Întrebări Examen Urgența 1 59

Întrebări pentru examenul practice, exact așa cum sunt scrise în bilet (anul 5).
1. Descrieți algoritmul resuscitării cardiorespiratorii și cerebrala în fibrilația ventriculară.

ABC, determinarea ritmului șocabil prin ECG sau defibrilator , determinăm tipurile de
oscilații:
a) cu oscilaţii mari, formă care răspunde bine la şocul electric
b) cu oscilaţii mici, adm vasopresoare și monitorizăm pentru a le converti in oscilații
mari .
-Se administrează 1 şoc (150-200 J bifazic,CER) sau (120-200 J AAC) sau 360 J
monofazic.
-Examen ABC apoi se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 min., începând cu
compresiuni toracice (cinci cicluri compresiunii toracice – ventilării de 30:2).
-Examenul ABC în persistenţa FV/TV fără puls se administrează al doilea şoc şi
imediat se preia RCR şi C pentru 2 minute.acă pe monitor continuă să persiste FV/TV
fără puls, se administrează adrenalină şi imediat se aplică al treilea şoc.
-Examenul ABC dacă FV/TV fără puls persistă şi după al treilea şoc, se
administrează intravenos amiodaronă 300 mg şi se aplică al patrulea şoc., RCR și C
pentru 2 min
- ABC se va continua administrarea adrenalinei la fiecare 3-5 minute, alternând
medicaţia – shok-RCR şi C – evaluarea ritmului, RSR și C 2 min
-ABC dacă avem FV/TV fără puls persistentla al 5 lea șoc , adm amidarona 150 mg
RCR și C 2 min
Dacă nu avem amidarona putem folosi lidocaine 1 1,5 g/kg , la necesitate la al 6-lea șoc putem
administra li Sulfat de magneziu 2g i/v( combaterea hipomagnezemiei )
2. Managementul cailor aeriene superioare la adult. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

nazofaringiana, masca laringiană. Indicații, contraindicații de utilizare. Complicații,
beneficii. Avantaje, dezavantaje.
Calea orofaringiana, denumita pipa Guedel este un dispozitiv medical din plastic care
se introduce în cavitatea bucala a pacientului între limba si palatul dur, având rolul de a
preveni caderea bazei limbii la pacientul inconstient si obstructia cailor aeriene. Pipa
Guedel nu va fi utilizata la pacientii constienti deoarece poate determina aparitia
varsaturilor sau a laringospasmului.
Tehnica de insertie a pipei Guedel: -se determina dimensiunea adecvata a pipei masurând
distanta de la comisura bucala la unghiul mandibulei; - se deschide gura pacientului si se
evalueaza existenta unor corpi straini, care trebuie extrasi; - se introduce pipa în cavitatea
bucala, orientata cu concavitatea în sus pâna la jumatatea cavitatii bucale si se roteste cu
180 grade; -se evalueaza corectitudinea plasarii pipei prin manevra „priveste, asculta si
simte”
Indicații : pacienți inconștienți , stop respirator , pacienți ce au nevoie de RSR și C ,la
pacientul ventilat pe masca si balon pentru a preveni caderea bazei limbii si chiar la
pacientul intubat oro-traheal pentru a preveni miscarea sondei.
Contraindicații :pacient conștient , respiră singur , fracture cervicale .
Accidente : Dacă tubul este prea scurt, nu va putea îndepărta baza limbii de pe orificiul
traheal, dacă este prea lung, se aşează pe epiglotă, obturând căile respiratorii.
Calea nazofaringiana este reprezentata de tubul nasofaringian care se introduce pe
una dintre narine pâna la nivelul faringelui.
Tehnica de insertie a tubului nasofaringian (pentru adulti sunt indicate canule cu
diametrul de 6-7 mm): -se verifica libertatea narinei drepte a victimei, care se recomanda
a se utiliza pentru insertie; -se lubrefiaza tubul nasofaringian; -se introduce la nivelul
narinei printr-o miscare de rotatie pâna la nivelul faringelui, posterior de limba; -se
evalueaza corectitudinea plasarii tubului prin manevra „priveste, asculta si simte” care va
detecta prezenta respiratiei spontane
Indicații : situatiile de trismus sau leziuni oro-maxilo-faciale
Contraindicații: fracturile medio-faciale si la pacientii cu tulburari de coagularela , la
pacienți conştienți, pot provoca grețuri, vărsături prin iritarea faringelui.
Dezavantaj al tubului oro‐ sau nazofaringian ar fi că acestea nu protejează căile
respiratorii în caz de regurgitare, vărsături.
Masca laringiană-este alcatuita dintr-un tub cu diametrul de 8-10 mm continuat cu o
masca gonflabila ce se fixeaza la nivel laringea.
Tehnica :înainte de inserare, masca laringiană trebuie dezumflată complet. La pacientul
inconştient sau anesteziat, cu capul în extensie şi gura larg deschisă se introduce masca
laringiană cu orificiul în sus, spre limbă, până în faringe, apoi se umflă balonaşul cu 30‐
40 ml aer, pentru etanşeitate. Se verifică poziția corectă prin ascultarea plămânilor
bilateral.
Indicații:pentru eliberarea căilor respiratorii superioare și ventilarea pacientului adecvată:
Contraindicați:traumatisme reg. cervicale .
Avantaje:
· Se introduce repede si usor, comparativ cu sonda de intubatie traheala;
· Marimi variate;
· Ventilatie mai eficienta decât cu masca faciala si balonul;
· Nu este necesara utilizarea laringoscopiei;
· Poate fi utilizata în resuscitare de catre personalul cu pregatire medie si paramedici.
Dezavantaje:
· Nu prezinta garantie absoluta împotriva aspiratiei lichidului de varsatura; ·
Nu se recomanda în cazul în care este nevoie de o presiune mare de ventilatie;
· Caile aeriene nu pot fi aspirate
3.Tamponada cardiacă. Defniție, semne clinice. Managemntul I-lui ajutor medical la etapa de
prespital, și intraspitalicească.
TAMPONADA CARDIACĂ acumulare anormală de lichid în spaţiul intrapericardic, cu
comprimarea inimii care împiedică umplerea cu sănge acesteia în timpul systole
Semnele tipice : durere precordială  în traumatismele inimii şi pericardite poate fi : dispnee 
polipnee cu ortopnee  anxietate extremă, hTA  creşterea matităţii cardiace  puls paradoxal 
turgescenţă jugulară  cianoza extremităţilor  transpiraţii profunde  TA se prăbuşeşte
Menagementul : urgența facem pericardiocenteză pe ac sau toracotomie intraresuscitare cu
eliminarea a 5 -15 ml de singe , apoi administrarea de O2 şi transportul la spital pentru tratament.
4.Descrieți algoritmul de RCR și C în ritmurile non -șocabile.
În prezenţa ritmurilor non - şocabile (AEP sau asistolie)
• se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 minute (cinci cicluri de compresiunii toracice –
ventilării de 30:2);
• se administrează 1 mg adrenalină intravenos la fiecare 3-5 minute;
• se preia imediat RCR şi C 30:2 timp de 2 minute;
• se vor continua măsurile de RCR şi C până la restabilirea activităţii cardiace sau decesul
pacientului.
-se v-a efectua tratamentul etiologic .
Cei 6T
 Pneumotoraxul compresiv (sufocant) poate fi cauză primară de DEM sau poate fi complicaţia
unei încercări de abord venos central. Diagnosticul este clinic. Atitudinea terapeutică ce se
impune este decompresiunea rapidă pe ac şi inserarea unui dren toracic.
 Tamponada cardiacă presupune un diagnostic clinic dificil; semnele tipice sunt hipotensiunea
şi distensia jugularelor, semne care pot fi mascate prin stopul cardiac în sine. SCR produs prin
traumatismul toracic penetrant este înalt sugestiv pentru tamponada cardiacă şi reprezintă
indicaţie de pericardiocenteză pe ac sau toracotomie intraresuscitare.
 Toxice: în absenţa istoricului specific de ingestie accidentală sau voluntară de substanţe toxice
sau medicamente, diagnosticul de certitudine este stabilit doar prin teste de laborator. Dacă este
posibil, antidotul se administrează în timpul resuscitării, însă de cele mai multe ori tratamentul
este suportiv.
 Tromboembolismul pulmonar masiv este cauza cea mai frecventă de obstrucţie circulatorie
mecanică. TEP este indicaţie pentru tromboliza intraresuscitare.
 Tromboza coronariană(IMA)
 Trauma – Chirurgie, Compensare volemică, transfuzii de sănge
Cei 7 H
• Hipoxia poate fi evitată prin ventilaţia cu O2 100% şi poziţionarea corectă a sondei de
intubaţie orotraheală verificată prin mişcările peretelui toracic şi prezenţa murmurului vezicular
bilateral.Ventilare optimă. Oxigenoterapie
• Hiperionia(acidoza) – Ventilare,bicarbonat, corecția cauzelor
• Hipovolemia este o cauză frecventă de AEP, indusă, de obicei, de o hemoragie severă, apărută
în context traumatic sau nontraumatic. Atitudinea terapeutică ce se impune este înlocuirea rapidă
a pierderilor de volum intravascular asociat cu controlul chirurgical al hemoragiei.
• Hiperkaliemia - sugerată de istoricul medical (de exemplu, insuficienţa renală) şi aspectul ECG
în 12 derivaţii cu unde T înalte și ascuțite. Se va administra Glucoză,Insulină/Bicarbonat
• Hipotermia poate fi sugerată de istoricul clinic sau printr-o examinare rapidă a unui pacient
inconştient. Pentru a măsura temperatura centrală şi a confirma diagnosticul este necesar un
termometru care poate măsura şi temperatura sub 35ºC, frecvent, înecul se asociază cu
hipotermia.Reîncălzire,glucăză,tiamină.
• Hipoglicemia – De administrat 2 ml/kg Sol.Glucoză 50% i.v. în bolus
• Hipokaliemia – Pe ECG Unda T aplatisată sau inversată (negativă), intervalul QT prelungit, -
se va administra cu nprecauție KCl i.v
5. Managementul cailor aeriene superioare la copii. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

nazofaringiana, masca laringiană. Indicații, contraindicații de utilizare. Complicații, beneficii.
Avantaje, dezavantaje.
simte”
bilateral.
Avantaje:
· Marimi variate;
Dezavantaje:
6. Hemotorace masiv. Definiție, semne clinice. Primul ajutor medical la etapa de prespital.
Definitie: acumularea de sange peste 1500ml in cavitatea pleurala Etiologie: traumatisme
toracice inchise sau plagi penetrante in parenchim pulmonar, perete toracic, inima sau vase mari.
Patogenie Hemotoracele masiv este rapid letal prin trei mecanisme:
1.Hipovolemia acuta
2. Colapsul pulmonar care duce la hipoxie
3. Compresiunea pe vena cava si parenchimul pulmonar ducand la cresterea rezistentei vasculare
pulmonare
Semne clinic: • semne de soc • colabarea venelor gatului • matitate/murmur vezicular diminuat •
leziuni asociate: fracturi costale, pneumotorax • marci traumatice, plagi penetrant.
Tratament – principii:
1.Oxigenare adecvata +/- IOT si ventilatie cu presiune pozitiva
2. Resuscitare volemica precoce (autotransfuzia poate fi utila)

3.Drenaj toracic cu tub 32-36 Fr pe linia axilara anterioara in dreptul mamelonului
4.Monitorizarea cantitatii de sange pierduta pe tubul de dren
5. Pregatire pentru toracotomie: pierdere>1500ml sau mai mult de 250ml/h pentru mai mult de
doua ore
7. Disritmiile fatale Diagnostic, tratament la etapa de prespital.

Disretmii șocabile:Tahicardie ventriculară , fibrilație ventriculară , torsada vîrfurilor ,fibrilația
ventriculară .
monofazic.
pentru 2 min
RCR și C 2 min
Disretmii non-șocabile :asistolia , activitatea electrică fară puls .
În prezenţa ritmurilor non - şocabile (AEP sau asistolie)
• se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 minute (cinci cicluri de compresiunii toracice –
ventilării de 30:2);
• se administrează 1 mg adrenalină intravenos la fiecare 3-5 minute;
• se preia imediat RCR şi C 30:2 timp de 2 minute;
• se vor continua măsurile de RCR şi C până la restabilirea activităţii cardiace sau decesul
pacientului.
-se v-a efectua tratamentul etiologic .
Cei 6T
 Pneumotoraxul compresiv (sufocant) poate fi cauză primară de DEM sau poate fi complicaţia
unei încercări de abord venos central. Diagnosticul este clinic. Atitudinea terapeutică ce se
impune este decompresiunea rapidă pe ac şi inserarea unui dren toracic.
 Tamponada cardiacă presupune un diagnostic clinic dificil; semnele tipice sunt hipotensiunea
şi distensia jugularelor, semne care pot fi mascate prin stopul cardiac în sine. SCR produs prin
traumatismul toracic penetrant este înalt sugestiv pentru tamponada cardiacă şi reprezintă
indicaţie de pericardiocenteză pe ac sau toracotomie intraresuscitare.
 Toxice: în absenţa istoricului specific de ingestie accidentală sau voluntară de substanţe toxice
sau medicamente, diagnosticul de certitudine este stabilit doar prin teste de laborator. Dacă este
posibil, antidotul se administrează în timpul resuscitării, însă de cele mai multe ori tratamentul
este suportiv.
 Tromboembolismul pulmonar masiv este cauza cea mai frecventă de obstrucţie circulatorie
mecanică. TEP este indicaţie pentru tromboliza intraresuscitare.
 Tromboza coronariană(IMA)
 Trauma – Chirurgie, Compensare volemică, transfuzii de sănge
Cei 7 H
• Hipoxia poate fi evitată prin ventilaţia cu O2 100% şi poziţionarea corectă a sondei de
intubaţie orotraheală verificată prin mişcările peretelui toracic şi prezenţa murmurului vezicular
bilateral.Ventilare optimă. Oxigenoterapie
• Hiperionia(acidoza) – Ventilare,bicarbonat, corecția cauzelor
• Hipovolemia este o cauză frecventă de AEP, indusă, de obicei, de o hemoragie severă, apărută
în context traumatic sau nontraumatic. Atitudinea terapeutică ce se impune este înlocuirea rapidă
a pierderilor de volum intravascular asociat cu controlul chirurgical al hemoragiei.
• Hiperkaliemia - sugerată de istoricul medical (de exemplu, insuficienţa renală) şi aspectul ECG
în 12 derivaţii cu unde T înalte și ascuțite. Se va administra Glucoză,Insulină/Bicarbonat
• Hipotermia poate fi sugerată de istoricul clinic sau printr-o examinare rapidă a unui pacient
inconştient. Pentru a măsura temperatura centrală şi a confirma diagnosticul este necesar un
termometru care poate măsura şi temperatura sub 35ºC, frecvent, înecul se asociază cu
hipotermia.Reîncălzire,glucăză,tiamină.
• Hipoglicemia – De administrat 2 ml/kg Sol.Glucoză 50% i.v. în bolus
• Hipokaliemia – Pe ECG Unda T aplatisată sau inversată (negativă), intervalul QT prelungit, -
se va administra cu nprecauție KCl i.v
8. Examenul primar și secundar al pacientului cu stop cardiorespirator.

Examenul primar :
A –(Airway) – Căi aeriene: verificarea, restabilirea şi menţinerea permiabilităţii lor. Stabilizarea
manuală a regiunii cervicale
B – (Breathing) – Respiraţie: verificarea, restabilirea şi asigurarea unei respiraţii optime
artificiale
C – (Circulation) – Circulaţie sanguină: verificarea semnelor vitale şi suportul circulaţiei
sanguine, controlul hemoragiei
D – Examenul mini neurologic
E – Expose - Dezbrăcarea completă a bolnavului şi asigurarea protecţiei termice
A.Evaluarea căilor respiratorii:
- Determinaţi dacă căile respiratorii a pacientului sunt permeabile
- La un pacient conştient, evaluarea căilor respiratorii este relativ simplă. Dacă pacientul
vorbeşte, strigă sau plânge (în cazul sugarilor) atunci căile respiratorii sunt deschise.
- Dacă un pacient conştient nu poate vorbi sau plânge, puteţi presupune că este prezentă o
dereglare a permeabilităţii căilor respiratorii. În acest caz trebuie să deschideţi imediat căile
respiratorii să curăţaţi căile respiratorii. Pentru a face aceasta, puteţi efectua dubla manevră
Esmarch sau tripla manevră Safar. Dacă căile respiratorii sunt obstruate trebuie să utilizaţi
procedurile de dezobstricţie a căilor respiratorii.
- La un pacient inconştient, restabilirea permeabilităţii căilor respiratorii se va efectua manual. În
lipsa suspiciunii la traumatism vertebral deschideţi căile respiratorii a unui 11 pacient inconştient
cu ajutorul triple manevre Safar. La un pacient inconştient cu traumatism, presupuneţi că este
prezent un traumatism al coloanei vertebrale. Asiguraţi stabilizarea manuală a porţiunii cervicale
a coloanei vertebrale şi deschideţi calea respiratorie folosind manevra dublă Esmarch. - Atunci
când asistaţi un pacient inconştient, va trebui să sanaţi calea respiratorie odată ce aceasta este
deschisă. Dinţii lezaţi, sângele şi voma pot conduce la obstrucţia căilor respiratorii. Pentru a
înlătura asemenea obstrucţii, asiguraţi aspirări agresive în timp ce continuaţi să utilizaţi
manevrele manuale de deschidere a căii respiratorii. Odată ce căile respiratorii sunt deschise şi
fără obstacole, puteţi aplica o pipă orofaringeală sau nazofaringeală pentru a o menţine.
Evaluarea respiraţiei:
B.Odată ce căile respiratorii sunt libere, trebuie să determinaţi dacă respiraţia pacientului
este adecvată sau neadecvată.
- Semnele de respiraţie neadecvată includ:
- Frecvenţa respiraţiilor peste 24/min sau sub 8/min
; - Ritmul respirator neregulat;
- Respiraţie slabă;
- Sunete respiratorii inegale, absente sau diminuate; - Expansiunea inegală sau neadecvată a
pieptului în timpul inspirării;
- Efortul mărit al respirării cu utilizarea muşchilor accesorii de la gât, umeri, piept, abdomen;
- Respiraţiile superficiale drept consecinţă a volumului respirator neadecvat;
- Starea mintală alterată;
- Piele cianotică sau surie;
- Tiraj supraclaviculat şi intercostal;
- Respiraţii agonale sau convulsive, respiraţii neregulate deseori observate înainte de stop
cardiac.
- Dacă respiraţia este adecvată:
- Menţineţi permeabile căile respiratorii şi administraţi oxigen în concentraţii mari cu ajutorul
măştii cu supapă unidirecţională la 15 l/min.
– Dacă respiraţia este neadecvată: - Menţineţi permeabile căile respiratorii şi administraţi oxigen
în concentraţii mari cu ajutorul măştii cu supapă unidirecţională la 15 l/min. Dacă efortul
respirării este minimal, agonal sau nu se îmbunătăţeşte imediat la administrarea concentraţiei
mare de oxigen, asiguraţi o ventilare cu presiune pozitivă folosind o mască portabilă sau balonul
Ambu cu administrare de oxigen în concentraţii mari.
- Dacă respiraţia este absentă: - Menţineţi permeabile căile respiratorii şi asiguraţi o ventilare cu
presiune pozitivă folosind o mască portabilă sau balonul Ambu cu administrare de oxigen în
concentraţii mari.
C.Evaluarea circulaţiei: - Circulaţia sau perfuzia este procesul prin care organele corpului
recepţionează un flux de sânge adecvat pentru a funcţiona corespunzător. În timpul evaluării
iniţiale, trebuie să evaluaţi trei aspecte a circulaţiei pacientului: evaluarea prezenţei pulsului,
determinarea dacă pacientul are unele hemoragii externe majore şi evaluarea corespunderii a
perfuziei prin evaluarea tegumentelor pacientului.
- Evaluarea pulsului: la evaluarea pulsului unui adult sau copil, verificaţi pentru început prezenţa
pulsului radial; dacă pulsul radial este absent, atunci verificaţi pulsul femoral şi carotid; la sugari
cu o vârstă mai mică de un an, palpaţi pulsul brahial; dacă determinaţi că un pacient nu are puls,
atunci începeţi resuscitarea cardiorespiratorie; dacă vârsta pacientului este mai mare de 12 luni la
resuscitare se adaugă utilizarea unui defibrilator extern automat, dacă este disponibil.
- Evaluarea hemoragiilor externe: pentru a evalua prezenţa hemoragiilor externe, efectuaţi un
examen rapid de la cap la picioare folosind precauţiile şi respectând asigurarea securităţii
personale; tăiaţi orice articol de îmbrăcăminte îmbibat cu sânge şi verificaţi rana; atent pătrundeţi
cu mâna sub pacient pentru a simţi prezenţa sângelui; dacă este necesar, rostogoliţi pacientul
pentru a evalua mai bine spatele acestuia.
- Evaluarea tegumentelor: tegumentele sunt unele din organele corpului ce demonstrează primele
semne a circulaţiei (perfuziei) neadecvate; tegumentele sunt uşor de evaluat şi trebuie verificată
culoarea, temperatura şi starea în calitate de pas final al evaluării statutului circulator al
pacientului:
- Culoarea tegumentelor: tegumentele normale trebuie să fie de o nuanţă roză; la toţi pacienţii
cele mai bune locuri pentru evaluarea culorii tegumentelor sunt lojele unghiilor, buzele şi
membranele mucoase ce se localizează de-a lungul pleoapelor ochiului.
- Culorile anormale ale tegumentelor: palide - perfuzie scăzută, în special în hemoragii;
cianotice - indică lipsa oxigenului adecvat; hiperemiate - indică prezenţa urgenţelor la
temperaturi înalte sau intoxicaţiei severă cu monooxid de carbon şi icterice - indică prezenţa bolii
fi catului.
- Temperatura şi starea tegumentelor: tegumentele normale trebuie să fie calde şi uscate la
atingere; tegumentele reci şi umede - survin atunci când perfuzia nu este adecvată şi fluxul de
sânge către tegumente este redusă, de asemenea pot surveni în unele urgenţe legate de acţiunea
temperaturii ambiante şi şoc; tegumentele reci - pot surveni în situaţiile expunerii la temperaturi
joase ale mediului, dar tegumentele reci localizate pot indica o perfuzie scăzută; tegumentele
fierbinţi şi uscate - pot surveni în febră şi condiţii primejdioase pentru viaţă legate de urgenţele la
temperaturi înalte.
- Evaluarea perfuziei tisulare (reumplerea capilară): apăsaţi fie pe faţa dorsală a piciorului sau pe
faţa dorsală a mâinii cu degetul mare pentru câteva secunde; atunci când înlăturaţi degetul,
tegumentele normale vor arăta o zonă de paloare, întorcându-se la culoarea normală în 2 sec;
dacă refacerea la o culoare normală durează mai mult de 2 sec, atunci reumplerea capilară este
întârziată, aceasta poate indica o perfuzie neadecvată.
D. Evaluarea statusului neurologic (examenul mini-neurologic): - Evaluaţi starea pacientului
la prezenţa leziunilor a sistemului nervos central şi statutul neurologic.
- Evaluaţi starea neurologică în următoarele categorii: -Alert; - Verbal - răspunde la stimulii
verbali; - Durere - răspunde la stimulii durerii; - Inconştient - nu răspunde la nici un stimul. -
Evaluarea nivelulul de conştienţă: - Evaluarea conştienţei începe prin prezentarea
examenatorului pacientului. Trebuie să vă prezentaţi pacientului, spunând numele şi identifi caţi-
vă ca lucrător al asistenţei medicale urgente. Trebuie să calmaţi şi asiguraţi pacientul prin
comunicare, că sunteţi prezenţi aici pentru a-l ajuta.
- Pacientul conştient: pacientul răspunde adecvat la stimulii vizuali (vede şi reacţionează la
lucrurile ce se petrec în jurul lui), stimulii verbali (aude şi reacţionează la lucrurile ce se petrec în
jurul lui) şi stimulii tactili (simte şi reacţionează la durerea provocată).
- Pacientul inconştient: pacientul care nu răspunde la stimulii enumeraţi mai sus sunt consideraţi
inconştienţi. La ei nu este prezent reflexul de vomitare şi ei nu sunt capabili să-şi protejeze căile
respiratorii. Un pacient inconştient trebuie să fie considerat ca un pacient cu prioritate majoră.
E.Dezvelirea şi dezbrăcarea pentru efectuarea examenului fizic: - dezveliţi zonele acoperite a
pacientului pentru a depista prezenţa de traume; - traumele majore periculoase pentru viaţă pot să
nu fie prompt aparente fără expunerea zonelor acoperite; - personalul medical trebuie să păstreze
demnitatea pacientului în timpul evaluării traumelor posibile ale capului, cutiei toracice,
abdomenului şi a oaselor tubulare lungi unde traumele periculoase pentru viaţă pot fi ascunse sub
îmbrăcăminte sau altă vestimentaţie.
Examenul secundar : Examenul secundar reprezintă o evaluare mai amănunţită de la cap la
picioare a pacientului în timpul căreia personalul medical:
- Trebuie să obţină o informaţie şi o istorie medicală precedentă;
-O istorie medicală completă a pacientului trebuie să includă: acuzele pacientului, semnele şi
simptomele maladiei curente, alergiile, medicamentele administrate, maladiile concomitente,
ultimul consum alimentar şi evenimentele ce au precedat urgenţa medicală curentă; constatările
fizice trebuie să includă prezenţa: deformaţiilor, contuziilor, abraziunilor, plăgilor penetrante,
arsurilor, plăgilor lacerate şi edemului
9. Leziunile toracice cu risc imendiat pentru viața pacientului. Definiție. Semne clinice. Tactica
de tratament la etapa de prespital.
1. Obstructia cailor aeriene 2. Pneumotorax compresiv 3. Pneumotorax deschis 4. Hemotorax
masiv / leziuni de vase mari 5. Tamponada cardiaca 6. Volet costa.
Voletul costal:
Definitie: minim 3 coste fracturate in doua sau mai multe locuri
Clinic: • semne clinice de fracturi costale • respiratie paradoxala • asociere frecventa cu:
contuzia pulmonara, pneumortorax, hemotorace
Patogenie (1): • hipoventilatie ← durere • hipoxie ← contuzie pulmonara
Terapia non-ventilatorie (1,2,3) • terapia durerii: -anagetice opiode (morfina, fentanyl) i.v.
repetat sau perfuzie continua.
- blocuri intercostale: lidocaina + bupivacaina
• fixarea voletului costal: pacienti cu volet costal mare, instabil care prezinta respiratie
paradoxala si anomalii ale VT in timpul ventilatiei mecanice sau care au indicatii de alte
proceduri chirurgicale toracice
Pneumotorax compresiv (sufocant)
Cauze: plagi penetrante sau traumatisme inchise care dezvolta trecerea continua a aerului din
plamani, trahee, bronhii in spatiul pleural
Clinic: • Soc obstructiv • Detresa respiratorie • Trahee deviata • Distensia venelor gatului •
Absenta murmurului vezicular/hipersonoritate • Emfizem subcutanat (plagi penetrante) •
Asociere cu volet costal, fracturi costale, hemotorace, fistula bronho-pleurala
Tratament:pansamnet ocluzic in 3 laturi , drenaj toracic aspirativ: tub de 32-36 Fr in spatial 5
intercostal (in dreptul mamelonului) linia axilara medie sau anterioara. se conecteaza la sistemul
de vase cu apa si apoi la aspiratie cu presiune negative 20 cm H2 O.
Pneumotorax deschis
Clinica:• Plaga a peretelui toracic insotita de bule de aer • Tahipnee cu detresa respiratorie •
Poate asocia semnele pneumotoraxului compresiv • Emfizem subcutanat
Tratament: • Toaleta, bandaj ocluziv • Drenaj toracic aspirativ • IOT cu ventilatie mecanica in
caz de necesitate: PSV • Refacerea chirurgicala a peretelui thoracic.
Obstrucția căilor : 12
Tamponada cardiac : vezi punctul 3 .
Hemotorace masiv vezi 6 .
10. Descrieți algoritul RCR și C în caz de stop cardiorespirator secundar HIPOTERMIEI.

