lichidată, capitalul propriu este ceea ce îi va rămâne proprietarului
afacerii. Conform ecuației de mai sus, capitalul propriu reprezintă diferența dintre activele unei
societăți și pasivele sale, respectiv echivalentul în bani al activelor totale cu care societatea rămâne
după ce au fost plătite toate datoriile.

Importanța situațiilor financiare lunare, semestriale sau anuale

Balanța de verificare reprezintă documentul utilizat pentru verificarea exactității înregistrărilor


contabile și este principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare semestriale
sau anuale (bilanțul contabil, contul de profit și pierdere). Se întocmește lunar, pentru toate
operațiunile efectuate în perioada respectivă.

Bilanțul contabil reprezintă descrierea sintetică a activelor și pasivelor unei companii la un moment


dat.

Contul de profit și pierdere este documentul ce permite evidențierea modului în care rezultatul


societății (profitul sau pierderea înregistrată în anul anterior) a fost obținut.

Un cont de profit și pierdere este structurat în trei secțiuni:

 activitatea operațională ( de exploatare) prezintă veniturile și cheltuielile pe care societatea


le-a obținut din activitatea curentă desfășurată;
 activitatea financiară prezintă veniturile și cheltuielile din dobânzi, în cazul în care
societatea are depozite sau credite bancare;
 activitatea extraordinară prezintă veniturile și cheltuielile pe care societatea le
înregistrează într-un mod cu totul ocazional, special: amenzi, despăgubiri, donații, etc.

Poți întocmi fluxul de numerar al afacerii tale în doar zece pași


Cash flow sau fluxul de numerar, numit adesea și flux de trezorerie, reprezintă diferența dintre
încasările și ieșirile de numerar ale unei societăți sau ale unui proiect, pe o perioadă de timp
analizată, care poate fi de o săptămână, o lună, un trimestru, un an sau mai mult. De cele mai multe
ori, această perioadă este egală cu cea a unui exercițiu financiar complet.

Cash flow-ul este unul dintre cele mai importante instrumente utilizate de către
manageri, antreprenori, investitori sau analiștii financiari în fundamentarea deciziilor de afaceri.
Nu trebuie să fi terminat o facultate economică și nici să fi lucrat în contabilitate pentru a realiza un
cash flow.
Informația cuprinsă într-o astfel de analiză are o importanță deosebit de ridicată asupra proprietarilor
de afaceri, a conducerii unei societăți, a directorilor de departamente.

Mai mult, persoanele interesate de analiza cash flow-ului nu se limitează la persoanele din
interiorul societății:

 investitorii iau decizia de a investi într-o nouă afacere, pe baza capacității acelei afaceri de a
genera profit;
 creditorii oferă capital, însă solicită rambursarea sa la timp, împreună cu dobânda cuvenită.

Cei zece pași prin care poți obține rapid analiza fluxului de numerar sunt detaliați în acest articol.

Întocmește bugetul de venituri și cheltuieli al afacerii tale

Contextul economic al ultimilor ani, marcați de criza economică și reducerea bugetelor de


investiții ale companiilor mai mari sau mai mici, a determinat o accentuare a rigorii financiare a
companiilor de stat sau private. Pe de altă parte, dezvoltarea soluțiilor de finanțare a afacerilor mici
și mijlocii prin credite bancare, garanții de stat, fonduri nerambursabile sau fonduri private de
investiții a determinat asumarea aceleiași rigori la un nivel tot mai mic al afacerilor, instrumentele
financiare de analiză și prognoză fiind utilizate tot mai frecvent.

Bugetul de venituri și cheltuieli este un instrument financiar ce se întocmește la nivelul întregii


activități a unei societăți, la nivelul unui proiect pe care societatea vrea să îl implementeze sau la
nivelul principalelor activități desfășurate în companie.

Scopul întocmirii unui buget de venituri și cheltuieli este acela de a estima, de o manieră cât mai
corectă, evoluția veniturilor și cheltuielilor într-un anumit orizont de timp, care este de cele mai multe
ori de un an de zile. 

De la ce nivel devine profitabilă afacerea ta?


Lansarea oricărei afaceri este întotdeauna însoțită de entuziasm, absolut necesar unui antreprenor
aflat la început de drum. Totuși, acesta nu ar trebui să ne împiedice să luăm decizii economice
bazate pe analiza unor indicatori economici esențiali. De aceea, orice antreprenor ar trebui să
cunoască și să calculeze pragul de rentabilitate al afacerii sale, sau altfel spus, nivelul la care
societatea va trece pe profit, acoperindu-și din încasări toate costurile fixe și variabile implicate în
procesul de producție sau de prestare a serviciilor.

Pragul de rentabilitate reprezintă nivelul minim al vânzărilor care trebuie realizate, astfel încât


firma să nu înregistreze pierderi. Este dependent de nivelul și structura costurilor fixe și variabile
ale firmei.

