Compunere,,Increderea se invata sau nu”

Încrederea este de cele mai multe ori o valoare implicită, un temei firesc al atitudinilor pozitive. De
obicei, ne gândim şi vorbim despre încredere când deja suspiciunile au apărut, când ceva nu decurge
conform aşteptărilor, când de undeva, ca din senin, au apărut premisele de a pune sub semnul întrebării
probitatea celui în care am avut încredere.

Dupa cum si profesorul Liviu Papadina spune in lucrarea sa ,,În ce mă privește, nutresc o convingere
fermă și am o mare nedumerire. Sînt convins că încrederea e crucială pentru buna funcționare a oricărei
societăți, în orice condiții. Mă tot întreb însă cum se poate forma încrederea în interiorul unei
colectivități. Mai exact: există o „pedagogie a încrederii“?”

In primul rand,avem nevoie de mai multă încredere ca să putem funcționa cît de cît acceptabil. Ar fi
de trecut pe lista bunurilor de larg consum indispensabile, precum apa și săpunul. Pare însă că nu s-a
găsit nici producătorul, nici furnizorul care să satisfacă o atare cerere.

In al doilea rand, încrederea nu este un dat, ci un construct social. Învăţăm de-a lungul timpului în
cine putem sau nu avea încredere. Chiar primim sfaturi în raport cu anumiţi oameni, în care nu se poate
avea încredere, sau în care trebuie să avem încredere cu toată forţa, pentru că nu au dezamăgit
niciodată. Pentru a avea încredere într-un om, acesta trebui să-şi fi probat în mod constant calităţile. Ba
mai mult: e în măsură să le probeze în continuare, dă dovadă de un caracter frumos. De exemplu, elevul
şi părinţii acestuia au încredere în profesorul diriginte, ştiu că se pot baza atât pe sfatul, cât şi pe faptele
lui. El acţionează previzibil, după reguli anunţate în prealabil, astfel încât nu vor exista motive pentru
neîncredere.

În concluzie, această valoare morală se dobândește din mai multe surse, dar rezultatul final este ca o
pictură a mulțumirii și al devotamentului.