-ABC
-Măsuri de încălzire a pacientului (paturi termice)
-Dacă nu este abolit reflexul deglutiției d-am lichide calde
-Perfuzie cu lichide calde
11. Primul ajutor medical în caz de combustii la etapa de prespital și în DMU/UPU. Clasificarea
combustiilor. Șocul combustional.
Clasificarea :
gradul I (arsură solară): – eritem dureros; – edem nepronunţat;
gradul II – eritem dureros în primele 2-3 zile; – edem (exudat) masiv; – flictene cu conţinut clar;
gradul III A – epidermul lipseşte; – edem pronunţat; – flictene cu conţinut hemoragic; –
sensibilitatea dureroasă şi tactilă este păstrată; – escara elastică sau uscată;
gradul III B – edem; – flictene cu conţinut hemoragic; – escară concrescută cu ţesuturile subbia-
cente;
Gr.III-Isensibilitatea tactilă şi dureroasă lipseşte;
gradul IV – necroza pielii şi ţesuturilor învecinate; – escară indurată insensibilă, uneori culoare
neagră; – distrucţie totală a epidermului şi dermu-lui, cu semne de carbonizare
Tratamentul Arsurilor Termice
• Poziţia pacientului: decubit dorsal (pacientul conştient) sau poziţia laterală de siguranţă
(pacientul inconştient).
• ABC;
• Scoaterea rapidă din incendiu
• Interzicerea efortului fizic şi liniştirea pacientului;
• Vestimentarea aprinsă se stinge prin acoperirea victimei cu pături, haine
• Răcirea zonei arse cu un prosop umed, rece sau duşul cu apă rece timp de 10-15 min.
• Pansament aseptic pe partea afectată.
• Protecţia termică
• Setea se combate prin umezirea buzelor cu apă
• Apel – 112
TRATAMENTUL LOCAL
-Îndepărtarea hainelor
- Irigaţii cu apă sau ser fiziologic
-Pansamente protectoare cu soluţii antiseptice
-La necesitate – imobilizare de transport
- Nu se efectuiază prelucrarea primară a plăgii
-Nu se aplica losioane, ungvente
-Nu se inlătură flictenele
12. Managementul căilor respiratorii compromise prin obstrucție totala la copii de 1-9 ani.
 Semnele obstrucției totale : fluxul de aer este insuficient pentru a produce sunete –
tuşeşte fără zgomot, nu reuşeşte să respire între episoadele de tuse, plânge fără zgomot,
cianoză, confuz, obnubilat
 se aplică manopere de dezobstrucţie
 stop cardiorespirator – RCP
 Manevre de dezobstrucție :5 lovituri interscapulare,5 compresiuni abdominale(La sugar
se efectuează compresiuni toracice, nu abdominale datorită riscului de leziuni hepatice!)
Tehnica la copil sub 1 an/.
 Victima de obicei aşezată sau în picioare

 Lăsaţi-o în această poziţie
 Plasaţi-vă într-o parte şi un pic în spatele victimei
 Sprijiniţi-i toracele victimei cu o mîină şi aplecaţi-o suficient înainte pentru ca obstacolul
degajat să iasă din gură, dar să se nu întoarcă în căile aeriene
 Aplicați cinci lovituri energice interscapulare
 Nu mai daţi lovituri în spate în timp ce corpul străin a fost expulzat
 Metoda Heimlich
 Dezobstrucția la sugari : Amplasați sugarul pe braţul salvatorului, cu capul aplecat
înainte, cu fața în jos în aşa fel ca să fie mai jos ca toracele.
Efectuaţi 5 lovituri pe spate, între cei doi omoplaţi, cu partea tenară și hipotenară.
13. Semnele vitale la adult. RCR și C la adult în caz de stop cardiac post-traumatic.
-Apariţia pulsului la vasele mari (a. carotidă, a. brahială)
- Recolorarea tegumentelor (micşorarea cianozei)
-Dispariţia midriazei, se observă reacţie lacrimogenă a ochilor, reapariţia reflexului fotomotor
-Se constată mişcări spontane ale cutiei toracice în timpul respiraţiei asistate
-Se constată contracţii spontane ale membrelor
-Pe monitor/ECG - linie cu aspect ondulator, de amplitudine crescută/ sau cu apariţie de
complexe QRS rare
14. Intubarea endotraheală. Tipuri.Indicații, contraindicații. Intubarea rapida la etapa de prespital,
medicație necesară, doze, căi de administrare.
Intubarea endotraheală -: introducerea unei sonde de intubaţie în trahee.
Tipuri: nazotraheală și orotraheală
Indicații: - stopul respirator; - anestezia generală (cu intubaţie traheală); - insuficienţa respiratorie
acută.
Contraindicații:
intubaţia nasotraheală în: - fractura de bază de craniu cu fistulă LCR; - epistaxis; - tulburări de
coagulare; - deformaţii nasale; - stop cardiorespirator.
- intubaţia orotraheală în: - imposibilitatea deschiderii gurii.
Tehnica: cu mâna stângă se introduce lama de laringoscop în cavitatea bucală prin comisura
dreaptă, aspirând eventualele secreţii şi încălecând limba pentru vizualizarea orificiul glotic şi
corzile vocale; anestezia corzilor vocale cu xilină 4%; se intubează în timp ce ajutorul
efectuează manevra Sellick (presiune digitală pe faţa anterioară a traheei la nivelul cartilajului
cricoid); cu mâna dreaptă se trece sonda de intubaţie prin orificiul glotic până în trahee,
balonaşul depăşind corzile vocale; ataşează la sursa de O2, se verifică poziţia sondei (murmur
vezicular simetric bilateral); se umflă balonaşul, se fixează cu leucoplast şi se introduce în
cavitatea bucală o pipă Guedel; la intubaţia nazo-traheală sonda se introduce printr-o fosă
nazală, dirijând-o către trahee cu ajutorul pensei Magill.
COMPLICAŢII: laringospasm; edem glotic; leziuni părţi moi, muguri dentari, dinţi; vărsătură şi
aspiraţie pulmonară (sindrom Mendelson); leziuni de decubit (intubaţie prelungită - stenoză
traheală, leziune aripă nazală, paralizie corzi vocale)
15. Tehnici de imobilizare în caz de fractură a femurului.
Membrul inferior este scurtat. Fractura de col femural se imobilizează ca orice fractură, iar în
lipsa oricărui mijloc de imobilizare vom pune de o parte şi de alta a piciorului câte un obiect de
sprijin, ca să nu se producă mişcarea de răsucire. În cazul fracturilor situate în mijlocul diafizei
femurale sau deasupra genunchiului (în treimea inferioară a diafizei), vom întâlni toate semnele
descrise după care fractura se recunoaşte uşor. Pentru imobilizarea fracturilor de femur există
dispozitive special executate. Cele mai obişnuite sunt alcătuite din mai multe atele de lemn,
articulate, dintre care cea exterioară se întinde din axilă (subţioară) până la călcâi, iar cea internă
de la călcâi până la rădăcina coapsei. Acest dispozitiv se fixează prin chingi de torace, bazin şi
membrul inferior (figura 6). În lipsa acestui dispozitiv, vom utiliza orice alt mijloc, cu condiţia să
imobilizeze şi şoldul, şi genunchiul.
16. Traumatism toracic cu risc potențial pentru viața pacientului. Diagnosticul și tratamentul la
etapa de prespital și în DMU/UPU.
Contuzia pulmonara , Ruptura aortei , Ruptura de vase mari ,Ruptura esofagiana,Ruptura
diafragmatica , Leziunea arborelui traheo-bronsic , Contuzia miocardica
Contuzia pulmonară :
Semne: » hemoptizia » diminuarea murmurului vezicular » submatitate la percuţie » detresa
respiratorie » hipoxemie » infiltrat (Rx) . Deseori asociată cu fracturi costale
• Tratament: » Oxigen » Toaleta bronşică, Restricţie lichidiană, Bronhodilatatoare în caz de
wheezing.
De urmărit zilnic aspectul radiologic, +/- gazele arteriale, +/- teste funcţionale pulmonare
Ruptura traheobromșică
Datorată distrugerii majore a traheei sau a bronhiilor
• Diagnosticată prin evacuarea importantă de aer prin tubul de drenaj toracic » deseori nici chiar
al doilea tub de dren nu poate elimina complet aerul şi reexpansiona plămânul » deseori este
prezent emfizemul subcutanat
• Tratament: » drenaj toracic bilateral » +/- intubaţie endobronşică selectivă (tub Carlens) »
bronhoscopie, toracotomie şi tratament chirurgical de urgenţă
Ruptura esofagului
Clinic : disfagia, dureri toracice profunde ,emfizem subcutanat +/- pneumomediastin
pneumotorace +/- efuziune pleurală ,lichid tulbure cu amilaze crescute pe tubul de dren toracic.
Diagnostic radioscopic după ingestie de gastrografin, sau esofagoscopie.
Tratament:Drenaj toracic cât mai curând posibil .
Antibioterapie (cu spectru larg) • Dacă se confirmă: » Intervenţie chirurgicală de urgenţă
Ruptura de diaphragm:
Suspiciune de diagnostic dacă: » radiografia toracică arată un infiltrat bazal dens » dacă pe
radiografie un hemidiafragm este ascensionat sau nu se poate distinge
• Diagnosticul este confirmat de: » radiografia care arată prezenţa în torace a intestinului,
stomacului sau a sondei nazogastrice » prezenţa lichidului peritoneal pe tubul de dren toracic »
CT toracic inferior » uneori poate fi necesar pasajul baritat.
Tratament: » laparotomie de urgenţă » sondă nazogastrică plasată preoperator, pentru
decompresia stomacului
Contuzia miocardică :
Diagnostic: » EKG evidenţiază extrasistole ventriculare, extrasistole atriale, unde T negative,
segmente ST supradenivelate; poate fi fibrilaţie atrială sau bloc de ramură
» Ecocardiografia: arată mobilitatea anormală a peretelui; +/- lichid intrapericardic
» Enzimele cardiace: CK-Mb frecvent crescut
• Tratament: » monitorizare cardiacă 24-48 ore
» lidocaină pentru aritmii ventriculare
» ecografii repetate în cazul anomaliilor majore de mobilitate ale peretelui
17. Examenul primar și secundar al unui copil în stare critică. Examenul ABCDE.
Fix ca la matur vezi punctul 8.
18. Algoritm de stabilizare a pacienților traumatizați aflați în șoc hipovolemic la etapa de
prespital și în DMU/UPU.
*ABC ,oxigenoterapie
*degajare cu multe precauţii
*aşezarea victimei in pozitie de repaus cu segmentul sangerand in poztitie ridicata (mai sus decat
restul corpului (poziţia Trendelenburg)
*Se stabilește tipul hemoragiei (venoasă, arterială, capilară).
*Hemostaza plăgii
* Prelucrarea plăgii cu sol. dezenfectante
* Aplicarea pansamentului ass.
* imobilizarea provizorie a fracturii în caz de necesitate
*Compensarea volemică ( sol cristaloizi : Ringer lactal , Ringer NaCl 0,9%, coloizi
:hidroxietilamidon,dexreani )
* Analgetice
* Pungă cu geaţă
*comfort termic şi poziţiona
*Adresare la medic
19. Moartea subită cardiacă condiționată de ritmurile șocabile. Algoritmul de RCR și C.
Moartea Subită Cardiacă (MSC) este o moarte naturală, determinată de o cauză cardiacă,
anunţată printr-o pierdere abruptă de conştienţă, ce survine în mai puţin de o oră de la debutul
simptomelor acute, la o persoană cu sau fără boli cardiace preexistente, dar la care momentul şi
modul decesului sunt neaşteptate.
Ritm șocabile:Tahicardie ventriculară , fibrilație ventriculară , torsada vîrfurilor ,fibrilația
ventriculară .
monofazic.
pentru 2 min
RCR și C 2 min

nazofaringiana, masca laringiană. Indicații, contraindicații de utilizare. Complicații, beneficii.
Avantaje, dezavantaje.
simte”
bilateral.
Avantaje:
· Marimi variate;
Dezavantaje:
21. Stabilizarea pacientulu critic în șoc hemoragic la etapa de prespital.

Asistenţa medicală urgentă:
La tratamentul pacientului cu şoc, asistenţa de urgentă implică:
 Asigurarea protecţiei personale.
 Menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii şi a ventilării artificiale atunci când e
necesar.
 Administrarea oxigenului.
 Hemostaza în hemoragii externe
 Dacă partea inferioară a abdomenului este sensibilă şi este suspectată o traumă pelviană,
fără evidenţă a unei traume a toracelui, aplicaţi şi pantalonii antişoc la indicaţiile
medicului.
 Ridicaţi extremităţile inferioare la 20-30 cm. Dacă pacientul are traume grave ale
pelvisului, extremităţilor inferioare, capului, toracelui, abdomenului, gâtului, sau coloanei
vertebrale, păstraţi pacientul culcat pe spate
 Imobilizaţi orice traume suspecte ale oaselor sau articulaţiilor.
 Preveniţi pierderea căldurii corpului prin acoperirea pacientului cu o cuvertură (la
necesitate), nu-l lăsaţi să se supraîncălzească.
 Transportaţi de urgenţă pacientul.
Asistenţa Terapeutică de Urgenţă:
• ABC;
• Oxigenoterapie;
• Intubare endotraheală;
• Identificarea hemoragiei şi asigurarea hemostazei provizorii;
• Imobilizarea provizorie în caz de necesitate;
• Compensare volemică
• Soluţie Hidroxietilamidon (hydroxyaethylamidon starch-HAES - refortan, stabisol) – 1500 ml;
• Cristaloizi (Ringer – lactat; Ringer; clorură de sodiu 0,9%) – 1500 – 2000ml;
• Plasmă proaspăt congelată 500 - 1000 ml;
• Masă eritrocitară 500 - 1500 ml;
• Masă trombocitară (concentrat trombocitar) – 6 – 8 doze;
• Argumentaţi necesitatea utilizării pantalonilor antişoc;
• Argumentaţi necesitatea intervenţiei chirurgicale.
22. Sindromul Coronarian Acut (SCA). Diagnostic și tratamentul la etapa de pespital și în

DMU/UPU.
SEMNELE EKG IN SCA

Ocluzia acută a unui vas coronarian duce la dezvoltarea în teritoriul afectat a leziunilor
secvențiale : ischemie, leziune și necroză a miocardului deprivat de la circulație, identificate ca
zone de ischemie, leziune și infarct, fiecare zonă asociindu-se cu schimbări caracteristice EKG.
Electrodul pozitiv a derivațiilor EKG este ca un ochi care privește și interpretează aceste
schimțări din anumite teritorii ale cordului, numindu-se derivații care privesc spre zona
afectată.Semnificația acestor leziuni indicative crește substanțial dacă ele sunt prezente în două
derivații anatomic concordante. Două derivații sunt concordante dacă ele privesc același teritoriu
cardiac sau sunt consecutive numeric ca derivații precordiale.
Secvenţele modificărilor ECG în STEMI