Cu alte cuvinte, pragul de rentabilitate este acel nivel al producției la care veniturile obținute din
vânzări sunt egale cu costurile totale suportate de către societate, iar profitul este zero. De la acest
nivel, orice unitate de produs vândută în plus va aduce profit.

Determinarea pragului de rentabilitate trebuie să reprezinte o preocupare a oricărui


antreprenor dornic să demareze o afacere. Cunoașterea nivelului la care încasările sunt egale cu
costurile este esențială pentru creșterea profitabilității oricărei societăți comerciale.

Минимальные принципы бухгалтерского учета,


которые должен знать предприниматель 
20.11.2017   487  Avocatnet.ro 

В большинстве случаев владельцы малых предприятий не придают достаточного значения


учету, регистрации или подаче налоговых деклараций. Независимо от того, имеют ли они
знания в области бухгалтерского учета или не имеют времени для выполнения этих задач,
подрядчик должен иметь некоторые минимальные принципы бухгалтерского учета, на
которых основываются их решения. В то же время рекомендуется, чтобы бухгалтерский учет
оставался специалисту, и что предприниматель обеспокоен хорошим ходом своего бизнеса,
пишет Avocatnet.ro .

Когда рекомендуется работать с бухгалтером?

Ответ на этот вопрос зависит, прежде всего, от юридической формы бизнеса, а затем
от объема бизнеса .
Таким образом, нет обязанности нанимать бухгалтера для управления актами
уполномоченного физического лица, отдельных предприятий или семейного бизнеса. Если вы
зарегистрировали свой бизнес в этой форме, ваша обязанность - обеспечить простую
бухгалтерскую отчетность, вести строгий учет доходов и платежей, и для этого нет
необходимости сотрудничать с бухгалтером.

Вместо этого, если у них есть большой объем активности, с большим количеством
ежедневных записей, вам может быть более уместно передать специализированному лицу
эту отчетность, бухгалтерскую и бухгалтерскую деятельность.

Также, когда вы занимаетесь, необходимо работать с бухгалтером для регистрации


трудовых договоров , учета трудовых отношений, подготовки и периодического
представления различных заявлений об уплате в государственный бюджет и социального
обеспечения.

Если, с другой стороны, ваш бизнес юридически зарегистрирован как торговая


компания, кооперативы, акционерные обществаи т. Д., Сотрудничество с бухгалтером
необходимо с самого первого момента начала работы независимо от объема работы или
количества сотрудников у вас будет.

На этот раз бухгалтерский учет будет храниться в двухместных номерах, и для этого вам


понадобится бухгалтеру, которую вы можете нанять или сотрудничать с аудиторской фирмой,
передающей аутсорсинг этой услуги.

Какая бухгалтерская информация вам нужна?

Как предприниматель, вам не нужно подробно знать аспекты бухгалтерского


учета вашего бизнеса . Вместо этого очень полезно иметь базовые концепции , которые
позволят вам запрашивать и интерпретировать различные финансовые отчеты, на которых
основываются ваши решения.

Вы можете заранее планировать, как действовать, если компания испытывает проблемы


или сталкивается с определенными возможностями, или вы можете реагировать на
проблемы только после их возникновения .

Если вы выберете второй вариант, у вас не будет времени для планирования и развития
вашего бизнеса, всей вашей энергии и времени, потребляемого при решении текущих
проблем.
Предприниматель должен иметь минимальные знания бухгалтерского учета для
извлечения информации, необходимой ему для планирования своего бизнеса:

 должны быть в состоянии различать активы и обязательства бизнеса;


 должен будет иметь возможность читать и интерпретировать баланс проверки ;
 полезно иметь возможность интерпретировать бухгалтерский баланс ;
 полезно иметь возможность интерпретировать данные, представленные
в отчете о прибылях и убытках ;
 Важно может произвести поток денежных средств (денежные потоки) бизнес;
 важно иметь возможность составлять прогнозный бюджет для бизнеса, которым он
управляет;
 полезно знать уровень, на котором бизнес достигает критической точки , а именно
определить порог прибыльности своего бизнеса;
 даже если это задача бухгалтера, предприниматель должен знать, как рассчитать
заработную плату своих сотрудников.

Активы и обязательства бизнеса

Учетное уравнение связывает активы, обязательства и капитал через следующее


соотношение, которое также является математической структурой финансовой
отчетности:

Активы = Пассивы + Собственный капитал

Оборотные активы - это те активы, которые являются денежными средствами (или


эквивалентом денежных средств ) или которые могут быть конвертированы в краткосрочные
денежные средства, такие как товарные запасы, дебиторская задолженность или
краткосрочные финансовые вложения.

Основные средства - это те, которые не могут быть немедленно конвертированы в


денежные средства, такие как земля, здания, оборудование, транспортные средства и
мебель. Сюда относятся нематериальные активы, нематериальные активы, такие как
товарные знаки, принадлежащие фирме, патенты, лицензии, авторские права, франшизы и т.
Д.