Derivații concordante reprezintă grupe de derivații distribuite in funcție de teritoriul coronarian
afectat:
IM Anterior V1 –V6;
IM Inferior DII, DIII; aVF;
IM Lateral DI; aVL;
Pentru IMA infero-bazal se vor face înregistrări ale derivațiilor posterioare V7-V9;
Pentru IMA de VD se vor face înregistrări ale derivațiilor drepte V3R-V4R
Diagnosticul ECG
ISCHEMIA - UNDA T
a) Ischemia subepicardică
Modificări de formă şi de sens ale undei T: unde T negative, adânci, ascuţite, simetrice în
derivaţiile care privesc direct zona ischemică.
În derivaţiile indirecte se pot înregistra, dar nu obligatoriu, unde T pozitive, ample, ascuţite,
simetrice.
Severitatea ischemiei este direct proporţională cu adâncimea undelor T şi cu numărul de
derivaţii în care această modificare se înregistrează.
b) Ischemia subendocardică
Modificare de formă a undei T, fără modificarea sensului: unde T pozitive, înalte,
ascuţite, simetrice în derivaţiile directe. Ischemia subendocardică nu are expresie electrică în
derivaţiile indirecte.
Deci, prezenţa undelor T pozitive, înalte, ascuţite, simetrice în anumite derivaţii
semnifică ischemie subendocardică, dacă în derivaţiile opuse nu se înregistrează unde T
negative, adânci, ascuţite, simetrice.
LEZIUNEA – SEGMENTUL ST
a) Leziunea subepicardică sau transmurală – supradenivelarea originii segmentului ST,
in cel puțin două derivații directe concordante.
In derivațiile indirecte se înregistrează subdenivelare de segment ST, dar modificările
„în oglindă” sunt mai puțin ample decât cele directe.
b) Leziunea subendocardică – subdenivelare de segment ST, cu pantă orizontală,
descendentă sau lent ascendentă, înregistrată în derivațiile directe.Nu apar modificări
în derivațiile indirecte.
NECROZA – UNDA Q
Unda Q patologică și scăderea amplitudinii undei R în derivațiile care privesc
direct zona de necroză.
Criteriile ECG incluse in definiția a treia universală a infarctului miocardic – modificări
sugestive pentru ischemie nouă (modificări noi de segment ST-unda T sau BRS nou
apărut) și apariția de unde Q patologice.
Secvenţele modificărilor ECG în STEMI
ECG reprezintă elementul-cheie de diagnostic în IMA, întrucât precizează trei tipuri de

diagnostic:
1. diagnosticul pozitiv de IMA;
2. diagnosticul topografic al IMA;
3. diagnosticul stadial al IMA.
Schimbările electrocardiologice prezintă semnele directe şi indirecte de diagnostic în IMA.
Diagnosticul ECG pozitiv de IMA se bazează pe:
- semne directe: unda Q de necroză, supradenivelarea segmentului ST (semn de leziune) şi unda
T negativă (semn de ischemia);
- semne indirecte (imagine „în oglindă”): unda R amplă, subdenivelare de segment ST şi unda T
pozitivă, în derivaţiile opuse unde se înregistrează semnele directe.
Într-un infarct miocardic transmural apar toate cele trei semne directe; în infarctul miocardic
subendocardic nu apare unda Q de necroză.
Ghidul Societăţii Europene de Cardiologie pentru Managementul IMA la pacienţii
cu supradenivelare persistentă de segment ST (European Heart Journal, 2012) face o serie
de precizări.
Supradenivelarea de segment ST măsurată la punctul J trebuie să existe în cel puţin în două
derivaţii concordante:
≥ 1,0 mm în derivaţiile concordante altele decât V2-V3.
Pentru derivaţiile V2-V3:
≥ 2,5 mm la bărbaţi cu vârsta sub 40 de ani;
≥ 2,0 mm la bărbaţi cu vârsta peste 40 de ani;
≥ 1,5 mm la femei.
Tabelul 7. Stadiile infarctului miocardic acut.

Stadializarea Descriere Durata
IMA
IMA Creşterea tranzitorie a amplitudinii undei T. primele minute
supra-acut Supradenivelare ST cu panta ascendentă.
IMA acut Supradenivelare convexă în sus a segmentului ST. Undă Q primele 7 zile
patologica sau tip QS.
IMA subacut Supradenivelarea segmentului ST revine spre linia 7-28 zile
izoelectrică.
Unda T negativă, ascuţită şi simetrică se degajează
progresiv.
IMA cronic Segmentul ST revine pe linia izoelectrică. Undă Q peste 28 zile
patologică sau tip QS. Unda T negativă; aplatizată.
CRITERIILE AHA/ACC DE DIAGNOSTIC ALE SCA-STEMI

Supradenivelare de segment ST ≥1mm (0.1mV) in două sau mai multe derivații
concordante de la membre(aVL,DIII,aVR);
Supradenivelare de segment ST ≥1mm (0.1mV) in derivațiile precordiale V4-V6;
Supradenivelare de segment ST ≥2mm (0.2mV) in derivațiile precordiale V1-V3;
Bloc de ram stâng nou sau presupus nou apărut.
Tabelul 8.DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL ÎNTRE UNITĂŢILE NOSOLOGICE ALE

SINDROMULUI CORONARIAN ACUT
Manifestări ECG Creatininkinaza

SCA
12 derivaţii Troponine
API ECG normală sau schimbări nespecifice pentru diagnostic Negative
NSTEM Subdenivelare ST sau schimbări ale undei T Pozitive

I
STEMI Supradenivelări ST > 1 mm în două derivaţii Pozitive
corespondente
Bloc de ramură stângă
Diagnosticul diferenţial al SCA- STEMI

Durerea toracică sugestivă pentru STEMI trebuie diferenţiată de durerea generată de o sumă de
alte afecţiuni cardiace, pleurale, pulmonare, toracice, digestive, neurologice şi psihiatrice.
1. Disecţia acută de aortă.
2.Pericardita acută.
3.Tromboembolismul pulmonar.
4.Pneumotoraxul spontan.
5.Cordul neurogen şi sindromul tako-tsubo.
6.Boli ale esofagului,stomacului sau ale colecistului.
7.Sindromul de hiperventilaţie (atacul de panică).
Tabelul 9.PROPRIETĂŢILE BIOMARKERILOR UTILIZAŢI ÎN DIAGNOSTICUL

IMA (FRENCH ET AL, 2004)
Sensibilitat
Biomarkeri Prima detectare Perioada detectării Specificitate
e
Acizi graşi legaţi de proteine

1,5-2 h 8-12 h +++ ++
Mioglobină
1,5-2 h 8-12 h +++ +
CK-MB
2-3 h 1-2 zile +++ +++
Troponina I (TncI)
3-4 h 7-10 zile ++++ ++++
Troponina T (TncT)
3-4 h 7-14 zile ++++ ++++
CK
4-6 h 2-3 zile ++ ++
LDH
6-10 h 5-7 zile ++ +
TRATAMENTUL SINDROAMELOR CORONARIENE ACUTE
Oxigenoterapia
Oxigenul. Monitorizarea saturaţiei arteriale în oxigen (SaO 2) prin pulsoximetrie
argumentează administrare suplimentară de oxigen.
Indicațiile administrării suplimentare de oxigen: prezința dispneei, hipoxemie SaO 2 < 90% ,
prezenţa cianozei, prezențaa ralurilor de stază pulmonară, IMA cu subdenivelare de ST. Scopul
este obţinerea unei saturaţii în oxigen de 94-98% sau de 88-92% dacă pacientul prezintă risc de
insuficienţă respiratorie hipercapnică.
Este necesară suplimentarea de oxigen prin administrare de oxigen (2-4 l/min.) pe mască facială
sau narine tuturor pacienţilor cu dispnee sau cu alte semne de insuficienţă cardiacă şi pacienţilor
cu şoc cardiogen (clasă de indicaţie IC):.
Oxigenul trebuie, însă, administrat fără rezerve la toţi pacienţii cu saturaţie arterială de oxigen
sub 90%;
Administrarea de nitroglicerină şi apelarea promptă la Serviciul de Asistenţă
Medicală de Urgenţă
a.Un pacient coronarian cunoscut are, de regulă, nitroglicerină asupra sa. Acest pacient trebuie sa
ia o pastilă de nitroglicerină sublingual imediat după apariţia durerii toracice sugestive de SCA
sau să-şi administreze un puf de nitroglicerină sublingual. Dacă durerea NU cedează sau se
agravează în următoarele 5 minute, atunci posibilitatea unui infarct de miocard trebuie luată în
considerare şi pacientul trebuie să apeleze imediat Serviciul de Asistenţă Medicală Urgentă.
Administrarea repetată de nitroglicerină nu poate controla durerea în STEMI, poate întârzia
apelarea Serviciului AMU şi poate induce hipotensiune arterială sau poate agrava o hipotensiune
preexistentă.
b. Un pacient fără antecedente de cardiopatie ischemică nu va avea, de regulă, nitroglicerină
asupra sa. La aceşti pacienţi se recomandă apelarea imediată a Serviciului AMU dacă durerea
persistă sau se agravează în decursul primelor 5 minute de la debut.
Evoluţia unui pacient cu o primă durere sugestivă ca fiind de origine coronariană este
imprevizibilă, ea putând anunţa apariţia unui infarct de miocard în viitorul imediat sau chiar o
moarte subită.
Pacienţii cu simptome de infarct de miocard trebuie transportaţi la spital cu Serviciul AMU, şi nu
cu alte mijloace de transport.
Administrarea de Nitroglicerină.Se administrează sublingval o pastilă 0.3 sau 0.4 mg
de repetat la fiecare 3-5 min până la 3 doze sau Aerozol Spray sublingval la 5 min interval, până
la 3 Spray timp de 0.5 până la 1 sec (1 Spray 0.4 mg).
Contraindicații:
Hipotensiune(TAs < 90 mm Hg sau o scădere cu >30 mm Hg față de
nivelul de bază;
Bradicardie severă (< 50 bpm) sau tahicardie (> 100 bpm);
IMA de VD;
Utilizarea de inhibitori ai fosfodiesterazei ( sildenafil, vardenafil timp de 24 ore, tadalafil timp de
48 de ore) pentru disfuncții erectile sau hipertensiune pulmonară
Opiaceele. Combaterea durerii. Este importantă, deoarece durerea se asociază cu
activarea simpatică care determină vasoconstricţie şi creşterea lucrului mecanic cardiac. .
Trebuie administrate sub supraveghere strictă având în vedere efectele secundare care pot să
apară: greaţă şi vărsături - pot fi combătute prin administrarea de metoclopramid i.v.;
hipotensiune, bradicardie - se pot trata cu atropină 0,5-1 mg i.v., până la o doză totală de 2 mg și
umplere volemică, depresie respiratorie care poate necesita suport ventilator sau tratament cu
naloxonă, în doze de 0,1-0,2 mg i.v. iniţial, repetate la 15 minute dacă este necesar.
Combaterea durerii în infarctul de miocard se poate face prin combinarea administrării de
oxigen, a nitroglicerinei, a opioidelor şi a beta-blocantelor.
Morfina.Morfina se administrează in STEMI intravenos în doză de 2-4 mg, repetată la 5-
15 minute.In API/NSTEMI de administrat 1 -5 mg i.v dacă durerea nu cedează la nitroglicerină
sau survine o recurență a durerii.
Indicații:Durerea toracică din SCA care nu răspunde la Nitroglicerină;
Edemul pulmonar acut cardiogen( cu TA adecvată)
Morfina, în dozele menţionate, poate fi foarte utilă la pacienţii cu infarct de miocard complicat
cu edem pulmonar acut. Dozele de morfină necesare controlului durerii pot varia de la pacient la
pacient în funcţie de masa corporală, vârsta, tensiunea arterială şi alura ventriculară.
Dat fiind efectele adverse menţionate mai sus, administrarea de morfină NU trebuie
făcută înainte de controlul tensiunii arteriale, a alurii ventriculare, a frecvenţei cardiace şi (de
preferat) al saturaţiei arteriale în oxigen, care trebuie să fie peste 90%.
Cu excepţia aspirinei, antiinflamatoarele nesteroidiene de orice fel NU trebuie
administrate la pacienţii cu infarct de miocard dat fiind riscul crescut de mortalitate,
reinfarctizare, hipertensiune, ruptură de cord şi insuficienţă cardiacă. În cazul în care pacientul
urma tratament cu aceste medicamente, administrarea lor trebuie întreruptă.
Aspirina. Administrarea aspirinei este recomandată atât pacienţilor la care se efectuează
terapie de reperfuzie (IB), cât şi celor fără terapie de reperfuzie(IA).
Dacă ingestia orală nu este posibilă, aspirina se poate administra i.v. în doză de 250-500 mg la
pacienţii la care se efectuează angioplastie şi 250 mg - la pacienţii la care se administrează
tratament fibrinolitic.
Doza recomandată este de 160-325 mg în primele 24 de ore de la debutul infarctului urmată de
75-160 mg pe zi începând din ziua a doua, permanent, pe o perioadă nedefinită.
SCA – STEMI
Terapia antiplachetară. Se recomandă administrarea de rutină a Clopidogrelului în combinaţie
cu aspirina tuturor pacienţilor cu STEMI, indiferent dacă aceştia sunt sau nu supuşi unei
intervenţii de reperfuzie miocardică (tromboliză sau angioplastie primară). Doza recomandată
este de 75 mg, dar se consideră rezonabil ca la pacienţii cu vârste sub 75 de ani să se
administreze în prima zi o doză de încărcare de 300 mg. Administrarea de clopidogrel trebuie să
se efectueze pe durata a cel puţin 14 zile, dar perioada de administrare se poate prelungi până la
un an, indiferent dacă pacientul a primit sau nu terapie fibrinolitică.
B-blocantele in SCA
Sunt indicate pentru efectele:
Antiischemice;
Antitahicardice,antiaritmice;
Hipotensoare.
Se recomandă inițierea cu preparate orale:
Metoprolol per os mg până la 200 mg(doză unică/zi,forma succinat) sau 5 mg iv,de repetat la
fiecare 5 min de 3 ori,sau Atenololul 25-100 mg până la 100 mg(doză unică zi)
Contraindicații:
Bradicardia <60 bpm,(boala de nod sinusal,Bloc AV grad II-III,),
Hipotensiune TAs<100 mmHg,
Ins. ventriculară stângă cu EPAC,
Astmul bronșic sau BPOC in acutizare ,
SCA indus de cocaină.
Șocul cardiogen
SCA – STEMI.
TERAPIA ANTIPLACHETARA. Inhibitorii Glicoproteinei IIb/IIIa( Abciximab,
Eptifibatide,Tirofiban) acționează pe receptorii GPIIb/IIIa de pe membrana trombocitelor
inhibând agregarea plachetară și a legăturilor cu fibrinogenul.
Preparatul STEMI
Abciximab 0.25 mg/kg iv în bolus,urmat de piv 0.125 µg/kg/min iv
(maxim10 µg/min) pentru 12-24 ore
Eptifibatide 180 µg bolus iv(al doilea bolus după 10 min in caz de
PCI), urmat de perfuzie 2 µg/kg/min pentru 72-96 ore
Tirofiban 25 µg/kg în bolus timp de 3 min, apoi perfuzie cu
0.15µg/kg/min pentru 18 ore. Sau 0.4µg/kg/min iv în 30
min,urmat de pev 0.10 µg/kg/min pentru 48-96 ore
TRATAMENTUL FIBRINOLITIC
PREPARATUL MOD DE ADMINISTRARE
Alteplaza(tPA) 15 mg iv în bolus,urmat de 0,75 mg/kg iv in perfuzie (fără a depăși

doza de 50 mg) timp de 30 min,urmat apoi de 0.5 mg/kg in perfuzie iv
(fără a depăși doza de 35 mg) timp de 1 oră. Doza totală să nu
depășească 100 mg.
Reteplaza(rPA) 10 unități iv timp de 2 min, urmat după 30 min de încă 10 unități timp
de 2 min administrate iv, ambele administrări urmate de un bolus de 30
ml Sol. NaCl 0.9%.
Tenesteplaze 0 singură doză iv administrată timp de 5 sec.
(TNKasa) < 60 kg-30 mg; 60-69.9 kg-35 mg;70-79.9 kg-40 mg;80-89.9 kg- 45
mg≥ 90 kg – 50 mg.
Streptokinaza 1.5 mln unități iv în perfuzie timp de 30-60 min
TRATAMENTUL ANTICOAGULANT ÎN SINDROAMELE CORONARIENE ACUTE

Anticoagulante Doze
Fondaparinux 2.5 mg i.v.,bolus,urmat de 2.5 mg s.c o dată/zi până la 8 zile
Enoxaparina 1 mg/kg s.c. la 12 ore

Dalteparina 120 UI/kg la 12 ore
Nadroparina 86 UI/kg la 12 ore
Heparina nefracționată 60-70 UI/kg i.v. în bolus( maxim 5000UI),urmată de pev 12-15
UI/kg( maxim 1000UI/oră),ajustată pentru aPTT mai mare de 1.5-
2.5 ori decât controlul
Bivalirudina 0.1 mg/kg i.v. in bolus, apoi pev de 0.25 mg/kg/oră. Suplimentar,
bolus i.v. o.5 mg/kg cu creșterea perfuziei la 1.75 mg/kg/oră inainte
de PCI
SCA – STEMI ȘI NSTEMI

Blocantele canalelor de calciu in SCA
Contraindicații:
Boala de nod sinusal,Bloc AV grad II-III,),
Hipersensibilitate la preparate
In. cardiacă congestivă,
Șocul cardiogen.
Sunt indicate in faza acută STEMI pentru:
Ameliorarea simptomelor anginoase la pacienții cu contraindicații sau
neresponsivi la B-blocante,
Tratamentul aritmiilor supraventriculare,
Hipertensiune
Infarctul miocardic indus de cocaină.
NSTEMI
Tratamentul simptomelor anginoase la pacienții cu contraindicații sau neresponsivi la B-
blocante.
Se recomandă inițierea cu preparate orale:
Verapamil ,doza de inițiere 80-120 mg,doza de întreținere 80-240 mg(3 doze/zi sau doză
unică/zi),sau
Diltiazem ,doza de inițiere 60-120 mg,doza de întreținere 60-300 mg ( 3 doze/zi sau doză
unică/zi),sau
Amlodipină,doza de inițiere 5-10 mg,doza de întreținere 5-10 mg(doză unică/zi).
23. AVC. Scale de apreciere la etapa prespital și în DMU/UPU.
SCALE UTILIZATE ÎN PRE-SPITAL:

Scala Sensibilitate (în%) Specificitate (în%)
ROSIER 93 83
Cincinnati 85 83
LAPSS 59 85
SISTEME DE SCORURI:
Cele mai utilizate SISTEME de SCORURI:
a)Scala FAST (Fase Arm SpeechTest),
b)Scala ROSIER(Recognition Of Stroke In the Emergency Room),
c)Scala LAPSS(Los Angeles Prehospital Stroke Scale),
d)Scala CPSS(Cincinnati Prehospital Stroke Scale),
e)Scala NIHSS (National Institutes of Health Stroke Scale.
Scala FAST (Fase, Arm, Speech, Test)

Scorul FAST(față, brațe,vorbire,timpul) a fost elaborat pentru publicul larg care simpt instalarea
unei slăbiciuni faciale și de membre redusă, o tulburare de vorbire la care se adaogă noțiunea de
timp pentru a sublinia urgența și necesitatea excluderii intermediarilor de la etapa
prespitalicească până la examenul imagistic.
Scorul FAST este un instrument care include 3 parametri;
a)pareza (slăbiciunea) facială, b) pareza (slăbiciunea) in mâini și c) dereglări de vorbire.
Scala FAST
Vorbirea/Limbalul Da Nu?
Paralizie facială Da Nu?
Partea afectată St Dr
Pareza(slăbiciune)in mâini Da Nu?
Partea afectată St Nu
Pareza facială
De rugat pacientul să zâmbească sau să arate dinții.
De observat asimetria feței-de bifat „Da” dacă observăm un zămbet sau grimasă facială
asimetrică și de notat care parte este afectată.
Pareza mâinii.
De ridicat mâinile la 90o poziție șezândă sau la 450 din decubit dorsal si de rugat pacientul să
păstreze poziția pentru 5 sec. Dacă o mâină coboară mai repede sau cade rapid se bifează „Da” și
se notează care mâină. Vorbirea /Limbajul.
De notat tulburările de limbaj și de vorbire,de identificat vorbirea neclară, de urmărit alegerea
cuvintelor. De rugat pacientul să numească obiectele din jur(masă, scaun, dulap ș.a)
Scala ROSIER
Un alt instrument a fost dezvoltat pentru a îmbunătăți pertinența diagnosticului medical de AVC
de către medici in anul 2005 grupul de cercetători care au elaborat Scala FAST au elaborat și au
validat Scala ROSIER pentru utilizare de către medicii DMU/UPU-S/UP
Scala ROSIER utilizează elemente ușor de evaluat din anamneză și examenul fizic ,obținând un
scor intre -2 și +5.
Scala ROSIER include integral parametrii FAST și adăugător pareza membrelor inferioare și
dereglările de câmp vizual.
Scala ROSIER deasemenea include evaluarea pierderii de conoștiență sau sincopa și activitatea
convulsivantă și dacă sunt prezente primesc câte un 1 punct.
De determinat glucoza in sânge,scorul pe Scala Glasgow a Comelor și presiunea arterială.
Dacă glucoza in sânge este ≤ 4mmol/l sau mai mare de 22 mmol/l, de tratat de urgență.
De bifat un răspuns selectat pentru fiecare criteriu
Activitate Da(-1) Nu(0 Imposibil de evaluat

convulsivă(prezența
convulsiilor)
Perderea de conștiință Da(-1) Nu(0) Imposibil de evaluat
sau sincopă
Sunt simptome noi de debut acut( sau constatate la trezire din somn)
Deficit facial Da(+1) Nu(0) Imposibil de evaluat
Pareza (slăbiciuni Da(+1) Nu(0) Imposibil de evaluat
asimetrice) in
membrele superioare
Pareză(slăbiciuni Da(+1) Nu(0) Imposibil de evaluat
asimetrice) in
membrele inferioare
Dereglări de vorbire Da(+1) Nu(0) Imposibil de evaluat
Defecte de câmp vizual Da(+1) Nu(0) Imposibil de evaluat
Scorul total(-2 la +5).
Scala Rosier are un total de 7 parametri și la un scor ≥ 1 este sugestiv pentru AVC/AIT iar când
scorul este ≤ 0 ne indică lipsa AVC/AIT. Scala ROSIER are o sensibilitate de 93%, o specificitate
de 96% și o valoarea predictivă pozitivă de 96%.
Scala Prespitalicească Cincinnati de evaluare a AVC:

1. Pareza facială (pacientul este rugat să arate dinţii sau să zâmbească):
• Normal – ambele părţi ale feţei se mişcă în mod egal.
• Anormal – o parte a feţei nu se mişcă la fel de bine ca şi cealaltă
2.Pareza mâinilor (pacientul închide ochii şi ţine mânile întinse timp de 10 secunde)
 Normal – ambele mâini se mişcă la fel sau ambele mâini nu se mişcă de loc. Se notează
egal.
 Anormal – o mână nu se mişcă sau o mână coboară în jos în comparaţie cu cealaltă. Se
notează partea dreaptă sau stângă mai slabă
3. Dereglări de vorbire (pacientul e rugat să spună o propoziție la alegerea D-ră “nu pot
învăţa un câne bătrân trucuri noi”)
 Normal – pacientul utilizează cuvinte corecte fără a estompa sunetele
 Anormal – pacientul estompează sunetele, utilizează cuvinte incorecte sau nu poate vorbi
Interpretare: În caz dacă cel puţin 1 din aceste 3 semne sunt prezente probabilitatea
stroke-ului este de 72%.
Scala Prespitalicească Los-Angeles a stroke-ului (LAPSS):

1. Vârsta peste 45 de ani
2. Istoric de epilepsie sau absenţa convulsiilor
3. Durata simptomelor < 24 ore
4. La etapa de evaluare pacientul nu este în scaun cu rotile sau la pat
5. Glucoza în sânge este cuprinsă între valorile < 60 sau >400 mg/dL sau 22.2 mmol/l 10
6. Asimetrie evidentă (partea dreaptă faţă de cea stângă) în oricare din următoarele categorii de
examenare: Dacă punctele 1-6 sunt toate marcate cu răspunsul “Da” se înştiinţează spitalul
înainte de sosire despre un pacient cu posibil AVC. Interpretare: 97% din cei cu scor LAPSS
pozitiv vor avea AVC (specificitate – 97%).
Personalul SAMUP trebuie să anunțe in mod obligatoriu spitalul despre transportarea pacientului
cu Stroke pentru a mobiliza resursele până la sosirea pacientului.
SAMUP trebuie să utilizeze instrumente standardizate de triaj și protocoale pentru a asigura
identificarea promptă a pacientului cu suspecție sau Stroke ,cu utilizarea Scalei FAST,Los
Angeles sau Cincinnati.
Sistemul regional de Stroke trebuie să includă a) capacități de acordare a AMU cu administrare
de alteplază IV., și b) centre de tratament endovascular.
Implementarea telemedicinei în sistemul Stroke
Scala de evaluare recomandată in DMU/UPU este NIHSS.Toți pacienții cu suspecție trebuie să

fie investigați CT fără contrast in primele 20 min de la sosire.
24. Voletul costal. Definiție, semne clinice. Managemntul la etapa prespital și în DMU/UPU.
Voletul este desolidarizat de peretele toracic şi ca urmare - este atras spre torace în timpul
inspirului - este împins spre exterior în timpul expirului (RESPIRAŢIE PARADOXALĂ)
Consecinţa respiraţiei paradoxale este perturbarea profundă a mecanicii ventilaţiei si aparitia
insuficienţei respiratorii acute.
Mișcarea inegală a unei părți sau secțiuni poate fi un semn al unei condiții grave, numite volet
costal. Voletul costal este minim dublă fractură la minim două coaste învecinate. Imobilizarea se
face prin aplicarea unui pansament compresiv în zona respectivă împiedicând astfel mișcările
segmentelor la acest nivel. Semnele și simptomele constau în dificultatea respirației, mișcarea
paradoxală a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfundă; la expir
toracele se micșorează fragmentul se deplasează spre exterior), durere, cianoză.
Management:
- Înfundarea voletului costal si mentinerea in aceasta pozitie (la locul accidentului)
- Imobilizarea voletului costal
- Transportare de urgenţă la instituţia medico – sanitară.
Asistența de urgență în plăgile cutiei toracice:

1. Urmaţi principiile de izolare adecvate a substanţelor corpului. Acumularea presiunii în
cutia toracică poate cauza stropirea cu sânge din orice plagă deschisă, în timpul
respiraţiei. Se indică purtarea ochelarilor de protecţie, îmbrăcarea unei măşti, şi a unui
halat.
2. Administraţi oxigen în concentraţii înalte
3. Aplicaţi un pansament ocluziv pe plagă, fixat cu ajutorul unei benzi pe trei părţi ale
acestuia. Acesta va preveni pătrunderea aerului prin plagă. Se va aplica pansament atât pe
orificiul de intrare cît şi cel de ieşire în prezenţa plăgilor împuşcate.
4. Plasaţi pacientul într-o poziţie confortabilă, dacă nu este suspectată a traumă a coloanei
vertebrale.
25. Numiți ritmurile șocabile. Descrieți algoritmul de RCR și C în aceste ritmuri.
Fibrilaţia ventriculară
Fibrilaţia ventriculară reprezintă dezorganizarea activităţii electrice ventriculare urmată de
absenţa răspunsului mecanic contractil cu evoluţie în stop cardiac. FV-rezultă din activitatea
anarhică a mai multor centri ectopici dotaţi cu automatism şi răspândiţi difuz în masa
miocardului ventricular. Aceşti centri îşi exacerbează zonele ce duc la contracţii parcelare ale
miocardului, făcându-l incapabil să-şi mai execute funcţia de pompă. În condiţii normale, centrii
ectopici sunt inhibaţi de activitatea electrică a sistemului excitoconductor.
Cauze frecvente ale fibrilaţiei ventriculare:
Sindromul Coronarian Acut.
Antiaritmice care prelungesc intervalul QT şi alte medicamente (digitală,
diuretice).
Disritmii cardiace.
Dezechilibre electrolitice.
Factori de mediu (electrocuţie).
Insuficienţă cardiacă de orice etiologie.
Sindromul QT lung.
CMH şi CMD, vulvopatii.
Creşterea activităţii sistemului nervos simpatic.
Stimulare vagală.
 Mecanismele de producere a FV pot fi:
 automatismul anormal (declanşat de reducerea potenţialului de repaus în condiţii
de ischemie),
 postdepolarizarea precoce şi tardivă,
 mecanismul de reintrare, care este în acelaşi timp şi cel de întreţinere a tulburării
de ritm.
Ratele de supravieţuire scad cu 7-10% cu fiecare minut de rămânere a pacientului în FV. După
12 minute defibrilarea unei FV este puţin posibilă în lipsa compresiunilor toracice.
FIBRILAŢIA VENTRICULARĂ PERSISTENTĂ

Dacă FV persistă, se schimbă poziţia padelelor; se caută şi se tratează orice cauză potenţial
reversibilă; durata unui proces de resuscitare este o problemă de judecată clinică, luând în
considerare circumstanţele individuale de instalare a stopului şi percepţia asupra probabilităţii de
succes. Este, de obicei, considerată necesară continuarea RCR şi C atât timp cât pacientul este
FV/TV fără puls.
Tahicardia ventriculară (TV)
Definiţie. TV este o tahicardie, de obicei, regulată cu frecvenţă 100-250/min., reprezentând o
succesiune de mai mult de 3 complexe extrasistolice, originare distal de bifurcaţia fasciculului
His, în ţesutul specializat de conducere sau în miocardul ventricular, ori în ambele ţesuturi.
Etiologie
Cardiopatie ischemică.
Cardiomiopatii.
Insuficienţă cardiacă de etiologie diversă.
Displazia aritmogenă de ventricul drept.
Prolapsul de valvă mitrală.
Sindromul QT lung congenital.
Iatrogen după:
- digitală;
- diuretice cu diselectrolitemii secundare;
- antiaritmice care prelungesc QT-ul;
- simpatomimetice mai ales izoprenalina.
TV este rezultatul unor depolarizări succesive de origine ventriculară sub bifurcaţia
hisiană.
În funcţie de durata tulburării de ritm, clasificarea se face:
TV nesusţinută (<30 secunde)
TV susţinută, cu o durată mai mare de 30 de secunde şi care e însoţită de colaps
hemodinamic.
ECG TV redă un traseu pe care se evidenţiază complexe QRS largi (>0,12 secunde prin originea
lor subhisiană) la intervale regulate sau aproape regulate, cu o frecvenţă cuprinsă între 100/minut
şi 250/minut. Identificarea undelor P prezente cu o frecvenţă dată de nodul sinusal, independentă
de cea a complexelor QRS largi, traduce prezenţa disociaţiei atrioventriculare asociată aproape
întotdeauna TV.
În funcţie de morfologia complexului QRS, TV se împarte: în TV monomorfă şi TV polimorfă
Tahicardia ventriculară polimorfă (torsada vârfurilor). O formă particulară de TV este
Torsada de vârfuri, care are ca mecanism de producere postdepolarizarea precoce în următoarele
condiţii:
QT lung (ce apare la administrarea în doze toxice a fenotiazinelor, antidepresivelor triciclice sau
haloperidolului, a antiaritmicelor de clasa IA, IC şi III);
Bradicardie severă, boli cerebrovasculare (AVC hemoragic); Dezechilibre
hidroelectrolitice(hipocalcemie, hipomagnezemie, hipopotasemie);
Hipotermie;
Boli cardiace (miocardită, cardită reumatismală, IMA).
Torsada de vârfuri este un tip specific de TV polimorfă, cu interval QT prelungit. Se
caracterizează prin complexe ventriculare, cu frecvenţa de 120-250/min. cu aspect elicoidal,
dând impresia că complexele QRS „s-ar răsuci în jurul unei axe”, de unde şi denumirea de
torsadă a vârfurilor.
Semne ECG de alarmă pentru torsada vârfurilor:
Bradicardie
Interval QT > 600 msec.
Unde U proeminente
EsV
Creşterea amplitudinii undei U după EsV
Torsada vârfurilor este o formă particulară de TV polimorfă nesusţinută.
Simptomatologia depinde de frecvenţă şi de durata tahicardiei, dar, în majoritatea cazurilor, se
manifestă prin palpitaţii şi episoade sincopale repetitive. Moartea este o complicaţie frecventă, în
absenţa tratamentului.
Imaginea ECG a torsadei de vârfuri este reprezentată de complexe QRS largi ce îşi schimbă
treptat polaritatea şi amplitudinea şi au o frecvenţă de 120 - 250/minut.
Complexele QRS au succesiv o polaritate dominant pozitivă şi dominant negativă, trecerea de la
o polaritate la alta efectuându-se progresiv, astfel încât aspectul realizat este de tip elicoidal,
dând impresia că complexele QRS s-ar răsuci în jurul unei axe.
De obicei, se termină spontan, cu recurenţe după secunde sau minute, dar poate, de asemenea,
degenera în fibrilaţie ventriculară.
Tratamentul torsadei vârfurilor necesită elucidarea contextului clinic în care a survenit (sindrom
congenital de QT lung, medicamente, tulburări hidroelectrolitice, insecticide organo-fosforice,
bradicardie severă) cu excluderea medicamentelor suspectate de declanşarea torsadei vârfurilor.
Torsada vârfurilor (răsucirea vârfurilor), rata variază între 250 şi 350 pe minut.
Identificarea cauzelor care cresc intervalul QT: stimulare auditivă excesivă, stimulare
simpatoadrenergică, medicamente antiaritmice. Pacienţii trebuie să evite stimulările auditive
stresante (sonerii, ceas deşteptător, artificii ş.a.), cât şi stimulările simpatoadrenergice (emoţii
puternice, expuneri bruşte la frig, apă rece ş.a.). tratamentul de urgenţă include administrarea
Sulfatului de Magneziu (preparat de elecţie) 2 g i.v. în 2 minute, la nevoie se poate repeta (în
persistenţa sau recurenţa torsadei vârfurilor) după 10 minute.
Apoi în perfuzie 3-20 mg/min. sulfat de magneziu pentru 24 de ore, doza totală 10-12 g.
Sulfatul de magneziu
Indicații – a)stopul cardiac prin torsada de vârfuri.
Precauții – pot fi caderi de TA la administrări rapide si bolnavii cu insuficiență renală.
Se administrează - a) in Stopul cardiac prin Hipomagneziemie sau Torsada vârfurilor 1 –
2 g (2-4 ml din Sol. MgSO4 50%) se dizolvă in 10 ml Sol.Glucoză 5% și se administrează
I.V/I.O.
In Torsada vârfurilor cu puls sau IMA cu hipomagneziemie – doza de încărcare 1-2g
dizolvat in 50-100 ml Sol.Glucoză 5% si de administrat I.V lent 5-60 min,urmat de
administrare a 0.5-1g in oră (de titrat până la jugularea torsadei).
RITMURI DE STOP CARDIAC CU INDICAŢIE DE DEFIBRILARE
(Fibrilaţia ventriculară/Tahicardia ventriculară fără puls)
În lanţul supravieţuirii în fibrilaţia ventriculară şi în tahicardia ventriculară fără puls (FV/TV fără
puls) defibrilarea reprezintă o verigă importantă.
Defibrilarea se defineşte ca oprire a FV/TV fără puls prin aplicarea unui şoc electric extern la cel
mult 5 secunde de la aplicarea lui.
Şocul electric determină depolarizarea miocardului, aducând toate fibrele miocardului la acelaşi
nivel de polarizare şi reluarea activităţii electrice normale compatibilă cu prezenţa pulsului.
Secvenţe ale Suportului Vital Avansat Cardiac la adulţi
În prezenţa ritmului şocabil FV/TV fără puls:
Se administrează 1 şoc (150-200 J bifazic,CER) sau (120-200 J AAC) sau 360 J
monofazic.
Se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 min., începând cu compresiuni toracice (cinci
cicluri compresiunii toracice – ventilării de 30:2).
În persistenţa FV/TV fără puls se administrează al doilea şoc şi imediat se preia RCR şi C
pentru 2 minute. Dacă pe monitor continuă să persiste FV/TV fără puls, se administrează
adrenalină şi imediat se aplică al treilea şoc.
Dacă FV/TV fără puls persistă şi după al treilea şoc, se administrează intravenos
amiodaronă 300 mg şi se aplică al patrulea şoc.
Se va continua administrarea adrenalinei la fiecare 3-5 minute, alternând medicaţia –
shok-RCR şi C – evaluarea ritmului.
Revenire la Circulaţia Normală se evaluează adulţi
Pl şi TA
Creştere bruscă a PETCO2≥40 mm Hg
Monitoringul intraarterial – unde de presiune arterială
Energia şocului electric
Bifazic: Recomandată doza iniţială 120-200J(150-200); dacă nu este cunoscută, de
utilizat doza maximă. Al 2-lea şi următoarele sunt echivalente, pot fi luate în consideraţie
şi doze mai mari
Monofazic: 360J
În tratamentul FV asigurarea calităţii RCR şi C şi defibrilarea sunt esenţiale.
Medicamentele utilizate în tratamentul FV:
Epinefrina
Amiodarona
Lidocaina (în lipsa amiodaronei).
O FV în termeni precoci poate răspunde la un şoc electric şi aceşti termeni au fost stabiliţi de
AAC în Ghidul RCR şi C (2000) pentru stopurile cardiorespiratorii în prespital până la 5 minute
şi intraspitaliceşti până la 3 minute .
Epinefrina
Epinefrina este un vasopresor- cauzează bronhodilataţie, creşte frecvenţa cardiacă şi puterea
contracţiei cordului. În stopul cardiac epinefrina este drogul de elecţie pentru proprietăţile sale
vasoconstrictoare (α-adrenergice). Vasoconstricţia creşte presiunea de perfuzie cerebrală şi
coronariană. Epinefrina posedă şi efecte adverse: creşterea necesarului miocardului în oxigen şi
ischemia,cauzează disritmii ventriculare şi dereglări miocardice postresuscitare.
Se va administra i.v. sau i.o. şi se va repeta la fiecare 3-5 minute.
Terapia cu medicamente, Adulţi
Epinefrină IV/IO. Doza 1 mg fiecare 3-5 min(10 ml din Sol. De 1:10 000)
Amiodarona IV/IO. Doza iniţială 300 mg în bolus. A doua doză:150 mg.
Căi aeriene Protezate
Intubaţie endotraheală
Capnografia pentru confirmarea şi monitorizarea amplasării tubului endotraheal
8-10 respiraţii în minut cu compresiuni toracice neîntrerupte
Amiodarona
Indicații: a)FV/TV fără puls care nu răspund la șoc electric,RCRși C, și vasopresori; b)TV
instabilă hemodinamic sau recurentă.
Precauții – a)administrarea rapidă poate cauza hipotensiune, dozele cumulative >2.2g in 24 ore
se asociază cu hipotensiune semnificativă; b)de nu administrat cu alte preparate care prelungesc
intervalul QT(exp. Procainamida);c)perioada de eliminare din organism este extrem de
mare(perioada de înjumătătire este de 40 zile)
Se administrează Sol.Amiodarona 300 mg I.V. timp de 20 minute in bolus,câte 15 mg. in min.La
necesitate se poate de repetat in doza de 150 mg timp de 10 min.
Lidocaina. Doza iniţială, TV monomorfă, în FV/TV fără puls - 1-1,5 mg/kg i.v./i.o. în bolus. Se
poate repeta în doze de 0,5-0,75 mg/kg la 5-10 minute în bolus. Doza cumulativă nu trebuie să
depăşească 3 mg/kg. Doza de menţinere - 1-4 mg/min. Doza intratraheală - 2-3 mg (2-2,5 doze
i.v.).

beneficii. Avantaje, dezavantaje (vezi p.5):
Obstrucţia căilor aeriene superioare:
• 5 lovituri interscapulare
• Se va verifica obţinerea dezobstrucţiei după fiecare lovitură
• Dacă nu s-a obţinut dezobstrucţia prin lovituri interscapulare vor fi efectuate
• 5 compresiuni abdominale
Compresiuni abdominale în serie a câte 5
Criteriile ventilării corecte:
1. Mişcări de expansiune şi depresiune respiratorii;
2. Prezenţa jetului de aer expirator;
3. De asigurat frecvenţa respiraţiilor la:
• Adulţi şi copii mai mari de 15 ani – 10 respiraţii pe 1 minut (durata: 1 insuflaţii în

căile respiratorii - 1 sec.)
• Copii de 8-15 ani – 12 respiraţii pe 1 minut (durata: 1 insuflaţii în căile

respiratorii - 1 sec.)
• Copii de 1-8 ani – 15 respiraţii pe minut (durata: 1 insuflaţii în căile respiratorii -

1 sec.)
• Copii sub 1-12 luni – 20 respiraţii pe minut (durata unei insuflaţii în căile
respiratorii durează 1 sec.)
• Nou-născuţi (perioada neonatală) 0-28 zile, prematuri – 20-30 respiraţii pe minut

(durata unei insuflaţii în căile respiratorii durează 1 sec.)
4. În cazuri de dificultăţi ventilatorii, verificaţi permeabilitatea căilor aeriene.
27. Defibrilarea. Tipuri de defibrilatoare. Doza de energie electrică în conformitate cu vârsta

și scopul utilizării. Măsuri de siguranță necesare de respectat în timpul defibrilării.
Definiţie: Defibrilarea constituie aplicarea unui şoc electric miocardului pentru a realiza
simultan depolarizarea tuturor sau a majorităţii fibrelor miocardice şi a permite prelungirea
controlului de către structurile naturale generatoare de impulsuri.
Defibrilarea este definită ca „terminarea fibrilaţiei” sau, mai precis, absenţa fibrilaţiei
ventriculare/tahicardiei ventriculare fără puls (FV/TV) la cinci secunde după livrarea şocului;
totuşi, scopul tentativei de defibrilare este de a restabili un ritm organizat şi o circulaţie spontană.
Defibrilare cardiacă – este metoda de tratament prin eliberarea dozelor terapeutice de energie
electrică (șocuri electrice) cordului afectat de FV sau TV fără puls pentru al forța de a trece la un
ritm cardiac normal.
Tipuri de defibrilatoare:
1. Defibrilatoare manuale externe
2. Defibrilatoate manuale interne
3. Defibrilatoare automate externe (DAE)
4. Defibrilatoare semiautomate externe
5. Defibrilatoare implantabile cardioverter(DIC)
6. Defibrilator cardiac intern automat (DCIA)
7. Defibrilatoare portabile (Wearable cardiac defibrillator)
TIPURI DE DEFIBRILATOARE MANUALE:

1. Defibrilatoare manuale externe monofazice
2. Defibrilatoare manuale externe bifazice
3. Defibrilatoate manuale interne monofazice
4. Defibrilatoare manual internebifazice
DEFIBRILATOARELE AUTOMATE EXTERNE

Defibrilatoarele automate externe sunt dispozitive computerizate, sofisticate, în mod
constant eficace în calitate şi performanţă, care utilizează comenzi verbale şi vizuale în scopul
ghidării salvatorilor şi profesioniştilor din sănătate pentru efectuarea în condiţii de siguranţă a
defibrilării la pacienţii aflaţi în stop cardiac.
Unele DEA combină instrucţiunile pentru defibrilare cu cele pentru efectuarea corectă a
compresiunilor sternale. Defibrilatorul automat extern este un dispozitiv computerizat, cu
capacitate de a recunoaşte singur ritmurile ce necesită şoc electric şi de a da indicaţii de aplicare
a şocului electric extern în FV /TV fără puls. Importantă este cunoaşterea DAE, a modului de
utilizare cu respectarea instrucţiunilor verbale, a măsurilor de siguranţă a defibrilării şi a
măsurilor de RCR şi C.
Ghidul utilizării DEA:
I.Deschidere/pornire aparat:
• deschiderea aparatului.
II. Conectarea aparatului:
• conectarea aparatului la pacient;
• ataşaţi electrozii la aparat;
• aplicaţi electrozii autoadezivi pe toracele pacientului apexian şi subclavicular drept
sau anteroposterior – presternal sau interscapular.
III.Analiza:
• analiza;
• anunţaţi asistenţa şi verificaţi dacă pacientul nu este în contact cu o altă persoană;
• apăsaţi butonul „Analiza”.
IV.Şoc electric:
• şoc;
• dacă FV/TV fără puls este prezentă, aparatul indică necesitatea aplicării şocului şi
se încarcă automat la 150-360 de J;
• verificaţi să nu fie nimeni în contact cu pacientul;
• apăsaţi butonul „Şoc” după ce aparatul este încărcat;
repetaţi aceşti paşi după 2 minute de RCR şi C atât timp cât FV/TV fără puls persis
DOZELE DE ENERGIE
Adulți: Bifazic 120 – 200 J CER; 150 -200 J AHA
Monofazic – 360 J
DAE sunt dotate cu microprocesoare care analizează câţiva parametri ai EGC.

Dezvoltarea tehnologică va face curând posibil ca DAE să poată furniza informaţii cu privire la
frecvenţa şi profunzimea necesare pentru compresiunile sternale în timpul RCR şi C, fapt ce
poate îmbunătăţi abilitatea tuturor salvatorilor în efectuarea manevrelor suportului vital de bază
(BLS).
Aceste dispozitive sunt extrem de precise în analiza ritmului. Majoritatea DAE necesită o
perioadă de timp pentru analiza ritmului. Aceasta are ca rezultat o întrerupere a compresiunilor
sternale pentru un timp variabil, dar semnificativ, factor demonstrat ca având un efect advers
pentru evoluţia poststop cardiac. Producătorii acestor DEA trebuie să facă orice efort posibil în
vederea minimalizării perioadei de analiză.
Minimalizarea pauzei preşoc – perioada dintre momentul opririi compresiunilor sternale şi
livrarea şocului (pauza preşoc) trebuie menţinută la minimul posibil; chiar şi 5-10 secunde de
întârziere vor reduce şansele de succes ale şocului. Pauza preşoc poate fi în mod uşor redusă la
mai puţin de 5 secunde prin continuarea compresiunilor sternale în timpul încărcării
defibrilatorului, dar şi prin lucrul eficient al echipei coordonate de un lider eficace în
comunicare.
Securitatea defibrilării
Şocul electric nu trebuie administrat până nu sunt îndepărtate hainele ude, şterse tegumentele
(atenţie şi la alte lichide: sânge, lichid de vărsătură), chiar cu riscul întârzierii defibrilării. Este
interzisă aplicarea şocului în ploaie, în apă.
În cazul contactului cu perfuzorul ud:
- dacă gelul de defibrilare este împrăştiat neglijent pe padele şi pe mâinile
resuscitatorului;
- la administrarea şocului electric în mediul potenţial exploziv.
În afară de mediile industriale, prezintă risc şi atmosfera îmbogăţită cu oxigen (sursa de
oxigen trebuie să se afle la cel puţin un metru de toracele pacientului).
Nu sunt înregistrate incidente, dacă cel care efectuează ventilaţia având mănuşi de latex
menţine contactul cu balonul în timpul administrării şocului (totuşi nu este indicată menţinerea
ventilării în timpul defibrilării, având în vedere că şocul electric trebuie administrat la sfârşitul
expirului).
Securitatea defibrilării ţine de responsabilitatea liderului echipei de resuscitare şi a persoanei care
livrează şocul electric, dar membrii echipei de resuscitare trebuie să fie avizaţi asupra
potenţialelor riscuri. De aceea, în aria în care se desfăşoară resuscitarea nu trebuie să se afle
decât personalul instruit, prezenţa altor persoane poate fi acceptată dacă sunt însoţite de o
persoană special desemnată.
Cel care livrează şocul electric trebuie să anunţe clar şi cu voce tare momentul
defibrilării: şi să supravegheze vizual aria în care se află victima. Este interzis contactul direct şi
indirect cu suprafaţa padelelor defibrilatorului.
Incidente posibile:
- în cazul contactului cu pacientul;
- la contactul cu targa pe care se află acesta;
- la contactul cu hainele şi tegumentele umede ale pacientului sau dacă resuscitarea se
desfăşoară în mediu umed.
Modalitatea de asigurare că nimeni nu atinge victima.
Anunțați
,,La cifra trei voi administra șoc.
Unu, eu nu ating pacientul;
Doi ,voi nu atingeți pacientul;
Trei, nimeni nu atinșe pacientul”
Asigurațivă că nimeni din personal nu este în contact cu pacientul și că sursa de oxigen este
oprită și îndepărtată.
Când butonul de şoc este apăsat, asiguraţi-vă că nimeni nu atinge victima.
Defibrilatoarele manuale interne

 Sunt la fel ca și defibrilatoarele manuale externe
 Aceste defibrilatoare se utilizează în sălile de operații pe cord cu cutia toracică deschisă
 Șocul este eliberat la contactul direct cu cordul
Defibrilarea manuală se efectuează de către personalul cu pregătire medicală: medic sau

felcer/asistent medical cu competenţe teoretice şi practice în defibrilarea manuală şi
recunoașterea manifestările ECG ale FV/TV fără puls pe monitor care necesită șoc electric.
Medicul de urgenţă, felcerul/asistentul medical va asigura:
 atașarea electrozilor și identificarea ritmului ECG;
 conectarea şi încărcarea aparatului la energia necesară;
 aplicarea şocurilor cu energie conform algoritmului;
 Înregistrarea pe hârtie a ritmurilor de pe monitorul EKG se face automat la descărcarea
primului șoc electric;
 Scala de energie a defibrilatorului este din 2 în 2J până la 10J ,apoi din 20 în 20J având
notate cu cifre vizibile 100,200 și 360 J. pot fi folosite pentru cardioversia sincronă. În
defibrilarea manuală şocul va fi urmat imediat de RCR şi C timp de 2 minute, fără a
evalua ritmul sau pulsul central;
 dacă FV/TV fără puls persistă, după 2 minute de RCR şi C se va aplica de fiecare dată un
şoc electric cu aceiaşi energie;
 nu există în cadrul RCR şi C un număr maxim de şocuri;
 în cazul recurenţei FV/TV fără puls se va relua defibrilarea cu energia care a avut succes
anterior;
 după fiecare 2 minute de RCR şi C se va evalua ritmul pe monitor; determinarea pulsului
şi sistarea RCR şi C se vor efectua numai în prezenţa semnelor vitale
DEFIBRILAREA MANUALĂ INCLUDE:

1. identificarea FV/TV fără puls pe monitor;
2. selectarea nivelului corect de energie;
3. aplicarea padelelor pe torace şi încărcarea lor;
4. atenţionarea persoanelor din jur;
5. verificarea vizuală a zonei;
6. verificarea monitorului;
7. aplicarea şocului electric extern.
Siguranţa defibrilării necesită respectarea următoarelor cerinţe:

1. nu ţineţi ambele padele în aceeaşi mână;
2. încărcarea padelelor o efectuaţi după aplicarea lor pe toracele bolnavului;
3. în cursul aplicării şocului evitaţi contactul direct sau indirect cu bolnavul;
4. înlăturaţi urmele de lichide de pe toracele pacientului;
5. sursa de oxigen trebuie îndepărtată la cel puţin 1 metru de la locul defibrilării;
Clasificarea tipurilor de unde:

Sunt două tipuri de unde:
a)unde monofazice - la utilizarea undelor monofazice curentul livrat este unipolar, fluxul
curentului trece prin inimă într-o singură direcţie de la polul negative spre cel pozitiv.
b)unde bifazice - la utilizarea undelor bifazice intensitatea curentului îşi schimbă polaritatea în
cele aproximativ 10-15 msec cât este livrat șocul electric și este bidirecțională, fluxul curentului
trece prin inimă de la polul negative spre cel pozitiv și de la cel pozitiv spre cel negativ.
Sunt două tipuri principale de forme de unde monofazice:

a) unde monofazice sinusoidale atenuate (MDE), cele mai utilizate;
b) unde monofazice trunchiate exponenţiale (MTE).
Sunt două tipuri principale de forme de unde bigazice:

a) unde bifazice rectilinie (BRL)
b) unde bifaziceă trunchiate exponenţiale (BTE)
Din cauza eficacităţii reduse a formelor de unde monofazice, nivelul de energie recomandat este
de 360 de J când se foloseste defibrilatorul monofazic. În mod ideal, energia şocului iniţial
bifazic trebuie să fie de cel puţin 150 de J pentru toate formele de undă. Persoanele care
utilizează defibrilatoarele trebuie să cunoască tipul de defibrilare (manuală, semiautomat sau
automat) şi tipul de undă livrată (monofazică sau bifazică).
Avantajele șocului bifazic față de cel monofazic:

 Puterea șocului mai mică- Mai puțin traumatizant
 Miocardul în șocurile bifazice este mai puțin afectat
 Defibrilatoarele monofazice nu mai sunt fabricate, însă multe dintre ele vor mai rămâne
în uz pentru câţiva ani, fiind înlocuite cu timpul de defibrilatoare bifazice.
Defibrilarea este mai efectivă la energii mai joase. Rata de succes de restabilire a ritmului după
primul șoc este de 60% in șocul monofazic și de 90% în șocul bifazic
DOZELE DE ENERGIE:
Adulți: Defibrilator Bifazic
CER - 150 -200 J
Defibrilator Monofazic – 360 J
Primul, al doilea şoc şi şocurile următoare:

Defibrilatoarele monofazice. Dacă şocul iniţial a eşuat la 360 de J, al doilea şi următoarele vor fi
toate livrate la valoarea de 360 de J.
Defibrilatoarele bifazice. Nu există dovezi care să sprijine un anumit protocol: cu energie fixă
sau crescândă. Ambele strategii sunt acceptabile; totuşi, dacă primul şoc nu este eficace, iar
defibrilatorul este construit să poată livra şocuri de energie mai înaltă, este rezonabil să se
crească energia pentru şocurile următoare.
Fibrilaţia ventriculară recurentă. Dacă apare un ritm şocabil după o defibrilare reuşită, însoţita de
ROSC, se vor da şocuri la nivelul de energie care s-a dovedit eficace la şocul anterior.
Defibrilarea la copii- Nivelele de energie recomandate pentru defibrilarea manuală monofazică
sunt de 4 J/kg pentru şocul iniţial, cât şi pentru şocurile următoare.
Pentru defibrilarea bifazică sunt recomandate aceleaşi nivele de energie.
Ca şi la adulţi, dacă apare un ritm recurent şocabil, se folosesc energiile care au fost eficace
anterior.
Pentru defibrilare la copii peste 8 ani, se acceptă folosirea de electrozi standard, utilizând setările
standard de energie. La copiii între 1 si 8 ani se recomandă electrozi speciali pediatrici şi
atenuatoare de energie; acestea reduc energia livrată la nivele care se apropie de cele
recomandate pentru defibrilatoarele manuale.
Securitatea defibrilării:
Securitatea defibrilării ţine de responsabilitatea liderului echipei de resuscitare şi a persoanei care
livrează şocul electric, dar membrii echipei de resuscitare trebuie să fie avizaţi asupra
potenţialelor riscuri. De aceea, în aria în care se desfăşoară resuscitarea nu trebuie să se afle
decât personalul instruit, prezenţa altor persoane poate fi acceptată dacă sunt însoţite de o
persoană special desemnată.
Minimalizarea pauzei preşoc – perioada dintre momentul opririi compresiunilor sternale şi
livrarea şocului (pauza preşoc) trebuie menţinută la minimul posibil; chiar şi 5-10 secunde de
întârziere vor reduce şansele de succes ale şocului. Pauza preşoc poate fi în mod uşor redusă la
mai puţin de 5 secunde prin continuarea compresiunilor sternale în timpul încărcării
defibrilatorului, dar şi prin lucrul eficient al echipei coordonate de un lider eficace în
comunicare. Cel care livrează şocul electric trebuie să anunţe clar şi cu voce tare momentul
defibrilării: „Atenţie defibrilez” şi să supravegheze vizual aria în care se află victima. Este
interzis contactul direct şi indirect cu suprafaţa padelelor defibrilatorului.
Incidente posibile:
- în cazul contactului cu pacientul;
- la contactul cu targa pe care se află acesta;
- la contactul cu hainele şi tegumentele umede ale pacientului sau dacă resuscitarea se desfăşoară
în mediu umed.
Anunțați ,,La cifra trei voi administra șoc.

Unu, eu nu ating pacientul;
Doi ,voi nu atingeți pacientul;
Trei, nimeni nu atinșe pacientul”
Asigurați-vă că nimeni din personal nu este în contact cu pacientul și că sursa de oxigen este
oprită și îndepărtată.
Când butonul de şoc este apăsat, asiguraţi-vă că nimeni nu atinge victima.
Şocul electric nu trebuie administrat până nu sunt îndepărtate hainele ude, şterse tegumentele
(atenţie şi la alte lichide: sânge, lichid de vărsătură), chiar cu riscul întârzierii defibrilării. Este
interzisă aplicarea şocului în ploaie, în apă.
În cazul contactului cu perfuzorul ud:

- dacă gelul de defibrilare este împrăştiat neglijent pe padele şi pe mâinile resuscitatorului;
- la administrarea şocului electric în mediul potenţial exploziv.
În afară de mediile industriale, prezintă risc şi atmosfera îmbogăţită cu oxigen (sursa de oxigen
trebuie să se afle la cel puţin un metru de toracele pacientului).
Nu sunt înregistrate incidente, dacă cel care efectuează ventilaţia având mănuşi de latex menţine
contactul cu balonul în timpul administrării şocului (totuşi nu este indicată menţinerea ventilării
în timpul defibrilării, având în vedere că şocul electric trebuie administrat la sfârşitul expirului).
28. Numiți ritmurile șocabile. Descrieție algoritmul de RCR și C în aceste ritmuri. (vezi
punctul 25)
beneficii. Avantaje, dezavantaje (vezi p.5).
30. Defibrilarea. Tipuri de defibrilatoare. Doza de energie electrică în conformitate cu vârsta

și scopul utilizării. Măsuri de siguranță necesare de respectat în timpul defibrilării (vezi p.27).
31. Definiți indicele de șoc, presiunea pulsatilă, pulsul central, pulsul periferic, pulsul capilar.
- Evaluare aproximativă a hipovolemiei. Reprezintă raportul pulsului la tensiunea

arterială sistolică. În raport cu valoarea indicelui de şoc Allgower se estimează şi
pierderile VSC, exprimate procentual:
 Indicele de şoc M.Allgower
 60/120 sau 70/140 = 0,5 = normovolemie;
 80/100 = 0,8 = deficit 10 – 20% din VSC;
 100/100 = 1,0 = deficit 20 – 30% din VSC;
 120/80 = 1,5 = deficit 30 – 50% din VSC;
 140/70 = 2,0 = deficit 50% din VSC;
 140/60 = 2,5 = deficit >50% din VSC
- Evaluarea perfuziei tisulare (reumplerea capilară):

 Pentru a testa pulsul capilar, apăsaţi fie pe faţa dorsală a (lojei unghiale) piciorului sau a
mâinii cu degetul mare pentru câteva secunde. Atunci când înlăturaţi degetul, pielea
normală va arăta o zonă de paloare, întorcându-se la culoarea normală în 2 secunde. Dacă
refacerea la o culoare normală durează mai mult de 2 secunde, atunci pulsul capilar este
întârziat. Aceasta poate indica o perfuzie neadecvată.
- Pulsul central:
 Prezenţa pulsului:
1. la artera radială - T/A sist. > 90 Mm. Hg
2. la artera femurală > 80 Mm. Hg.
3. prezenţa la a. carotidă > 70 Mm. Hg
32. Tehnica aplicării măști laringiene și a I-gelului. Avantaje și dezavantaje.
Masca laringiană (A.Brain, 1983).

Masca laringiană Intravent este alcătuită dintrun tub care se conectează proximal la circuitul
respirator printr-un conector standard de 15 mm, capătul distal fiind ataşat la mască eliptică care
se umflă printr-un tub pilot. Masca laringiană constituie un sistem tubular de menţinere a
permeabilităţii căilor aeriene superioare. Are în structura sa un tub cu diametrul de 8-10 mm şi o
manşetă gonflabilă eliptică. Manşeta după umflare creează contact etanş cu orificiul
laringian.Cartilajele tiroid şi cricoid sunt deplasate uşor înainte pe măsură ce manşeta se umflă.
Supradistensia manşetei (peste 38 mm Hg) poate comprima fluxul capilar mucos. Partea distală
se acomodează bine în faringele inferioar, care are structura fibromusculară mai puţin rigidă
decât traheea. Se introduce în stadiul 3/1 al anesteziei generale, care permite toleranţa măştii.
Porţiunea gonflabilă va fi complet dezumflată şi lubrifiată cu gel pe faţa sa externă (care nu va
veni în contact cu laringele).
Echipamentul necesar :
 Echipament de protectie individuala

 Masca laringiana de marimea potrivita
 Siringa cu volum corespunzator pentru umflarea balonasului mastii
 Gel lubrefiant
 Echipament de ventilatie
 Stetoscop
 Leucoplast sau dispozitive de fixare a mastii
Pregătirea:
 Pasul 1: Selectarea marimii mastii
 Pasul 2: Examinarea mastii
 Pasul 3: Verificarea umflarii si desumflarii balonasului mastii
 Pasul 4: Lubrefierea mastii
 Pasul 5: Pozitionarea corecta
Pasul 1: Selectarea marimii:

 Verifica daca marimea mastii laringiene este corespunzatoare greutatii pacientului
 Marimile mastilor laringiene sunt:
• Marimea 1: sub 5 kg
• Marimea 1.5: 5 - 10 kg
• Marimea 2: 10 - 20 kg
• Marimea 2.5: 20 - 30 kg
• Marimea 3: 30 kg ; adult mic
• Marimea 4: adult(70 kg.)
• Marimea 5: Adult mare/marimea 4 nu ofera etansare corecta
Pasul 2: Examinarea maștii:
 Inspectarea mastii pentru a nu exista rupturi la nivelul balonasului
 Inspectarea tubului pentru a nu fi blocat
 Umflarea balonasului pentru a identifica eventualele scurgeri
 Desumflarea balonasului pentru verificarea mentinerii vaccuumului
Pasul 3: Desumflarea & Umflarea:

 Desumflati incet balonasul pentru a lua o forma plata,ovala in vederea trecerii de baza
limbii dupa epiglota
 In timpul umflarii balonasului volumul de aer nu trebuie sa depaseasca:
• Marimea 1: 4 ml
• Marimea 1.5: 7 ml
• Marimea 2: 10 ml
• Marimea 2.5: 14 ml
Pasul 4: Lubrefierea:
 Lubrefierea mastii se executa cu un gel pe baza de apa
 Lubrefierea se executa numai inaintea introducerii mastii
 Se lubrefiaza si partea din spate (posterioara) a mastii
Nota:
 Evitati lubrefierea excesiva a mastii
• Pe suprfata balonasului .
• In partea rotund concava a mastii.
 Inhalarea gelului dupa plasarea mastii laringiene poate determina tuse sau obstructie .
Pasul 5: Pozitionarea pacientului:

 Executati extensia capului si flectarea gatului
 Evitati cutele de la nivelul mastii astfel:
• Un asistent impinge mandibula inferior.
• Se vizualizeaza partea posterioara a faringelui.
• Asigurati-va ca masca nu se indoie pe masura ce se insera pe peretele posterior al
faringelui.
Insertia mastii laringiene: Pasul 1
 Apucati masca de tinand-o ca un creion cat mai aproape de capat.
 Plasati varful mastii la nivelul suprafetei interioare a dintilor de pe arcada dentara

superioara
Pasul 2:
 Sub control vizual direct:
• Impingeti varful mastii in palatul dur pentru mentinerea formei plate.
• Cu ajutorul indexului mentineti presiunea catre palatul dur in timp ce avansati
masca in faringe ocolind baza limbii, varful mastii ramanad in continuare plat.
Pasul 3:
 Mentineti gatul flectat si capul extins:
• Presati masca de peretele posterior al faringelui cu ajutorul indexului.
Pasul 4:
 Continuati sa impingeti masca cu ajutorul indexulu
 Ghidati masca in jos catre pozitia definitiva.
Pasul 5:
 Apucati ferm tubul mastii cu cealalta mana
 Retrageti indexul din faringe.
 Presati usor inferior masca pentru a va asigura ca este complet inserata.
Pasul 6:
 Umflati balonasul mastii cu volumul de aer recomandat pentru marimea acesteia.
 Nu este necesar un volum suplimentar de aer.
 Nu atingeti tubul in timp ce umflati balonasul.
In mod normal in timpul umflarii masca se ridica usor catre hipofaringe unde se gaseste pozitia
corecta.
Probleme in timpul insertiei:

 Insuficienta apasare a mastii impotriva palatului dur,lubrefierea inadecvata sau
desumflarea insuficienta pot determina ca varful mastii sa se plieze inapoi;
 Odata ce varful mastii s-a indoit, la miscarile de inaintare, poate incarca si deplasa
epiglota in jos cauzand obstructie mecanica
 Daca varful mastii este desumflat si orientat in sus poate impinge epiglota cauzand
obstructie mecanica
 Daca masca nu este desumflata corespunzator poate sa
Impinga in jos epiglota

Penetreze epiglota
I-Gel:
 Ce este I-gel ? : un dispozitiv de protezare anatomica a cailor aeriene supraglotice care nu
poseda manseta gonflabila.
 Din ce este fabricat I-gel?
- Elastomer termoplstic,transparent care se muleaza anatomic pe faringe,laringe si

structurile anatomice inconjuratoare.
- Nu produce leziuni compresive asupra acestor structuri anatomice.
- Asemanator cu masca larigiana;insertia dispozitivului nu necesita umflarea mansetei
gonflabile
Partile componente:
Indicatii de utilizare:
 Securizarea si mentinerea caii aeriene in cazul interventiilor chirurgicale de urgenta la
pacienti cae ventileaza spontan sau care sunt ventilati cu presiune pozitiva
intermitenta(IPPV)
 Obtinerea unei cai aeriene in RCP in prespital sau in spital atunci cand exista conditii
pentru o intubare dificila sau, de rutina, cand in echipa nu exista medic.
 Ca alternativa, la orice situatie de intubatie dificila
 In situatia unei intubatii dificile se utilizeaza intial securizarea cu I-gel si apoi intubatia
endotraheala prin interiorul tubului de ventilatie al I-gel.
Contraindicatii:
 Pacienti cu stomac plin.