Краткосрочные обязательства являются обязательствами выплаты компании в


краткосрочной перспективе, в конце отчетного года, это в следующем году. К этой категории
относятся краткосрочные банковские кредиты и задолженность перед торговыми партнерами.
В то же время, обязанность и обязательство оплаты срока показаны отдельно. В этой
категории выделяются обязательства по оплате, которые утешают банки, финансовые
учреждения, долгосрочные коммерческие партнеры более года.

Капитал относится к деньгам, инвестированным владельцами компании для его


развития. Если бизнес ликвидируется, то капитал останется владельцем бизнеса. Согласно
приведенному выше уравнению справедливость представляет собой разницу между активами
компании и ее обязательствами, то есть денежным эквивалентом общих активов, которыми
компания остается после выплаты всех долгов.

Важность ежемесячных, полугодовых или годовых финансовых отчетов

Пробный баланс является документ , используемый для проверки точности записей и


является основным инструментом , на котором финансовая отчетность подготовлена
ежеквартальные или годовые отчеты (баланс, отчет о прибылях и убытках). Он составляется
ежемесячно для всех операций, выполненных в течение этого периода.

Баланс представляет собой синтетическое описание активов и обязательств компании в


данный момент.

Отчет о прибылях и убытках - это документ, который позволяет вам указать, как был
получен результат компании (прибыль или убыток, зарегистрированный в предыдущем году).

Счет прибылей и убытков структурирован в три раздела:

 операционная (операционная) деятельность представляет собой доходы и расходы,


полученные компанией от текущей деятельности;
 финансовая деятельность раскрывает процентные доходы и расходы, если у
компании есть депозиты или банковские кредиты;
 чрезвычайная деятельность представляет собой доходы и расходы, которые
компания фиксирует очень случайным образом, особенно: штрафы, убытки,
пожертвования и т. д.

Вы можете составить денежный поток своего бизнеса всего за десять шагов

Поток денежных средств и денежных потоков , часто называемый денежный поток,


разница между денежными поступлениями и оттока денежных средств в компании или
проекта в течение периода времени анализируемой, что может быть неделя, месяц, квартал,
год или больше. В большинстве случаев этот период совпадает с полным финансовым годом.
Денежный поток является одним из наиболее важных инструментов, используемых
менеджерами , предпринимателями, инвесторами или финансовыми аналитиками для
обоснования бизнес-решений. Вам не нужно заканчивать экономический факультет или
работать в бухгалтерском учете, чтобы сделать денежный поток. 
Информация, содержащаяся в таком анализе, имеет особое значение для владельцев
бизнеса, управления компанией и менеджеров отделов.

Более того, люди, заинтересованные в анализе денежных потоков, не ограничиваются


людьми внутри компании:

 инвесторы принимают решение инвестировать в новый бизнес, исходя из способности


бизнеса получать прибыль;
 кредиторы предлагают капитал, но требуют погашения вовремя, вместе с процентами.

В этой статье подробно описаны десять шагов, через которые вы можете быстро получить


анализ денежных потоков .

Составление бюджета доходов и расходов вашего бизнеса

Экономический контекст последних лет , отмеченный экономическим кризисом и


сокращением инвестиционных бюджетов крупных или мелких компаний, привел к увеличению
финансовой строгости государственных или частных компаний. С другой стороны,
развивающиеся финансовые решения для малого и среднего бизнеса за счет банковских
кредитов, государственных гарантий, субсидий или частных инвестиционных фондов
определяется исходя из той же строгости сокращающейся бизнеса, финансовые инструменты
для анализа и прогнозирования используется все чаще и чаще.

Бюджетные доходы и расходы представляют собой финансовый инструмент , который


тянет всю деятельность компании , проект , который компания хочет реализовать или в
основной деятельности в компании.

Целью создания бюджета доходов и расходов является оценка, насколько это возможно,


эволюции доходов и расходов за определенный временной горизонт, который обычно
составляет один год. 

С какого уровня ваш бизнес прибыльный?

Запуск любого бизнеса всегда сопровождается энтузиазмом, абсолютно необходимым для


предпринимателя в начале. Однако это не должно мешать нам принимать экономические
решения на основе анализа основных экономических показателей. Таким образом, любой
предприниматель должен знать и рассчитать порог рентабельности своего бизнеса ,
другими словами, уровень , на котором компания будет проходить налог, покрытие и
квитанций все постоянные и переменные затраты , связанные с производством или поставки
услуг.

Порог рентабельности является минимальный уровень продаж будет сделано , так что


компания не будет нести убытки . Это зависит от уровня и структуры фиксированных и
переменных затрат фирмы.

Другими словами, порог рентабельности - это уровень производства, при


котором выручка от продаж равна общей стоимости, которую несет компания, а прибыль
равна нулю . С этого уровня любая продаваемая единица будет приносить прибыль.

Определение порога доходности должно быть предметом озабоченности любого


предпринимателя, желающего начать бизнес . Знание уровня, при котором поступления
равны затратам, имеет важное значение для повышения рентабельности любой торговой
компании.

S-ar putea să vă placă și