 Pacienti cu scor ASA sau clasa Mallampati de grad III sau superior.
 Pacienti cu risc de varsatura:sepsis, hernie hiatala,obezitate,diabet zaharat,sarcina,alte
interventii chirurgicale la nivelul intestinului superior.
 Pacienti cu trismus,abcese,tumori faringiene,deschidere limitata a gurii.
Pregatirea pentru utilizare:
 Deschideţi ambalajul I-gel şi scoateţi pachetul cutiei care conţine dispozitivul, pe o

suprafaţă plană.
 În ultimul minut de preoxigenare, deschideţi pachetul cutiei şi transferaţi dispozitivul în
interiorul capacului de protecţie al cutiei. Puneţi o cantitate mică de lubrifiant pe bază de
apă, de exemplu K-Y Jelly, pe suprafaţa internă netedă, pregătită pentru utilizare. Nu
utilizaţi lubrifianţi pe bază de silicon.
 Prindeţi I-gel-ul de-a lungul dispozitivului integral antimuşcătură şi lubrifiaţi partea
anterioară,posterioară şi laturile manşetei, cu un strat subţire de lubrifiant. După
efectuarea lubrifierii,asiguraţi-vă că nici un BOLUS de lubrifiant nu rămâne în cupa
manşetei sau în orice altă parte adispozitivului. Evitaţi atingerea manşetei dispozitivului
cu mâinile.
 Aşezaţi I-gel înapoi în ambalajul cutiei în vederea inserţiei.
Tehnica de insertie:
 Pacientul trebuie să fie poziţionat cu capul extins şi gâtul flectat. Bărbia trebuie înclinată
uşor în jos înainte de a continua inserţia I-gel.
 Prindeţi strâns I-gel lubrifiat, de-a lungul dispozitivului integral antimuşcătură.
Poziţionaţi dispozitivul astfel încât orificiul manşetei I-gel să fie orientat spre bărbia
pacientului
 Introduceţi extremitatea moale de ghidare în gura pacientului, în direcţia bolţii palatine.
 Lăsaţi dispozitivul să alunece în jos şi posterior, de-a lungul bolţii palatine, împingând
continuu dar delicat până când se simte o rezistenţă finala.
 În acest moment, vârful sondei de intubaţie trebuie să fie localizat în deschiderea
superioară a esofagului şi manşeta trebuie să fie poziţionată contra structurii laringiene.
 Incisivii pacientului trebuie să se pozitioneze la nivelul dispozitivului integral
antimuşcătură exact in dreptul semnului.
33. Ventilarea cu Balonul AMBU. Metode de ventilare artificială.
Respiraţie artificială cu balonul portabil autoexpansibil. Acest tip de ventilare face parte
din metodele mecanice neautomate, efectuată cu resuscitatoarele manuale cu balon
autoexpansibil Ambu, Laerdal s.a. Baloanele autoexpansibile au volume diferite; pentru
nou-născuţi au o capacitate de 250 ml aer, pentru sugari 450-500 ml, pentru copii 600-
1000 ml şi adulţi 1500-2000 ml aer. În resuscitarea cardiorespiratorie la nou-născuţi şi la
sugari ne folosim de baloane cu capacitate 450-500 ml pentru a asigura o respiraţie mai
eficientă. Volumul de aer insuflat fără suplimentare de O2 constituie la adulţi 10 ml/kg
(700-1000 ml) în 1 secundă. Volumul de aer insuflat cu suplimentare de O2 constituie 6-7
ml/kg (400-600 ml) timp de 1 secundă. La copii consumul de O2 constituie 6-8 ml/kg pe
1 min., la adulţi 3-4 ml/kg/ min.
https://www.atitimisoara.ro/content/ghiduri/2004/03%20Algoritme%20de%20ventilatie
%20mecanica.pdf
34. Numiți ritmurile șocabile și non șocabile. Algoritmul de RCR și C la un copil de 1-8 ani.
Ritmuri șocabile:
- TV fără puls;
- FV.
Ritmuri non-șocabile:
- Asistolia;
- DEM.
ALGORITMUL RESUSCITĂRII CARDIO-RESPIRATORII

ŞI CEREBRALE
Copii 1 - 8 ani
• Stabiliţi lipsa reacţiei.
• Dacă reacţia lipseşte timp de 2 min. efectuaţi măsurile de reanimare de bază, apoi
alarmaţi un serviciu specializat de AMU.
• Asiguraţi controlul şi menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.
• Efectuaţi 30 compresiuni toracice ( un singur reanimator) sau 15 compresiuni toracice

(doi reanimatori)
• Administraţi 2 insuflaţii în căile respiratorii.
• Ciclul compresiuni-ventilări de 30:2 (un singur reanimator) şi 15:2 (doi reanimatori) se

continua până la sosirea serviciului specializat de AMU, restabilirea pacientului,
epuizarea reanimatorului, apariţia semnelor de moarte biologică .
Particularităţile RCRşiC
Copii 1- 8 ani
• Pentru compresiuni toracice ne folosim de podul palmei sau de ambele mâini ca la adulţi;
• Compresiunile le efectuăm în jumătatea inferioară a sternului;
• Compresiunile trebuie să asigure o coborâre a sternului cu 5 cm;
• Frecvența compresiunilor – 100-120 în min;
• Frecvenţa respiraţiilor
• Copii 1-8 ani – 15 în minut
• Copii 8-15 ani - 12 în minut;
35. Reacțiile alergice și șocul anafilactic. Algoritmul de managemnt al reacțiilor alergice și al

șocului anafilactic. Dezobstrucția căilor respiratorii la copii-sugari.
ALGORITMUL DE TRATAMENT:
 Stoparea expoziţie la antigen
 Extragerea acului în caz de înţepături
 Asigurarea poziţiei antişoc
 A-menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii
 B- asistenţa respiraţiei, intubaţie orotraheală, oxigenoterapie 8-10 l/min
 C- resuscitarea volemică, 2 accese venoase periferice sau 1 acces venos central
 EPINEFRINA (1: 1000) 0,01 mg/kg (propusă din anul 1925) max 0,5 mg I.M. DOZA
SE REPETĂ
LA FIECARE 5 MINUTE (0,5+0,5+0,5+0,5) MAX 2 MG
REECHILIBRARE VOLEMICĂ
OBLIGATOR!!!!!!!
din cauză, că timp de 10 minute are loc extravazarea a 50% din VSC
Soluţii cristaloizi , Sol. Salina 0,9%, Sol. Ringer
 Adulţi 5-10-20 ml/kg primele 5 minute
 Copii 20-30 ml/kg prima oră
HEAS -500 ml
Adrenalină 0,5-5 mkg/min IV in perfuzie
Risc de aritmii cardiace severe
Risc de infrarct acut de miocard
Se va administra în prezenţa echipamentului pentru SUPORT VITAL AVANSAT

ANTIHISTAMINICE:
 Diphenhydramină 0,25 mg/kg PO/ IM/ IV (max 75 mg)
 Chlophenamina 0,2mg/kg,
 Ranitidine 1-2 mg/kg, IM/IV
 Adulţi - max 300 mg,
 Copii - max 50 mg
CORTICOSTEROIZI:
 Hidrocortison 5-10 mg/kg IV
 Prednisolon 1-2 mg/kg IV
 Methylprednisolon 2 mg/kg IV (max 250 mg)
 Neefectivi în reacţii prelungite
BRONHODILATATOARE:
 Salbutamol ( Albuterol) aerosol 1 puf (0,2 mg), la necesitate readministrare la 1-2 min
 Fenoterol (Berotec) aerosol 1 puf (0.1 mg) la necesitate readministrare la 1-2 min
 Sol Aminofilină (Eufilină) 5-6 mg/kg i/v lent 20-30 min, urmat de 0,5 mg/kg/oră
 Sol. Sulfat de Magnesiu 40/ mg/kg timp de 20 min
Adrenalina şi oxigenoterapia sunt cei mai importanţi agenţi terapeutici în Anafilaxie.

Repleţia volemică şi spitalizarea este esenţială în caz de hemodinamică instabilă sau Anafilaxie
refractară la tratamentul standard.
Dezobstrcția căilor respiratorii la copii-sugari:

 Amplasați sugarul pe braţul salvatorului, cu capul aplecat înainte, cu fața în jos în aşa fel
ca să fie mai jos ca toracele.
 Efectuaţi 5 lovituri pe spate, între cei doi omoplaţi, cu partea tenară și hipotenară.
 Dacă loviturile pe spate nu sînt eficace, atunci:
 Întoarceţi sugarul pe spate, întindeţi-l, cu capul aplecat, pe antebraţul salvatorului.
 Efectuaţi 5 compresiuni sternale
 Verificaţi încă o dată dacă corpul străin nu este în gură.
 Compresiunile sunt efectuate cu 2 degete, în mijlocul pieptului, pe jumătatea inferioară a
sternului
 Dacă sugarul reîncepe să respire, începeţi să vorbiţi cu el ca să-l calmaţi, dar continuaţi
să-l suprovegheaţi.
 Dacă sugarul nu respiră în continuare dar rămîne conştient: Se repetă succesiv ciclul de
manopere alternînd loviturile în spate cu compresiunile sternale.
 NB! Continuaţi pînă ce se va elimina corpul străin și va fi reluată ventilarea spontană a
sugarului.
 Când sistăm manevrele?
 corpul străin este eliminat
 sosește ajutor calificat
 epuizarea salvatorului
36. Imobilizarea pacientului pe scîndura lungă (metodă de imobilizare provizorie

improvizată):
Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi constă în asigurarea tratamentului

precoce şi corect pentru că acest lucru poate îmbunătăţi semnificativ ulterior reabilitarea
bolnavului.
• Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicării mişcărilor fragmentelor
osoase fracturate, pentru evitarea complicaţiilor care pot fi provocate prin mişcarea unui
fragment osos.
• Imobilizarea unei fracturi se face de cele mai multe ori provizoriu, cu mijloacele pe care le
avem la indemana. Se pot folosi atele din orice material (lemn, metal, carton).
Principiile unei bune imobilizari:

- doar după stabilizarea funcţiilor vitale;
- să realizeze axarea relativă a segmentului de imobilizat;
- să cuprindă articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură;
- să fie adaptată segmentului afectat;
- să fie simplă;
- necompresivă;
- în poziţia fiziologică a membrului;
- să nu determine durere;
- să permită vizibilitate asupra segmentului distal de fractură.
 Mobilizare pe scândură lungă în caz de: suspecţie a traumei regiunii toracice sau lombare
de coloană
 Pentru a efectua o imobilizare, în marea majoritate a situaţiilor, este nevoie de minim
două persoane. O persoană fixează membrul iar cea de-a doua persoană fixează atela.
https://www.slideshare.net/ElenaNegotei1/imobilizare-i-transport-n-traum
http://abilitatipracticecluj.ro/pdf/MU_11_Mobilizarea%20pacientului_traumatizat.pdf
37. Descrieți RCR și C la nou născuți, sugari, și copii de 1-8 ani. Suportul vital avansat
pediatric (SVAP).
Suportul Vital Bazal Adulţi

A – (Airway) - Căi aeriene
B - (Breathing) - Respiraţie
C – (Circulation) - Circulaţie sanguină
D- Defibrilare
2011-2015-2020
C – (Circulation) - Compresiunitoracice
A – (Airway) - Căi aeriene
B - (Breathing) - Respiraţie
Suportul Vital Avansat (SVA) include:
A. Suportul Vital Avansat Cardiac (SVAC);
B. Suportul Vital Avansat Traumatic (SVAT);
C. Suportul Vital Avansat Pediatric (SVAP).
• Intubaţie traheală
• Respiraţie automată
• Masaj cadriac intern
D. (Drags) – medicamente
E. (Electricity) – metode electrice (defibrilare electrică)
F. (Fluide) – lichide (perfuzii intravenoase
Suport Vital Prelungit (SVP)
Terapie postresuscitare – terapie orientată spre refacerea integrală a funcţiilor cerebrale.
G. (Gauge) – control (monitorizarea funcţiilor vitale: respiratorie, cardiovasculară şi neurologică)
H. (Hypothermia) – resuscitare cerebrală, terapie de restabilire a funcţiilor neuronale
I. (Intensive Care) – terapie intensivă postresuscitare a encefalopatiei anoxice.
• Combaterea sindromului de reperfuzie;
• Controlul respiraţiei şi circulaţiei;
• Reechilibrare hidroelectrolitică şi nutritivă;
• Reechilibrare acido-bazică;
• Terapie reologică şi anticoagulantă;
• Combaterea edemului cerebral;
• Profilaxia infecţiilor s.a.
LANȚUL DE SUPRAVIEȚUIRE
• Din aceste considerente conceptul de „lanţ al supravieţuirii” a fost susţinut de Federaţia
Internaţională a Societăţilor de Anesteziologie, Asociaţia Americană de Cardiologie şi
Consiliul European al Resuscitării.
• Concepţia de „lanţ al supravieţuirii” cuprinde, ca acţiuni continue, concomitente şi
consecutive, 5 verigi integrate în asigurarea succesului resuscitării, atât în vârsta adultă,
cât şi la copii de 0-18 ani.
Prevenție RCRșiC 903(112) SVAP APRI
1. Masuri de prevenâie a Stopului Cardiorespirator la copii;
2. Resunoașterea și RCR şi C promptă cu accente pe compresiuni toracice;
3. Accesul la serviciile de urgenţă 903 (112) cu personal instruit și dotat tehnologic
4. Suport Vital Avansat Pediatric calitativ
5. Asistenţă post-resuscitare integrată
Resuscitatoarele manuale cu balon autoexpansibil Ambu, Laerdal.
• Baloanele autoexpansibile au volume diferite; pentru nou-născuţi au o capacitate de 250

ml aer, pentru sugari 450-500 ml, pentru copii 600-1000 ml şi adulţi 1500-2000 ml aer.
• În resuscitarea cardiorespiratorie la nou-născuţi şi la sugari ne folosim de baloane cu
capacitate 450-500 ml pentru a asigura o respiraţie mai eficientă.
Canule orofaringiene Guedel

• (A); Canule orofaringiene Guedel , (B); Aplicarea canulei orofaringiene Guedel la copii
de 0-8 ani prin deplasarea în jos a podului limbii cu spatula, (C); Amplasarea canulei
orofaringiene Guedel cu poziţionarea capătului distal între rădăcina limbii şi peretele
posterior al faringelui
Canule orofaringiene Berman
Alegerea lungimii corecte
Administrarea canulei orofaringiene
Examinarea cavităţii bucale la prezenţa corpilor străini
Ventilaţie artificială cu balon autoexpansibil

Ventilația artificială efectuată: A – de doi reanimatori ; B - de un reanimator
METODELE DE DEZOBSTRUCŢIE A CĂILOR AERIENE INFERIOARE

. Intubaţia endotraheală :
- intubaţie cu sonda combinată
- intubaţie orotraheală
- intubaţie nazotraheală
2. Cricotireotomia (coniotomie) şi cricotireostomia pe ac
3. Traheotomia
4. Aspiraţia conţinutului traheobronşic cu un aspirator
METODE DE VENTILARE
“B” – RESPIRAŢIE
Respiraţie gură-la-gură, gură-la-nas, gură-la-gură-şi-la-nas, gură-la-mască, gură-la-tub Safar sau
stomă.
• Respiraţie cu balonul portabil AMBU
• Ventilarea adecvată este confirmată prin :
• Prezenţa mişcărilor respiratorii de expansiune a cutiei toracice
• Auscultarea şi sesizarea aerului expirator
Respiraţia artificială
• Pensaţi nasul victimei
• Ţineţi-i bărbia ridicată
• Inspiraţi adânc
• Încercaţi să aplicaţi cât mai etanş buzele pe cele ale victimei
• Expiraţi continuu în gura victimei (o insuflaţie timp de 1 sec)
• Verificaţi dacă i se ridică pieptul
• Păstraţi-i bărbia ridicată
• Apoi mai efectuaţi încă o insuflaţie
• Volumul insuflat de 600 – 700 ml este suficient
OBSTRUCŢIA CĂILOR RESPIRATORII PRIN CORPI STRĂINI
Manera Heimlich de îndepărtare a corpilor străini situaţi mai profund în căile respiratorii
• Bolnav anxios – respiră convulsiv, începe să tuşească, nu poate vorbi, duce involuntar
mâna strânsă în pumn la gât, respiraţia se poate opri, tegumente palide, cianotice,
bolnavul pierde conştienţa.
• De suspectat obstrucţia chiar dacă bolnavul se alimentează şi consumă lichid.
• Copiii aspiră frecvent fragmente de jucării, bomboane, nuci.
• Manevra Heimlich la victima conştientă, inconştientă, la femeile însărcinate, la victimele
cu un grad înalt de adipozitate.
• Manevra Heimlich la sugar.
Obstrucția căilor respiratorii prin corpi străini
• După o obstrucţie totală a căilor respiratorii pierderea conştienţei se instalează în 2

minute, când PaO2 constituie 30 mm Hg (SaO2=60%) sau mai puţin.
• Apneea se instalează în 2-6 minute. PaO2 scade şi mai mult la valori de 20-30 mm a Hg,
pH-ul arterial 6,8-7,0 şi PaCO2 - 80 mm Hg cu instalarea stopului cardiac prin asistolie (în
diastolă) în 5-10 minute
MANIFESTĂRILE CLINICE ALE OCSCA
Semne Obstrucţie uşoară Obstrucţie severă

Nu poate vorbi
Te-ai înecat Răspunde „Da”
Răspunde prin mişcări ale corpului
Respiraţie zgomotoasă
Vorbeşte
Nu poate respira
Alte semne Respiră
Tusă ineficientă
Poate tuşi
Pierdere de conştienţă
Obstrucţia cu corp străin a căilor aeriene (OCSCA)
Evaluarea gradului de severitate a

obstrucţiei căilor aeriene
Tuse eficientă
Tuse ineficientă
Obstrucţie parţială (uşoară)
Obstrucţie totală sau severă
Incurajarea tusei
Inconştient Conştient
Continuă evaluarea tusei până la
Iniţiază prompt 5 lovituri
înlăturarea obstacolului
resuscitarea interscapulare
(expulzia corpului străin) sau
cardiorespiratori 5 compresiuni
deteriorarea în continuare cu
e şi cerebrală abdominale
instalarea tusei ineficiente şi
perderea conştienţei.
Algoritmul tratamentului obstrucţiei căilor aeriene la adulţi prin corpi străini.
Obstrucţia cu corp străin a căilor aeriene (OCSCA)
Evaluarea gradului de severitate a

obstrucţiei căilor aeriene
Tuse eficientă
Tuse ineficientă
Obstrucţie parţială (uşoară)
Obstrucţie totală sau severă
Incurajarea tusei
Inconştient Conştient
Continuă evaluarea tusei până la
Deschide căile 5 lovituri interscapulare
înlăturarea obstacolului
aeriene 5 compresiuni (toracale
(expulzia corpului străin) sau
5 insuflaţii în pentru sugari şi
deteriorarea în continuare cu
căile aeriene abdominale pentru copii
instalarea tusei ineficiente şi
Iniţiază RCR şi > 1 an)
perderea conştienţei.
C
Algoritmul tratamentului obstrucţiei căilor aeriene la copii prin corpi străini.
Obstrucţia căilor aeriene superioare
• 5 lovituri interscapulare
• Se va verifica obţinerea dezobstrucţiei după fiecare lovitură
• Dacă nu s-a obţinut dezobstrucţia prin lovituri interscapulare vor fi efectuate
• 5 compresiuni abdominale
Compresiuni abdominale în serie a câte 5
Criteriile ventilării corecte:
5. Mişcări de expansiune şi depresiune respiratorii;
6. Prezenţa jetului de aer expirator;
7. De asigurat frecvenţa respiraţiilor la:
• Adulţi şi copii mai mari de 15 ani – 10 respiraţii pe 1 minut (durata: 1 insuflaţii în

căile respiratorii - 1 sec.)
• Copii de 8-15 ani – 12 respiraţii pe 1 minut (durata: 1 insuflaţii în căile

respiratorii - 1 sec.)
• Copii de 1-8 ani – 15 respiraţii pe minut (durata: 1 insuflaţii în căile respiratorii -

1 sec.)
• Copii sub 1-12 luni – 20 respiraţii pe minut (durata unei insuflaţii în căile
respiratorii durează 1 sec.)
• Nou-născuţi (perioada neonatală) 0-28 zile, prematuri – 20-30 respiraţii pe minut

(durata unei insuflaţii în căile respiratorii durează 1 sec.)
8. În cazuri de dificultăţi ventilatorii, verificaţi permeabilitatea căilor aeriene.
C.Circulația
1. Determinarea pulsului
2. Corectitudinea efectuării masajului cardiac extern
Determinarea Pulsului
• Determinarea pulsului. Pulsul se determină la copii în vârsta de 1 an şi adulţi la artera

carotidă, cu două degete (arătător şi mediu) prin alunecare de pe cartilajul tiroid în
profunzime între marginea muşchiului sternocleidomastoideu şi cartilajul tiroid.
La copii sub 1 an de zile, datorită gâtului scurt şi dificultăţilor existente în determinarea

pulsului, pulsul se determină la artera brahială în fosa axilară sau la artera femurală
Masajul cardiac extern
Ocupaţi poziţia lângă bolnav în aşa fel ca mâinile să cadă perpendicular pe suprafaţa
cutiei toracice. În timpul compresiunilor mâinile nu se flectează în articulaţia cotului.
Sunt două modalităţi de aplicare a palmelor, prin formarea unui lacăt sau a simplei
aplicări palmă peste palmă.
• Intervalul de timp de la pierderea conştienţei până la defibrilare constituie determinanta
cea mai importantă de supravieţuire în cazul unui stop cardiac. Defibrilarea precoce
pentru pacientul în moartea clinică este o manevră crucială din următoarele considerente:
• Cele mai frecvente disritmii ca mecanism primar în instalarea morţii subite sunt
FV sau TV fără puls, care degenerează rapid în FV. În prezenţa acestor disritmii
funcţia de pompă a cordului este abolită;
• Defibrilarea electrică constituie metoda unică efectivă de tratament;
• FV degenerează în asistolie dacă nu este tratată;
• Probabilitatea succesului defibrilării este în dependenţă de timp şi scade cu 7-10%

la fiecare minut de creştere a intervalului de timp, pierdere de conştienţă-
defibrilare şi această probabilitate scade cu 3-4% în iniţierea Suportului Vital
Bazal al RCR şi C
Masajul cardiac la sugar.
Masajul cardiac la sugar. A. Cu două degete (trei şi patru) cu grosimea unui deget mai jos
de linia intermamelorară pe stern, iar cu cealaltă mână se menţine copilul în hiperextensie
moderată; B. Utilizarea manevrei Thaler, cuprinderea cutiei toracice a sugarului cu
ambele mâini.
A.
B.
Compresiuni toracice cu o singură mână
A. Poziţionarea podului palmei cu două degete mai sus de rădăcina procesului xifoid.
B. Fixarea extremităţii cefalice şi comprimarea toracelui cu braţul şi cotul întins.
A.
B.
Compresiuni toracice prin formarea unui lacăt din ambele mâini.
RITMURI DE STOP CARDIAC CU INDICAŢIE DE DEFIBRILARE
(Fibrilaţia ventriculară/Tahicardia ventriculară fără puls)
• În lanţul supravieţuirii în fibrilaţia ventriculară şi în tahicardia ventriculară fără puls

(FV/TV fără puls) defibrilarea reprezintă verigă cea mai importantă.
• Defibrilarea se defineşte ca oprire a FV/TV fără puls prin aplicarea unui şoc electric
extern la cel mult 5 secunde de la administrarea lui.
• Şocul electric determină depolarizarea miocardului, aducând toate fibrele miocardului la
acelaşi nivel de polarizare şi reluarea activităţii electrice normale compatibilă cu prezenţa
pulsului
Particularităţi aduli – copii >8ani:
• Frecvenţa compresiunilor 100 -120 în minut
• 1,8 compresiuni în 1 sec.
• Amplituda compresiunilor 5-6 cm
• Frecvenţa respiraţiilor 8-10 în minut
• Durata în timp a unei insuflaţii în căile respiratorii 1 sec
• Verificarea digitală a cavităţii bucale se efectuează numai în prezenţa corpilor străini

vizibili

ŞI CEREBRALE
Copii 1 - 8 ani
• Dacă reacţia lipseşte timp de 2 min. efectuaţi măsurile de reanimare de bază, apoi
alarmaţi un serviciu specializat de AMU.
• Efectuaţi 30 compresiuni toracice ( un singur reanimator) sau 15 compresiuni toracice

(doi reanimatori)
• Administraţi 2 insuflaţii în căile respiratorii.
• Ciclul compresiuni-ventilări de 30:2 (un singur reanimator) şi 15:2 (doi reanimatori) se

continua până la sosirea serviciului specializat de AMU, restabilirea pacientului,
epuizarea reanimatorului, apariţia semnelor de moarte biologică .
Particularităţile RCRşiC
Copii 1- 8 ani
• Pentru compresiuni toracice ne folosim de podul palmei sau de ambele mâini ca la adulţi;
• Compresiunile le efectuăm în jumătatea inferioară a sternului;
• Compresiunile trebuie să asigure o coborâre a sternului cu 5 cm;
• Frecvența compresiunilor – 100-120 în min;
• Frecvenţa respiraţiilor
• Copii 1-8 ani – 15 în minut
• Copii 8-15 ani - 12 în minut;

ŞI CEREBRALE
Copii sub 1 an
• Dacă reacţia lipseşte timp de 2 min efectuaţi măsuri de reanimare de bază, apoi alarmaţi
un serviciu specializat de AMU.
• Efectuaţi 100 - 120 compresiuni în minut cu raportul 30:2 (un reanimator) sau 15:2 (doi
reanimatori)
Efectuaţi 2 insuflaţii în căile respiratorii.
• Ciclul compresiuni-ventilări de 30:2 sau 15:2 se continuă până: la sosirea serviciului

specializat
• de AMU, restabilirea pacientului, epuizarea reanimatorului, apariţia semnelor de moarte

biologică
PARTICULARITĂŢILE RESUSCITĂRIICARDIO-RESPIRATORII
ŞI CEREBRALE
Copii sub 1 an
• Pentru compresiuni toracice ne folosim de vârfurile degetelor II, III sau podul palmei,sau
metoda Thaller;
• Compresiunile le efectuam pe stern cu 1 cm mai jos de linia intermamelonară;
• Frecventa compresiunilor 100-120 în min;
• Intensitatea compresiunilor trebuie să asigure o coborâre a sternului cu 4 cm;
• Frecvenţa respiratorie - 20 în min, 1 insuflaţie în căile aeriene 1 sec.
SUMARUL COMPONENTELOR CHEIE PENTRU ADULŢI,

COPII ŞI COPII SUB 1 AN
Componente Adulţi Copii Copii sub 1 an
Stare de inconştienţă (pentru toate vârstele)
Nu respiră normal Nu respiră sau respiraţie gasping
(respiraţie gasping)
Prezența respirației și pulsului se determină in mai puțin de 10

sec.
Secvenţe RCRşiC CAB CAB CAB
Frecvenţa Nu mai puţin de 100-120/min
compresiunilor
Amplituda 5 cm 5 cm 4 cm
compresiunilor
Revenirea peretelui Revenire totală a peretelui anterior a cutiei toracice la poziţia iniţială.
toracic Schimbarea cu locurile a resuscitărilor fiecare 2 minute,sau mai des.
Căi aeriene Hiperextenzia capului, subluxarea anterioară a mandibulei (în traume –
manevra Esmarh)
Raportul compresiuni- 30:2 (1 sau 2 30:2 30:2
ventilări, până la reanimatori) (1 reanimator) (1 reanimator)
protezarea căilor 15:2 15:2
aeriene (2 (2
Minimalizarea reanimatori) reanimatori)
pauzelor in
compresiuni toracice
sub 10 sec.
Ventilare cu căi
1 respiraţie fiecare 6-8 sec (8-10 respiraţii/min)
aeriene protezate
Asincron cu compresiuni toracice. Aproximativ 1 sec la o insuflaţie .
Mişcări vizibile a cutiei toracice.
Defibrilare De ataşat şi de utilizat DAE cât mai prompt. De minimalizat
întreruperile compresiunilor toracice, înainte şi după aplicarea şocului
reluaţi RCRşiC începând cu compresiuni imediat după fiecare şoc.
RAPORTUL COMPRESIUNI-VENTILĂRI ÎN CORELARE CU VÂRSTA
Vârsta Raportul Compresiuni toracice Ventilări
16 ani – adulţi 30 : 2 100-120 : 10 în min
8 – 15 ani 30 : 2 100-120 : 12 în min
Doi reanimatori 15 : 2
1 – 8 ani 30 : 2 100-120 : 15 în min
1 – 12 luni 30 : 2 100-120 : 20 în min
1 – 28 zile, prematuri 3:1 100 - 120 : 20-30 în min
Asigurarea calităţii RCRşiC copii
• RCRşiC calitativă
• Compresii puternice: copii – 5 cm, copii sub 1 an – 4 cm; frecvenţă de 100-120 în min.
şi de asigurat revenirea la normal a cutiei toracice
• Minimalizarea pauzelor de întrerupere a compresiunilor sub 10 sec.
• De exclus ventilarea excesivă
• De schimbat la fiecare 2 min. reanimatorii

• Dacă căile aeriene nu sunt protezate: raportul compresiuni ventilatori 15:2. Dacă căile
sunt protezate, 8-10 respiraţii în minut cu compresiuni toracice continue
Revenire la Circulaţia Normală
Pl şi TA
• Creştere bruscă a PETCO2≥40 mm Hg
• Monitoringul intraarterial – unde de presiune arterială
• Energia şocului electric ,copii 8-18 ani
• Bifazic: Recomandată doza iniţială 120-200J; dacă nu este cunoscută, de utilizat doza
maximă. Al 2-lea şi următoarele sunt echivalente, pot fi luate în consideraţie şi doze mai
mari
Monofazic: 360J
Defibrilarea la copii
Aplicarea padelelor autocolante (A).

Padele pediatrice cu atenuator de doză (B).
Energia şocului electric în timpul defibrilării
Primul şoc 4J/kg, al doilea şoc 4J/kg, următorul şoc ≥4J/kg, maximum 10J/kg sau doza
pentru adult.
Restabilirea Circulaţiei Spontane Copii
• Pulsul şi Tensiunea arterială

• Monitorizarea intra-arterială – unda pulsatilă arterială
• Energia şocului electric în timpul defibrilării
• Primul şoc 4J/kg, al doilea şoc 4J/kg, următorul şoc ≥4J/kg, maximum 10J/kg sau doza
pentru adult
• În tratamentul FV asigurarea calităţii RCR şi C şi defibrilarea sunt esenţiale.
• Medicamentele utilizate în tratamentul FV:
• epinefrina,
• amiodarona
• lidocaina (în lipsa amiodaronei).
• O FV în termeni precoci poate răspunde la un şoc electric şi aceşti termeni au fost stabiliţi
de AAC în Ghidul RCR şi C (2000) pentru stopurile cardiorespiratorii în prespital până la
5 minute şi intraspitaliceşti până la 3 minute
Terapia cu medicamente, Adulţi
• Epinefrină IV/IO. Doza 1 mg fiecare 3-5 min
• Amiodarona IV/IO. Doza iniţială 300 mg în bolus. A doua doză:150 mg.
Căi aeriene Protezate
• Intubaţie endotraheală
• Capnografia pentru confirmarea şi monitorizarea amplasării tubului endotraheal
• 8-10 respiraţii în minut cu compresiuni toracice neîntrerupte
Protezarea Căilor Aeriene
• Intubaţie endotraheală
• Capnografie sau capnometrie pentru confirmarea şi monitorizarea amplasării tubului

endotraheal
În cazul căilor aeriene protezate se administrează 1 respiraţie fiecare 6-8 secunde (8-10
respiraţii în minut)
38.Ventilarea prin mască și cu sac AMBU la adulți. Indicații, contraindicații. Reguli de

utilizare.
Masca facială simplă plasată pe faţa pacientului duce la creşterea rezervorului de oxigen în jurul
limitelor rezervorului anatomic, şi spre deosebire de masca Venturi asigură un flux de O2
variabil în funcţie de necesităţile bolnavului, FiO2 variind de la 40% la 70% la un flux de 6-10 L
O2 (Fig. 10). Fluxul de oxigen trebuie setat la o rată mai mare de 5 L/min pentru a preveni
reinhalarea aerului expirat cu concentraţii mari de CO2. Fluxuri mai mari de 10 L/min nu duc la
creşterea fracţiei inspirate de oxigen deoarece rezervorul creat de mască este deja umplut. Masca
facială simplă are orificii de ventilare pe părţile laterale, funcţia cărora este de a antrena aerul
atmosferic din jur şi a lăsa să iasă aerul expirat de către pacient. Printre dezavantaje pot fi
enumerate: incomoditatea pentru pacienţii care simt necesitatea de a o scoate pentru a vorbi;
acces limitat la faţa pacientului atunci cînd este nevoie de a înlatura expectoraţiile sau alte
necesităţi de îngrijire; dificienţe de aplicare şi ajustare corectă în cazul pacientul cu sondă
nazogastrică sau orogastrică; crează disconfort la prezenţa traumatismelor sau arsurilor faciale;
poate cauza uscarea sclerelor, iritarea ochilor.
39.Tehnica Traheostomiei. Indicații, contraindicații. Avantaje, dezavantaje.
Indicații și contraindicații:
O indicație pentru o traheostomie este obstrucția acută a căilor respiratorii, ale cărei cauze pot fi
diferite. Printre acestea se numără:
1. amenințarea de asfixie;
2. laringismul datorat ingerării unui corp străin (alimente);
3. reacție alergică, angioedem complicat;
4. difterie cu obturarea peliculelor tractului respirator superior sau laringospasm;
5. umflarea diverselor etiologii (chimice, infecțioase);
6. Traheostomie pentru administrarea anesteziei în timpul intervențiilor chirurgicale de
urgență, când există leziuni ale scheletului facial și este dificil de realizat intubarea
traheală.
Cu obstrucție cronică (stenoza cicatricială a laringelui, tumorii), traheostomia este

plasată în timpul unei operații planificate.
Nu există contraindicații pentru traheostomie, deoarece în cea mai mare parte, este o
operație de salvare a vieții, atunci când numărătoarea continuă pentru câteva secunde.
Setul obișnuit de traheostomie trebuie să fie în orice instituție medicală, include tub
steril, dezinfectat, traheostomie, bisturiu, cleme hemostatice, acul cu suport pentru ac,
distribuitoare de răni și pansamente. Setul de traheostomie trebuie să fie în ambulanță.
Dacă aveți nevoie de o traheostomie, cum să o faceți? Traheostomia, cursul și etapele

operației pentru fiecare pacient pot fi diferite, dar de obicei includ:
1. Anestezia locală a pielii, care se efectuează cu ajutorul novocainei. Se

administrează de-a lungul liniei mediane a gâtului, unde va fi tăiat. În unele cazuri
de urgență, anestezia locală nu se face;
2. Incizia pielii și a țesutului subcutanat. Dimensiunea sa este de aproximativ 4-5
centimetri. În paralel, cu ajutorul clemelor hemostatice, sunt capturate și ligate
mari vase subcutanate;
3. Extinderea ranilor. Se face cu ajutorul retractoarelor. Atunci când traheostomia

superioară, izmumul glandei tiroide este scăpat, de jos în sus. Muschii nu sunt
tăiați și retrași, expunând traheea;
4. Inele de trahee incizionale. Este important să fie suficientă pentru introducerea

tubului, dar nu prea mare, astfel încât să nu cadă. În plus, trebuie avut grijă să nu
se deterioreze peretele posterior al traheei;
5. Introducerea unui tub de traheostomie. Este introdus prin mișcări rotative,

răsucite. După introducere, este necesar să se se asigure că este permeabil,
deoarece asfixia poate să apară dacă intră în stratul submucosal sau se
blochează;
6. Îndepărtarea marginilor pielii și fixarea tubului. Pielea este de obicei cusută la

mușchii și fascia adiacentă, astfel încât, în absența unui tub, să nu cadă și gaura
să nu se închidă.
Complicații:
În timpul și după manipulare pot apărea complicații ale traheostomiei. Deci, puteți:
1. afectarea vaselor de sânge, provocarea sângerării, sângele care intră în lumenul

traheei și de acolo la bronhii, este posibilă și o embolie cu aer;
2. răniți esofagul;
3. nu deschideți mucoasa traheală și apoi tubul va cădea în stratul submucosal,

care poate fi fatal din cauza asfixiției;
4. afectarea peretelui din spate al traheei.
După intervenție chirurgicală, pot să apară modificări cicatrice și supurație a plăgii.

Multe complicații sunt asociate cu o îngrijire necorespunzătoare pentru o traheostomie.
Tubul poate cădea cu o tăietură inadecvată sau o fixare slabă, înfundată cu cruste.
Traheostomia incorectă poate duce la moartea pacientului. Ar trebui făcută cu atenție,

deoarece zona gâtului este bogată în vase și legături nervoase, a căror deteriorare va
provoca complicații grave.
40. Indicații, contraindicații, avantaje, dezavantaje de utiilizare a măștii laringiene și I-

gelului. Vezi intrebare 32
41. Obstrucția de cale respiratorie inferioară. Metode de dezobstrucșie. Indicații,
contraindicații.
1. Aspiraţia în căile traheo-bronşice a:
• Conţinutului gastric prin vărsătură (Bronhoalveolita sau Pneumopatia de deglutiţie - sindromul
Mendelson);
• Sângelui;
• Apei;
2. Corpi străini.
3. Infecţii - Crupul viral sau laringotraheobronşita acută virală; - Bronşiolita acută.
4. Reacţii alergice, Şoc anafilactic.
5. Edemul pulmonar acut.
6. Tumori.
1. Intubaţia endotraheală :
- intubaţie cu sonda combinată
- intubaţie orotraheală
- intubaţie nazotraheală
2. Cricotireotomia (coniotomie) şi cricotireostomia pe ac
3. Traheotomia
4. Aspiraţia conţinutului traheobronşic cu un aspirator
42. AVC. Definiție. Scale de identificare.Tratamentul al etapa prespital, în DMU/UPU. Vezi

intrebarea 23
43. Evaluarea și stabilizarea pacientului cu hipotermie la etapa de prespital și în

DMU/UPU.
B. Manifestari clinice:
Simptomatologia clinica in hipotermie variaza in functie de gradul acesteia si de natura

afectiunilor asociate.
Exista 3 stadii de hipotermie :

1.stadiul de excitatie hipotermica ( hipotermia moderata )
2.stadiul de hipotermie paralitica (hipotermia grava )
3.stadiul de coma hipotermica
1.Hipotermia moderata ( temperatura centrala 35 - 32°C )

a)Simptome neuro-musculare
- frisoane
- oboseala musculara
- tulburari de comportament
- halucinatii
- obnubilare
- excitatie nervoasa
b)Semne cutanate
- tegumente reci , marmorate la extremitati
- hipersensibilitate cutanata
c)Semne respiratorii
- tahipnee
d)Simptome cardiovasculare
- tahicardie ( accelerarea ritmului cardiac )
- hipertensiune arteriala
2.Hipotermia grava ( 32 – 28°C )
a)Semne neurologice
- disparitia frisoanelor
- rigiditate , hipertonie musculara
- abolirea reflexelor osteotendinoase
- tulburari de constienta ( prostratie , disartrie , lentoarea ideatiei , somnolenta )
- pierderea constientei sub 31°C
- coma apare sub 28°C
b)Semne cutanate
- tegumente reci , livide si cianotice
- anestezie cutanata
- uneori degeraturi
c)Semne respiratorii
- cianoza
- bradipnee
d)Semne cardiovasculare
- colaps ( scaderea tensiunii arteriale, puls )
- creste riscul tulburarilor cardiace ( fibrilatie ventriculara stop cardiorespirator )
3.Hipotermia majora ( temperatura sub 28°C )

- bradicardie majora . puls carotidian si femural imperceptibile
- hipoventilatie
- midriaza bilaterala
- coma
B.Tratamentul hipotermiei
Tratamentul, in caz de hipotermie, incepe inca inainte ca pacientul sa ajunga la spital
prin:
- scoaterea bolnavului din mediul rece
- indepartarea hainelor umede
- reincalzirea pasiva a victimei.
Transportul intr-o unitate spitaliceasca se asigura de maxima urgenta. Intre timp se
incearca stabilizarea afectiunilor asociate.
44. SCA-STEMI. Managementul la etapa de prespital, în DMU/UPU? Vezi intrebarea 22

Masurile care trebuiesc intreprinse de indata ce pacientul a ajuns intr-o unitate de
urgente sunt:
 Ø Monitorizarea continua a semnelor vitale, temperaturii, EKG-ului

 ØInceperea masurilor de resucitare cardio-respiratorie, daca pulsul nu este prezent
 Ø Deoarece multe aritmii se reconvertesc spontan dupa reincalzire, terapia agresiva
a aritmiilor minore nu este indicata. Aritmiile ventriculare tranzitorii trebuiesc
ignorate, la fel si bradicardiile sau aritmiile atriale.
 ØDefibrilarea la 2 J/kg in cazul fibrilatiei ventriculare sau tahicardiei ventriculare,
cu administrarea urgenta de Amiodarona.
 ATENTIE !! Masurile de defibrilare au succes doar daca temperatura corpului a
ajuns la 32°C
 Ø Medicamente care normal se administreaza in astfel de situatii (ex: Lidocaina) au
un efect scazut la temperaturi ale corpului de 30°C si nu trebuiesc administrate sub
aceasta temperatura. Procainamida poate precipita fibrilatia ventriculara, deci
trebuie evitata.
 Ø Masurarea corecta a temperaturii se face rectal cu termometre care pot cobora
pana la 25°C
 ØOxigenoterapia este instituita pana la sosirea rezultatelor gazmetriei sanguine

 ØSe plaseaza o sonda de aspiratie nazo-gastrica
 Ø Una sau mai multe cai de acces intravenos vor fi plasate. Se va incepe cu
administrarea de 250 – 500 ml solutie Dextroza 5% in ser fiziologic steril la pacientii
cu temperaturi sub 32°C
 Necesarul de lichide este dictat de starea clinica a pacientului.
 Fluidele care se administreaza intravenos trebuiesc incalzite la 40-42°C .
Administrarea de solutii cristaloide creste eficacitatea masurilor de resucitare
cardiopulmonara.
 Ø Hipotensiunea se trateaza prin administrare de solutii intravenoase si nu de
vasopresoare, care au un efect secundar vasoconstrictor si care pot accentua
fibrilatia ventriculara.
1. Incalzirea pasiva externa.
Pacientul se va reincalzi de la sine, prin caldura pe care el o va genera. Metoda este

utila doar in cazurile usoare, se deruleaza lent, cresterea temperaturii fiind de 0,5 -
20 °C/ h.
2.Incalzirea activa externa intrebuinteaza:
 -imersia in apa calda la 40 °C. Monitorizarea principalilor parametrii si masurile de

resuscitare sunt dificili de efectuat
 - surse de caldura radianta sau folosirea de paturi sau saltele incalzite
3. Incalzirea activa interna:
- administrarea de fluide calde, precum si inhalari de aer cald
- lavaj gastric si colic cald
- lavaj mediastinal
- lavaj toracic inchis
- lavaj peritoneal
4. Incalzirea prin circulatie extracorporala a sangelui:
- hemodializa
- reincalzire atrio-venoasa
- reincalzire veno-venoasa
- bypass cardiopulmonar, contraindicat in traumatisme si coagulopatii. Este o

metoda extrem de rapida in care temperatura creste cu 1-2 °C la fiecare 3-5 minute.
5. Diatermia.
Caldura este generata prin conversia ultrasonica a energiei. Este

contraindicata la pacientii cu degeraturi, arsuri, edem semnificativ sau obiecte
metalice implantate.
Unele dintre aceste metode sunt laborioase, necesita timp prelungit de efectuare,
cer o dotare materiala si o pregatire profesionala speciale.
44.SCA-STEMI. Managementul la etapa de prespital in DMU/UPU vezi intrebarea22

45. Defibrilarea la copii de 1-8 ani. Indicații, doza.
La copii intre 1 si 8 ani se recomanda electrozi speciali pediatrici.
Doza este de 4J/kg
Indicatii:
-traumatismul (comotia cordului)
-afectiuni cardiac congenitale
-interval QT prelungit
-supradozarea de droguri
-hipotermia
46. Reacțiile alergice și șocul anafilactic. Algoritmul de management al reacțiilor alergice și

al șocului anafilactic. Dezobstrucția căilor respiratorii la copii-sugari. Vezi intrebarea 35
47. Metode de dezobstrucție a căilor respiratorii la copii de 0-1 ani în caz de obstrucție
severă cu corp strain.
-se face revizia cavitatii bucale
-5 lovituri interscapulare
-se verifica obtinerea dezobstructie
-se efectueaza RCR
48. Abdomen acut taumatic. Hemoperitoneu. Algoritmul de resuscitare a pacienților critici

traumatizați, la eetapa prespital și în DMU/UPU.
 Inspecţie:
Abdomen destins, imobil cu respiraţia;
Escoriaţii, abraziuni, echimoze, plăgi;
Urma centurii de siguranţă (ac. de circulaţie) – semn de decelerare
gravă.
 Palpare:
Durere;
Apărare musculară;
Instabilitatea bazinului.
 Percuţie:
Meteorism;
Matitate deplasabilă;
Dispariţia matităţii hepatice.
 Auscultaţie:
Absenţa zgomotelor intestinale → 65-93% : semn de leziune viscerală.
Managementul prespital
 Cale aeriană permeabilă;
 Oxigenoterapie;
 Tratarea leziunilor ce pun în pericol imediat viaţa bolnavului:
Oprirea hemoragiei;
Imobilizarea unei fracturi;
Pansarea plăgilor, etc.
Monitorizarea constantelor vitale;
 Administrare de lichide i.v.
Managementul intraspital
Evaluarea traumatizatului se face concomitent cu măsurile de resuscitare;
 Se reface:
 Anamneza;
 Examenul clinic;
 Se completează examinările paraclinice sau se repetă.
Laborator
 Hemoleucogramă;
 Glicemie;
 Transaminaze;
 Sumar urină;
 Uree;
 Creatinină;
 Examene toxicologice (alcoolemie, etc);
 Examenul toxicologic al lichidului gastric şi al urinii
Imagistic:
 Radiografie toracică şi abdominală fără substanţă de contrast;

 Puncţia abdominală;
 Puncţie + lavaj peritoneal;
 Ecografie;
 TC;
 Urografia;
 Uretrocistografia retrogradă;
 Angiografia
Evaluarea traumatizatului se face concomitent cu măsurile de resuscitare;
 Se reface:
 Anamneza;
 Examenul clinic;
 Se completează examinările paraclinice sau se repetă.
Gradele
49. Managementul cailor aeriene superioare la adult. Adjuvanți: pipa orofaringiana, pipa
nazofaringiană, masca laringiană. Indicații, contraindicații de utilizare. Complicații,
beneficii. Avantaje, dezavantaje. Vezi intrebarea 2
50. Examenul primar și secundar al pacientului traumatizat.

A-caile aeriene si stabilizarea manuala a reg. cervicale
B-respiratia
C-circulatia si controlul hemoragiei
D-examenul neurologic rapid
E-dezbravarea completa si asigurarea protectiei termice
Examenul secundar se va efectua cind pacientul este stabil si se va inspecta fiecare segment al
corpului incepind cu capul finisind cu talpile
51. Compensarea volemică la etapa de prespital. Strategii de stabilizare a pacientului

politraumatizat la etapade prespital.
-degajare din focar

-hemostaza provizorie
-abord venos pe 2 vene
-admn solutiilor de Ringer Natriu
-imobilizarea provizorie a fracturii daca este
-confort termic si pozitionarea de siguranta
52. Managementul cailor aeriene superioare la adult. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

beneficii. Avantaje, dezavantaje. Vezi intrebarea 2
53. Pantalonii antișoc. Mecanismul de acțiune. Indicații, contraindicații, aplicare.
• Se mai numeşte MAST (Military Anti-Shock Trousers)

• Probabil ineficient în cele mai multe traumatisme • Unele studii indică chiar creşterea
mortalităţii în cazul utilizării de rutină a MAST
• Poate împiedica examenul fizic şi plasarea liniilor IV femurale
• Este periculos dacă se dezumflă prematur sau rapid
• Cele mai multe complicaţii se asociază cu distensia abdominală
• Aplicarea prelungită poate determina sindrom de compartiment
• Poate ajuta la: » reducerea sângerării în fracturile pelviene » fractura cominutivă de femur »
tratamentul nefarmacologic a tahicardiei supraventriculare » tratamentul şocului anafilactic
CONTRAINDICAŢIILE FOLOSIRII MAST
• Sarcina
• Evisceraţiile
• Suspiciunea unei rupturi de diafragm
• Presiunea intracraniană crescută
• Lipsa controlului hemoragiilor provenite din regiuni ale corpului (torace) neacoperite de
MAST
• Edem pulmonary
54. Angina pectorală instabilă. Diagnostic, management la etapa prespital.
Definitie: Angina pectorala instabilă – este un termen care reuneşte mai multe entităţi: angina de
novo, agravată, de repaus, precoce postinfarct), forme care au ca element comun o ischemie
miocardică severă cauzată de o placă de aterom complicată. Evoluează cel mai frecvent către un
IMA.
Simptome:
 Greaţă
 Anxietate
 Transpiraţii reci
 Paloare
 Respiraţie dificilă (dispnee – lipsa bruscă de aer)
 Bătăi lente (bradicardie) sau rapide (tahicardie) ale inimii
 Oboseală nejustificată
 Ameţeală
 Slăbiciune
 Senzaţie de leşin (sincopă)
Diagnostic prespital :
Se recomanda efectuarea unei electrocardiograme in primele 10 min de la contactul medical.
Electrocardiograma poate evidentia:
- subdenivelari ST – leziuni subendocardice;
- ischemie subepicardica- T negativa sau subendocardica – T inalta, pozitiva, simetrica;
- reducerea amplitudinii sau inversarea undei T;
- alungirea intervalului QT;
- blocuri interventriculare.
- Pacientii cu angina pectorala instabila necesita internare in spital pentru repaus la pat si

monitorizare cardiaca continua. Este necesar un acces intravenos si inceperea terapiei cu O2
- Strategiile terapeutice pentru angina instabila cuprind: cateterizarea cardiaca cu posibila
revascularizare si metoda conservativa care cuprinde un control initial medicamentos al anginei
cu posibilitatea utilizarii cateterizarii cardiace daca este indicata de esecul terapiei medicale sau
de evidentierea ischemiei.
Indiferent de strategia aleasa, controlul initial medical cuprinde:

- terapia antiagregant-plachetar (aspirina, clopidogrel, antagonisti ai glicoproteinei IIb/IIIa)
- terapia anticoagulanta (heparina)
- betablocantii si nitratii - terapia vasodilatatoare.
- Medicatia complexa cuprinde terapia antilipemianta (statine) si utilizarea inhibitorilor enzimei

de conversie - IECA
55. Punctul A din examenul primar. Criteriile de screening care exclud necesitatea aplicării
atelei cervicale la etapa de prespital și necesitatea examenului imagistic în DMU/UPU.
A. Căi aeriene şi stabilizarea manuală a regiunii cervicale

Se va determina dacă căile respiratorii sunt permiabile:
Obstrucția cailor aeriene poate fi condiţionată de: corpi straini, sange, vomismente, pozitia
capului, compresiune externa, obstructionare cu propria limbă
 Obstrucţia uşoară a căilor respiratorii: Victima se sufocă, poate vorbi, tuse seacă sau lătrătoare,
crize de apnee – cianoză
 Obstrucţia severă a căilor respiratorii: Victima nu poate vorbi, apnee, respiraţie neregulată,
cianoză, epuizare, inconştientă, convulsii, transpiraţii difuze – stop respirator
Manevre de dezobstrucţie a căilor aeriene

Acţiuni imediate:
Dubla Manevră Esmarch-Heiberg

 Subluxaţia anterioară a mandibulei
 Rivizia cavităţii bucale, aspirarea şi înlăturarea corpurilor străine
Tripla manevră Safar
• hiperextensia capului
• Subluxaţia anterioară a mandibulei
• Rivizia cavităţii bucale, aspirarea (toaleta cavitatii bucale) şi înlăturarea corpurilor străine
Dacă se suspicionează o leziune de coloană vertebrală - Manevra EsmarchHeiberg III.
Intubaţie orofaringiană/nazofaringiana (protejarea căilor aeriene).
Adjuvanți pentru menținereea căilor aeriene deschise: pipele orofaringiene și nazofaringiene.

Calea orofaringiană: Pentru a găsi dimensiunea corectă a dispozitivului (pipa Giudel)
pozitionati pipa orofaringiana de la colțul gurii până la lobul urechii sau la unghiul maxilarului.
Contraindicat la pacient conștient.
Calea nazofaringiană:
1. Măsurați căile respiratorii nazofaringiene de la nara pacientului pina la lobul urechii sau la
unghiul maxilarului.
2. Alegerea lungimii corecte va asigura un diametru adecvat, egal cu diamentrul primei articulații
a degetului mic a victimei.
Contraindicație: trauma bazei craniului
Managementul căilor aeriene la pacienţii cu suspiciune de leziune de coloană cervicală :

Dacă obstrucţia de cale aeriană cu risc vital persistă, în pofida aplicării corecte a manevrei de
subluxare sau de ridicare a mandibulei, se poate asocia un grad mic de extensie a capului până la
deschiderea căii aeriene; explicaţia acestei asocieri este că stabilirea unei căi aeriene patente este
un obiectiv mult mai important decât grija pentru o potenţială leziune de coloană
cervicală.Fixarea şi imobilizarea manuală a regiunii cervicale în poziţie neutră în timpul
examenului şi restabilirii permeabilităţii căilor aeriene.
56. Indicații absolute pentru înlăturarea căștii motociclistului la etapa de prespital. Tehnica
înlăturării.
Se scoate casca doar daca pacientul are caile aeriene blocate si nu pot fi eliberate sau este
necesarea de RCR
Tehnica inlaturarii
-Descfacem inchizatoarea castii de sub barbie si ridicam viziera
-Prindem fierm cu o mina barbia avind antebratul paralel cu sternul , si cu cealalta regiunea
cervicala
Al doilea salvatur introduce miine in casca va trage cu puteri in lateral si cu miscari sus jos va
scoate casca.
57. Diagnosticul disritmiilor fatale. Tratamentul la etapa de prespital și în DMU/UPU. Vezi

intrebarea 7
58. Imobilizarea regiunii cervicale. Indicații, contraindicații, avantaje, dezavantaje
Indicatii :
-prevenirea miscarii capului si gitului
- fracturi, luxatii sau subluxatii ale vertebrelor cervicale
Avantaje:
-Are orificiu traheal mare care permite verificarea pulsului carotidian si efectuarea procedurilor
avansate pe caile respiratorii
-Are deschidere in zona dorsala pentru palpare,
-Poate fi reglat in depedenta de dimensiunea gitului pacientului
-Radiotransaprent
Dezavntaje
-se pre-formeaza insuficient
-se alege gresit dimensiunea
-se plaseaza gresit
-se stringe insuficient la inchidere
Tehnica
-Un salvator va imobiliza capul in pozitie neutra
-Al doilea salvator va masura inaltimea gitului plin aplicarea degetelor de la barbie pina la umar
-Se regleaza dimensiunile gulerului confrom pacientului
-se va monta in primul rind partea anterioara dupa care se va fixa cu benzi
59. Aspirația traheobronșică. Indicații, contraindicații, tehnica
Aspiratia endotraheala este efectuata pentru a mentine calea aeriana permiabila si a optimiza
functia respiratory
Indicatii
- secretii vizibile sau audibile (sputa sau singe)
- desaturare respiratorie, presiune inspiratorie crescinda
- cresterea frecventei respiratorii, scaderea concentratiei de oxigen expirat
- ascultatie dificila pulmonara
- frecventa ridicata cardiaca si hipertensiune
- pacient nelinistit sau diaforetic.
Contraindicatii relative:
- pacientul cu stomacul plin sau cel comatos (există risc de aspirație);
- hipoxemia severă, care nu se corectează prin administrarea de oxigen, deoarece aspirația reduce
pO2;
- pacientul cu infarct miocardic acut, deoarece, la acesta există un risc crescut de apariție a
aritmiilor;
- intervenție chirurgicală recentă pe esofag sau căile respiratorii.
Tehnica:
1. Pregătirea pacientului intubat

- pacientul va fi hiperventilat cu O2 100%, timp de 30 secunde. Hiperventilația va fi realizată fie
prin creșterea tranzitorie a frecvenței, fie prin creșterea volumului tidal;
Acest lucru se poate face și manual, cu ajutorul unui balon de ventilație, după ce pacientul a fost
deconectat de la ventilator.
- insuflarea de soluție salină sterilă, pe sonda de intubație, permite fluidizarea și mobilizarea
secrețiilor;
Cantitatea nu trebuie să depășească 3-5 ml, disperarea acesteia în arborele respirator fiind
facilitata dacă se recurge la 2-3 ventilații pe balon, urmate imediat de aspirarea secrețiilor.
Lavajul cu soluție salină permite dislocarea secrețiilor vâscoase și aderente, asigurând și o bună
lubrifiere a sondei de intubație.
- pulsoximetria și monitorizarea EKG, înainte, in timpul și după manevra de aspirare permit

observarea, în dinamică, a eventualelor modificări pozitive sau negative;
2. Aspirarea
- se face în condiții de asepsie riguroase; persoana care face aspirarea va purta mănuși sterile.
Sonda de aspirare va fi și ea sterilă și va fi manipulată cu grijă;
- sonda de aspirare va fi introdusa pe o lungime egală cu distanța măsurată de la lobul urechii
pacientului și până la vertebra T5 (locul de bifurcare a trahee, ultimul cartilaj traheal fiind
denumit carina);
- se consideră mâna dominantă sterilă și cealaltă nesterila.
Cu mana sterilă se ia sonda de aspirare și se ține înfășurată în jurul mâinii pentru a nu o atinge de
alte obiecte.
Cu mâna nesterila se captează capătul sondei la furtunul de aspirare, se acoperă cu degetul portul
de aspirare a sondei pentru a verifica funcționarea.
- capătul liber al sondei de aspirare se introduce în soluție sterilă de ser fiziologic și se aspiră o
cantitate mică, cu scopul de a lubrefia atât interiorul cat și exteriorul sondei;
Astfel, sonda va fi introdusă mai ușor și nu va leza mucoasa respiratorie, iar secrețiile vor trece
fără dificultate prin lumenul acesteia.
- se introduce sonda de aspirare prin sonda de intubație, fără să acoperim portul sondei de
aspirare cu degetul;
- după introducerea sondei de aspirare, portul se acoperă intermitent, folosind policele mainii
nesterile;
- sonda de aspirare va fi introdusă în limitele sondei de intubație oro-traheală, pentru:
* a preveni lezarea mucoasei traheale sau bronșice;
* a preveni colonizarea tractului respirator inferior;
* pentru a preveni apariția unor reflexe vagale periculoase, consecutive atingerii carinei;
- introducerea sondei de aspirarea prea puțin (până la mijlocul traheei) nu permite generarea
unei presiuni suficiente pentru a aspira secrețiile;
- durata fiecărei aspirari va fi de maximum 10-15 secunde, pentru a preveni hipoxia, iar
presiunea de aspirare va fi cuprinsa intre 80-120 torr.

Întrebări Examen Urgența 1 59

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Întrebări Examen Urgența 1 59

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Întrebări pentru examenul practice, exact așa cum sunt scrise în bilet (anul 5).

1. Descrieți algoritmul resuscitării cardiorespiratorii și cerebrala în fibrilația ventriculară.

2. Managementul cailor aeriene superioare la adult. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

5. Managementul cailor aeriene superioare la copii. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

2. Resuscitare volemica precoce (autotransfuzia poate fi utila)

7. Disritmiile fatale Diagnostic, tratament la etapa de prespital.

8. Examenul primar și secundar al pacientului cu stop cardiorespirator.

10. Descrieți algoritul RCR și C în caz de stop cardiorespirator secundar HIPOTERMIEI.

Tehnica la copil sub 1 an/.

 Victima de obicei aşezată sau în picioare

20. Managementul cailor aeriene superioare la copii. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

21. Stabilizarea pacientulu critic în șoc hemoragic la etapa de prespital.

22. Sindromul Coronarian Acut (SCA). Diagnostic și tratamentul la etapa de pespital și în

SEMNELE EKG IN SCA

Secvenţele modificărilor ECG în STEMI

ECG reprezintă elementul-cheie de diagnostic în IMA, întrucât precizează trei tipuri de

Tabelul 7. Stadiile infarctului miocardic acut.

CRITERIILE AHA/ACC DE DIAGNOSTIC ALE SCA-STEMI

Tabelul 8.DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL ÎNTRE UNITĂŢILE NOSOLOGICE ALE

Manifestări ECG Creatininkinaza

NSTEM Subdenivelare ST sau schimbări ale undei T Pozitive

Diagnosticul diferenţial al SCA- STEMI

Tabelul 9.PROPRIETĂŢILE BIOMARKERILOR UTILIZAŢI ÎN DIAGNOSTICUL

Acizi graşi legaţi de proteine

Alteplaza(tPA) 15 mg iv în bolus,urmat de 0,75 mg/kg iv in perfuzie (fără a depăși

TRATAMENTUL ANTICOAGULANT ÎN SINDROAMELE CORONARIENE ACUTE

Enoxaparina 1 mg/kg s.c. la 12 ore

SCA – STEMI ȘI NSTEMI

23. AVC. Scale de apreciere la etapa prespital și în DMU/UPU.

SCALE UTILIZATE ÎN PRE-SPITAL:

Scala FAST (Fase, Arm, Speech, Test)

Activitate Da(-1) Nu(0 Imposibil de evaluat

Scala Prespitalicească Cincinnati de evaluare a AVC:

Scala Prespitalicească Los-Angeles a stroke-ului (LAPSS):

Scala de evaluare recomandată in DMU/UPU este NIHSS.Toți pacienții cu suspecție trebuie să

Asistența de urgență în plăgile cutiei toracice:

FIBRILAŢIA VENTRICULARĂ PERSISTENTĂ

26. Managementul cailor aeriene superioare la copii. Adjuvanți: pipa orofaringiana,

Obstrucţia căilor aeriene superioare:

Criteriile ventilării corecte:

1. Mişcări de expansiune şi depresiune respiratorii;

2. Prezenţa jetului de aer expirator;

3. De asigurat frecvenţa respiraţiilor la:

• Adulţi şi copii mai mari de 15 ani – 10 respiraţii pe 1 minut (durata: 1 insuflaţii în

• Copii de 8-15 ani – 12 respiraţii pe 1 minut (durata: 1 insuflaţii în căile

• Copii de 1-8 ani – 15 respiraţii pe minut (durata: 1 insuflaţii în căile respiratorii -

• Nou-născuţi (perioada neonatală) 0-28 zile, prematuri – 20-30 respiraţii pe minut

4. În cazuri de dificultăţi ventilatorii, verificaţi permeabilitatea căilor aeriene.

27. Defibrilarea. Tipuri de defibrilatoare. Doza de energie electrică în conformitate cu vârsta

TIPURI DE DEFIBRILATOARE MANUALE:

DEFIBRILATOARELE AUTOMATE EXTERNE

DAE sunt dotate cu microprocesoare care analizează câţiva parametri ai EGC.

Defibrilatoarele manuale interne

Defibrilarea manuală se efectuează de către personalul cu pregătire medicală: medic sau

DEFIBRILAREA MANUALĂ INCLUDE:

Siguranţa defibrilării necesită respectarea următoarelor cerinţe:

Clasificarea tipurilor de unde:

Sunt două tipuri principale de forme de unde monofazice:

Sunt două tipuri principale de forme de unde bigazice:

Avantajele șocului bifazic față de cel monofazic:

Primul, al doilea şoc şi şocurile următoare:

Anunțați ,,La cifra trei voi administra șoc.

În cazul contactului cu perfuzorul ud: